BusinessMagazin

Tag: fonduri de investitii

  • Cum a reuşit compania de pariuri Superbet să atragă atenţia unuia dintre cele mai mari fonduri de investiţii din lume?

    Gigantul american Blackstone a făcut la finalul săptămânii trecute prima investiţie directă pe piaţa din România. Este vorba de un pariu în valoare de 175 de milioane de euro pe piaţa pariurilor. Mai exact, fondul de investiţii a preluat un pachet minoritar de acţiuni în cadrul grupului Superbet, cel mai mare jucător de pe piaţa de pariuri sportive şi gaming din România. Superbet a avut în 2017 afaceri de 130 mil. euro, iar la finalul anului trecut oficialii companiei estimau o creştere de 40% la nivelul anului 2018. Grupul are peste 3.500 de angajaţi, o reţea de peste 1.200 de agenţii de pariuri la nivel naţional, o platformă digitală lansată în 2016 şi o aplicaţie mobilă apărută anul trecut pe piaţă.


    Superbet, un business lansat în 2008 de antreprenorul Sacha Dragic pe piaţa din România, şi-a început totodată şi expansiunea la nivel regional şi apoi european. De altfel, venirea Blackstone în acţionariat va susţine planurile de expansiune ale grupului. Investiţia a fost făcută de către Blackstone Tactical Opportunities (BTO), parte a grupului Blackstone. „Suntem nerăbdători să începem acest parteneriat strategic cu cei de la Blackstone. Infuzia de capital din partea fondului american dublată de o experienţă bogată face din Blackstone un partener capabil să susţină grupul Superbet să-şi menţină poziţia de lider pe piaţă din România, să continue să-şi majoreze cota de piaţă şi mai ales să-şi poată valorifica oportunităţile de extindere a businessului atât în Europa Centrală şi de Est, cât şi la nivel global”, a declarat Sacha Dragic, cofondator şi CEO al grupului Superbet. În 2017, compania şi-a lansat oficial operaţiunile şi pe piaţa din Polonia, unde deţine o licenţă de operare în retail. În prezent, Superbet are în afara României operaţiuni directe în Polonia, dar şi birouri în Austria, Serbia, Croaţia, Malta şi Marea Britanie.


    „Este impresionantă investiţia susţinută a companiei româneşti în operaţiuni multi-channel şi digitale, incluzând aici şi lansarea propriei platforme online de gaming şi pariere, totul făcut la standardele internaţionale ale industriei de profil. Suntem nerăbdători să susţinem traiectoria ascendentă a Superbet, al cărei model de creştere se bazează pe extindere internaţională şi pe continuarea investiţiilor în tehnologie”, a declarat la rândul său Andrea Valeri, senior managing director în cadrul Blackstone.
    Blackstone este unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii din lume, cu active sub administrare de 512 miliarde de dolari. Pe piaţa locală fondul a fost prezent doar indirect, prin achiziţii regionale, preluarea pachetului minoritar din Superbet fiind primul pariu local direct. Blackstone Tactical Opportunities (BTO), vehiculul prin care s-a făcut tranzacţia, se concentrează în mod specific pe investiţii în pachete minoritare în companiile vizate.

  • Cum faci rost de bani pentru facultate? Absolvenţii de liceu din SUA se împrumută prin obligaţiuni de la fonduri de investiţii

    Pentru a-şi plăti taxele de şcolarizare, mai mulţi studenţi americani apelează la un nou instrument de finanţare, mai puţin obişnuit. Practic, prin intermediul unui broker, studenţii vând obligaţiuni către fondurile de investiţii, potrivit Bloomberg.

    Publicaţia americană scrie povestea unei tinere pe nume Amy Wroblewski care şi-a vândut o bucată din viitor pentru a-şi plăti educaţia. 

    Astfel, în fiecare lunp, pentru 8 ani şi jumătate, ea trebuie să dea un procent din salariu către investitori. Astăzi, la un an după absolvire, Wroblewski câştigă 50.000 de dolari pe an într-o carieră de resurse umane în Winchester, Virginia şi plăteşte circa 279 dolari pe lună  – mai puţin decât rata la maşină.

    Dacă tânăra de 23 de ani reuşeşte să ajungă printre cei mai buni oameni din domeniu, ar putea ajunge să plătească dublu. Dacă îşi pierde locul de muncă, ea nu trebuie să mai plătească nimic, iar investitorii aşteaptă până când îşi va găsi din nou un loc de muncă.

    Wroblewski a închieat înţelegerea de finanţare când era studentă la Purdue University în West Lafayette, Indiana. În loc să aleagă un credit bancar pentru a-şi finanţa diploma în strategie şi management orgnizaţional, ea a ales instrumentul numit ISA (n.r: income-sharing agreement), prin care este de acord să dea o parte din veniturile ei viitoare către un investitor.

    Mama ei lucrează drept chelneriţă, în timp ce tatăl său este inspector pentru controlul calităţii la o reprezentanţă auto. În timpul cursurilor ea avea mereu cel puţin dou joburi part-time în acelaşi timp, lucrând ca asistent de profesor universitar, casier la Target şi angajat sezonier la Amazon. Ea chiar a ajuns vicepreşedinte într-un business studenţesc numit Delta Sigma Pi.

    Aceste calităţi au impresionat o companie numită Vemo Education, care verifică studenţii de la mai multe universităţi pentru a garanta în faţa investitorilor.

    Americanii au în total datorii de 1.500 miliarde de dolari din împrumuturi studenţeşti, o povară care apasă pe economia americanilor.

     

     

  • Cea mai exotică prezenţă din lista investitorilor în UiPath

    Start-up-ul local UiPath, specializat în dezvoltarea de soluţii software pentru automatizarea proceselor interne ale unei companii cu ajutorul roboticii, care a devenit primul unicorn al României după ce anul trecut a fost evaluat la peste 3 miliarde de dolari, odată cu cea de-a patra rundă de finanţare primită, în valoare de 265 milioane dolari, are în total zece investitori dintre care trei sunt din Europa – Early Bird Ventures (Germania), Credo Ventures (Cehia) şi Seedcamp (Marea Britanie). Aceştia sunt de altfel şi primii trei investitori ai UiPath, care au finanţat start-up-ul local cu 1,5 milioane de dolari în 2015, în cadrul rundei de finanţare de tip seed, condusă de fondul Early Bird Ventures prin intermediul partenerului român Dan Lupu.

    Înainte de prima finanţare, UiPath s-a remarcat în cadrul ediţiei din 2015 a acceleratorului Seedcamp din Londra, în care a fost ales să intre alături de alte două start-up-uri din România – Devicehub.net şi Traderion, în total fiind selectate 17 companii din Europa aflate la început de drum.

    Astfel, UiPath a reuşit să atragă atenţia celor trei fonduri de investiţii din Europa, Early Bird Ventures, Credo Ventures şi Seedcamp, care au simţit potenţialul de creştere al start-up-ului local şi i-au anticipat succesul.

    Pe lângă Seedcamp şi Early Bird Ventures, care provin din ţări europene puternic dezvoltate, Marea Britanie şi Germania, Credo Ventures din Cehia este un investitor neobişnuit în peisajul listei de finanţatori ai UiPath.

    Fondul de investiţii cu sediul central la Praga a fost înfiinţat în 2009 de către Ondrej Bartos şi Jan Habermann, fiind specializat în finanţarea companiilor din domeniul tehnologiei şi al serviciilor financiare din regiunea Europei Centrale şi de Est.

    Până în prezent, acesta a realizat în total 47 de investiţii, dintre care a condus 23, şi a făcut exit pentru şase: două din Cehia – Appiary, achiziţionat de Oracle ulterior – şi Cognitive Security, una în SUA, Represent, două în Marea Britanie, Beepl şi Click2Contact, şi una din România – Teads.tv, cunoscut şi sub numele Branient.

    Start-up-ul local Branient, fondat de Emi Gal în urmă cu zece ani, a primit în total o finanţare de 2,7 milioane de dolari în trei runde de finanţare desfăşurate în 2009 (seed), 2010 (seed) şi 2012 (series A), Credo Ventures conducând ultima rundă de finanţare, în valoare de 1,8 milioane de dolari, alături de alţi cinci investitori. Brainient s-a dezvoltat în baza conceptului că publicitatea video poate fi mai eficientă dacă este personalizată şi interactivă. Brainient poate realiza un profil detaliat al userului, bazat pe date contextuale, de la profilul sociodemografic la localizare şi dispozitivul folosit la momentul din zi sau starea vremii. Ulterior, în septembrie 2016, start-up-ul local a fost cumpărat de compania Teads din New York (SUA), care deţine cea mai mare platformă de tip marketplace din lume pentru reclame video online.

    Partenerii fondurilor de investiţii Early Bird Ventures şi Credo Ventures, Dan Lupu şi Ondrej Bartos, fac parte şi din boardul UiPath, iar împreună cu Seedcamp au continuat să susţină financiar UiPath şi în următoarele două runde de finanţare, în valoare de 30 milioane de dolari, respectiv 153 milioane de dolari, acestora alăturându-se şi alte fonduri de investiţii, însă din SUA – Accel, Kleiner Perkins şi CapitalG.

    Accel, primul investitor din SUA al UiPath, care s-a numărat şi printre primii investitori ai Facebook, a fost reprezentat de românca Luciana Lixandru, partener în cadrul fondului de investiţii american, care a condus tranzacţia, cea de-a doua finanţare, din cadrul biroului de la Londra. Ea a intrat în boardul UiPath din care fac parte, pe lângă fondatorul Daniel Dines, şi partenerii fondurilor de investiţii care au finanţat start-up-ul, Early Bird Ventures, Credo Ventures, Sequoia Capital, Madrona Ventures Group, CapitalG şi Accel – Dan Lupu, Ondrej Bartos, Carl Eschenbach, S. Somasegar, Laela Sturdy, respectiv Rich Wong – şi vicepreşedintele gigantului american NetApp, prezent în topul celor mai valoaroase 500 de companii din lume (Fortune 500), Tom Mendoza.

    Totodată, în finanţarea de 30 de milioane de dolari a fost implicată şi Ana-Maria Andronic, unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi specializaţi în IT, care ocupă poziţia de head of intellectual property and technology în cadrul societăţii DLA Piper.

    Pe lângă fondurile americane de investiţii Accel, Kleiner Perkins şi CapitalG, la cea de-a patra rundă de finanţare, de 265 milioane de dolari, s-au alăturat listei de investitori UiPath alte patru fonduri din SUA: Sequoia Capital, Madrona Ventures Group, IVP (Institutional Venture Partners) şi Maritech Capital Partners.

    Astfel în prezent, şapte din cei zece investitori ai UiPath sunt din SUA.

    De altfel, înaintea de primirea celei de-a doua finanţări, start-up-ul UiPath, desprins în 2015 dintr-o companie locală specializată în furnizarea de soluţii software pentru outsourcing, fondată încă din 2005 de Daniel Dines şi Marius Tîrcă, şi-a mutat sediul central în New York (SUA), centrul de dezvoltare rămânând însă în România. Compania are de asemenea birouri şi în alte ţări din întreaga lume – în Marea Britanie (Londra), Franţa (Paris), India (Bangalore), Singapore şi în Japonia (Tokio), finanţările primite fiind utilizate atât pentru dezvoltarea produsului, cât şi pentru extinderea echipei la nivel local, dar şi mondial.

    Potrivit datelor înregistrate la Ministerul de Finanţe şi Registrul Comerţului, UiPath SRL este deţinută în totalitate de entitatea din SUA – UiPath Inc., administrator fiind Marilena Vişan. În decurs de doi ani, afacerile UiPath SRL au sărit de la 1,1 milioane lei în 2015 la 47,6 milioane lei (10 milioane euro) în 2017, conform datelor raportate de companie la Finanţe. 

  • Magazinele de aplicaţii ale Apple şi Google percep comisioane mai mari decât plătesc fondurile de investiţii de tip hedge

    În timp ce angajaţi din HoReCa se bucură de bacşisuri de 10-20%, fondurile de investiţii de tip hedge direcţionează 2% taxă de management plus 20% din câştigurile din urma investiţiei, companii precum Apple şi Alphabet percep 30% din bani de fiecare dată când un utilizator cumpără o aplicaţie sau un instrument într-o aplicaţie/joc sau când, de exemplu, îşi face abonament HBO prin intermediul magazinelor de aplicaţii de pe telefoanele Google sau iPhone.
     
    De la lansarea App Store în 2008, companii precum Spotify Technology şi Amazon.com şi-au exprimat nemulţumirea faţă de companiile care, conform acestora, percep comisioane nedrept de mari. În noiembrie, Curtea Supremă din Statele Unite a ascultat argumentele mai multor deţinători de iPhone care au încercat să acţioneze Apple în judecată pentru crearea unui monopol în ceea ce priveşte magazinul de aplicaţii şi creşterea preţurilor aplicaţiilor. Răspunsul Apple a fost că atât timp cât dezvoltatorii plătesc aceste comisioane, consumatorii nu îşi pot susţine poziţia.
     

  • Cine vrea să cumpere un business românesc?

    „Ne aflăm într-un moment în care mulţi dintre antreprenorii români nu şi-au găsit succesori cărora să le lase moştenirea businessurilor. Foarte puţine afaceri româneşti au pregătit a doua generaţie pentru a merge mai departe. Noi, românii, nu avem acest spirit de a lăsa afacerile pentru generaţiile viitoare, de aceea există o sumedenie de companii româneşti cu potenţial care ies şi vor mai ieşi la vânzare”, a spus Horia Abrudan într-o discuţie cu ZF.
    În România, doar 30% din afacerile de familie rezistă tranziţiei către a doua generaţie şi numai 15% rezistă celei de a treia generaţii. Principalii cumpărători pentru businessurile româneşti sunt multinaţionalele, fondurile de investiţii şi doar printr-o excepţie un cumpărător poate să fie o altă firmă românească. Cei mai mulţi dintre antreprenorii români care au reuşit să ajungă cu firma întreagă până acum, care au un business sustenabil şi un brand recunoscut de piaţă, nu s-au pregătit pentru achiziţia unor alte firme româneşti. Cel mai probabil nici nu şi-au pus această problemă. Însă cei mai mulţi spun că multinaţionalele acaparează piaţa, domină economia românească şi fac jocurile pentru că au puterea de a-i cumpăra pe alţii şi de a stabili ulterior regulile jocului. Dar nimeni nu cred că i-a oprit pe antreprenorii români să se pregătească să-i cumpere pe alţi antreprenori români şi să-şi mărească businessul. Neavând acest exerciţiu, nici nu-şi pun problema achiziţiei unei companii româneşti sau a brandului din faţa unui business.
    În 30 de ani de business dur nu au mai apucat să-şi facă echipă de fuziuni şi achitiţii, dar nici să fie permanent în legătură cu firmele de consultanţă astfel încât, atunci când apare ceva la vânzare, o dată în viaţă, să fie pregătiţi. Antreprenorii români vor să cumpere active, terenuri, clădiri de birouri, tot ce reprezintă active fixe pe care le văd în faţa ochilor, şi mai puţin vor să cumpere branduri sau poziţionări în piaţă. Până la un anumit punct un business poate să crească organic, dar pentru a ajunge mai mare, la un moment dat ai nevoie de achiziţia rivalilor, competitorilor, pentru a câştiga cotă de piaţă şi pentru a da tonul în business. Celebrele companii germane mici şi mijlocii încep să se confrunte cu aceeaşi problemă, respectiv nu mai are cine să preia şi să conducă businessul de familie. Dar ei sunt la a patra, a cincea sau a şasea generaţie.
    Iar fondurile de investiţii abia aşteaptă să iasă la vânzare celebrele companii germane mici şi mijlocii, o oportunitate cu care nu te întâlneşti de multe ori în viaţă.
    Antreprenorii români care nu au urmaşi nu s-au îngrijit să aibă manageri profesionişti şi de aceea le este foarte greu să lase afacerile pe mâna managerilor. Mai bine vând afacerea, iau banii, iar copiii vor moşteni un cont în bancă.
    Ieşirea pe pieţele externe, fie prin vânzarea unor produse, fie prin investiţii directe, fie prin achiziţia altor companii, a fost ocolită de antreprenorii români şi, din acest motiv, comerţul exterior al României este cel mai prost dintre fostele ţări comuniste.
    Nici cultivarea în cadrul propriilor companii a unor organigrame profesioniste nu a fost pe lista de priorităţi a antreprenorilor români şi, din acest motiv, fie nu găsesc manageri profesionişti atunci când au nevoie, fie cei care ar putea să conducă businessuri antreprenoriale nu vor să vină să lucreze pentru patronii români. Este un cerc vicios, din care principalii câştigători sunt multinaţionalele şi fondurile de investiţii, care sunt pregătite în orice moment pentru achiziţii. Fondurile de investiţii, şi multinaţionalele preferă mai degrabă să cumpere companii şi branduri decât să le facă de la zero, pentru că aşa ajung în frunte mult mai repede şi pot să controleze pieţele.
    Antreprenorii români nu au nici exerciţiul asocierii şi, atunci când pe piaţă apare o oportunitate, nu găsesc un punct de discuţie cu alţi antreprenori astfel încât, împreună, să poată cumpăra ceva. A cumpăra o altă companie reprezintă un chin, pentru că trebuie armonizate culturile de muncă, acest proces consumând extrem de multă energie. Dar această problemă poate fi rezolvată prin exerciţii şi prin standardizarea organigramelor şi a culturilor. Multinaţionalele nu au ajuns în top doar prin creşterea organică, ci prin achiziţii repetate. Acest lucru le-a permis să câştige piaţă rapid şi, în final, să-şi mărească valoarea şi poziţia.
    A doua generaţie nu prea vrea să preia conducerea companiilor înfiinţate de părinţii lor, preferând să aştepte să moştenească banii şi nu businessul în sine.
    În aceste condiţii, cine vrea să cumpere businessurile româneşti?

  • Activele nete ale celor 206 fonduri de investiţii au scăzut cu 5,6% de la începutul anului

    Ieşirile nete ale lunii au totalizat 234 mil lei (50,2 mil euro).

    Activele nete ale celor 78 de fonduri deschise locale au scăzut în perioada menţionată, faţă de luna precedentă, cu 1,3%, respectiv până la nivelul de 20 mld lei (4,29 mld euro), în vreme ce scăderea în anul curent a ajuns la 11,8%.

    Fondurile deschise locale au înregistrat în octombrie ieşiri nete de 245 mil lei (52,5 mil euro), fiind vizate fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix (-129,5 mil lei), cele reunite sub categoria “alte fonduri” (-112,2 mil lei), cele de randament absolut (-12,4 mil lei), cele de acţiuni (-5,3 mil lei) şi cele cu capital garantat (-3,2 mil lei) în vreme ce fondurile monetare (+13,9 mil lei) şi cele diversificate (+4 mil lei) au beneficiat de intrări nete.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fondurile de investiţii au alocat o sumă record pentru firmele din CEE, în 2017: 3,5 miliarde euro

    Suma este cu 113% mai ridicată faţă de cea din anul precedent şi depăşeşte cu 40% vârful anterior al regiunii, înregistrat în 2008, potrivit raportului „Central and Eastern Europe Private Equity Statistics” pentru 2017 al asociaţiei Invest Europe.

    Sectorul bunurilor de consum din regiune şi cel al serviciilor au atras majoritatea capitalului investit, trei sferturi din total, în timp ce tehnologia (IT&C) le-a urmat, ajung la o pondere de 11%.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raport: Activele fondurilor de investiţii au scăzut cu 6% în primele 7 luni, la 24,8 miliarde de lei

    În plus, activele nete ale celor 199 de fonduri deschise şi închise (cu excepţia SIF şi FP), locale şi străine, au scăzut în luna iulie cu 1,4%, comparativ cu luna precedentă, iar ieşirile nete ale lunii au totalizat 385 de milioane de lei (82,7 milioane de euro).

    Activele nete ale celor 77 de fonduri deschise locale au scăzut în luna iulie, faţă de luna precedentă cu 1,8%, respectiv până la nivelul de 20,6 miliarde de lei (4,44 miliarde de euro), în vreme ce scăderea în anul curent a ajuns la 9,4%.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raport: Activele fondurilor de investiţii au scăzut cu 6% în primele 7 luni, la 24,8 miliarde de lei

    În plus, activele nete ale celor 199 de fonduri deschise şi închise (cu excepţia SIF şi FP), locale şi străine, au scăzut în luna iulie cu 1,4%, comparativ cu luna precedentă, iar ieşirile nete ale lunii au totalizat 385 de milioane de lei (82,7 milioane de euro).

    Activele nete ale celor 77 de fonduri deschise locale au scăzut în luna iulie, faţă de luna precedentă cu 1,8%, respectiv până la nivelul de 20,6 miliarde de lei (4,44 miliarde de euro), în vreme ce scăderea în anul curent a ajuns la 9,4%.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cei mai puternici manageri de hedge fund din lume

    O revenire puternică a randamentelor a crescut anul trecut câştigurile managerilor de fonduri de investiţii de tip hedge fund, încât cei mai performanţi 25 de manageri au obţinut 15,4 miliarde de dolari, în comparaţie cu 11 miliarde de dolari în 2016, potrivit Financial Times.

    Cei 25 au dus acasă, în medie, 615 milioane de dolari de fiecare, potrivit unui clasament anual al banilor pe care îi câştigă managerii de fonduri de investiţii realizat de publicaţia Institutional Investor.

    Managerii din top cinci au câştigat în medie 3,5 milioane de dolari pe zi anul trecut – asta în condiţiile în care ar fi lucrat chiar 365 de zile. Dacă am calcula că ar fi lucrat 24 de ore pe zi, fiecare a câştigat peste 145.000 de dolari pe oră, sau 2.400 de dolari pe secundă.

    James Simons de la Renaissance Technologies a fost vedeta clasamentului anul trecut, pentru al treilea an consecutiv, după ce a câştigat 1,7 miliarde de dolari, în creştere faţă de 1,6 miliarde de dolari în 2016. Raportat la un calcul micro, acesta a câştigat 4,6 milioane de dolari pe zi.

    În spatele acestuia s-a clasat David Tepper de la Appaloosa Management, care a achiziţionat recent echipa de fotbal american Carolina Panthers. Acesta a câştigat 1,5 miliarde de dolari, după ce şi-a dublat veniturile faţă de anul precedent. Mai exact, Tepper a câştigat 4,1 milioane de dolari pe zi, sau 192.000 de dolari pe oră.

    Ken Griffin de la Citadel s-a clasat pe locul al treilea după ce a avut un an fabulos, cu 1,4 miliarde de dolari, în comparaţie cu 600 de milioane de dolari în 2016. Acesta a câştigat 3,8 milioane de dolari pe zi. În acelaşi timp, Ray Dalio de la Bridgewater Associates a căzut de pe poziţia a doua pe a patra cu 1,3 miliarde de dolari, adică 148.000 de dolari pe oră.

    Poziţia a cincea este ocupată de Israel Englander de la Millennium Management, care a câştigat 975 de milioane de dolari, urmat de Chris Hohn de la TCI Management, Dan Loeb de la Third Point, Charles Coleman de la Tiger Global, Davis Shaw reprezentând DE Shaw, John Overdeck şi David Siegel reprezentând Two Sigma. Sir Michael Hintze de la CQS a părăsit top 10, iar în locul său a intrat Charles Coleman.
    Pentru a ocupa o poziţie în „Lista bogaţilor” realizată de Institutional Investor, un manager trebuia să fi câştigat cel puţin 225 de milioane de dolari, în comparaţie cu 130 de milioane de dolari în 2016 şi 135 de milioane de dolari în 2015.

    În realizarea clasamentului, publicaţia a luat în calcul şi câştigurile realizate prin investirea propriilor fonduri, împreună cu cota câştigată de ei şi cu salariu. Majoritatea câştigurilor au fost ridicate de randamentele mari pe propriile investiţii de capital.

    În timp ce mulţi din acest clasament şi-au putut creşte câştigurile pe baza randamentelor propriilor fonduri de investiţii, acesta nu a fost şi cazul lui Ray Dalio, deoarece Bridgewater a înregistrat în 2017 câştiguri mici, dovedind că strategia Pure Alpha aplicată de Dalio nu este de succes în cazul acestui hedge fund.

    Mare parte din câştigurile lui Dalio, situat pe locul patru în acest clasament, vin din salariul încasat de el pentru poziţia la Bridgewater, instituţie ce supervizează 108,4 miliarde de dolari, fiind cel mai mare fond de acest tip din lume.

    Hedge fund-urile au generat în 2017 cele mai bune venituri din ultimii patru ani, determinând întoarcerea investitorilor către această clasă de active, după ce strategiile din 2016 s-au dovedit de succes. La nivel de industrie, fondurile au avut randamente de 11,4% anul trecut, potrivit datelor de pe platforma Preqin. Anul acesta a debutat mai timid, cu randamentele ajungând abia la 1,1% până în luna aprilie.
    În primul trimestru al anului, fondurile au primit investiţii noi de 16,9 miliarde de dolari, fiind al cincilea trimestru consecutiv de creştere netă după o perioadă de scăderi masive.