Tag: decenţă

  • Singurul mod prin care angajaţii din România pot avea un salariu decent la 30-40 de ani

    Un studiu publicat recent de economiştii Martin Gervais, Nir Jaimovich, Henry Siu şi Yaniv Yedid-Levi demonstrează că ideea conform căreia tinerii ar trebui să păstreze un loc de muncă pentru o perioadă îndelungată este falsă.

    Astfel, studiul arată că cei care schimbă mai des job-urile între 20 şi 30 de ani au şanse mari de a avea ulterior un salariu mai bun decât cei care lucrează pentru o singură companie.

    “Oamenii care schimbă mai des angajatorii vor avea salarii mai mari încă din primii ani de muncă”, remarcă Henry Siu, profesor la Facultatea de economie din Vancouver. “Schimbarea locurilor de muncă este asociată, statistic, salariilor mai mari şi care aduc satisfacţie mai mare în anii cu cea mai mare putere de muncă, între 35 şi 45 de ani”.

    Cât despre şomajul în rândul tinerilor, care este de obicei mai mare decât în cadrul altor categorii de vârstă, studiul arată că nu găsirea locurilor de muncă este problema, ci păstrarea lor. “Cei din categoria 18-25 de ani găsesc mai uşor de muncă decât cei trecuţi de 35 de ani. Problema însă este că aceştia nu au răbdare să lucreze pentru acelaşi angajator, de aici impresia că şomajul este mai ridicat”.

    Ca şi concluzie, Henry Siu încearcă de demonteze ideea că păstrarea unui loc de muncă pentru foarte mult timp va aduce, în cele din urmă, satisfacţie. “Dacă te angajezi la o companie când ai 25 de ani şi speri că vei ajunge să fii mulţumit la 50, trebuie să înţelegi că aceasta este o gândire incorectă. Alţii vor schimba zece joburi în acest interval şi ţi-o vor lua cu mult înainte.”

  • Mihai Răzvan Ungureanu a mers la sediul PNL, unde a discutat cu Antonescu: Suntem într-o fază incipientă, discutăm despre fuziuni

     “Suntem într-o fază incipientă, apelul meu către colegii noştri din partidele de opoziţie este de a nu pronunţa nume, de a nu mai livra atacuri dintr-o parte în alta, de a fi decenţi, respectând votul de duminică. Ceea ce ne trebuie în acest moment este un proiect pentru România, nu facem propuneri, nu ne autopropunem, nu vorbim despre nume de persoane, interesul nostru este în primul rând interesul naţional”, a spus Ungureanu.

    El a fost întrebat dacă se discută despre o fuziune a FC cu PNL.

    “Nu, nu discutăm despre fuziuni”, a răspuns Ungureanu.

    De asemenea, liderul FC şi-a exprimat speranţa că partidele din zona de dreapta sunt responsabile şi şi-au “învăţat lecţia din votul de duminică”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un preot i-a cerut lui Ponta să-l facă director la Hidroelectrica pentru a avea o pensie mare. Ponta: “Remus Borza va pleca”

     Preotul Grigore Cojocaru din comuna Runcu l-a abordat pe Ponta imediat după discursul acestuia de la Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, prilejuit de deschiderea noului an şcolar.

    Preotul i-a cerut premierului să îl ajute să obţină un post de director la Hidroserv, pe motiv că urmează să se pensioneze, iar salariul pe care îl are în prezent este prea mic.

    “Vă rog ajutaţi-mă cu un post de director la Hidroserv, că mai am trei ani până la pensie. Să am şi eu o pensie, că am un salariu mic. La cine să merg?”, l-a întrebat preotul pe premier, Ponta chemându-l pe prefectul judeţului Gorj, Ion Claudiu Teodorescu, pentru a prelua acest caz.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROTESTELE sindicaliştilor CFR: Peste 2.500 de manifestanţi cer oprirea privatizării CFR Marfă şi “salarii decente”

     Sindicaliştii CFR s-au adunat, joi dimineaţă, în faţa Ministerului Transporturilor, unde au protestat mai bine de o oră. Aceştia au afişat bannere cu însemnele federaţiilor sindicale din care fac parte, dar şi cu mesaje prin care cer “salarii decente, nu de mizerie”. Sindicaliştii scandează “Vrem să muncim”, “Unitate”, “Hoţii” şi “Stop privatizării”.

    Protestatarii au spus că, dacă din 2007 până în 2008, în CFR Marfă erau 240.000 de angajaţi, acum mai sunt doar 51.000 de angajaţi, care răspund de 11.000 de kilometri de cale ferată, în condiţiile în care pe căile ferate “se transportă bogăţiile României”.

    Sindicaliştii au mai spus că vor să declanşeze greva generală şi cer demisia Executivului, întrucât nu este în stare să ia măsuri pentru a salva CFR Marfă şi locurile de muncă ale angajaţilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce spun parlamentarii despre limita de 4.000 de lei pe lună pentru cazare

    Chelaru: Eu aş prefera să rămân la hotel, dar dacă nu mă încadrez în banii alocaţi, îmi caut gazdă

    Chestorul Senatului, Ioan Chelaru, a declarat miercuri că ar dori să rămână cazat la hotel, motivat de “puterea obişnuinţei”, dar şi de facilităţile asigurate, însă în situaţia în care nu se va încadra în suma stabilită în acest sens îşi va căuta o “gazdă”.

    “Eu cred că dacă vor fi foarte mulţi senatori care vor dori să rămână (cazaţi la hotel, n.r.), sau să stabilească să locuiască într-un anume hotel există posibilitatea – şi se va decide la nivelul fiecărui grup parlamentar – ca el să negocieze pe grup. Însă nimic nu împiedică un parlamentar să-şi negocieze la un hotel sau la o casă, la o pensiune(…). Eu am stat opt ani la hotel, prefer să stau la hotel, dar în condiţiile în care suma respectivă nu îmi va permite să stau la hotel o să-mi caut o gazdă”, a susţinut Chelaru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dana Nicolaescu solicită presei să trateze cu decenţă şi respect decesul soţului ei, Sergiu

    “În temeiul art. 78 din Codul civil intitulat «Respectul persoanei decedate», vă solicit să trataţi cu decenţa şi respectul cuvenit, tragicul eveniment cauzat prin dispariţia soţului meu, Sergiu. Totodată, vă interzic să publicaţi/ difuzaţi materiale de presă scrisă, şi/ sau audiovizuală ori internet, respectiv fotografii sau filme audio/video de la înmormântarea soţului meu. Precizez că aceste lucruri au legătură cu viaţa mea intimă, personală şi de familie, într-un moment dramatic al vieţii mele”, spune Dana Nicolaescu, într-un document remis MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro