BusinessMagazin

Tag: ideal

  • Cinci întrebări enervante pe care le vei auzi de acum înainte la interviuri de angajare şi cum să răspunzi corect

    La aproape toate interviurile de angajare la care vei lua parte vor exista o serie de întrebări standard şi este ideal să te pregăteşti din timp pentru asta.

    În articolul de faţă veţi putea citi cinci întrebări pe care oamenii le-au auzit la interviurile de angajare de-a lungul anului şi care vor persista şi în viitor, scrie Forbes.

    1. La ce te pricepi mai bine decât oricine altcineva din lume?
    2. Care este un lucru din viaţa ta pe care l-ai fi făcut altfel dacă ai putea să o iei de la capăt?
    3. Care este jobul tău ideal – descrie detaliat
    4. Care este lucrul cel mai seminificativ care ţi s-a întâmplat până în prezent?
    5. Studiile arată că 20% dintre angajaţii unei organizaţii fac 80% din treabă. Care este elementul care te califică în cei 20%

    La prima întrebare poţi să răspunzi doar în felul următor, se arată în articol: “Mă pricep mai bine decât oricine altcineva să fiu eu”, apoi să adaugi câteva caracteristici şi pasiuni de-ale tale.

    La a doua întrebare poţi să alegi să răspunzi legat de o experienţă de învăţare de la slujbă.

    A treia întrebare este una complicată deoarece nu ştii exact ce presupune jobul pentru care aplici şi ceea ce vei descrie tu s-ar putea să fie complet diferit de ceea ce ai face dacă te-ar angaja. Aşadar poţi da un răspuns de genul: “Jobul meu ideal este acela unde pot lucra cu oameni deştepţi, de la care pot învăţa şi prin care aş putea să rezolv problemele importante ale companiei” şi aşa mai departe.

    A patra întrebare este de asemenea foarte personală şi nu este una potrivită pentru un interviu de angajare. Aşadar, pentru a nu intra în detalii intime, poţi spune ceva legat de şcoală. “Un moment important a fost atunci când mi-am luat diploma de master după ani grei de studiu”.

    Iar la ultima întrebare poţi răspunde cam aşa: “Nu am acordat atenţie la ceea ce fac colegii mei, concentrându-mă pe propria mea performanţă şi am avut colegi care m-au încurajat şi susţinut. Sper să găsesc acelaşi lucru şi aici”. 

  • Cinci întrebări enervante pe care le vei auzi de acum înainte la interviuri de angajare şi cum să răspunzi corect

    La aproape toate interviurile de angajare la care vei lua parte vor exista o serie de întrebări standard şi este ideal să te pregăteşti din timp pentru asta.

    În articolul de faţă veţi putea citi cinci întrebări pe care oamenii le-au auzit la interviurile de angajare de-a lungul anului şi care vor persista şi în viitor, scrie Forbes.

    1. La ce te pricepi mai bine decât oricine altcineva din lume?
    2. Care este un lucru din viaţa ta pe care l-ai fi făcut altfel dacă ai putea să o iei de la capăt?
    3. Care este jobul tău ideal – descrie detaliat
    4. Care este lucrul cel mai seminificativ care ţi s-a întâmplat până în prezent?
    5. Studiile arată că 20% dintre angajaţii unei organizaţii fac 80% din treabă. Care este elementul care te califică în cei 20%

    La prima întrebare poţi să răspunzi doar în felul următor, se arată în articol: “Mă pricep mai bine decât oricine altcineva să fiu eu”, apoi să adaugi câteva caracteristici şi pasiuni de-ale tale.

    La a doua întrebare poţi să alegi să răspunzi legat de o experienţă de învăţare de la slujbă.

