Tag: Fukushima

  • Cine credea că dezastrul de la Fukushima n-a fost provocat de natură?

    Concluzia raportului este că dezastrul nuclear provocat de mâna omului se poate repeta la oricare centrală nucleară din lume, milioane de oameni fiind astfel expuşi riscului. “Deşi declanşat de tragicul cutremur şi tsunami din 11 martie, dezastrul de la Fukushima a fost, în cele din urmă, provocat de către autorităţile japoneze, care au ales să ignore riscurile şi să considere afacerea o prioritate mai mare decât siguranţa,” a declarat Jan Vande Putte, campaigner Greenpeace pe energie nucleară. “Raportul arată că energia nucleară nu este sigură în mod inerent, iar guvernele aprobă în pripă construirea de noi reactoare nucleare, însă nu sunt pregătite corespunzător pentru a face faţă problemelor şi pentru a proteja oamenii de dezastrele nucleare. Acest lucru nu s-a schimbat de la dezastrul de la Fukushima şi de aceea, milioane de oameni sunt în continuare expuşi riscurilor nucleare.”

    Raportul, revizuit de dr. Helmut Hirsch, expert în siguranţa nucleară, atinge trei puncte importante:

    1) Autorităţile japoneze şi operatorii centralei nucleare de la Fukushima au făcut estimări complet greşite referitoare la riscurile unui accident grav. Riscurile reale erau cunoscute, însă au fost minimizate şi ignorate.

    2) Chiar dacă Japonia este considerată una dintre cele mai bine pregătite ţări din lume în ceea ce priveşte confruntarea cu dezastre majore, realitatea unui dezastru nuclear masiv s-a dovedit a fi mult mai gravă decât se estimase. Planurile de stare de urgenţă nucleară şi evacuare au dat greş, iar oamenii nu au fost protejaţi.

    3) Sute de mii de oameni au fost profund afectaţi de evacuările menite să-i scape de contaminarea radioactivă. Aceşti oameni nu îşi pot reface vieţile din cauza lipsei sprijinului şi compensaţiilor financiare. Japonia este una dintre cele doar trei ţări în care operatorul nuclear este tras la răspundere, prin lege, pentru toate costurile unui eventual dezastru. Cu toate acestea, şi acolo legea şi schemele de compensaţie sunt necorespunzătoare. Chiar după un an de la începerea dezastrului, oamenii afectaţi sunt lăsaţi pur şi simplu să se descurce singuri, iar contribuabilii japonezi vor suporta, în cele din urmă, majoritatea costurilor.

    “Acest dezastru a fost previzibil şi ar fi putut fi prevenit, dar a avut loc din cauza veşnicei strategii prin care se fac economii pentru a proteja profitul, nu oamenii,” a declarat Kazue Suzuki, campaigner Greenpeace pe energie nucleară în Japonia. “Autorităţile deja fac eforturi nechibzuite pentru a reporni reactoarele fără să fi învăţat nimic de pe urma dezastrului de la Fukushima, iar oamenii vor fi, din nou, obligaţi să plătească preţul pentru greşelile guvernului lor.””Oamenii nu ar trebui să fie forţaţi să trăiască cu mitul siguranţei nucleare, la umbra unui dezastru nuclear care se poate întâmpla oricând,” a spus Vande Putte. “Energia nucleară trebuie îndepărtată treptat şi înlocuită cu investiţii inteligente în măsuri de eficienţă energetică şi energie obţinută din surse regenerabile. Această abordare va crea milioane de locuri de muncă sustenabile, va îmbunătăţi independenţa energetică, va reduce emisiile de gaze cu efect de seră şi va asigura condiţiile necesare pentru ca oamenii să nu mai sufere de pe urma emisiilor radioactive provocate de un dezastru care ar fi putut fi prevenit.”

    Greenpeace solicită guvernului japonez să nu repornească centralele nucleare, ci să sprijine măsurile de eficienţă energetică şi de încurajarea energiei regenerabile, făcând totodată un apel global la renunţarea treptată la energia nucleară până în 2035.

  • O nouă scurgere de apă radioactivă la centrala Fukushima

    O echipă de specialişti a fost trimisă la faţa locului pentru a descoperi cauza apariţiei acestei noi scurgeri de apă radioactivă, au anunţat luni reprezentanţii companiei. În urma cercetărilor s-au descoperit 45 de tone de apă poluată în jurul unui condensator din apropierea sistemelor de decontaminare a apelor uzate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cutremur cu magnitudinea de 5,9 în apropiere de centrala de la Fukushima

    Potrivit USGS, cutremurul s-a produs la ora locală 04.24 (21.24 ora României) la 100 de kilometri de Fukushima şi la o adâncime de 37,7 kilometri. Centrul de alertă în caz de tsunami în Pacific nu a emis nicio avertizare după acest seism. Potrivit ediţiei electronice a Daily Express, cutremurul nu a provocat victime sau pagube materiale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Japonia anulează restricţiile impuse pe o rază de peste 20 de kilometri în jurul centralei Fukushima

    După săptămâni de reflecţie şi o reuniune a miniştrilor şi altor părţi vizate, vineri, statul a anulat consemnul de pregătire a evacuării în caz de urgenţă, au anunţat miniştrii Mediului, Goshi Hosono, şi Industriei, Yukio Edano, într-o conferinţă de presă. Această relaxare vizează comuna Hirono şi mai multe părţi din comunele Naraha, Kawauchi, Tamura şi Minamisoma, care se află la o distanţă de 20-30 de kilometri de Fukushima Daiichi, unde s-a produs cea mai gravă catastrofă atomică după cea de la Cernobîl (Ucraina) din 1986. După ce iniţial le-au cerut să se închidă în case, autorităţile le-au ordonat, la sfârşitul lui aprilie, locuitorilor celor cinci localităţi, situate dincolo de zona de excludere pe o rază de 20 de kilometri în jurul centralei, să se pregătească pentru o eventuală evacuare în caz de urgenţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Municipalitatea din Fukushima vrea să cureţe 110.000 de case contaminate

    Aproximativ 110.000 de locuinţe individuale sunt vizate de această operaţiune de amploare, în contextul în care în anumite puncte din oraş există niveluri ridicate de radioactivitate, la şase luni de la accidentul declanşat în complexul atomic Fukushima Daiichi de un cutremur urmat de un tsunami care au devastat regiunea. “Era şi timpul!”, a reacţionat un locuitor în faţa camerelor postului public de televiune NHK. “Am copii mici şi sunt îngrijorată când ies să se joace afară”, a declarat o femeie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Emisiile de Cesiu 137 de la Fukushima, de 168 de ori mai mari decât cele de la Hiroshima

    Potrivit Tokyo Shimbun, care a declarat că se bazează pe estimările Guvernului, reactoarele avariate de un tsunami gigantic au degajat până la 15.000 de terabecquerel de Cesiu 137 de-a lungul lunilor. În august 1945, bomba atomică lansată de armata americană deasupra oraşului Hiroshima (sud-vest) a eliberat instataneu în atmosferă 89 de terabecquerel din acest izotop, a cărui perioadă de înjumătăţire este de 30 de ani, a adăugat cotidianul. “În teorie, cantitatea de Cesiu 137 emisă de centrala de la Fukushima este deci de 168,5 de ori mai mare decât cea a bombei americane”, a subliniat el, afirmând că această estimare a fost calculată de Guvern la cererea unei comisii a Parlamentului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Japonia ar fi putut evita dezastrul din 11 martie? Tepco avertizase că exista riscul unui tsunami la Fukushima

    Conform unui oficial al Agenţiei nipone pentru Siguranţa Nucleară şi Industrială, Tepco prezentase pe 7 martie o evaluare care arăta că exista probabilitatea unui tsunami care să depăşească nivelul luat în calcul la construirea centralei (şase metri). Ca reacţie, Agenţia a îndemnat compania Tepco să ia măsuri pentru evitarea riscurilor, dar, după doar patru zile, pe 11 martie, centrala Fukushima Daiichi a fost inundată de un tsunami de 14 metri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Anumite zone din jurul centralei de la Fukushima vor rămâne evacuate timp de câteva decenii

    Premierul Naoto Kan, care a anunţat că va demisiona la sfârşitul lunii, urmează să viziteze regiunea sâmbătă, pentru a prezenta scuze locuitorilor evacuaţi imediat după accidentul nuclear provocat de un violent cutremur urmat de un tsunami uriaş, la 11 martie.

    Cotidianul Yomiuri, citând o sursă guvernamentală neidentificată, a anunţat că, în zonele care se află pe o rază de trei kilometri în jurul centralei Fukushima Daiichi, accesul va rămâne interzis “pentru o lungă perioadă, poate câteva decenii”. Guvernul ar putea achiziţiona anumite terenuri de la locuitori, pentru a stoca temporar pe ele deşeuri radioactive, inclusiv moloz şi noroi contaminat de la uzina atomică, a adăugat cel mai important cotidian japonez.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cutremur cu magnitudinea 6,8 în largul regiunii Fukushima. Avertizarea de tsunami a fost ridicată

    ► Agenţia de meteorologie japoneză a ridicat vineri avertizarea de tsunami emisă după producerea cutremurului.

    Nefiind constatată nicio modificare a nivelului mării la ţărm, avertizarea – nivelul de alertă cel mai mic, ce semnalează posibilitatea producerii unor valuri de maxim 50 de centrimetri – a fost anulată la 40 de minute după producerea seismului.

    ► Cutremurul s-a produs la ora 14.36 (08.36 ora României), nu departe de cel care a provocat accidentul de la centrala nucleară Fukushima la 11 martie. Epicentrul acestuia a fost localizat în Oceanul Pacific, la aproximativ 80 de kilometri de coastă, iar hipocentrul la 20 de kilometri adâncime.

    Centrul american de alertă în caz de tsunami a exclus vineri posibilitatea producerii unui val seismic de amploare în Oceanul Pacific după cutremurul din Japonia. Compania TEPCO a anunţat că nu s-a înregistrat nimic anormal la centrala nucleară Fukushima în urma cutremurului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Japonia reporneşte primul reactor nuclear după accidentul de la Fukushima

    Reactorul numărul 3 al centralei Tomari, construită pe insula Hokkaido (nord), a fost repus în exploatare după ce a obţinut undă verde din partea autorităţilor, a anunţat agenţia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro