Tag: decorare

  • Industria modei îşi îndreaptă atenţia spre lumea insectelor

    După animăluţe şi tot felul de creaturi pufoase, industria modei îşi îndreaptă acum atenţia spre lumea insectelor, mai precis către albine.

    Gucci, spre exemplu, are un model de poşetă cu o albină aurie brodată pe ea, scrie The Guardian, dar nu se sfieşte nici să pună micuţa insectă pe articolele vestimentare destinate bărbaţilor, tendinţă care se regăseşte şi la Dolce & Gabbana, după cum s-a putut vedea pe costumele bărbăteşti prezentate în ianuarie.

    La rândul său, casa Bally a decis să decoreze cu albinuţe unele dintre genţile şi poşetele comercializate.

  • Cea mai fericită adolescentă din lume: tatăl său i-a organizat o petrecere de 6 milioane de dolari – GALERIE FOTO

    Aniversarea de 15 ani a adolescentei Maya Henry nu a fost una obişnuită: organizată într-un complex de 20.000 de metri pătraţi în San Antonio, Texas, petrecerea a costat nu mai puţin de 6 milioane de dolari. Spaţiul a fost decorat cu cireşi înfloriţi, pereţi de trandafiri şi fântâni.

    Tatăl fetei, avocatul Thomas J. Henry, a contractat serviciile unei companii de organizări evenimente din New York. Firma a pus la dispoziţie 150 de oameni pentru a asigura desfăşurarea fără cusur a petrecerii.

    Lista de invitaţi a numărat 600 de persoane, iar sărbătorita şi-a exprimat satisfacţia pe reţelele sociale: “A fost o noapte minunată, pe care nu o să o uit niciodată. Le mulţumesc celor care au participat dar mai ales părinţilor mei, care mi-au împlinit toate dorinţele.”

    Sursă foto: Daily Mail

  • ColorSearch, un serviciu care permite căutarea de lucrări de artă după culoare

    Pe lângă cei care cumpără opere de artă atraşi de frumuseţea sau valoarea lor ca investiţie, mai există şi unii care caută doar ceva care să se potrivească cu stilul în care şi-au decorat locuinţa. Acestora, dar nu numai lor, li se adresează un serviciu recent lansat, ColorSearch, care permite căutarea de lucrări după culoare, de pe computer sau de pe un dispozitiv mobil, scrie New York Times.

    La baza acestui serviciu a stat observaţia fondatoarei firmei care l-a creat, Alexandra Chemla, că oamenii care merg la multe expoziţii îşi amintesc mai degrabă anumite culori care i-au impresionat la o lucrare, precum şi faptul că mai mulţi oameni nu descriu o culoare în acelaşi fel. Ca urmare ColorSearch oferă utilizatorilor posibilitatea să caute opere de artă după una sau o combinaţie dintre cele 200 de culori standardizate pe baza unor fotografii digitale. 

  • Cum să baţi monedă pe bijuterii

    Monedelor vechi le stă bine nu numai în cutiuţe căptuşite cu catifea şi capac de sticlă, ci şi puse în valoare în bijuterii, aşa cum o fac unii creatori care realizează diverse piese pornind de la banii de demult.

    Creatoarea londoneză de origine italiană Benedetta Dubini, spre exemplu, s-a folosit de monede antice de bronz şi argint pe care le-a îmbrăcat în caboşoane, atârnat de inele de aur sau aplicat pe brăţări de piele ori folosit în coliere la baza gâtului, imaginaţia fiind-i stimulată de un bănuţ găsit de mama sa.

    Casa Bulgari are printre creaţiile sale un colier a cărui piesă centrală o reprezintă o monedă cu chipul împăratului Traian, înconjurată de diamante, safire şi smaralde, iar creatoarea de origine spaniolă Ines Neto propune un colier cu o monedă bizantină montată în aur şi decorată cu diamante.

  • Preşedintele l-a decorat post-mortem pe subinspectorul de poliţie Gheorghe Ionescu

    Potrivit unui comunicat de presă transmis sâmbătă de Administraţia Prezidenţială, “în semn de înaltă apreciere pentru devotamentul şi profesionalismul de care a dat dovadă în slujba legii, îndeplinindu-şi datoria cu preţul sacrificiului suprem, Preşedintele Klaus Iohannis a conferit post-mortem Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler subinspectorului de poliţie Gheorghe Ionescu”.

    Decorarea a fost făcută la propunerea viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, decretul de decorare fiind semnat vineri de preşedintele Klaus Iohannis.

    Subinspectorul de poliţie Gheorghe Ionescu, de la Brigada Rutieră a Capitalei, a decedat vineri dimineaţă, după aproape trei săptămâni în care a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Poliţistul fusese dus în comă la spital, în 2 august, după ce omul de afaceri turc Abdullah Atas a refuzat să oprească pentru un control în trafic şi a intrat cu maşina în acesta.

    Gheorghe Ionescu va fi înmormântat, duminică, probabil în jurul orei 13.00, la Cimitirul Ghencea 2 Militar, cu onoruri militare. Vicepremierul Gabriel Oprea şi întreaga conducere a Ministerului Afacerilor Interne vor participa la ceremonialul religios de înmormântare a subinspectorului post-mortem Gheorghe Ionescu.

    Trupul neînsufleţit al poliţistului a fost dus vineri la casa pe care acesta o construia împreună cu familia, iar sâmbătă seară va fi depus la capela cimitirului.

    Agentul şef principal Gheorghe Ionescu a fost trecut în corpul ofiţerilor, fiind înaintat în gradul de subinspector de poliţie post-mortem, prin ordin al ministrului Afacerilor Interne.

    Ministerul Afacerilor Interne va organiza funeraliile militare şi va sprijini familia cu tot ce este necesar. Soţia lui Gheorghe Ionescu va fi angajată la MAI şi va primi un ajutor de 20.000 de euro, conform legislaţiei.

    Subinspectorul post-mortem Gheorghe Ionescu avea 44 ani şi lucra de 23 de ani în Ministerul Afacerilor Interne.

    “Cu profundă tristeţe anunţăm plecarea timpurie dintre noi a colegului şi prietenului nostru, subinspector de poliţie p.m. Gheorghe Ionescu, din cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti. Un profesionist de excepţie, un om de o mare nobleţe sufletească, devotat profesiei de poliţist, dăruit pe deplin familiei şi ţelurilor pe care le-a avut în viaţă, ne-a părăsit pentru totdeauna, lăsând în inimile şi sufletele noastre un gol imens, sentimente de tristeţe şi regrete eterne. Dumnezeu să te odihnească în pace,“Dulăule”!”, au scris reprezentanţii MAI, amintind de porecla poliţistului.

    Accidentul în urma căruia ofiţerul Gheorghe Ionescu a murit s-a produs în 2 august, în jurul orei 03.30, în zona intersecţiei străzii Nicolae Caramfil cu Şoseaua Pipera, unde acesta se afla împreună cu alţi agenţi de la Brigada Rutieră a Capitalei, pentru un control în trafic. Poliţistul i-a făcut semn lui Abdullah Atas să oprească maşina pe care o conducea, omul de afaceri turc a încetinit, dar când a ajuns în dreptul lui Gheorghe Ionescu, a accelerat şi l-a lovit. Gheorghe Ionescu a fost târât pe capotă pe o distanţă aproximativ 350 de metri, apoi a fost aruncat pe şosea la 10 metri. Anchetatorii au stabilit că şoferul avea o alcoolemie de 1,65 la mie şi mergea cu o viteză de 180 – 200 de kilometri la oră.

    Omul de afaceri Abdullah Atas a fost arestat preventiv în 3 august, de Tribunalul Bucureşti.

    În urma decesului lui Gheorghe Ionescu, atas va fi acuzat de omor calificat, riscând o pedeapsă de 15 – 25 de ani de închisoare sau detenţie pe viaţă, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

  • Menajeria din picioare

    În sezonul de toamnă/iarnă 2015 se poartă încălţările pufoase, după cum o arată colecţiile caselor de modă, atât de pufoase încât seamănă mai degrabă  cu nişte mici animăluţe decât cu nişte încălţări obişnuite.

