Tag: Gucci

  • Black Friday 2015: Dressbox oferă rochii de închiriat la preţuri reduse

    Dressbox este un serviciu dedicat închirierii ţinutelor de gală. A fost lansat în urmă cu peste un an, iar pentru Black Friday 2015 propune rochii la preţuri reduse. În portofoliul companiei se regăsesc ţinute de la branduri consacrate, cum ar fi Cavalli, Gucci, Versace sau Lanvin. Pentru această perioadă, Dressbox oferă reduceri de până la 500 de lei pentru o colecţie de peste o sută de rochii.

    Câteva dintre cele mai populare modele care se bucură de reduceri foarte mari sunt rochiile Dolce&Gabbana, cu preţ redus de la 1.190 de lei la 690 de lei, Bottega Veneta, de la 995 la 495 de lei, Blumarine, cu reducere de la 995 la 495 de lei sau modelul Herve Leger, redus de la 590 la 290 de lei.

    Dressbox este un serviciu de închiriat rochii şi accesorii, care a debutat oficial pe piaţa din România în octombrie 2014. În prezent, portofoliul cuprinde peste 1.000 de ţinute şi bijuterii autentice de la peste 50 de designeri de top.
     

  • QuickMobile oferă reduceri de până la 80% de Black Friday

    QuickMobile va organiza campania de reduceri Black Friday 2015 în perioada 20 – 22 noiembrie, atât în magazinul online cât şi în magazinele fizice. Comenzile vor fi preluate începând cu primele ore ale zilei de vineri, iar QuickMobile a pregătit stocuri în valoare de 5 milioane de euro şi va oferi reduceri de până la 80%, potrivit companiei.

    Printre produsele care vor fi disponibile cu preţ redus se numără: Apple Watch, Transportorul Smart Balance Wheel, Samsung Galaxy S6 Edge, tableta Nokia N1, dar şi accesorii de lux, precum Moschino şi Gucci.

    De asemenea, QuickMobile va oferi o platformă specială de cumpărături printr-un singur click. Astfel, timpul de finalizare a comenzii se va reduce semnificativ, la sub 60 de secunde.

    Clientii care platesc online cu cardul vor avea prioritate la livrarea produselor, iar transportul va fi gratuit indiferent de valoarea comenzii.

  • Menajeria din picioare

    În sezonul de toamnă/iarnă 2015 se poartă încălţările pufoase, după cum o arată colecţiile caselor de modă, atât de pufoase încât seamănă mai degrabă  cu nişte mici animăluţe decât cu nişte încălţări obişnuite.

    Gucci a lansat nişte papuci care aduc a porcuşori de Guineea şi care trebuie, probabil, pieptănaţi pentru a le păstra aspectul. 

    Maison Margiela şi-a încălţat manechinele cu nişte pantofi cu tocuri îmbrăcaţi complet în blăniţă colorată, iar Miu, Miu, Sophia Webster sau Jimmy Choo şi-au decorat articole din gama de încălţăminte cu ciucuri miţoşi.

  • Doi antreprenori au investit 80.000 de euro în deschiderea unui magazin de lux pe Calea Victoriei

    Antreprenorii Mara Barloiu şi Hau Marius au deschis magazinul multibrand de lux DressLikeHell pe Calea Victoriei, în urma unei investiţii de 80.000 de euro. Din suma totală, 30.000 de euro au fost investiţi în amenajarea spaţiului comercial, a cărui suprafaţă este de 45 mp.

    Magazinul va comercializa articole vestimentare şi accesorii din colecţii precum Alexander McQueen, Michael Kors, Dsquared2 şi Neil Barrett, valoarea stocului iniţial fiind de 50.000 de euro.

    ”La început, ne-am dorit să lansăm un magazin multibrand online, însă ne-am dat seama că publicul din România are nevoie de un magazin fizic cu haine de lux premium la care să aibă un acces facil. Astfel, ne-am deschis acest spaţiu de pe calea Victoriei, în care am adus produsele designerilor noştri preferaţi”, declară Mara Barloiu, cofondator al DressLikeHell.

    Piesele vestimentare sunt selectate de la marile case de modă de către proprietarii magazinului, Mara Barloiu şi Hau Marius, iar stocul vestimentar este actualizat periodic, astfel încât să se sincronizeze cu cele mai noi colecţii ale creatorilor internaţionali. 

    „În viitorul apropiat, ne dorim să extindem reţeaua de branduri şi să aducem creaţii exclusiviste ale unor case de modă la fel de cunoscute. De exemplu, pe lista scurtă, se află Moschino, Louboutin sau Prada, însă ţinem să precizăm încă de pe acum că nu vrem să ne îndepărtăm prea mult de conceptul iniţial. Ne dorim să păstrăm aceeaşi linie, cu produse de calitate, care să le ofere clienţilor o experienţă de shopping pozitivă”, a mai declarat Mara Barloiu, Fondator DressLikeHell.

    Calea Victoriei este considerată un pol al luxului Capitalei, mizând pe prezenţa unor francize ale Gucci, Emporio Armani, Antony Morato, Paul&Shark şi MaxMara.

  • Moda primăverii 2014: luxul sportiv

    Articolele vestimentare propuse combină uşurinţa în purtare a echipamentului sportiv cu materiale rezervate îmbrăcăminţii de lux, pentru o notă de dinamism. Creatorul casei Pucci, Peter Dundas, a realizat o ţinută de seară cu pantaloni scurţi argintii care amintesc de şortul boxerului, o geacă cu material argintiu de paraşută sau a transformat ghete de box în botine cu toc. Casa Gucci are în colecţia sa tricouri de plasă şi treninguri de mătase cu lame, iar DKNY a prezentat hanorace din neopren.

    La rândul său, Marc Jacobs a inclus în gama Marc by Marc Jacobs geci inspirate de cele purtate de jucătorii de baseball, lucrate însă din mătase, Balenciaga are în colecţia sa şorturi elegante, în timp ce Fendi oferă pantaloni de jogging din mătase. Această tendinţă cuprinde şi accesoriile, casele de modă creând şi pantofi eleganţi pentru purtat în piscină, pantofi sport ori rucsacuri de piele.

    Un motiv pentru care casele de modă s-au inspirat din echipamentul de sport pentru colecţiile lor îl reprezintă, spun experţii în domeniu, creşterea cererii din partea clienţilor lor cu un stil de viaţă stresant, care caută haine elegante şi confortabile. Stilul “lux sportiv” nu va dispărea prea repede, ci chiar va câştiga noi adepţi, sunt de părere specialiştii.

  • Produse contrafăcute vândute pe internet: Gucci a obţinut despăgubiri de 144,2 milioane de dolari

     Într-o hotărâre din 16 octombrie, judecătorul William P. Dimitrouleas de la Tribunalul Federal din Florida a interzis site-urilor încriminate orice “fabricare, import, promovare, distribuţie, vânzare şi ofertă de vânzare” a contrafacerilor care imită produsele celebrei case de modă italiene. Judecătorul a interzis acelor site-uri să folosească marca şi “orice logo care vizează lăudarea frauduloasă a serviciilor şi produselor lor” şi orice “imitaţie” a mărcii şi le-a ordonat să plătească casei Gucci despăgubiri totale de 144,2 milioane de dolari.

    Judecătorul a ordonat, de asemenea, transferul imediat în proprietatea Gucci US a numelor de domeniu încriminate sau suspendarea lor definitivă. Hotărârea sa se aplică pentru toate acele site-uri. Cele mai multe dintre ele nu mai funcţionau joi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • La modă din nou: “power suit”, vedeta anilor ’80

    “Power suit”, costumul cu jachetă şi fustă ori pantaloni cu linii sobre şi umeri puşi purtat de femei în mare parte a anilor optzeci, a fost creat de Giorgio Armani, scrie Wall Street Journal, pentru sora sa Rosanna, care căuta haine de purtat la lucru. Lansat într-o vreme în care femeile căutau o ţinută adecvată pentru birou, costumul pentru femei s-a bucurat de foarte mare succes, după cum se poate vedea şi în producţiile hollywoodiene ale vremii.

    “Power suit” în noua sa versiune apare anul acesta în colecţiile mai multor case de modă care-l promovează intens prin reclame: Christian Dior, Gucci sau Armani şi chiar ale unor companii care nu se adresează în principal clienţilor de lux, cum ar fi Ann Taylor sau Banana Republic, marcând astfel o întoarcere la un cod vestimentar mai strict la birou.

