BusinessMagazin

Tag: firme

  • O industrie care nu poate să scadă

    Valentin Stănescu a preluat la începutul anului 2017 poziţia de country general manager pentru operaţiunile noii entităţi formate prin fuziunea Dell, un business cu câteva sute de angajaţi pe plan local, care include şi un centru de servicii care lucrează pentru clienţi internaţionali, şi EMC Corporation, companie specializată în furnizarea de echipamente şi soluţii software pentru infrastructura IT. Începând cu anul 2004, Stănescu a lucrat pentru mai multe companii de IT de pe piaţa locală, printre care Star Storage şi IBM, şi a fost promovat şef al operaţiunilor locale ale EMC în 2009, după ce fusese timp de aproape patru ani director de vânzări.

    „Noi suntem furnizori de tehnologie, ne dorim să fim văzuţi ca principalul furnizor de tehnologie esenţială, însă este evident că având cel mai amplu portofoliu din industrie nu putem avea, pe toate zonele, cea mai bună prezenţă sau prestaţie. Prin urmare, alături de parteneri acoperim întreg spectrul”, explică Valentin Stănescu. „În cadrul unui eveniment precum Dell Technology Forum (desfăşurat la începutul lunii octombrie la Bucureşti – n.red.) reuşim să transmitem clienţilor finali încrederea că a lucra cu o companie ca Dell Technologies le dă posibilitatea nu doar să investească în tehnologie, ci într-o viziune pe termen lung şi le dă şi flexibilitatea de a avea opţiuni în cazul în care consideră că investiţia pe care au făcut-o a fost aliniată 100% cu ce şi-au dorit să atingă mai târziu. Multe dintre companiile cu care lucrăm astăzi ştiu că trebuie să facă schimbări, transformări, dar nu ştiu 100% unde vor ajunge făcând aceste transformări. Noi, ca furnizori de tehnologie, încercăm să le oferim această flexibilitate în timp – este, dacă vreţi, o protecţie a investiţiei. Ei ştiu că dacă au apucat-o pe o cale, au apoi posibilitatea să se replieze, nu se află pe o autostradă care nu are ieşire câteva sute de kilometri”, notează şeful Dell Technologies.

    Dell Technologies România a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri netă de 990 milioane lei şi un profit net de 3,83 milioane lei. Numărul mediu de angajaţi declarat la Ministerul de Finanţe era, în 2018, de 490.

    La nivelul grupului Dell, România face parte din regiunea CEE, care include 38 de ţări; acestea sunt grupate în funcţie de importanţă, fie în clustere, fie ca ţări directe. „România este una dintre cele cinci ţări directe, din prima categoria, fiind una extrem de importantă şi care raportează direct, nu prin intermediul unei subregiuni. Din punctul de vedere al prezenţei companiilor mari în regiune, România este o ţară mare”, notează Stănescu. „Aşadar, pentru businessul nostru de end user computing este o piaţă extrem de importantă, una dintre cele mai mari din Europa.”

    Pe partea de data center, România este importantă prin inovaţie, spune Valentin Stănescu, care aminteşte că de-a lungul timpului compania a reuşit să dezvolte local proiecte care apoi au fost replicate în alte state. „Reuşim, într-o piaţă care nu este atât de matură, să inovăm, putem să alegem nişte căi scurte pentru rezolvarea unui lucru. Dacă am fi în Germania sau Franţa, acolo lucrurile sunt foarte mature, sunt foarte bine stabilite din punctul de vedere al modului în care un proiect se poate desfăşura. În România încă există flexibilitate la nivelul companiilor mari, acestea pot inova, pot alege moduri alternative de a implementa un proiect.”

    Ciclurile de modernizare a infrastructurii de tehnologie au o rapiditate mai mare în ţările din sud-estul Europei faţă de ţările mature, pentru că operaţiunile pe care o companie le are în România nu sunt atât de complexe cum sunt operaţiunile pe care le are într-o ţară ca Germania, explică Stănescu. Mai mult, o schimbare în sistem sau în paradigma de abordare a unui sistem este mult mai greu de realizat în cazul acestor ţări mature: „Trebuie să faci multe teste înainte ca să poţi înţelege toate efectele unei astfel de schimbări. Pentru că operaţiunile acelor companii în România nu sunt atât de complexe, este mai simplu şi mai rapid să inovezi aici.”

    Şeful Dell Technologies România oferă următorul exemplu: „O instituţie de orice natură are în Germania o infrastructură care oferă 100 de funcţionalităţi; pentru a realiza o schimbare în infrastructură, trebuie să testezi cum vor fi afectate toate acele funcţionalităţi. În România, în general, activităţile sunt mai puţin complexe – în loc de 100 de funcţionalităţi pe care trebuie să le susţină o infrastructură, sunt doar 10, e mult mai uşor şi mai rapid să testezi 10 funcţionalităţi. Mai mult, companiile-mamă consideră că în zona complexă este mai riscant să testezi lucruri noi şi atunci se aleg ţări de test precum România, făcându-se ulterior roll-out către celelalte ţări”.