    Gucci a lansat nişte papuci care aduc a porcuşori de Guineea şi care trebuie, probabil, pieptănaţi pentru a le păstra aspectul. 

    Maison Margiela şi-a încălţat manechinele cu nişte pantofi cu tocuri îmbrăcaţi complet în blăniţă colorată, iar Miu, Miu, Sophia Webster sau Jimmy Choo şi-au decorat articole din gama de încălţăminte cu ciucuri miţoşi.

  • Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a acordat Ordinul “Ştefan cel Mare” lui Traian Băsescu

    Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale de la Chişinău, preşedintele Nicolae Timofti, a semnat, vineri, un decret privind conferirea Ordinului “Ştefan cel Mare” fostului preşedinte al României, Traian Băsescu.

    Distincţia i-a fost acordată lui Traian Băsescu “în semn de profundă gratitudine pentru contribuţia sa deosebită la promovarea stabilităţii, securităţii şi democraţiei în regiune şi pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova în procesul de formare a cadrelor din domeniile apărării, securităţii şi asigurării ordinii publice”, se arată în comunicat.

    Ordinul “Ştefan cel Mare” este decoraţia militară supremă a Republicii Moldova, conform Legii nr. 1123 din 30.07.1992 cu privire la distincţiile de stat ale Republicii Moldova.

    Articolul 16 al legii stipulează că decoraţia se acordă “pentru acte de eroism şi conducere iscusită a operaţiunilor militare, pentru bărbăţie deosebită în timpul menţinerii ordinii publice, apărării drepturilor şi libertăţilor omului, pentru vitejie şi spirit de sacrificiu în asigurarea securităţii statului, în îndeplinirea unor misiuni speciale, pentru alte merite deosebite în apărarea libertăţii şi independenţei Republicii Moldova”.

  • Ce poţi să faci cu o piscină când ai imaginaţie (GALERIE FOTO)

    Dacă însă nu mai poate fi folosită pentru scopul iniţial, piscina nu poate fi nici lăsată goală să arate urât şi să adune frunze moarte, gunoaie ori să devină adăpost pentru sconcşi – şi atunci i se poate da altă întrebuinţare, şi-a zis un locuitor din San Rafael, California.

    Acesta, ajutat de cei doi băieţi, şi-a transformat piscina în operă de artă, pictând pe fundul ei scene care prezintă o comunitate ce se luptă să găsească soluţii de a proteja planeta, fiind evidenţiate alegerile bune şi alegerile proaste ale oamenilor, scrie San Francisco Chronicle. Astfel decorată, piscina a devenit acum un loc de plimbare şi reflecţie pentru proprietarii ei şi pentru toţi cei care le calcă pragul.

  • Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat pe directorul STS, Marcel Opriş

    Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, preşedinte Traian Băsescu a semnat decretul prin care conferă Ordinul Naţional „Steaua României” – în grad de Comandor directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, general inginer Marcel Opriş.

    Preşedintele l-a decorat pe şeful STS ”în semn de înaltă apreciere pentru efortul depus de directorul STS ”la dezvoltarea şi consolidarea unui serviciu modern, adaptat permanent la noile cerinţe şi provocări din domeniul telecomunicaţiilor speciale”.

    Decorarea a fost făcută la propunerea preşedintelui Traian Băsescu, potrivit comunicatului Administraţiei Prezidenţiale.

  • Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat pe directorul STS, Marcel Opriş

    Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, preşedinte Traian Băsescu a semnat decretul prin care conferă Ordinul Naţional „Steaua României” – în grad de Comandor directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, general inginer Marcel Opriş.

    Preşedintele l-a decorat pe şeful STS ”în semn de înaltă apreciere pentru efortul depus de directorul STS ”la dezvoltarea şi consolidarea unui serviciu modern, adaptat permanent la noile cerinţe şi provocări din domeniul telecomunicaţiilor speciale”.

    Decorarea a fost făcută la propunerea preşedintelui Traian Băsescu, potrivit comunicatului Administraţiei Prezidenţiale.