    Spre deosebire de anii optzeci, modelele de costum propuse în prezent de creatorii de modă, deşi păstrează liniile sobre, nu mai sunt la fel de largi, ci tind să urmărească mai bine linia corpului şi nici mânecile nu mai sunt bufante ca acum mai bine de douăzeci de ani. Pantalonii sunt fie strânşi pe picior, fie mai largi şi nu mai trebuie să fie neapărat de aceeaşi culoare cu jacheta. Se păstrează însă tradiţia culorilor care nu ies în evidenţă, preferându-se gri, bej, negru sau alte culori pale, şi eventual metalice.

    Primele care au adoptat noua tendinţă au fost însă nu cele care au purtat costume în anii optzeci, ci tinerele interesate de asemenea articole vestimentare pentru eleganţa lor, vânzările de costume pentru femei crescând în ultimul an.

  • Proprietarul magazinului Gucci de la Bucureşti vrea să cumpere alte magazine de lux

    “Ne gândim la achiziţii de branduri deja aduse pe piaţă, sau poate la fuziuni. Nu vrem să aducem branduri noi”. Piaţa locală de lux a început să se dezvolte mai puternic în ultimii ani când tot mai multe branduri au început să apară pe piaţa locală. În industria modei ultimele nume apărute sunt Valentino, Escada şi Roberto Cavalli. Anterior îşi făcuseră intrarea şi Burberry, Gucci şi Louis Vuitton, ultimul fiind singurul brand intrat direct.

    El spune că nu s-a gândit niciodată să meargă în industria de modă de masă, care de altfel este foarte bine organizată, metodică. “Coloşii nu îţi lasă însă marjă de manevră”. Luxul este mai tentant. Mai mult, îţi poţi pune amprenta asupra percepţiei brandului.

    De profesie inginer, Alessandro Amato a venit în România ca să rămână acum 23 de ani şi a ajuns astăzi unul dintre cei mai importanţi jucători din industria de lux, cu afaceri din ceasuri, bijuterii şi haine pe care le evaluează la peste 20 de milioane de euro anul trecut.

    Toate stirile sunt pe zf.ro


     

  • Sorina Plăcintă: Gucci plăteşte în funcţie de câte minute durează producţia unei bluze

    Sorina Plăcintă, acţionar al producătorului de textile Sorste şi fost ministru al tineretului şi sportului din partea PDL, spune că preţul de producţie al unei bluze se stabileşte în funcţie de numărul de minute necesare producţiei. “Preţul diferă în funcţie de numărul de minunte necesare realizării fiecărui produs. O bluză realizată pentru Gucci are nevoie de un număr mai mare de minute decât cea produsă pentru un retailer de masă.” În cazul unui retailer de lux, preţul produselor în magazine este de până la de zece ori mai mare decât la poarta fabricii, potrivit surselor din piaţă. Astfel, o bluză Gucci spre exemplu poate ajunge în magazin să coste câteva sute sau chiar mii de euro deoarece costului de producţie i se adaugă printre altele costul de transport, cel de amenajare a magazinului şi costul de pregătire a personalului specializat. Fabrica Sorste realizează la Focşani între 600.000 şi un milion de produse pe an. Clienţii companiei sunt atât branduri de lux, cât şi retaileri mass market. Sorina Plăcintă nu face public numele clienţilor însă, printre numele vehiculate anterior se numărau retaileri precum H&M, Levi Strauss, Max Mara şi casele de modă Kenzo şi Lacroix. “Exportăm 99% din ce producem. Hainele iau direcţia Europei, Americii, Japoniei şi Coreei. Nu lucrăm pentru piaţa internă decât MTM, made to measure (pe comandă – n.red.).” Producătorul de confecţii Sorste estimează pentru acest an venituri de 9 milioane de euro, aproape duble faţă de cele obţinute în 2012 şi de trei ori mai mari decât cele obţinute în 2011.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

     

     

  • Cei care vor să studieze moda nu mai trebuie să plece la Paris sau Londra

    Este vorba mai exact de programul artcademy- primele cursuri certificate internaţional în domeniul modei, lansat aseară oficial de L’Institut Supérieur Spécialisé de la Mode din Paris (MOD’SPÉ Paris) în colaborare cu Codecs.

    Programul este structurat pe două etape – Fundamentals of Fashion (primul nivel) şi Fashion Marketing and Design (al doilea nivel). Fiecare curs se desfăşoară pe durata unui an academic şi se finalizează cu câte o săptămână de studii şi practică la Paris.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro