Tag: exceptie

  • Bugetul UE şi Brexit, principalele teme ale summitului informal de la Bruxelles

    Consiliul European organizează vineri o reuniune informală la care vor fi prezenţi şefii de state şi de guvern din toate ţările Uniunii Europene, cu excepţia Marii Britanii.

    Uniunea Europeană elaborează în prezent proiectul bugetului multianual post-2020. Contribuţiile statelor membre la acest buget vor trebui reconfigurate în contextul ieşirii Marii Britanii din UE.

    O altă temă a summitului informal de la Bruxelles este modalitatea desemnării viitorului preşedinte al Comisiei Europene după scrutinul europarlamentar din 2019.

  • Cum poţi să-i mai ţii pe tineri în oraşele din provincie

    Cum mai poţi să-i ţii pe tineri pentru a nu închide oraşele de tot peste câteva decenii din lipsă de locuitori, aşa cum se întâmplă acum cu multe sate şi comune din România? Ce trebuie făcut şi de către cine?

    Dacă te uiţi la politicile publice ale primarilor, şefilor de consilii judeţene, şefilor locali ai partidelor, ei au politici mai mult pentru cei de peste 60 de ani, pentru pensionari. Parcă toţi îi încurajează pe tineri să plece de acolo, parcă toţi primarii încurajează familiile să facă sau să-şi crească copiii la Milano, Barcelona sau în Bucureşti ori Cluj.

    Bineînţeles că nu toate oraşele pot fi centre universitare, bineînţeles că nu toate pot atrage investiţii – nu ai oameni, dacă se poate tineri, nu vine nimeni să deschidă o fabrică. Dar cred că fiecare oraş îşi poate dezvolta o competenţă care să atragă interes în timp.

    Dar pentru asta trebuie să dezvolţi afacerile private mici şi mijlocii care să adune generaţii în jurul unui antreprenor, unei idei, unui business.
    Nu toate oraşele pot să aibă fabrici cu sute şi mii de angajaţi, dar undeva poate să existe un centru, un atelier de la care să pornească cel mai bun scaun din România, cea mai bună clanţă sau cel mai bun pantof pentru oamenii de peste 100 kg, de exemplu. La Paşcani se fac scaune de maşină pentru copii, iar în jurul acestei afaceri s-a putut crea ceva pentru acel oraş.

    Poate cineva din România vrea să facă cei mai buni ciorapi pentru bebeluşi la botez, pentru că la acel eveniment nu toată lumea vrea să cumpere de la Zara sau de la chinezi.

    În acest moment, toate autorităţile locale fac tot posibilul să-i descurajeze pe tinerii din zonă să-şi creeze la nivel local propriile afaceri.
    Tinerii care termină o şcoală sau facultatea într-un oraş mai mare revin în familie, dacă!, cu ideea de a se angaja la stat, la instituţiile deconcentrate sau la filialele locale ale companiilor de stat.

    Nimeni nu vrea să lucreze în firme private, unde se plăteşte mai prost şi toţi antreprenorii sunt văzuţi numai ca escroci.
    Dacă primarul sau şeful unui consiliu judeţean nu-şi bate capul – şi din păcate nu-şi bate capul! – să creeze un hub de mici afaceri, toată lumea ar fugi din acel oraş.

    După cum arată lucrurile, nu sunt foarte mulţi primari care să încurajeze businessul local românesc. Iar pe investitorii străini îi aşteaptă ca să-i pârlească.

    Firmele mijlocii şi mari care au sediul central în oraşele din afara topului 10 ar trebui să fie ţinute în palmă de către autorităţi şi comunitate, nu să fie vaci de muls de către cei din politic, de Fisc sau de toate instituţiile de control, aşa cum se întâmplă acum. Pur şi simplu trebuie să aibă protecţie locală, pentru ca în jurul acestei firme şi antreprenori să se adune tineri.

    Dedeman are sediul central în Bacău, un oraş în cădere economică, după ce Sechelariu şi Hrebenciuc au ieşit din decor, primul prin moarte, celălalt cu ajutorul DNA. Dedeman şi fraţii Pavăl ar trebui să fie intangibili pentru Bacău, pentru că au banii şi pot crea centre de calificare, centre de servicii pentru businessul lor, care depăşeşte 1 miliard de euro pe an, şi unde să vină tineri din toată ţara. Dedeman poate crea cel mai mare centru de servicii pentru industria de bricolaj din Europa Centrală şi de Est.

