BusinessMagazin

Tag: dreptate

  • Noul trend al hipsterilor: un atlet italian introduce modelul “jumătate barbă-jumătate ras”

    De ce trebuie să alegi între a te bărbieri sau a îţi lăsa o barbă de hipster? Graţie unui atlet italian, acum le poţi avea pe amândouă.

    Săritorul în înălţime Gianmarco Tamberi, proaspăt medaliat cu argint la Diamond League în Londra, a tras atenţia spectatorilor mai degrabă datorită imaginii sale nonconformiste.

    Tamberi a apărut prima dată cu o jumătate de barbă la campionatele europene din martie, dar se gândeşte la acest look încă din 2011, potrivit celor de la Quartz. Tânărul spune că imaginea sa unică îi poartă noroc; dacă ne uităm la faptul că a doborât pe 1 iulie recordul Italiei la săritură în înălţime, pare să aibă dreptate.

  • Euro s-a depreciat constant faţă de dolar, reflectând divergenţa între economia SUA şi cea a zonei euro

    De la peste 1,35 dolari/euro la începutul lui iulie 2014, euro s-a depreciat constant faţă de dolar în fiecare dintre lunile următoare, reflectând atât divergenţa între economia SUA, în plină redresare, şi cea a zonei euro, ajunsă aproape de pragul recesiunii, cât şi divergenţa corespunzătoare între politicile monetare promovate de Rezerva Federală şi Banca Centrală Europeană. Fed tocmai se pregătea să încheie ultimul său program de stimulare monetară a economiei, în timp ce BCE se pregătea să lanseze în septembrie prima rundă de finanţări ieftine pentru bănci şi încă rezista cântecelor de sirenă ale pieţelor financiare care îi cereau să urmeze exemplul Fed şi să apeleze şi ea la tiparniţa de bani, spre a da un impuls mai consistent economiei din zona euro.

    După cum ştim, principala piedică în calea pornirii tiparniţei a fost rezistenţa Germaniei, care s-a temut mereu că o astfel de soluţie ar face toate statele cu probleme fiscale din zona euro să arunce la gunoi politicile de austeritate şi să se răsfeţe nemeritat pe nişte bani fictivi. Nici măcar argumentul stagnării economiei din zona euro n-a fost de ajuns spre a face BCE să treacă peste obiecţiile nemţeşti; decisiv însă a fost efortul coordonat de SUA de ieftinire treptată a petrolului în a doua jumătate a anului trecut, care n-a creat numai probleme economiei ruseşti, ci a reuşit să împingă în teritoriu negativ şi inflaţia din zona euro. Aceasta a permis compunerea în timp a unui argument tot mai convingător privind necesitatea ca BCE să pornească tiparniţa monetară spre a combate pericolul deflaţiei (ne amintim că nu mai departe de primăvara trecută, când preţul barilului era încă sus, iar războiul rece al Occidentului cu Rusia era abia la început, fostul bancher central polonez Leszek Balcerowicz încă putea spune cu temei la Bucureşti că pericolul deflaţiei este o poveste fabricată de guvernele ostile reformelor şi de speculatorii financiari).

    Aşa încât pieţele financiare au asimilat deja încă de anul trecut certitudinea că BCE va lansa până la urmă un program de cumpărare de obligaţiuni după modelul Fed (relaxare monetară cantitativă – QE, quantitative easing), singura discuţie fiind despre momentul când această lansare va avea loc. Acest efect de asimilare anticipată a silit BCE ca atunci când a făcut anunţul privind QE, luna trecută, să încerce să ia prin surprindere pieţele aruncând în joc o sumă mult peste aşteptările lor, respectiv 1.100 mld. euro faţă de o estimare în jur de 500 mil. euro. Iar consecinţa a fost că toate efectele pe care economiştii băncilor le aşteptau după lansarea QE, în privinţa deprecierii euro şi a scăderii randamentelor la obligaţiunile de stat din zona euro, să fie net depăşite în amploare. Spre exemplu, Danske Bank a admis că a subestimat efectul de „cartof fierbinte“ al QE (combinaţia dintre lichiditatea în exces din piaţă şi randamente negative la depozite, care împinge capitalurile volatile să iasă de pe euro şi să caute alte active cu riscuri mai mari, dar şi cu randamente mai bune), ajustându-şi în doar câteva zile previziunile privind cursul euro peste 6 luni de la 1,10 la 1,05 dolari.