    A treia întrebare este una complicată deoarece nu ştii exact ce presupune jobul pentru care aplici şi ceea ce vei descrie tu s-ar putea să fie complet diferit de ceea ce ai face dacă te-ar angaja. Aşadar poţi da un răspuns de genul: “Jobul meu ideal este acela unde pot lucra cu oameni deştepţi, de la care pot învăţa şi prin care aş putea să rezolv problemele importante ale companiei” şi aşa mai departe.

    A patra întrebare este de asemenea foarte personală şi nu este una potrivită pentru un interviu de angajare. Aşadar, pentru a nu intra în detalii intime, poţi spune ceva legat de şcoală. “Un moment important a fost atunci când mi-am luat diploma de master după ani grei de studiu”.

    Iar la ultima întrebare poţi răspunde cam aşa: “Nu am acordat atenţie la ceea ce fac colegii mei, concentrându-mă pe propria mea performanţă şi am avut colegi care m-au încurajat şi susţinut. Sper să găsesc acelaşi lucru şi aici”. 

  • V-aţi închipuit vreodată cum ar fi să dormiţi printre cărţi? Această bibliotecă s-a transformat în hotel – GALERIE FOTO

    Oaspeţii hotelului Book and Bed Kyoto pot dormi în paturi amenajate în interiorul librăriei, putând să aleagă lectura de seară dintre cele peste 5.000 de exemplare.

    Este, cu siguranţă, locul ideal pentru iubitorii de cărţi; preţul pleacă de la 39 de dolari pe noapte.

  • V-aţi închipuit vreodată cum ar fi să dormiţi printre cărţi? Această bibliotecă s-a transformat în hotel – GALERIE FOTO

    Oaspeţii hotelului Book and Bed Kyoto pot dormi în paturi amenajate în interiorul librăriei, putând să aleagă lectura de seară dintre cele peste 5.000 de exemplare.

    Este, cu siguranţă, locul ideal pentru iubitorii de cărţi; preţul pleacă de la 39 de dolari pe noapte.

  • Valul de reproşuri l-a făcut să dea înapoi, dar a ajuns să fie şi mai criticat. Ce a spus de această dată ambasadorul SUA la Chişinău despre unirea Republicii Moldova cu România

    „Moldova nu este România, Moldova îşi are propria sa istorie şi propriile sale provocări, printre care este faptul că Moldova este o ţară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite şi desigur, mai este şi problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul guvernului central, dar care are nevoie de un statut special, dar un statut special în cadrul Republicii Moldova”, declarase un înalt oficial american pentru postul public de televiziune din Moldova.

    După aceste afirmaţii, a urmat o serie de controverse, culminând cu proteste în care unioniştii i-au adus cărţi de istorie şi l-au îndemnat să se mai documenteze despre istoria comună a României şi Republicii. Replica oficialului american a venit, însă, prompt, iar ceea ce a spus nu a făcut decât să declanşeze şi mai multe critici.

    Citeşte aici cum s-a răzgândit oficialul american şi ce crede acum despre cei care susţin unirea cu Republica Moldova

     

     

  • Bucureştiul, oraşul ideal pentru şefi

    Un manager de top român dintr-o multinaţională din Bucureşti are un salariu la jumătate faţă de unul din Geneva, cu 43% sub nivelul unuia din Londra, cu 37% mai puţin decât unul din Dublin şi cu doar 13% sub nivelul unui executiv de top din Varşovia, arată datele unei cercetări comparative realizate de firma de consultanţă în management Hay Group, care publică în fiecare an studii salariale cu date colectate din mediul privat.

    În mod paradoxal poate, acelaşi studiu arată că executivii seniori câştigă mai mult în Bucureşti decât în New York (cu 8% mai mult), Praga (cu 19%), Montreal (cu 18%) sau faţă de oraşele din Japonia (cu 9%). Datele prezentate în comparaţie vizează valoarea medie totală a pachetului de compensaţii şi beneficii şi nu includ informaţii legate de managerii expaţi, care au pachete salariale mult mai mari decât managerii locali din zonele analizate. Cum se explică aceste diferenţe?

    „Sunt puţini manageri buni în România, iar cei care sunt cu adevăraţi buni trebuie reţinuţi”, crede Andreea Voinea, directorul de resurse umane al BCR, cea mai mare bancă de pe plan local. În opinia ei, aşa-numitul pool de talente din România este relativ îngust la nivel de poziţii de top management, iar majoritatea candidaţilor buni sunt concentraţi în Bucureşti. De aceea, bătălia pe competenţele lor a făcut ca salariile să le crească într-un ritm mult mai accelerat prin comparaţie cu ce s-a întâmplat cu restul angajaţilor din companii.

    De aceeaşi părere este şi Mirela Marinescu, head of executive search în cadrul grupului APT, cu activităţi în domeniul recrutării şi închirierii de forţă de muncă temporară, care spune că România a ajuns să aibă şefi bine foarte bine plătiţi pentru că multă vreme angajatorii nu au găsit candidaţi bine pregătiţi care să ocupe poziţii de management.

    „Când au apărut multinaţionalele, majoritatea poziţiilor erau ocupate de expaţi şi, după ce şi-au încheiat mandatele, cel puţin o parte din pachetele lor salariale s-au transferat şi către managerii români care au rămas să îi înlocuiască. Deşi angajatorii nu au oferit şi nu oferă aceleaşi pachete românilor prin comparaţie cu cele ale expaţilor, au fost totuşi nevoiţi să le dea salarii mari şi managerilor locali, pentru a-i motiva şi pentru a-i reţine în companii”, menţionează Marinescu.

    Pachetele salariale ale managerilor de top din România diferă în funcţie de dimensiunea companiilor şi de industria în care activează, însă, în general, un manager de top câştigă, în medie, între 10.000 şi 15.000 de euro net pe lună, la care se adaugă bonusul anual şi aşa-numitele „long term incentive plan“ (plan de motivare pe termen lung), prin care aceştia primesc pachete de acţiuni în companie, la preţuri preferenţiale, potrivit informaţiilor din piaţă.

    La polul opus sunt însă pachetele salariale ale muncitorilor din România, care adesea primesc puţin peste salariul minim pe economie (adică circa 175 de euro net pe lună). De altfel, aceeaşi comparaţie făcută de consultanţii de la Hay Group în multinaţionale la nivelul poziţiilor de muncitori / personal operaţional arată o poziţionare complet diferită a angajaţilor din Bucureşti prin comparaţie cu cei care ocupă astfel de funcţii în alte ţări. De departe cea mai mare diferenţă este între costul salarial al unui muncitor din Bucureşti şi al unuia din Geneva, care câştigă de zece ori mai mult decât unul din România (deşi un şef din Capitală câştigă doar de două ori mai puţin decât unul din acelaşi oraş elveţian). În oraşele din Japonia sau din Olanda, dar şi în Londra, Dublin, Paris, Berlin sau New York angajaţii care fac parte din categoria personalului operaţional primesc salarii de 3 până la 5 ori mai mari decât în Bucureşti, deşi diferenţele dintre pachetele salariale ale şefilor din aceleaşi zone nu sunt atât de mari. ”Atunci când decid să investească într-o ţară, investitorii se uită de regulă la mai multe aspecte, cum ar fi costurile cu forţa de muncă pentru personalul operaţional, pentru că în această categorie intră o mare parte din personalul unei companii, dar şi la potenţialul de viitori angajaţi pe care i-ar putea avea în locul respectiv”, spune Mihaela Lupu, market leader productized services în cadrul Hay Group România.

  • Anunţul unui oficial britanic, care schimbă regula jocului. Când ar putea fi iniţiată procedura de Brexit

    Noul oficial britanic însărcinat cu negocierile cu UE pe tema ieşirii Marii Britanii a declarat că activarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona s-ar putea face “înainte sau la începutul anului viitor”.

