Tag: exporturi

  • ZF Ecosistemul Marketplace. Familia Laslo a readus la viaţă brandul Cheia, cu o istorie de peste un secol, şi a dezvoltat un portofoliu de 350 de produse. Circa 30% din vânzări sunt realizate la export

    Sistemul de lockere easybox este o punte de intrare pentru clienţi. Afacerile Apollo Cheia s-au ridicat la 120.000 de euro în 2021.

    Brandul Apollo Cheia, readus la viaţă de familia Laslo, a ajuns la un portofoliu de peste 350 de produse, iar majoritatea vânzărilor se desfăşoară astăzi prin intermediul canalelor online, după cum au povestit Alin şi Călina Laslo în emisiunea ZF Eco­sistemul Market­place, realizată în parteneriat cu eMAG.

    „Săpunul Cheia are actual peste 350 de produse, aproape 360. Veţi găsi pe site-ul nostru atât săpunuri naturale, de mâini, de corp, dar şi detergenţi ecologici, spumă activă şi multe alte produse surprinzătoare cum ar fi săpunul plastelină pentru copii, dar şi cosmetice naturale“, a explicat Călina Laslo.

    Istoria numelui Cheia a început în urmă cu mai bine de un secol şi a câştigat o poziţie importantă atât în piaţă, cât şi în mentalul colectiv.“

     „În 2010, Alin Laslo, fondatorul Apollo Cheia, a decis să achiziţioneze numele şi a lucrat aproximativ patru ani pentru a construi proiectul fără să se concentreze neapărat pe vânzări.

    „Accesul la numele Cheia a fost o şansă pe care am fructificat-o. Desigur, ca să ai noroc trebuie să fii jucător. Actorul care nu e în scenă nu e actor. Noi aveam o activitate în domeniul producţiei de repere de igienă colectivă în format chimic, eram jucători. La nivel de hobby produceam şi săpunuri naturale şi am avut şansa să ne intersectăm cu cuvântul <<Cheia>> pe care să îl înregistrăm pe numele nostru, preluându-l de la un proprietar de stat“, îşi aminteşte Alin Laslo.

    Astăzi, vânzările produselor Cheia se desfăşoară în principal prin intermediul canalelor online, atât prin platforma proprie, cât şi prin ecosistemul eMAG Marketplace, acolo unde produsele au intrat în 2018.

    „Aproximativ 80% vin de pe site-ul propriu şi 20% de pe alte platforme, printre care şi eMAG. (…) Produsele de corp sunt cele mai vândute pe site-ul nostru, produsele medicinale, printre care săpunurile cu sulf, detergenţii naturali şi deodorante antiperspirante“, a spus Călina Laslo.

    Coşul mediu s-a situat până acum la circa 165 de lei, însă în ultimele două luni acesta a mai scăzut, în contextul în care începutul războiului din Ucraina i-a determinat pe clienţi să se îndrepte mai mult spre produsele de necesitate din oferta companiei. Totuşi, Alin Laslo a explicat că există nuanţe în discuţia despre nivelul coşului mediu şi că sistemul de lockere easybox de la eMAG ajută în privinţa comenzilor mai mici şi reprezintă un punct bun de intrare pentru clienţi noi.

    „Pe eMAG coşul este mai scăzut, însă acel coş scăzut uşurează achiziţia, permite să se cumpere produsul de test datorită costurilor mai mici cu livrarea în sistemul easybox. Sistemul easybox e o punte de intrare spre client. Fiind costurile mai mici, permit achiziţia unui singur produs de care are nevoie clientul, să zicem şampon natural cu ulei de ricin. În timp ce înainte de easybox încurajam coş mai mare. Intrând cu acel unic produs cu care acoperim o nevoie, datorită procentului foarte mare de consumatori fideli care revin negreşit coşul ne creşte ulterior, după ce am câştigat încrederea“, a spus el.

    Activitatea de producţie se desfăşoară în Baia Sprie, Maramureş, iar un procent de circa 30% din vânzările Apollo Cheia sunt realizate la export. Antreprenorii sunt abordaţi în continuare de diverşi distribuitori care vor să ducă mai departe produsele acestui brand.

    „Mergem cam în toată Europa, urmărind Diaspora românească la magazine româneşti şi mai avem în Germania revânzător, în Polonia revânzător, în afara ecuaţiei de vânzători spre Diaspora românească. (…) Clar nu zicem nu niciunui portofoliu. De curând am primit o propunere de a fi reprezentaţi de o firmă din Singapore pentru a ne vinde produsele nu numai în Asia, ci şi pe plan mondial“.

    Călina Laslo este de părere că a venit momentul ca brandul să se promoveze mai mult, în contextul în care ultimii ani au fost marcaţi de investiţii în cercetare şi dezvoltare de produse noi.

    „Eu consider că până la momentul actual avem un portofoliu cu care ne putem promova mai mult. Până acum majoritatea profitului a fost investit tot în cercetare pentru a scoate noi produse, pentru a le dezvolta, iar acum cred că este momentul să ne promovăm. Mulţi clienţi ne spun că nu ştiau de noi, că le-ar fi plăcut să ne ştie dinainte. Cam 30-40% dintre clienţi revin“, a declarat ea.

    Cifra de afaceri s-a ridicat în 2021 la 120.000 de euro, iar pentru 2022 ţinta este de 150.000 de euro. Alin Laslo a povestit că este nevoie de o creştere cu 30-50% a volumelor pentru a menţine profitul de anul trecut, în contextul unor creşteri exponenţiale de costuri în ceea ce priveşte producţia. Alături de Alin Laslo se află în acest business soţia sa, fiica sa – Călina – şi alte circa 9 persoane cu care colaborează.

  • Exporturile germane către Rusia au scăzut cu 62% în luna martie. În sens invers, declinul atinge doar 2,4%

    Exporturile germane către Federaţia Rusă s-au contractat cu aproape două treimi în luna martie, efectele atacurilor lansate asupra Ucrainei contribuind la cea mai mare scădere a comerţului extern înregistrată de principala economie europeană în ultimii doi ani, scrie Financial Times.

    Biroul Federal de Statistică din Germania a anunţat miercuri că declinul de 62,3% (la 900 de milioane de euro) raportat la luna precedentă se datorează „sancţiunilor impuse drept rezultat al conflictului cu Ucraina”. Exporturile ruseşti către Germania au scăzut cu 2,4% în martie.

    Astăzi, Bruxellesul a anunţat o serie de planuri prin care plănuieşte să interzică importurile de petrol rusesc către Uniunea Europeană, ca parte a celui de al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Moscovei.

    Exporturile germane au suferit un declin de 3,3% în martie. De asemenea, Germania a exportat cu 1,7% mai puţin către alte ţări UE, cu 4,3% mai puţin către China şi 3,9% mai puţin către Regatul Unit. Un aspect pozitiv constă într-o creştere de 3,2% a exporturilor germane cu destinaţia în Statele Unite.

    Importurile germane au continuat să crească, „alimentate” de costurile tot mai mari ale mărfurilor şi energiei. Astfel, deficitul comercial a ajuns la 3,2 miliarde de euro, cel mai scăzut nivel lunar de peste zece ani.

    Anders Opedal, CEO-ul gigantului norvegian Equinor, care a reprezentat de-a lungul anilor al doilea cel mai mare furnizor de gaze al Europei după grupul rus Gazprom, a declarat astăzi că a observat o cerere tot mai mare de gaze norvegiene din partea statelor europene, conform agenţiei de ştiri Reuters.

     

  • Moscova îşi continuă şantajul: Vladimir Putin a semnat un ordin executiv prin care dă Rusiei autoritatea de a opri exporturile către ţările „neprietenoase”

    Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat un ordin executiv prin care îi permite Rusiei să oprească exporturile şi să anuleze contractele existente pentru persoanele şi entităţile aflate pe o viitoare listă de sancţiuni, scrie Business Insider.

    Directiva amplă urmăreşte „să protejeze interesele naţionale ale Federaţiei Ruse ca răspuns la acţiunile neprietenoase, care contravin dreptului internaţional, întreprinse de SUA şi cărora li s-au alăturat alte state străine şi organizaţii internaţionale”, potrivit unui document postat pe site-ul prezidenţial al Rusiei. 

    „Acţiunile neprietenoase” au lipsit Rusia, cetăţenii săi şi persoanele juridice de drepturile lor de proprietate, potrivit documentului.

    Ordinul lui Putin a intrat în vigoare marţi. De asemenea, el a ordonat guvernului rus să întocmească o listă de sancţiuni în următoarele zece zile.

    Ordinul executiv al lui Putin a venit în vreme ce economia Rusiei este pregătită pentru cea mai mare contracţie din ultimii 30 de ani, pe fondul sancţiunilor puternice din partea Occidentului.

    Diverse agenţii guvernamentale ruse estimează că PIB-ul Rusiei va scădea cu 8% până la peste 10% în acest an, potrivit Interfax, citând declaraţiile fostului ministru de finanţe Alexei Kudrin. Comparativ, Banca Mondială se aşteaptă ca economia Rusiei să se contracte cu 11,2% în 2022.

  • Deficitul comercial al României a crescut în primele două luni ale anului cu 1,5 mld. euro, la 4,5 mld. euro, după ce exporturile s-au majorat cu 23,4% an/an şi importurile cu 28,9% an/an

     

    România a înregistrat în perioada ianuarie-februarie 2022 un deficit al balanţei comerciale de 4,58 miliarde euro, cu 1,5 mld. euro mai mare faţă în perioada similară din 2021, arată datele publicate luni de INS.

    În perioada analizată, exporturile de bunuri au crescut cu 23,4% faţă de primele două luni din 2021, până la 1,38 mld. euro, în timp ce importurile au înregistrat o creştere de 28,9%, până la valoarea de 1,83 mld. euro.

    “Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (43,2% la export şi 32,8% la import) şi alte produse manufacturate  (31,6% la export şi 29,1% la import) ”, menţionează raportul INS.

    (Sursa: INS)

    În luna februarie, exporturile au însumat 7,04 mld. euro, iar importurile au însumat 9,5 mld. euro, rezultând un deficit de 2,45 mld. euro.

    Raportat la perioada similară din 2021, exporturile din luna februarie 2022 au crescut cu 21,9%, iar importurile au crescut cu 23,8%.

    Totodată, valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în perioada ianuarie-februarie 2022 a fost de 10 mld. euro la expedieri şi de 12,9 mld. euro la introduceri, reprezentând 72,5% din total exporturi şi 70,6% din total importuri.

    Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în aceeaşi perioadă a fost de 3,79 mld euro la exporturi şi de 5,41 mld. euro la importuri, reprezentând 27,5% din total exporturi şi 29,4% din total importuri.

     

     


     

  • Deficitul comercial al României a crescut cu 995 mil. euro la începutul anului, până la 2,1 mld. euro. Exporturile s-au majorat în ianuarie cu 24,9% an/an, până la 6,75 mld. euro, iar importurile au avansat cu 34,8% an/an, până la 8,88 mld. euro

    România a înregistrat în luna ianuarie un deficit al balanţei comerciale de 2,12 miliarde euro, cu 944,9 milioane euro mai mare faţă în perioada similară din 2021, arată datele publicate luni de INS.

    În ianuarie 2022, exporturile de bunuri au crescut cu 24,9% faţă de ianuarie 2021, până la 6,75 mld. euro, în timp ce importurile au înregistrat o creştere de 34,8%, până la valoarea de 8,88 mld. euro.

    “Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (42,5% la export şi 32,4% la import) şi alte produse manufacturate (32,2% la export şi 29,2% la import) ”, precizează raportul INS.

    Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în luna ianuarie 2022 a fost de 4,92 mld. euro la expedieri şi de 6,18 mld. euro la introduceri, reprezentând 72,8% din total exporturi şi 69,6% din total importuri.

    Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în luna ianuarie 2022 a fost de 1,83 mld. euro la exporturi şi de 2,69 mld. euro la importuri, reprezentând 27,2% din total exporturi şi 30,4% din total importuri.

     

    (Sursa:INS)

     

  • Economia Rusiei primeşte lovitură după lovitură: Volkswagen şi Mercedes au anunţat ca închid fabricile si opresc producţia şi vânzările de maşini în Rusia

    Grupul Volkswagen a încheiat producţia şi vânzările în Rusia, cu un efect imediat în lumina invaziei în curs de desfăşurare a ţării asupra Ucrainei vecine, scrie Autocar.

    Într-un tweet, compania a declarat că va opri construirea de vehicule la fabricile sale din Kaluga şi Nijni Novgorod până la o nouă notificare. De asemenea, VW a anunţat că va opri exporturile către Rusia.

    Fabrica din Kaluga este locul unde producătorul local GAZ construieşte VW Polo, VW Tiguan şi Skoda Rapid sub licenţă, precum şi asamblarea Audi Q7 şi Audi Q8 din kituri de demontare şi construirea motoarelor pe benzină pentru diferite modele. Fabrica are 4000 de angajati.

    Între timp, unitatea de la Nijni Novgorod construieşte VW Taos şi trei modele Skoda: Kodiaq, Karoq şi Octavia.

    Compania a adăugat că „îşi ia foarte în serios responsabilitatea faţă de angajaţii afectaţi din Rusia” şi le va plăti beneficii de muncă „pe timp scurt”.

    Mişcarea aduce Grupul VW în concordanţă cu alţi câţiva producători globali care şi-au oprit operaţiunile şi întreprinderile mixte din Rusia în ultimele zile, în conformitate cu sancţiunile comerciale severe impuse Rusiei după ce preşedintele Vladimir Putin a ordonat armatei să intre în Ucraina.

    Aston Martin, BMW, Ford, General Motors, Honda şi Jaguar Land Rover se numără printre firmele care au oprit vânzările în Rusia, în timp ce alte companii auto au fost forţate să oprească instalaţiile de producţie la nivel mondial ca urmare a impactului conflictului asupra lanţurilor lor de aprovizionare.

    Grupul VW va întrerupe producţia la fabricile sale din Zwickau şi Dresda până vineri, afectând livrările de vehicule electrice bazate pe MEB şi va dona 1 milion de euro (829.000 de lire sterline) organizaţiei de caritate pentru refugiaţi UNO-Flüchtlingshilfe.

    Autocar a contactat Volkswagen pentru o cronologie actualizată cu privire la închiderile fabricilor sale europene.

    Într-o declaraţie de ieri, compania a spus: „Grupul Volkswagen priveşte atacul rusesc asupra Ucrainei cu mare îngrijorare şi consternare” şi speră la o „încetare rapidă” a ostilităţilor.

    VW a adăugat: „Suntem convinşi că o soluţie durabilă a conflictului poate avea loc doar pe baza dreptului internaţional. Gândurile noastre sunt îndreptate către toţi oamenii prinşi în această primejdie. Siguranţa şi integritatea tuturor, inclusiv a angajaţilor noştri, este prioritatea principală.”

    Decizia va avea un impact profund asupra Skoda, în special, care a vândut 90.000 de maşini în Rusia anul trecut, devenind a doua cea mai mare piaţă globală a mărcii cehe. 

    Pe lângă Volkswagen, Mercedes-Benz a anunţat că va suspenda exportul de autoturisme şi camionete în Rusia, precum şi producţia locală din Rusia până la o nouă notificare. 

  • ​Conflictul militar pornit de Rusia în Ucraina sufocă exporturile de cereale: 13% din exporturile globale de porumb şi 12% din grâu provin din Ucraina

    Conflictul militar început de Rusia a afectat direct exporturile de cereale ale Ucrainei, unul dintre cei mai mari furnizori din lume, după ce activitatea din porturile ucrainene a redusă la zero, iar companiile şi-au încetat operaţiunile.  Circa 13% din exporturile globale de porumb şi 12% din cele de grâu provin din Ucraina, conform Wall Street Journal.