    Efectul de „cartof fierbinte“ este ceea ce am văzut deja în ultimii ani la fiecare rundă de QE derulată de Fed: pe rând, aurul, monedele exotice, monedele economiilor emergente sau pieţele lor de acţiuni au fost luate cu asalt sau părăsite brutal, cu efecte nocive asupra economiilor respective (un exemplu a fost bula francului elveţian, stopată în 2011 de către banca centrală prin plafonarea aprecierii lui). Acesta e şi motivul pentru care încă de la finele lui 2013, Christine Lagarde, şefa FMI, avertiza guvernele din economiile emergente că e posibil ca apropierea de sfârşit a ultimei runde de QE a Fed (încheiată în octombrie 2014), să agite din nou capitalurile volatile şi să facă astfel necesară instituirea unor controale valutare. Anul 2014 a trecut însă cu bine, pentru că Fed şi-a dozat foarte exact mişcările de închidere a robinetului de bani, în funcţie de statisticile privind mersul economiei americane, şi a anunţat regulat şi din timp pieţele în privinţa a ceea ce va urma, tocmai spre a evita să fie iarăşi şantajată de acestea spre a lansa o nouă rundă de QE, aşa cum s-a întâmplat în vara turbulentă a lui 2011.

  • Sfaturi pentru manageri de la un guru în consultanţa de business: Clientul nu este rege şi nu are întotdeauna dreptate

    Căi de acces late ca nişte şosele, bazine cu peşti exotici, o grădină cu sute de specii de fluturi vii, o piscină în aer liber, un tobogan cu patru niveluri, dormitoare, cinematografe, săli pentru jocuri video – sunt câteva dintre dotările care fac din aeroportul Changi al statului Singapore cel mai premiat aeroport din lume la capitolul servicii.

    Aeroportul ocupă de asemenea locul cinci în topul aeroporturilor cu cel mai mare trafic la nivel mondial, fiind vizitat de peste 42 de milioane de călători anual, adică de peste şapte ori mai mult decât populaţia oraşului Singapore. „Reprezintă poarta ţării şi, ca atare, are un impact enorm asupra primelor şi ultimelor impresii pe care le au vizitatorii statului Singapore. Prin urmare, standardul serviciilor din aeroport trebuia să fie excelent“, explică Ron Kaufman, guru în domeniul creşterii calităţii serviciilor pentru clienţi, lecţia învăţată de singaporezi.

    Aeroportul Changi este exemplul care se regăseşte deseori în discursul său prin care încearcă să construiască o cultură a serviciilor în companii, fie prin workshop-urile pe care le ţine în toată lumea, fie prin cărţile sale. „Serviciile superioare surprind, trec peste aşteptările clienţilor, ridică standardele. Ele produc satisfacţie pentru că oferă mai mult decât este uzual. Pentru companii înseamnă preocuparea de a depăşi ceea ce industria defineşte ca tradiţional, normal, standard. Până la urmă, mai mult sau mai puţin, toată lumea livrează «ceea ce trebuie». De aceea, pentru a fi memorabil trebuie să faci un pas în plus, să aduci valoare adăugată“, defineşte Kaufman conceptul de servicii superioare.

