Peste tot în lume, veniturile fiscale sunt ţinta unor atacuri permanente. Cu ajutorul contabililor, avocaţilor şi consilierilor financiari, companiile evită plata taxelor prin intermediul organizării complexe, transferării profiturilor şi al redevenţelor dubioase. Ultimele dezvăluiri ale acestor practici vin prin intermediul a 28.000 de pagini de dovezi obţinute de Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie care au în centru Luxemburg, micul principat înconjurat de Belgia, Germania şi Franţa, şi compania de audit PricewaterhouseCoopers.
Ducatul Luxemburg este membru al Uniunii Europene, are o populaţie de circa 550.000 de oameni, nu are vreo industrie majoră şi nu se remarcă prin nicio contribuţie ştiinţifică, matematică, inginerească, electronică sau orice altceva care să genereze vânzări de masă, locuri de muncă sau activităţi economice.
Globalizarea a creat oportunităţi pentru ca astfel de microstate să producă legi care să protejeze capitalul prin scheme de eludare a fiscului. Aceste practici asigură acestor state anumite venituri suplimentare prin înregistrarea companiilor şi crearea câtorva locuri de muncă pentru contabili şi avocaţi locali. Dincolo de asta însă nu este creată vreo valoare economică.
Restul lumii este în pierdere atunci când anumite ţări oferă aceste avantaje fiscale, pentru că în lipsa veniturilor guvernele nu pot redistribui avuţia pentru educaţie, sănătate, pensii, transporturi, securitate şi alte servicii esenţiale pentru calitatea vieţii şi stabilitatea socială. Baza fiscală a altor ţări este erodată, creând riscul austerităţii şi problemelor sociale, iar guvernele ar trebui să reacţioneze pentru a pune capăt acestor practici, notează Prem Sikka, profesor de economie la Essex Business School a University of Essex.
Documentele arată că circa 340 de companii mari, printre care Amazon, Deutsche Bank, Pepsi, Ikea, Accenture, Procter & Gamble, Heinz, Dyson, JPMorgan şi FedEx, s-au folosit de înregistrarea în Luxemburg pentru astfel de practici şi au fost ajutate de compania de consultanţă PricewaterhouseCoopers. Aceste companii vor o forţă de muncă specializată şi posibilitatea de a lăsa angajaţii bolnavi în grija statului. Vor subvenţii guvernamentale, granturi, garanţii legale pentru contracte, securitate şi multe altele. Şi, pentru toate acestea, vor să plătească cât mai puţin. Această cultură este facilitată de taxe precum cele din Luxemburg.
Cei mai mari beneficiari ai acestor practici sunt directorii de companii care îşi rotunjesc remuneraţiile în funcţie de profiturile obţinute. Acţionarii, chiar dacă au obţinut câştiguri mai mari, sfârşesc prin a pierde drepturile lor sociale la educaţie, pensii şi servicii medicale.
Consumatorii, în schimb, nu beneficiază de scăderea preţurilor cafelei, detergenţilor, băuturilor răcoritoare, a aspiratoarelor sau a serviciilor poştale.
Documentele din Luxemburg arată că evazioniştii sunt ajutaţi de marile firme de audit care concep structuri corporatiste complexe şi scheme. Această industrie de evaziune fiscală îşi susţine nevinovăţia, susţinând că toate activităţile sale sunt legale.
De fapt nu se ştie acest lucru, pentru că autorităţile fiscale nu au întreprins acţiuni legale. Există totuşi dovezi că un număr de practici considerate în trecut corecte au fost declarate ulterior ilegale.
Conturile anuale ale companiilor care evită plata taxelor nu oferă informaţii despre cum îşi reduc facturile fiscale, dar rapoartele financiare sunt aprobate de companiile de audit. Între timp, marile companii se laudă cu comisii de etică şi publică rapoarte despre responsabilitatea socială cu care dau impresia de etică, dar nu oferă informaţii legate de practicile de evaziune fiscală.
Marile corporaţii şi firmele de contabilitate sunt implicate într-o ipocrizie organizată. Dinamica lor internă are ca scop maximizarea profiturilor inclusiv prin evitarea taxelor, în timp ce documentele publice promit responsabilitate cetăţenească, consideră profesorul Sikka. Aceste două practici nu pot fi reconciliate şi dezvăluirile periodice despre practicile incorecte şifonează imaginea publică pe care companiile încearcă să o cultive cu atenţie. Rezultatul este indignarea publică şi erodarea încrederii în marile afaceri.
Economistul consideră că legislaţia referitoare la fiscalitate ar trebui modificată astfel încât companiile să fie taxate în jurisdicţiile unde îşi desfăşoară activităţile economice şi nu acolo unde decid să îşi stabilească domiciliul sau să îşi declare profiturile. Aceste sistem este cunoscut ca taxarea unitară şi merită atenţie, în condiţiile în care actualul sistem, creat acum aproape un secol, într-o perioadă în care companiile transnaţionale aproape nu existau, nu mai este potrivit pentru secolul XXI.
