Tag: excursie

  • Exotic şi sălbatic: destinaţii de Ziua Îndrăgostiţilor (GALERIE FOTO)

    O astfel de destinaţie atipică, potrivit BBC Travel, este arhipelagul Fernando de Noronha din Brazilia, slab populat, dar devenit faimos ca destinaţie pentru amatorii de scufundări, care pot vedea pe sub apă delfini, epave vechi şi corali ireali. Infrastructura de turism din zonă nu e cine ştie ce, în schimb călătorii au ocazia să vadă insulele aşa cum au fost ele în ultimii 500 de ani, cu amintirea istoriei abia prezentă prin ruinele unor clădiri lăsate de coloniştii portughezi.

    Arhipelagul Kuna Yala din Panama, la rândul său, poate figura pe lista atracţiilor pentru cuplurile care nu caută gălăgia hotelurilor frecventate de hoarde de turişti. Există aici palmieri şi plaje spectaculoase, dar nu şi hoteluri care să strice peisajul, întrucât legile stricte de conservare a mediului natural au împiedicat dezvoltările imobiliare necontrolate şi au ferit locul de circuitul agenţiilor de turism.

  • Concurs cu premiu insolit: o călătorie în spaţiu

    La concurs, lansat recent cu participarea lui Buzz Aldrin, al doilea om care a păşit pe Lună, se pot înscrie doar cetăţenii americani, până la sfârşitul anului. Dintre aceştia vor fi selectaţi o mie de concurenţi ce vor fi supuşi la o probă de îndemânare pentru a se desemna câştigătorul.

    Norocosul va primi un loc pe o navă a companiei Space Adventures, ajungând în 2012 la graniţa dintre atmosfera Pâmântului şi spaţiul cosmic.

    Înfiinţată în 1998, Space Adventures a trimis până acum în spaţiu şapte turişti în opt excursii pe Staţia Spaţială Internaţională, la preţuri între 20 şi 35 de milioane de dolari. Primul turist spaţial a fost americanul Dennis Tito în aprilie 2001, într-o călătorie de şapte zile pentru care a plătit 20 de milioane de dolari. Unul dintre turişti a zburat de două ori în spaţiu, în 2007 şi 2009. Printre curajoşii cu dare de mână s-a numărat şi o femeie, americanca de origine iraniană Anousheh Ansari, care a petrecut 10 zile în spaţiu.

  • Pe urmele lui Gagarin. Excursie de 200.000 de dolari in spatiu (FOTO+VIDEO)

    Excursiile se regasesc in oferta a trei agentii de turism din
    SUA, care promoveaza vacante pe Virgin Galactica, nava spatiala
    comerciala a lui Sir Richard Branson de la Virgin Group, scrie
    SunSentinel.com

    Trei americani, dintre care unul este David Mendal, proprietarul
    Forest Travel of Aventura, una dintre cele trei agentii care au pus
    la vanzare excursiile in spatiu, au dat si ei avans 20.000 de
    dolari, adica 10% din suma totala pe care vor trebui sa o plateasca
    pentru a ajunge in spatiu. Un alt cuplu a decis sa amane achizitia
    unei locuinte pentru a se numara si ei pe lista excursionistilor in
    spatiu.


    Interes exista peste tot in lume, cu rezervari venite din Spania
    si chiar Japonia, spune Jeannie Cartier Sauleau, prorpietarul
    agentiei Sixt Star Travel.Astfel, cele trei agentii mizeaza ca vor
    mai gasi alti cel putn 30 de clienti pentru acest pachet de vacanta
    neobisnuit. Printre ei se va numara cu siguranta si Sir Richard
    Branson, impreuna cu mama si copi sai.

    Nava spatiala va fi lansata din desertul din New Mexico, atasata
    unui avion ajutator care o va duce la o inaltime de peste 15
    kilometri de la sol, dupa care va fi detasata si proiectata la
    aproape 105 kilometri distranta de Pamant. “De acolo, pasagerii vor
    putea vedea totul pe o raza de 1.600 de kilometri”, spune Peter
    Friedman de la Unique Travel.

    Odata in spatiu, turistii excentrici vor avea voie sa pluteasca
    prin cabina pentru patru pana la sapte minute, simtind pe propria
    piele legile imponderabilitatii, moment in care nava va porni
    inapoi spre Pamant, la cel mult doua ore dupa decolare.

    Pretul de 200.000 de dolari va include si trei zile de pregatire
    si instructaj pentru excursie.

  • Instructiva croaziera

    GASTRONOMIE: Intr-o calatorie pe mare de la Southampton la Monte Carlo se poate invata foarte bine gatitul unor preparate traditionale frantuzesti. O astfel de croaziera, sub patronajul scolii de arte culinare Le Cordon Bleu, intemeiata la Paris in anul 1895, le ofera turistilor prilejul de a invata cum sa prepare diverse feluri de mancare sub atenta indrumare a unor maestri bucatari experti in bucataria clasica franceza.
     
    FOTO: Pentru a va impresiona prietenii si colegii de serviciu cu fotografii superbe, dar in primul rand pentru a va imbogati cu o experienta de un rar exotism, o idee ar fi o croaziera la fiordurile norvegiene, pe parcursul careia se pot fotografia aurora boreala sau insulele si fiordurile de pe coasta Norvegiei.
     
    GOLF: Iubitorii acestui sport se pot imbarca pe un vas care ii va duce intr-o calatorie prin saisprezece tari si insule din Marea Mediterana, Marea Caraibelor si Pacificul de Sud. O asemenea excursie, care poate dura de la o saptamana la saptesprezece zile, le ofera impatimitilor de golf ocazia de a-si etala maiestria pe mai bine de 30 de terenuri, de a asista la demonstratii si de a participa la concursuri, iar pentru cei care abia si-au descoperit pasiunea sunt disponibile cursuri de golf.
     
    COMPUTERE: In timpul unei croaziere se poate imbina utilul cu placutul; turistii interesati pot deveni studenti ai Computer University@Sea, pe durata unei calatorii de la Venetia la Atena, de exemplu. Cursurile se adreseaza fie incepatorilor, care invata notiuni elementare de utilizare a PC-ului, printre care folosirea unei aplicatii de procesare de text, a internetului si a postei electronice, fie celor care au trecut deja de primii pasi si care pot studia subiecte ca prelucrarea digitala a fotografiilor sau utilizarea aplicatiilor software de securitate.
     
    LATINO: Insulele Canare pot fi explorate si in pasi de dans, intr-o calatorie in care pasagerii de la bordul vasului de croaziera au la dispozitie instructori ce tin cursuri de doua ori pe zi, invatandu-si elevii sa se miste pe ritmuri latino. Cei mai curajosi dintre cursanti pot chiar participa la concursuri ce se tin la finalul excursiei.
     
    PICTURA: Pentru pasionatii de desen si pictura se recomanda o croaziera cu durata de o luna, in care vor strabate Marea Meditarana si Marea Neagra, vizitand orase ca Pireu, Odesa, Istanbul, Alger sau Lisabona, unde vor gasi multe surse de inspiratie pentru a-si manifesta talentul.
     
    CIRC: Cei care si-ar fi dorit sa fi trait in vremurile in care un copil fugea cu circul isi pot realiza partial visul imbarcandu-se la bordul unui vas de croaziera unde se tin cursuri pentru circari amatori. Curajosii pot invata sa faca salturi cu coarda elastica pe trambuline de bungee jumping, sa evolueze la trapez static sau zburator, sa mearga pe sarma sau pe picioroange, in vreme ce cei mai putin temerari pot invata sa jongleze sau sa danseze hula hoop.