Tag: dispozitiv

  • Investiţie masivă în România făcută de una dintre cele mai mari multinaţionale din lume

    Compania spune că într-o primă etapă, investiţia va genera 200 de noi locuri de muncă.
     
    ”Suma de 800 de mil. euro care urmează să fie investită în Ploieşti în următorii 5 ani este o dovadă a angajamentului nostru faţă de România. În prezent 60% din produsele fabricate în România pleacă la export în alte 45 de ţări, iar acest procent va creşte la 70% ca urmare a noilor investiţii. Dorim să continuăm să investim în România şi sperăm că guvernul român va oferi predictibilitatea necesară”, a declarat Ram Addanki, director Europa Centrală şi de Sud în cadrul BAT.
     
    Ţigările clasice au fost interzise în restaurante sau cluburi, însă posesorii de dispozitive care încălzesc tutunul pot fuma oriunde.

    În timp ce acciza plătită de jucătorii din industria tutunului pentru o ţigară clasică, ce necesită ardere, este de 0,43 lei pe ţigaretă, în cazul unei ţigări care se încălzeşte prin dispozitive precum iQOS sau glo acciza este de patru ori mai mică, respectiv 0,11 lei pe unitate.

    Acestea reprezintă principalele mize din spatele push-ului pe care producătorii de ţigări îl fac pentru dispozitive de tipul iQOS (Philip Morris) sau glo (British American Tobacco).

    „Din păcate, nu putem să nu observăm în ultimele luni revenirea ofensivei media­tice a comercianţilor de tutun prin reclame agresive pentru «fumatul fără fum» folosind sisteme de încălzire a ţigărilor care conţin tutun“, a scris ieri Raed Arafat, şeful De­parta­mentului pentru Situaţii de Urgenţă şi fondatorul SMURD, pe profilul personal de Facebook.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

     

  • Bitdefender lansează în România primul produs din lume care protejează dispozitivele conectate de atacuri cibernetice

    Bitdefender BOX, produs ajuns acum la cea de-a doua generaţie, este dezvoltat integral de echipa de cercetare şi dezvoltare din România. Producţia acestuia a început în toamna anului trecut în fabrica de la Satu Mare a grupului german Zollner.

    Produsul este deja disponibil la vânzare în Statele Unite ale Americii, Canada, Germania şi Franţa, urmând a fi lansat şi în Japonia.

    Bitdefender BOX va fi comercializat la preţul de 999,99 lei. Produsul va fi disponibil în prima lună în exclusivitate la eMAG, iar ulterior va putea fi cumpărat şi de pe site-ul Bitdefender şi de la partenerii autorizaţi. După primul an de utilizare, abonamentul anual costă 299,99 lei.

    Bitdefender BOX foloseşte expertiza de peste 16 ani a companiei în segmentul software şi înglobează 21 de brevete de invenţie înregistrate de cercetători din echipele din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. Produsul este rezultatul programului de stimulare a inovaţiei în Bitdefender, în care angajaţii pot aloca 20% din timpul petrecut la birou dezvoltării de idei out-of-the-box, menite să genereze un grad crescut de inovaţie. Bitdefender a investit 89 de milioane de euro în cercetare şi dezvoltare în perioada 2014-2017, iar un sfert din acest buget este alocat proiectelor cu potenţial de a deveni revoluţionare, precum Bitdefender BOX.

    Noul Bitdefender BOX a fost lansat în luna noiembrie a anului trecut pe piaţa din Statele Unite când a primit şi premiul Honoree CES Innovation Award în categoria cybersecurity.

    Bitdefender este prima companie din lume care a lansat în 2015 un dispozitiv de securitate ce anticipa tendinţele unei pieţe în care tot mai multe dintre aparatele electronice folosite zilnic se conectează la internet, fără ca utilizatorii să aibă posibilitatea să le protejeze de ameninţări cibernetice.

    Bitdefender BOX este primul produs hardware al Bitdefender şi protejează de ameninţări informatice atât dispozitivele tradiţionale (telefoane, laptopuri, tablete, PC-uri), cât şi televizoare smart, termostate, camere web, sisteme de acces în locuinţă, console de jocuri, frigidere, maşini de spălat şi aparate de aer condiţionat conectate la internet, întrerupătoare şi instalaţii de iluminat, prize sau senzori de mişcare.

    Bitdefender BOX blochează toate adresele URL nesigure sau periculoase pentru a proteja utilizatorii împotriva tentativelor de phishing şi fraudă online. Modulul de evaluare a vulnerabilităţilor scanează, identifică şi evidenţiază în mod continuu punctele slabe ale reţelei în materie de securitate.

    Dispozitivul identifică şi blochează tentativele de exploatare a vulnerabilităţilor dispozitivelor  din reţea. Când un dispozitiv nou se conectează la reţea, Bitdefender BOX îl detectează rapid şi trimite o notificare imediată către aplicaţia Bitdefender Central astfel încât utilizatorii să poată controla acţiunile permise pentru dispozitivul respectiv.

    Sistemul de prevenire a atacurilor externe inspectează traficul de internet şi indică orice încercare de a exploata vulnerabilităţi în gadgeturile smart din casă, inclusiv prin încercări de spargere a parolelor.

    Bitdefender BOX este capabil să se interconecteze cu asistenţii din locuinţe inteligente, precum Google Home şi Amazon Echo, şi le va permite utilizatorilor, printre altele, să folosească inclusiv comenzi vocale ca să scaneze de ameninţări informatice anumite dispozitive sau să întrerupă conexiunea la internet când aceasta nu este necesară. Bitdefender BOX va încorpora şi soluţiile de asistenţă parentală, care le permit părinţilor să asigure siguranţa online a copiilor.

    Circa 46% dintre români se arată îngrijoraţi că un eventual atacator ar putea prelua oricând controlul dispozitivelor inteligente pe care le folosesc zilnic, ceea ce îi expune la furt de date personale, spionaj şi invadarea vieţii private, arată un studiu realizat în 2017 în mediul urban de iSense Solutions, la comanda Bitdefender.

    Dispozitivele conectate la internet pot avea o serie de vulnerabilităţi comune, de la probleme severe legate de securitate, până la mecanisme de autentificare slabe şi chiar comunicare necriptată cu serverele producătorului, ce permite accesul neautorizat al atacatorilor la acestea.

    Bitdefender este o companie de securitate informatică cu activitate la nivel global, care furnizează soluţii revoluţionare de protecţie împotriva ameninţărilor complexe către 500 de milioane de utilizatori din peste 150 de ţări.

  • Puştiul de 13 ani care a venit cu o idee genială pentru a opri oamenii să se mai urce bauţi la volan

    Peste 10.000 de americani au murit în accidente de maşină cauzate de şoferi intoxicaţi în 2013. Krishna Reddy, un copil de 13 ani din Texas, vrea să schimbe acest lucru şi a inventat un dispozitiv care poate determina dacă un şofer a consumat alcool sau alte droguri, informează Business Insider.

    Pentru a realiza acest lucru dispozitivul scanează pupilele individului.

    În mod natural, pupilele se contractă în lumină şi se dilatează când este întuneric. Însă alcoolul şi anumite droguri pot face ca pupila să se contracte, pe când altele dilatează pupila, indiferent de nivelul lumină la care ochiul este expus.

    Reddy s-a folosit de acest lucru pentru a-şi dezvolta dispozitivul care este compus din trei lucruri: o cameră digitală, o lanternă şi o rolă de hârtie igienică.

    Cum funcţionează? Lanterna luminează ochiul, iar rola de hârtie igienică direcţionează lumina în pupilă, apoi camera digitală înregistrează modul cum se contractă pupila. Folosind programul scris de Reddy, dispozitivul poate determina dacă şoferul a consumat alcool sau dacă a folosit anumite tipuri de droguri (marijuana, amfetamină etc)

  • Sony reîmprospătează smartphone-urile XZ2 şi XZ2 Compact: filmează 4K HDR şi super Slow Motion Full HD, iar XZ2 se poate încărca wireless

    Xperia XZ2 are un ecran extins, de 5,7 inci, HDR Full HD+, în format 18:9 . În plus, pe lângă faptul că poţi urmări conţinutul existent în HDR, cu ajutorul tehnologiei Sony BRAVIA® TV, tehnologia X-reality™ pentru mobil îţi va permite să converteşti conţinut până la nivelul High Dynamic Range (HDR).

    XZ2 încorporează o nouă experienţă tactilă, adăugând senzaţia de atingere, astfel încât să simţi experienţa vizuală. Modelul utilizează noul sistem Dynamic Vibration, care analizează date audio şi îţi permite să simţi acţiunea în palme, iar filmele, jocurile şi clipurile prind viaţă. Difuzoarele de pe modelul XZ2 sunt prevăzute cu tehnologia S-Force Front Surround şi sunt cele mai puternice difuzoare din istoria Xperia.

    XZ2 devine primul smartphone capabil să înregistreze video 4K HDR, folosind formatul HLG (Hybrid Log Gamma). Acum poţi surprinde realitatea în imagini cu un contrast mare, detalii şi culori autentice. Înregistrarea în super slow motion este şi ea îmbunătăţită: acum poţi înregistra momentele memorabile în Full HD, cu o viteză de 960 fps.

    Telefonul are parte şi de un nou design, cu o suprafaţă fluidă din sticlă 3D Modelul este disponibil în următoarele culori: argintiu lichid, negru lichid, verde profund şi roz cenuşiu. Atestat IP65/IP68 , modelul XZ2 este gândit să reziste la stropire şi vărsare de lichide

    Alimentat de platforma Qualcomm® Snapdragon™ 845 pentru dispozitive mobile, cu X20 LTE, dispozitivul XZ2 atinge viteze de conectare până la 1,2 Gbps, cu ajutorul celei de-a doua generaţii a soluţiei Gigabit LTE. De exemplu, poţi descărca un episod din serialul preferat în doar 20 de secunde .

    Modelul este echipat cu o baterie de 3180 mAh, şi este prevăzut cu cele mai eficiente funcţii de control al energiei. Mulţumită platformei 845 pentru dispozitive mobile, XZ2 îţi oferă garanţia că te poţi bucura de dispozitivul tău toată ziua. Modelul este prevăzut cu funcţii utile pentru baterie ca – Smart Stamina, STAMINA mode şi Battery Care  –, precum şi tehnologia Qnovo Adaptive Charging, care păstrează sănătatea bateriei, pentru o durată de viaţă mai mare. De asemenea, poţi utiliza staţia de încărcare wireless (WCH20 ) pentru încărcare uşoară, precum şi alte încărcătoare Qi compatibile, aşezând pur şi simplu dispozitivul XZ2 în staţie, pentru încărcare, fără să-l bagi în priză.

    Xperia XZ2 Compact

    Dispozitivul îţi pune divertismentul în palmă, mulţumită eranului extins, HDR Full HD+, de 5 inci, datorită căruia XZ2 Compact este cel mai compact smartphone de 5 inci din lume .

    De asemenea, Xperia XZ2 Compact se bucură de o multitudine de update-uri premium, disponibile şi la fratele său cel mare, XZ2, cum ar fi toate upgrade-urile specifice Motion EyeTM 2018, inclusiv 3D Creator pentru selfie-uri şi super slow motion în Full HD, precum şi captarea de imagini la o calitate excelentă. Modelul este prevăzut cu tehnologiile Sony de amplificare audio, de tipul audio Hi-Res şi difuzoare stereo, orientate frontal, pentru o experienţă audio nemaiîntâlnită. Acest telefon mic, dar puternic este alimentat de platforma Qualcomm® Snapdragon™ 845 pentru dispozitive mobile.

    Perfect până la cele mai mici detalii, XZ2 Compact urmează aceeaşi filosofie de design ca XZ2, bucurându-se de un corp curbat, ce respectă standardele IP65/IP68. Modelul este disponibil în patru culori superbe, cu aspect proaspăt şi elegant: alb argintiu, negru, verde şi roz coral.
    Xperia XZ2 şi XZ2 Compact sunt disponibile începând cu luna martie 2018 şi ambele vor fi prevăzute cu AndroidTM 8.0 Oreo.

  • Diamond Omega, smartphone cu 8GB RAM şi 128 GB spaţiu de stocare, lansat în România

    “Am lansat pe piaţa din România flagship-ul ARCHOS Diamond Omega, un dispozitiv foarte atractiv, atât din punct de vedere al specificaţiilor tehnice, cât şi în ceea ce priveşte designul, datorită ecranului ultra-compact, fără margini”, a declarat Săvel Staicu, Country Manager ARCHOS România

    Smartphone-ul are o carcasă din sticlă cu protecţie Corning Gorilla Glass şi cadru metalic, iar display-ul de 5,7 inci cu rezoluţie de 2040 x 1080 pixeli, care acoperă mai mult de 85% din suprafaţa frontală a dispozitivului.

    În ceea ce priveşte realizarea fotografiilor, modelul dispune de nu mai puţin de 4 camere: 2 în partea din spate şi 2 frontale. Pe spate, ARCHOS Diamong Omega are o cameră principală Sony IMX 318 cu senzor de 23 megapixeli şi deschidere f/2.0 pentru un zoom x2 fără pierderi, în timp ce a doua cameră Sony IMX 362, cu senzor de 12 megapixeli şi deschidere f/1.8, permite capturarea unei cantităţi mari de lumină. În partea frontală, modelul dispune de două camere cu senzor dual de 5 megapixeli cu deschidere f/2.2, care permite realizarea fotografiilor în celebrul mod potret cu efect natural bokeh.

    ARCHOS Diamond Omega vine şi cu cititor digital de amprente, tehnologii Bluetooth 4.1 şi NFC, un port USB Type C, un jack audio de 3,5 mm şi o baterie de 3100 mAh cu tehnologia Qualcomm Quick Charge 3.0.

    Dispozitivul operează pe Nubia UI 5.0, interfaţă de utilizare care se bazează pe sistemul de operare Android 7.1. Sunt disponibile multe posibilităţi de optimizare a interfeţei, printre care şi deschiderea meniurilor contextuale la apăsarea pe pictograma unei aplicaţii.

    ARCHOS Diamond Omega poate fi achiziţionat cu precomandă de la retailer-ul online Cel.ro, la preţul de 2344 lei.
     

  • Cele mai trăznite căutări ale anului pe eMAG: “elsidiuri”, “dispozitiv guşă” sau “dinala de pus pe ochi pentru somn de frumusete”

    Numărul total de căutări din 2017 s-a apropiat de 235 de milioane, în creştere cu 65%.

    Top zece căutări: telefon, televizor, Kendama, laptop, aspirator, anvelope, Nike, ceas, Samsung, căşti.

    La fel ca şi anul trecut sunt căutări din categoria “cum se aude, aşa se scrie” precum frouzan, hensfri, bortavoce, barbagaj, elsidiuri.

    Oamenii au căutat şi chestii mai ciudate precum: avocat divort, calculare rata, fratior de vânzare sau capcane purici sau durex sarmale.

    Alţii au avut căutări complexe: dinala de pus pe ochi pentru somn de frumusete, aparat cu ultrasunete care fugareste caini daca sunt atacata, de unde pot sa cumpar o instalitie cu tuburi de amplasat pe casa sa am apa calda de la soare, o masa cu doua scaune inalte rotunde iar masa are si doua sertare etc

     

  • Samsung a lansat noul telefon Galaxy A8

    Noul telefon Galaxy A8 (2018) are o cameră frontală duală, ecran Infinity Display şi un design ergonomic. Camera duală frontală este alcătuită din două camere separate, astfel încât să puteţi comuta între cele două; cu funcţia avansată de Focalizare Live, puteţi ajusta cu uşurinţă efectul bokeh înainte sau după realizarea fotografiei, pentru a crea imagini de înaltă calitate.

    Ecranul Infinity Display merge dincolo de ramă cu un raport de afişare de 18,5:9 şi este protejat pe ambele părţi cu sticlă ergonomică curbată. Galaxy A8 (2018) este disponibil în trei culori, negru, auriu şi orchid grey.

    Galaxy A8 (2018)  suportă card microSD pentru a vă putea extinde capacitatea de stocare a dispozitivului cu până la 256 GB şi este primul dispozitiv din seria A compatibil cu Samsung Gear VR. Telefonul va fi disponibil pe piaţa locală în prima jumătate a lunii ianuarie 2018.

     

    Galaxy A8

    Ecran

    5.6-inchFHD+ Super AMOLED,1080×2220

    * Ecranul măsurat în diagonală sub forma unui dreptunghi complet, fără a se ţine cont de colţurile rotunjite

    Cameră

    Front: Dual Camera 16MP FF (F1.9) + 8MP (F1.9), Principală: 16MP PDAF (F1.7)

    Dimensiuni

    149.2 x 70.6 x 8.4 mm, 172g

     AP

    Octa Core (2.2GHz Dual + 1.6GHz Hexa)

    Memorie

    4GB RAM, 32

    Baterie

    3,000mAh

    Fast Charging / USB Type-C

    Sistem de operare

    Android 7.1.1

    Reţea

    LTE Cat. 11

    Sistem de plată

    NFC, MST

    Conectivitate

    Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac (2.4/5GHz), VHT80, 256QAM,

    Bluetooth® v 5.0 (LE up to 2Mbps), ANT+, USB Type-C, NFC, Location (GPS, Glonass, BeiDou*)* Acoperirea BeiDou poate fi limitată.

    Senzori

    Accelerometer, Barometer, Fingerprint Sensor, Gyro Sensor, Geomagnetic Sensor, Hall Sensor, Proximity Sensor, RGB Light Sensor 

    Audio

    MP3, M4A, 3GA, AAC, OGG, OGA, WAV, WMA, AMR, AWB, FLAC, MID, MIDI, XMF, MXMF, IMY, RTTTL, RTX, OTA

    Video

    MP4, M4V, 3GP, 3G2, WMV, ASF, AVI, FLV, MKV, WEBM

     

  • Autorităţi: Explozia din New York este de natură teroristă

    “Este vorba de un incident de natură teroristă. Un bărbat care avea asupra sa un dispozitiv exploziv artizanal s-a aruncat în aer”, a declarat comisarul James P. O’Neill.

    Autorul atentatului a fost identificat drept Akayed Ullah, un bărbat dintr-o familie originară din Bangladesh.

    Anchetatorii cred că este vorba de un “act intenţionat”, dar bomba a explodat doar parţial.

    Presupusul autor al atacului a fost reţinut.

    “Este vorba de o tentativă de atac terorist. Dar teroriştii nu vor câşitga”, a declarat primarul oraşului New York, Bill De Blasio.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • British American Tobacco lansează în România glo, un produs care încălzeşte tutunul

    Deoarece în cazul glo nu există ardere, aşa cum se întâmplă în cazul ţigărilor tradiţionale, utilizarea glo are potenţialul de a fi mai puţin riscantă decât fumatul, susţine compania.

    Principalul avantaj al glo faţă de competitorul iQOS, lansat de Philip Morris, susţine BAT, este faptul că glo are un singur aparat, un singur buton, niciun dispozitiv extern de încarcare şi o baterie care, încarcată complet, este suficientă pentru consumul a până la 30 de Neostiks.

    glo va fi utilizat împreună cu Kent Neostiks™, stickuri din tutun asemănătoare vizual ţigaretelor, dezvoltate exclusiv pentru glo. Kent Neostiks vor fi disponibile în trei arome diferite: „Bright Tobacco” (aromă de tutun), „Citric Mix” (aromă de citrice) şi „Fresh Mix” (mentol).

    România este prima ţară din Uniunea Europeană în care British American Tobacco lansează glo.

    BAT a investit peste 2,5 miliarde de dolari în ultimii şase ani pentru dezvoltarea şi furnizarea unor alternative care au potenţialul de a fi considerabil mai puţin riscante decât ţigările obişnuite. La nivel global, peste 1.500 de oameni de ştiinţă, ingineri şi specialişti în tutun lucrează în centrele de cercetare şi dezvoltare ale companiei.
     

  • Gadget Review: Muzică, nu zgomot – VIDEOREVIEW

    Sony WF-1000x este răspunsul japonezilor pentru cei care caută căşti audio cu adevărat wireless, mici (cât o monedă de 50 de bani fiecare cască), ce pot fi folosite cu smartphone-ul sau laptopul. Pentru mine, faptul că pot asculta muzică fără să fiu încurcat de fire este o mană cerească, însă căştile Bluetooth au o serie de probleme pe care doar unele modele reuşesc să le evite.

    Căştile Sony WF-1000x au un design compact, sunt intraauriculare şi destul de ergonomice ca să stea bine în ureche. Chiar şi cu o activitate intensă precum alergatul, căştile stau destul de bine în ureche, necesitând doar mici ajustări.

    Designul căştilor este unul minimalist, arată bine şi sunt îndeajuns de mici ca să nu arăţi ciudat cu ele în urechi, însă, după părerea mea, sunt în continuare prea mari. De exemplu, căştile Apple (AirPods) nu ies atât de mult din urechi şi sunt ceva mai discrete.

    Pe casca stângă se află un buton de pornire, iar pe cea din dreapta un alt buton pentru a putea controla muzica. O apăsare, pauză. Două apăsări, următoarea melodie. Nu trebuie să te mai atingi de telefon, indiferent dacă asculţi muzică sau dacă te sună cineva. Asta dacă ar funcţiona tot timpul cum trebuie. În perioada de testare (căştile au fost legate la un telefon Sony Xperia şi la un HTC) am avut probleme cu butonul din dreapta, care nu răspundea la comenzi, şi a trebuit să resetez căştile pentru a-l face să meargă din nou. Păcat.

    La capitolul sunet, căştile Sony se descurcă bine. Am trecut căştile prin mai multe runde de teste şi melodii şi pot spune că sunt mulţumit de ceea ce am auzit. Muzica nu este distorsionată niciodată, indiferent dacă e rock, clasică sau hip-hop. Atât înaltele, mediile, cât şi joasele se aud bine şi sunetul este unul armonios. În timpul melodiei Bohemian Rhapsody, am auzit fiecare cuvinţel şi onomatopee perfect, în timp ce mergeam cu metroul. Mi-aş fi dorit un volum ceva mai mare şi poate ceva mai multă greutate în bas, un sunet mai plin. WF-1000x sunt dotate cu tehnologie de noise canceling, care nu este cea mai bună pe care am experimentant-o pe o pereche de căşti (totuşi tot Sony e bun aici cu căştile MDR-1000x), însă reduce binişor zgomotul de fundal. Cu volumul dat pe la 70-80% şi cu funcţia de noise canceling abia mai auzi maşinile de pe stradă sau zgomotul metroului aflat în mişcare când asculţi o melodie mai gălăgioasă. Dacă asculţi ceva acustic, vocal, atunci vei auzi zgomotul indiferent dacă ai activat noise canceling şi ai şi volumul dat la maximum.

    De multe ori, căştile de tip Bluetooth au probleme cu conexiunea la telefon şi asta rezultă în întreruperea muzicii, ceea ce nu este tocmai plăcut. În cazul de faţă, am suferit puţine întreruperi în modul în care prioritiza calitatea muzicii şi zero întreruperi în modul în care prioritiza stabilitatea conexiunii. De menţionat este faptul că m-am plimbat prin casă şi prin redacţie cu telefonul pus departe şi nu am sesizat întreruperi.

    Sony a dotat căştile cu o opţiune de a regla nivelul de noise canceling în funcţie de împrejurimi – când eşti în transportul în comun căştile lucrează mai mult, iar când e linişte mai puţin. Asta face ca sistemul să fie mai eficient din punctul de vedere al autonomiei bateriei. însă pe mine m-a deranjat faptul că de fiecare dată când treceam dintr-un mediu în altul (de exemplu, din metrou, afară) casca întrerupe melodia şi se aude un bip insistent. Ceea ce poate deveni un inconvenient important dacă treci dintr-un mediu în altul într-o succesiune rapidă.  În schimb, ceea ce mi-a plăcut foarte mult este faptul că se conectează automat la telefon. Odată realizată conexiunea, căştile şi telefonul ţin minte ce trebuie să facă şi eu doar scot căştile din carcasă, le pun în urechi, apoi apăs ”play“. Nu trebuie să fac altceva.

    O problemă frecventă a acestor tipuri de căşti este faptul că nu au o baterie prea încăpătoare (unde ar intra în casca micuţă?) şi nici WF-1000X nu stă mai bine la acest capitol. Sony susţine 3 ore de ascultare continuă şi asta se dovedeşte a fi adevărat. Deci cu aceste căşti nu poţi să stai toată ziua la birou şi să faci treabă ascultând muzică. însă cei care sunt ca mine şi ascultă muzică doar în drum spre birou, unde de obicei au o altă pereche de căşti, cu fir, pot spera la o autonomie de până la o săptămână. Am ascultat, timp de o săptămână, în fiecare zi 30-40 de minute de muzică şi la birou am pus căştile în cutie, unde se încărcă. Sistemul este ingenios şi este bine că, în ritmul acesta, eşti nevoit să-ţi încarci căştile doar o dată pe săptămână.

    Cu căştile Bluetooth cu microfon poţi vorbi la telefon, însă sunetul este mono, se aude doar în casca din stânga, şi microfonul nu este prea grozav. Toate persoanele cu care am vorbit s-au plâns că nu mă aud suficient de tare sau că microfonul captează prea mult din zgomotul de fundal. De aceea, o conversaţie, la aceste căşti, este aproape imposibilă în timp ce mergi cu metroul din cauza zgomotului de fundal extrem de puternic.

    Ca o concluzie, aş spune că această pereche de căşti este un pas în direcţia corectă spre cum ar trebui să arate nişte căşti wireless, însă Sony încă nu a ajuns acolo. La capitolul baterie şi design se mai poate lucra şi trebuie făcut ceva în legătură cu microfonul şi conversaţiile telefonice, care ar trebui să fie impecabile, mai ales la acest nivel de preţ.

    CASETĂ TEHNICĂ
    GREUTATE 6,8 GRAME (CĂŞTILE), 68 DE GRAME (CU CUTIE)
    RĂSPUNS FRECVENŢĂ 20-20.000 HZ
    TIMP DE ÎNCĂRCARE APROXIMATIV 3 ORE (CĂŞTILE ÎN CUTIE)
    AUTONOMIE BATERIE 3 ORE (MUZICĂ CONTINUĂ)
    BLUETOOTH 4.1
    RAZĂ UTILIZARE 10 METRI
    PREŢ RECOMANDAT 200 DE DOLARI