Oginian Nencev şi-a petrecut ultimii 15 ani încercând să scape din Vidin, regiunea din pintenul din nord-vestul Bulgariei, scrie Balkan Insight. De şase ori a plecat în căutarea unui trai mai bun şi de şase ori s-a întors. Decizia de a reveni în cel mai sărac colţ al celei mai sărace ţări a Uniunii Europene a fost neobişnuită. Dar dorinţa lui de a pleca nu era şi nici acum nu este.
Ognian a plecat pentru prima dată în căutarea unui loc de muncă pe când se apropia de 50 de ani, după ce şi-a pierdut slujba de inspector sanitar veterinar în oraşul Vidin, capitala provinciei cu care îşi împarte numele. Spre deosebire de milioane de bulgari care au plecat în vestul Europei, el şi-a limitat căutarea doar la ţara sa. Uneori îşi găsea de lucru ca medic veterinar, pe baza calificării sale iniţiale. Uneori era angajat ca profesor de ştiinţe sau inginer de termoficare pe baza unor calificări suplimentare. Se întorcea la Vidin ori de câte ori se termina munca, cu acelaşi sentiment de fiecare dată: teamă. „Parcă mă întorceam la mormântul meu”, a spus el. „Acesta este un oraş muribund”.
Vidin este captiv într-o spirală a morţii în care o economie în stagnare şi un declin demografic se hrănesc una pe alta. Oamenii au părăsit provincia în căutarea prosperităţii, iar prosperitatea a evitat provincia deoarece au plecat atât de mulţi oameni. În timp ce o dinamică similară este în joc în mare parte din Europa de Est, impactul ei în Vidin a fost dramatic. Populaţia provinciei a scăzut cu cel mai rapid ritm din Bulgaria, care ea în sine se confruntă cu cea mai rapidă scădere a populaţiei din UE şi, după unele calcule, din lume. Vidin poate pretinde lejer că este capitala mondială a declinului populaţiei – punctul zero al colapsului demografic.
O aberaţie în contextul global, Vidin este totuşi tipic pentru colţul său de Europă. De la căderea comunismului în urmă cu 30 de ani, ţările din estul şi sud-estul Europei au fost martorii unui fenomen teribil – o golire treptată de locuitori. Potrivit unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite din 2019, regiunea găzduieşte 9 din cele 10 ţări cu cea mai rapidă scădere a populaţiei din lume.
În spatele acestor statistici se află două mari tendinţe: emigrarea spre Vest şi ratele de fertilitate în scădere. Milioane de tineri au părăsit estul Europei spre economiile mai bogate din Occident. În acelaşi timp, cei rămaşi au avut mai puţini copii decât generaţiile anterioare. Aceşti factori s-au combinat pentru a produce o rată de scădere a populaţiei nemaivăzută în vremuri de pace şi care aminteşte mai mult de războaie şi pandemii.
Dacă UE în ansamblu a evitat rata declinului populaţiei observată în Europa de Est, aceasta se datorează în mare parte faptului că statele sale vestice au primit migranţi din afara frontierelor Uniunii, precum şi din interiorul acesteia. Cu toate acestea, în Europa de Est, multe guverne sunt în mod deschis ostile faţă de migraţie, în special faţă de oamenii veniţi din Asia, Africa şi Orientul Mijlociu. Liderii din întreaga regiune solicită constant controale mai stricte la frontieră şi tărăgănează acceptarea cotei lor de refugiaţi şi migranţi impuse de UE. Cu toate acestea, rata declinului demografic le forţează la unele alegeri dure.
Declinul implică costuri economice pe termen lung. În timp, o forţă de muncă în scădere devine neatractivă pentru investitori şi nu poate susţine nevoia de pensii şi asistenţă medicală a unei populaţii îmbătrânite. Atragerea muncitorilor străini poate ajuta la acoperirea costurilor mai bine decât alte măsuri, cum ar fi încurajarea familiilor să se mărească sau convingerea expaţilor să se întoarcă. Polonia şi Lituania sunt doar două dintre ţările care au început să încurajeze o formă foarte specifică de migraţie – din Ucraina vecină, o ţară din afara UE a cărei economie a fost slăbită de conflictul cu Rusia. Statele din sud-estul Europei, precum Bulgaria, nu au adoptat încă politici similare, dar rata declinului demografic le-ar putea lăsa în curând fără opţiuni.
„Este nevoie de un val masiv de migraţie”, a spus Georgi Burdarov, demograf la Universitatea St. Kliment Ohridski din capitala Bulgariei, Sofia, care a consiliat guvernul bulgar. „Dacă teritoriul nu poate fi umplut de o populaţie bulgară, va veni altul. Acest teritoriu va avea un viitor mai bun.”
Vidin se află la de cinci ore de mers cu maşina de Sofia. Drumul de 240 km trece
prin Stara Planina, sau Munţii Balcani, fĂCând parte dintr-un coridor rutier de transport de marfă aglomerat care leagă Europa centrală de portul grecesc Salonic.
De-a lungul unor porţiuni muntoase ale traseului, maşinile şi camioanele cu containere navighează pe benzi înguste, cu gropi. Accidentele sunt frecvente şi tind să blocheze traficul în ambele sensuri. Guvernele succesive au promis că vor moderniza drumul, dar până acum nu s-a făcut nimic vizibil.
Nostalgicii comunismului pot spune că în anii 1980 călătoria între Vidin şi Sofia dura doar 35 de minute. Oraşele erau legate de zboruri de pasageri operate de compania aeriană de stat. Biletele erau ieftine. Locuitorii mai în vârstă din Vidin îşi amintesc că au vizitat capitala şi în alt scop decât să meargă la cumpărături.
Cu toate acestea, serviciul a devenit neviabil după căderea regimului comunist, zborurile au fost suspendate în 1992, iar singurul aeroport din Vidin a devenit nefolosit. Astăzi, turnul său de control abandonat are vedere la o pistă presărată cu anvelope vechi şi sticlă spartă. Poveştile din era când se zbura din Vidin – povestea, de exemplu, a pasagerului care a urcat cu un pui la bordul avionului, sedându-l cu coniac – au intrat în folclor.
În Vidinul de astăzi, vegetaţia se contopeşte cu civilizaţia. Copacii şi boscheţii înmoaie aspectul dur al blocurilor de beton din epoca comunistă. Primăvara, parfumul teilor înfloriţi umple străzile goale. În piaţa principală, un ecran uriaş transmite în buclă un videoclip de informare publică, indiferent de ora din zi. Există, de asemenea, indicii ale unui cosmopolitism trecut. Cartierul din centrul oraşului, cu străzi înverzite şi conace care se degradează, găzduia odată consulatele unor jucători regionali precum Rusia, Austria şi România. Sinagoga, înghiţită de buruieni, a fost odată cea de-a doua ca mărime din Bulgaria.
Vidin îşi datorează statutul anterior geografiei. Situat pe malul Dunării, a fost timp de secole un avanpost comercial, disputat de conducătorii sârbi, maghiari şi otomani. Sub guvernul comunist al Bulgariei, oraşul a fost transformat într-un centru industrial. Până în 1980, fabrica toate telefoanele din ţară şi două treimi din anvelope. Scrumierele-suvenir din oraş înfăţişau o anvelopă care înconjoară cel mai cunoscut reper al său – cetatea medievală Baba Vida.
Ambii fii ai lui Nikolay Ţocev s-au alăturat exodului spre vest, mutându-se în Spania pentru a lucra în sectorul IT. Între timp, paznicul de 65 de ani a părăsit oraşul Vidin şi s-a mutat în satul din apropiere Novo Selo, unde cu salariul său de 320 de euro poate face mai multe. Fiii săi uneori ajută financiar gospodăria. „Cum pot cere mai mult?” spune el. „Este normal ca viţelul să hrănească vaca?” Obişnuia să conducă o afacere de impermeabilizare, dar a închis magazinul în 2010, când criza financiară mondială devasta Bulgaria. „Oamenii nu aveau bani pentru renovarea caselor”, a spus el.
Venitul pe cap de locuitor din provincia Vidin este de 3.640 de euro, sau jumătate din media bulgară, potrivit Eurostat. Rata şomajului este de 13,5% – de trei ori media Bulgariei. Cifrele nu pot fi tratate ca fiind exacte deoarece nu iau în calcul o economie gri considerabilă. Mulţi oameni lucrează fără contracte, veniturile lor fiind completate discret de plăţile în numerar.
În oraşul Belogradcik, la 56 km de oraşul Vidin, şomerii îşi petrec timpul în cafenele. Primarul Boris Nikolov a declarat că şomerii preferă să supravieţuiască cu munci sporadice sau cu ce primesc de la rudele din străinătate decât să îşi assume un loc de muncă. „Nu găseşti nici măcar patru persoane care să facă să funcţioneze o cafenea mobilă”, s-a plâns el. Nikolov a explicat că cifrele oficiale despre populaţia oraşului său sunt înşelătoare, deoarece mulţi sunt plecaţi peste hotare nedetectaţi. „Eram 10.000 de oameni în 1991, acum suntem 5.000 pe hârtie şi poate 3.000 în realitate”, a spus el.
Abandonat de adulţii săi apţi de muncă, Vidin a devenit o ţară a bătrânilor şi, ocazional, a minorilor. Unii dintre cei care s-au dus să muncească în ţările altora au lăsat în urmă „copiii Skype”, numiţi astfel după cea mai cunoscută dintre aplicaţiile cu care părinţii ţin legătura cu cei mici.
Copiii sunt de obicei lăsaţi în grija bunicilor, susţinuţi cu remiterile trimise de părinţi. În nord-vestul Bulgariei, 44% – adică aproape jumătate – dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 10 şi 17 ani au avut unul sau ambii părinţi la muncă în străinătate, potrivit unui raport al agenţiei ONU pentru copii, Unicef. În Bulgaria, în ansamblu, rata medie este de 23%, adică unul din cinci copii.
„Părinţii pleacă pentru că trebuie, nu pentru că vor”, spune Kristin Valentinova, în vârstă de 18 ani. Absolventă de liceu la Vidin, ea şi-a văzut sporadic tatăl timp de 13 ani, când acesta locuia şi lucra în Cipru. În doi din acei ani, în timp ce mama l-a însoţit pe tata, Kristin a fost crescută doar de bunica ei. Toţi cei 26 de elevi care au absolvit clasa ei de liceu au părăsit Vidinul. A urmat exemplul lor anul trecut, mutându-se în Olanda pentru a studia afaceri.
Speranţele în marile planuri ale guvernului pentru a aduce o soartă mai bună Vidinului sunt deocamdată degeaba. Inaugurarea în 2013 a unui pod rutier peste Dunăre, care leagă Vidin de Calafat, oraş din România, a crescut volumul traficului prin provincie, dar nu a creat multe locuri de muncă. În 2017, guvernul de la Sofia a lansat un program de angajări de un milion de euro pentru nord-vestul Bulgariei, menit să încurajeze firmele să reţină salariaţii locali cel puţin un an. Potrivit lui Radoslav Georgiev, economist al think-tank-ului Active Society din Vidin, 90% dintre angajaţi au fost concediaţi după încheierea programului.
Economia în cădere liberă a Vidinului şi populaţia în scădere au creat o „problemă de genul oul şi găina”, spune Georgi Stoev, fondatorul unui incubator de tehnologie bulgar. El a explicat că angajatorii stau departe de zone precum Vidin, „susţinând că nu există persoane potrivite pentru angajare, iar tinerii pleacă, argumentând că nu există angajatori potriviţi”.
Exodul forţei de muncă din Bulgaria a început în anii 1990, în frământările tranziţiei de la comunism la economia de piaţă, şi a continuat până în noul mileniu. Intrarea ţării în UE în 2007 a fost precedată de teama că migraţia va atinge apogeul după ce libertatea de mişcare va fi permisă tuturor cetăţenilor. Anticipând o creştere, economiile bogate ale UE – de la Italia, Austria şi Germania şi până la Olanda, Marea Britanie şi Irlanda – au impus restricţii temporare muncitorilor din Bulgaria şi România. Ultima dintre aceste limitări a expirat în 2014. Gunter Verheugen, comisarul UE pentru extindere între 1999 şi 2004, a declarat că a fost îngrijorat de impactul pe care l-ar fi avut asupra economiilor României şi Bulgariei pierderea a şi mai multor muncitori. În timpul discuţiilor de preaderare, a povestit el, restricţiile temporare au fost văzute ca un mijloc nu doar de protejare a pieţelor forţei de muncă din Europa de Vest, ci şi de protejare a „dezvoltării în ţările candidate”. Cu toate acestea, factorii de decizie politică n-au reuşit să prevadă rata declinului populaţiei. „Nimeni nu se putea aştepta ca depopularea Bulgariei şi României să fie atât de rapidă”, a precizat Verhuegen.
Negociatorul şef al Bulgariei în discuţiile de aderare, şi fostul adjunct al ministrului de externe, Vladimir Kisyov spune că liderii UE au fost, în general, „pragmatici” în ceea ce priveşte extinderea libertăţii de circulaţie, recunoscând că măsura va atenua penuria de forţă de muncă din cele două ţări. „Statele UE cărora le lipsesc muncitorii beneficiază de pe urma poporului nostru”, a spus el.
Desigur, se credea că România şi Bulgaria vor beneficia de aderarea la UE, la fel cum a fost cazul altora din regiune, de aderarea la bloc. În teorie, câştigurile economice care au venit odată cu calitatea de membru ar fi urmat să contribuie la încetinirea ratei declinului demografic prin reducerea motivelor pentru emigrare.
Nivelul de trai pare să se fi îmbunătăţit după aderare.
Când Bulgaria a intrat în UE în 2007, PIB-ul pe cap de locuitor era de 40% din media celor 27 de state membre ale blocului. În 2018, indicatorul era la 50% din media Uniunii cu 28 de membri. Înainte de pandemie, rata şomajului era la un nivel minim istoric.
Cu toate acestea, declinul demografic a continuat. Zeci de mii de tineri bulgari pleacă în vestul Europei în fiecare an. Numărul bulgarilor care locuiesc şi muncesc în străinătate s-a dublat de la aderarea ţării lor la UE, potrivit Eurostat. Astăzi, 12% din forţa de muncă a ţării trăieşte în alte state membre ale Uniunii.
Bineînţeles că emigrarea nu este singurul factor din spatele declinului. Rata fertilităţii din Bulgaria, de 1,5 naşteri la o femeie, este cu mult sub minimul necesar pentru menţinerea populaţiei, chiar şi dacă nu se ţine cont de pierderile datorate emigrării. În provincia Vidin, numărul naşterilor pe an este cu două treimi sub cel din 2000.
În timp ce câştigurile economice ale Bulgariei de după aderarea la UE nu au stopat declinul demografic, cel mai probabil acest declin a frânat aceste câştiguri. Potrivit unui sondaj realizat de Fondul Monetar Internaţional, PIB-ul pe cap de locuitor al Europei Centrale, de Est şi de Sud-est ar fi putut urca până la 74% din media vest-europeană până în 2050 – o creştere semnificativă faţă de actualul nivel, de 52%. Însă după luarea în considerare a scăderii populaţiei, PIB-ul pe cap de locuitor revizuit pentru aceeaşi perioadă nu trece de 60% din media vest-europeană. În cuvintele specialiştilor de la FMI, „vânturile contrare demografice” au încetinit rata „convergenţei veniturilor”. O soluţie este importul de forţă de muncă, aşa cum face, spre exemplu, Polonia cu muncitorii sezonieri ucraineni. Politic, acest subiect este unul delicat pentru mai toate statele estice. Ognian Nencev, medicul veterinar, este însă deschis acestei perspective. „Nu ar fi rău să aducem imigranţi”, a spus el. „Unii ar putea spune că imigranţii duc la scăderea salariilor locuitorilor din Vidin. Dar unde sunt aceşti cetăţeni despre care vorbesc?”
În timp ce îşi caută următorul loc de muncă care îl va îndepărta de Vidin, Ognian îşi aminteşte de ocazia în care şi el a fost tentat să plece în străinătate, printr-o ofertă de muncă şi cazare ieftină în Germania. A ajuns până la autogară, unde a fost întors pentru că a încercat să urce în autobuz cu pisica sa. „Cum aş putea s-o las în urmă?” îşi aminteşte el. Şi aşa a rămas, frustrarea sa că a rămas în Vidin este domolită de afecţiunea sa pentru o pisică.