Tag: eveniment

  • O industrie care se pregăteşte să explodeze în România. A crescut deja cu 55% în ultimii ani şi se pregăteşte de un nou boom

    Industria de sănătate şi fitness din România are o valoare estimată la 248 de milioane de euro, crescând în ultimii cinci ani cu aproximativ 55%, spune Kent Orrgren. „Estimăm că această creştere de 10-12% pe an va continua, în primul rând pentru că ştim că noi vom fi parte a acestei creşteri. Sunt convins că asta va determina şi alţi antreprenori să deschidă propriile cluburi şi, în cazul în care au succes, să treacă la mai multe unităţi. Noi încurajăm acest lucru şi susţinem colegii din industrie, nu ne deranjează să împărtăşim din cunoştinţele noastre”, a spus Kent Orrgren, CEO World Class. 

    Atunci când a intrat în această industrie, rata de penetrare a serviciilor de sănătate şi fitness era de 5% în Suedia; „e un procentaj foarte mic pentru orice industrie”, spune suedezul. Când a plecat de la Satz, rata ajunsese la 15%, iar acum e de aproximativ 25%. „În România, rata de penetrare e astăzi de 4%. Poate va ajunge la 15% în 15-20 de ani, dar se va ajunge acolo. Vedem comportamentul românilor, stilul lor de viaţă – e doar chestiune de timp ca industria să ajungă la un nivel ridicat. În Europa, rata medie de penetrare este de 10%, cu valori mai ridicate în Germania şi Marea Britanie; există astfel un mare potenţial de dezvoltare pentru piaţa locală.”

    World Class România, cea mai mare reţea de centre de fitness din ţară, controlată de fondul de investiţii polonez Resource Partners, a finalizat anul trecut cu afaceri de 27 de milioane de euro, iar pentru acest an ţinteşte afaceri de 33-35 de milioane de euro, potrivit oficialilor companiei. În ceea ce priveşte marja profitului, aceasta se ridică la 20-25% (calculată pe baza EBITDA). Datele oficiale de la Ministerul de Finanţe arată că în 2017 (ultimul an pentru care s-a depus bilanţul) numărul de angajaţi se ridica la 333 de persoane.


    O industrie care se pregăteşte să explodeze în România. A crescut deja cu 55% în ultimii ani şi se pregăteşte de un nou boom 

  • Vizitatorii ca artă

    La început, acesta îi hrănea pe cei care treceau pragul expoziţiilor sale cu mâncare thailandeză preparată chiar de el, pentru ultimul astfel de eveniment, de la Muzeul Hirshborn din Washington, apelând însă la un restaurant cu specific.

    Vizitatorii iau fiecare un castronel cu mâncare pe care o mănâncă fie plimbându-se prin expoziţie, fie stând într-una din săli şi admirând lucrările, imagini de la diverse proteste, menite să le dea de gândit.

    Ideea de la care porneşte artistul, scrie Washington Post, este că felul în care oamenii îi receptează arta este o artă în sine, mâncarea oferită îndemnându-i pe aceştia să interacţioneze unii cu alţii.

  • Restricţii de circulaţie vineri şi sâmbătă în Capitală. Rutele ocolitoare anunţate

    Pe data de 11 mai, pe traseului evenimentului ciclist ”Cu bicicleta la mare”, banda I de circulaţie va fi alocată exclusiv participanţilor la eveniment între orele 7.30 – 9.15, transmite Brigada Rutieră.
     
    În ziua de 11 mai a.c., se va desfăşura evenimentul ciclist “Cu bicicleta la mare”, după următorul program:
    – între orele 07.30 – 08.30, adunarea participanţilor în parcarea Kaufland din Şos. Colentina nr.6;
    – între orele 08.50 – 09.15, deplasarea participanţilor pe următorul traseu: parcarea Kaufland din Şos. Colentina nr.6 – Str. Vladislav Voievod – Şos. Electronicii – Str. Heliade între Vii – Str. Doamna Ghica – Şos. Pantelimon – ieşire Bucureşti/intrare Ilfov prin Sos. Pantelimon DN3.
     
    Deplasarea participanţilor la turul ciclist se va face pe partea carosabilă, pe banda I de circulaţie.
     
    Poliţiştii rutieri le cer conducătorilor de autovehicule să reducă viteza, să circule cu prudenţă în momentul în care se deplasează pe lângă grupurile de biciclişti şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri.
     
    Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate trecerii, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă.
     
  • Eveniment cu zeci de mii de cai putere destinat iubitorilor de automobile

    Intrarea este gratuită pentru vizitatori şi vor putea interacţiona atât cu proprietarii, cât şi cu bijuteriile acestora pe patru roţi, în intervalul orar 10:00-18:00, sâmbătă şi duminică.
     
    În prima zi a evenimentului cei peste 80.000 de cai putere ai maşinilor vor putea fi auziţi şi puşi la treabă printr-o serie de concursuri menite să ţină cu sufletul la gură audienţa.
     
    Limbo cu maşini – Concurenţii experimentaţi trec pe rând cu maşinile printr-o poartă care coboară la fiecare trecere, eliminând din maşini, iar maşina cu cea mai joasă gardă iese câştigătoare. 
     
    Airride battle – Două maşini dotate cu suspensie pe aer, puse faţă în faţă, vor “dansa” pe muzică, iar cea mai aplaudată maşină de către spectatori va câştiga.
     
    Loudest pipes – Cele mai gălăgioase turaţii vor fi măsurate şi auzite la Veranda Mall, şi bineînţeles, cea mai gălăgioasă maşină va fi desemnată câştigătoare.
     
    EngineBay – Concurenţii îşi ridică capota motorului pentru ca acesta să fie jurizat, iar maşina câştigătoare este cea mai bine modificată şi cu motor personalizat. 
     
    Cele mai interesante tuning-uri realizate de împătimiţii cailor putere vor fi premiate a doua zi.
  • Ziua de 4 mai este considerată Star Wars Day, iar în 2019 evenimentul are partea lui de tristeţe

    În anul 1978, fanii au inventat un joc de cuvinte pornind de la clasicul slogan “Star Wars” “May the Force Be With You” (“Forţa să fie cu tine”): “May the Fourth Be With You”. Deşi iniţial fanii din SUA au invocat această expresie ca urare în ziua de 4 iulie, anul următor data a fost restabilită pentru 4 mai, ca urmare a publicării unei pagini de publicitate în ziarul The London Evening News, care conţinea un mesaj de felicitare adresat primei femei britanice în funcţia de prim-ministru, Margaret Thatcher, pentru câştigarea alegerilor chiar pe 4 mai 1979: “May the Fourth Be With You, Maggie. Congratulations!”.

    În acel moment, filmul ”Star Wars/Războiul Stelelor”, lansat pe 25 mai 1977, câştigase deja şase premii Oscar pentru cea mai bună muzică, cel mai bun mixaj de sunet, cele mai bune efecte vizuale, cele mai bune costume, cele mai bune decoruri şi cel mai bun montaj.

    De atunci, şi în special în ultimii ani, fanii “Star Wars” au declarat ziua de 4 mai ca fiind sărbătoarea lor, zi care a oferit totodată oportunitatea Lucasfilm de a recompensa comunitatea “Star Wars” care celebrează în fiecare an povestea dintr-o galaxie îndepărtată. Astfel, din 2012, Lucasfilm încurajează activităţile de 4 mai, atât prin site-ul său oficial şi canalele sociale, cât şi prin diverse oferte speciale şi reduceri pentru produsele “Star Wars”.

    Şi pentru că jocul de cuvinte “May the 4th Be With You” nu are aceeaşi conotaţie atunci când este tradus în alte limbi, s-a adoptat ca denumire globală “Ziua Star Wars/ Star Wars Day” pentru această sărbătoare anuală.

    În 2019, aniversarea este îndoliată de faptul că Peter Mayhew, cel care a îmbrăcat costumul lui Chewbacca pentru producţiile din serie, a încetat din viaţă pe 30 aprilie, cu mai puţin de o lună înainte să împlinească 75 de ani.

    Creată din imaginaţia lui George Lucas, franciza “Războiul stelelor” a marcat, în 1977, naşterea unui nou gen în cinema-ul comercial, popular, destinat publicului larg, în care se va remarca şi Steven Spielberg. Cei doi cineaşti, care au făcut parte din acelaşi grup de tineri regizori cu referinţe mai degrabă televizuale decât cinematografice, urmau să colaboreze, de altfel, apoi, la o altă saga de succes mondial, formată din cele patru filme “Indiana Jones”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aroganţă de milionar: A cumpărat o insulă pentru a organiza un eveniment în stilul unui joc pe calculator

    Un miliardar vrea să organizeze un eveniment inspirat de jocul Battle Royal şi să ofere peste 130.000 de dolari celui care va câştiga.
     
