BusinessMagazin

Tag: facultate

  • 105 Cele mai puternice femei din business. Cristina Bâtlan, Musette: „Genul contează foarte puţin sau deloc atunci când este nevoie să luăm decizii radicale”

    Cristina Bâtlan a devenit antreprenoare chiar la vârsta majoratului, fondând businessul cu pantofi şi genţi Musette în urmă cu mai bine de două decenii, în timp ce era studentă la Facultatea de Drept. Ea spune că îi place să lucreze în echipe mixte, pentru pragmatismul masculin, vederile diferite, caracterele diferite şi personalităţile diferite. În opinia sa, atât femeia cât şi bărbatul „sunt perfecţi, adică sunt oameni”.

    Profilul Cristinei Bâtlan a apărut în catalogul 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS, a cărui varianta digitală o puteţi răsfoi aici.

  • Dacă aveţi o diplomă de inginer, scoateţi-o din sertare pentru că a devenit valoroasă. La 50-60 de ani nu se apropie o pensionare, ci începe o nouă carieră

    O poziţie de inginer a ajuns să fie plătită bine în acest moment cu peste 1.500 de euro! „Aşa e, cam pe aici am primit şi eu ofertele, de la trei companii. Să văd acum ce-mi oferă şi cât de aproape de casă, pentru că nu mai vreau să stau în trafic.”
    În primul deceniu după revoluţie, pe măsură ce fabricile comuniste se restructurau şi chiar se închideau, zeci şi sute de mii de ingineri s-au trezit pe drumuri şi fiecare s-a apucat de altceva. Mulţi au intrat în vânzări, o parte au trecut pe partea financiară, alţii au bătut la uşile băncilor care se deschideau atunci şi cei mai mulţi au plecat în străinătate să-şi caute joburi cu un salariu mai mare decât în România.
    Investiţiile străine şi revenirea creşterii economice au revigorat piaţa, iar în ultimii 5-7 ani inginerii au început să fie din nou căutaţi. Bogdan Badea, CEO al eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România, a declarat că poziţiile de inginer sunt extrem de căutate, iar aici, pe anumite specializări, un inginer poate ajunge să câştige şi peste 4.000 de euro sau chiar mai mult.
    El menţionează că pentru un inginer la început compania pune pe masă 700-800 de euro, iar salariile pot să crească extrem de rapid, având în vedere că sunt candidaţi foarte puţini, iar grupul de resurse este foarte mic. Plus că există şi cererile din afară.
    Economiile sunt în plin proces de transformare, iar viitorul arată că IT-iştii, inginerii, oamenii de marketing vor deveni extrem de căutaţi.
    Procesele repetitive şi fizice vor fi înlocuite de roboţi sau de aplicaţii. Tehnologia 5G va schimba întregi industrii şi va avea nevoie de mai mult personal tehnic decât în prezent, pentru a construi şi a susţine reţelele. Spre exemplu, în agricultură firmele nu vor mai avea nevoie de tractorişti, ci de softişti care să urmărească şi conducă tractoarele dintr-un birou şi să vadă cât este de umed pământul printr-o aplicaţie.
    În noul exerciţiu financiar, Uniunea Europeană va îndrepta tot mai multe fonduri europene, miliarde de euro, către cercetare şi dezvoltare, către automatizare şi robotizare, către tehnologii ale viitorului, în încercarea Europei de a-i prinde din urmă pe americani şi chinezi. Toate aceste poziţii vor necesita ingineri şi IT-işti, iar preţul lor va creşte exponenţial.
    Bineînţeles că toate companiile ar vrea să aibă ingineri tineri, dar acest lucru este din ce în ce mai greu în România, având în vedere că numărul celor care se duc şi termină o şcoală scade în fiecare an, ceea ce face ca numărul inginerilor să se reducă şi mai dramatic.
    Multe companii îşi dau seama că trebuie să caute ingineri şi de la 45 de ani în sus, adică să-i reconvertească. Multe companii care au comenzi dar nu au oameni îi imploră pe inginerii care deja sunt la pensie să mai rămână pentru a executa lucrările şi a nu pierde business.
    Aşa că nu trebuie să vă mire dacă cei care au terminat Politehnica sau o altă facultate tehnică îşi caută acum prin sertare diplomele şi aplică pentru poziţii de ingineri, asta în cazul în care firmele nu sunt deja pe urmele lor.
    Aşa că diploma de inginer a devenit extrem de valoroasă, iar dacă ai 50-60 de ani nu înseamnă că te apropii de pensie, ci că eşti la începutul unei noi cariere, care poate să fie mult mai profitabilă.

  • Cum au reuşit doi colegi de bancă la ASE să construiască o afacere de peste 1 milion de euro. Prima comandă au livrat-o cu o Dacia Papuc

    Vlad Prioteasa descrie Gift Idea drept „principalul furnizor de coşuri cadou pe segmentul corporate din România”. Potrivit lui, afacerea pe care o conduce împreună cu asociatul său, Cosmin Poenaru, livrează în prezent sute de mii de produse către 3.500 de clienţi companii din toate domeniile – auto, bancar, telecomunicaţii, asigurări, agricultură, energie, construcţii, farma, juridic, imobiliar. Au încheiat astfel anul trecut cu o cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro, iar pentru anul în curs estimează o creştere de 25%. Cadourile Gift Idea ajung în toată ţara, iar activitatea lor se desfăşoară în trei depozite de peste 3.000 de metri pătraţi, cu patru linii de ambalare diferite, unde procesul se desfăşoară semi-automatizat: „Se lucrează nonstop în schimburi pentru a onora la timp comenzile”, descrie Prioteasa ritmul de muncă specific businessului pe care îl conduce.

    Gift Idea s-a lansat în 2013, când, împreună cu asociatul său, Vlad Prioteasa a decis să facă un site pentru coşuri cadou. Cei doi se cunoşteau încă din prima zi de facultate: pe atunci întâmplător, s-au aşezat în aceeaşi bancă. Au studiat împreună Managementul Economic la ASE, două programe masterale în management şi apoi Facultatea de Drept. „Ne-au unit aceleaşi interese şi aceeaşi viziune. Pot spune că suntem complementari: Cosmin Poenaru coordonează departamentele de achiziţii şi contabilitate, eu coordonez vânzările şi logistica, iar împreună cu ceilalţi colegi pot spune că facem un mix bun”, povesteşte Prioteasa. În plus, Poenaru avea puţină experienţă în retail, pe care a acumulat-o lucrând la magazinul alimentar al părinţilor de la 14 ani – cunoştea câţiva distribuitori, lucra cu reţelele de cash & carry, în timp ce Vlad Prioteasa cocheta cu marketingul şi comerţul online.

    Au început cu un buget de 600 de lei pentru şedinţa foto şi produse – iar site-ul l-au realizat după ce au urmărit tutoriale pe YouTube; la fel au făcut şi cu promovarea. „Prima comandă a venit pe 13 decembrie şi ne solicita 200 de cadouri, cu livrare a doua zi. Ne-au plătit în avans pentru că nu aveam bani pentru marfă şi am livrat a doua zi cu o Dacia Papuc”, îşi aminteşte Prioteasa detaliile primei comenzi. Apoi, au urmat doi ani grei, în care programul lor se învârtea în jurul a 8-12 livrări pe zi, în care preluau în paralel şi comenzi până la ora 17, iar după 17 şi până la miezul nopţii ambalau ce trebuia să livreze a doua zi. „De la bun început, ne-am propus să nu întârziem nicio comandă, indiferent dacă trebuie să ambalăm până la 5 dimineaţa. S-a întâmplat să terminăm de ambalat la 7 dimineaţa şi să plecăm direct la livrare”, îşi mai aminteşte el.

    Cadourile Gift Idea sunt structurate în mai multe categorii, în funcţie de valoarea şi destinaţia acestora, cu preţuri cuprinse între 12 lei şi 1.549 de lei pentru un cadou VIP. Anul trecut, importurile au reprezentat o cotă de 80% din achiziţiile lor, iar principalele ţări de unde vin produsele sunt Italia, Franţa, Belgia, Germania, China, Polonia. „Iniţial am început să lucrăm cu importatori şi distribuitori de pe piaţa locală, însă volumele, rigiditatea şi, ulterior, preţurile (care nu mai erau competitive) ne-au făcut să ne orientăm către import propriu, astfel că lucrăm doar cu producători, iar preţul mic de achiziţie se resimte şi în preţurile avantajoase pe care le oferim clienţilor noştri. Cred că am avut succes datorită serviciilor cu clienţii, într-un moment în care concurenţa nu punea accent pe acestea, cât şi pe flexibilitate în ceea ce priveşte alcătuirea ofertelor; nu ne limitam doar la produsele de pe site, compuneam cadouri în funcţie de bugetul fiecărei firme, an de an venind cu idei noi şi propuneri inedite de cadouri şi, mai ales, livrând la timp produsele”, descrie Prioteasa modul în care crede el că s-au diferenţiat pe piaţa pe care activează.