    Davis a mai spus că “rezultatul ideal” ar fi obţinerea “accesului fără taxe vamale” la piaţa unică europeană.

    Anunţul unui oficial britanic, care schimbă regula jocului. Când ar putea fi iniţiată procedura de Brexit 

     

  • Cum arată şi ce calităţi ar trebui să aibă primarul ideal în ochii votanţilor

    Am rugat cititorii să ne spună cum trebuie să fie candidatul ideal, iar unele dintre răspunsuri par a demonstra o anumită maturizare a votanţilor: apartenenţa la partid nu mai e atât de importantă ca în urmă cu patru sau opt ani. Situaţia financiară a candidatului ar trebui să fie una bună sau foarte bună – sigur, aici intervine clişeul că „are bani, deci fură mai puţin“ – dar este totuşi de apreciat că votanţii nu mai caută politicieni din popor, ci unii care mai degrabă au reuşit să aibă deja rezultate notabile.

    Printre temele de campanie enumerate de cei care au răspuns solicitării noastre se află şi subvenţia de la buget pentru energia termică. „Aşa cum se desfăşoară în prezent lucrurile, gigacaloria este folosită ca mijloc politic de campanie electorală pe bază de promisiuni fără acoperire şi fără conţinut“, spune Radu Opaina, preşedinte al Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România. „Primarul are obligaţia să colaboreze în mod serios şi pe bază de respect cu instituţiile şi organizaţiile care se ocupă efectiv de problemele privind viaţa la bloc, în condiţiile în care mai mult de 50% din populaţia unui oraş locuieşte la bloc. Până acum nu s-a întamplat acest lucru. Sperăm că la un moment dat se va îndeplini această condiţie de bază.“

    Cu toate acestea, subvenţiile la bugetele locale pe parcursul anului 2015 (nu doar cele pentru energie termică) s-au ridicat la valoarea de aproape 8 miliarde de lei; suma reprezintă peste 10% din totalul veniturilor de 61,46 miliarde de lei adunate la bugetele administraţiilor locale.

    Consiliile judeţene au fost, anul trecut, cele mai subvenţionate administraţii locale, primind 45% din totalul subvenţiilor (3,5 miliarde de lei). Consiliile judeţene din Vâlcea (220 milioane lei), Prahova (173 milioane lei) şi Hunedoara (149 milioane lei) au ocupat primele trei locuri, în vreme ce Covasna, Giurgiu, Ilfov şi Ialomiţa au fost consiliile judeţene care au primit cele mai mici subvenţii anul trecut. Primăriile de comună au primit anul trecut o treime din totalul subvenţiilor (2,6 miliarde de lei); cei mai mulţi bani au mers către unităţi administrative din Neamţ, Giurgiu şi Iaşi, iar cei mai puţini către Ialomiţa, Braşov şi Covasna.

    Urmează primăriile de municipii care au primit subvenţii de ce totalizează peste 16% din total (1,2 miliarde de lei). Bucureşti, spre exemplu, a primit subvenţii în valoare de 319 milioane lei. Primăriile de oraşe au primit doar 442 de milioane de lei (5,6% din totalul subvenţiilor).

    Exemple precum cel al Partidului Naţional Liberal, care a retras doi candidaţi la postul de primar general al Bucureştiului, nu fac decât să accentueze imaginea de neputinţă a formaţiunilor politice în a prezenta un candidat viabil celor peste 1,6 milioane de bucureşteni cu drept de vot. Iar astfel de stângăcii le vom întâlni de-a lungul şi de-a latul României; întrebarea rămâne, aşadar, unde sunt candidaţii care ar putea schimba ceva?

    Apariţia în timp a aşa-zişilor baroni locali a fost un alt motiv care a dus la diminuarea încrederii în aleşi – Bacău este un exemplu în acest sens. Factorul politic a condus la o cădere a ponderii deţinute în PIB naţional de 0,6 puncte procentuale în ultimii zece ani; sub conducerea lui Dumitru Sechelariu şi, ulterior, a lui Romeo Stavarache, municipiul a ajuns într-o stare economică precară. Acest lucru nu îl împiedică însă pe cel din urmă să candideze din nou: în ciuda faptului că este sub control judiciar de la începutul lunii aprilie, după ce a fost arestat, Stavarache doreşte un al patrulea mandat la conducerea muncipiului Bacău.

    În funcţie din 2004, când a câştigat în faţa lui Dumitru Sechelariu după al doilea tur, Stavarache este cercetat în mai multe dosare de corupţie, abuz în serviciu şi complicitate la o tentativă de fraudare a fondurilor europene.

    Există, bineînţeles, şi exemple pozitive; unul dintre acestea este cel al lui Valentin Vrabie, primarul comunei Peştera, din Constanţa, care în urmă cu peste şase ani a demisionat din PSD; câţiva ani mai târziu, a fost urmat de întreg consili local, şi de atunci, comuna s-a tot dezvoltat cu propriile resurse şi sponsorizări.

    Metrul cub de apă costă un leu, iar oamenii au internet wireless pe străzi şi servicii de salubrizare gratuite; şcoala a fost reparată şi modernizată, iar lângă s-a mai construit una. Totul s-a făcut din banii primăriei, din taxe şi impozite locale, nu din bani de la guvern sau din alte fonduri. Din păcate, însă, putem număra pe degetele de la o mâna poveştile de acest fel.

  • Cum arată şi ce calităţi ar trebui să aibă primarul ideal în ochii votanţilor

    Am rugat cititorii să ne spună cum trebuie să fie candidatul ideal, iar unele dintre răspunsuri par a demonstra o anumită maturizare a votanţilor: apartenenţa la partid nu mai e atât de importantă ca în urmă cu patru sau opt ani. Situaţia financiară a candidatului ar trebui să fie una bună sau foarte bună – sigur, aici intervine clişeul că „are bani, deci fură mai puţin“ – dar este totuşi de apreciat că votanţii nu mai caută politicieni din popor, ci unii care mai degrabă au reuşit să aibă deja rezultate notabile.

    Printre temele de campanie enumerate de cei care au răspuns solicitării noastre se află şi subvenţia de la buget pentru energia termică. „Aşa cum se desfăşoară în prezent lucrurile, gigacaloria este folosită ca mijloc politic de campanie electorală pe bază de promisiuni fără acoperire şi fără conţinut“, spune Radu Opaina, preşedinte al Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România. „Primarul are obligaţia să colaboreze în mod serios şi pe bază de respect cu instituţiile şi organizaţiile care se ocupă efectiv de problemele privind viaţa la bloc, în condiţiile în care mai mult de 50% din populaţia unui oraş locuieşte la bloc. Până acum nu s-a întamplat acest lucru. Sperăm că la un moment dat se va îndeplini această condiţie de bază.“

    Cu toate acestea, subvenţiile la bugetele locale pe parcursul anului 2015 (nu doar cele pentru energie termică) s-au ridicat la valoarea de aproape 8 miliarde de lei; suma reprezintă peste 10% din totalul veniturilor de 61,46 miliarde de lei adunate la bugetele administraţiilor locale.

    Consiliile judeţene au fost, anul trecut, cele mai subvenţionate administraţii locale, primind 45% din totalul subvenţiilor (3,5 miliarde de lei). Consiliile judeţene din Vâlcea (220 milioane lei), Prahova (173 milioane lei) şi Hunedoara (149 milioane lei) au ocupat primele trei locuri, în vreme ce Covasna, Giurgiu, Ilfov şi Ialomiţa au fost consiliile judeţene care au primit cele mai mici subvenţii anul trecut. Primăriile de comună au primit anul trecut o treime din totalul subvenţiilor (2,6 miliarde de lei); cei mai mulţi bani au mers către unităţi administrative din Neamţ, Giurgiu şi Iaşi, iar cei mai puţini către Ialomiţa, Braşov şi Covasna.