    Acesta a cerut ajutorul celor de la HushHush.com, o platformă ce oferă servicii de lux, pentru achiziţionarea unei insule pe care să poată organiza meciul, scriu cei de la Business Insider.

    Evenimentul este planificat să dureze trei zile; jucătorii vor concura timp de 12 ore în fiecare zi şi vor campa în timpul nopţii. Producătorul de jocuri va trebui să se asigure că toţi jucătorii au muniţie suficientă pentru concurs şi că toată lumea concurează în limitele siguranţei.

    Paramedicii externi, medici şi experţi în domeniul sănătăţii şi siguranţei vor fi la îndemână în caz de necesitate. Solicitantul de succes va călători pe insulă pentru a evalua peisajul şi va câştiga aproximativ 45.000 de lire sterline pe o perioadă de şase săptămâni.

    “Jocurile Battle Royale au devenit incredibil de populare în ultimii ani, iar clientul nostru este un fan care doreşte să facă jocul o realitate în cel mai sigur mod posibil. Dacă campionatul este un succes în acest an, evenimentul ar putea devni unul anual care va avansa, ceea ce este foarte interesant!” a spus Aaron Harpin, fondatorul HushHush.com.

     

  • TELUS Days of Giving

    Motivaţie

    TELUS Days of Giving este cel mai mare eveniment de voluntariat al companiei şi reuneşte în fiecare an sute de membri ai echipei TELUS International. TELUS International susţine la nivel global modelul „Dăruim acolo unde trăim“ („We give where we live“).

    Descrierea proiectului
    Sprijinul companiei constă atât în contribuţiile la evenimente caritabile şi iniţiative ale organizaţiilor nonprofit în valoare de 350 milioane dolari, cât şi în cele peste 6,8 milioane de ore de voluntariat ale angajaţilor la nivel internaţional. În ultimii 10 ani, TELUS International a avut la nivel global mai mult de 40.000 de membri ai echipei care au făcut voluntariat pentru a ajuta peste 70.000 de persoane. În România şi Bulgaria, numărul voluntarilor a fost de peste 3.600, iar cel al beneficiarilor de aproximativ 5.000, majoritatea fiind copii. Din 2013, compania a organizat în România şase ediţii ale TELUS Days of Giving, iar evenimentul a crescut an de an adunând 1.820 de voluntari şi un buget total de 300.000 euro.

    Rezultate
    În cadrul acestui program s-au derulat lucrări de amenajare la centrele sociale de plasament Pinocchio şi Cireşarii II, din Bucureşti, şi s-a renovat o şcoală din cartierul Ferentari. Voluntarii au participat la reamenajarea Centrului Socio-Medical HOSPICE Casa Speranţei, de la Adunaţii-Copăceni, şi au plantat peste 1.000 de copaci în beneficiul a 2.800 de tineri.  Anul trecut, pentru cel de-al şaselea an consecutiv, cei 250 de membri ai echipei TELUS International au contribuit la construirea centrului comunitar Buftea, împreună cu Habitat for Humanity. Centrul va oferi zilnic, pentru 50 de elevi, ateliere extraşcolare, mâncare şi consiliere psihologică. Mai mult, alţi 150 de copii vor beneficia în cadrul centrului de activităţi educaţionale.
    Prin donaţia de 80.000 de euro de anul trecut (care include 40.000 euro pentru materialele de construcţie) TELUS International şi-a propus să susţină accesul copiilor la educaţie şi asistenţă socială, ajutând astfel la prevenirea abandonului şcolar şi îmbunătăţirea performanţei educaţionale.