    S-au poziţionat de la bun început pe segmentul B2B şi lucrează şi în prezent exclusiv cu persoane juridice, iar persoanele fizice pot cumpăra cadourile lor din marile lanţuri de magazine, prin revânzători sau firme de distribuţie. „Astfel reuşim să practicăm o politică comercială corectă, suntem poziţionaţi corect în piaţă, iar preţurile noastre sunt corelate cu volumele de vânzări şi perioada când se plasează comanda.”
    Primele comenzi pentru Crăciun sunt recepţionate încă din septembrie, în contextul în care companiile cu peste 1.000 de angajaţi au bugetele aprobate şi plasează comenzile din timp pentru că beneficiază astfel şi de avantajele unui preţ foarte bun.

    „Avem o politică de discount pentru precomenzi – cu cât se plasează comanda mai rapid, cu atât noi obţinem discounturi de la furnizori şi putem acorda discounturi la rândul nostru clienţilor – şi pentru volume – avem mai multe praguri, în funcţie de suma totală a facturii”, descrie el una dintre strategiile aplicate.

    Sărbătorile, Crăciunul, Paştele, perioada 1-8 martie şi Ziua Copilului (1 iunie) reprezintă  cele mai aglomerate perioade pentru ei, dar Prioteasa spune că echipa lor este activă tot anul – participă la târguri şi expoziţii în Germania, Italia, China şi Franţa şi lucrează la cataloage şi ofertare.
    Piaţa pe care activează este una de pe care apar şi dispar zeci de site-uri de profil, observă antreprenorul, principalul motiv fiind, crede el, că din exterior aceasta pare o afacere simplă, dar în spate trebuie ca logistica să fie bine pusă la punct, să existe un spaţiu de depozitare, personal pentru ambalare, condiţii propice ambalării şi depozitării conform legislaţiei în vigoare specifice anumitor tipuri de produse. „Gândiţi-vă că o comandă de 10.000 de cadouri pentru unul dintre clienţii noştri totalizează 90 de paleţi, adică aproximativ trei tiruri. Iar în paralel se mai ambalează câteva zeci de comenzi. Noi avem peste 3.000 de metri pătraţi de depozitare şi patru linii de ambalare care funcţionează neîntrerupt din septembrie şi până la Crăciun”, explică Prioteasa. De asemenea, investesc anual în publicitate un procent considerabil din profitul anual, adaugă el, fără să precizeze valoarea exactă a investiţiei în această direcţie.

    Antreprenorul spune că succesul cadourilor Gift Idea în rândul marilor companii multinaţionale din România le-a adus şi solicitări de livrare în afara ţării, iar anul acesta vor avea primul export de cadouri în spaţiul european. În acest sens au participat anul acesta la primul târg extern în calitate de expozanţi, iar răspunsul primit în urma participării a fost pozitiv – au primit solicitări chiar din Asia, America şi Africa.
    Dezvoltarea afacerii în continuare vizează astfel extinderea peste hotare: „Considerăm că piaţa de coşuri cadou din România se apropie de maturitate, de aceea, în vederea extinderii afacerii şi creşterii cifrei de afaceri, vizăm în special exportul de cadouri”.

  • Cine sunt „ăştia”: profesorul român care predă la Oxford o disciplină de care puţini au auzit: „De fiecare dată când mă întorc în ţară, descopăr lucruri bune”

    Marius Turda este membru al Facultăţii de Istorie a Universităţii Oxford – una dintre cele mai vechi şi prestigioase din lume. De anul trecut este şi profesor al Universităţii Oxford Brookes după ce, timp de 14 ani, a trecut – în cadrul aceleiaşi universităţi – prin toate etapele profesionale tipice disciplinei. Dar, înainte de a ajunge aici, în călătoria sa profesională el a avut mai multe „staţii”. A plecat din Maramureş, s-a oprit în Baia Mare, apoi Bucureşti, Budapesta şi ulterior la Londra, înainte de a se stabili într-un orăşel britanic cunoscut dincolo de toate pentru universităţile sale de prestigiu care au dat lumii unii dintre cei mai cunoscuţi politicieni, antreprenori şi executivi.

    „M-am născut şi am copilărit în Maramureş. Şcoala generală şi liceul le-am absolvit la Baia Mare, iar în 1992 am plecat la Bucureşti pentru studiile universitare, pe care le-am făcut la Facultatea de Istorie”, povesteşte Marius Turda. În 1994 a mers la Budapesta cu o bursă de cercetare care i-a facilitat contactul cu o serie de istorici maghiari de la Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe Maghiare. „Aceştia m-au ajutat cu sfaturi profesionale în privinţa subiectelor de cercetare care mă interesau şi, poate şi mai important, m-au îndemnat să citesc şi să cunosc tradiţiile istoriografice maghiare.”

    Acest lucru a contat foarte mult în formarea sa profesională pentru că a putut să înţeleagă morfologia internă a două culturi, aparent opuse, cea română şi cea maghiară, după cum spune chiar el. După ce a terminat studiile de masterat şi doctorat, în 2002, a predat timp de un an la Londra, pentru ca apoi, în 2003, să primească o bursă post-doctorală de trei ani care l-a dus în Oxford şi care, în acelaşi timp, i-a oferit şansa să se ocupe de un domeniu complet nou, şi anume istoria medicinei – în sensul larg.

    „Aceasta este perioada când subiectele pentru care am devenit cunoscut pe plan profesional, mai ales istoria eugenismului şi a biopoliticii, au căpătat un contur clar.”

    Eugenismul este, conform definiţiei din DEX, o teorie care susţine ideea inegalităţii biologice şi intelectuale a raselor umane, care sunt împărţite în inferioare şi superioare.

    Conform altor definiţii, eugenismul este o teorie care urmăreşte îmbunătăţirea biologică (genetică) şi socială a populaţiei. Scopul ei principal este acela de a încuraja reproducerea indivizilor sănătoşi şi respectiv de a descuraja reproducerea celor consideraţi a fi „bolnavi.

    Termenul modern – eugenism (eugenics) – a fost propus de englezul Francis Galton în 1883. În perioada interbelică, mai ales, eugenismul a devenit partea principală a unei agende biopolitice mai largi, care includea, pe lângă controlul reproducţiei, şi igiena rasială, igiena socială, sănătatea publică şi planificarea familială, cercetarea rasială a minorităţilor sociale şi etnice, precum şi sterilizarea şi eutanasierea acestora. În secolul al XX-lea, eugenismul a creat un discurs ştiinţific cu scopul specific de a îmbunătăţi calităţile biologice ale populaţiei şi de a-i proteja sănătatea.

    Pe de altă parte, biopolitica se referă, potrivit DEX, la studiul influenţei factorilor biologici asupra politicii. Pentru Iuliu Moldovan, medic român şi membru corespondent al Academiei Române în 1920, biopolitica (titlul cărţii scrise de el în 1926) însemna politica naţională a unui stat care controlează şi administrează organismul etnic al naţiunii. În prima jumătate a secolului al XX-lea, biopolitica şi eugenismul au primit un larg şi entuziast sprijin din partea a numeroşi oameni de ştiinţă şi politicieni. La rândul său, Marius Turda a scris o serie de cărţi şi lucrări precum Eugenics and Nation in Early Twentieth Century Hungary, Crafting Humans: From Genesis to Genetics and Beyond, Religion, Evolution and Heredity sau Teleology and Modernity.

    Cum a ajuns Marius Turda să studieze şi să predea eugenismul şi biopolitica? „Am plecat din ţară în 1997, când am primit o bursă de masterat la Universitatea Centrală Europeană din Budapesta. Motivul (pentru care am plecat – n.red.) a fost dorinţa de a studia, dar a contat şi situaţia dificilă din România, atât în domeniul universitar, cât şi social şi economic.”

    Astăzi românul este membru al Facultăţii de Istorie a Universităţii Oxford – una dintre cele mai vechi şi prestigioase din lume – unde a organizat numeroase seminarii şi conferinţe în ultimii 15 ani. În 2012 şi 2013 a fost directorul Institutului Cantemir de la aceeaşi universitate, pe care de altfel tot el l-a fondat.
    „Din 2004 am început să predau şi la Universitatea Oxford Brookes, unde am trecut prin toate etapele profesionale tipice disciplinei, devenind profesor deplin în 2018. Tot la Universistatea Oxford Brookes am creat în 2006 Grupul pentru Studierea Rasei şi a Eugenismului, iar din 2015 conduc Centrul de Umanităţi Medicale la aceeaşi universitate.”

    Oxford Brookes, universitatea unde predă Marius Turda, are o istorie de circa 150 de ani, primele informaţii despre această şcoală publică datând de la 1865. La momentul acela se înfiinţa Oxford School of Art, o precursoare a celei care în 1992 a primit statutul de universitate şi şi-a luat numele de Oxford Brookes în memoria fostului său conducător John Henry Brookes. Prin comparaţie, University of Oxford (al cărei membru al Facultăţii de Istorie este Marius Turda) are o istorie de aproape un mileniu.

    Ce presupune jobul actual al profesorului român? „Predau la anii I, II şi III, precum şi la programul de masterat.” La această muncă se adaugă scrisul şi cercetarea, precum şi socializarea academică pe care o presupune jobul său. „O zi obişnuită conţine combinaţia între viaţă de familie, discuţiile cu studenţii şi pregătirea prelegerilor.”

    Recunoaşte că nu se gândeşte să se întoarcă în România, ba chiar afirmă că a luat această decizie acum mai multă vreme. Totuşi, vine des atât din motive profesionale, cât şi de familie.

    De altfel, cel mai dor îi e de oameni, de părinţi şi de prieteni, pe când cel mai puţin duce lipsa sistemului de transport, mai ales a trenurilor. „La fel (de puţin dor îmi e – n.red.) şi de căminele studenţeşti din Bucureşti în care am stat în anii ’90.” Ultima dată a fost în România în luna mai, la Cluj-Napoca, unde a adus expoziţia Ştiinţă şi Etnicitate II: Biopolitică şi Eugenism în România, 1920-1944, care acum poate fi văzută atât la Muzeul Minovici din Bucureşti, cât şi la Facultatea de Sociologie din Cluj. „De fiecare dată când mă întorc în ţară, descopăr lucruri bune şi mai ales întâlnesc oameni care fac lucruri minunate, în ciuda dificultăţilor administrative, politice sau economice. Mentalitatea oamenilor s-a schimbat foarte mult.”

    În contextul actual, consideră că dacă ar fi să aleagă trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite la România, ar merge pe educaţie, corectitudine profesională şi respectul faţă de celălalt.

    „Spre exemplu, traficul este mai redus în România comparabil cu Anglia, însă este mult mai dezorganizat şi periculos. Cafeaua este la fel de bună, însă scena culinară cred că este mai diversă şi mai atractivă în Londra decât în Bucureşti sau Cluj, de exemplu.”

    Iar dacă totuşi ar fi să revină definitiv, i-ar plăcea să o facă din postura de antreprenor: „Mi-ar plăcea să deschid un restaurant, gătitul fiind una dintre pasiunile mele”. 

  • Cine sunt „ăştia”: Povestea românului care şi-a construit o carieră în arhitectură la New York

    Arhitectul Mihai Radu a plecat din România acum aproape patru decenii, cu destinaţia New York. Cu multă muncă şi un dram de noroc, a reuşit să îşi construiască în oraşul care nu doarme niciodată o carieră în arhitectură, deşi atunci când plecase din ţară era abia anul II la facultate.

    Mihai Radu a lucrat alături de unul dintre cei mai mari arhitecţi ai lumii – I.M. Pei –, dar şi în cadrul unor birouri care au pus pe scena mondială proiecte comerciale, de office sau rezidenţiale menite să schimbe faţa locurilor care le găzduiesc. După o vreme însă, a decis că nu e suficient, aşa că şi-a deschis propriul lui birou de arhitectură în Marele Măr. Acum, amprenta sa stă pe clădiri desenate pentru ONU, universitatea NYU sau Banca Mondială, biroul de arhitectură ce poartă numele fondatorului având an de an circa 40 de proiecte. Deşi îşi promisese că nu o va face, mai târziu s-a întors – parţial – acasă, la Bucureşti, unde a deschis un alt birou. Ia în calcul să revină definitiv în România?

    „Soţia şi copiii mei locuiesc în SUA, aşa că nu ar fi un gând realist să mă întorc definitiv în România.” Totuşi, vine aici frecvent, o dată la câteva luni vizitează biroul de la Bucureşti. „Sunt în contact permanent cu România. Planurile mele de viitor arată cam aşa: după ce copiii mei vor fi terminat studiile universitare vom veni să petrecem câteva luni pe an în România.”

    Mihai Radu a plecat din ţară în 1981, când era student în anul II la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu. A petrecut patru luni la Roma, perioadă în care a aşteptat viza de Statele Unite, iar următoarea oprire a fost New York.

    „În primele luni am făcut tot felul de joburi, timp în care, în paralel, îmi pregăteam portofoliul şi îmi căutam de lucru în domeniul arhitecturii.” Ca în orice în viaţă, norocul a jucat un rol important pentru el. Nu la multă vreme după ce a ajuns în SUA, un prieten i-a spus să meargă la etajul al 9-lea al clădirii de la adresa Madison Avenue 600, unde urma să aibă interviu cu un arhitect.

    „Când uşile s-au deschis, am văzut că în faţa mea stătea înscris logo-ul I.M. Pei Architects. Nu am găsit curajul să cobor din lift, aşa că uşile s-au închis şi am plecat mai departe către etajele superioare.” A verificat încă o dată adresa şi a văzut că de fapt ajunsese bine, acolo unde trebuia.

    „Nu-mi venea însă să cred că urma să mă întâlnesc şi să am interviu cu I.M. Pei, un arhitect cunoscut la nivel internaţional.” Şi totuşi, interviul a decurs bine şi l-au angajat.

    Arhitectul chinezo-american – care a decedat în primăvara acestui an la vârsta de 98 de ani – este cunoscut pentru că a creionat piramida de sticlă din faţa muzeului Luvru (o lucrare controversată la vremea respectivă, în anii ’80), dar şi Muzeul de Artă Islamică din Qatar şi multe altele. De altfel, în 1983 el a câştigat premiul Pritzker, echivalentul Nobelului în arhitectură.

    „Am lucrat pentru el timp de şapte ani, am lucrat pentru proiecte precum Muzeul Luvru (piramida de sticlă – n.red.), New York City Convention Center şi câteva clădiri de birouri din New York şi Los Angeles. În perioada aceea mi-am şi finalizat studiile de arhitectură la Institutul Pratt.”

    După anii pe care i-a petrecut alături de Pei, Mihai Radu a decis că e momentul să câştige mai mulţi bani, aşa că a ales să se mute la un birou corporate de mari dimensiuni, mai exact SHC Architects, unde a devenit associate partner şi unde a lucrat la un proiect major din Londra, numit Spitalfields Market (o piaţă de mari dimensiuni). După aproximativ patru ani a făcut o nouă mutare în carieră, a schimbat biroul cu Richard Meier Architects şi astfel a revenit la Paris pentru a lucra la sediul central al televiziunii Canal+. A urmat apoi un proiect la Haga. „Ajunsesem într-un moment al carierei în care am cosiderat că am lucrat prea mult pentru alte birouri de arhitectură – faimoase sau nu – aşa că mi-am deschis propriul meu business. Am creionat proiecte majore, dar am făcut şi renovări de apartamente.” Încet, dar sigur, biroul a crescut şi a ajuns să fie implicat în lucrări de top, spune fondatorul său. „În ultimii 20 de ani am construit proiecte în America de Nord şi de Sud, în Europa sau Africa.”

    În 1997, Mihai Radu a deschis propriul birou de arhitectură, împreună cu un partener. Îşi pierduse entuziasmul şi interesul să lucreze pentru marii jucători din domeniu, spune el. Simţea la momentul acela că meseria de arhitect presupune să te implici în toate aspectele profesiei şi nu doar să faci design. „Aveam nevoie de ceva captivant şi care să mă stimuleze ca arhitect şi cred că nimic nu e mai potrivit decât să îţi deschizi un business în domeniu atunci când nu ai nicio pregătire să faci asta.”

    Din păcate, munca în birourile de arhitectură de renume nu e suficientă pentru a te pregăti pentru ce urmează când îţi lansezi propriul business, povesteşte românul.

    La început a fost dificil, dar ca orice în viaţă, cu cât exersezi şi cu cât faci lucrurile mai bine, cu atât începi să te pricepi mai bine. „Pentru noi, lucrurile au început să funcţioneze când am început să câştigăm proiecte mai mari, mai interesante.”

