IMG 0528, zero vizualizări: un tată şi micul său copil rătăcesc prin parc vorbind în ceea ce sună a rusă. DSC 0429, 9 vizualizări: o femeie indiană în veşmânt tradiţional violet, cu un microfon în mână, ţine o prelegere. DSC 0082, fără vizualizări: o imagine cu flori iese încet dintr-o imprimantă laser. Aceste videoclipuri nu există pentru nimeni sau aproape pentru nimeni, nu au pretenţia de a fi vizualizate, partajate sau comentate. A le descoperi aduce deja un pic a profanare. Dar navigarea prin debaraua webului, printre serii de numere aleatorii şi liste de redare ale nimănui, devine o experienţă irezistibilă.
Această materie întunecată a galaxiei YouTube, omniprezentă şi totuşi invizibilă, a fost botezată de jurnalistul american Joe Veix în 2016 The Lonely Web, webul singuratic. Poate conţine clipuri video nevăzute de nimeni, melodii pe Spotify niciodată ascultate sau tweeturi care nu au fost niciodată citite (prin intermediul Lonely Tweets).
Deşi este dificil de definit cu exactitate conturul acestei nebuloase, unele elemente revin totuşi frecvent: scene banale zilnice, locuri anonime, videoclipuri identificabile în funcţie de ştampila implicită dată de camera utilizată şi o vizibilitate cât mai redusă posibil. Luate separat, aceste videoclipuri nu aduc mare lucru, dar magia lor apare după câteva minute de navigare rapidă. „Sunt amatori, fermecători şi ciudat de trişti“, a rezumat Joe Weix în 2016 webul solitar.
Ce-i poate împinge pe aceşti utilizatori să-şi înmulţească postările de videoclipuri dacă nimeni nu se uită la ele? Nu vom şti nimic niciodată. Canalele lor de YouTube sunt de cele mai multe ori austere ca videoclipurile lor, ceea ce le face greu de descoperit.
Pentru a explora acest univers uitat există mai multe tehnici cu eficienţă variabilă. Prima şi cea mai evidentă este folosirea unuia dintre numeroasele portaluri şi playlisturi YouTube dedicate acestuia. Pe platforma Reddit, două secţiuni, r / IMGXXXX şi r / DeepIntoYouTube, înregistrează perle din adâncurile lumii digitale. Pentru creatorul celei de-a doua, este important a reaminti, prin această iniţiativă, că web-ul aparţine tuturor: „Videoclipurile necunoscute nu sunt importante în sine, dar este important pentru Internet că ele există şi că oamenilor să le facă plăcere să le vadă sau să le partajeze“.
Tehnica lui de a le dezgropa? „Fac încontinuu clic pe videoclipurile asociate de către YouTube pentru a găsi ceva de valoare (…), dar tehnica este puţin depăşită“, recunoaşte el.
Pe lângă aceste proiecte colaborative, mai multe site-uri propun rătăciri pe trasee algoritmice. Default Filename TV, YouHole.tv, Underviewed. Premiul pentru experienţă metafizică revine site-ului Astronaut.io, creat în 2017 de Andrew Wang şi James Thompson care rulează aceste videoclipuri pe fundalul sonor al piesei Clair de lune a lui Claude Debussy. Fundalul vizual constă în imagini din spaţiu. Feeric.
Există şi un proiect francez, Petit Tube, creat în 2011 de un artist digital de 33 de ani, Yann „Morusque” van der Cruyssen. Funcţionează „căutând secvenţe de litere la întâmplare, cu unele reguli: să nu fie prea lungi, nici prea recente şi să nu existe prea multe vizualizări. Ca atunci când merg într-un oraş pe care nu îl cunosc”, a explicat artistul pentru Le Monde.
„Aş prefera să mă plimb la întâmplare pe străzi decât să merg la o clădire care mi-a fost recomandată. Pe internet, totul este foarte bine marcat. Sistemul de recomandări s-a schimbat cu adevărat, acum este mult mai riguros, te redirecţionează către conţinutul care face milioane de vizualizări.”
În ceea ce priveşte aceste videoclipuri, tendinţa este de a lupta împotriva acestei căi caracterizate de algoritmi de recomandare. Vizualizarea la întâmplare permite, privilegiu rar, dezorientarea sistemelor de urmărire automate. Astfel pot fi sparte bule create de filtre în care YouTube şi alte platforme îi izolează pe navigatori.
Relicvă a internetului pre-GAFAM (Google, Apple, Facebook, Amazon şi Microsoft), în care YouTube era doar cea mai practică soluţie pentru transmiterea videoclipurilor către cei dragi, creaţiile webului solitar, care nu încearcă să-şi maximizeze viralitatea, devin aproape subversive. Există milioane de „anti-influenceri” care o fac în fiecare zi, uneori până la extrem: pe 22 iulie, revista The Outline l-a prezentat pe domnul Niiyama, autorul japonez în vârstă de 52 de ani a 20.000 de videoclipuri cu pisici – şase videoclipuri pe zi, timp de opt ani – fără altă ambiţie decât de „a observa viaţa unei pisici”.
În mod ironic, de la expunerea media, prezenţa pe canalul de YouTube al domnului Niiyama a explodat de la 200 la 12.000 de abonaţi. Acestea sunt cifre care fac canalul său eligibil pentru Programul Partener YouTube, cenaclul creatorilor remuneraţi – dreptul de intrare este acordat acum celor cu cel puţin 1.000 de abonaţi şi 4.000 de ore de vizionare în ultimele 12 luni. Surd la sirenele profitului, domnul Niiyama nu şi-a schimbat videoclipurile cu pisici, garantate a fi fără publicitate.
În fiecare minut, 500 de ore de imagini sunt turnate pe platformă. Doar o mică parte din ele vor cunoaşte gloria. Dar, printre acestea, unele provin din acest web invizibil şi au devenit un succes uriaş. „Chocolate Rain”, „Charlie Bit My Finger”, „Jonathan”. Înainte de a deveni monumente lucrative ale culturii internetului, toate au fost, pentru scurt timp, videoclipuri de o banalitate totală.
De ce ar prefera cineva talentul, sau antitalentul, unor anonimi în faţa unor conţinuturi mainstream ce trezesc interesul a mii, zeci de mii sau chiar milioane de oameni? Este vorba de sentimentul de explorare individuală. Vizionarea filmuleţelor pescuite de pe webul solitar – petreceri de familie, întâlniri de afaceri, proiecte de şcoală – poate da un sentiment de epuizare, de ceva voyeuristic, chiar greşit. Însă în acelaşi timp, în comparaţie cu părţile din viaţa fiecăruia supraeditate, agitate, postate selectiv pentru a impresiona, a explora webul solitar dă senzaţia de revigorant şi onestitate.
„Uneori, când mă simt ameţit de cascada de tendinţe virale şi de consumul fierbinte din feedurile mele, încarc un generator de numere aleatorii şi îl folosesc pentru a căuta pe YouTube videoclipuri fără nume, pe care nu le-a mai văzut nimeni până acum. Senzaţia este ca şi cum te-ai zbengui printre transmisii de filme extraterestre de supraveghere a umanităţii. Fac clic indiscriminat: un bărbat explică cum şi-a schimbat bicicleta cu o cameră video folosită, un copil dansează în faţa televizorului pe muzică disco din anii ’90, o fată stă singură în bucătăria ei şi mârâie: «Aşa se fac negresele»”, explică Joe Veix.
Vechiul, ciudatul internet n-a dispărut niciodată. Se ascunde doar, la vedere, pe platformele de social media modern.
Iar webul solitar poate ascunde comori. Este şi cazul celebrei rochii care a pus pe jar internetul în urmă cu câţiva ani.
Totul a pornit de la Cecilia Bleasdale, când aceasta a probat o ţinută pentru nunta fiicei sale Grace într-un magazin Roman Originals, la aproximativ 30 de minute de Liverpool, la începutul lunii februarie 2015. Femeia, în vârstă de 57 de ani atunci, a făcut fotografii cu trei posibile rochii şi i le-a trimis fiicei. A ales opţiunea albastru cu negru, care a costat 74 de dolari, iar în drum spre casă i-a trimis lui Grace mesajul că a cumpărat rochia din a treia fotografie.
„A, cea cu alb şi auriu?”, i-a răspuns Grace.
„Nu, este albastru cu negru.”
„Mamă”, a venit replica fiicei, „dacă crezi că este albastru cu negru, trebuie să te duci să vezi un doctor.”
Neputând să cadă de acord în privinţa culorilor rochiei nici cu logodnicul ei, Grace a încărcat iluzia optică pe Facebook. Câţiva oameni au dat like; cinci sau şase prieteni au dezbătut problema în comentarii.
La nuntă, mai târziu în acea lună, interesul pentru rochie aproape că dispăruse. Totuşi, ceva din postarea de pe Facebook a captivat-o pe Caitlin McNeill, prietena lui Grace şi chitarista trupei de folk Canach. După ceremonie, tânăra de 17 ani a postat imaginea pe Tumblr pentru cei 2.000 de urmăritori ai ei sub numele de utilizator Swiked. A adăugat subtitrarea: „Vă rog să mă ajutaţi – rochia asta este alb cu auriu sau albastru cu neagru? Eu şi prietenii mei nu am reuşit să cădem de acord şi asta ne tulbură”. Postarea a decolat rapid, apoi a sărit pe Twitter, unde a devenit un hashtag. Curând, rochia a ajuns „Acea Rochie – The Dress”. Până la sfârşitul zilei, se pare că toată populaţia planetei se certa pe această temă. Dacă este urmată traiectoria viralităţii înapoi, rămâne un detaliu omis de mulţi: unul dintre cele mai mari fenomene virale din ultimul deceniu a început ca o postare pe Facebook cu mai puţin de 20 de like-uri. Însă numărul de like-uri de pe Facebook s-ar putea să nu mai conteze prea mult timp. Vorba umblă că platforma de social media ar putea renunţa la contorizarea aprecierilor după ce această funcţie a dispărut de pe Instagram, pentru a „reduce presiunile”. Experimente au fost făcute în acest sens în Canada, Japonia, Irlanda, Italia, Brazilia, Australia şi Noua Zeelandă. Utilizatorii puteau vedea o listă cu like-uri pentru propriile postări, dar nu puteau vedea numărul pentru postările altora. Enoriaşii webului solitar nu
pot fi decât mulţumiţi.
Tag: experienta
-
„Webul solitar”, refugiul celor sătui de viralităţile online şi împărăţia umbrelor pentru cei care nu primesc like-uri
-
Lucrează şase luni pe 500 de euro, fă-mă să depind de tine, astfel încât să-ţi pot oferi 1.500-2.000 de euro ca să nu te pierd
Cititorul ZF, cu aproape 15 ani de muncă, dintre care peste zece în domeniul financiar, a vrut să semnaleze o altă realitate de pe piaţa de recrutare, alta decât cea care apare zilnic, că firmele nu găsesc angajaţi.
Cei care au comentat au avut păreri împărţite, unii au fost de acord că firmele nu vor să angajeze oameni cu experienţă, în special multinaţionalele, nu prea vor să plătească preţul experienţei, adică salarii mai mari, iar dacă angajează pe cineva în poziţie de middle şi de top management acel post este ocupat mai mult prin recomandări decât printr-un concurs de selecţie.
Citind articolul din ZF, un cititor care spune că este antreprenor, manager la o firmă, de catering cu livrări la domiciliu cu 45 de angajaţi a venit cu o altă perspectivă.
Companiile au nevoie de manageri, nu se feresc să plătească, dar au nevoie de competenţe reale, nu pe hârtia de prezentare din CV.
Cei care vin la interviuri au pretenţii financiare mari, dar cu experienţă care nu se poate adapta realităţilor concrete dintr-o companie.
Pentru că nu sunt încrezători că managerii pe care îi angajează ar face faţă realităţii cu care se confruntă firmele antreprenoriale, nimeni nu ar vrea să arunce cu bani.
Oferta acestui antreprenor a fost simplă: „Lucrează şase luni pe 500 de euro, fă-mă să depind de tine, astfel încât să-ţi pot oferi 1.500-2.000 de euro ca să nu te pierd”.
El spune că în condiţiile actuale de piaţă un angajat ştie că are postul asigurat mai puţin de ceea ce face el în companie şi mai mult de lipsa de personal de pe piaţa muncii.
„Angajaţii lucrează numai la indicaţii, cu Facebookul deschis tot timpul, cu ţigara în mână şi cu pauze după pauze. Şi cred că au valoare.”
El spune că angajaţii de 35-50 de ani se subevaluează, iar angajaţii de 20-25 de ani se supraevaluează.
În companiile româneşti, antreprenoriale, câteodată se plăteşte mai mult decât într-o multinaţională pentru poziţiile de top, dar, la schimb, se munceşte mai mult pentru că trebuie să-ţi plăteşti singur salariul.
În multinaţionale, unde procedurile sunt clare, unde afacerile merg de multe ori de la sine prin poziţia pe care compania o are în piaţă, se munceşte mai mult să-ţi asiguri spatele, să fii politically correct, să dai bine la centru, să atingi rezultatele din buget şi mai puţin să ieşi în evidenţă. Este mai mult un job de diplomaţie, de jonglare în birocraţia multinaţionalei.
Companiile antreprenoriale româneşti au nevoie de oameni care să producă şi să aducă bani, în timp ce multinaţionalele au nevoie de directori care să menţină, să apere birocraţia şi interesele de la centru.
Mulţi angajaţi cu experienţă, care au lucrat în multinaţionale, nu prea vor să lucreze apoi în companiile antreprenoriale româneşti pentru că este o altă lume, mai dură, unde supravieţuirea este cuvântul de ordine. Plus că firmele româneşti nu beneficiază de brandingul şi părerea bună de care beneficiază multinaţionalele.
Companiile antreprenoriale preferă mai mult să-şi promoveze oamenii din intern care ştiu despre ce este vorba, decât să angajeze manageri din altă parte, pe salarii mai mari. Pentru că nu vor să rişte, pentru că nu au încredere în experienţa unui angajat dintr-o altă poziţie, preferă să fie mai reticenţi în a satisface solicitările salariale ale celui care vine la interviu.
Pe de altă parte, nu ştiu câţi din oamenii cu experienţă în alte companii ar accepta să lucreze întâi pe 500 de euro astfel încât antreprenorul, managerul, să-i dea apoi 1.500-2.000 de euro dacă are rezultate.
Trăim în două lumi diferite.
Aşa că discuţiile despre ce se întâmplă pe piaţa de recrutare continuă. -
Cum să îţi faci propria afacere din vârful patului
Dacă aveţi abilităţile potrivite sau un nivel ridicat de experienţă într-un anumit domeniu, aţi putea să luaţi în calcul un loc de muncă prin care să aveţi confortul de a lucra de acasă, în timp ce puneţi la cale proiectul propriei afaceri, potrivit unui articol publicat de jurnaliştii de la inc.com.
Ei au alcătuit o listă de opt locuri de muncă ce oferă venituri garantate şi oportunităţi de business, chiar şi pentru persoanele care au copii.1. Contabilitate: jobul de contabil poate să vă ofere un loc constant de muncă – fie că veţi lucra ca angajat sau freelancer. Odată ce aţi înţeles ce presupune un loc de muncă de contabil, veţi putea să deschideţi o afacere în domeniu pe cont propriu.
2. Suport IT: toate afacerile au nevoie de servicii de suport IT de calitate, datorită evoluţiei constante şi dezvoltării tehnologiei. Industria IT îi lasă deseori pe angajaţi să lucreze de acasă, iar aceasta înseamnă că veţi putea găsi multe job-uri în domeniu care să vă permite să acumulaţi experienţă pentru propria afacere, în timp ce aveţi veniturile stabile asigurate de locul de muncă.
3. Transcriptul medical sau legal: rapoartele medicale vocale, dictatate de doctori, precum şi cele din domeniul avocaturii trebuie transcrise – mulţi dintre cei care se ocupă de astfel de transcripturi lucrează de acasă.
4. Website design şi administrare de website-uri: în contextul în care fiecare business al prezentului are nevoie de un website de calitate, administrarea şi crearea de website-uri reprezintă un domeniu în care vă puteţi dezvolta o afacere de acasă.
5. Managementul angajaţilor pentru evenimente: dacă sunteţi organizaţi, eficienţi şi aveţi experienţă de management sau de recrutare, aţi putea să vă găsiţi un loc de muncă în domeniul recrutării pentru proiecte punctuale, cum ar fi evenimentele. Cu puţin mai mult timp alocat acestei activităţi, aţi putea să vă deschideţi propria firmă prin care să alocaţi servicii de acest tip afacerilor.
6. Marketing management: domeniul marketingului evoluează constant şi face să fie dificil pentru proprietarii de afaceri să ţină pasul cu cele mai recente trenduri. Aici intervine rolul managerilor de marketing, care îşi pot folosi experienţa pentru a-i ajuta să îşi valorifice campaniile şi bugetele de marketing.
7. Scris sau editare: tot felul de companii oferă varianta de a lucra în regim remote scriitorilor sau editorilor. Astfel, există o mulţime de oportunităţi pentru cei care se pricep la scris, blogging, copywriting, editare etc. În timp ce asiguraţi astfel de servicii pentru o anumită companie, aţi putea să vă începeţi şi propria afacere în domeniu.
8. Project management: mai multe industrii au nevoie de oameni care să se ocupe de project management. Ei trebuie să fie organizaţi, eficienţi şi orientaţi înspre respectarea deadline-urilor. Multe dintre aceste companii oferă posibilitatea de a lucra în regim remote, în funcţie de un program flexibil, astfel încât să vă puteţi pregăti pentru a vă începe propria afacere. -
Una dintre cele mai mari firme de consultanţă fiscală şi audit a numit opt noi directori. Cine sunt aceştia
PwC România a anunţat că, începând cu 1 octombrie, promovează opt directori în cadrul serviciilor de Consultanţă fiscală şi juridică, Audit şi Consultanţă de Management. Adriana Costea, Alina Rafailă, Andreea Dereli, Cristina Ţuţuianu Fuioagă, Inge Abdulcair şi Irina Nistor devin directori în practica de Consultanţă fiscală şi juridică, Adriana Sima, director de Audit şi Radu Bădiceanu, director de Consultanţă de Management.
„Sunt încântat că, datorită rezultatelor foarte bune pe care le-am obţinut în anul financiar recent încheiat, am putut să creăm noi oportunităţi de dezvoltare profesională pentru colegii noştri în toate liniile de servicii, şi să le oferim recunoaştere pentru evoluţia lor remarcabilă. Îi felicit pentru acest pas important în carieră care reprezintă o confirmare a calităţilor lor deosebite şi a contribuţiei valoroase la consolidarea practicilor noastre”, a declarat Ionuţ Simion, Country Managing Partner PwC România.
Adriana Costea s-a alăturat PwC România în anul 2006. Are o experienţă bogată în domeniul impozitelor indirecte, fiind specializată în domeniul TVA (consultanţă şi servicii de raportare). În cadrul PwC, oferă consultanţă pentru o gamă largă de companii multinaţionale şi societăţi antreprenoriale româneşti, în diverse speţe legate de TVA. Din noua poziţie, va conduce departamentul de consultanţă fiscală şi juridică al biroului din Timişoara.
Alina Rafailă este specializată în legislaţia UE în materia impozitelor directe şi are 14 ani de experienţă în consultanţă fiscală pentru companii mari, multinaţionale, investiţii, tranzacţii, planificare fiscală internaţională, revizuiri fiscale şi proiecte de due diligence. Alina este responsabilă pentru managementul cunoştinţelor în practica de Consultanţă Fiscală şi Juridică la nivelul regiunii Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.
Andreea Dereli are peste opt ani de experienţă în domeniul TVA, lucrând îndeosebi pentru industria farmaceutică, energie, telecomunicaţii şi retail. De-a lungul carierei, a coordonat proiecte majore, cum ar fi: transformări ale modelelor de afaceri, tranzacţii şi implementări ERP, controale şi litigii fiscale, revizuiri de TVA. Din noua poziţie, va conduce echipa de taxe indirecte responsabilă pentru industria farmaceutică şi energetică.
Cristina Ţuţuianu Fuioagă este parte a echipei PwC România de aproape zece ani. Ea fost implicată în diverse proiecte de restructurare şi reorganizare a afacerilor, fuziuni, transferuri, proiecte due diligence, dar şi consultanţă fiscală, preţuri de transfer şi controale fiscale. Din noua poziţie, va coordona practica de M&A în cadrul practicii de Servicii de Consultanţă fiscală şi juridică.
Inge Abdulcair are o experienţă de circa 10 ani în PwC România. Este specializată în sectorul financiar, fiind implicată în multiple proiecte de consultanţă în domeniul TVA, revizuire fiscală din perspectiva TVA, analize fiscale pentru instituţii bancare şi nebancare, societăţi de asigurare, asistenţă în timpul controalelor fiscale, implicare în proceduri de infringement. Inge coordonează biroul turc pentru România şi biroul de Consultanţă Fiscală şi Juridică Constanţa. Începând cu anul 2020, ea va fi responsabilă şi pentru biroul turc din Europa de Sud Est.
Irina Nistor este de peste 13 ani în companie şi este specializată în practica de mobilitate internaţională, cu accent pe impozitare individuală, securitate socială şi imigrare pentru clienţi din retail, energie şi industria farma. Din noua poziţie, ea va coordona practica de mobilitate internaţională în cadrul departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică PwC România.
Adriana Sima s-a alăturat PwC în 2007 şi are peste 10 ani de experienţă în audituri efectuate în conformitate cu Standardele internaţionale de audit şi Standardele de audit din SUA. Ea a fost implicată în proiecte importante pentru clienţi reprezentativi din comerţ, agricultură, energie şi imobiliare. Se va ocupa în principal de audit pentru clienţii de tip centre de servicii (SSC- Shared Services Center).
Radu Bădiceanu are peste 12 ani experienţă în tehnologia informaţiei, fiind specializat în implementări SAP. A fost implicat atît în livrarea de proiecte end-to-end, cât şi pe asistenţă oferită clienţilor pe subiecte punctuale, precum noile reglementări din zona financiară. Va continua să aibă rolul de SAP Leader pentru România, conducând o echipă formată din 30 de profesionişti. Radu s-a alăturat firmei acum 2 ani, crescând constant afacerea SAP.
-
În căutarea gustului moldovenesc
La combinatul Cricova, zilnic, patru femei răsucesc manual sticlele pentru a se aduna depunerile pe capace, iar ulterior spumantul este scos şi îmbuteliat. Fondat în 1952, combinatul este cel mai mare producător de vinuri spumante conform metodei tradiţionale din Moldova. Maturarea vinurilor are loc în beciurile subterane, unice în lume, pentru care ţara a ajuns şi în Cartea Recordurilor.
Cricova este cea mai cunoscută vinărie şi cramă din ţară, declarată prin lege patrimoniu cultural naţional. Se întinde pe circa 120 de kilometri de tuneluri subterane din var natural suficient de largi încât fiecare zonă a oraşului subteran să poată fi explorată în voie − fiecare stradă a oraşului subteran fiind denumită după tipul de vin care se depozitează acolo. La cel mai adânc punct, tunelurile vechi (de 1.000 de ani!) ajung la adâncimea de 100 de metri faţă de suprafaţa pământului.
În cazele (spaţiile de depozitare a vinului) de la Cricova se găsesc unele dintre cele mai renumite colecţii de vinuri din lume, aparţinând unor nume marcante precum Angela Merkel, José Manuel Barroso, Vladimir Putin, Petro Poroşenko, Klaus Iohannis, Traian Băsescu, Donald Tusk, John Kerry sau alteţele lor regale principesa Margareta şi principele Radu. Vizitatorii mai pot citi acolo şi scrisoarea lăsată în urmă de cosmonautul sovietic Iuri Gagarin, primul om care a ajuns în spaţiu, despre care se spune că atunci când a vizitat Cricova a rătăcit o săptămână în tuneluri.
Mult mai întinse sunt însă galeriile subterane săpate în calcar de la Mileştii Mici, aflate la 10 km de capitală, cu o lungime totală de peste 200 de kilometri şi o adâncime de până la 80 de metri. În galerii se circulă cu maşina, cu bicicleta sau pe jos, cu respectarea regulilor de circulaţie. Aici se află cea mai mare colecţie de vinuri din lume: denumită Colecţia de Aur, include peste
1,5 milioane de sticle şi a fost înscrisă în Cartea Guinness în 2005.Complexul Turistic Purcari este cel mai vechi domeniu al vinului din Republica Moldova, un patrimoniu datând din 1827. Vinăria are o istorie lungă de producţie a celor mai iconice vinuri locale, precum Negru de Purcari şi Roşu de Purcari. Aflat în satul Purcari, din judeţul Ştefan Vodă, este una dintre cele mai prestigioase zone care produc vinuri. Purcari are cea mai mare extindere în afara ţării, în contextul în care compania trimite vinurile de aici în şapte ţări. Cea mai mare parte a vânzărilor merge către România (40%), următoarele ţări ca pondere în totalul vânzărilor fiind Republica Moldova (23%), Polonia (11%), Cehia şi Slovacia (7%), Asia (5%) şi Ucraina (3%). Vinurile Purcari sunt un exemplu de lux accesibil şi sunt printre cele mai premiate din Europa. Purcari a fost cea mai premiată vinărie din Europa Centrală şi de Est la Decanter, în timp ce la Jocurile Olimpice ale Vinului (fiindcă se pare că există o astfel de competiţie) din 2018, vinurile produse de Purcari au primit 43 de medalii.
Lista producătorilor moldoveni de vin nu se opreşte aici. Chateau Vartely se află în apropierea Orheiului, la 45 de minute de Chişinău. Vinăria produce o serie de vinuri fine şi cuprinde mai multe săli de degustare, precum şi un complex hotelier realizat din trei vile, fiecare construită în concordanţă cu tradiţiile moldoveneşti din cele trei regiuni vitivinicole istorice, Valul lui Traian (sau regiunea de sud-vest), Ştefan Vodă (sud-est) şi Codru (centru), destinate producerii vinurilor cu indicaţie geografică protejată.
Asconi Winery este o afacere de familie care fructifică vinul oferit de cele 530 de hectare de viţă de vie într-o vinărie de ultimă generaţie. În complexul turistic se află un sătuc de cabane din chirpici acoperite cu stuf, camere de degustare, restaurant, loc de joacă pentru copii şi nelipsitele peisaje. Asconi produce vinuri special pentru fiecare piaţă în care operează.
Castel Mimi este un complex cultural unic localizat în satul Bulboaca, judeţul Anenii Noi, şi se află pe lista celor mai frumoase 15 capodopere arhitecturale ale vinului din întreaga lume, fiind recunoscut drept cartea de vizită a Moldovei. Fondat în 1893, conacul familiei Mimi, mai exact al politicianului basarabean Constantin Mimi, care a studiat viticultura şi vinificaţia în Franţa, la Şcoala Superioară de Agronomie din Montpellier, a fost din origine consacrat vinificaţiei, iar din 2011 a fost transformat într-o staţiune a vinului care include restaurant, hotel, piscină, magazin de vinuri şi suveniruri, săli de degustare şi nu numai. Mai este numit şi primul castel vinicol din Moldova. Acesta se întinde pe o suprafaţă de 10 hectare şi este una dintre cele mai importante atracţii turistice din ţară. În cadrul domeniului se pot observa reminiscenţe ale perioadei comuniste, precum tancurile de fermentare din linia de producţie încă funcţionale lăsate în urmă de sovietici sau gresia cu care au acoperit tot castelul (metodă cu ajutorul căreia ruşii au conservat edificiul fără să vrea), care se mai poate observa doar în tunelurile subterane în care se depozitează vin sau se organizează petreceri sau concerte.
Dar acestea sunt doar câteva dintre podgoriile, vinăriile, pivniţele, cramele şi galeriile subterane de pe cuprinsul vecinilor moldoveni.
Înapoi în URSS (doar cu imaginaţia)
Cum vinul merge mână în mână cu istoria, incursiunea în lumea moldovenească reprezintă şi o veritabilă întoarcere la rădăcini. Periplul la vecinii moldoveni a început într-o notă – să-i spunem – comunistă, la restaurantul Propaganda şi s-a încheiat în aceeaşi manieră odată cu trecerea graniţei în Tiraspol, Transnistria, capitala şi centrul administrativ al regiunii separatiste nerecunoscute Republica Moldovenească Nistreană.
Cei care merg în Tiraspol pot vizita şi distileria Kvint, fondată în 1897. Este cea mai veche întreprindere din regiune care încă funcţionează, cunoscută în întreaga lume pentru divinul (în Moldova, corespondentul coniacului) de înaltă calitate produs prin tehnologii clasice franceze.
De asemenea, vizitatorii pot vedea statuia lui Vladimir Lenin care încă străjuieşte piaţa din faţa parlamentului basarabeam, precum şi tancuri rămase din timpul celui de-al doilea război mondial, fantome ale trecutului sovietic.
De neratat este şi Epoca de Piatră de lângă Brăneşti, un complex turistic aflat într-o fostă carieră de calcar, achiziţionată de Vinăria Brăneşti, iar la 5 kilometri mai departe se află complexul arheologic Orheiul Vechi, la 60 km de Chişinău, rezervaţie naturală care prezintă urme şi vestigii ale civilizaţiilor antice. Această zonă este presărată cu sute de mănăstiri rupestre.
Trebuie să mărturisesc că am primit cu scepticism invitaţia de a vizita Republica Moldova, însă pot spune că s-a dovedit a fi o porţie bună de istorie, cultură şi gastronomie. Moldova reprezintă un prilej de rememorare, cu acurateţe şi melancolie, a perioadei copilăriei, în care conexiunea cu natura şi rădăcinile este mai puternică decât oricând, a perioadei în care tradiţiile şi obiceiurile, care tind să rămână doar o amintire a trecutului, sunt atât de puternic prezente în viaţa comunităţii.
-
Cine este tânărul care vinde cele mai multe televizoare din România
„Legat de parcursul internaţional, pentru moment mă concentrez pe dezvoltarea carierei mele la nivel local, dar nu exclud pe viitor explorarea unor altor oportunităţi”, a spus Ciprian State într-un interviu pentru realizarea profilului său din catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, ediţia 2019.
Ciprian State ocupă funcţia de head of product for TV, AV&IT categories la Samsung, companie ce a avut în 2018 o cotă de peste 40% pe piaţa locală de televizoare.
Un moment-cheie al carierei sale a fost orientarea spre marketingul de produs, în anul 2005, după o experienţă iniţială în servicii clienţi şi suport vânzări. „Un alt moment cheie a fost perioada din Romtelecom/Telekom România, unde am învăţat foarte multe despre modul în care decizii strategice importante legate de infrastructură sunt transpuse în realitate şi mi-am dezvoltat şi completat perspectiva asupra pieţei de telecomunicaţii prin focusul pe serviciile TV, o componentă cheie a pachetelor de servicii consumer.”
Experienţa sa internaţională constă într-un stagiu de consultanţă de patru luni în Kenya, în cadrul grupului Orange, precum şi experienţa educaţională a programului de MBA al Sheffield University. „Lucrând mult timp în grupuri internaţionale şi fiind implicat în zona de strategie de business, am experienţă în a gândi din perspectivă internaţională şi regională, datorită imperativului de a fi la curent cu bunele practici internaţionale din industrie şi de a le implementa local sau, uneori, de a le exporta pe cele locale la nivel internaţional.”
-
Cine este tânărul responsabil de distribuţia energiei electrice pentru 1,5 milioane de clienţi
Petre Stoian a preluat în 2017 rolul de diector al diviziei de operaţiuni şi mentenanţă gaz şi electricitate al Delgaz Grid, calitate din care coordonează cei peste 1.400 de specialişti ai diviziei. Este responsabil astfel pentru activitatea de distribuţie a energiei electrice pentru 1,5 milioane de clienţi şi pentru funcţionarea unei reţele de electricitate care se întinde peste 80.000 de kilometri din cinci judeţe din regiunea Moldovei (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ şi Vaslui). Una dintre cele mai recente realizări recente ale diviziei pe care o conduce constă într-o reorganizare a acesteia, prin separarea activităţilor de gaz şi electricitate, cu impact în cele 20 de judeţe deservite de o echipă formată din peste 3.000 de oameni.
Petre Stoian a absolvit în 2007 ca şef de promoţie Facultatea de Electroenergetică, dar şi un masterat în electroenergetică în cadrul Universităţii Politehnice din Timişara. După absolvirea facultăţii şi-a început cariera ca inginer proiectant, iar în decembrie 2013, după ce a dobândit experienţă în zona de excelenţă operaţională, a preluat primul post de conducere din carieră.
Astfel, la vârsta de 30 de ani, conducea deja o echipă formată din 100 de persoane, la Enel Distribuţie Muntenia, gestionând reţeaua de distribuţie a energiei electrice a judeţului Giurgiu. Un alt moment cheie din cariera sa a fost în octombrie 2017, când, după o experienţă de 10 ani în domeniu, a preluat rolul curent. Din pregătirea sa nu lipseşte nici experienţa internaţională: în 2011 a participat la o sesiune de training de şase luni în Italia, în domeniul reţelelor de distribuţie a energiei electrice. „A fost o experienţă foarte interesantă care mi-a lărgit orizonturile profesionale şi m-a determinat să revin în ţară pentru a pune în aplicare cunoştinţele dobândite”, spune el.
Petre Stoian a fost prezentat în ediţia din 2019 a catalogului 100 Tineri Manageri de Top.
-
Marius Bucşa, MOL România: “Pot spune că ceea ce face diferenţa nu este ţara, ci calitatea echipei”
Marius Bucşa este lubricant sales manager MOL România şi coordonează în prezent o echipă pluridisciplinară formată din 12 angajaţi cu specializări în vânzări, marketing, tehnic, customer service şi logistică. El s-a angajat la MOL România în 2016, în calitate de manager al departamentului de lubrifianţi şi autochimicale.
Anterior venirii la MOL, a lucrat la Star Lubricants, importator al ExxonMobil în România, unde şi-a început şi cariera, în anul 2004. În cadrul acestei companii a avut mai multe poziţii de top, precum şi o experienţă de un an ca manager al nou înfiinţatei filiale Star Lubricants din Croaţia.
Experienţa lui profesională în domeniul lubrifianţilor auto include şi o perioadă de şase ani petrecută la OMV Petrom. „Cariera mea s-a desfăşurat încă de la început în medii internaţionale de business, în cadrul unor companii multinaţionale de succes, ceea ce mi-a permis să acumulez o experienţă foarte valoroasă şi să dobândesc know-how util dezvoltării mele profesionale”, îşi descrie el evoluţia.
Legat de experienţa sa internaţională, spune că la acel moment (în 2005) se afla la începutul carierei, iar experienţa în străinătate i-a fost utilă în dezvoltarea profesională: „Acum însă, după mai mulţi ani petrecuţi în poziţii cheie în cadrul unor multinaţionale de renume, pot spune că ceea ce face diferenţa nu este ţara, ci calitatea echipei”.
-
Cine este tânăra care coordonează din România 200.000 de vânzători din Europa de Sud-Est
Corina Anghel este training manager South-East Europe în cadrul companiei Avon, funcţie din care este responsabilă de construirea şi coordonarea strategiei de dezvoltare a aproximativ 200.000 de reprezentanţi şi lideri Avon din România, Moldova, Bulgaria, Albania şi Macedonia, având în subordine 11 oameni.
„Am primit prima ofertă de job de la o firmă de consultanţă în HR, pe vremea când oamenii din jur îmi spuneau că ai nevoie de experienţă înainte de a lucra într-o astfel de firmă. Din fericire, primul meu şef nu a crezut la fel şi m-a şi provocat să coordonez un proiect pe fonduri europene de 4 milioane de lei. Apoi primul meu şef din Avon m-a învestit cu aceeaşi încredere, recrutând o tânără de 25 de ani să coordoneze o echipă formată din oameni cu mult mai multă experienţă decât ea”, povesteşte Corina Anghel.
Cel mai dificil moment din parcursul în cadrul Avon a venit atunci când, din cauza strategiei globale a organizaţiei, a pierdut un headcount şi a trebuit să reorganizeze munca, ce a presupus şi deplasări pe arii geografice destul de mari, fără vreo compensare suplimentară. Potrivit Corinei Anghel, printre reuşitele sale profesionale se numără prima sa strategie la Avon, care a ajutat la creşterea cu 20% a numărului de participanţi la care a putut ajunge, câştigarea unui hackathon de inovaţie şi apoi organizarea lui cu rezultate în business, ce au ajuns să fie promovate apoi chiar de CEO, ca model, dar şi echipa pe care o conduce. Absolventă a Facultăţii de Management Economic a ASE şi a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii din Bucureşti, Corina Anghel deţine şi o diplomă de master în antropologie şi a studiat un semestru în Italia, fiind plecată de mai multe ori, în diverse ţări, pentru cursuri de perfecţionare.
-
Simona Cozmean, director delivery Telekom România: „Cele mai mari provocări din carieră au fost cele de tranziţie”
Simona Cozmean s-a alăturat echipei Telekom România în august 2018 şi este responsabilă de toate activităţile care asigură experienţa postvânzare a clienţilor B2B.
Ea coordonează echipe care însumează în jur de 400 reprezentanţi servicii clienţi şi specialişti în toate ariile în care compania oferă suport (implementare, reclamaţii, facturare, calitate şi analiză operaţională) şi peste 500 de angajaţi în echipele din cadrul centrelor de servicii BPO. „Dezvoltarea mea profesională a venit în mod natural, am evoluat cu fiecare rol şi am învăţat de la fiecare persoană cu care am lucrat. Fiecare rol mi-a adus multe satisfacţii, laolaltă cu provocări şi am avut oportunitatea să lucrez cu oameni autentici alături de care am construit lucruri extraordinare”, spune Simona Cozmean.
„Cele mai mari provocări din carieră au fost cele de tranziţie, în special când am acceptat să schimb organizaţia, moment în care a trebuit să mă despart de echipa mea pentru a începe un alt drum în altă companie, cu o echipă nouă.”
Ea spune că are experienţă internaţională prin prisma rolului de EMEA ITO delivery director pe care l-a avut la Stefanini, unde a coordonat mai multe centre de suport IT din România, Polonia, Belgia, Republica Moldova şi Africa şi a interacţionat direct cu parteneri şi clienţi din diferite părţi ale lumii; crede că această experienţă a ajutat-o să îşi dezvolte abilităţile interpersonale şi de leadership. Simona Cozmean a absolvit Facultatea de Management şi Administrarea Afacerilor la Academia de Studii Economice din Bucureşti şi deţine un Executive MBA la Tiffin University, Bucureşti.