    Din punct de vedere comercial, piaţa locală este segmentată în funcţie de tehnologie şi de dimensiunea clienţilor, explică Stănescu. Luând tehnologia drept criteriu, compania desemnează două categorii mari: tehnologie de tip end user computing şi tehnologii de tip data center. „Suntem undeva la 60%-40% şi se merge către balansare, pentru că avem un potenţial foarte mare şi investiţii destul de mari în zona de data center. În general, în structura totală a veniturilor Dell, volumele cele mai mari se fac în zona de client computing; e normal, pentru că e mult mai simplu să investeşti într-un laptop sau într-un monitor decât să mergi în zona de data center, unde proiectele sunt de altă natură.”

    Legat de modelul de business Dell, şi anume oferirea unui portofoliu cât mai amplu de produse şi servicii, Valentin Stănescu spune că acesta nu e unul standard şi că principalii competitori au ales un alt model. „Orice client şi-ar dori – cel puţin aşa credem noi – să găsească un portofoliu care să îi satisfacă toate nevoile. Dacă îşi doreşte să facă o alegere diferită, spre exemplu să folosească tehnologie din alte părţi şi să o integreze, este evident alegerea sa, dar asta se întâmplă de obicei atunci când ştiu foarte bine ce îşi doresc.”

    Deocamdată, piaţa din România este încă la un nivel la care companiile îşi testează capabilităţile în era digitală; cu alte cuvinte, partea de tehnologie poate fi un suport pentru schimbare, dar şi un enabler pentru inovaţie, notează el. „Prin urmare, crede el, companiile îşi doresc să găsească în acelaşi loc atât tehnologia prin care să modernizeze ceea ce au, să-şi reducă costurile de operare şi mentenanţă, cât şi să reinvestească economiile din zona respectivă către inovaţie.“

    Deşi reticenţa pare să fi dispărut din rândul managerilor români, pe zona de educaţie este încă loc de mai bine, crede Stănescu. „În viitorul apropiat, vom avea din ce în ce mai multe sesiuni educative pentru piaţă, vom aduce la Bucureşti mulţi dintre specialiştii noştri; am pus Bucureştiul pe hartă într-o constelaţie de 10-12 oraşe importante din lume pentru a creşte awareness-ul pe partea de inteligenţă artificială şi IoT”, notează el. „Cu cât mai repede vom reuşi să educăm cât mai multe companii, cu atât mai repede ni se vor întoarce beneficiile ca cetăţeni.”
    Şeful Technologies spune că România este una dintre ţările în care inovaţia este în natura omului – „trebuie doar să le oferim românilor posibilitatea şi să le aducem tehnologiile şi platformele potrivite astfel încât să poată să îşi testeze ideile. Este una dintre cele mai inovatoare ţări, cel puţin din regiunea din care facem parte”.

    Piaţa în ansamblul ei – incluzând aici tot segmentul IT şi toate serviciile asociate – nu are cum să nu crească, crede Valentin Stănescu. „Este atât de multă nevoie de inovaţie prin tehnologie, în această ţară, iar România are un apetit atât de mare pentru tehnologie, încât nu văd vreo şansă ca piaţa să experimenteze scădere în viitor. Dacă ne apucăm şi secţionăm piaţa, evident că sunt unele zonele tradiţionale de IT care fie au o creştere mai înceată, fie au o stagnare, însă zonele noi de inovaţie care apar, proiectele noi care sunt rezultatul încercării companiilor de a fi competitive în noua eră de funcţionare şi în faţa start-up-urilor noi, agile care vin din urmă, acestea aduc un plus”, încheie el.

  • Povestea primului miliardar portorican. Conduce o firmă cu active de 39 de miliarde de dolari

    Încă de la începutul anului 2015, Bravo a vândut sau a listat 25 de companii, în valoare totală de 20 de miliarde de dolari, de patru ori mai mari decât costurile lor. Potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, secretul lui constă în faptul că investeşte doar în companiile de software stabile. Din 2003 şi până în prezent, firma lui Bravo a încheiat 230 de contracte, care valorează mai mult de 68 de miliarde de dolari. El administrează în prezent un portofoliu de 38 de companii software care generează venituri anuale de aproximativ 12 miliarde de dolari şi are 40.000 de angajaţi. Forbes estimează valoarea firmei, care este deţinută în întregime de către Bravo şi câţiva asociaţi, la 7 miliarde de dolari. Luând în calcul procentul pe care îl deţine în firmă şi banii pe care îi deţine în fondurile sale, averea lui Bravo s-ar ridica la 3 miliarde de dolari. Orlando Bravo s-a născut în oraşul colonial spaniol Mayagüez, care a fost, timp de decenii, portul pentru vasele de pescuit care aprovizionau fabricile de conserve de ton din regiune. Părinţii l-au mutat pe el şi pe fratele său, Alejandro, în locul în care se află acum o comunitate închisă din dealurile Mayagüez, unde fraţii au fost înscrişi la şcoli private.

    A început să joace tenis la vârsta de opt ani, exersând pe terenuri ale universităţii locale şi ale unui hotel; apoi, împreună cu familia sa, au început să parcurgă în weekenduri un drum de două ore şi jumătate de la casa lor din San Juan pentru a putea să se antreneze împotriva unei competiţii mai puternice. A devenit rapid unul dintre jucătorii de top din Puerto Rico, ceea ce l-a condus înspre academia de tenis Bollettieri, renumită pentru cei pe care i-a pregătit.