    De-a lungul anilor biroul de arhitectură Mihai Radu Architects a reuşit să adune în portofoliu proiecte variate, de la construcţii noi la design de interior.

    „Realizăm mai bine de 40 de lucrări pe an. În Statele Unite am lucrat pentru Dow Jones, ONU, Coca-Cola/Vitamin Water, universitatea NYU, World Monuments Fund, Banca Mondială şi alţii.”

    În România, printre cele mai importante proiecte se numără complexul Băneasa din nordul Capitalei, Muzeul Brâncuşi (casa-muzeu), lucrarea de restaurare a monumentelor lui Brâncuşi de la Târgu-Jiu, Piteşti Business Center şi Ştefan Cel Mare Building (a dezvoltatorului imobiliar Forte Partners). „Tot noi ne-am ocupat de realizarea planului pentru centrul oraşului Sibiu.”

    Jobul actual al lui Mihai Radu e divizat astfel: 60% reprezintă activităţile de marketing şi zona administrativă şi doar 40% este partea de design. „De regulă ajung la birou în jurul orei 10 şi încep să ţip la angajaţi. Glumesc!” Dimineaţa are de regulă întâlniri cu diferiţi clienţi. Apoi, după prânz discută cu angajaţii despre design sau alte probleme legate de birou. Abia apoi începe munca de arhitect. „După ora 6 continui să fac design, dar în compania unui trabuc şi a unei licori aromate cu multe grade.”

    În prezent arhitectul român are birouri la New York şi la Bucureşti, iar numărul de angajaţi variază între 15 şi 30 în funcţie de mediul economic de la un moment dat. Astfel, Mihai Radu s-a întors în ţară deşi jurase că nu o va face. „Am plecat din România în 1981 pentru că mă săturasem să îngheţ de frig în apartamentul unde locuiam şi mă săturasem să fac muncă de voluntariat. Glumesc (parţial – n.red.). De fapt am plecat pentru că nu vedeam un viitor în România lui Ceauşescu.” Dacă cineva i-ar fi spus că în nici zece ani liderii de atunci urma să fie împuşcaţi i-ar fi replicat că e nebun. Un alt motiv pentru care a plecat a fost acela că acasă, zilnic, familia sa primea în vizită artişti care veneau să stea la un pahar de vorbă cu tatăl său şi care se plângeau de faptul că geniul lor nu era recunoscut din cauza regimului. Ironia face că mulţi dintre acei artişti au avut ocazia să plece şi totuşi mereu s-au întors, explică el. „Eu nu puteam înţelege acest raţionament, aşa că mi-am spus că trebuie să plec şi să nu mă mai întorc. Am vrut să pot să spun – pe patul morţii – că am făcut tot ce am putut fără să încerc să găsesc scuze pentru eşecurile mele. Pentru a sumariza totul într-un mod mai puţin poetic, voiam să pot fi liber să fac tot ce îmi doream.”

    Acum însă, vine în România frecvent, chiar la fiecare lună şi jumătate sau la două luni. „Aşa că nu pot spune că s-au schimbat multe de la ultima mea vizită. Dacă ne gândim la cât s-a schimbat România de când am plecat prima dată, atunci răspunsul meu este mult şi în bine.”
    Când vine vorba de acasă, cel mai dor din România îi e de sarmale, zice el râzând. De fapt îi e dor de bucuria de a trăi a românilor, de simţul umorului şi de creativitatea oamenilor de aici. Plus că de fiecare dată când îi e dor de sarmale le mănâncă chiar la New York.

    „Pentru iubitorii de gastronomie, New Yorkul este tărâmul tuturor posibilităţilor. Poţi mânca orice îţi doreşti, de la hotdogi Nathan la o cină într-un restaurant cu 3 stele Michelin (maximul posibil – n.red.).” Poţi mânca ceva diferit în fiecare zi la New York, de la preparatele gastronomiei franţuzeşti la mâncare etiopiană.

    „O dată pe lună, când merg la masă cu câţiva colegi expaţi, alegem un local românesc – Romanian Garden – unde ne delectăm cu sarmale, ardei umpluţi şi papanaşi cu dulceaţă de vişine.”

    Când vine vorba de cafea, New Yorkul nu stă la fel de bine ca în cazul gastronomiei. Oraşul este acasă pentru Starbucks, care este a doua cea mai supraevaluată şi scumpă cafea din lume, după Kopi Luwak (în cazul acesteia din urmă, boabele de cafea sunt înghiţite şi digerate de un civet – un animal care a fost asemănat cu o pisică –, iar apoi sunt pregătite de cunoscători), în opinia arhitectului român. „Eu personal prefer localurile intime din Little Italy sau dinerurile tradiţionale care oferă cafea la pachet. Nu cred că am mai băut de ani de zile o cafea de la Starbucks.” Pe piaţa din România Starbucks este lider cu câteva zeci de cafenele. Numărul brandurilor internaţionale nu este foarte mare pe acest segment de piaţă pe plan local, însă pofta pentru cafea şi pentru ieşit în oraş a românilor din marile urbe i-a convins pe mulţi antreprenori tineri să deschidă în ultimii ani zeci de mici cafenele de specialitate, aşa că piaţa se diversifică.

    Există totuşi şi un aspect în privinţa căruia New Yorkul şi Bucureştiul se aseamănă, în opinia lui Mihai Radu: traficul este la fel de aglomerat. Avantajul este că peste ocean transportul public este bine pus la punct şi ai opţiuni pentru a evita traficul.

    „Dacă ar fi să aleg trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România aş începe clar cu birocraţia. Ar trebui să se renunţe la sisteme complicate de PUZ, PUD sau CU. Departamentele locale de planificare urbană trebuie să aibă o coerenţă în gândire.” Numărul de aprobări şi avize necesare pentru clădiri ar trebui redus sau procesul ar trebui centralizat pentru a putea obţine mai multe documente mai repede. În unele cazuri trebuie să aştepţi luni de zile pentru unele avize şi nici nu le poţi primi pe toate odată, adaugă el. Opinia sa este împărtăşită de altfel de mai mulţi investitori din imobiliare, retail şi nu numai, care afirmă că de multe ori termenul anunţat pentru un proiect este dat peste cap de întârzierea aprobărilor.

    „Construcţia oricărui nou proiect presupune mult timp pierdut cu birocraţia. E ridicol să dureze la fel de mult timp să iei aprobările şi să construieşti. E ceva fundamental greşit aici. A, şi încă ceva de care nu mi-e dor este văicăreala, românii se plâng mult şi sunt cunoscuţi pentru asta.”

    Totuşi, arhitectul Mihai Radu consideră că România are un potenţial uriaş ce poate fi exploatat, dar pentru asta trebuie să reuşim să ţinem acasă talentele, trebuie ca economia să le ofere oamenilor buni mai multe oportunităţi pentru a avea succes la ei acasă. Atunci nu ar mai avea motive să plece în Europa de Vest. „Eu personal nu văd că Europa de Vest se îndreaptă într-o direcţie îmbucurătoare. Pentru generaţia tânără, viitorul este acasă”, conchide el.

  • Povestea celor doi prieteni care au creat unul dintre cei mai mari jucători de piaţa de multi-level marketing

    Jay Van Andel s-a născut pe 3 iunie 1924 în Grand Rapids, Michigan, în familia lui James şi a Petronillei Van Andel. Părinţii săi, de origine olandeză, imigraseră în America în anul 1909. El a urmat cursurile Universităţii Calvin, absolvind totodată şi Şcoala de Business Pratt din Kansas. În timpul celui de-al doilea război mondial, antreprenorul a servit ca ofiţer în Forţele Aeriene ale Armatei Statelor Unite.

    În primăvara anului 1951 Van Andel a cunoscut-o pe Betty Jean Hoekstra, cu care s-a căsătorit un an mai târziu, pe 16 august. Cei doi au fondat, în 1996, Van Andel Institute, dedicat cercetărilor pentru diverse boli.

    Van Andel a intrat în lumea antreprenoriatului în 1949, alături de un fost coleg de facultate, Marvin DeVos. Pe 9 noiembrie 1959, ei au început un business de tip multi-level marketing, sub numele de American Way Association.