    Număr de angajaţi
    1.500

    Valoarea investiţiei
    300.000 euro

  • Cine şi ce a impresionat la MWC Barcelona

    MWC este unul dintre cele mai importante evenimente dedicate telefoanelor mobile şi tehnologiei telecom, la care participă sute de mii de vizitatori de pe toate continentele. Cel mai mare show de telecomunicaţii din lume are o tradiţie de 30 de ani, marcând astfel rolul Europei în industria mobilă. Ediţia din 2019 a avut loc în perioada 25-28 februarie.
    Evenimentul este organizat de GSMA, organizaţia care reprezintă interesele operatorilor de telefonie mobilă la nivel mondial. Asociaţia are în rândul membrilor săi peste 750 de furnizori şi aproape 400 de companii din ecosistemele mobile, inclusiv producători de telefoane şi dispozitive, companii de software, furnizori de echipamente şi de internet. GSMA organizează, de asemenea, cele mai importante evenimente MWC desfăşurate anual în Barcelona, Los Angeles şi Shanghai, precum şi seria de conferinţe regionale Mobile 360. La ediţia din acest an, atenţia a fost îndreptată către telefoanele pliabile şi tehnologia 5G, lăsând cumva pe plan secund inovaţiile în materie de procesoare, camere sau realitate augmentată. Fiind binecunoscut faptul că Apple nu participă la MWC, vedetele au fost Samsung şi Huawei. Dacă cei dintâi au ales să prezinte întreaga gamă de produse din seria Galaxy S, Huawei a preferat să păstreze o parte din mister şi pentru o lansare separată, care va avea loc la finalul acestei luni la Paris.
    Produsul-vedetă adus de chinezi la Barcelona a fost însă suficient pentru a convinge şi pentru a câştiga cel mai mare premiu pus în joc de organizatori. Mate X, telefonul pliabil propus de Huawei, a obţinut titlul de cel mai bun telefon al MWC.
    Pe lângă telefoane, producătorii au venit şi cu numeroase laptopuri, smartwatch-uri şi alte gadgeturi. MWC 2019 a oferit o fereastră către viitorul tehnologiei; rămâne de văzut cât de mult va trece până când produsele de la Barcelona vor deveni produse de masă.


    Huawei Mate X


    Huawei Matebook X


    Telefoanele pliabile, vedetele evenimentului
    Orice discuţie despre MWC trebuie să înceapă de aici: chiar dacă Samsung „a furat startul”, lansând cea de-a zecea generaţie de Galaxy S cu câteva zile înainte de startul oficial al evenimentului, cele mai multe companii au prezentat oficial produsele în cadrul conferinţelor organizate la Fira Gran Via, centrul expoziţional al Barcelonei.
    Galaxy Fold, telefonul pliabil dezvoltat de Samsung, nu a fost prezentat decât în timpul show-ului oficial, jurnaliştii neavând acces, ulterior, la dispozitiv. Asta a stârnit destul de multe controverse, legate mai ales de perioada de timp care va trece până când Galaxy Fold va ajunge, în cele din urmă, pe rafturile magazinelor.
    Un alt model interesant, dar care a trecut oarecum neobservat, a fost FlexPai al celor de la Royole. Dispozitivul e mai mult tabletă decât telefon, având un display AMOLED de 7,8 inci care poate fi pliat doar parţial. Atrăgător aici este preţul: în jur de 1.300 de dolari, cu 600-700 de dolari mai ieftin decât Galaxy Fold şi cu aproape 1.000 de dolari mai ieftin decât Huawei Mate X.
    Şi ajungem astfel la vedeta evenimentului, care a câştigat prestigiosul premiu GSMA pentru „Cel mai bun dispozitiv mobil prezentat la Mobile World Congress 2019”.
    Huawei Mate X este prevăzut cu un panou flexibil OLED şi se pliază cu ajutorul balamalei mecanice Falcon Wing. Mate X are un ecran de 8 inci cu o rezoluţie de 2.480 x 2.200. Când este pliat, telefonul are două ecrane – unul pe faţă şi unul pe spate. Cel principal are 6,6 inci, în timp ce al doilea este de 6,38 inci. Telefonul are un procesor Kirin 980 cu 8 GB de memorie RAM şi o capacitate de stocare de 512 GB. Mate X oferă suport dual SIM, inclusiv 5G pentru SIM-ul numărul 1. Al doilea loc disponibil poate fi utilizat pentru un card de memorie proprietar Huawei, cu o capacitate de până la 256 GB. Mate X are trei camere pe spate, dezvoltate împreună cu Leica (o cameră de 40 MP, o alta de 16 MB şi o alta de 8 MP). Bateria are o capacitate de 4.500 mAh şi poate fi încărcată la 85% din capacitate în 30 de minute.
    Alături de Mate X, Huawei a prezentat la MWC Barcelona 2019 şi notebookurile MateBook X Pro, MateBook 14 şi MateBook 13, precum şi routerul Huawei 5G CPE Pro.