    Potrivit unui articol al publicaţiei internaţionale Forbes, acolo se trezea în zorii zilei, se îndrepta către Şcoala Episcopală Sfântul Ştefan, iar la prânz era pe terenul de tenis. A petrecut ore antrenându-se alături de colegi precum Andre Agassi şi Jim Courier. La apus, după ce mânca şi făcea duş, se întorcea la studiu, într-o cameră în care locuiau patru jucători. Mediul competitiv l-a ajutat pe Bravo să ajungă în top 40 în SUA, la nivel de juniori, apoi a ajuns în vârful clasamentului. Mai târziu, a făcut parte din echipa de tenis a universităţii Brown. A absolvit în 1992, fiind licenţiat în economie şi ştiinţe politice. După absolvire, a obţinut un post de analist în departamentul de fuziuni şi achiziţii al Morgan Stanley. Acolo ajunsese să lucreze chiar şi 100 de ore pe săptămână sub finanţistul Joseph Perella. Faptul că era fluent în spaniolă l-a ajutat să ajungă în faţa clienţilor, iar în timp ce lucra pentru miliardarul venezuelean Gustavo Cisneros, care cumpăra lanţul de supermarketuri portorican Puebla Xtra International, a descoperit lumea investiţiilor şi a aflat că nu îşi doreşte să fie bancher, potrivit interviului acordat revistei Forbes.

    A fost acceptat mai târziu la Universitatea Stanford. Fusese deja admis la facultatea de drept de acolo, dar voia să studieze şi businessul în paralel. A sunat insistent la universitate şi, într-un final, a reuşit să studieze ambele discipline. În perioada verii a lucrat la Seaver Kent, un joint venture californian cu Texas Pacific Group specializat în tranzacţii de piaţă medii. Până la absolvire, în 1998, nu a primit un post acolo, chiar dacă a sunat timp de luni de zile pentru un job.

    După mai multe apeluri, i-a atras atenţia lui Carl Thoma, partener fondator al fondului de investiţii privat Golder, Thoma, Cressey, Rauner. Thoma l-a trimis pe Bravo în San Francisco să „vâneze investiţii şi să extindă prezenţa companiei în Bay Area, dar primele sale afaceri, înainte să împlinească 30 de ani, au fost adevărate dezastre. A investit în două site-uri de design, chiar când bula .com s-a spart, astfel a pierdut 100 de milioane de dolari. Eşecul l-a determinat pe Bravo să aibă revelaţia că în loc să ofere finanţare antreprenorilor de start-up-uri şi să să concentreze pe investiţii riscante, ar putea să cumpere companii cu istorie, care vând software de nişă clienţilor loiali. Cu acordul lui Thoma, a devenit expert în acest tip de companii.

    Cum a ajuns însă la nivelul la care se află fondul de investiţii pe care îl conduce împreună cu Thoma în prezent? A descoperit, în urmă cu aproape două decenii, că software-ul şi firmele de capital privat sunt o combinaţie bună. De atunci, nu a investit în altceva. Companiile în care investeşte au în general vânzări de 150 de milioane de dolari de la clienţi recurenţi şi activează în pieţe care sunt prea specializate pentru a atrage interesul unor giganţi precum Microsoft sau Google.

  • Cristian Tudorescu, consultant financiar pentru IMM-uri: Există finanţare din belşug în România, dar multe firme sunt supraîndatorate

    Fondurile de investiţii apărute în piaţă în ultimul an, de la cele de private equity şi până la cele de tip growth, alături de programele de finanţare publice precum Startup Nation oferă antrprenorilor mai multe variante de finanţare ca niciodată, însă gradul de îndatorare extrem de ridicat pe care îl au multe companii din România reprezintă o piedică, apreciază pentru ZF Cristian Tudorescu, consultant financiar pentru IMM-uri.

    „Finanţare, la modul general, există în România. Chiar din belşug. Problema este că multe firme din România sunt în general supraîndatorate. Fie nu fac profit şi apelează la datorie pentru a supravieţui, fie fac profit, însă antreprenorul îl scoate din firmă ca dividende. Există statistici care spun că sub 10% din firmele din România sunt finanţabile pe termen lung de către bănci şi alte instituţii financiare. Aşadar, întrebarea pentru un antreprenor este: cum faci să ai indicatori financiari pentru a fi între acei 10%”, explică Cristian Tudorescu, consultant financiar experienţă de peste 15 ani în pieţele de capital şi de peste 4 ani în consilierea financiară a IMM-urilor.

    Citiţi mai multe pe ZF.ro

  • Mai mult de jumătate din firmele cu active de peste 1 mil. euro sunt restructurabile sau insolvabile

    Numărul companiilor restructurabile şi insolvabile a crescut în ultimii trei ani, depăşind jumătate din totalul celor cu active de peste un milion de euro, numite companii de impact. Spre comparaţie, până acum trei ani ponderea era echilibrată între firmele finanţabile şi cele cu probleme. Din 2017 încoace, balanţa înclină însă în favoarea celor cu probleme, arată datele CITR.

    În aceste condiţii, companiile de impact au o fragilitate extremă şi pot fi uşor destabilizate de fenomene economice abrupte, cum ar fi o criză financiară, de exemplu.

    Deşi fragile, companiile nu sunt lipsite de soluţii, existând prevederi legislative locale, precum OG 6 – documentul care introduce amnistia fiscală -, dar şi europene, menite să le sară în ajutor. Mai mult decât atât, antreprenorii, prin deciziile pe care le iau, pot schimba direcţia în care se îndreaptă firmele lor, cheia stând în mâinile lor. Cum arată sectorul insolvenţelor astăzi?

     

    Ce impact poate avea o (nouă) criză?

    România are 29.000 de companii de impact, cu active a căror valoare depăşeşte un milion de euro per companie, firme neintrate în insolvenţă şi care nu includ companii de natură financiară, de genul băncilor, societăţi de asigurare sau fonduri de pensii.

    Cele 29.000 de companii de impact susţin 79% din cifra de afaceri din economia românească şi asigură 58% din locurile de muncă, potrivit datelor CITR.

    O perspectivă generală asupra pieţei de distress arată că, în general, gradul de îndatorare este în creştere în ultimii trei ani, scade randamentul activelor imobilizate, iar managementul capitalului de lucru, exprimat prin încasarea de creanţe şi mişcarea stocurilor, se înrăutăţeşte. De asemenea, şi productivitatea angajaţilor din aceste companii în dificultate este mai redusă decât acum trei ani.

    Un test de stres simulat de CITR arată că orice decalaj al condiţiilor de piaţă – precum creşterea costului de finanţare de către bănci, costul materiilor prime pentru industria pre­lucrătoare, salariul mediu sau o posibilă criză – poate conduce la înrăutăţirea situaţiei firmelor aflate în impas.

    Aplicând aceste criterii, CITR a constatat că, împreună, firmele restructurabile şi cele insolvabile ar ajunge să cumuleze 67%, faţă de 51% cât reprezintă în prezent. Ponderea companiilor finanţabile ar scădea cu circa 32%, iar cele finanţabile trec în categoria celor restructurabile sau insolvabile.

     

    Capitalizarea consolidează organizaţia

    Cum ajung însă firmele în acest stadiu de fragilitate? Dificultăţile în încasarea plăţii de la debitori, dificultatea de a calcula şi a estima corect costurile, concentrarea pe distribuirea maximală de dividende în detrimentul acumulării de capital, discordanţa între tipul de finanţare accesat şi obiectul de activitate al acesteia sunt doar câteva dintre cauze.

    „Multe dintre companiile mari româneşti ajung în dificultate şi pentru că nu îşi cunosc costurile interne unitare. Un exemplu ar fi acceptarea unui contract fără a cunoaşte costurile executării acestuia, neanticipând dacă acel contract va produce profit sau pierdere. Astfel, funcţionarea companiei intră într-un cerc vicios, în care fiecare ciclu presupune o reducere a capitalurilor proprii pentru acoperirea pierderilor, în speranţa unui contract profitabil care să acopere pierderile acumulate“, spune Bogdan Olteanu, head of commercial în cadrul CITR Group.

    Poziţia fragilă de capital afectează capacitatea operaţională a companiilor, precum şi accesul la contracte care presupun garanţii de avans care să permită reechilibrarea şi fluidizarea activităţii şi a lichidităţilor.

    „Soluţia vine de pe două paliere. În primul rând, este esenţial ca antreprenorii să înţeleagă importanţa capitalizării propriei companii şi să acţioneze pentru a păstra capitalul în cadrul companiei. Capitalizarea va consolida organizaţia, facilitând accesul la finanţare“, mai spune Bogdan Olteanu.

    De asemenea, el adaugă şi că este important ca antreprenorul să fie sprijinit să păstreze capi­talul în companie, o opţiune fiind reducerea costu­rilor de garantare din partea instituţiilor abi­litate, în favoarea reintegrării acestora în companie.

    Aşteptări de creştere a creditelor neperformante

    Din cele 8.304 firme care au intrat în insolvenţă în 2018 în total, 183 au fost companii cu active de peste un milion de euro. Acestea aveau active cumulate de 821 de milioane de euro şi afaceri cumulate de 670 de milioane de euro. Aproape 12.000 de angajaţi lucrau pentru aceste 183 de companii anul trecut.

    Datele pentru perioada ianuarie-august 2019 arată că numărul insolvenţelor noi totale este cu 28% mai mic faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi că au intrat 88 de companii de impact în insolvenţă. CITR estimează că la sfârşitul anului numărul companiilor de impact intrate în insolvenţă se va menţine similar cu cel de anul trecut dacă nu va interveni o schimbare majoră în piaţă.

    În ultimii trei ani, numărul companiilor de impact care intră în insolvenţă s-a menţinut constant, în scădere fiind doar valoarea activelor imobilizate şi cifra de afaceri cumulată. Aceşti indicatori arată o erodare a valorii companiilor intrate în insolvenţă, pe fondul unei perioade lungi de dificultate, anterioară intrării efective în insolvenţă.

    „Ne aşteptăm ca în următoarele luni condiţiile de creditare a companiilor să se înăsprească, urmare a implementării locale a ultimelor reglementări prudenţiale“, spun reprezentanţii CITR.

    În acest context, CITR estimează o creştere a volumului de credite neperformante (NPL), dar şi a numărului de companii care nu vor putea accesa finanţare bancară sau care vor pierde finanţarea din partea băncilor.

    „Oportunitatea va apărea pentru antre­prenorii care vor şti să acopere acest gol de finanţare în parteneriat cu debitorii şi cu băncile. O alternativă poate fi apariţia pe piaţă a unor instituţii financiare nere­glementate, care să ofere oportunitatea de a finanţa companiile în dificultate“, mai spune CITR.

     

    Către cine  „ţinteşte“ insolvenţa?

    Comerţul, industria prelucrătoare, transportul, producţia şi distribuţia de energie termică şi electrică şi construcţiile rămân, de trei ani, dominante în topul industriilor aflate în dificultate, pe baza pierderilor şi a gradului de îndatorare. Industria prelucrătoare, spune CITR, ar putea avea dificultăţi operaţionale în continuare, în contextul în care relevă un declin atât la nivelul cifrei de afaceri, cât şi la nivelul creşterii costului de materii prime folosite în industrie.

    Datele de la Institutul Naţional de Statistică arată că în iunie 2019 comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut pentru prima dată din iulie 2016 încoace, înregistrând cea mai slabă evoluţie din ianuarie 2016.

    Construcţiile, marcate de restrângerea numărului de companii, sunt vizate de insolvenţă în condiţiile în care decalajul de cash aferent proiectelor finalizate de firme generează dificultăţi. În ceea ce priveşte energia, principalele cauze ale stării de dificultate sunt în energia electrică şi termică în cogenerare şi în energia verde. Lipsa investiţiilor în ultimii 10-20 de ani îşi face astfel simţite efectele.

    În mâinile cui stă cheia?

    – O analiză comparativă a cauzelor insolvenţei companiilor intrate în anii crizei economice, pe un portofoliu de o mie de companii, şi una similară făcută în 2019 arată că  problemele au rămas constante în ceea ce priveşte comportamentul curent al antreprenorilor, al băncilor, al mediului de business, dar şi la nivelul pieţei.

    – Cauzele intrării în insolvenţă sunt astfel investiţiile în activităţi non-core, lipsa planificării strategice a resurselor, criza de creştere, dependenţa de grup, îndatorarea pe termen lung, schimbările de paradigmă în industrii, restrângerea accesului la finanţare şi evoluţiile macro ale pieţei.

     

    Tips and tricks pentru antreprenori

    Prin comportamentul şi deciziile sale, antreprenorul este cel care poate menţine cârma companiei sale. El trebuie aşadar:

    • Să monitorizeze situaţia financiară din companie – atât intern, pentru asigurarea stabilităţii companiei, cât şi spre departamentul de vânzări, pentru a perpetua businessul. Acesta este un tip de management performant, care să ofere date pe centre de cost în timp real, pentru a permite managementului să ia decizii strategice informate.

    • Să se concentreze pe businessul principal, la nivel de strategie şi investiţional. Diversificarea pe alte pieţe şi produse, mai ales în condiţii de dificultate, nu face decât să împovăreze businessul.

    • Să aibă planuri strategice, care să anticipeze eventuale scenarii de dificultate. De asemenea, echipa de management trebuie să creeze scenarii alternative de criză din timp, chiar dacă valul de dificultate este departe.

    • Să adopte o guvernanţă clară şi o separare a entităţilor parte dintr-un grup. Antreprenorii şi echipa de management trebuie să organizeze compania, astfel încât firmele diferite din grup să fie separate. Dependenţa va atrage o vulnerabilitate vădită a firmelor, iar la declanşarea crizei acestea vor cădea ca piesele de domino.

    • Să identifice un partener şi să accepte ideea de parteneriat. Finanţarea poate să vină şi din alte surse decât cele bancare, sub forma fondurilor de investiţii.

    • Să înţeleagă că perioadele de dificultate ar trebui să reprezinte şi perioade de creştere antreprenorială, în care deciziile antreprenoriale sunt sprijinite de angajaţi, sunt luate şi implementate rapid. Companiile antreprenoriale, ţinând cont de guvernanţa mai relaxată comparativ cu structura decizională stufoasă din companiile multinaţionale, ar trebui să încurajeze un ritm accelerat de decizie şi implementare, mai ales în momente de criză.

    • Să fie deschişi la schimbul de idei, să fie atenţi la viziune şi să urmărească cele mai bune practici între antreprenori şi ceilalţi parteneri. Experienţa personală, de cele mai multe ori, poate atrage o decizie diferită, care poate schimba în bine cursul unei companii.

     

  • Lucrează şase luni pe 500 de euro, fă-mă să depind de tine, astfel încât să-ţi pot oferi 1.500-2.000 de euro ca să nu te pierd

    Cititorul ZF, cu aproape 15 ani de muncă, dintre care peste zece în domeniul financiar, a vrut să semnaleze o altă realitate de pe piaţa de recrutare, alta decât cea care apare zilnic, că firmele nu găsesc angajaţi.
    Cei care au comentat au avut păreri împărţite, unii au fost de acord că firmele nu vor să angajeze oameni cu experienţă, în special multinaţionalele, nu prea vor să plătească preţul experienţei, adică salarii mai mari, iar dacă angajează pe cineva în poziţie de middle şi de top management acel post este ocupat mai mult prin recomandări decât printr-un concurs de selecţie.
    Citind articolul din ZF, un cititor care spune că este antreprenor, manager la o firmă, de catering cu livrări la domiciliu cu 45 de angajaţi a venit cu o altă perspectivă.
    Companiile au nevoie de manageri, nu se feresc să plătească, dar au nevoie de competenţe reale, nu pe hârtia de prezentare din CV.
    Cei care vin la interviuri au pretenţii financiare mari, dar cu experienţă care nu se poate adapta realităţilor concrete dintr-o companie.
    Pentru că nu sunt încrezători că managerii pe care îi angajează ar face faţă realităţii cu care se confruntă firmele antreprenoriale, nimeni nu ar vrea să arunce cu bani.
    Oferta acestui antreprenor a fost simplă: „Lucrează şase luni pe 500 de euro, fă-mă să depind de tine, astfel încât să-ţi pot oferi 1.500-2.000 de euro ca să nu te pierd”.
    El spune că în condiţiile actuale de piaţă un angajat ştie că are postul asigurat mai puţin de ceea ce face el în companie şi mai mult de lipsa de personal de pe piaţa muncii.
    „Angajaţii lucrează numai la indicaţii, cu Facebookul deschis tot timpul, cu ţigara în mână şi cu pauze după pauze. Şi cred că au valoare.”
    El spune că angajaţii de 35-50 de ani se subevaluează, iar angajaţii de 20-25 de ani se supraevaluează.
    În companiile româneşti, antreprenoriale, câteodată se plăteşte mai mult decât într-o multinaţională pentru poziţiile de top, dar, la schimb, se munceşte mai mult pentru că trebuie să-ţi plăteşti singur salariul.
    În multinaţionale, unde procedurile sunt clare, unde afacerile merg de multe ori de la sine prin poziţia pe care compania o are în piaţă, se munceşte mai mult să-ţi asiguri spatele, să fii politically correct, să dai bine la centru, să atingi rezultatele din buget şi mai puţin să ieşi în evidenţă. Este mai mult un job de diplomaţie, de jonglare în birocraţia multinaţionalei.
    Companiile antreprenoriale româneşti au nevoie de oameni care să producă şi să aducă bani, în timp ce multinaţionalele au nevoie de directori care să menţină, să apere birocraţia şi interesele de la centru.
    Mulţi angajaţi cu experienţă, care au lucrat în multinaţionale, nu prea vor să lucreze apoi în companiile antreprenoriale româneşti pentru că este o altă lume, mai dură, unde supravieţuirea este cuvântul de ordine. Plus că firmele româneşti nu beneficiază de brandingul şi părerea bună de care beneficiază multinaţionalele.
    Companiile antreprenoriale preferă mai mult să-şi promoveze oamenii din intern care ştiu despre ce este vorba, decât să angajeze manageri din altă parte, pe salarii mai mari. Pentru că nu vor să rişte, pentru că nu au încredere în experienţa unui angajat dintr-o altă poziţie, preferă să fie mai reticenţi în a satisface solicitările salariale ale celui care vine la interviu.
    Pe de altă parte, nu ştiu câţi din oamenii cu experienţă în alte companii ar accepta să lucreze întâi pe 500 de euro astfel încât antreprenorul, managerul, să-i dea apoi 1.500-2.000 de euro dacă are rezultate.
    Trăim în două lumi diferite.
    Aşa că discuţiile despre ce se întâmplă pe piaţa de recrutare continuă.

  • Un psiholog spune că firmele îi obligă de multe ori pe şoferii de tir să exagereze. Mulţi conduc obosiţi

    Psihologul Keren Rosner a precizat, pentru MEDIAFAX, că, de multe ori, şoferii de TIR conduc obosiţi şi vor să recupereze timpul pierdut în trafic, fiind de multe ori „forţaţi” şi de patroni. Pecizările, făcute în contextul accidentului soldat cu 10 morţi, după ce un TIR ar fi intrat pe contrasens.

    „Şoselele foarte proaste din România şi timpul petrecut în trafic determină întârzieri de program, iar şoferii sunt obligaţi să recupereze timpul pierdut. Pe de altă parte, oboseala duce la reacţii întâziate, iar pe şosea contează şi o minisecundă. Oboseala deformează realitatea, este ca şi cum ai reacţiona cu încetinitorul”, a declarat, pentru MEDIAFAX, psihologul Keren Rosner.

    Potrivit psihologului, de foarte multe ori şoferii sunt obligaţi de către patroni să exagereze şi li se solicită acţiuni la limita legii. „Aici discutăm şi despre responsabilitatea firmelor, pentru că de multe ori firmele îi obligă pe cei care conduc astfel de vehicule să exagereze şi li se solicită în mod tacit lucruri care sunt la limita legii. Ca să se încadreze, şoferul doarme mai puţin şi conduce mai mult. Trebuie responsabilizate mai mult aceste firme şi penalizate şi implicit să le ceară şoferilor să fie mai disciplinaţi”, mai precizează Rosner.

    Psihologul mai spune că, de multe ori, şoferii de TIR au o aroganţă în trafic, dată de dimensiunea vehiculelor pe care le conduc.

    „Mai este o caracteristică a şeferilor de TIR şi asta trebuie să recunoaştem, că au o oarecare aroganţă în trafic, pentru că ştiu că vehiculul lor este masiv şi impun prin acest aspect. Cred că oricui i s-a întâmplat, de exemplu, să vrea să depăşească un TIR şi să nu fie lăsat. Este vorba de un joc de putere pe şosea, care este determinat de dimensiunea vehiculului”, a mai precizat Keren Rosner.

    Sursa: Mediafax

  • Taximetrele din Cluj vor avea motoare Euro 5 şi vor fi dotate cu aparate pentru plata cu cardul

    Taximetrele din Cluj-Napoca vor avea, obligatoriu, motoare Euro 5 începând cu anul 2022 şi vor fi dotate cu aparate pentru plata curselor cu cardul, de la 1 martie 2021, propunerile fiind agreate de firmele de taxi şi conducerea primăriei într-o dezbatere publică.

    Primarul Emil Boc a declarat, sâmbătă, la dezbaterea publică pe tema noului Regulament de taxi care va intra în vigoare la Cluj-Napoca de la 1 ianuarie 2020, că documentul va fi aprobat în luna octombrie în şedinţa Consiliului Local.

    „În urma dezbaterii publice pe tema Regulamentului de taxi, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2020, la care au participat reprezentanţii firmelor de taxi din Cluj-Napoca şi cei ai Primăriei, s-a agreat că taximetrele vor avea motoare Euro 5 de la începutul anului 2022 şi vor fi dotate cu POS, pentru plata curselor cu cardul, din 1 martie 2021. Am reglementat şi modalitatea de eliberare a viitoarelor autorizaţii de taxi, care se referă la autoturisme electrice sau hibride, ţinând cont de dimensiunea nepoluantă a oraşului şi de susţinererea transportului electric. Încercăm să dăm semnale în acest sens şi în ceea ce priveşte taximetria. Noul regulament va fi aprobat în această lună de către Consiliul Local Cluj-Napoca”, a spus Boc.

    În cadrul dezbaterii, s-a anulat propunerea ca maşinile de taxi să fie dotate cu GPS, fiind eliminat şi articolul prin care se dorea reglementarea activităţii unui şofer de taxi pe durata a 24 de ore.

    Conducerea Primăriei Cluj-Napoca şi reprezentanţii firmelor de taxi vor discuta problema tarifelor de taxi după adoptarea Regulamenului în Consiliul Local, în condiţiile în care taximetriştii au solicitat majorarea acestora, deoarece sunt nemodificate din anul 2013.

    Sursa: mediafax.ro

  • Una dintre cele mai mari firme de consultanţă fiscală şi audit a numit opt noi directori. Cine sunt aceştia

    PwC România a anunţat că, începând cu 1 octombrie, promovează opt directori în cadrul serviciilor de Consultanţă fiscală şi juridică, Audit şi Consultanţă de Management. Adriana Costea, Alina Rafailă, Andreea Dereli, Cristina Ţuţuianu Fuioagă, Inge Abdulcair şi Irina Nistor devin directori în practica de Consultanţă fiscală şi juridică, Adriana Sima, director de Audit şi Radu Bădiceanu, director de Consultanţă de Management.

    „Sunt încântat că, datorită rezultatelor foarte bune pe care le-am obţinut în anul financiar recent încheiat, am putut să creăm noi oportunităţi de dezvoltare profesională pentru colegii noştri în toate liniile de servicii, şi să le oferim recunoaştere pentru evoluţia lor remarcabilă. Îi felicit pentru acest pas important în carieră care reprezintă o confirmare a calităţilor lor deosebite şi a contribuţiei valoroase la consolidarea practicilor noastre”, a declarat Ionuţ Simion, Country Managing Partner PwC România.

    Adriana Costea s-a alăturat PwC România în anul 2006. Are o experienţă bogată în domeniul impozitelor indirecte, fiind specializată în domeniul TVA (consultanţă şi servicii de raportare). În cadrul PwC, oferă consultanţă pentru o gamă largă de companii multinaţionale şi societăţi antreprenoriale româneşti, în diverse speţe legate de TVA. Din noua poziţie, va conduce departamentul de consultanţă fiscală şi juridică al biroului din Timişoara.

    Alina Rafailă este specializată în legislaţia UE în materia impozitelor directe şi are 14 ani de experienţă în consultanţă fiscală pentru companii mari, multinaţionale, investiţii, tranzacţii, planificare fiscală internaţională, revizuiri fiscale şi proiecte de due diligence. Alina este responsabilă pentru managementul cunoştinţelor în practica de Consultanţă Fiscală şi Juridică la nivelul regiunii Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.

    Andreea Dereli are peste opt ani de experienţă în domeniul TVA, lucrând îndeosebi pentru industria farmaceutică, energie, telecomunicaţii şi retail. De-a lungul carierei, a coordonat proiecte majore, cum ar fi: transformări ale modelelor de afaceri, tranzacţii şi implementări ERP, controale şi litigii fiscale, revizuiri de TVA. Din noua poziţie, va conduce echipa de taxe indirecte responsabilă pentru industria farmaceutică şi energetică.

    Cristina Ţuţuianu Fuioagă este parte a echipei PwC România de aproape zece ani. Ea fost implicată în diverse proiecte de restructurare şi reorganizare a afacerilor, fuziuni, transferuri, proiecte due diligence, dar şi consultanţă fiscală, preţuri de transfer şi controale fiscale. Din noua poziţie, va coordona practica de M&A în cadrul practicii de Servicii de Consultanţă fiscală şi juridică.

    Inge Abdulcair are o experienţă de circa 10 ani în PwC România. Este specializată în sectorul financiar, fiind implicată în multiple proiecte de consultanţă în domeniul TVA, revizuire fiscală din perspectiva TVA, analize fiscale pentru instituţii bancare şi nebancare, societăţi de asigurare, asistenţă în timpul controalelor fiscale, implicare în proceduri de infringement. Inge coordonează biroul turc pentru România şi biroul de Consultanţă Fiscală şi Juridică Constanţa. Începând cu anul 2020, ea va fi responsabilă şi pentru biroul turc din Europa de Sud Est.

    Irina Nistor este de peste 13 ani în companie şi este specializată în practica de mobilitate internaţională, cu accent pe impozitare individuală, securitate socială şi imigrare pentru clienţi din retail, energie şi industria farma. Din noua poziţie, ea va coordona practica de mobilitate internaţională în cadrul departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică PwC România.

    Adriana Sima s-a alăturat PwC în 2007 şi are peste 10 ani de experienţă în audituri efectuate în conformitate cu Standardele internaţionale de audit şi Standardele de audit din SUA. Ea a fost implicată în proiecte importante pentru clienţi reprezentativi din comerţ, agricultură, energie şi imobiliare. Se va ocupa în principal de audit pentru clienţii de tip centre de servicii (SSC- Shared Services Center).

    Radu Bădiceanu are peste 12 ani experienţă în tehnologia informaţiei, fiind specializat în implementări SAP. A fost implicat atît în livrarea de proiecte end-to-end, cât şi pe asistenţă oferită clienţilor pe subiecte punctuale, precum noile reglementări din zona financiară. Va continua să aibă rolul de SAP Leader pentru România, conducând o echipă formată din 30 de profesionişti. Radu s-a alăturat firmei acum 2 ani, crescând constant afacerea SAP.

     

     

  • Motivul pentru care una dintre cele mai cunoscute firme de consultanţă din lume a început să vândă lenjerie şi machiaje

    Top managementul firmei de consultanţă americane McKinsey a decis deschiderea unui magazin de retail în care să vândă de la lenjerie, până la produse de machiaj şi bijuterii, într-un cunoscut centru comercial din Statele Unite, reiese din articolele publicate în presa internaţională de business.

    Magazinul a fost deschis în Mall of America, cel mai mare centru comercial din Statele Unite şi este construit astfel încât să testeze eficienţa noilor tehnologii pe care retailerii şi consultanţii lor le-ar putea lansa astfel încât magazinele fizice să fie în continuare relevante în epoca Amazon, scrie Financial Times.

    Vizitatorii centrului comercial din Minneapolist vor putea încerca acolo diferite gadgeturi, cum ar fi oglinzi inteligente şi software care le poate ajuta pe cliente să îşi aleagă, de exemplu, mărimea corectă a sutienului. De asemenea, clienţii vor putea să plătească acolo prin intermediul criptomonedelor. În plus, McKinsey va culege prin intermediul magazinului date  referitoare la comportamentul consumatorilor. Executivii din domeniul retailului sunt „constant inundaţi de prezentări şi se pot chinui destul de mult să înţeleagă cum să valorifice diferitele tehnologii existente”, a spus Praveen Adhi, un partener al McKinsey, într-un interviu acordat Financial Times. „Nu există nicio modalitate viabilă, ţinând cont de viteza cu care tehnologia şi analiza datelor se schimbă, pentru a fi în pas cu trendurile, dacă <nu îţi murdăreşti mâinile>.”

    O listă rotativă de retaileri va împărţi spaţiul magazinului, care se va intinde pe aproximativ 5.000 de metri pătraţi.
    Mall of America nu cere chiria McKinsey pentru spaţiul închiriat. Veniturile generate de magazin vor merge direct către retaileri, care vor plăti o taxă pentru a acoperi câteva din costurile McKinsey.
    Reprezentanţii McKinsey spun că nu se aşteaptă să facă bani din acest proiect, pe care l-au denumit Modern Retail Collective. Speră ca datele pe care le vor primi prin intermediul magazinului vor îmbunătăţi înţelegerea lor asupra ceea ce funcţionează în prezent în retail şi ce nu, iar astfel vor putea să aducă o îmbunătăţire a recomandărilor făcute clienţilor lor.
    Potrivit CBS News, care citează Coresight Research, multe lanţuri de retail ar putea avea nevoie de ajutor, în contextul în care mai mult de 8.000 de magazine s-au închis anul acesta în Statele Unite şi încă 4.000 ar urma să fie închise până la finalul lui decembrie.