Purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Florin Cocoşilă, a declarat că biserica a ars în proporţie de aproximativ 70 la sută.
„Este vorba de o bisericuţă mică din lemn, în comuna Radovan. Focul nu a pus în pericol biserica de lângă ea şi nici cimitirul. Lucrează echipajul de pompieri de la secţia Segarcea. A fost afectată în proporţie de aproximativ 60-70%”, a afirmat Cocoşilă.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
„Le-am spus că scaunul este rupt şi nu pot să merg cu el aşa. M-au pus înapoi pe scaunul de transfer, cel pe care l-au folosit în avion, şi ne-am uitat să vedem ce s-a întâmplat. Nu ştiu exact din ce material e scaunul, dar e destul de uşor, şi ca să ajungă în stadiul în care e acum trebuie să fi fost trântit, căci nu putea fi rupt de mâna unui om.
Cineva s-a dus la cală şi mi-a zis că nu a mai găsit nimic acolo din el. Însoţitorii de zbor au dat din umeri şi au zis că le pare rău, iar angajaţii că trebuie să eliberez pista“, povesteşte Andreea. În cele din urmă, medicului i-a fost adus un scaun cu rotile din aeroport, dar a fost lăsată să se descurce cu două bagaje şi scaunul stricat până la ieşire, având doar ajutorul mamei. „Le-am zis că nu am cu ce să merg. Mi-au adus un scaun de-al lor, m-au pus pe el şi mama cerea explicaţii, le cerea să caute bucata cealaltă. Am rugat pe cineva de la asistenţă să meargă cu noi până afară. Eram cu două bagaje, cu scaunul meu şi cu mama, era evident că aveam nevoie de ajutor şi nu a venit nimeni. De pe pistă a stat puţin un domn, dar după vamă a dispărut, şi după a venit o femeie care şi-a cerut scuze, dar după ce am rugat-o să ne ajute până la taxi s-a făcut nevăzută. Am coborât rampa şi ne-am dus acasă. M-am mutat în căruţul meu defect, cu şezutul pe bare, căci nu mai aveam husa“, a mai menţionat aceasta.
Fata a făcut reclamaţie încă din aeroport şi a încercat să îi mai contacteze şi ulterior pe cei implicaţi, dar spune că este trimisă dintr-o parte în alta. Cei de la compania aeriană Blue Air i-au spus că nu ei se fac vinovaţi de situaţie şi că trebuie să apeleze la AeroKraft, iar cei din urmă susţin că Blue Air trebuie să plătească pagubele. Mai mult, medicul susţine că în aeroport nimeni nu a lămurit-o exact de paşii pe care ar trebui să-i urmeze pentru a reclama situaţia. „Am făcut o reclamaţie. A venit o fată şi a zis că ea nu ştie sau nu are ce să facă. A doua persoană mi-a dat ceva scris şi mi-a spus că trebuie să depun anumite documente“, a menţionat Andreea Nechita, scrie ziaruldeiasi.ro
Din punct de vedere al localizării geografice, Valea Fizeşului este situată în nord-estul Câmpiei Transilvaniei. De-a lungul Văii Fizeşului este şoseaua Gherla-Ţaga-Cămăraşu, pe care se poate intra şi dinspre şoseaua Cluj-Dej şi Cluj-Reghin. În zonă se ajunge deci, relativ uşor şi practic există numeroase posibilităţi de oprire pentru observarea şi fotografierea păsărilor. Mai mult decât atât, de pe toate şoselele şi drumurile din apropiere se poate merge până la ţărmul lacurilor din acest complex.
Pârâul Fizeşului a fost supus unor lucrări de baraj încă din Evul Mediu, iar în urma acestor lucrări, în lungul văii au apărut mai multe lacuri care până în preajma anului 1970 aveau aspectul unor bazine naturale, cu întinderi de stufăriş, nuferi şi mlaştini, bazine care ofereau un habitat perfect pentur numeroase vieţuitoare, în special pentru speciile de păsări de apă, clocitoare sau în tranzit. Ulterior anului 1970, bazinele naturale au fost amenajate şi sunt astăzi transformate aproape integral în iazuri piscicole.
Astfel, nu contează cine eşti sau câţi bani ai, dar nu ai cum să cumperi o dubă UPS. Singura opţiune ar putea fi cumpărarea întregii companii. Cu o valoare estimată la 99,7 miliarde de dolari, nici măcar cei mai bogaţi oameni din lume, Bill Gates, Jeff Bezos şi Mark Zuckerberg nu îşi permit să cumpere compania cu banii jos.
A decis să dezvăluie ceea ce ştia autorităţilor, sperând că asta îi va aduce imunitate şi va ajuta la dispariţia aşa-numitului „secret bancar elveţian”; nu a fost însă aşa, pentru că Birkenfeld a ajuns să fie singurul trimis la puşcărie la capătul unui proces care viza fraude de miliarde de dolari. Şi pentru că povestea sa pare ruptă din filme, Bradley Birkenfeld – care lansează zilele acestea cartea „Bancherul diavolului – Cum am distrus secretul bancar elveţian” – vrea ca următorul lui proiect să aducă istoria sa pe marile ecrane.
„Bunicul meu s-a născut în România, motiv pentru care am călătorit aici des în ultimii 20 de ani”, povesteşte Bradley Birkenfeld. „Este şi motivul pentru care vreau să fac ceva pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor şi pentru a le da speranţă pentru viitor. E nevoie să existe legi pentru denunţători, iar cetăţenii şi politicienii deopotrivă trebuie să susţină această schimbare.” Bancherul american, ajuns în lumina reflectoarelor după ce a denunţat practici ilegale din interiorul băncii elveţiene UBS, este prezent în România pentru lansarea cărţii sale, „Bancherul diavolului: Cum am distrus secretul bancar elveţian”.
Crede că denunţarea lui a fost esenţială în terminarea secretomaniei generate de băncile elveţiene, spunând că fără declaraţiile sale acest sistem greşit ar exista şi astăzi. „Ca un rezultat direct al acţiunilor mele, numeroşi denunţători din lumea întreagă m-au contactat şi am lucrat alături de ei, ajutându-i să aleagă direcţia corectă în ceea ce priveşte sfaturi juridice, declaraţii în presă şi o planificare generală a întregului proces.”
Cum a fost pus la pământ secretul bancar elveţian
Birkenfeld are o diplomă de licenţă în ştiinţe economice de la Norwich University şi un master internaţional în administrarea afacerilor la American Graduate School of Business din Elveţia. El şi-a început cariera de bancher la State Street Global Advisors în Boston, Massachusetts, făcând mai întâi practică şi angajându-se ulterior cu normă întreagă în anul 1988. State Street Global Advisors era o instituţie bancară specializată în servicii pentru fonduri de investiţii, fonduri de pensii, companii de asigurări şi organizaţii neguvernamentale. „Am fost martor la activităţi ilegale desfăşurate de directori ai instituţiei, iar asta mi s-a părut în totală contradicţie cu etica mea profesională, ca să nu mai vorbesc de responsabilitatea faţă de clienţi şi colegi”, spune Birkenfeld.
A părăsit instituţia şi a fost repede angajat de către Credit Suisse şi apoi de către Barclay’s, unele dintre cele mai puternice instituţii financiare ale lumii. Povestea sa a luat însă o turnură neaşteptată în anul 2001, atunci când a preluat o poziţie de bancher privat la UBS, cea mai mare bancă elveţiană care operează la nivel internaţional. În Elveţia, instituţia activează pe segmentele retail, corporate, instituţional, managementul averilor, gestionarea activelor şi investiţii. UBS Elveţia deţine o poziţie de lider în toate cele cinci segmente de business, are o reţea cu circa 300 de sucursale şi 4.700 de angajaţi, iar la serviciile sale apelează una din trei persoane din Elveţia cu o situaţie financiară de nivel înalt şi aproximativ jumătate dintre toate companiile elveţiene.
În calitate de director al UBS, având clienţi cheie cu sume nete de peste 25 milioane de dolari, o parte din munca lui Birkenfeld presupunea deplasarea în Statele Unite pentru a găsi noi oportunităţi de afaceri. Acest lucru nu era ceva neapărat corect din punct de vedere etic, pentru că în mod normal clienţii sunt cei care trebuie să caute serviciile băncii, şi nu invers. Birkenfeld povesteşte că UBS a făcut acelaşi lucru în Germania, Asia, Scandinavia, Orientul Mijlociu, America de Sud şi Canada. Pentru a-şi înlesni procesul de prospectare a pieţei în diverse ţări, banca a sponsorizat evenimente din întreaga lume: festivaluri de muzică, spectacole de artă sau expoziţii de maşini clasice. „Am respectat întotdeauna legile elveţiene şi în special secretul bancar elveţian, dar atunci când lucrezi suficient de mult timp la aceste instituţii uriaşe, începi să înţelegi că principalul obiectiv este realizarea unui profit cât mai mare”, povesteşte Bradley Birkenfeld. „Au fost foarte multe exemple de comportament nepotrivit sau acte ilegale comise de directorii cu vechime.”
Misiunea bancherilor era cât se poate de clară: ei trebuia să folosească evenimentele în cauză pentru a aduce noi clienţi, lucru considerat de Birkenfeld ca o „stârnire” a evaziunii fiscale. El spune că existau şi alte semne că ceva nu era chiar în regulă, aşa cum ar fi documente care îi învăţau cum să folosească laptopuri criptate. El nu a dat însă prea multă importanţă acestor lucruri până în aprilie 2005, după aproape patru ani de când lucra la UBS.
Semnalul de alarmă a fost dat de un coleg care i-a adus un document UBS de trei pagini ce contrazicea tot ceea ce făcuse până atunci, notând în mod explicit că nu ar trebui să caute şi să facă oferte unor potenţiali clienţi din alte ţări. Practic, documentul îl transforma pe Birkenfeld şi alţi colegi ai săi în ţapi ispăşitori pentru practicile de la UBS.
Cu alte cuvinte, dacă autorităţile i-ar fi prins ofertând un client străin sau făcând ceva ilegal în acest sens, UBS se putea scuza pur şi simplu spunând că regulamentul interzice o astfel de abordare.
Sârbul a câştigat primul set al duelului cu Kei Nishikori, 6-3, însă şi-a pierdut rapid concentrarea în debut de set doi. Djokovic a dat cu racheta de pământ înapoia liniei de fund a terenului după ratarea a trei mingi de break consecutive, iar arbitrul l-a sancţionat de îndată cu avertisment pentru ‘code violation’. A fost picătura care a umplut paharul pentru sârbul care, din nou s-a văzut în situaţia de a juca împotriva tribunei, mai prietenoase cu Nishikori decât cu fostul campion. ‘Chiar crezi că am distrus terenul?’, l-a luat Djokovic la întrebări pe arbitru, la primul schimb de terenuri, gesticulând haotic.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
A decis să dezvăluie ceea ce ştia autorităţilor, sperând că asta îi va aduce imunitate şi va ajuta la dispariţia aşa-numitului „secret bancar elveţian”; nu a fost însă aşa, pentru că Birkenfeld a ajuns să fie singurul trimis la puşcărie la capătul unui proces care viza fraude de miliarde de dolari. Şi pentru că povestea sa pare ruptă din filme, Bradley Birkenfeld – care lansează zilele acestea cartea „Bancherul diavolului – Cum am distrus secretul bancar elveţian” – vrea ca următorul lui proiect să aducă istoria sa pe marile ecrane.
„Bunicul meu s-a născut în România, motiv pentru care am călătorit aici des în ultimii 20 de ani”, povesteşte Bradley Birkenfeld. „Este şi motivul pentru care vreau să fac ceva pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor şi pentru a le da speranţă pentru viitor. E nevoie să existe legi pentru denunţători, iar cetăţenii şi politicienii deopotrivă trebuie să susţină această schimbare.” Bancherul american, ajuns în lumina reflectoarelor după ce a denunţat practici ilegale din interiorul băncii elveţiene UBS, este prezent în România pentru lansarea cărţii sale, „Bancherul diavolului: Cum am distrus secretul bancar elveţian”.
Crede că denunţarea lui a fost esenţială în terminarea secretomaniei generate de băncile elveţiene, spunând că fără declaraţiile sale acest sistem greşit ar exista şi astăzi. „Ca un rezultat direct al acţiunilor mele, numeroşi denunţători din lumea întreagă m-au contactat şi am lucrat alături de ei, ajutându-i să aleagă direcţia corectă în ceea ce priveşte sfaturi juridice, declaraţii în presă şi o planificare generală a întregului proces.”
Cum a fost pus la pământ secretul bancar elveţian
Birkenfeld are o diplomă de licenţă în ştiinţe economice de la Norwich University şi un master internaţional în administrarea afacerilor la American Graduate School of Business din Elveţia. El şi-a început cariera de bancher la State Street Global Advisors în Boston, Massachusetts, făcând mai întâi practică şi angajându-se ulterior cu normă întreagă în anul 1988. State Street Global Advisors era o instituţie bancară specializată în servicii pentru fonduri de investiţii, fonduri de pensii, companii de asigurări şi organizaţii neguvernamentale. „Am fost martor la activităţi ilegale desfăşurate de directori ai instituţiei, iar asta mi s-a părut în totală contradicţie cu etica mea profesională, ca să nu mai vorbesc de responsabilitatea faţă de clienţi şi colegi”, spune Birkenfeld.
A părăsit instituţia şi a fost repede angajat de către Credit Suisse şi apoi de către Barclay’s, unele dintre cele mai puternice instituţii financiare ale lumii. Povestea sa a luat însă o turnură neaşteptată în anul 2001, atunci când a preluat o poziţie de bancher privat la UBS, cea mai mare bancă elveţiană care operează la nivel internaţional. În Elveţia, instituţia activează pe segmentele retail, corporate, instituţional, managementul averilor, gestionarea activelor şi investiţii. UBS Elveţia deţine o poziţie de lider în toate cele cinci segmente de business, are o reţea cu circa 300 de sucursale şi 4.700 de angajaţi, iar la serviciile sale apelează una din trei persoane din Elveţia cu o situaţie financiară de nivel înalt şi aproximativ jumătate dintre toate companiile elveţiene.
În calitate de director al UBS, având clienţi cheie cu sume nete de peste 25 milioane de dolari, o parte din munca lui Birkenfeld presupunea deplasarea în Statele Unite pentru a găsi noi oportunităţi de afaceri. Acest lucru nu era ceva neapărat corect din punct de vedere etic, pentru că în mod normal clienţii sunt cei care trebuie să caute serviciile băncii, şi nu invers. Birkenfeld povesteşte că UBS a făcut acelaşi lucru în Germania, Asia, Scandinavia, Orientul Mijlociu, America de Sud şi Canada. Pentru a-şi înlesni procesul de prospectare a pieţei în diverse ţări, banca a sponsorizat evenimente din întreaga lume: festivaluri de muzică, spectacole de artă sau expoziţii de maşini clasice. „Am respectat întotdeauna legile elveţiene şi în special secretul bancar elveţian, dar atunci când lucrezi suficient de mult timp la aceste instituţii uriaşe, începi să înţelegi că principalul obiectiv este realizarea unui profit cât mai mare”, povesteşte Bradley Birkenfeld. „Au fost foarte multe exemple de comportament nepotrivit sau acte ilegale comise de directorii cu vechime.”
Misiunea bancherilor era cât se poate de clară: ei trebuia să folosească evenimentele în cauză pentru a aduce noi clienţi, lucru considerat de Birkenfeld ca o „stârnire” a evaziunii fiscale. El spune că existau şi alte semne că ceva nu era chiar în regulă, aşa cum ar fi documente care îi învăţau cum să folosească laptopuri criptate. El nu a dat însă prea multă importanţă acestor lucruri până în aprilie 2005, după aproape patru ani de când lucra la UBS.
Semnalul de alarmă a fost dat de un coleg care i-a adus un document UBS de trei pagini ce contrazicea tot ceea ce făcuse până atunci, notând în mod explicit că nu ar trebui să caute şi să facă oferte unor potenţiali clienţi din alte ţări. Practic, documentul îl transforma pe Birkenfeld şi alţi colegi ai săi în ţapi ispăşitori pentru practicile de la UBS.
Cu alte cuvinte, dacă autorităţile i-ar fi prins ofertând un client străin sau făcând ceva ilegal în acest sens, UBS se putea scuza pur şi simplu spunând că regulamentul interzice o astfel de abordare.
Filmul este un omagiu adus lungmetrajelor SF din anii 1980 şi prezintă povestea unui adolescent pasionat de jocuri pe calculator care se trezeşte captiv într-o lume virtulă ce provoacă dependenţă. Cu Tye Sheridan în rolul principal, cel al lui Wade Watts, filmul îi mai are în distribuţie pe Olivia Cooke, Ben Mendelsohn, TJ Miller şi Simon Pegg.
Deşi Oasis este prezentat ca un loc în care limitele realităţii sunt date doar de limitele propriei imaginaţii, lucrurile nu stau chiar aşa. Ca în orice alt joc, cei care populează Oasis trebuie să câştige bani pentru a duce o viaţă bună şi pentru a-şi îndeplini visele virtuale.
Pentru a câştiga ”marele premiu“, respectiv controlul asupra întregii lumi, jucătorii trebuie să îndeplinească mai multe sarcini trasate de inventatorul platformei, James Halliday. El ascunde o comoară undeva în Oasis, iar după ce moare, cel care va reuşi să rezolve puzzle-ul e cel care merită controlul absolut.
Dincolo de faptul că e unul dintre cei mai buni regizori din istoria Hollywoodului, Spielberg e şi un adept al formulei ”unul pentru mine, unul pentru public“. Mai exact, el ştie când e cazul să realizeze un film de Oscar şi când un film pentru box-office: Ready Player One vine după Bridge of Spies, un film excepţional, aşa cum Schindler’s List a venit după Jurassic Park. E o reţetă care pare să împace pe toată lumea, mai ales în condiţiile în care filmele ”de buget“ ale lui Spielberg aduc încasări uriaşe.
Săptămâna trecută, de altfel, el a devenit primul regizor ale cărui filme au depăşit pragul de încasări de 10 miliarde de dolari la nivel mondial. Dacă adăugăm şi filmele la care el a servit ca producător, cifra trece de 17 miliarde de dolari. |n cei 40 de ani de carieră, Steven Spielberg a regizat aproximativ 30 de filme pentru marele ecran, iar cele mai multe dintre ele au marcat istoria cinematografiei mondiale: Jaws (1975), Close Encounters of the Third Kind (1977), Raiders of the Lost Ark (1981), E.T. (1982) sau Saving Private Ryan (1998).
Spielberg injectează un sentiment de nostalgie în numeroase scene, aducând în prim-plan elemente din cultura cinematografică a anilor ’80; o face însă cu măsură, păstrând ritmul alert care este, s-o recunoaştem, esenţial într-un film bazat pe efecte speciale, generate pe calculator.
Ready Player One e un film decent şi care îşi va face treaba la box-office; nu e însă o producţie de care să îmi aduc aminte peste ani. Nu aduce nimic nou, dar îşi va distra spectatorii prin scenele spectaculoase, împânzite de efecte speciale. Cea mai bună parte, pentru mine, e că Spielberg se poate acum concentra asupra unui film care să fie apreciat la festivaluri şi nu în sălile de cinema.
NOTA: 7/10
Compania a generat venituri de 11,97 miliarde de dolari în primul trimestru, în creştere cu 49% faţă de primul trimestru din 2017. Aceste date marchează al doilea cel mai puternic trimestru din istoria Facebook. Analiştii se aşteptau ca Facebook să genereze venituri de aproximativ 11,4 miliarde de dolari.
Profitul companiei a crescut cu 63%, ajungând la 4,99 miliarde de dolari de la 3,06 miliarde de dolari anul trecut. Veniturile au scăzut cu 1 miliard de dolari faţă de trimestrul anterior, dar acest lucru nu este ieşit din comun, ţinând cont că advertiserii cheltuie cea mai mare parte a bugetelor în al patrulea trimestru, în timpul sărbătorilor de iarnă.