Nu avea cum să vadă mingea (aşa mi s-a părut, cel puţin), jocul se petrecea în spatele lui. Mingea l-a ajuns din urmă şi l-a lovit, din spate, pe umăr. Câţiva centimetri mai sus să fi fost trimisă şi i-ar fi căzut în faţă, pe picior. Şi atunci, cu siguranţă, nu ar mai fi fost nimic de făcut pentru portarul german.
Ce este spectaculos în această acţiune ratată? Messi a ştiut unde trebuie să cadă mingea. A ştiut cu câteva secunde înaintea tuturor. Iar colegul său de echipă care i-a trimis pasa a ştiut şi el, cu câteva secunde înaintea adversarilor, unde va fi Messi.
De două zile noi scriem despre dezastrul din absorbţia fondurilor UE: niciun euro nu a intrat în ţară ca rambursări de la Comisia Europeană în ianuarie. Iar, din aproape 20 mld. euro fonduri structurale, câţi au fost alocaţi României între 2007-2014, România a luat, în cinci ani de când a aderat, doar un miliard de euro, adică 5% din fonduri.
I-am întrebat pe responsabilii cu atragerea fondurilor: care a fost cauza?
Unul dintre răspunsuri, ne-a uimit: nu e nicio problemă şi, oricum, nu este obligatoriu să trimitem la Bruxelles cereri de rambursare într-o lună anume (pentru cine nu este familiarizat, banii de la Comisia Europeană vin, în cea mai mare parte a lor, după ce prezinţi facturile şi, în baza acestora, ţi se rambursează cheltuielile pe care le-ai făcut pe programele finanţate din fondurile UE).
Cum adică nu este obligatoriu? Dar de ce ar fi atunci obligatoriu ca acel înalt funcţionar să-şi încaseze odată sau de două ori pe lună salariul? Ştie cineva în administraţia asta ce este de făcut şi ce nu?
Revin la jocul Barcelonei. Messi ştie unde cade mingea pentru că, dincolo de talent este şi multă rutină, mult antrenament. Cineva pasează, altcineva dă golul. O întreagă ţesătură de pase, de ipoteze. Nu merge jocul pe stânga îl muţi în dreapta. Dar, în orice moment, oriunde ar fi mingea în teren acolo este un om valoros care ştie să întoarcă situaţia în avantajul echipei sale. Ratezi o dată, de două ori, dar nu la nesfârşit.
“Am fost ocupaţi cu prognoze şi bilanţuri”, aşa mai justifică un şef al unei autorităţi de management zero plăţile pe ianuarie pentru fondurile europene. Toată armata de funcţionari (mii) pe fondurile europene a fost ocupată cu prognoze legate de câţi bani vor fi absorbiţi anul acesta!?
La cinci ani de la integrarea în UE, România nu şi-a pus la punct mecanismele de atragere a fondurilor nerambursabile (cruciale pentru trecerea economiei pe creştere robustă, mai ales în aceste vremuri), deşi ar fi trebuit să fie pregătită pentru asta încă de dinainte de integrare. Sunt 22 de ani de la căderea comunismului, iar administraţia noastră nu ştie cine este capul, cine este coada. Vina este aruncată tot pe oameni care nu-şi dau zăpada din faţa casei. Dar CFR-ul şi administraţia drumurilor sunt exonerată pentru că vremea şi vremurile sunt grele.
De ce? Pentru că nu există niciun efort de evaluare. Nu există un etalon. Nu există un Messi, adică acest standart în funcţie de care sunt evaluate performanţele celorlalţi. Şi nu există “retrogradare”.
O echipă de fotbal care joacă prost cade într-o ligă înferioară. Odată cu retrogradarea se evaporă şi salariul bun şi confortul. De aceea lupta este să te menţii sus. Dar face vreunul dintre şefii funcţionărimii statului român acest efort? Face vreun ministru acest efort? A mers vreunul să întrebe: de ce pe programul meu operaţional nu aţi luat niciun leu de la UE în ianuarie?
Mă îndoiesc. Pentru că miniştrii, ei înşişi, nu sunt “standarde” (fac abstracţie de schimbarea recentă a Guvernului). Nu reprezintă unităţi de măsură. Când abia ştii pe ce lume trăieşti este imposibil să le ceri altora să fie performanţi, pentru că realmente nu ştii ce este aia.
Mai e ceva. Un angajat performant poate fi un pericol pentru şeful său mediocru. Aşadar, şeful nici nu are motiv să-i vadă pe alţii sclipind.
Iulian Anghel este editor al Ziarului Financiar. Cititi mai multe opinii ale jurnalistilor ZF pe www.zf.ro/opinii