Tag: fotbalist

  • Şeful celui mai puternic club de fotbal din lume riscă închisoare după ce a înşelat statul cu aproape 20 mil. euro

    IN HOENESS VIZIBIL EMOŢIONAT, VULNERABIL ŞI SMERIT ŞI-A RECUNOSCUT FAPTELE, A CERUT IERTARE ŞI A FĂCUT APEL LA INDULGENŢĂ ÎN FAŢA CURŢII, ACUZÂND O OBSESIE PENTRU „JOCURI DE NOROC” LA BURSĂ CARE A SCĂPAT DE SUB CONTROL. „Mă bucur că totul a ieşit la lumină. Regret profund comportamentul meu. Voi face totul pentru a mă asigura că acest capitol neplăcut se va încheia. Am înfăptuit evaziune fiscală. Sunt conştient că faptul că mi-am recunoscut faptele în faţa autorităţilor nu schimbă asta.

    Am sperat că voi scăpa de urmărirea penală dacă dezvălui în mod voluntar ceea ce am făcut„, a declarat şeful Bayern în instanţă, în prezenţa a peste 100 de jurnalişti şi spectatori. În încercarea de a obţine reducerea sentinţei în procesul care se derulează în aceste zile la München, Hoeness a dezvăluit în instanţă că a înşelat statul german cu 18,5 milioane euro, prin plasarea veniturilor în conturi secrete din Elveţia, cu 15 milioane euro mai mult faţă de cât descoperiseră procurorii, adică taxe neplătite de 3,5 milioane euro pe venituri nedeclarate de peste 33 milioane euro.

    CAZUL ŢINE PRIMA PAGINĂ A ZIARELOR DIN GERMANIA ÎNCĂ DE LA ÎNCEPUTUL ANULUI TRECUT, CÂND HOENESS A DEZVĂLUIT AUTORITĂŢILOR UN CONT SECRET DIN ZÜRICH ŞI A PLĂTIT VOLUNTAR 10 MILIOANE DE EURO STATULUI GERMAN ÎN CONTUL TAXELOR DATORATE. Procurorii consideră că autodenunţul a conţinut diverse nereguli şi nu este valid, deoarece nu a avut caracter exhaustiv şi autorităţile începuseră deja anchetarea omului de afaceri.

    Fostul internaţional german, campion al Europei şi al lumii în 1972 şi 1974, care deţine de asemenea un producător de cârnaţi, a afirmat în instanţă că a devenit obsedat de specula cu acţiuni la bursă în anii 2003-2009 şi a pierdut din vedere câştigurile şi pierderile. El susţine că a ieşit pe minus după  perioada petrecută ca speculator şi a subliniat că a făcut donaţii în valoare totală de 5 milioane euro şi că a plătit de-a lungul vieţii taxe de peste 50 milioane euro în Germania. „Nu sunt un parazit social„, s-a scuzat Hoeness.

    Hoeness a declarat în instanţă că a utilizat contul secret din Elveţia pentru a finanţa peste 50.000 de tranzacţii speculative pe pieţele financiare, în perioada 2001-2010, şi că a pierdut 1 milion de euro în anii 2003-2009. „A fost întotdeauna clar pentru mine că acel cont era destinat în principal jocurilor de noroc. A fost foarte palpitant, adrenalină pură. M-am pierdut cu firea. În final, totul a degenerat„, a povestit omul de afaceri.

    El s-a declarat dezamăgit că procurorii au efectuat o razie la domiciliul său şi l-au arestat înainte să fi formulat acuzaţii împotriva sa. De asemenea, oficialul clubului Bayern s-a plâns că a primit ameninţări cu moartea după ce cazul a ajuns în presă. „Consecinţele acestui
    scandal pentru mine şi familia mea au fost dezastruoase„, a continuat Hoeness.
     

  • Motociclist ucis de autoturismul fotbalistului Ciprian Marica

     Sursele citate au precizat, pentru MEDIAFAX, că un bărbat în vârstă de 44 de ani, care se afla la volanul unui autoturism Mercedes care îi aparţine fotbalistului Ciprian Marioca, a ieşit din curtea unui imobil dintr-un ansamblu rezidenţial din Voluntari şi a făcut stânga spre DN 1.

    Acesta nu s-ar fi asigurat înainte să facă virajul, iar autoturismul a fost lovit de o motocicletă care venea dinspre Pipera către DN 1. În urma impactului, motociclistul a murit pe loc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • El va fi noul preşedinte executiv al Stelei! Are 28 de ani, predă la ASE şi a scris o carte despre criză

    S-a încercat o rezolvare cât mai rapidă a problemelor financiare, mai ales că vestiarul “fierbe”, jucătorii plecând în vacanţă fără a primi banii de mai bine de trei luni. Conducerea a început să caute un investitor care să ajute de urgenţă cu o sumă considerabilă, mai ales că banii primiţi de la UEFA, din market pool s-au diminuat extrem de mult. Din 4,5 milioane de euro, Steaua nu a mai primit decât 500.000 de euro. Familia Hrebenciuc pare că pune umărul destul de serios pentru ca trupa lui Reghecampf să pătrundă în grupele celei mai importante competiţii din lume şi va susţine financiar campania de transferuri.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Află povestea remarcabilă a lui Lionel Messi, cel mai valoros fotbalist al lumii

    Fotbalistul care astăzi valorează peste 100 de milioane de euro s-a născut într-o familie săracă, însă aceasta nu a fost singurul obstacol al vieţii sale.