    Urmează primăriile de municipii care au primit subvenţii de ce totalizează peste 16% din total (1,2 miliarde de lei). Bucureşti, spre exemplu, a primit subvenţii în valoare de 319 milioane lei. Primăriile de oraşe au primit doar 442 de milioane de lei (5,6% din totalul subvenţiilor).

    Exemple precum cel al Partidului Naţional Liberal, care a retras doi candidaţi la postul de primar general al Bucureştiului, nu fac decât să accentueze imaginea de neputinţă a formaţiunilor politice în a prezenta un candidat viabil celor peste 1,6 milioane de bucureşteni cu drept de vot. Iar astfel de stângăcii le vom întâlni de-a lungul şi de-a latul României; întrebarea rămâne, aşadar, unde sunt candidaţii care ar putea schimba ceva?

    Apariţia în timp a aşa-zişilor baroni locali a fost un alt motiv care a dus la diminuarea încrederii în aleşi – Bacău este un exemplu în acest sens. Factorul politic a condus la o cădere a ponderii deţinute în PIB naţional de 0,6 puncte procentuale în ultimii zece ani; sub conducerea lui Dumitru Sechelariu şi, ulterior, a lui Romeo Stavarache, municipiul a ajuns într-o stare economică precară. Acest lucru nu îl împiedică însă pe cel din urmă să candideze din nou: în ciuda faptului că este sub control judiciar de la începutul lunii aprilie, după ce a fost arestat, Stavarache doreşte un al patrulea mandat la conducerea muncipiului Bacău.

    În funcţie din 2004, când a câştigat în faţa lui Dumitru Sechelariu după al doilea tur, Stavarache este cercetat în mai multe dosare de corupţie, abuz în serviciu şi complicitate la o tentativă de fraudare a fondurilor europene.

    Există, bineînţeles, şi exemple pozitive; unul dintre acestea este cel al lui Valentin Vrabie, primarul comunei Peştera, din Constanţa, care în urmă cu peste şase ani a demisionat din PSD; câţiva ani mai târziu, a fost urmat de întreg consili local, şi de atunci, comuna s-a tot dezvoltat cu propriile resurse şi sponsorizări.

    Metrul cub de apă costă un leu, iar oamenii au internet wireless pe străzi şi servicii de salubrizare gratuite; şcoala a fost reparată şi modernizată, iar lângă s-a mai construit una. Totul s-a făcut din banii primăriei, din taxe şi impozite locale, nu din bani de la guvern sau din alte fonduri. Din păcate, însă, putem număra pe degetele de la o mâna poveştile de acest fel.

  • Cum arată şi ce calităţi ar trebui să aibă primarul ideal în ochii votanţilor

    Am rugat cititorii să ne spună cum trebuie să fie candidatul ideal, iar unele dintre răspunsuri par a demonstra o anumită maturizare a votanţilor: apartenenţa la partid nu mai e atât de importantă ca în urmă cu patru sau opt ani. Situaţia financiară a candidatului ar trebui să fie una bună sau foarte bună – sigur, aici intervine clişeul că „are bani, deci fură mai puţin“ – dar este totuşi de apreciat că votanţii nu mai caută politicieni din popor, ci unii care mai degrabă au reuşit să aibă deja rezultate notabile.

    Printre temele de campanie enumerate de cei care au răspuns solicitării noastre se află şi subvenţia de la buget pentru energia termică. „Aşa cum se desfăşoară în prezent lucrurile, gigacaloria este folosită ca mijloc politic de campanie electorală pe bază de promisiuni fără acoperire şi fără conţinut“, spune Radu Opaina, preşedinte al Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România. „Primarul are obligaţia să colaboreze în mod serios şi pe bază de respect cu instituţiile şi organizaţiile care se ocupă efectiv de problemele privind viaţa la bloc, în condiţiile în care mai mult de 50% din populaţia unui oraş locuieşte la bloc. Până acum nu s-a întamplat acest lucru. Sperăm că la un moment dat se va îndeplini această condiţie de bază.“

    Cu toate acestea, subvenţiile la bugetele locale pe parcursul anului 2015 (nu doar cele pentru energie termică) s-au ridicat la valoarea de aproape 8 miliarde de lei; suma reprezintă peste 10% din totalul veniturilor de 61,46 miliarde de lei adunate la bugetele administraţiilor locale.

    Consiliile judeţene au fost, anul trecut, cele mai subvenţionate administraţii locale, primind 45% din totalul subvenţiilor (3,5 miliarde de lei). Consiliile judeţene din Vâlcea (220 milioane lei), Prahova (173 milioane lei) şi Hunedoara (149 milioane lei) au ocupat primele trei locuri, în vreme ce Covasna, Giurgiu, Ilfov şi Ialomiţa au fost consiliile judeţene care au primit cele mai mici subvenţii anul trecut. Primăriile de comună au primit anul trecut o treime din totalul subvenţiilor (2,6 miliarde de lei); cei mai mulţi bani au mers către unităţi administrative din Neamţ, Giurgiu şi Iaşi, iar cei mai puţini către Ialomiţa, Braşov şi Covasna.

    Urmează primăriile de municipii care au primit subvenţii de ce totalizează peste 16% din total (1,2 miliarde de lei). Bucureşti, spre exemplu, a primit subvenţii în valoare de 319 milioane lei. Primăriile de oraşe au primit doar 442 de milioane de lei (5,6% din totalul subvenţiilor).

    Exemple precum cel al Partidului Naţional Liberal, care a retras doi candidaţi la postul de primar general al Bucureştiului, nu fac decât să accentueze imaginea de neputinţă a formaţiunilor politice în a prezenta un candidat viabil celor peste 1,6 milioane de bucureşteni cu drept de vot. Iar astfel de stângăcii le vom întâlni de-a lungul şi de-a latul României; întrebarea rămâne, aşadar, unde sunt candidaţii care ar putea schimba ceva?

    Apariţia în timp a aşa-zişilor baroni locali a fost un alt motiv care a dus la diminuarea încrederii în aleşi – Bacău este un exemplu în acest sens. Factorul politic a condus la o cădere a ponderii deţinute în PIB naţional de 0,6 puncte procentuale în ultimii zece ani; sub conducerea lui Dumitru Sechelariu şi, ulterior, a lui Romeo Stavarache, municipiul a ajuns într-o stare economică precară. Acest lucru nu îl împiedică însă pe cel din urmă să candideze din nou: în ciuda faptului că este sub control judiciar de la începutul lunii aprilie, după ce a fost arestat, Stavarache doreşte un al patrulea mandat la conducerea muncipiului Bacău.

    În funcţie din 2004, când a câştigat în faţa lui Dumitru Sechelariu după al doilea tur, Stavarache este cercetat în mai multe dosare de corupţie, abuz în serviciu şi complicitate la o tentativă de fraudare a fondurilor europene.

    Există, bineînţeles, şi exemple pozitive; unul dintre acestea este cel al lui Valentin Vrabie, primarul comunei Peştera, din Constanţa, care în urmă cu peste şase ani a demisionat din PSD; câţiva ani mai târziu, a fost urmat de întreg consili local, şi de atunci, comuna s-a tot dezvoltat cu propriile resurse şi sponsorizări.

    Metrul cub de apă costă un leu, iar oamenii au internet wireless pe străzi şi servicii de salubrizare gratuite; şcoala a fost reparată şi modernizată, iar lângă s-a mai construit una. Totul s-a făcut din banii primăriei, din taxe şi impozite locale, nu din bani de la guvern sau din alte fonduri. Din păcate, însă, putem număra pe degetele de la o mâna poveştile de acest fel.