    Power Max P18K Pop


    Samsung Galaxy S 10

    Ce mai înseamnă inovaţia la smartphone-uri
    Numărul camerelor foto disponibile pe un singur dispozitiv a crescut în ultimii ani, dar Nokia 9 PureView duce lucrurile la un nivel nemaiîntâlnit. Mai exact, telefonul are pe spate cinci camere – două RGB şi trei monocrome – care ar trebui să captureze mult mai multe detalii şi culori ieşite din comun.
    Producătorul chinez Oppo a prezentat un telefon cu zoom 10x, care foloseşte un periscop pentru a trece de bariera zoomului optic de 2x. Sunt inovaţii ale căror date tehnice nu spun prea multe pentru utilizatorul tipic de smartphone, dar care aduc dispozitivele tot mai aproape de cerinţele fotografilor profesionişti. Tehnologia folosită de Oppo a fost dezvoltată de o companie numită CorePhotonics; cu doar o lună înainte de MWC, aceasta a fost achiziţionată de Samsung. Prin urmare, nu ar trebui să ne mire dacă respectiva tehnologie va apărea curând şi pe terminalele coreenilor.
    5G este un subiect la modă, dar majoritatea discuţiilor au fost mai degrabă teoretice până acum. Este un fapt ştiut că 5G va aduce beneficii mai ales pe zona industrială şi pentru companii, dar producătorii au decis totuşi să lanseze smartphone-uri care să ofere accesul la 5G şi utilizatorului de rând. Lansări ale unor telefoane precum Galaxy S10 5G, LG V50 5G sau chiar Mate X arată că tehnologia este tot mai aproape de a fi implementată. Sigur, în prezent, toate aceste dispozitive vor funcţiona tot pe frecvenţe 4G; dar faptul că sunt gata de 5G ar trebui să dea o oarecare siguranţă clientului.
    Revenind la smartphone-uri şi inovaţie, dintre dispozitivele fără ecrane curbate s-a remarcat noua serie Galaxy. Mai exact, Samsung a prezentat o nouă linie de smartphone-uri premium cu display Dynamic AMOLED dotat cu scanner de amprentă ultrasonic. Scannerul de amprentă este capabil să citească formele 3D ale amprentelor pentru un nivel îmbunătăţit de securitate. Galaxy S10 introduce o nouă tehnologie şi în ceea ce priveşte camera foto cu lentile Ultra-Wide (123 de grade) şi o unitate de procesare neurală (NPU) capabilă să identifice scenariile fotografiei. Galaxy S10 şi S10+ au un sistem de trei camere principale de 12 MP, iar Galaxy S10e oferă un sistem de două camere de 12 MP. Camera frontală a celor trei dispozitive are 10 MP şi este capabilă de a fotografia la o calitate UHD. Coreenii au introdus şi Wireless PowerShare pentru Galaxy S10, funcţie ce permite utilizatorilor să încarce alte dispozitive compatibile. În plus, Galaxy S10 este este capabil să se încarce atât pe el, cât şi un al doilea dispozitiv, simultan, în timp ce este conectat la un încărcător obişnuit. Noul software AI (inteligenţă artificială) de pe Galaxy S10 optimizează automat bateria, CPU-ul, memoria RAM şi chiar temperatura dispozitivului. În ceea ce priveşte conectivitatea, Galaxy S10 vine cu o funcţie ce asigură comutarea fără întreruperi între Wi-Fi şi LTE, precum şi alertarea asupra conexiunilor Wi-Fi potenţial periculoase. A ieşit în evidenţă şi Power Max P18K Pop, nu neapărat prin performanţe, ci mai ales prin baterie: 18.000 mAh. În comparaţie, Mate X are doar 4.500 mAh, iar valoarea medie a telefoanelor existente acum pe piaţă este de aproximativ 3.000-3.500 mAh. Cei care aleg Power Max P18K Pop vor putea folosi smartphone-ul la până la 90 de ore de convorbiri, 100 de ore de muzică sau în jur de 2 zile de clipuri video la o singură încărcare a bateriei. În modul de aşteptare, bateria durează până la 50 de zile, fiind ideală pentru călătorii lungi în care accesul la energie poate fi limitat. Pe lângă baterie, telefonul se laudă cu cinci camere şi un ecran mare de 6,2 inci full HD.
    Pe zona de laptopuri, cele mai atractive produse au fost cele din gama MateBook X, lansate de Huawei. MateBook X Pro încorporează procesoare Intel® Core™ i7-8565U şi i5-8265U din generaţia a 8-a. Echipat cu Nvidia® GeForce® MX250 care rulează pe 2 GB GDDR5 VRAM, noul MateBook X Pro ar trebui să ofere o experienţă destul de bună la editarea grafică şi video, la jocurile de conţinut şi redare media. Interesant de menţionat este şi tehnologia inteligentă de filtrare, care oferă o monitorizare a temperaturii sistemului în timp real şi care, datorită fantei mai fine de evacuare a aerului, oferă silenţiozitate dispozitivului. Construit pe tehnologia LTPS, ecranul Ultra FullView de 13,9 inci suportă o rezoluţie de 3K (3.000 x 2.000) şi 100% din gama de culori sRGB. În plus, ecranul acceptă multitouch în 10 puncte şi Finger Gestures Screenshot pentru a oferi utilizatorilor o modalitate nouă şi mai intuitivă de a folosi dispozitivele.
    Dacă ar trebui trasă o concluzie după ediţia de anul acesta a MWC, aceasta ar fi că trendul din ultimii ani, care a constat mai mult în „reglaje fine” aduse produselor de top, a lăsat locul unor inovaţii pe care lumea le aştepta deja de câţiva ani. Cea mai importantă rămâne cea legată de ecranele pliabile, dar nu trebuie scoase din discuţie nici îmbunătăţirile pe zona de hardware, acelea care nu se văd dar care dau putere şi fiabilitate unui dispozitiv.
     

  • Samsung a lansat în România gama Galaxy S10

    Precomenzile pentru noua gamă au început din data de 21 februarie, iar de astăzi smartphone-urile sunt disponibile în magazine, dar şi online, în nuanţele: Prism White, Prism Black, Prism Green, Prism Blue şi Canary Yellow. Galaxy S10+ vine pe piaţă şi în două variante noi, ceramice: Ceramic Black şi Ceramic White, dar şi cu o capacitate de 1TB.
     
    Cu trei dispozitive premium, fiecare construit având un anumit tip de utilizator în minte, Samsung are avantajul unui deceniu în care s-a aflat în topul liderilor din tehnologia smartphone-urilor.
     
    Galaxy S10 are cel mai bun ecran produs vreodată de Samsung, primul ecran dinamic AMOLED din lume. Fiind primul telefon smartphone certificat HDR10+, ecranul oferă conţinut digital viu, o gamă largă de culori pentru imagini dinamice cât mai realiste. 
     
    Rezultatul unui proces de inginerie inovatoare, ecranul unic Infinity-O al Galaxy S10 îmbină o serie de senzori cu tehnologia camerei într-un ecran de tip hole-in display – pentru a maximiza proprietăţile ecranului şi a ne ţine departe de distrageri. 
     
    Ecranul dinamic AMOLED al Galaxy S10 include şi primul scaner de amprente cu ultrasunete încorporat, care citeşte contururile 3D ale amprentei fizice – nu o imagine 2D a acestuia – pentru o îmbunătăţire anti-spoofing. Cu prima certificare FIDO Alliance Biometric Component din lume, această autentificare biometrică oferă securitate de ultimă generaţie, pentru a menţine telefonul în siguranţă.
     
    Galaxy S10 are atât un hardware premium, cât şi software bazat pe machine learning. Dispunând de noi capabilităţi de partajare, performanţe îmbunătăţite datorită inteligenţei artificiale, precum şi Wi-Fi inteligent, Galaxy S10 este cel mai inteligent dispozitiv Samsung.
  • MWC Barcelona, cel mai important eveniment al anului în telecom

    Cel mai mare show de telecomunicaţii din lume are o tradiţie de 30 de ani, destinată să marcheze rolul Europei în industria mobilă.
    Ediţia din 2019 a avut loc în perioada 25-28 februarie şi a găzduit o serie de lansări mult aşteptate, precum cele ale noilor serii Samsung sau Huawei.