BusinessMagazin

Tag: explicatii

  • (P) Meştere, unde eşti?

    O reparaţie sau o redecorare a locuinţei începe întotdeauna cu căutarea unui meşter, cu întrebări pe la prieteni, cu recomandari venite de la persoane în care e musai să ai încredere. La fel se întâmplă şi atunci când vrei să schimbi un calorifer, să reglezi un termopan etc. E un drum lung şi, de multe ori, anevoios către punctul final: găsirea unui meşter bun, care să îşi facă treaba, să nu dea teapă, să nu plece cu materialele pe care tot tu le plăteşti sau să nu dispară după ce i-ai plătit avansul. Este o realiate cu care toţi ne-am confruntat măcar o dată.

    Da, exită o ştampilă negativă pusă pe meseriaşi, iar explicaţiile sunt multe. De la desfiintarea şcolilor de meserii, până la exodul meşterilor adevărati către ţările din Vest, toate sunt plauzibile. Astfel, este clar de ce oamenii pricepuţi, cu respect pentru meseria lor, sunt puţini şi greu de găsit.

    În acest context, obiectivul platformei Ajusto de a-i găsi şi de a construi o comunitate de meşteri pricepuţi, corecţi şi de încredere este unul curajos. Dar nu imposibil de atins. Dovadă sunt mărturiile clienţilor care au ales meşterul de care aveau nevoie folosind Ajusto.ro.

    Ce este Ajusto

    O platformă pe care tu, cel care eşti în căutarea unui meşter pentru o lucrare, poţi găsi omul potrivit, la preţul corect, având siguranţa că lucrurile se fac după standard, nu după ureche, că vei primi un cost fix, că nu va mai trebui să dai bacşis şi că primeşti o garanţie pentru lucrarea respectivă. Iar dacă nu eşti în situaţia de a căuta un meşter priceput pentru că ştii deja unul, ni-l poţi recomanda şi nouă pe ajusto.ro/ro/recomanda. Vom avea toţi de câştigat: tu o lucrare gratuită, el proiecte, iar noi clienţi şi meşteri mulţumiţi.

    O platformă pe care, dacă eşti meşter bun, îţi poţi găsi mereu clienţi şi lucrări de făcut, fără să mai alergi tu după proiecte şi să pierzi timp pe drumuri pentru evaluări. Un loc în care munca ta este plătită la adevărata valoare şi apreciată. Nu oricine poate lucra cu noi, dar odată ce eşti parte din comunitatea meşterilor noştri, vei câştiga mai mult cu mai puţină alergătură. Dacă eşti interesat, intră pe https://parteneri.ajusto.ro/ sau vizitează pagina noastră de facebook.

    P.S. Da, aţi ghicit! Răspunsul corect la întrebarea din tilu, „MEŞTERE, UNDE EŞTI?”, este: PE AJUSTO.RO

     

  • Demonul de pe piept. Ce se întâmplă în realitate când ai paralizie în somn

    O afecţiune neobişnuită numită paralizie în somn i-a înfricoşat pe oameni de-a lungul multor secole.

    Când o persoană experimentează paralizia în somn, ea este conştientă, având ochii deschişi, ceea ce înseamnă că visul este de fapt o halucinaţie care pare la fel de reală precum orice alt lucru pe care persoana l-a văzut atunci când era trează. De asemenea, visele pot fi multisenzoriale, ceea ce înseamnă că persoanele pot auzi voci sau simţi atingeri, afirmă cercetătorul.

    Vezi aici ce se întâmplă în realitate când ai paralizie în somn

  • Marissa Mayer despre afacerile Yahoo ,,Progresul şi realizările noastre sunt validate”

    Marissa Mayer , CEO-ul Yahoo , a participat joi la întâlnirea anuală a acţionarilor companiei pentru a da explicaţii cu privire la afacerile Yahoo.  Afacerile fostului gigant au scăzut continuu în ultimi ani, iar investitorii nu sunt mulţumiţi.

    Un investitor nervos a luat-o la rost pe Mayer, iar şeful Yahoo s-a rezumat la a spune că „este un spaţiu competitiv, dar vom investi în dezvoltare”.

    Cu prilejul acestei reuniuni, Mayer a subliniat faptul că cea mai mare parte a veniturilor Yahoo vin prin intermediul publicităţii digitale. În aceste condiţii, reclamele banner au înregistrat un declin de-a lungul ultimilor ani, fapt care au afectat veniturile companiei.

    Yahoo marşează puternic pe dispozitivele mobile, investind în două produse importante, Gemeni şi BrightRoll, pentru a creşte veniturile din reclama nativă şi reclamă video de pe smartphone-uri şi tablete. Mayer a reamintit de faptul că businessul Yahoo pe mobile era aproape inexistent, atunci când ea a devenit CEO . Acum, afacerea generează venituri de 1.6 miliarde de dolari pe an din publicitate.

    Marissa Mayer a mai adăugat că ,, acestea sunt câteva din elementele planului strategic pe care îl vom executa pentru creşte din nou”. Ea a refuzat să facă orice comentariu cu privire la procesul de vânzare a Yahoo. Presa străină spune că firme precum Verizon şi AT& T şi-au exprimat interesul pentru a cumpăra businessul de internet al Yahoo.

    Cifra de afaceri a Yahoo în 2015  a fost de 4,968 de milioane de dolari, în creştere faţă de 2014 când a înregistrat afaceri de 4,618 milioane.

     

     

     


     

  • Benzinăria cu cele mai mici preţuri, subiect al unui artist local

    O benzinărie care se putea lăuda cu cele mai mici preţuri din San Francisco, Arco, a devenit subiect al unui proiect realizat de un artist local, Mike Krouse, proprietar al unui bar cu spaţiu de locuit în apropiere de aceasta, scrie San Francisco Chronicle.

    Krouse s-a gândit la începutul anului 2013 să fotografieze benzinăria în fiecare zi, având grijă să surprindă de fiecare dată panoul cu preţuri, într-o vreme în care combustibilii se tot scumpeau. După ce a adunat 365 de imagini le-a asamblat într‑un colaj intitulat ”The Arco Project„ (”Proiectul Arco„), pe care l-a expus pe un panou de afişaj stradal pe care a reuşit să-l închirieze abia anul acesta, într-un loc de unde să poată fi văzut bine de toţi participanţii la trafic.

    Cei care trec pragul barului lui Krouse, amenajat sub formă de galerie de artă unde se servesc băuturi alcoolice, pot vedea şi partea a doua a proiectului, care cuprinde explicaţii şi câteva imagini din colaj mărite.

  • Te întrebi cum se întâmplă magia? Explicaţiile fascinante din spatele a şase trucuri clasice de magie – FOTO

    Trucurile iluzioniştilor ne-au copleşit încă din copilărie. Mulţi dintre noi ne întrebam cum se pot depăşi condiţiile fizicii, gravitaţiei şi chiar şi ale morţii?

    Abilitatea unui magician constă, de fapt, în capacitatea sa de a ţine în suspans publicul până la următorul truc incredibil. De multe ori, ni se pare că magicienii sunt cu adevărat capabili de a face lucruri care sfidează toate legile cunoscute ale universului.

    Vezi aici Explicaţiile fascinante din spatele a şase trucuri clasice de magie – FOTO

  • Volumul reeditat “Mein Kampf” al lui Hitler are comenzi record, ce depăşesc de aproape patru ori tirajul ediţiei

    Cererea pentru prima ediţie a volumului “Mein Kampf” ce a fost tipărită într-o versiune adnotată în Germania după moartea lui Adolf Hitler i-a luat prin surprindere pe editorii proiectului, întrucât numărul comenzilor primite de aceştia este de aproape patru ori mai mare decât tirajul cărţii.

    Această carte politică în două volume, scrisă de Adolf Hitler între anii 1924 şi 1926, care acuză existenţa unei conspiraţii evreieşti la scară planetară, este considerată unul dintre principalele instrumente ale propagandei naziste, informează Reuters.

    Germanii au lansat o versiune reeditată de 2.000 de pagini a cărţii scrisă de Adolf Hitler, care cuprinde explicaţii şi comentarii pe marginea textului iniţial. Aceasta este prima ediţie republicată a cărţii de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, scrie Financial Times.

    Insitutul de Istorie Contemporană din Munchen anunţă republicarea cărţii lui Hitler, cu 3.500 de adnotări, la care s-a lucrat timp de trei ani de către istorici.

    Drepturile de autor vor fi de domeniu public, începând cu anul 2016, odată cu împlinirea a 70 de ani de la moartea lui Adolf Hitler.

  • Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: Mitul Raed Arafat se prăbuşeşte. Fără plasă de siguranţă!

    Mă întreb: dacă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) nu poate salva o persoană care a stat circa 40 de ore pe acoperişul unui bloc cu opt etaje, pe cine poate salva? Dacă în Bucureşti nu există absolut nici o saltea gonflabilă, iar pompierii nu au plase de siguranţă, atunci ce deţine ISU în dotare?

    În dramatica istorie a doamnei care s-a sinucis aruncându-se de la etajul opt, doctorul Raed Arafat ne-a oferit două explicaţii: victima nu a cooperat, iar salteaua (care nu s-a umflat) era oricum inutilă, fiindcă înălţimea era prea mare. Fie, să acceptăm aceste explicaţii. Dar dacă, să presupunem, aveam un incendiu într-un bloc cu patru etaje, unde victimele „cooperau”, ISU tot nu ar fi dispus de tot echipamentul necesar. Era la Piteşti.

    Nu vreau să intru în discuţii tehnice, observ doar capacitatea incredibilă a doctorului Arafat de a se scuza şi de identifica responsabilităţi în orice altă parte decât zona de care răspunde. Când s-a petrecut accidentul de pe lacul Sutghiol şi am văzut cu toţii lipsa de coordonare şi amatorismul celor care au intervenit, ce a făcut doctorul Raed Arafat?

    A fugit în braţele protectorilor de la Antena 3 şi l-a pus pe Mircea Badea să demonstreze că strigătele persoanelor care se aflau în lac nu putea fi auzite de pe mal! (Ulterior, Parchetul General a probat contrariul tezei anteniste) Aş vrea să mai adaug un element la acest tablou: nici acum nu este finalizată ancheta accidentului aeronautic din Apuseni, accident în care şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion. Sunt un om de afaceri raţional, nu vreau capete pe tavă. Dar dacă nu ştim ce s-a întâmplat, nu vom putea avea o analiză, nu vom şti ce trebui schimbat şi, oricând, situaţia s-ar putea repeta. Ştiu că Raed Arafat nu era la acel moment secretar de stat la ministerul de Interne şi nu avea ISU în subordine, dar nu am observat ca, după ce a preluat acest post, să insiste ca ancheta să fie finalizată, iar concluziile ei să fie publice.

    Marea întrebare pe care cred că o are toată lumea în minte, dar puţin îndrăznesc să o spună cu voce tare, este: ce se întâmplă în cazul unui cutremur major în România? De aceea cred că situaţia de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă trebuie analizată atent. Nu am pretenţia că sunt competent, dar ceea ce îmi permit să susţin este că la ISU ar fi mare nevoie de o analiză profundă, care să depăşească simpatia sau antipatia pentru Raed Arafat sau pentru şeful său pe linie de minister, generalul Gabriel Oprea.

    Soluţia ideală ar fi ca în comisiile de specialitate ale Parlamentului să se întâmple acest lucru. Însă nici ceea ce s-a întâmplat în Apuseni, nici accidentul de pe Sutghiol, nu au atras atenţia Parlamentului. După ştiinţa mea, nici măcar o interpelare la adresa ministerului de Interne sau a Guvernului nu s-a făcut pe aceste teme. Acest tip de indolenţă, care de fapt camuflează adânci legături politice vinovate, se va contabiliza în vieţi omeneşti. Dacă doctorul Raed Arafat va constata că poate face ce doreşte, fiind protejat de marea famiglie a Antenei 3, nu se va schimba nimic în bine la ISU.

    În loc de încheiere, aş vrea să amintesc că tot doctorului Raed Arafat trebuie să-i mulţumim pentru totalul blocaj din sistemul de sănătate, pentru teama politicienilor de a mai pronunţa măcar cuvântele „reformă în sănătate”. În ianuarie 2012, el a fost motorul protestelor care au îngropat o nouă lege a sănătăţii.

    Fără îndoială, era un proiect care avea nevoie de o dezbatere mai amplă şi, probabil, trebuia modificat substanţial, dar principiile sale, care vizau spargerea unui monopol al statului şi dezetatizarea, erau bune – am mai scris despre asta pentru Business Magazin (http://www.businessmagazin.ro/opinii/mioc-ceo-psi-industries-reforma-in-sanatate-inseamna-privatizarea-spitatelor-14000609).

    Şi din această perspectivă, îmi permit să spun: doctorul Raed Arafat a acumulat o putere prea mare şi a folosit-o rău, în detrimentul cetăţenilor români. Este momentul să-i spunem: „Mulţumim, adio!”.

    Notă: Opinia prezentată îi aparţine domnului George Mioc şi nu implică în niciun fel redacţia Business Magazin sau organizaţia din care publicaţia face parte.

  • Excepţionalii sunt în regulă! Noi, restul, suntem greşiţi!

    Mulţi dintre cititorii Business Magazin vor fi urmărit discursul lui sir Ken Robinson de pe TED despre modul în care şcolile ucid creativitatea nativă a omenirii, a copiilor; clipul a strâns 32 de milioane de vizualizări doar pe site-ul TED şi este, periodic, subiect de viralizare. Veţi fi zâmbit la glumele lui Robinson şi îi veţi fi dat dreptate; dar, dacă nu aţi întâlnit şi dacă nu aţi stat de vorbă cu un tânăr, nu veţi înţelege despre ce vorbeşte, cu adevărat, Robinson.

    După vineri, 13, am ajuns la concluzia că Robinson poate să fi greşit un pic, pentru că eu am întâlnit tineri cărora şcoala nu numai că nu le-a limitat creativitatea şi nu i-a înregimentat, ci i-a stârnit, i-a ambiţionat. Sigur că problema este reală şi rămâne valabilă, dar unora nu li se potrivesc unităţile de măsură comune. Tinerii pe care îi vedeţi pe coperta revistei, implicaţi în proiectul Excepţionalii, merg, voluntar, în centre de plasament pentru a preda limba engleză sau îi învaţă online pe cei ce vor să programeze, se implică în acţiuni în domeniul medical sau de asistenţă socială, au mici afaceri în domenii creative – de la înfrumuseţarea tenişilor Vans la web design -, organizează conferinţe internaţionale sau dezvoltă aplicaţii pentru telefonul mobil, îi admiră pe regele Mihai, pe Stephen King, pe Steve Jobs sau pe Ivan Patzaichin sau pe cei de la Microsoft, dar şi pe Ban Ki-moon – actualul secretar general al ONU. Se simt cumva diferiţi de cei din generaţia lor, dar privesc restul lumii cu înţelegere şi cu dorinţa, mai direct sau mai puţin direct exprimată, de a o schimba. Vor să înveţe la mari universităţi, să reprezinte România la Naţiunile Unite sau să lucreze pentru mari companii internaţionale. Şi mai mult de jumătate dintre ei mizează pe spiritul lor antreprenorial. Un univers întreg de preocupări, de intenţii şi de dorinţe, exprimate simplu.

    Priviţi acum în jur, la realitatea în care politicieni încasează şpaga prin cimitire, realitatea arestării din fiecare seară sau realitatea concursului neoficial „cine a luat mită mai mare“, lumea în care de cele mai multe ori ajunge să ieşi în faţă şi să începi să răcneşti, cu tupeu, „…EU!“, realitatea lumii în care nu se mai citeşte, şi întrebările vin firesc: ce facem cu tinerii aceştia, ce le oferim, cum îi sprijinim, ce şanse au ei să reziste în lumea aceasta?

    La o sesiune de întrebări şi răspunsuri desfăşurată la Barcelona, la World Mobile Congress, Mark Zuckerberg a emis una bună: „În timp, am adoptat o regulă simplă. Îi angajez să lucreze pentru mine doar pe cei pentru care aş vrea eu să lucrez. Şi este un test destul de relevant“. Parafrazându-l un pic, zic că mi-ar plăcea să lucrez pentru sau să colaborez cu oricare dintre liceenii despre care am vorbit.
    Lumea intens colorată şi lipsită de inhibiţii a tânărului pictor Laurenţiu Dimişcă ilustrează, cred, cel mai bine, acest text.

     

  • Teoria (şi practica) noului

    Înainte de nou, să vorbim despre vechi: recent am citit un articol extrem de interesant despre un grup de inşi extrem de specializaţi care folosesc, în epoca Skype, WhatsApp sau Slack, o aplicaţie veche de 20 de ani – Yahoo Messenger. Mulţi îşi vor aduce aminte de începuturile mess-ului, care astăzi este practic uitat. Dar există o sumedenie de traderi de petrol, aur şi alte mărfuri care folosesc din plin Messenger, ba chiar refuză alte moduri de a comunica şi, mai mult, au încă ID-ul de Yahoo pe cartea de vizită.

    Ce s-a întâmplat? Yahoo Messenger nu este cel mai bun serviciu de comunicare, dar a fost primul. La începutul anilor 2000 comerţul cu mărfuri se afla în plin avânt, crescând exponenţial datorită cererii din ce în ce mai mari a economiilor în dezvoltare. Era o perioadă în care nu toţi aveau o adresă de e-mail, iar telefonul era baza comunicării.

    În 1998 Yahoo a lansat primul serviciu de chat în timp real şi nici concurenţa AOL, a Microsoft, care a lansat Messenger Service în 1999, a Google cu Google Talk sau chiar a Skype nu l-a afectat. Cel puţin în rândul traderilor, care l-au adoptat şi l-au apreciat; în plus, în timp oamenii au adunat lungi liste de contacte, aşa că şi în prezent un broker spunea că vorbeşte zilnic cu alţi 50 de „ciudaţi“ ca şi el. Dar pentru că în timp companiile au devenit, eufemistic vorbind, mai interesate de modalităţile de comunicare ale angajaţilor şi de canalele de chat folosite, traderii au făcut un pas înapoi şi s-au întors la telefon.

    Este aici un melanj ciudat de nou şi vechi, nu? Noutatea unui program care prinde un grup timp de 20 de ani şi rezistenţa la nou a unui grup de oameni speciali. Sigur că în astfel de cazuri suma elementelor comune cu modul în care politicienii români folosesc „noul“ tinde spre zero; ce fac ei, partide, proiecte sau idei, nu are nimic nou, ci sunt simple modalităţi de a cosmetiza realitatea. De regulă te ascunzi în spatele „noului“ dacă eşti un lider slab, pentru că „noul“ îţi oferă momentul de respiro, câştigi timp până când insul comun uită/trece la alte preocupări. „Noul“ te mai poate oferi, te poate îmbrăca într-o aură a schimbării şi lasă vulgului impresia că îşi poate permite a spera.

    „Noi“ sunt produsele organice, cosmeticele home made, hipsterii, hainele vintage (asta e oarecum o ironie), show-urile TV inspirate din afară, antreprenoriatul, dar nici dezbaterile şi evenimentele despre nu mai ies din spaţiul „noului“, social media şi experţii în social media, aşa cum bloggerii atotcunoscători au avut şi ei partea lor de nou. Americanii recomandă să fii primul în orice, în lansarea de produse, în emfaza cu care te promovezi, în plasarea pe piaţă, în furnizarea de servicii, primul mai ales din punctul de vedere al cantităţii, pentru rezultate (citeşte bani mulţi) satisfăcătoare, şi aici este un alt secret al noului.

    Ilustrez cu Clarviziune, al maestrului Petru Botezatu.

  • Două standuri în 26 de kilometri

    “Sărăcie!“, mi-a definit Bogdan, colegul meu, participarea românească la Mobile World Congress de la Barcelona, cea mai importantă manifestare a comunicaţiilor mobile: opt hale în care a mers 26 de kilometri într-o singură zi, cu circa 2.000 de expozanţi, mii de şefi de companii şi 4.000 de ziarişti. Participarea românească a însemnat două standuri, unul al unei companii şi unul al unei asociaţii de producători, fără niciun produs hardware sau software expus, totul rezumându-se la oameni şi broşuri. Ca în anii ‘80, plus nişte ecrane.

    Să fim bine înţeleşi, nu avem, nici eu, nici Bogdan, nimic personal cu cei ce au participat, ba chiar este foarte bine că au făcut-o, dar, repet, era vorba de cea mai importantă manifestare din domeniul telefoniei mobile, industrie despre care oricine din categoria „eu le ştiu pe toate“ îţi poate vorbi ore întregi – telefoanele, ecranele, aplicaţiile, plăţile mobile, socializarea, consumul, transferurile, video, imagine, din nou aplicaţiile, ştirile. Şi, dacă ne place să credem şi în inteligenţa poporului român şi în steaua softiştilor noştri, atunci întrebarea vine firesc: „de ce nu ieşim în lume, de ce nu ne prezentăm drept inteligenţi şi softişti, de ce nu încercăm să ne impunem într-o lume care se luptă pe viaţă şi pe moarte pe investiţii şi pe atenţia investitorilor?“.

    Şi nu este aici musai vina ministerului sau a autorităţilor, care înţeleg că s-au implicat, ci mai degrabă a companiilor, care par a se îndepărta din ce în ce mai mult de clienţi şi de comunicare sub toate aspectele comunicării, preferând a se concentra doar pe internet şi TV. O fi, dar la un târg vezi, te inspiri, dai mâna, cunoşti, socializezi altfel decât privind într-un ecran, te asociezi, negociezi, stabileşti contacte, schimbi cărţi de vizită, discuţi, mergi 26 de kilometri, faci business, furi idei, miroşi, iei prânzuri sau mic-dejunuri, zâmbeşti sau te încrunţi. Poţi face afaceri dintr-un turn de fildeş, dar la un moment dat, şi acesta este un eufemism, turnul de fildeş se va nărui.

    Vedeţi pe coperta revistei (cititorii pe internet să caute la secţiunea cover story) un tănâr care a fost antreprenor şi care a vândut unei companii americane afacerea sa de call center. Cei din call centere sunt priviţi cumva ca nişte cenuşărese ale industriei IT, dar Vlad Sterescu a explicat clar, timp de trei ore şi jumătate, cât a durat evenimetul Meet the CEO, cum vinde industria de outsourcing România şi cum asigură locuri de muncă, cu precădere pentru generaţia tânără, care nu stă tocmai strălucit la acest capitol, pentru că unul din patru tineri nu-şi găseşte loc de muncă. „Vindem România“ şi „nu mai suntem o ţară low-cost“ – uite două idei, două programe de marketing politic şi economic care nu ar trebui să lipsească din agenda oricărui ministru şi a oricărui politician şi a oricărui om de afaceri. Sterescu a povestit ce a însemnat pentru industria sa apariţia şi propagarea subiectului „România, cluster de call center“ în presă şi cum după primele apariţii au început să sune telefoanele şi consultanţii şi clienţii şi investitorii; oricine citeşte asta şi are vreo obiecţie, pentru că în ţara lui „eu le ştiu pe toate“ nu poţi fără obiecţii şi observaţii, ar trebui să stea o secundă şi să se gândească. Atât.

    Lumea afacerilor este mai mult decât un ecosistem, în care nu mărimea contează, cât genele bune – gena inspiraţiei, cea a comunicării, cea a inovaţiei şi cea a colaborării. Izolarea în spatele unor iluzii PR-istice şi în zona „eu le ştiu pe toate“ poate însemna ceva câştiguri suplimentare pe termen scurt, dar în cele din urmă turnul acela va cădea, repet. Nu ne putem mândri la nesfârşit doar cu Softwin sau cu firmele lui Radu Georgescu sau cu tinerii Sergiu Biriş şi Andrei Dunca. Comunicaţi, depăşiţi hotare fizice sau spirituale, stabiliţi contacte, negociaţi, vindeţi România. Şi nu low-cost.

    Ilustrez cu „Grădina plăcerilor cu un labirint“ de Lodewijk Toeput zis şi „Il Pozzoserrato“, un manierist olandez stabilit în Italia, un tablou care ne învaţă că nu mereu cel mai scurt drum este şi cel mai bun, şi că un labirint poate fi un mod de a găsi cea mai bună cale de a răzbate.