Tag: felicitari

  • FELICITĂRI! Liceul din România unde aproape toţi sunt premianţi în clasa a XII-a

    O ceremonie emoţionantă, într-o Sală festivă care s-a dovedit neîncăpătoare, pentru elevii celor şase clase care au terminat, profesori, rude şi părinţii veniţi la eveniment. Rând pe rând, elevii claselor terminale au fost chemaţi pentru a fi răsplătiţi pentru munca depusă pe parcursul anilor de liceu, rezultate foarte bune la olimpiade sau concursuri naţionale şi internaţionale. În faţa sălii festive au ajuns elevii care au obţinut medii peste 9, adică cei cu premiul I, II, III şi menţiuni. La Colegiul „Andrei Şaguna”, asta înseamnă aproape toată clasa.

    Ropote de aplauze au curs minute în şir pentru şeful de promoţie, Dragoş Manea, absolventul care a primit multiple diplome şi premii şi a coordonat activitatea televiziunii Colegiului, TELE AS. A terminat clasa a XII-a cu media 10.00, iar peste câteva luni ştie că vrea să înceapă studiile la Universitatea din Bucureşti. Promite că se va întoarce la Colegiul Andrei Şaguna ca profesor de matematică. „Au fost patru ani minunaţi, patru ani în care am încercat să dau tot ce pot acestei şcoli”, a spus tânărul. 

    Ceremonia de absolvire nu a fost însă numai pentru elevi. Doi profesori şi-au luat rămas bun de la colegi şi elevi. Tiberiu Bondar s-a retras din activitate după o viaţă la catedră sau după cum le-a spus elevilor săi, după 27.720 de ore la catedră.

    „Este o generaţie de care suntem foarte mândri. Toate generaţiile noastre sunt deosebite, dar aceasta are o încărcătură deosebită deoarece are numărul 160, îi felicităm şi le dorim mult succes în continuare”, a declarat Constanţa Bordea, director adjunct Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”.
    Ceremonia a fost una emoţionantă pentru toţi cei prezenţi. „A fost foarte interesantă, nu mă aşteptam să primesc cele mai multe premii, nu mă aşteptam să primesc de exemplu un premiu pentru că am fost acceptat la Oxford”, a spus Ştefan Manolescu, absolvent, scrie BZB

    Astăzi este ultima zi de şcoală pentru liceenii claselor a XII-a şi în multe unităţi şcolare au fost deja organizate cursurile festive. Ieri, la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” a avut loc ceremonia de absolvire a clasei a XII-a a promoţiei cu numărul 160.

    O ceremonie emoţionantă, într-o Sală festivă care s-a dovedit neîncăpătoare, pentru elevii celor şase clase care au terminat, profesori, rude şi părinţii veniţi la eveniment. Rând pe rând, elevii claselor terminale au fost chemaţi pentru a fi răsplătiţi pentru munca depusă pe parcursul anilor de liceu, rezultate foarte bune la olimpiade sau concursuri naţionale şi internaţionale. În faţa sălii festive au ajuns elevii care au obţinut medii peste 9, adică cei cu premiul I, II, III şi menţiuni. La Colegiul „Andrei Şaguna”, asta înseamnă aproape toată clasa.

    Ropote de aplauze au curs minute în şir pentru şeful de promoţie, Dragoş Manea, absolventul care a primit multiple diplome şi premii şi a coordonat activitatea televiziunii Colegiului, TELE AS. A terminat clasa a XII-a cu media 10.00, iar peste câteva luni ştie că vrea să înceapă studiile la Universitatea din Bucureşti. Promite că se va întoarce la Colegiul Andrei Şaguna ca profesor de matematică. „Au fost patru ani minunaţi, patru ani în care am încercat să dau tot ce pot acestei şcoli”, a spus tânărul. 

    Ceremonia de absolvire nu a fost însă numai pentru elevi. Doi profesori şi-au luat rămas bun de la colegi şi elevi. Tiberiu Bondar s-a retras din activitate după o viaţă la catedră sau după cum le-a spus elevilor săi, după 27.720 de ore la catedră.

    „Este o generaţie de care suntem foarte mândri. Toate generaţiile noastre sunt deosebite, dar aceasta are o încărcătură deosebită deoarece are numărul 160, îi felicităm şi le dorim mult succes în continuare”, a declarat Constanţa Bordea, director adjunct Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”.
    Ceremonia a fost una emoţionantă pentru toţi cei prezenţi. „A fost foarte interesantă, nu mă aşteptam să primesc cele mai multe premii, nu mă aşteptam să primesc de exemplu un premiu pentru că am fost acceptat la Oxford”, a spus Ştefan Manolescu, absolvent, scrie BZB

  • O nouă medalie pentru România! MARIAN DRĂGULESCU câştigă ARGINTUL la sărituri

    Drăgulescu, în vârstă de 36 de ani, a încheiat finala cu nota de 14.733, asigurându-şi cea de 31-a medalie a carierei.
     
    Sâmbătă, Marian Drăgulescu a devenit campion european la sol.
     
    Marian Drăgulescu a devenit, astăzi, gimnastul român (bărbat sau femeie) cu cele mai multe medalii de aur obţinute la concursurile internaţionale.

  • FELICITĂRI! Marian Drăgulescu este CAMPION EUROPEAN

    Drăgulescu, în vârstă de 37 de ani, a încheiat finala cu nota de 14.500, depăşindu-şi performanţa din timpul calificărilor de vineri.
     
    Marian Drăgulescu a devenit, astăzi, gimnastul român (bărbat sau femeie) cu cele mai multe medalii de aur obţinute la concursurile internaţionale.
  • FELICITĂRI! Un elev din România – câştigătorul marelui premiu la un concurs organizat de NASA

    Tudor Coman a participat cu un proiect numit Tharros, în care a conceput detaliile unei baze în spaţiu pentru minim 10000 de oameni. El a făcut o cercetare detaliată privind proiecţia de radiaţii, resurse miniere spaţiale, surse de energie în spaţiu, sistem de susţinere a vieţii şi a făcut, de asemenea, un model 3D al bazei sale, informează agerpres.ro

    ‘Oamenii au avut întotdeauna dorinţa de a explora mai mult decât ceea ce a fost descoperit. Acest lucru a ajutat la dezvoltarea de noi tehnologii şi la aflarea mai multor lucruri despre lumea înconjurătoare. Unul dintre motivele pentru a construi o colonie în spaţiu este acela că toate cunoştinţele dobândite prin construcţia acestei colonii i-ar putea face pe oameni să înţeleagă mai bine spaţiu.’, susţine Tudor în proiectul său.

    Premiul doi, la aceeaşi categorie, a revenit colegei sale, Eliza Constantinescu, elevă în clasa a VII-a la aceeaşi şcoală.

    Proiectul Elizei Constantinescu, Lizartis, se concentrează pe extinderea în spaţiu şi aterizarea primei colonii pe orbită joasă a Pământului.

    ‘Rasa umană se extinde în ultima perioadă de timp. Oamenii vor avea nevoie de noi terenuri, unde să plece şi să se dezvolte. O aşezare în spaţiu ar fi mult mai avantajoasă decât să distrugă încet biosfera Pământului. Omenirea a avut întotdeauna tendinţa să se extindă, aşa că de ce nu pentru a merge la nivelul următor şi să încerce să se extindă în spaţiu ?’, susţine Eliza.

  • FELICITĂRI! Naţionalele României s-au calificat la turneul final al Campionatelor Europene 2017

    Şi echipa masculină de tenis de masă a României s-a calificat la turneul final al Campionatelor Europene din 2017, marţi seara, după ce a învins Cehia în deplasare cu scorul de 3-1, într-un meci din Grupa J a preliminariilor.
     
    Tricolorele s-au impus prin punctele realizate de Elizabeta Samara, Bernadette Szocs şi Daniela Dodean-Monteiro, la capătul unui meci foarte disputat, la care au asistat ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Alexandru Dunca, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, şi preşedintele Federaţiei Române de Tenis de Masă, Cristinel Romanescu.
     
    România a ocupat primul loc în grupă, cu 8 puncte (maximum), urmată de Olanda, 4 puncte, Grecia, 3 puncte.
     
    Echipa masculină a câştigat în faţa Cehiei mai clar decât în meciul tur, de acasă, când victoria a fost la limită, cu 3-2. Victoria din Cehia s-a conturat după ce românii s-au impus la limită în şapte din cele nouă seturi în meciurile câştigate.
     
  • FELICITĂRI! România este CAMPIOANĂ mondială la dublu junioare la tenis de masă

    Moment istoric pentru naţionala României de Tenis de Masă, la Campionatul Mondial organizat de Africa de Sud, la Cape Town, acolo unde junioarele noastre au obţinut medalia de aur la dublu.

    Adina Diaconu şi Andreea Dragoman, care au devenit miercuri campioane mondiale de juniori după ce le-au învins în finală cu 4-2 pe japonezele Miyu Kato şi Hina Hayata.

    Adina Diaconu a cucerit o medalie de bronz şi la simplu, după ce a fost depăşită în semifinale de o adversară din Hong Kong. A fost însă singura sportivă europeană prezentă în această fază a competiţiei dominată de jucătoarele asiatice.

    Adina Diaconu este dublă campioană continentală la junioare, având în palmares 12 medalii de aur europene la tenis de masă.

    Adina Diaconu şi Andreea Dragoman sunt pregătite la lotul naţional de antrenorii Marian Filipaş şi Felicia Coneschi.

  • FELICITĂRI! Alpinista din România, Dor Geta Popescu (13 ani), RECORD mondial după ce a urcat pe Vîrful Giluwe, cel mai înalt vulcan din Pacific

    Un nou record mondial a fost stabilit de alpinista din România, Dor Geta Popescu, (13 ani) după ce a urcat pe Vîrful Giluwe, cel mai înalt vulcan din Pacific (4.367 de metri).

    Adolescenta are deja în palmares numeroase recorduri mondiale de vîrstă şi îşi doreşte să fie prima alpinistă din lume care reuşeşte să încheie circuitele Seven Volcanos şi Seven Summits, informează monitorulexpres.ro.

    Dor Geta Popescu a ajuns luni, la ora locală 09.20, pe Vîrful Giluwe, din Papua Noua Guinee, care are o înălţime de 4.367 de metri.
    Odată cu această escaladare, adolescenta a devenit cea mai tînără alpinistă din lume care încheie cu succes ascensiunea vulcanului Giluwe.

    ”Un munte unic, cu totul diferit de tot ce am făcut pînă acum. Cu un traseu de apropiere prin junglă în care îţi croieşti drum, prin vegetaţie, cu ajutorul macetei, cu un parcurs în gol alpin pe un sol îmbibat în apă şi ocolind o mulţime de lacuri, ajungi în zona craterelor secundare, a crestelor de lavă dominate.

    Apoi observi din depărtare siluetele celor doua vîrfuri stâncoase. Urmează ultimii 400 metri diferenţă de nivel, cei mai frumoşi, abrupţi, stîncoşi, solicitanţi şi cu bucuria reuşitei abia stăpînită. Vîrful este fantastic: 360 de grade de munţi şi podişuri, vîrfuri peste 3.500 metri ieşind din jungla care se întinde până la orizont. Da, înţeleg, ştiu: Giluwe este un munte mult dorit!“, a scris fata pe Facebook.