    În urma invaziei Ucrainei de către Rusia, multe oraşe mari, mai ales oraşe-port cheie pentru exporturile agricole ale ţării, au fost afectate. Transportul comercial din şi spre Ucraina s-a oprit în mare parte.

    Companiile americane din sectorul de cereale şi-au închis operaţiunile din Ucraina. Archer Daniels Midland şi Bunge sunt două dintre companiile care au anunţat încetarea operaţiunilor. Atacurile Rusiei au fost puternice în estul şi sudul Ucrainei, acolo unde sunt cele mai productive culturi de grâu locale.

    Mike Lee, proprietarul Green Square Agro Consulting, o companie de prognoză a culturilor specializată în regiunea Mării Negre, spune că aceste culturi nu vor fi puternic afectate. Grâul, de exemplu, este plantat în septembrie şi octombrie şi recoltat în iulie şi în lunile următoare. „Orice s-ar întâmpla, există o recoltă în pământ”, spune Mike Lee, citat de WSJ.

    Cu toate acestea, dacă conflictele armate se vor intensifica, fermierii nu vor putea folosi  pesticide sau îngrăşăminte pe grâul lor, activitate care va începe în martie, aceasta ar putea reduce randamentul cu până la o treime.

    Peste 700.000 de tone de grâu sunt exportate în fiecare dintre lunile februarie, martie şi aprilie, conform statisticilor guvernamentale, arată WSJ. Aceste cifre sunt cu mult sub cele de 3,64 milioane şi 4,5 milioane de tone exportate în august şi, respectiv, septembrie, dar suficiente pentru a perturba lanţurile de aprovizionare ale culturilor.

    Porturile ruseşti şi ucrainene de la Marea Azov exportă până la 18 milioane de tone de cereale în fiecare an, a declarat Andrey Sizov, directorul general al SovEcon, o firmă de cercetare rusă care se concentrează pe cerealele din Marea Neagră, scrie WSJ.

    Perturbarea comerţului cu cereale al Ucrainei va fi, de asemenea, dificilă pentru principalii săi clienţi, deoarece lumea se confruntă  deja cu creşterea preţurilor la alimente. Egiptul şi Indoneziua sunt cei mai mari cumpărători de grâu ucrainean, urmaţi de Turcia şi Pakistan.​​
  • Cu paşi mici, în afara graniţelor

    Gabriel Neagoe a pus bazele companiei româneşti Mobile Joy în 2016, când a început să importe şi să comercializeze accesorii pentru telefoane şi tablete. Anul trecut, antreprenorul a început planurile de extindere pe noi pieţe şi a făcut primii paşi în Ungaria, prin intermediul platformei marketplace a eMAG. Continuarea expansiunii internaţionale este prioritară pentru el şi în 2022.

    Vrem să intrăm pe International Market Network anul acesta şi vrem să ne orientăm spre pieţe dezvoltate, iar în special vizăm piaţa din Germania. La nivel de investiţie, această extindere nu înseamnă foarte mult, înseamnă stocuri de produse noi cu instrucţiuni diferite în mai multe limbi. Cred că investiţia se ridică undeva la 10.000 de euro”, a spus în cea mai recentă emisiune ZF Ecosistemul Marketplace Gabriel Neagoe, fondator al Mobile Joy, care importă şi comercializează accesorii pentru telefoane şi tablete. Intrarea pe piaţa din Ungaria a început timid, în 2021, a adăugat antreprenorul român, în primă instanţă compania având în stoc un singur produs. Însă, în prezent, planurile lui Gabriel Neagoe vizează şi dezvoltarea portofoliului de produse dedicate pieţei din Ungaria.

    „Am observat oportunitatea de a creşte vânzările şi activitatea pe o piaţă nouă. eMAG facilitează destul de mult intrarea pe noi pieţe, respectiv pe cea din Ungaria. Practic, ne ajută cu traducerile produselor, cu publicarea acestora pe platformă, dar şi cu serviciile de curierat. Desigur, înainte să luăm decizia de a ne extinde, am analizat şi dimensiunea pieţei. Am început cu un singur produs şi acum pregătim mai multe produse pentru listare pentru că am văzut semne pozitive şi vrem să ne orientăm atenţia şi către piaţa din Ungaria”, a explicat Gabriel Neagoe.