    Talentul său a fost pus în pericol de probleme de sănătate de natură endocrinologică, al căror tratament costa mai mult decât şi-ar fi putut permite familia sa. Norocul său s-a numit FC Barcelona, clubul care l-a adoptat şi l-a ajutat sa-şi rezolve problemele medicale.

    O echipă BBC a ajuns în Rosario, localitatea argentiniană în care s-a născut fotbalistul, şi a încercat să recompună paşii vieţii sale. Urmăriţi aici filmuleţul.

  • A castigat sau a pierdut Adrian Mutu bani din cariera de fotbalist?

    In prezent este sub contract cu clubul ACF Fiorentina, care l-a
    suspendat pe o perioada nedeterminata de timp. Salariul asigurat de
    contractul pe care Adrian Mutu l-a semnat cu Fiorentina ajunge la
    1,8 milioane de euro, ceea ce inseamna, pentru o perioada de cinci
    ani, un castig de 9 milioane de euro. In partea cealalta a balantei
    atarna insa greu cele 17 milioane de euro pe care Tribunalul de
    Arbitraj Sportiv (TAS) a decis ca Mutu trebuie sa-i plateasca catre
    Chelsea. Tribunalul din Lausanne a respins apelul facut de Mutu
    impotriva deciziei FIFA care il obliga sa plateasca cele peste 17
    milioane de euro catre Chelsea Londra, pentru incalcarea
    contractului.


    Clubul londonez a platit, pentru aducerea lui de la Parma, 15,8
    milioane de euro in vara lui 2003 si a renuntat la serviciile sale
    in octombrie 2004, dupa ce a fost depistat pozitiv la cocaina in
    controlul antidoing. Ca urmare, Mutu a fost suspendat o jumatate de
    an de Federatia Engleza iar Chelsea sustine ca prin comportamentul
    sau, fotbalistul roman a provocat clubului o pierdere de 13
    milioane de lire sterline (17 mil. euro).

    Pentru a recupera o parte din datoria de la Mutu, gruparea
    engleza a apelat la o instanta din SUA, de pe urma vanzarii caselor
    pe care le are in proprietate – doua in Coral Gables si una in
    Miami. Una dintre resedintele este estimata la 1,7 milioane de
    dolari, dupa ce a fost cumparata in 2008 pentru 3,6 milioane de
    dolari. A doua vila este estimata la 600.000 de dolari, fiind
    cumparata in urma cu trei ani, pentru 1,4 milioane de dolari. A
    treia casa a lui Mutu intrata in vizorul Fiscului american la
    cererea britanicilor are o valoare estimata la 558.000 de dolari,
    fiind achizitionata cu aproape un milion, in urma cu patru
    ani.
    Cati bani a castigat insa Mutu din fotbal? Conform Cronicii
    sportive, salariile lui Adrian Mutu totalizeaza peste 21 de
    milioane de euro.


    Salariile lui Adrian Mutu
    1.Dinamo (1999-2000) – 60.000 $/an
    2.Inter Milano (2000) – 900.000 €/an
    3.Verona (2000-2002) – 800.000 €/an
    4.Parma (2002-2003) – 1.200.000 €/an
    5.Chelsea (2003-2004) – 3.000.000 €/an
    6.Juventus (2005-2006) – 1.000.000 €/an
    7.Fiorentina (2006-prezent) – 1.600.000 €/an

    Cel mai recent scandal in care este implicat a debutat la
    inceputul acestui an, iar clubul italian a anuntat ca l-a exclus de
    la antrenamentele echipei, deoarece fotbalistul nu a respectat
    prevederile contractului. Totusi, la finalul saptamanii Mutu s-a
    intalnit cu Andrea Della Valle pentru a-si cere scuze.

    De-a lungul carierei sale, Adrian Mutu a jucat la opt echipe de
    club: FC Arges (1996-1998), Dinamo (1998-1999), Internationale
    Milano (1999-2000), Hellas Verona (2000-2002), AC Parma
    (2002-2003), Chelsea Londra (2003-2004), Juventus Torino
    (2005-2006) si ACF Fiorentina (2006-2011). Fotbalistul a jucat in
    67 de meciuri sustinute de echipa nationala, pentru care a marcat
    29 de goluri.

  • Messi a castigat in 2009 de 2,5 ori mai mult decat cel mai bine platit bancher de pe Wall Street

    Spre comparatie, cel mai bine platit bancher de pe Wall Street,
    John Stumpf, seful Wells Fargo, a castigat anul trecut 18,7
    milioane de dolari (13,8 mil. euro). James Dimon, directorul
    executiv al JP Morgan, a castigat 17 mil. dolari (12,6 mil.
    euro).


    Cititi mai multe
    pe www.zf.ro