
Tag: frig
-
Un val de GER ARCTIC ajunge în Europa. Temperaturile vor scădea dramatic şi în România
Primul val de aer rece va ajunge în nordul şi vestul Europei weekendul aceasta. Curenţii arctici vor fi resimţiţi întâi în Marea Britanie, Peninsula Scandinavă şi Irlanda, urmând să se răspândească dinspre Oceanul Atlantic spre centrul şi estul continentului, până în Balcani.Un alt val de aer polar, mult mai intens, va ajunge în Europa săptămâna viitoare. Acesta se va resimţi până în sudul Mediteranei şi în Africa de Nord, iar locuitorii din regiunile montane din Europa Centrală şi Peninsula Balcanică se pot aştepta chiar la primele zăpezi.Se pare aşadar că trebuie să scoatem din dulap hainele groase, pentru că temperaturile vor scădea în weekend cu circa 10 grade celsius.
-
Cum trăiesc românii în cea mai bună perioadă economică pentru România ultimilor ani: Un sfert dintre români suferă de frig în casă şi nu au suficient loc în locuinţele lor, în timp ce 3 din 4 locuinţe necesită reparaţii urgente
„Casele românilor sunt tot mai afectate de trecerea anilor şi de creşterea costurilor de întreţinere. Astfel că, în cadrul populaţiei urbane cu vârsta cuprinsă în intervalul 20-65 ani, cu venit stabil, 72% au cel puţin o urgenţă locativă”, a declarat Petre Datculescu, directorul general al IRSOP, la o conferinţă de prezentare a studiului.
-
Cum trăiesc românii în cea mai bună perioadă economică pentru România ultimilor ani: Un sfert dintre români suferă de frig în casă şi nu au suficient loc în locuinţele lor, în timp ce 3 din 4 locuinţe necesită reparaţii urgente
„Casele românilor sunt tot mai afectate de trecerea anilor şi de creşterea costurilor de întreţinere. Astfel că, în cadrul populaţiei urbane cu vârsta cuprinsă în intervalul 20-65 ani, cu venit stabil, 72% au cel puţin o urgenţă locativă”, a declarat Petre Datculescu, directorul general al IRSOP, la o conferinţă de prezentare a studiului.
-
Tara unde este atât de frig încât locuitorilor le îngheaţă genele mergând pe strada. Temperaturile au ajuns si pana – 67 de grade Celsius
Locuitorii acestei regiuni îndepărtate, aflată la circa 5.500 de km distanţă de Moscova, sunt însă destul de obiştnuiţi cu acest tip de temperaturi.
Anastasia Gruzdeva, din localitatea Yakutsk, a postat un selfie, iar comentariul ataşat imaginii este: “Ştim cu toţii ce înseamnă temperaturile de sub 50 de grade Celsius. Şi da, suntem încă afară… De fapt, e chiar cald.”
Un alt locuitor din Yakutsk, Vladimir Danilos, a postat un video realizat în piaţa de peşte, într-un moment în care temperatura era de minus 49 de grade Celsius.

Dar puţine locuri de pe planetă sunt mai reci decât localitatea Oymyakon, unde temperaturile au ajuns la minus 69 de grade Celsius.
Alfat la circa 1000 km de Yakutsk, aşezarea reuneşte 500 de locuitori şi este îndeobşte recunoscută drept cel mai friguros loc locuit de pe planetă. În 1933, în localitate s-a înregistrat o temperatură de minus 67,7 grade Celsius.
Până acum, în această iarnă locuitorii din Oymyakon au avut de înfruntat opt dimineţi consecutive în care tempertaturile erau mai mici de minus 50 de grade Celsius. Învăţământul a fost suspendat momentan, din pricina condiţiilor meteo, în această localitate, relatează agenţia de ştiri RIA Novosti.
Nici chiar aceste condiţii vitrege nu au oprit însă trei turişti să se scalde în râul din localitate, aşa cum arată imaginile video postate de ei pe Instagram.
-
Imagini incredibile cu efectele valului de frig din Statele Unite şi Canada – VIDEO
În statul Florida a nins pentru prima oară în ultimii 30 de ani, în vreme ce coasta estică a Statelor Unite va fi lovită de un aşa-numit “ciclon-bombă”.
Oamenii au fost avertizaţi să-şi ia măsuri de precauţie, să-şi facă provizii şi să se pregătească pentru una dintre cele mai mari furtuni pe care le-a văzut America vreodată. -
Avertizarea ANM: Un ciclon polar loveşte România. Precipitaţiile se vor transforma în ninsoare, iar temperaturile vor scădea drastic
„Există un ciclon, Numa, pe numele lui, care vine din zona Italiei, care a afectat cu inundaţii Grecia, cu vânt şi grindină Croaţia şi care se deplasează către sudul ţării noastră, pe când Olaf este format în zona peninsulei Scandinavice, deci, până vine în România, trece mai întâi Numa. Sunt două cicloane separate, fără legătură unul cu celălalt. Numa işi pierde din intensitate până ajunge la noi, pentru că el a făcut prăpăd în Grecia şi Italia. În România, ne va afecta cu nişte precipitaţii pe parta de sud, sud-vest a ţării, cu vreme închisă, cu nori pe partea de sud-est, până sâmbătă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, meteorologul Alina Şerban.
Meteorologii avertizează că ciclonul Olaf, care va ajunge în România, duminică, va transforma precipitaţiile aduse de Numa, în ninsoare, în special în nord, centru şi nord-vest.
„Duminică, când coboară Olaf, care are o masă de aer polar, vine cu ea cu tot, şi o aduce către zona ţării noastre, se va răci pe nord-vest, nord şi centru şi va transforma precipitaţiile, la munte în ninsoare, în zonele mai joase, la început în lapoviţă, posibil şi ninsoare. Chiar dacă va veni Olaf, nu vorbim despre temperaturi drastice pentru că cerul este mai mult acoperit şi nu le lasă să scadă. Sâmbătă şi duminică vorbim despre 6, 7 grade, 8 grade în sudul ţării, mai scăzute puţin vor fi în partea de nord a Moldovei şi Maramureşului, unde poate să ajungă undeva la 2, 3 grade”, a explicat meteorologul.