Andrei Pitiş are la activ proiectele din care a devenit el milionar, Vector Watch, primul smartwatch românesc, care a fost cumpărat de americanii de la Fitbit, Clever Taxi – care a fost cumpărat de grupul german Daimler prin Mytaxi, Bittnet – listat la bursă, şi Froala, un start-up ieşit pe piaţă în 2014, cumpărat de o companie americană.
Pentru a ajuta 100 de români să devină milionari în euro, trebuie să lucreze cu 400, spune Pitiş, iar ca să ajungă aici, trebuie să facă o platformă. „Este clar că nu pot să fac singur asta.”
Nu-mi amintesc ca vreun alt om de afaceri român să aibă o idee la fel de generoasă, să împartă milioanele de euro cu alţii.
Problema este dacă cei care au idei, cei care încearcă ceva nou în acestă lume de sute de milioane de idei din IT, vor să devină milionari.
Pentru a ajunge acolo trebuie să ieşi din ideea ta, pe care o consideri genială şi pe care vrei să nu o fure nimeni. Ea trebuie scoasă dintre cei patru pereţi pentru a fi testată, criticată, copiată etc.
Mai mult decât atât, trebuie să accepţi să vină şi alţii în companie, adică să-ţi dai, să-ţi vinzi o bucată din business „pe nimic, pe seminţe”, aşa cum este expresia.
Pentru a atrage know-how, pentru a atrage relaţii, pentru a deschide alte uşi, pentru a fi introdus către investitori, către lumea celor care au mai mulţi bani, trebuie să fii dispus să dai ceva aproape gratis.
Iar aici foarte mulţi se împotmolesc şi nu înţeleg de ce nu înaintează, de ce nu reuşesc să scoată capul la suprafaţă, de ce li se închid uşi.
Cum să-mi dau ideea pe seminţe?
Şi în loc să se deschidă, se închid în birou, se închid în bordei şi rămân acolo sperând că vor veni „americanii”.
Face parte din cultura noastră.
Daniel David, poate cel mai cunoscut sociolog român la ora actuală, autorul cărţii „Psihologia poporului român”, spune într-un interviu pentru Adevărul: Profilul psihocultural actual al României se caracterizează prin structura colectivistă, cu neîncredere faţă de cei din afara colectivului, concentrarea puterii sociale cu tendinţe spre autoritarism, interpretarea incertitudinii aduse de viitor ca pericol, cu frica faţă de schimbare şi cantonarea în prezent şi controlul comportamentului social mai degrabă prin pedepse decât prin recompense, cu vânarea greşelilor.
El adaugă: Deşi inteligenţa şi creativitatea noastră se ridică la nivelul celor din ţările dezvoltate, România nu se remarcă în Uniunea Europeană ca o ţară competitivă, inovativă, performantă economic, în educaţie sau sănătate. Dacă am învăţa să avem încredere unii în ceilalţi, am coopera mai bine şi am fi astfel în stare să construim împreună instituţii sociale moderne, care să ne utilizeze potenţialul intelectual bun pe care îl avem.
Andrei Pitiş are o idee generoasă, dar are nevoie şi de start-up-uri, şi de antreprenori dispuşi să se deschidă, dispuşi să accepte să se vândă mai întâi ieftin, dispuşi să lucreze pentru alţii pe nimic la început. Şi chiar mult timp după aceea.
Iar acest lucru ar fi în contradicţie cu profilul nostru psihocultural. Ne este frică de viitor, nu cooperăm, considerăm că autoritarismul e cea mai bună formă de management şi avem o frică strămoşească de a ne apăra şi de a nu fi furaţi.
Întrebarea şi provocarea pe care a lansat-o Andrei Pitiş este: Dacă aveţi idei, veniţi la mine, vreau să vă fac milionari.