    De asemenea, compania a fost înfiinţată în 2016, iar în 2017 a făcut primii paşi pe platforma eMAG Marketplace, care în prezent generează aproximativ 90% din cifra de afaceri a companiei româneşti, în timp ce restul de 10% vine din vânzările înregistrate pe site-ul propriu. „Am început activitatea prin 2016 cu produse de test în valoare de 2.000 de lei pe care le-am importat din China. Primele vânzări au fost pe site-ul propriu şi pe alte platforme online. De asemenea, prima investiţie semnificativă a fost în valoare de 20.000 de dolari în produse cu marcă proprie – la câteva fabrici din China –, pe care am făcut-o la şase luni după ce am început businessul, şi aşa am intrat pe platforma eMAG Marketplace”, a spus antreprenorul român.

    El a adăugat că la începutul activităţii, compania a avut şi o parte de distribuţie prin care colabora cu diferite service-uri GSM şi astfel îşi asigura prezenţa şi în mediul offline. „Am încercat să colaborăm cu câteva service-uri GSM din zona noastră şi cu câteva magazine mici de cartier, dar am renunţat. Ne-am concentrat exclusiv pe online.” Astfel, în prezent, compania românească îşi desfăşoară activitatea doar în mediul online, atât pe site-ul propriu, cât şi prin intermediul platformei eMAG Marketplace. În prezent, portofoliul de produse al companiei româneşti numără aproximativ 1.000 de articole, precum huse, folii de protecţie, suporturi pentru telefon sau tabletă – pentru maşină sau birou, încărcătoare sau cabluri de date, căşti şi alte accesorii utile pentru telefon sau tabletă.  De asemenea, în cadrul companiei lucrează în prezent doi angajaţi, iar planurile pentru anul 2022 vizează şi extinderea echipei cu încă două persoane, a adăugat fondatorul companiei Mobile Joy.

    De asemenea, depozitul companiei se află în comuna Crevedia, iar livrarea spre clienţi se realizează prin mai mulţi curieri la nivel naţional. „Noi primim comenzile pe platforma eMAG sau pe site-ul propriu. Comenzile sunt preluate de oamenii noştri care, după ce se ocupă de ele, le trimit clienţilor prin firmele de curierat cu care colaborăm”, a mai spus Gabriel Neagoe. El consideră că sectorul de e-commerce va continua expansiunea şi în următorii ani, având la bază încrederea consumatorilor deja câştigată în urma celor doi ani de pandemie care a forţat clienţii să cumpere online. „În România comerţul online a pornit de jos. În ciuda creşterilor înregistrate pe fondul pandemiei, încă suntem sub media înregistrată de Europa de Vest. Astfel, cred că va continua să crească cu siguranţă şi în perioada următoare, iar în anumite domenii creşterile vor fi semnificative.” Compania Mobile Joy a înregistrat afaceri de aproximativ 400.000 de lei la finalul anului 2021, însă reprezentantul companiei nu a spus care a fost dinamica faţă de anul anterior.

  • Criza gazelor distruge 20% din exporturile vitale de textile ale Pakistanului

    Criza de gaze naturale din Pakistan afectează cea mai importantă industrie de export a ţării, punând şi mai multă presiune pe o economie care se confruntă deja cu o accelerare a inflaţiei şi deprecierea a monedei locale, scrie Bloomberg. Exporturi de textile de aproximativ 250 milioane de dolari au fost pierdute luna trecută. 

  • Criza gazelor distruge 20% din exporturile vitale de textile ale Pakistanului

    Criza de gaze naturale din Pakistan afectează cea mai importantă industrie de export a ţării, punând şi mai multă presiune pe o economie care se confruntă deja cu o accelerare a inflaţiei şi deprecierea a monedei locale, scrie Bloomberg. Exporturi de textile de aproximativ 250 milioane de dolari au fost pierdute luna trecută.