    Richard Marvin DeVos s-a născut pe 4 martie 1926 în Grand Rapids, Michigan, în familia lui Ethel Ruth şi a lui Simon Cornelius DeVos. În paralel cu activitatea antreprenorială, el a scris şi o serie de cărţi, printre care Compassionate Capitalism, Hope From My Heart: Ten Lessons For Life, în care a descris experienţa unui transplant de inimă pe care l-a suferit în 1997, urmat de alte două operaţii, iar în 2014 şi-a scris memoriile într-o carte intitulată Simply Rich. DeVos a deţinut şi cinci echipe de baschet, printre care Orlando Magic, pe care a cumpărat-o în 1991 cu 85 de milioane de dolari. În 2012, revista Forbes l-a numit a 60-a cea mai bogată persoană din SUA, cu o avere estimată la 5,1 miliarde de dolari. DeVos a avut patru copii: Dan, Richard Jr., Cheri şi Doug. El şi soţia sa au fost cunoscuţi pentru actele filantropice din domeniul educaţiei, sănătăţii, artelor şi istoriei, în acest sens ei deschizând o serie de centre de cercetare, educaţie şi sport.

    În 1960 a fost deschisă prima clădire de birouri a companiei, antreprenorii luând totodată decizia de a schimba numele businessului în Amway Sales Corporation. În acelaşi an, cei doi au achiziţionat o cotă de 50% din compania Atco Manufacturing Company din Detroit, schimbându-i numele în Amway Manufacturing Corporation; în 1964, Amway Sales Corporation, Amway Services Corporation şi Amway Manufacturing Corporation s-au contopit, formând Amway Corporation.

    Compania şi-a început expansiunea internaţională în 1962, deschizând un birou în Ontario, Canada, intrând apoi în Australia (1971), Europa (1973), Asia (1974) şi Africa (1997). În 2018, Forbes a clasat Amway pe locul 42 în topul celor mai mari companii private (nelistate la bursă) din SUA, businessul ocupând, în acelaşi an, primul loc în topul primelor 100 cele mai mari companii, realizat de Direct Selling News.

    Van Andel a murit în anul 2004, iar DeVos a murit pe 6 septembrie 2018, în Ada, Michigan, la vârsta de 92 de ani.

    Prezentă în peste 100 de ţări, compania Amway a înregistrat anul trecut venituri de 8,8 miliarde de dolari.

  • De ce a decis Sergiu Oprescu să renunţe la ingineria de aeronave şi ce a învăţat din cariera de bancher

    „Trebuie să fii deschis să înveţi de la toţi oamenii cu care te intersectezi în viaţă. Să fii deschis să absorbi tot, această atitudine te va modela pe termen lung”, mărturisea recent Sergiu Oprescu, preşedintele executiv al Alpha Bank de mai bine de un deceniu, în cadrul unui eveniment pe teme de mentorat organizat de Asociaţia CFA (Chartered Financial Analyst) România. Actor implicat în mai multe proiecte pe piaţa financiară locală, Sergiu Oprescu se declară adeptul împărţirii experienţei cu ceilalţi. „Cred în împărtăşirea experienţei cu ceilalţi. Când dai sfaturi, prin definiţie te poziţionezi pe un nivel diferit faţă de interlocutor. Eu sunt cel care îţi oferă sfaturi, nu sunt egalul tău. În timp ce într-o experienţă împărtăşită suntem la acelaşi nivel. Împărtăşirea experienţei cu ceilalţi este foarte importantă pentru că ajută să descoperi că nu doar tu te confrunţi cu anumite situaţii. Poţi descoperi o mulţime de moduri în care poţi aborda o situaţie. Împărtăşind cu ceilalţi îi poţi ajuta să se descopere”, apreciază Sergiu Oprescu.

    În banking, primul loc de muncă al lui Sergiu Oprescu a fost la BRCE, pentru ca apoi să fie unul dintre cei care au pus bazele Băncii Bucureşti, bancă străină care se înfiinţa pe piaţa românească ca subsidiară a grupului elen Alpha, devenită ulterior Alpha Bank România. A fost implicat şi în înfiinţarea diviziei de bancă de investiţii a grupului – Bucharest Investment Group (BIG), devenită ulterior Alpha Finance, una dintre primele firme de brokeraj din România. Ulterior, Sergiu Oprescu a fost implicat şi în înfiinţarea Consiliului Bursei de Valori, pe care avea să-l şi conducă după 2000, în paralel cu funcţia de vicepreşedinte executiv de retail al Alpha Bank.

    În 2007, Sergiu Oprescu a ajuns să conducă Alpha Bank România, instituţie de credit cu active de 3,6 de miliarde de euro şi prezenţă continuă în topul celor mai mari 10 bănci după active de pe piaţa românească, iar din 2015 conduce şi Asociaţia Română a Băncilor. Dar, cu toate acestea, Sergiu Oprescu nu se consideră un lider. „Nu mă consider un lider, de aceea îmi este destul de dificil să răspund la o întrebare de tipul «cum aţi devenit lider».Probabil că răspunsul este: prin a nu încerca să devii lider, ci doar să fii autentic, să îţi respecţi principiile, să ai încredere în tine, să îţi asumi în permanenţă riscurile şi să suporţi consecinţele acţiunilor tale”. Sergiu Oprescu, preşedinte executiv al Alpha Bank România de peste 12 ani, este primul bancher român care a ajuns în managementul executiv al unei bănci internaţionale, cu active de 63 de miliarde de euro şi cu o istorie de 140 de ani. El a primit în 2019 atribuţii extinse, devenind director de reţea internaţională, cordonând subsidiarele Alpha Bank din România, Albania, Cipru şi Marea Britanie.

    Să învăţaţi din orice şi de la toată lumea, dar să verificaţi totul, aşa ar putea fi sintetizată cea mai importantă recomandare a bancherului pentru tinerii lideri. Practic, Sergiu Oprescu sfătuieşte tinerii finanţişti, şi nu numai, să interacţioneze cu cât mai multă lume, să se înconjoare de oameni de la care pot să înveţe, dar să nu uite să verifice fiecare informaţie. „Înconjuraţi-vă de oameni de la care puteţi învăţa, organizaţii sau asociaţii la care să deveniţi membru. Membrii unei asociaţii împărtăşesc experienţe, fac lucruri împreună, simt că fac parte dintr-o comunitate. Dacă doriţi să înţelegeţi mai mult, să creşteţi, interacţionaţi cu cât mai multă lume. Învăţaţi din orice şi de la toată lumea, dar nu uitaţi să verificaţi şi să filtraţi fiecare informaţie. Construiţi-vă propriile filtre, nu mergeţi naiv într-o direcţie.”

    Pentru că fără filtre de selecţie, creşte probabilitatea de a fi dezamăgit. Iar experienţele personale trebuie parcurse, nu sunt ceva ce poate fi împărtăşit. Pot fi împărtăşite concepte, dar nu şi învăţarea, deoarece învăţarea este individuală.

    Şi dezamăgirile sunt experimente fantastice din care putem învăţa. Dar, modul în care ne raportăm la ele este cu siguranţă în mâinile fiecăruia dintre noi, este alegerea fiecăruia.”  Autenticitatea, caracterul sunt trăsături importante, dar şi a fi mândru de propriile realizări face bine la carieră, în viziunea bancherului. „Dacă vorbim despre cele mai importante trăsături ale unei persoane, cred că autenticitatea este foarte importantă, caracterul. De asemenea, să fii mândru de ceea ce faci te poate ajuta foarte mult în carieră”, apreciază Oprescu.

    Printre proiectele realizate pe piaţa locală cu care Oprescu se mândreşte (şi se laudă) se numără lansarea în trecut a primelor credite ipotecare pe zece ani pentru persoane fizice şi, după aproape două decenii, rafinarea pieţei locale cu obligaţiuni ipotecare (cover bonds), un instrument util pentru echilibrarea portofoliilor de credite ale băncilor. După ce în anul 2001 Alpha Bank deschidea piaţa creditelor ipotecare, în 2019 a realizat prima emisiune de obligaţiuni ipotecare din România, obligaţiuni listate la bursele de valori din Luxemburg şi Bucureşti. În mai 2019, Alpha Bank România realiza prima emisiune de obligaţiuni ipotecare, în valoare de 200 mil. euro, parte a unui program cadru de obligaţiuni ipotecare cu un plafon de 1 miliard de euro. Aceasta este prima emisiune de obligaţiuni ipotecare realizată de o bancă locală, constituind un punct de reper pentru întreg sistemul bancar românesc.

    În România, Alpha Bank a mizat pe creşterea organică, fiind după 25 de ani în topul celor mai mari 10 bănci. Alpha Bank este şi singura bancă cu capital elen care rămâne pe piaţa locală, după ce Bancpost a fost cumpărată de Banca Transilvania, Piraeus Bank a ajuns la fondul american de investiţii J.C. Flowers, iar Banca Românească a luat calea EximBank.

    Carte de vizită

    În vârstă de 55 de ani, Sergiu Oprescu este absolvent al Facultăţii de Aeronautică din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti.
    El are studii postuniversitare în domeniul bancar la Universitatea din Colorado SUA şi a urmat mai multe programe executive la Harvard Business School, Stanford şi London Business School.

    Conduce din 2007 Alpha Bank România, instituţie cu active de peste 3 miliarde de euro şi prezenţă constantă în topul primelor zece bănci de pe piaţa românească.

    Sergiu Oprescu s-a alăturat Alpha Bank România în 1994 şi a deţinut mai multe funcţii de conducere înainte de a fi numit preşedinte executiv în 2007.

    Anterior, el a fost preşedinte al Bursei de Valori Bucureşti din 2000 până în 2006, iar în prezent deţine şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Asociaţiei Române a Băncilor.

    Filosofie

    Se autodescrie ca fiind dintre aceia care cred că investiţia cea mai bună care se poate face în cariera profesională este în buna reputaţie.
    Cea mai grea decizie pe care a luat-o

    Oprescu indică „ieşirea din aviaţie” în favoarea finanţelor drept cea mai grea decizie din cariera lui, nu numai fiindcă intra pe un teren complet nou, dar şi fiindcă avea deja şase ani de practică într-o meserie pe care deja o stăpânea. 

    ​Cărţi preferate

    Şeful Alpha e din categoria celor care abordează cu metodă managementul: între cărţile lui preferate se numără „Lebăda neagră” a lui Nicholas Taleb şi studiile despre cultura organizaţională ale lui Charles O’Reilly, profesor de management la Stanford.

    ​Pasiuni

    Este pasionat de navigaţie şi aseamănă o cursă de sailing cu o o lecţie de leadership: „Sunt lideri şi lideri, skipperi şi skipperi, diferenţa o dă capacitatea acestora de a construi, antrena şi motiva echipa din care fac şi ei parte”, spunea şeful Alpha Bank România.

  • Povestea fondatorului Box, serviciu care are drept clienţi 40% din companiile Fortune 500

    Aaron Levie s-a născut în 1985 în Mercer Island, o suburbie a oraşului american Seattle. El a urmat cursurile Universităţii de Sud din California, pe care le-a întrerupt însă pentru a se dedica antreprenoriatului.

    Box a fost iniţial dezvoltat de Levie în 2004 ca un proiect pentru facultate; un an mai târziu, el părăsea şcoala pentru a conduce compania cu normă întreagă. Proiectul analiza opţiunile de stocare în cloud pentru companii; după ce a contactat mai multe organizaţii pentru a întreba cum îşi păstrează conţinutul şi datele, Levie a ajuns la concluzia că piaţa era fragmentată. El a văzut astfel o oportunitate de a construi o afacere de stocare a datelor în cloud ca o modalitate prin care persoanele fizice să poată accesa şi stoca documente şi fişiere. Levie şi prietenul său din copilărie Dylan Smith au înregistrat compania Box în aprilie 2005, în timp ce lucrau din casa părinţilor lui Smith. La scurt timp, au mutat sediul la Berkeley, California. Levie a preluat funcţia de CEO, în timp ce Smith a devenit CFO.

    Levie şi echipa sa au discutat cu antreprenorul Mark Cuban, acesta oferindu-le 350.000 de dolari şi devenind, astfel, primul investitor important.
    În 2007, pe măsură ce piaţa de stocare în cloud a consumatorilor devenea din ce în ce mai aglomerată, Levie şi Smith au decis să reorienteze compania către segmentul B2B. În octombrie 2009, Box a făcut prima achiziţie, cumpărând Increo Solutions pentru colaborarea documentelor şi tehnologia de previzualizare. Box şi-a extins operaţiunile în Europa în 2012, odată cu deschiderea primului său birou la Londra. În vara aceluiaşi an, în luna iulie, Box şi-a asigurat 125 de milioane de dolari într-o rundă de finanţare condusă de compania General Atlantic, căreia i s-au alăturat investitorii Bessemer Venture Partners, DFJ Growth, New Enterprise Associates, Sapphire Ventures (fosta SAP Ventures) şi Scale Venture Partners.

    În decembrie 2013, opt investitori au participat la o rundă de finanţare din seria F de 100 de milioane de dolari. În anul 2014, reprezentanţii Box anunţau că 40% din companiile Fortune 500 foloseau serviciile oferite de compania de stocare. Pe 23 ianuarie 2015, Box a prezentat oferta publică iniţială pe bursa de la New York. Deşi preţul unei acţiuni era stabilit la 14 dolari, tranzacţionarea a debutat la valoarea de 20,20 de dolari şi s-a închis la 23,23 de dolari. Prin listarea la bursă, compania a strâns 175 de milioane de dolari şi a stabilit o capitalizare de piaţă de aproximativ 1,6 miliarde de dolari. În mai 2018, capitalizarea de piaţă a Box atingea 3,96 miliarde de dolari; în prezent, compania este evaluată la 2,5 miliarde de dolari.

    Averea lui Aaron Levie este estimată la peste 100 de milioane de dolari.

  • Creştere fără frontiere

    „Dorim să ne extindem regional, iar în prezent pregătim intens intrarea pe piaţa din Bulgaria, pe care o avem programată pentru acest trimestru. Avem un birou local în Budapesta de anul trecut. Acolo avem deja o echipă locală de colegi specializaţi în vânzări şi consultanţă tehnică la care clienţii noştri din Ungaria apelează”, povesteşte Liviu Mihai Sima, cofondatorul şi managing partner al IT Genetics, despre planurile de expansiune ale companiei. El a pornit businessul IT Genetics de la zero în 2007, alături de partenerul său Ştefan Axinte, când amândoi erau studenţi. Liviu Mihai Sima a studiat Matematică-Informatică la Universitatea din Bucureşti, iar Ştefan Axinte Facultatea de Marketing din cadrul ASE Bucureşti.

    „Eu şi Ştefan eram prieteni de câţiva ani şi, la un moment dat, ne-am dat seama că amândoi vrem să pornim un business. Deşi eram colegi de birou de un an, nu discutaserăm niciodată despre asta. Nu conta exact ce business pornim la vremea aceea, ştiam doar că vrem să fim antreprenori în IT datorită experienţei pe care am avut-o în două companii de IT de dimensiuni reduse”, a spus el.

    La început, cei doi au dezvoltat mici aplicaţii software şi site-uri web, iar apoi s-au orientat către soluţii specializate: nişa de identificare automată, colectare de date şi puncte de vânzare, care pe scurt se traduce în piaţa de soluţii DC/POS (data collection/point of sale).
    „Ne-am îndreptat către piaţa de soluţii complexe, cu precădere în domeniul DC/POS (colectare de date şi puncte de vânzare), în anul 2009, când am decis să extindem portofoliul care cuprindea până în acel moment doar imprimante de bonuri şi cititoare de coduri de bare (cu linia de produse POS all-in-one). Acela a fost momentul în care am anunţat că IT Genetics a devenit un furnizor complet pe piaţa DC/POS”, a explicat antreprenorul.

    Astăzi, IT Genetics este unul dintre cei mai mari furnizori de soluţii hardware şi software pe piaţa DC/POS din România, compania dezvoltând soluţiile formate din echipamente hardware şi aplicaţii software care se completează şi funcţionează împreună pentru automatizarea activităţilor dintr-o companie. Fiecare soluţie se personalizează după nevoile clienţilor, în funcţie de tipul de business şi de necesitatea de moment a acestuia, cu actualizări realizate periodic, odată cu ritmul de creştere a companiei, după cum reiese din explicaţiile lui Liviu Mihai Sima.
    „Cea mai mare creştere în zona de automatizare şi captură de date o avem pe soluţiile de gestiune a inventarului – WMS (Warehouse Management System), inventariere, asset management, iar pentru divizia POS o creştere mare a avut-o soluţia de etichete electronice pe care am implementat-o în mai multe lanţuri de supermarketuri. Creşterea numărului de implementări este de aproximativ 50% pentru ambele soluţii”, a completat el.

    Anul trecut, cel mai vândute soluţii ale IT Genetics au fost soluţia POS (point of sale) pentru retail şi HoReCa şi soluţia de imprimare de etichete. Soluţia POS simplifică întreg procesul de vânzare dintr-un magazin sau restaurant, fiind formată din sisteme POS touchscreen, monitoare tactile, aparatură fiscală (casă de marcat sau imprimantă fiscală), sertar de bani, cititoare de carduri şi cântar electronic, la care se adaugă şi conectarea la cititoare de coduri de bare sau scannere performante. Soluţia de imprimare etichete este formată din imprimantă de etichete – desktop, industrială sau portabilă, software pentru creare design etichetă şi consumabile – role de etichetă şi ribbon pentru imprimare.

    „Acestea sunt cel mai vândute soluţii, complet sau parţial, în funcţie de nevoile companiilor, prin urmare cererea mare a continuat şi în acest an. În plus, anul acesta a crescut interesul pentru soluţia de imprimare carduri pentru retail sau HoReCa. Sunt carduri de preţ negre elegante, care pot fi imprimate cu text alb, pentru a evidenţia produsele vândute vrac (în supermarketuri de exemplu) şi pe cele vândute în vitrine (cum sunt cofetăriile, ciocolateriile şi boulangeriile)”, a punctat cofondatorul IT Genetics. 

    În 2018, compania a lansat şi aplicaţia mobilă ITGStore.ro, dedicată platformei de comerţ onlice cu acelaşi nume, pentru a putea prelua comenzi de pe dispozitivele mobile cu Android şi iOS. De asemenea, IT Genetics a lansat anul trecut şi soluţia pentru gestionare de evenimente EventsClip, pentru care cererea a fost foarte mare.

    „Noua soluţie de organizare şi check-in la evenimente business, EventsClip, a avut în ultimul an o creştere spectaculoasă de 200% ca număr de implementări”, a menţionat el. Businessul IT Genetics a crescut în fiecare an de la înfiinţare, inclusiv în anii de criză economică, ratele anuale de creştere fiind de minimum 20%. Astfel, de la afaceri de circa 100.000-200.000 lei în primii doi ani de activitate, cifra de afaceri a companiei a ajuns anul trecut la 26,7 milioane lei (5,8 milioane euro), în creştere cu 25% faţă de 2017. Avansul businessului IT Genetics din 2018 a fost susţinut în principal de menţinerea unor parteneriate strategice – peste 85% din cifra de afaceri a fost generată de proiectele şi parteneriatele încheiate cu companiile client, iar restul de vânzările online care au crescut cu peste 20%. Ca atare, compania şi-a dublat anul trecut numărul de clienţi activi la aproximativ 3.200 de companii.

    „În ultimul an ne-am axat pe clienţii mari şi medii care activează în logistică şi retail. Prin soluţiile oferite, dar mai ales prin consultanţa personalizată acordată clienţilor contribuim major la optimizarea proceselor de lucru din depozitele mari de logistică, precum şi depozitele magazinelor (care fac sau nu parte din reţele mai mari). Soluţiile complete (software şi hardware) implementate până acum au redus considerabil costurile clienţilor noştri în activităţi de recepţie, livrare, inventariere şi vânzare”, a explicat el. Printre clienţii IT Genetics se numără companii precum Mega Image, Optiplaza, eMAG, Chicco, Oro Toro, Gealan şi Network One Distribution.

    Deşi afacerile IT Genetics au fost până acum într-o creştere continuă, profitul companiei a avut suişuri şi coborâşuri de-a lungul celor 12 ani. Astfel, în 2018, profitul net al IT Genetics s-a redus la aproximativ 500.000 lei în 2018, de la peste un milion lei în urmă cu doi ani, ca urmare a investiţiilor realizate de companie atât în soluţii noi, cât şi în extinderea businessului în străinătate.

    „2018 a fost un an în care am accelerat investiţiile şi ritmul de dezvoltare. Anul trecut am investit aproximativ 500.000 euro în intrarea pe piaţa din Ungaria, în dezvoltarea primei aplicaţii mobile B2B pentru comenzi şi în dezvoltarea primei aplicaţii de food service management din România (Foork – Food @ Work) pentru companii mari care oferă beneficiul de masă angajaţilor. Bugetul nostru se menţine şi anul acesta”, a precizat antreprenorul.

    IT Genetics a intrat pe piaţa din Ungaria în luna iulie a anului trecut, iar în primul an de activitate în ţara vecină a realizat o cifră de afaceri de 200.000 de euro.

    „Ungaria este o piaţă în care businessurile au o deschidere mai mare pentru implementarea tehnologiilor de ultimă generaţie pentru optimizarea activităţii, completând foarte bine specificul pieţei din România. Dacă pe plan local avem parteneriate solide cu businessuri din retail, HoReCa, transport şi logistică, farma, în Ungaria avem cerere foarte mare de echipamente şi de la companii din industriile auto, FMCG, educaţie, financiar-bancar, ceea ce ne provoacă să gândim şi să consolidăm strategii şi pe această piaţă”, a precizat Ştefan Axinte, managing partner la IT Genetics.

    Pentru anul acesta, fondatorii companiei se aşteaptă la triplarea afacerii în Ungaria. Pe plan local, IT Genetics va investi în lansarea unei noi versiuni a platformei e-commerce ITGStore.ro, cu o interfaţă intuitivă, care asigură o navigare uşoară atât pe desktop, cât şi pe mobil, şi lansarea platformei ITG Business Kit prin care este oferită consultanţa necesară clienţilor pentru alegerea unor soluţii complete, gândite să optimizeze activitatea businessului. 

    Per total, IT Genetics mizează anul acesta pe creşterea businessului cu 30%, cifra de afaceri urmând să ajungă astfel la peste 7,5 milioane de euro la finalul lui 2019. În prima jumătate a acestui an, compania şi-a majorat deja cifra de afaceri cu peste 25%.nul trecut. Investim în lansarea unor soluţii software noi care se pot personaliza pentru fiecare client, în stocuri mai mari de echipamente şi consumabile, astfel încât să putem livra rapid şi eficient. Ne mărim echipa cu noi profesionişti şi atacăm sectoare de business noi cum ar fi domeniul medical, industria textilă şi industria producătoare”, a menţionat Liviu Mihai Sima, legat de factorii pe care se bazează ţinta de creştere a businessului.

    Pe termen mediu – 2-3 ani – IT Genetics are în plan să continue investiţiile în dezvoltarea de soluţii specializate şi în echipa sa, care în prezent este formată din 62 de specialişti, cu 12 mai mulţi comparativ cu anul trecut. Anul acesta, compania vrea să recruteze în total 10 persoane, în special pentru departamentele de vânzări, IT, marketing şi cel fiscal.

    „Vom continua investiţiile în toate direcţiile, păstrând profitabilitatea pozitivă. Credem că în următorii cinci ani piaţa DC/POS din România va diminua ritmul de dezvoltare, ne aşteptăm şi la o eventuală recesiune tehnică generală a economiei, dar fără mari fluctuaţii. Ne propunem să păstrăm ritmul bun de creştere de până acum, cu siguranţă din două cifre”, a afirmat el, adăugând că soluţiile DC/POS reprezintă o nişă de piaţă pe care concurenţa este strânsă. „Potenţial există ca în orice industrie – întotdeauna este loc să optimizezi procesele din mai multe departamente ale unei companii pentru a avea timpi de răspuns mai mici şi acurateţe mai mare a datelor”, a conchis Liviu Mihai Sima. 

  • Doi soţi arhitecţi au renunţat să lucreze pentru alţii şi au transformat un vis din facultate în realitate. Printre clienţii lor se numără companii precum eMAG, Philips, Mega Image

    „Ne place să lucrăm împreună şi ne completăm ideile. Să dezvoltăm împreună un business în domeniul arhitecturii a fost pentru noi un vis încă din facultate. După ce am lucrat la mai multe companii şi am acumulat experienţă, am hotărât să dezvoltăm un studio de arhitectură aşa cum ne-ar plăcea nouă”, descrie Elena Ştefănescu decizia de a începe o afacere alături de soţul său, Andrei Ştefănescu.

    De profesie arhitecţi, cei doi au înfiinţat în 2013 studioul al cărui nume este format din acronimele prenumelor lor, „ae”.  Domeniul de expertiză al Studio ae acoperă acum, spun cei doi fondatori, toată gama de servicii care permit construirea de la zero a unui spaţiu şi livrarea lui la cheie.

    În prezent, 90% din clienţii lor sunt din zona de business, iar printre ei se numără companii precum eMAG, Mega Image, Geberit, Husqvarna, Philips, dar şi companii locale la început de drum precum StarGift şi Prăvălia Idicel. În 2018, valoarea cifrei de afaceri înregistrate de studioul de arhitectură al familiei Ştefănescu a ajuns la 130.000 de euro, în creştere cu 65% faţă de 2017.

    Pentru anul în curs, ei previzionează o creştere cu 25% a cifrei de afaceri faţă de anul anterior. Din echipa studioului fac parte în prezent opt angajaţi permanenţi, iar împreună cu echipa externă de colaboratori (ingineri, verificatori, consultanţi), numărul celor care lucrează pentru Studio ae ajunge la 20.

    „Prin concursurile la care am participat şi pe care le-am câştigat încă din facultate, ne-am testat mereu creativitatea şi ne-am depăşit limitele. Concursurile au dus la formarea echipei Studio ae şi ne-au ajutat să evoluăm permanent. Am câştigat prima competiţie acum 10 ani, în 2009, şi aceasta ne-a dat încrederea şi dorinţa permanentă de a gândi diferit, de a ne dezvolta continuu”, descrie Elena Ştefănescu anii de dinaintea începerii businessului.

    De altfel, cei doi Ştefănescu sunt convinşi că cea mai importantă investiţie făcută în business o reprezintă educaţia. Elena Ştefănescu şi-a început parcursul în lumea artei în copilărie, când a început să facă desene complicate cu mult înainte de a începe să scrie. Talentul pentru desen a fost apoi dublat de pasiunea pentru matematică, în special pentru geometrie.

    La alegerea arhitecturii a avut însă un rol semnificativ şi familia sa. „Tata este inginer constructor şi mă lua cu el la biroul de arhitectură. Atelierul, amplasat într-o casă veche din Focşanii de altădată, avea ferestre mari, iar pe unul dintre pereţi era o perspectivă imensă a Catedralei Catolice. Această imagine m-a fascinat instantaneu. De atunci, mi-am dorit să pot şi eu să concep astfel de lucrări care să lase amprenta la nivelul unui oraş. Am acelaşi respect ca şi tata pentru arhitecţi şi cred, ca şi el, în faptul că «arhitecţii au gândirea clădirii»”, spune Elena Ştefănescu.

    Chiar dacă primul examen de admitere la arhitectură a fost un eşec, nu a renunţat. Timp de un an, a urmat cursurile Colegiului de Arhitectură şi a desenat şi mai mult, iar a doua oară a reuşit la admitere. „Îmi dau seama acum că, deşi la momentul respectiv a părut un eşec, atunci i-am cunoscut pe unii dintre colegii care îmi sunt prieteni şi astăzi. Am perseverat, nu m-am descurajat că nu am reuşit din prima încercare. Cred că acest eşec m-a motivat să depun eforturile necesare ca să devin un arhitect cât mai bun.” În perioada facultăţii, s-a implicat şi în câteva proiecte în România, iar în 2011 a urmat un stagiu în biroul de arhitectură Richard+Scoller din Paris.

    „Perioada petrecută la Paris mi-a schimbat complet perspectiva asupra arhitecturii, a modului de a structura o idee şi de a o duce până la final”, spune Elena Ştefănescu. A ales să se întoarcă în România din dorinţa de a folosi cât mai mult din ceea ce a învăţat. După mai multe participări la concursuri, s-a angajat ca specialist tehnic în expansiune, rol din care a participat activ la dezvoltarea unui lanţ de retail din România. „Timp de patru ani, am evaluat din punct de vedere tehnic, în fiecare an, peste 100 de spaţii existente şi terenuri. A fost o experienţă din care am învăţat foarte mult, vedeam pe viu ce înseamnă implementarea unei strategii.

    De asemenea, m-am implicat şi în dezvoltarea conceptelor noi”, spune ea, fără să ofere detalii referitoare la numele retailerului. A continuat să participe însă la concursuri, seara şi în weekend, iar apoi s-a înscris şi la un Executive MBA organizat de Universitatea din Viena în Bucureşti.
    Şi Andrei Ştefănescu a moştenit din familie pasiunea pentru artă şi arhitectură: străbunicul său a fost pictorul Nicolae Popovici Lespezi, bunica sa a fost sculptoriţă, iar tatăl, arhitect. „Albumele de artă, planşele, desenele şi sculpturile mi-au rămas în amintirile din copilărie, pe lângă jocuri. A fost important pentru mine, ca şi copil, să fiu prezent în atelierul bunicii şi să observ tot procesul prin care o idee prinde formă şi devine sculptură. Era nevoie de o idee, nişte lut, ipsos, îndemânare şi pasiune pentru ca ideea să capete formă”, povesteşte Andrei Ştefănescu.

    A luat decizia de a călca pe urmele tatălui său când era în clasa a X-a. „L-am ajutat într-o zi pe tata să măsoare o clădire şi am văzut cum, în timp ce luam dimensiunile pereţilor, se contura pe hârtie planul clădirii în care ne aflam. Aveam în faţă cele două-trei percepţii ale unei clădiri: planul, reprezentarea convenţională şi realitatea. Mi-a plăcut foarte mult acest lucru şi a contribuit mult la decizia mea de a deveni arhitect.”
    În timpul facultăţii, a participat şi el la mai multe concursuri naţionale şi internaţionale, iar rezultatele realizate în cadrul acestora i-au oferit încrederea că se află pe drumul cel bun.

    A început să lucreze pecont propriu încă din facultate, când făcea proiecte de design interior împreună cu Elena Ştefănescu, dar a fost şi angajat la diverse birouri de arhitectură. „Am terminat facultatea în 2010, dar în construcţii se simţeau efectiv efectele crizei economice şi firmele de arhitectură nu făceau angajări”, îşi aminteşte el. A început un master de dezvoltare durabilă la Universitatea de Arhitectură, iar în momentul în care au pus bazele Studio ae avea două joburi: „Lucram ca ilustrator în cadrul unei firme de design interior, apoi, în «schimbul doi», ca arhitect în cadrul Studio ae”. În paralel, au încercat să dezvolte şi o serie de produse – corpuri de iluminat. „A fost o idee care nu a făcut pasul către nivelul de afacere. Cred că, la vremea respectivă, ne-au lipsit şi resursele şi cunoştinţele, iar piaţa era afectată de criză. Este posibil ca în viitor să implementăm un proiect prin care să lansăm noi produse, vom vedea în ce formă. Nu am renunţat la idee”, spune Ştefănescu.

    Când vine vorba despre investiţiile în business, cei doi arhitecţi spun că, încă de la înfiinţarea studioului, au investit constant în acesta: de la timp personal şi energie, până la reinvestirea completă a profitului în fiecare an. „Investim acum pentru a câştiga pe termen lung”, descriu cei doi modul în care privesc investiţiile în companie. Un exemplu concret este o investiţie de peste 10.000 de euro direcţionată în schimbarea softului pe care îl folosesc la proiectare. De asemenea, anul trecut au decis să se mute în Cartierul Creativ, în apropierea centrului Capitalei; potrivit celor doi, costul pentru amenajarea spaţiului a depăşit 10.000 de euro.

    „Întâlnirea cu Andrei (Ştefănescu) m-a transformat. Atunci visam că o să construim clădiri contemporane şi că o schimbăm lumea în bine. Să o facem mai frumoasă şi mai armonioasă. Şi la aceasta visăm în continuare. Prin ce facem la Studio ae, ne propunem să transformăm spaţiile libere, clădirile şi oraşele în locuri mai atrăgătoare, cu perspectivă cât mai amplă, în care să ne facă plăcere să locuim, să lucrăm sau să ne relaxăm”, descrie Elena Ştefănescu idealurile pe care cei doi soţi le-au construit împreună.

    Adaugă că le plac proiectele complexe, cu multe provocări, coerente, care au continuitate şi valoare adăugată atât pentru ei, cât şi pentru client. „Orice proiect trece prin mai multe faze, de la cea de concept, la autorizare şi construire şi există riscul de a se pierde din ideea iniţială. Ne implicăm activ în partea de execuţie (discuţii cu furnizori, vizite pe şantier etc.) pentru a ne asigura că sunt înţelese ideile şi proiectul este respectat. Considerăm o etapă foarte importantă cea de comunicare a scopului proiectului şi a exigenţelor, pe lângă cea de creativitate”, spune Ştefănescu.

    În ceea ce priveşte planurile de creştere a afacerii, cei doi spun că şi-au propus să dezvolte un brand puternic de arhitectură pe piaţa din România. De asemenea, şi-au propus o eficientizare a proceselor, precum şi mărirea echipei, în paralel cu dezvoltarea unei echipe de arhitecţi care pot imagina şi construi orice proiect. „De exemplu, ne-ar plăcea să proiectăm o clădire nouă de birouri sau cu funcţiuni mixte, cum am văzut recent în New York. O clădire de birouri în care să avem oportunitatea să includem partea sculpturală a arhitecturii, cunoştinţele de dezvoltare durabilă, tehnologia avansată din domeniul proiectării şi, nu în ultimul rând, grija faţă de utilizatorul final.”