    Unde se află România pe harta acestora? „La piaţă am întâlnit un om extraordinar care vindea brânză. Deşi călătoream şi nu puteam să cumpărăm niciun astfel de produs, vânzătorul ne-a permis să gustăm o varietate de brânzeturi, convingându-ne într-un final să cumpărăm ceva neperisabil“, descrie Ron Kaufman una dintre experienţele care i-au rămas în minte la vizita sa în România din urmă cu doi ani. Americanul stabilit în Singapore ce călătoreşte în toată lumea are origini româneşti: bunicul său patern s-a născut în Bacău şi a emigrat în Statele Unite ale Americii când avea opt ani. „De fiecare dată când mă întorc în România, simt că această ţară joacă un rol important în viaţa mea“, explică el. În ce priveşte experienţa serviciilor, Kaufman îşi aminteşte că a întâlnit aici restaurante în care a găsit oameni pasionaţi de servirea clienţilor, curioşi să afle cine era el şi cu ce puteau îmbunătăţi experienţa sa în restaurant, dar şi furnizori de servicii care considerau că să-şi facă strict treaba, nedepăşind limita de acţiuni atribuite postului pe care îl ocupă, este suficient.

    Kaufman atribuie minusurile serviciilor din România, uneori mai accentuate decât în statele vestice, deceniilor de experienţă diferită faţă de acestea. În timp ce companiile din alte ţări au avut posibilitatea să se dezvolte, să experimenteze şi să se adapteze la clienţi, să îi crească şi să crească alături de ei, în România au fost nevoite să reînveţe ce să ofere şi să ceară. „Este greu să recuperezi rapid ce alţii au făcut tihnit în zeci de ani. Dar România s-a recuplat la circuitul european şi internaţional, iar efervescenţa şi energia care caracterizează ţara sunt motorul care permit companiilor româneşti să evolueze permanent, inclusiv în domeniul serviciilor.“

    Starea generală observată de Kaufman în piaţă este caracterizată de neîncredere. „Furnizorii de servicii vor să vândă mai mult, să primească mai multe comenzi şi de aceea tind să promită mai mult şi să livreze mai puţin şi aici avem o mare problemă.“ Lipsa de încredere vine însă şi din partea clienţilor, de cele mai multe ori suspicioşi sau precauţi în legătură cu serviciile primite sau cu promisiunile făcute de furnizori. „Cred că ambele părţi trebuie să treacă peste aceste tendinţe istorice şi să creeze o piaţă de servicii nouă, mai bună, bazată pe promisiuni clare şi realizate şi pe respect reciproc“, explică el.  Kaufman a observat că managerii români deja caută soluţii prin care să se diferenţieze, mai ales în contextul în care războiul preţurilor scade vânzările, iar schimbările la nivel de servicii ar putea reprezenta calea spre creştere. „Modelul de service leadership se vede în numărul de clienţi noi, în retenţia lor şi achiziţii succesive. Noi clienţi înseamnă succesul în a-i atrage dincolo de preţ, cu ceva mai mult decât competiţia, dar şi rezultatul recomandărilor clienţilor curenţi.

  • REPORTAJ: Tatăl unui copil mort în spital îşi cere dreptatea: Vincent, victima nepăsării şi aroganţei

     Un puşti creţ priveşte cu ochi mari dintr-o poză înrămată aflată pe o noptieră, înconjurată de lumânări care ard tot timpul şi o vază de flori schimbate zilnic, un mic altar improvizat la capătul patului. Tatăl băiatului, Lukacs Iosif, îmbrăcat în negru, aranjează un urs de pluş, îmbrăcat într-un tricou de sportiv, dintr-un pat supraetajat, aflat în aceeaşi cameră, şi îi dau lacrimile.

    “De aici din pat l-am scos pe Vincent când s-a simţit rău şi a avut febră şi l-am culcat cu mine în pat. L-am dus la medicul de familie, apoi la Clinica de Pediatrie nr. II din Cluj-Napoca, unde a fost consultat, iar dacă medicul de gardă, Simona Morar, l-ar fi internat în spital şi l-ar fi investigat, sunt sigur că băiatul meu ar fi scăpat. L-a trimis acasă, după care a fost internat la Pediatrie I, apoi a intrat în comă, iar în luna mai a decedat în spital”, a spus bărbatul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Alergând împreună 
cu maşinile

    Cum nu sunt un fan al abordărilor de acest gen, iniţial am mârâit la teoriile lui Brynjolfsson; i-am dat dreptate doar într-o privinţă, cum că PIB-ul nu include uriaşa cantitate de efort reprezentată de gratuităţile de pe internet – Wikipedia, Google, Skype, materialele video si audio, muzica. 300 de miliarde de dolari, spune el, doar în cazul PIB american.

