La iniţiativa Mitropolitului Banatului, ÎPS Ioan Selejan, joi, la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara, au avut discuţii pe tema “Soluţii concrete pentru criza forţei de muncă calificată din judeţul Timiş”. În total, peste 90 de companii din judeţ, care caută personal calificat, s-au întâlnit cu conducerea Complexelor Energetice Oltenia şi Hunedoara, care vor disponibiliza în acest an peste 2.400 de salariaţi.
Sorinel Boza, preşedintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia, a declarat, înainte de întâlnirea cu oamenii de afaceri, că până la sfârşitul anului 2018, vor fi disponibilizaţi 1.750 de angajaţi, dintre care 1.000 în acest an.
„Sunt ingineri, directori, lăcătuşi, sudori, excavatorişti, oameni sută la sută calificaţi, cu vârste între 46 şi 57 ani. Eu cred că oamenii ar fi dispuşi să vină la lucreze în Timiş, pentru că judeţul Gorj, din păcate, nu are şi alte variante, în acest moment, iar distanţa dintre cele două judeţe este de doar 300 de kilometri. Vom discuta cu partenerii de afaceri de aici pentru a vedea care este necesarul, apoi ne vom întâlni cu salariaţii şi le vom prezenta variantele”, a explicat Sorinel Boza.