    Ikea a apărut de nicăieri acum 50 de ani dintr-un sat din Suedia, iar în timp s-a creat acolo o competenţă  în cercetare, design, dezvoltare şi branding care s-a răspândit în întreaga lume.

    Vrei să conduci un magazin de bricolaj, nu neapărat în reţeaua Dedeman, ci poate în Cehia sau Polonia? În Bacău trebuie să existe cea mai importantă academie din această industrie, nu în Bucureşti, Cluj sau Timişoara. |n mod cert, o bună parte din tinerii care vor veni la această academie vor pleca – aşa cum se întâmplă cu academia lui Hagi de lângă Constanţa – dar sigur câţiva tineri vor rămâne acolo pentru a lucra în cercetare-dezvoltare, îşi vor întemeia familii, vor face copii şi vor da cunoştinţele mai departe.

    Un alt exemplu care îmi vine în minte: când am fost la Craiova nu ştiam de ce sunt atât de multe magazine cu rochii de mireasă. O fată mi-a explicat că în Craiova există o tradiţie pentru rochii de mireasă, competenţă recunoscută la nivelul întregii ţări.
    Pe lângă fotbal şi talentul nativ de vânzători, în Oltenia s-ar putea crea cea mai mare competenţă în producţia şi designul de rochii de mireasă, aş zice.

    Nu toate oraşele din România pot avea centre de IT care să fie recunoscute de toată lumea. Cunosc un antreprenor român care deţine o firmă de hackeri, oficială, care vrea să dezvolte la Râmnicu Vâlcea o şcoală de hackeri cu ajutorul primarului şi autorităţilor locale.
    Gigantul american Amazon a dezvoltat la Iaşi o competenţă locală în servicii IT, dar Iulian Dascălu, regele mallurilor, nu a creat o şcoală pentru România şi pentru alte ţări pentru dezvoltarea de competenţe în privinţa meseriilor specifice unui mall. Şi tot ne plângem că vin investitorii străini şi ne cumpără talentele!

    Dan Ostahie, patronul Altex, poate crea la Piatra Neamţ, de unde este el, o şcoală pentru magazinele de electrocasnice, unde să vină lume din Bucureşti, din Sibiu, din Constanţa să înveţe trei ani cum se conduce un magazin de acest gen.
    Senzaţia mea este că toţi aceşti antreprenori români care s-au ridicat din oraşele din afara topului 10 preferă să dezvolte business în altă parte, fără să mai întoarcă ceva la nivelul oraşului de unde au pornit.

    Bineînţeles că în Focşani nu este business ca în Bucureşti sau Cluj, dar pot fi dezvoltate centre de pregătire pentru toată reţeaua, cu masă, casă şi bani deasupra.

    Iar a treia idee – oricum niciuna dintre ele nu este ceva ieşit din comun – este ca autorităţile locale să ofere locuinţe gratis tinerilor care vor să se stabilească într-un oraş: dacă stai două decenii şi mai faci şi un copil, casa este a ta. La câte terenuri sunt libere, la câţi bani sunt la Ministerul Dezvoltării, se pot găsi câteva milioane de dolari pentru aceste locuinţe care să aibă 100 de metri pătraţi, nu 50.
    Fără tineri, fără familii tinere, nu doar satele şi comunele vor muri, ci şi oraşele.

  • Ţara unde şoferii nu mai au voie să folosească mobilul nici când maşina este oprită. Pedepsele sunt drastice

    Un tribunal din Franţa a decis că folosirea telefoanelor mobile în interiorul maşinii este interzisă chiar şi atunci când vehiculul este oprit.

    Şoferii pot fi sancţionaţi dacă folosesc un smartphone cu o singură excepţie: dacă maşina este parcată într-un loc amenajat cu acest scop.

    Pedepsele sunt extrem de drastice: amenda poate ajunge până la 135 de euro şi le va aduce şoferilor şi trei puncte de penalizare.

    Franţa a înăsprit măsurile luate pentru conducere periculoasă ca urmare a creşterii numărului de accidente rutiere după decenii de declin constant. Recent, în această ţară a fost redusă limita de viteză pe drumurile cu două benzi de circulaţie de la 90 la 80 de kilometri pe oră.

  • Meseriile care aduc MII DE EURO LUNAR celor care nu au nici bacalaureatul

    Salarii de peste 1000 euro pe luna se gasesc in Romania, chiar daca studiile nu sunt necesare pentru meseriile prestate pentru aceste salarii. Spre exemplu, in urma unui curs de calificare si a unei etape de training specializat, puteti deveni fara exceptie controlor de trafic aerian. Pentru aceasta meserie nu va fi nevoie sa aveti bacalaureatul. Insa, totusi, liceul va trebui sa fie absolvit.

    Va merita insa efortul fara nicio discutie, deoarece salariul unui astfel de controlor poate ajunge la 5.000 euro pe luna. Si discutam despre salariul net. De asemenea, nu trebuie sa zburati zilnic si sa lucrati in conditii de risc pentru a castiga un salariu de 800 – 1000 euro net lunar. Un sudor specializat in argon poate castiga fara mari probleme acest salariu.

    Un medic rezident, cu 6 ani de facultate + anii petrecuti in rezidentiat poate lua lunar un salariu de 2000 de lei. Insa la intrarea in rezidentiat, mai ales intr-un oras mic, salariul medicului va fi de cele mai multe ori cel minim pe economie. In acelasi oras, in urma unui simplu curs de calificare ca manichiurist pedichiurist, o manichiurista poate castiga chiar si pana la 2500, 3000 de lei. Iar intr-un oras mare acest salariu poate creste. Pe langa salariul net insa, manichiurista poate beneficia de tot felul de bonificatii care se adauga la suma totala.

    Intr-un salon de renume din capitala, astfel, salariul unui manichiurist sau al unui pedichiurist cu experienta poate ajunge cu usurinta la 1000 euro lunar.

    Un frizer dintr-un salon mare, intr-un oras precum Bucurestiul sau Clujul, poate ajunge la 3500 lei pe luna, un salariu comparabil cu al unui grefier, spre exemplu. Singura diferenta e ca primul ar urma un simplu curs de frizerie / coafor, iar cel de-al doilea are nevoie de cel putin o
    facultate in domeniul legal.

    Aceeasi tendinta predomina si in UE. Un simplu muncitor la salubrizare poate castiga intr-o tara ca Germania un salariu de 2000 euro (la care se aduna si sporurile). Acest salariu poate reprezenta un punct de competitie cu oricare alt salariu din randul celor care au studii superioare. Un instuctor HR de exemplu poate castiga 2000 – 2500 euro, insa acesta ar avea nevoie de studii superioare pentru a
    profesa la un nivel inalt, in timp ce muncitorul in salubritate nu are nevoie nici macar de ciclul liceal.

    In acest caz, este bine sa va ganditi de doua ori ce cariera doriti sa urmati si ce nivel de studii doriti sa absolviti. Inainte de a intra pe piata muncii puteti cerceta si ofertele existente la AJOFM in fiecare oras si veti descoperi cu stupoare ca multe meserii disponibile nu necesita neaparat absolvirea unei facultati, insa salariile adiacente vor fi extrem de multumitoare.

    Sursa: calificare-evaluare.ro/frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist/

  • Cronică de film: The Post – Un film cu şi despre jurnalişti

    The Post relatează evenimente de la începutul anilor ’70, mai exact scandalul denumit „The Pentagon Papers”, din perspectiva jurnaliştilor care lucrau în acea vreme la Washington Post. Încă de la început, regizorul ne introduce în redacţiile acelor timpuri: zgomotoase, pline de oameni şi de fum de ţigară. Scenele se succed perfect, iar asta nu ar trebui să mire pe nimeni; Janusz Kaminski, vechi colaborator de-al lui Spielberg, face minuni în spatele camerei de filmat.

    În 1971, un oficial din cadrul Departamentului de Securitate copiază mai multe documente oficiale pe care le trimite celor de la The New York Times şi Washington Post; acestea prezentau, detaliat, implicarea Statelor Unite în războiul din Vietam. Primii care îşi fac curaj să publice materialele sunt cei de la Times, însă preşedintele Nixon – în funcţie la acea vreme – obţine un ordin judecătoresc care interzice ziarului să mai publice informaţii ce pun în pericol securitatea naţională.

    Proprietarul ziarului, Kay Graham, este interpretată magistral de Meryl Streep; din nou, asta nu ar trebui să vină ca o surpriză pentru nimeni. Alături de redactorul-şef Ben Bradlee (Tom Hanks), ea decide să dea undă verde publicării materialelor pe care cei de la Times nu apucaseră să le dezvăluie. De aici începe o luptă contra cronometru a redactorilor, care trebuie să verifice mii de pagini înainte ca echipa de la Casa Albă să le blocheze iniţiativa. Cred că este extrem de important şi momentul ales pentru lansarea acestui film: Spielberg propune o poveste despre munca şi profesionalismul jurnaliştilor într-o perioadă marcată de acuzaţiile lui Donald Trump şi ale republicanilor şi de conceptul de „fake news”. Este un tribut adus instituţiilor media, iar aceia care vor urmări filmul vor întâlni numeroase elemente de asemănare cu zilele noastre. Nu cred că strică – în ceea ce-i priveşte pe americani, dar nu numai – ca cineva să mai amintească faptul că presa scrisă reprezintă baza jurnalismului. Spielberg se joacă şi cu ideea că ziarele ar putea cândva să dispară, efectul fiind unul devastator, iar asta întăreşte cele spuse mai sus.

    Este greu să reproşezi ceva acestui film, pentru că se încadrează perfect, repet, în tipologia lui Steven Spielberg, mai ales în cea a filmelor produse în anii ’90 – Schindler’s List, Saving Private Ryan sau Amistad. Filmele nu au un ritm foarte alert, preferând să exploreze profunzimea relaţiilor dintre protagonişti. Tensiunea nu vine în punctul culminant, ci reiese din modul în care se desfăşoară evenimentele; este o reţetă cinematografică dusă aproape de perfecţiune.

    Un alt element ce trebuie menţionat este coloana sonoră semnată de John Williams, acesta reuşind să puncteze toate momentele semnificative ale poveştii.

    În concluzie, The Post e un film pe care îl recomand fără reţineri. Are toate ingredientele necesare unui film de succes, iar prezenţa unor actori ca Meryl Streep sau Tom Hanks nu face decât să crească valoarea producţiei.

  • INS: Afacerile din comerţul angro au crescut cu 7,6% în primele 11 luni din 2017

    Avansul afacerilor din comerţul angro a fost consemnat datorită creşterii comerţului cu ridicata nespecializat (+16,5%), comerţului cu ridicata specializat al altor produse (+14,2%), comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+6,6%), comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+6%), comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+5,9%) şi comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+4,2%).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele mai scumpe bijuterii în istorie

    Graff Pink

    Atunci când vine vorba de bijuterii de lux de colecţie, diamantele nu pot lipsi de la festivitatea de premiere. Exemplarul cel mai de seamă din această categorie este unicul Graff Pink, diamantul deţinut iniţial de un bijutier american celebru, Harry Winston.

    Acesta a fost descris drept diamantul cel mai deosebit descoperit vreodată şi valorează nu mai puţin de 46.2 milioane de dolari. După ce a fost ţinut în colecţia unică a acestui bijutier vreme de mulţi ani, acesta a ajuns în posesia brandului Graff care l-a inclus într-un inel devenit celebru şi cu o valoare de piaţă de inegalat.

    Colierul Hutton-Mdivani Jadeite

    Din categoria celor mai scumpe bijuterii din istorie nu putea lipsi un colier de colecţie precum cel al brandului Hutton-Mdivani care a fost vândut pentru suma fabuloasă de 27.4 milioane de dolari. Smaraldul verde este culoarea aleasă pentru această piesă de colecţie accesorizată cu 27 de mărgele preţioase la care se adaugă un adevărat set de rubine şi diamante montate în platină şi aur galben de 18k.

    Ceasul unic Chopard

    Chopard este un brand cunoscut pentru fabricarea ceasurilor. Ceasul Chopard de 201 de carate, realizat în anul 2000, care conferă un nou sens conceptului de lux. Vândut pentru suma fabuloasă de 25 milioane de dolari, acesta a rămas în istorie drept cel mai scump ceas de până acum.

    Acestea sunt trei dintre cele mai scumpe bijuterii din lume în acest moment. Fiecare dintre acestea a devenit parte memorabilă a istoriei şi obiecte de colecţie studiate de cei care aspiră să aducă inovaţie în acest domeniu.

    Sursa: BeSpecial.ro

  • Cifra de afaceri din comerţ a crescut în noiemebrie 2017, faţă de luna precedentă, cu 0,7%

    Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 11,4%, respectiv cu 11,7%. informează un comunicat al INS.

    În perioada 1.I-30.XI.2017, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut faţă de perioada 1.I-30.XI.2016 atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 10,3%, respectiv cu 9,4%.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vienna Insurance Group a înregistrat prime brute subscrise de peste 7 miliarde de euro în primele trei trimestre ale amului

    Primele au crescut cu 5,6 procente, excluzând impactul produselor de asigurare cu prima unică. Creşterea s-a datorat în principal segmentului auto şi altor segmente de asigurări daune/accidente, fiind susţinută în principal de Polonia, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Bulgaria, Croaţia şi Serbia. Polonia, Slovacia şi România au înregistrat de asemenea creşteri ale asigurărilor de viata. În ceea ce priveşte segmentul asigurărilor de sănătate, una dintre priorităţile majore ale „Agendei 2020”, creşterea primelor s-a datorat în principal Austriei, statelor baltice şi Georgiei.

    Rata de solvabilitate la nivelul Grupului VIG listat a fost de 224,8 procente la 30 septembrie 2017, reconfirmand astfel rată obţinută în primul semestru din 2017 (224,5 procente). Rezultatul financiar de 732 milioane euro pentru primele trei trimestre din 2017 indică o creştere anuală de 4,1 procente. Creşterea a fost rezultatul unei majorări a venitului curent graţie consolidării complete a entităţilor non-profit ale grupului şi profiturilor realizate mai mari din vânzarea de acţiuni. Investiţiile Grupului incluzând numerarul şi echivalentele de numerar au crescut la 37,2 miliarde euro la 30 septembrie 2017 datorită unei intensificări a activităţilor de investiţii (31 decembrie 2016: 36,2 miliarde euro).

    VIG a înregistrat o rată combinată de 97,3 procente în primele trei trimestre din 2017. Atat rata daunei, cât şi rata cheltuielilor s-au îmbunătăţit comparativ cu anul precedent. Austria, Polonia, Serbia şi statele baltice au contribuit în principal la reducerea în ansamblu a ratei combinate, fapt care s-a datorat în principal profitabilităţii în creştere a segmentului auto.

    Cresteri anuale semnificative ale profitului au fost înregistrate în Polonia, Ungaria şi în segmentul „alte pieţe din ECE” – în principal în Serbia. Creşterea profitului în Polonia şi Ungaria s-a datorat îmbunătăţirii semnificative a segmentului RCA, iar în România – asigurărilor CASCO şi măsurilor pe termen lung de creştere a profitabilitatii.

    Profitul (înainte de impozitare) a crescut la 331 milioane euro în primele trei trimestre din 2017. Pietele din Europa Centrală şi de Est au contribuit cu peste 60 de procente din total. Creşterea anuală de aproape 10 procente s-a datorat în principal îmbunătăţirii ratei combinate şi bunei evoluţii a rezultatului financiar. Creşterea contribuţiei la profit a linilor de business daune/accidente a compensat impactul mediului marcat de dobânzi reduse.

     

  • BCE vrea să limiteze retragerile din băncile în faliment şi să introducă scutiri în locul garantării

    „Excepţia generală pentru depozitele garantate şi creanţele în cadrul sistemelor de compensare a investitorilor ar trebui înlocuită cu scutiri discreţionare limitate care trebuie acordate de autoritatea competentă pentru a menţine un anumit grad de flexibilitate. În cadrul acestei abordări, autoritatea competentă ar putea, de exemplu, să permită deponenţilor să retragă zilnic o sumă limitată de depozite, în conformitate cu nivelul de protecţie instituit în temeiul Directivei privind schemele de garantare a depozitelor (DGSD) 34, ţinând cont de potenţialul lichidităţii şi constrângerile tehnice”, arată autorii documentului, care se referă la revizuirea cadrului de gestionare a crizelor bancare în Uniunea Europeană.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro