Ancheta DGCCRF a făcut parte dintr-o campanie mai amplă realizată în urma scandalului de înşelăciune al Volkswagen Group. În trecut, aceeaşi entitate a atras atenţia procurorilor în privinţa suspiciunilor fraudării emisiilor de către Fiat Chrysler Automobile, Renault şi PSA Group.
IATĂ AICI CARE E COMPANIA GERMANĂ CARE NU TRIŞEAZĂ LA TESTELE DE POLUARE ŞI DE CONSUM
Printr-un ordin al preşedintelui Agenţie Naţionale de Administrare Fiscală, Bogdan-Nicolae Stan, inspectorilor de la anti-fraudă fiscală le va fi diminuat sporul de suprasolicitare psihică de la 25% la 5% din salariu începând cu data de 1 martie a.c.
“În construcţia bugetară pentru anul 2017 nu s-au alocat fonduri care să susţină acordarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihică, până la nivelul maxim prevăzut de lege (25% din salariul de bază), de care au beneficiat inspectorii antifraudă în anii precedenţi. Fondul total bugetar aprobat pentru anul 2017 repartizat aparatului propriu al ANAF s-a diminuat cu 4,62 puncte procentuale, reprezentând un procent de 95,38% din execuţia anului 2016. În ciuda acestei situaţii, conducerea ANAF a apreciat necesitatea menţinerii acestui spor în cuantum de 5 % din salariul de bază, pentru inspectorii din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, precum şi a sporurilor acordate pentru orele suplimentare efectuate, în cuantum de 75%. Menţionăm că se va reveni cu o analiză în ceea ce priveşte modificarea procentului sporului de risc i suprasolictare neuropsihică în momentul unei eventuale rectificări bugetare pozitive, luându-se măsurile care se vor impune”, se arată într-un comunicat al ANAF.
Reamintim că, primul ministru, Sorin Grindeanu, s-a întâlnit vineri dimineaţa cu ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan şi cu preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan Nicolae Stan pentru a discuta despre colectarea taxelor şi impozitelor, pe fondul diminuării acesteia. În acest context, premierul României a solicitat creşterea gradului de colectare a veniturilor bugetare administrate de ANAF şi intensificarea mãsurilor de îmbunãtãţire a conformãrii voluntare.
România are cea mai mare fraudă la TVA din Uniunea Europeană, de 40% din ceea ce ar trebui să încaseze, conform consultanţilor fiscali, însă conectarea online a caselor de marcat, care ar fi trebuit să înceapă încă din 2015, a fost amânată fără explicaţii de guvernul Cioloş de două ori: în decembrie 2015 şi în decembrie 2016.
Cele două amânări se adaugă altei amânări, a guvernului Ponta, care iniţial în proiectul de OUG lansat în dezbatere prevedea un termen, apoi în OUG promovată în decembrie 2014 a amânat termenele de intrare în funcţiune a caselor de marcat cu jurnal electronic.
„România rămâne ţara cu cea mai mare evaziune la PIB din Europa, de 40%, de aceea este de bun augur faptul că a scăzut nivelul TVA de la 1 ianuarie 2017 de la 20% la 19%“, a explicat săptămâna trecută Alin Negrescu, director servicii fiscale la KPMG România, la evenimentul „Perspectiva fiscală a anului 2017“, organizat de firma de consultanţă şi audit KPMG.
40% din TVA potenţial de încasat înseamnă 8 miliarde de euro. România încasează anual din TVA circa 11 mld. de euro, însă ar trebui să încaseze 19 mld. euro. Cu toate acestea, conectarea online a caselor de marcat la serverele ANAF, măsură despre care spun specialiştii că ar reduce drastic evaziunea, a fost amânată de două ori de către guvernul Cioloş.
Astfel, fostul ministru al finanţelor Anca Dragu a reuşit „performanţa“ de a semna două ordonanţe de urgenţă, OUG 57/9 decembrie 2015 şi OUG 98/21 decembrie 2016, prin care introducerea caselor de marcat electronice a fost amânată. Plus amânarea din start faţă de proiectul de ordonanţă, introducerea caselor de marcat electronice, care ar fi trebuit să intre în vigoare conform propunerilor iniţiale în iunie 2015, este amânată până la urmă pentru ianuarie 2018.
Casele de marcat electronice au făcut parte din pachetul de legi privind evaziunea fiscală anunţat pe 4 decembrie 2014, când Ministerul de Finanţe era condus de Ioana Petrescu.
În proiectul de ordonanţă, termenul de intrare în vigoare pentru marii contribuabili era iunie 2015, apoi etapizat până în februarie 2016 pentru micii contribuabili. Numai că încă de la transformarea proiectului în OUG 91/30 decembrie 2014 apar alte termene: aprilie 2016 marii contribuabili, noiembrie 2016 micii contribuabili.
Băncilor şi organizaţiilor de plată le este greu să ţină sub control frauda financiară, în contextul mediului conectat şi complex din punct de vedere tehnologic, din prezent, potrivit unui sondaj realizat de Kaspersky Lab şi B2B International. Peste o treime (38%) dintre organizaţii spun că este din ce în ce mai dificil să îşi dea seama dacă o tranzacţie este frauduloasă sau autentică.
Creşterea explozivă a plăţilor electronice, precum şi evoluţia tehnologică şi schimbarea priorităţilor companiilor, le-au forţat pe acestea să crească eficienţa proceselor de business pe parcursul ultimilor ani. În multe cazuri, au reuşit acest lucru prin implementarea unor sisteme electronice care să interacţioneze cu furnizorii şi clienţii. Plăţile electronice de toate tipurile au devenit omniprezente astăzi şi este, practic, imposibil pentru companii să evite orice fel de plată electronică.
Pe măsură ce companiile sunt tot mai prezente în mediile digitale, asigurarea continuităţii activităţii şi protejarea lor împotriva ameninţărilor cibernetice vor deveni cruciale. Nivelul fraudelor online creşte direct proporţional cu numărul tranzacţiilor online, 50% dintre organizaţiile de servicii financiare intervievate fiind de părere că frauda financiară online este în creştere. Prin urmare, instituţiile financiare trebuie să facă toate eforturile pentru a se proteja pe ele şi clienţii lor de infractorii cibernetici.
Studiul a arătat că 41% dintre companii au implementat o soluţie de securitate cibernetică in-house, iar 45% se bazează pe o soluţie de la banca lor, pentru a face faţă riscurilor. În acelaşi timp, 46% dintre companii au implementat fie doar parţial o soluţie împotriva fraudei financiare, fie nu au implementat nimic. Dintre organizaţiile financiare, doar 57% au o soluţie de securitate anti-fraudă specializată.
Rezultatele arată că aproximativ jumătate dintre companiile care îşi desfăşoară activitatea în domeniul plăţilor electronice folosesc soluţii care nu sunt specializate şi care, conform statisticilor, dau un procent mare de alarme fals pozitive. Folosirea incorectă a unor sisteme de securitate poate duce şi la blocarea tranzacţiilor. În plus, trebuie remarcat că problemele de funcţionare a plăţilor pot determina pierderea clienţilor şi, implicit, a profitului. Frauda în sine nu este singura problemă, instituţiile financiare trebuie să reducă numărul de alarme false în sistemele lor şi să ofere cele mai bune servicii posibile pentru clienţii lor.
“Având în vedere competiţia acerbă pe piaţa de servicii financiare, o relaţie de încredere între clienţi şi instituţia lor este un factor decisiv pentru prosperitatea pe termen lung a oricărei companii. Interdependenţa relaţiilor digitale între toţi jucătorii de pe piaţa de servicii financiare mai are o implicaţie, aceea că, dacă o organizaţie are o problemă cu un serviciu digital (din cauza unei fraude, a unei scurgeri de date, a unui atac cibernetic etc.) efectele se pot răspândi la toate celelalte organizaţii din domeniu. Pentru că volumul, şi aşa mare, de cereri din partea clienţilor, pentru tranzacţii online, continuă să crească, toate companiile (clienţii care interacţionează cu platforme digitale, infrastructura, datele şi angajaţii lor) ar trebui să fie sigure şi pregătite. Este foarte important, prin urmare, să folosească soluţii specializate de prevenire a fraudelor care să le asigure clienţilor cel mai convenabil şi sigur serviciu posibil”, declară Ross Hogan, Kaspersky Lab Global Head of Fraud Prevention.
Băncilor şi organizaţiilor de plată le este greu să ţină sub control frauda financiară, în contextul mediului conectat şi complex din punct de vedere tehnologic, din prezent, potrivit unui sondaj realizat de Kaspersky Lab şi B2B International. Peste o treime (38%) dintre organizaţii spun că este din ce în ce mai dificil să îşi dea seama dacă o tranzacţie este frauduloasă sau autentică.
Creşterea explozivă a plăţilor electronice, precum şi evoluţia tehnologică şi schimbarea priorităţilor companiilor, le-au forţat pe acestea să crească eficienţa proceselor de business pe parcursul ultimilor ani. În multe cazuri, au reuşit acest lucru prin implementarea unor sisteme electronice care să interacţioneze cu furnizorii şi clienţii. Plăţile electronice de toate tipurile au devenit omniprezente astăzi şi este, practic, imposibil pentru companii să evite orice fel de plată electronică.
Pe măsură ce companiile sunt tot mai prezente în mediile digitale, asigurarea continuităţii activităţii şi protejarea lor împotriva ameninţărilor cibernetice vor deveni cruciale. Nivelul fraudelor online creşte direct proporţional cu numărul tranzacţiilor online, 50% dintre organizaţiile de servicii financiare intervievate fiind de părere că frauda financiară online este în creştere. Prin urmare, instituţiile financiare trebuie să facă toate eforturile pentru a se proteja pe ele şi clienţii lor de infractorii cibernetici.
Studiul a arătat că 41% dintre companii au implementat o soluţie de securitate cibernetică in-house, iar 45% se bazează pe o soluţie de la banca lor, pentru a face faţă riscurilor. În acelaşi timp, 46% dintre companii au implementat fie doar parţial o soluţie împotriva fraudei financiare, fie nu au implementat nimic. Dintre organizaţiile financiare, doar 57% au o soluţie de securitate anti-fraudă specializată.
Rezultatele arată că aproximativ jumătate dintre companiile care îşi desfăşoară activitatea în domeniul plăţilor electronice folosesc soluţii care nu sunt specializate şi care, conform statisticilor, dau un procent mare de alarme fals pozitive. Folosirea incorectă a unor sisteme de securitate poate duce şi la blocarea tranzacţiilor. În plus, trebuie remarcat că problemele de funcţionare a plăţilor pot determina pierderea clienţilor şi, implicit, a profitului. Frauda în sine nu este singura problemă, instituţiile financiare trebuie să reducă numărul de alarme false în sistemele lor şi să ofere cele mai bune servicii posibile pentru clienţii lor.
“Având în vedere competiţia acerbă pe piaţa de servicii financiare, o relaţie de încredere între clienţi şi instituţia lor este un factor decisiv pentru prosperitatea pe termen lung a oricărei companii. Interdependenţa relaţiilor digitale între toţi jucătorii de pe piaţa de servicii financiare mai are o implicaţie, aceea că, dacă o organizaţie are o problemă cu un serviciu digital (din cauza unei fraude, a unei scurgeri de date, a unui atac cibernetic etc.) efectele se pot răspândi la toate celelalte organizaţii din domeniu. Pentru că volumul, şi aşa mare, de cereri din partea clienţilor, pentru tranzacţii online, continuă să crească, toate companiile (clienţii care interacţionează cu platforme digitale, infrastructura, datele şi angajaţii lor) ar trebui să fie sigure şi pregătite. Este foarte important, prin urmare, să folosească soluţii specializate de prevenire a fraudelor care să le asigure clienţilor cel mai convenabil şi sigur serviciu posibil”, declară Ross Hogan, Kaspersky Lab Global Head of Fraud Prevention.
O tânără de 21 de ani a fost arestată pe aeroportul din Sidney în timp ce se pregătea să plece din Australia; numele ei este Christine Jiaxin Lee, iar povestea ei este uluitoare.
În urmă cu 4 ani, Christine a descoperit că în contul său Westpac se găsesc nu mai puţin de 4,6 milioane de dolari. Problema era că aceste fonduri erau transferate sub formă de overdraft, dintr-o evidentă greşeală a băncii; tânăra a ignorat acest lucru şi a început să cheltuie banii pe genţi, haine sau călătorii.
Când a fost arestată pe aeroportul din Sidney, i s-a adus la cunoştinţă faptul că trebuie să returneze 3,3 milioane de dolari.
Judecătorii i-au setat o cauţiune de 1.000 de dolari, cu condiţia ca ea să se prezinte de două ori pe zi la o secţie de poliţie de lângă Sidney. Avocatul său a explicat forţelor de ordine că banii au fost cheltuiţi pe articole vestimentare şi că acuzaţia de fraudă este una exagerată: “Ei i-au virat banii în cont”, a explicat avocatul. “Ea trebuie fără doar şi poate să returneze, dar faptul că i-a cheltuit nu reprezintă o infracţiune.”
Procesul Christinei Jiaxin Lee va începe pe data de 21 iunie la Sidney.
Manualele de istorie îl prezintă pe Mihai Viteazu ca fiind artizanul primei uniri a provinciilor româneşti, în anul 1600.