    „Ce putem face pentru a crea prosperitate generalizată? Răspunsul nu e să încercăm să încetinim tehnologia. În loc să ne luăm la întrecere cu maşinile, trebuie să învăţăm să alergăm alături de ele. Asta e marea noastră provocare“, spune Brynjolfsson. Luddit-ul din mine nu simte nevoia să se întreacă cu maşinile – sunt convins, de exemplu, că nicio maşină nu o să poată înjura la nervi mai plastic decât mine – şi nici alergatul acela, chiar metaforic, nu-mi spune nimic.

    Simt, în schimb, nevoia să stăpânesc tehnologia şi nu să mş simt ca ucenicul vrăjitor printre meniuri, aplicaţii şi programe. M-am gândit la toate acestea la un moment dat, iar pe urmă l-am pus pe Brynjolfsson pe un raft al minţii şi l-am lăsat acolo.
    …asta până când am aflat de existenţa lui Eugene Goostman. În vârstă de 13 ani. Are trei părinţi, toţi bărbaţi, ruşi, şi spune că este din Odessa. Nu este o fiinţă reală, ci primul program de calculator care, se zice, a izbutit să treacă testele Turing.

    Alan Turing este părintele informaticii moderne, iar testele care îi poartă numele încearcă să definească o maşină inteligentă, care gândeşte (practic, o maşină şi un om poartă o conversaţie cu un om, acesta din urmă încercând să determine care dintre interlocutorii săi este maşina şi care omul). Turing a prorocit că în undeva în jurul anului 2000 un computer va ajunge să păcălească omul în mai mult de o treime din cazuri, iar Eugene Goostman tocmai asta a făcut. Cea mai mare parte a presei internaţionale a relatat povestea, stabilind că o piatră de hotar tocmai a fost depăşită.

    Ştiu şi eu?! Am „stat de vorbă“ şi eu cu o versiune a lui Eugene Goostman (o căutare simplă cu Google vă ajută) şi nu m-a convins, sub nicio formă, că este băiatul evreu din Odessa drept care se dă; este lipsit de spontaneitatea şi de gradele acela de incoerenţă şi ilogic caracteristice fiinţei umane. Sigur că era o versiune de început a programului, echivalentul unei vârste chiar mai fragede decât cei 13 ani de acum; dar era chiar mai rău decât bot-ul acela de call center care de curând se dădea, tot prin presă, drept femeie (Google, din nou!). Mă gândesc, cu toată sinceritatea, că problema nu o fi la Eugene Goostman, ci la interlocutorii săi, poa e mai uşor de dus de nas, de manipulat, din cauza multiplelor presiuni ale vieţii moderne (aici sunt grozav de eufemistic, v-aţi dat seama).

    Nu poţi fi om sau maşină cu inteligenţă umană dacă nu ai emoţii, instabilitate, creativitate. Îmi dă dreptate Ray Kurzweil de la Google, o eminenţă a inteligenţei artificiale, care crede că abia peste 15 ani un computer va putea căpăta caracteristici umane – emoţii, capacitatea de a face glume, de a fi romantic sau sexy.

    Şi aici ating clou-ul acestui text: cum va reacţiona oare lumea la crearea unui fiinţe din siliciu, metal şi electricitate? Cum va reacţiona aceasta în lumea noastră? Cum o includem în PIB-ul acela neacoperit al lui Brynjolfsson?

    „Visul“, de Vameşul Rousseau, ceva ce o maşină nu va picta niciodată.

  • Mazăre: Vinerea Mare este ziua victoriei împotriva păcatului şi a Satanei. Speranţa mea e în dreptate

     Un complet de la instanţa supremă judecă, vineri, contestaţia procurorilor anticorupţie la decizia de cercetare în libertate a lui Radu Mazăre, în dosarul în care acesta este acuzat că ar fi luat mită 175.000 de euro de la omul de afaceri Avraham Morgenstern, pentru a-l ajuta să câştige contractul pentru construirea locuinţelor sociale din campusul “Henri Coandă”.

    Primarul Cosntanţei a declarat, la intrarea în sediul instanţei supreme, că nu se poate să fie judecat pentru că a construit case pentru săraci la preţul cel mai mic şi că speră să se dacă dreptate, arătând că “Vinerea Mare este ziua victoriei împotriva păcatului şi a Satanei”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, în 2009: Inamicul economiei nu este consumul, ci risipa

    Preşedintele Mobexpert avertiza la sfârşitul lui 2009 că România a consumat cât nu i-a trebuit. A avut dreptate prin însuşi faptul că în 2009 şi 2010 românii au consumat fix cât le-a trebuit sau mai puţin, iar consumul a scăzut semnificativ. //Noi v-am spus că vine criza// a fost titlul unui cover story din toamna lui 2009, când Business Magazin rememora toate articolele scrise despre iminenţa crizei, în momente în care nimeni din piaţă nu voia să vorbească despre scenarii pesimiste.

    Business Magazin, 21 iulie 2009:

    Cel mai aspru vede lucrurile Dan Sucu de la Mobexpert, care crede ca Romania va iesi din criza “mult mai tarziu decat tarile dezvoltate”, inclusiv pentru ca din cauza birocratiei, s-a acumulat un decalaj de trei ani la accesarea banilor europeni de catre companiile romanesti, decalaj scump platit acum, pe vreme de criza. Asa incat, pentru industria de mobilier, “ce e mai rau abia urmeaza sa vina si 2011 va fi cel mai nefericit an al industriei”.

    Tot Sucu are insa si cea mai transanta viziune in privinta eternei probleme a cresterii intemeiate pe consum, intr-un moment cand analistii si guvernantii tot mai dezbat cu ce poate fi inlocuit consumul ca motor al cresterii: “Eu cred ca inamicul economiei nu este consumul, ci risipa. Romania nu a experimentat niciodata un nivel de consum in exces si nici macar normal, ci s-a trecut de la o faza de subconsum acut la subconsum”. O nuanta introduce Radu Enache, proprietarul lantului Continental, care crede ca n-ar fi o problema asa de mare cresterea pe consum, “daca oamenii ar fi consumat mere si rosii crescute in sere in Romania, electrocasnice produse in Romania si daca ar fi avut autostrazi pe care sa-si conduca masinile din import”.

    Citiţi aici varianta integrală a articolului: “Noi v-am spus că vine criza, dar sunteţi tot timpul în campanie”

  • Un bărbat s-a stropit cu benzină în faţa sediului DNA şi ameninţă că îşi dă foc

     Bărbatul a venit, joi, în faţa sediului Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi s-a stropit cu benzina pe care o avea într-o sticlă, apoi a scos o brichetă şi a ameninţat că îşi dă foc dacă autorităţile nu iau măsuri împotriva celor care l-ar fi ameninţat şi bătut.

    Acesta spune că el şi familia lui se tem să mai iasă din casă, după ce ar fi fost bătut de mai multe persoane, la solicitarea unui consilier judeţean din Ilfov, pentru că a făcut reclamaţii la minister că acesta face afaceri cu gunoi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Steve Jobs a avut dreptate: de ce vor dispărea sute de milioane de locuri de muncă

    Mass-media ne oferă zilnic o porţie de date economice, iar termeni precum PIB, rata inflaţiei sau dobânda de referinţă ne sunt familiari, deşi nu întotdeauna ştim ce înseamnă. De cele mai multe ori aceste date economice se referă la prezent şi la trecut. Iar când economiştii încearcă să privească spre viitor, o fac tot pe termen scurt şi s-ar părea că se limitează la interpolarea tendinţelor actuale. Foarte rar se aduc în discuţie noile tehnologii, dintre care unele pot schimba semnificativ peisajul economic al viitorului.

    Luna trecută, cercetătorii de la McKinsey Global Institute au dat publicităţii un raport în care încearcă să estimeze potenţialul disruptiv al unor noi tehnologii şi impactul lor economic estimat în dolari, termenul de referinţă fiind anul 2025. Au fost luate în considerare doar tehnologiile care deja există şi care au potenţialul să-şi extindă efectele asupra întregii economii, excluzând astfel atât tehnologiile ce ar putea să apară până în 2025 (de exemplu computere cuantice), cât pe cele cu impact de nişă (de pildă turismul spaţial). Este interesant de notat că atenţia acordată de presă unor tehnologii nu prea se corelează cu impactul economic calculat. De exemplu, se vorbeşte mult despre energia regenerabilă, dar impactul estimat este mult mai mic decât al noilor tehnologii din genetică.

    Ideea de bază este că tehnologiile din zona informatică sunt cele cu cel mai mare potenţial disruptiv, iar pe primele poziţii sunt internetul mobil, automatizarea muncii cu informaţiile, „Internetul lucrurilor” şi cloud computing. Dacă adăugăm şi robotica avansată, avem o paletă de tehnologii care în scenariul pesimist ar urma să aibă în 2025 un impact cumulat de 15 trilioane de dolari asupra economiei globale. Acest „impact„ nu se referă la veniturile directe, ci mai degrabă la câştigurile obţinute prin creşterea de productivitate sau economii în alte sectoare.

    De exemplu, automatizarea muncii cu informaţia, prin adoptarea pe scară largă a unor programe bazate pe inteligenţă artificială care să poată obţine răspunsuri la întrebări imprecise prin analizarea unor seturi de date nestructurate. Creşterea productivităţii în munca de birou ar fi semnificativă în administraţie şi companii din toate domeniile. Cum „lucrătorii cu informaţia„ reprezintă 9% din totalul forţei de muncă (la nivel global) şi însumează 27% din totalul cheltuielilor cu forţa de muncă, aceste sisteme automate ar putea înlocui 110-140 de milioane de lucrători, iar economiile obţinute astfel ar putea  însemna între 5,2 şi 6,7 trilioane de dolari în 2025, fără a lua în seamă efectele colaterale pe care creşterea calităţii ar avea-o în economie şi societate.

    Cel mai interesant caz este cel al internetului mobil, al cărui impact economic este estimat la un minim de 3,7 şi un maxim de 10,8 (vorbim în trilioane de dolari la nivelul anului 2025). Sigur că e un câştig că pot să văd în orice moment ce-au mai postat pe Facebook prietenii mei, dar dacă ne limităm la acest nivel pierdem din vedere imaginea de ansamblu.

    Un exemplu simplu îl reprezintă sistemele de plăţi, care în mod evident se îndreaptă spre tehnologiile internetului mobil şi deja plăţile cu telefonul mobil sunt realitate curentă în multe ţări. Însă adoptarea pe scară largă (adică peste 80% în ţările dezvoltate şi peste 65% în celelalte) a acestei tehnologii ar aduce un spor de productivitate de circa 50% în procesarea tranzacţiilor, care s-ar traduce în peste 200 de miliarde de dolari anual.

    Şi mai semnificativ este impactul în domeniul sănătăţii, unde se pot obţine reduceri de costuri de până la 20% pentru tratamentul bolilor cronice prin monitorizarea la distanţă a stării pacientului. La modul optimist, reducerea costurilor se poate evalua la peste 2 trilioane de dolari (varianta pesimistă ar fi un trilion), cu observaţia că nu se calculează câştigul colateral rezultat din posibilitatea bolnavului de a munci în loc să meargă la controale şi investigaţii medicale – de altfel videoconferinţa cu medicul deja se practică.
    Poate că cifrele sunt grosiere. Dar direcţia este clară şi de ea ar trebui să ţină seamă cei care gândesc politicile pe termen lung. Chiar şi în România.

  • Trilioanele de dolari din 2025

    Mass-media ne oferă zilnic o porţie de date economice, iar termeni precum PIB, rata inflaţiei sau dobânda de referinţă ne sunt familiari, deşi nu întotdeauna ştim ce înseamnă. De cele mai multe ori aceste date economice se referă la prezent şi la trecut. Iar când economiştii încearcă să privească spre viitor, o fac tot pe termen scurt şi s-ar părea că se limitează la interpolarea tendinţelor actuale. Foarte rar se aduc în discuţie noile tehnologii, dintre care unele pot schimba semnificativ peisajul economic al viitorului.

    Luna trecută, cercetătorii de la McKinsey Global Institute au dat publicităţii un raport în care încearcă să estimeze potenţialul disruptiv al unor noi tehnologii şi impactul lor economic estimat în dolari, termenul de referinţă fiind anul 2025. Au fost luate în considerare doar tehnologiile care deja există şi care au potenţialul să-şi extindă efectele asupra întregii economii, excluzând astfel atât tehnologiile ce ar putea să apară până în 2025 (de exemplu computere cuantice), cât pe cele cu impact de nişă (de pildă turismul spaţial). Este interesant de notat că atenţia acordată de presă unor tehnologii nu prea se corelează cu impactul economic calculat. De exemplu, se vorbeşte mult despre energia regenerabilă, dar impactul estimat este mult mai mic decât al noilor tehnologii din genetică.

    Ideea de bază este că tehnologiile din zona informatică sunt cele cu cel mai mare potenţial disruptiv, iar pe primele poziţii sunt internetul mobil, automatizarea muncii cu informaţiile, „Internetul lucrurilor„ şi cloud computing. Dacă adăugăm şi robotica avansată, avem o paletă de tehnologii care în scenariul pesimist ar urma să aibă în 2025 un impact cumulat de 15 trilioane de dolari asupra economiei globale. Acest „impact„ nu se referă la veniturile directe, ci mai degrabă la câştigurile obţinute prin creşterea de productivitate sau economii în alte sectoare.

    De exemplu, automatizarea muncii cu informaţia, prin adoptarea pe scară largă a unor programe bazate pe inteligenţă artificială care să poată obţine răspunsuri la întrebări imprecise prin analizarea unor seturi de date nestructurate. Creşterea productivităţii în munca de birou ar fi semnificativă în administraţie şi companii din toate domeniile. Cum „lucrătorii cu informaţia„ reprezintă 9% din totalul forţei de muncă (la nivel global) şi însumează 27% din totalul cheltuielilor cu forţa de muncă, aceste sisteme automate ar putea înlocui 110-140 de milioane de lucrători, iar economiile obţinute astfel ar putea  însemna între 5,2 şi 6,7 trilioane de dolari în 2025, fără a lua în seamă efectele colaterale pe care creşterea calităţii ar avea-o în economie şi societate.


    Cel mai interesant caz este cel al internetului mobil, al cărui impact economic este estimat la un minim de 3,7 şi un maxim de 10,8 (vorbim în trilioane de dolari la nivelul anului 2025). Sigur că e un câştig că pot să văd în orice moment ce-au mai postat pe Facebook prietenii mei, dar dacă ne limităm la acest nivel pierdem din vedere imaginea de ansamblu.

    Un exemplu simplu îl reprezintă sistemele de plăţi, care în mod evident se îndreaptă spre tehnologiile internetului mobil şi deja plăţile cu telefonul mobil sunt realitate curentă în multe ţări. Însă adoptarea pe scară largă (adică peste 80% în ţările dezvoltate şi peste 65% în celelalte) a acestei tehnologii ar aduce un spor de productivitate de circa 50% în procesarea tranzacţiilor, care s-ar traduce în peste 200 de miliarde de dolari anual.

    Şi mai semnificativ este impactul în domeniul sănătăţii, unde se pot obţine reduceri de costuri de până la 20% pentru tratamentul bolilor cronice prin monitorizarea la distanţă a stării pacientului. La modul optimist, reducerea costurilor se poate evalua la peste 2 trilioane de dolari (varianta pesimistă ar fi un trilion), cu observaţia că nu se calculează câştigul colateral rezultat din posibilitatea bolnavului de a munci în loc să meargă la controale şi investigaţii medicale – de altfel videoconferinţa cu medicul deja se practică.
    Poate că cifrele sunt grosiere. Dar direcţia este clară şi de ea ar trebui să ţină seamă cei care gândesc politicile pe termen lung. Chiar şi în România.