Importanţa acţiunilor sale a fost pusă în valoare prin intermediul operelor literare ale paşoptiştilor, dintre care se remarcă „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul” a lui Nicolae Bălcescu. În perioada comunistă, regimul ceauşist îl aşeza la loc de cinste pe voievod, în rândul conducătorilor de seamă ai neamului românesc. De atunci, imaginea lui Mihai Viteazu nu s-a schimbat mai deloc.
Vezi aici secretul pe care foarte puţini îl ştiu. Cea mai mare fraudă din manualele de istorie
Ministerul Sănătăţii sesizează Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 pentru posibile fapte penale, în urma verificărilor Corpului de Control al ministrului la Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie “Ana Aslan”, fiind recomandată şi revocarea din funcţie a directorului medical al unităţii.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii susţin că au fost identificate suspiciuni de fraudă, atât în cazul achiziţiilor făcute de institut, cât şi în cazul unor analize medicale, dar şi sporuri acordate ilegal ori medicamente decontate ilegal.
“În privinţa achiziţiei de reactivi pentru laborator, există suspiciunea de fraudare a procedurilor de achiziţie publică. Corpul de control a identificat posibilitatea ca unele caiete de sarcini să fi fost întocmite astfel încât la procedura de achiziţie să participe o singură firmă. Raportul consideră că astfel s-a limitat accesul altor competitori.(…) Astfel, în 2014 reactivii au fost fost achiziţionaţi de la un singur furnizor, la o valoare de 7.685.512 lei. Când achiziţia a fost realizată pe loturi (în anul 2016), valoarea de achiziţie a reactivilor a fost de aproape patru ori mai mică, de doar 1.976.458 lei. Raportul recomandă verificarea pe mai mulţi ani a acestor practici”, se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.
De câte ori ne-am răspuns la întrebarea ce facem dacă într-o dimineaţă venim la birou şi îl găsim mistuit de un incendiu? Nu mai sunt computere, imprimante, bibliorafturile cu documente nu mai există, iar pe de altă parte clienţii trebuie onoraţi ca într-o zi normală de muncă.
Ce se întâmplă dacă, în timp ce lucrăm la un soft, un virus apare şi distruge irecuperabil toată schema de programare folosită? Avem implementat un BCP (Business Continuity Plan)? Avem definite principalele categorii de risc cu impact major în business? Avem implementate măsuri de protecţie în faţa potenţialelor riscuri? Un angajat într-o bancă poate frauda sistemul? Cum putem să eliminăm sau reduce potenţialul pericol? Sau poate suntem nevoiţi să ni-l asumăm?
Extrem de interesant este însă aspectul etimologic, fiind mai multe variante când vorbim despre originea cuvântului risc. Cuvântul risc de obicei este utilizat cu un sens negativ, însă el are şi o latură pozitivă. Dacă ne uităm la originea lui din latină, „resecare” (a tunde cu sensul de a altoi, dar şi de a îndrăzni), vedem că riscul nu înseamnă neapărat pericol posibil, însoţit de un sentiment de nesiguranţă, imprevizibil, cauzator de pagube.
Dr. David Hillson, unul dintre cei mai mari specialişti în domeniul managementului riscurilor, scrie în cartea sa „Guide to Project Management Body of Knowledge” că riscul este considerat „un eveniment sau o condiţie incertă care, dacă apare, are un efect pozitiv sau negativ asupra obiectivului stabilit. Riscul include atât ameninţările asupra obiectivelor, cât şi oportunităţile de a îmbunătăţi aceste obiective”. Cercetătorii au mai descoperit şi o foarte interesantă origine comună a mai multor termeni din italiană şi spaniolă, anume o provenienţă dintr-un cuvânt arab „rizk” ((„رزق“)). „Rizk” înseamnă tendinţa creaturilor de a aduna în viaţă pentru ele însele tot ceea ce le poate fi de folos, indiferent dacă este pozitiv sau negativ, bun sau rau.
„Rizk” este pregătit apriori, înainte de naştere, însă creaturile nu cunosc conţinutul lui, cu toate că, inconştient, aleargă spre el să îl obţină. Iată că, potrivit acestor sensuri, Riscul înseamnă să cauţi avantaje, oportunităţi, în sensul chiar de forţare a norocului. O altă origine interesantă este interpretarea din limba chineză: wēijī (“危机”). Sunt de fapt două caractere care exprimă simultan într-un cuvânt două noţiuni opuse, de pericol (wēi (危)) ) şi de oportunitate (jī (机)). Iată cât de bogat în sensuri este „Riscul”, valenţe care mai departe ne arată complexitatea modului de evaluare şi interpretare a riscului.
Sursele, clasificarea şi tipologia riscurilor, este vastă.
Nu mi-am propus să o abordez din punct de vedere teoretic. Amintindu-le doar, găsim riscuri interne (de exemplu, confuzia creată de transmiterea unui mesaj neclar din partea managementului în privinţa responsabilităţilor), riscuri externe (politice, concurenţiale, mediu, riscuri climatice – caniculă, zăpezi, inundaţii), riscuri puţin probabile (cum sunt cele de forţă majoră), riscuri foarte probabile, riscul valutar, riscul operaţional (IT, fraudă, dependenţă de automatizare, greşeli umane, riscul de neplată), riscuri juridice, financiare (în special cele de credit, rata dobânzilor, lichiditate). Ceea ce vreau să scot în evidenţă este conştientizarea lor şi mai ales conştientizarea consecinţelor şi a potenţialelor pierderi financiare în cazul în care ne găsesc nepregătiţi.
Astfel că devine extrem de utilă alcătuirea unei liste cu factorii de risc identificaţi în companie şi în mediul de desfăşurare al afacerii, definirea criteriilor de evaluare a riscurilor, nivelul de pericol, severitatea, impactul, probabilitatea, frecvenţa, descrierea mecanismelor de monitorizare, trasabilitate şi raportarea. În ceea ce priveşte procesul de Risk Mitigation, există în general 4 căi de acţiune: reducerea riscului, ocolirea lui, acceptarea lui şi transferul. Outsourcing-ul Riscurilor este o metodă eficientă de Risk Mitigation. Iată un exemplu din businessul nostru: de câţiva ani există un trend de externalizare a serviciilor de logistică şi transport către companii specializate, iar pe lângă raţiuni financiare şi optimizare, transferul riscurilor către compania de logistică este un element critic în evaluarea oportunităţii de externalizare.
De multe ori, aplicarea deciziei „make or buy” în cadrul activităţilor de depozitare de marfă, are acest element important: a construi un depozit propriu înseamnă mai mult control, mai multă flexibilitate, dar pe de altă parte, un cost fix şi un nivel de responsabilitate ridicat, alături de o lungă listă de riscuri: accidente de muncă, insuficienţa documentaţiei în planurile de licenţe şi autorizaţii, eroare umană, fluctuaţii de personal, imposibilitatea mutării locaţiei în cazul în care condiţiile de piaţă o impun şi multe altele. Un alt exemplu este cel legat de Transferul Riscurilor sau Risk Sharing. Valorile bunurilor transportate pot ajunge la sume de milioane de euro. Riscul unor accidente este mare, prin urmare este nevoie să apelăm la companii de asigurări, cărora să le transferăm riscul. Nu asta se întâmplă în cazul asumării riscurilor. De exemplu, datorită gravităţii unui fenomen (exemplu războiul), costul asigurării este enorm, asta în cazul în care există cineva dispus să facă o asemenea asigurare. Astfel, acest risc va fi asumat şi acceptat.
După identificarea şi aplicarea metodelor folosite în gestionarea riscului, pasul doi este implementarea Planului de Management al Riscului pe care orice departament şi orice activitate/ proces trebuie să o ia în considerare. Şi nu mă refer numai la situaţii „macro” (investiţii noi, creditare, intrări pe alte pieţe), ci şi la nivelul unei simple activităţi, unui simplu proiect sau efectiv în munca de zi cu zi, acolo unde coştientizăm mai puţin potenţiale riscuri, latente sau active, dar care totuşi ne însoţesc şi pot, totodată, să dăuneze atunci când le conştientizăm prea târziu.
”Alegătorul care şi-a schimbat domiciliul sau reşedinţa cu mai puţin de trei luni înainte de data alegerilor îşi va exercita dreptul de vot în comuna, oraşul, municipiul sau aubdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul a avut anterior domiciliul sau reşedinţa, după caz”, se arată în iniţiativa depusă la Senat de deputatul PSD Florin Gheorghe.
El susţine, în expunerea de motive, că actuala legislatie menţine încă posibilităţi de fraudare a procesului electoral.
”Una dintre ele este tot mai utilizată în alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din unităţile administrative de mici dimensiuni – comune sau oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori. Ea prinde forma turismului electoral, prin care unii cetăţeni îşi schimbă domiciliul sau reşedinţa cu numai câteva zile înainte de data alegerilor, în vederea susţinerii unui anumit candidat”, afirmă deputatul PSD.