Tag: cutremur

  • UPDATE: Bilanţul seismului din Sicilia a ajuns la aproximativ 30 de răniţi. Epicentrul, în zona Vulcanului Etna, care a ERUPT recent

    Seismul s-a produs miercuri la ora locală 03:19 (04:19). Presa italiană a relatat că seismul s-a resimţit şi în oraşul Catania.

    Centrul Seismologic European Mediteranean (ESMC) a revizuit în creştere magnitudinea sesismului, de la 4,8 grade la 5,1 grade, iar potrivit noilor date, epicentrul a fost la o adâncime de aproximativ 1 kilometru.

    Citiţi mai multe pe mediafax.ro.

  • Cum arată casa care se construieşte în doar şase ore şi costă 33.000 de dolari – GALERIE FOTO, VIDEO

    În contextul în care preţurile chiriilor şi al apartamentelor cresc din ce în ce mai mult, o casă care se poate construi în aproape 6 ore şi costă doar 33.000 de euro sună extrem de tentant.

    M.A.Di, o alternativă a caselor tradiţionale, a fost realizată de italianul Renato Vidal, costă 33 de mii de euro şi trei oameni o pot asambla în 6 ore, se arată pe site-ul companiei.

    Casa este certificată seismic şi vine în două variante de 88,4 mp (33 de mii de euro) şi una de 275 mp (73 de mii de euro).

    Casa poate fi construită şi fără o fundaţie de ciment, iar odată structura asamblată se pot adăuga panouri solare, sistem cu alimentare cu apă şi de iluminare. Timpul de livrare este de până la 60 de zile după acceptarea design-ului final al casei.

     

  • Firea explică de ce nu pot fi consolidate unele dintre clădirile cu risc seismic: Nu se poate dacă un proprietar din 100 nu vrea refacerea

    „Din cele 343 de clădiri cu risc seismic grad 1 putem afirma că în 96 dintre ele s-a demarat procedura de consolidare. În 41 au început deja să lucreze angajaţii, adică sunt deschise şantiere, iar în celelalte 55 sunt în stadii premergătoare de punere în siguranţă. Subliniez că, din neferire, deşi încă din vara lui 2016 am atras atenţia atât Guvernului cât şi Parlamentului că legea nu ne sprijină, este învechită, este din 1994 şi nu avem posibilitatea să putem să consolidăm atât cât este nevoie şi cât ne-am dori”, a declarat, vineri, Gabriela Firea.

    Potrivit edilului, din cauza legislaţiei actuale, pentru refacerea unui imobil este nevoie de acordul tuturor proprietarilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CUTREMUR total în lumea politică. Decizia şoc luată de Dacian Cioloş în mijlocul celui mai mare scandal

    “Pentru credibilizarea şi responsabilizarea Parlamentului venim cu o idee. Vedem că Parlamentul care e ales în mod direct şi reprezintă cetăţenii, dar odată ce a fost aleasă o majoritate în Parlament ţine prizonier toată instituţia şi foloseşte această instituţie inclusiv pentru şantaj politic, ceea ce nu e deloc sănătos. Propunem ca aşa cum Parlamentul are într-adevăr dreptul şi posibilitatea să suspende preşedintele şi să organizeze un referendum pentru suspendarea preşedintelui, în cazul în care acest referendum e aprobat de cetăţenii români pe care parlamentul îi reprezintă, preşedintele trebuie să plece şi se prganizează alegeri prezidenţiale, dar în cazul în care acest referendum e respins de cetăţenii români care au ales şi Parlamentul, atunci Parlamentul trebuie să îşi asume răspunderea politică şi să demisioneze, să se dizolve”, a declarat Dacian Cioloş, joi într-o conferinţă de presă.
     
    Acesta a adăugat că programul politic al formaţiunii pe care a fondat-o este într-o fază finală şi conţine şi alte idei cu privire la reformarea statului.
     
    “Propunem introducerea acestor prevederi în Constituţie în aşa fel încât să avem cu adevărat un echilibru al puterilor în stat şi să avem o responsabilitate a folosirii unor pârghii care sunt esenţiale şi care nu pot fi folosite ca un şantaj politic atunci când un partid când are majoritate în Parlament poate să facă. Sunt lucruri pe care noi le vedem în programul politic, care este într-o fază finală de pregătire şi o să venim şi cu alte idei legate de reforma statului”, a completat Cioloş.
     
    Fondatorul partidului „Mişcarea România Împreună” a anunţat că va susţine politic modificarea Constituţiei, astfel încît Parlamentul să aibă 300 de aleşi.
     
  • Insula grecească Zakynthos s-a deplasat trei centimetri în urma cutremurului de vineri

    Cercetătorii au observat noua poziţie a insulei după ce au analizat imaginile radar surprinse de sateliţii Agenţiei Spaţiale Europene.

    Oamenii de ştiinţă încearcă să determine dacă mai există şi alte unităţi de relief afectate de cutremur. De asemenea, aceştia au menţionat că mişcarea insulei Zakynthos este doar orizontală, nu şi verticală.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Harta punctelor roşii de cutremur din Bucureşti. Capitala, pe PRIMUL loc în topul european al oraşelor cu probleme legate de riscul seismic

    Potrivit celor mai recente informaţii, în Capitală există 174 de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public şi 173 de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic, fără a reprezenta pericol public.

    Alte 330 de clădiri din Bucureşti sunt încadrate în clasa a II-a de risc seismic, iar 95 sunt încadrate în clasa a III-a, în timp ce şase imobile sunt în clasa a IV-a de risc seismic.

    Cu toate că reducerea riscului seismic a fost declarată prioritate legislativă guvernamentală încă din 1994, când a fost adoptată Ordonanţa Guvernului nr. 20 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, până în prezent, foarte puţine dintre aceste clădiri au fost reabilitate. Cele mai multe, 21 de ani mai târziu, după intrarea în vigoare, la finalul anului 2015, a modificării OG nr. 20/1994, care stabilea interdicţia de a desfăşura activităţi comerciale, turistice şi de divertisment în clădirile cu risc seismic.

    „Tot prin OG.nr.20/1994 a fost realizat Programul anual de acţiuni pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de consolidare la clădiri de locuit multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic (care prezintă pericol public), program de finanţare gestionat în prezent de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene”, se arată în Raportul Ordinului Arhitecţilor din România.

    Ineficienţa acestui program este lesne de observat, fie şi numai mergând în Centrul Vechi al Bucureştiului. Specialiştii susţin că o parte din vina pentru „decăderea şi degradarea” clădirilor vechi o poartă şi măsura de închidere a acestor imobile pentru orice altă activitate, în afară de locuit. Totodată, în raportul citat se arată că „eşecul programului de diminuare a riscului seismic este cauzat de: lipsa de transparenţă a programului, lipsa de informare şi implicare a cetăţenilor, impunerea soluţiei şi a executantului fără consultarea proprietarilor, costurile mari pe care proprietarii trebuie să le suporte, fără a avea posibilitatea de a cunoaşte detalii şi de a negocia, lipsa de facilităţi (mutarea locatarilor, sprijin pentru proprietarii cu posibilităţi reduse etc.)”.

    În iulie 2018, Primăria Capitalei preciza că are în prezent şantiere deschise la 20 de clădiri cu risc seismic din Bucureşti. Familiile care locuiau în aceste clădiri au fost mutate în apartamentele de necesitate din Piaţa Naţiunilor Unite.

    „Conform Institutului Naţional de Statistică prin Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor din 2011 (ultimul realizat), în Bucureşti existau 132.171 imobile de locuit, cuprinzând 844.541 locuinţe. Dintre acestea, 86.662 imobile de locuit (65,2% dintre imobilele din Bucureşti) sunt construite înainte de 1980, iar 31.511 imobile de locuit (23,7%) au fost construite înainte de 1945. Nu există informaţii publice referitoare la numărul de persoane care locuiesc în fiecare dintre aceste tipuri de imobile, respectiv în clădirile construite în diferite perioade de timp. Informaţiile publice de pe pagina web a Primăriei Municipiului Bucureşti cu privire la imobilele expertizate tehnic şi încadrate în clasa I de risc seismic cuprind anul construcţiei, numărul de etaje şi numărul de locuinţe al acestor imobile, dar nu şi numărul locuitorilor sau alte informaţii de detaliu despre ocuparea acestora”, se arată în raportul Ordinului Arhitecţilor din România.

    Totuşi, specialiştii arată că deşi riscul seismic este asociat clădirilor istorice, acesta afectează şi clădirile mai recente, construite în comunism.

    Având în vedere toate aceste lucruri, reprezentanţii Ordinului Arhitecţilor recomandă patru măsuri care ar trebui luate de urgenţă:

    „1. Refacerea şi completarea OG 20/1994 pentru a asigura cooperare între proprietari, asigurarea de locuinţe temporare, proceduri de intervenţie diversificate, proiecte integrate (corelare cu Legea nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor), nu doar consolidări structurale;
    2. Extinderea şi diversificarea surselor de finanţare publice cu fonduri şi creditări private, cu un control mai atent al licitaţiilor
    publice;
    3. Refacerea expertizei (ca obiect sau în bloc) cu normative actualizate şi dezvoltarea unui post de cercetare a fizicii construcţiilor istorice;
    4. Programe de informare şi educare a publicului”.

    În ţara noastră, aproximativ 15.000 de clădiri sunt încadrate în clasa I sau II de risc seismic. În cazul unui cutremur puternic în România, trei sferturi dintre locuitorii ţării ar fi afectaţi, infrastructura fiind în multe zone una „critică ”, iar dotările cu echipamente pentru misiuni de salvare-căutare sunt slabe sau absente, se arată în proiectul de consolidare a IGSU.

  • Cum să primeşti gratuit, pe mobil, alertă în caz de cutremur direct de la Institutul Naţional pentru Fizica Pământului

    Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), persoanele care doresc să fie alertate în caz de cutremur îşi pot instala gratuit aplicaţia de mesagerie Telegram, apoi să caute „@alertacutremur_bot”, adică robotul INCDFP care va transmite alertele, şi apoi să urmeze paşii indicaţi. Instrucţiunile sunt similare atât pentru telefoanele cu Android cât şi pentru iPhone/iPad/iPod.

    Astfel, se va primi acces pe 4 canale de alertă şi unul pentru educaţie seismică.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • IMAGINI din timpul cutremurului. Seismul, surprins pe camerele de supraveghere. VIDEO postate în mediul online

    Înregistrarea a fost făcută în Bucuresti 28.10.2018, ora 03:38, iar persoana care postat comentează că ceea ce spunea cum 2 săptămâni s-a întâmplat acum.

    Înregistrare de pe o camere de supraveghere, dintr-o curte, ora 3: 38.

    Alte imagini video au fost realizate într-un magazin, unde se vede cât de serios s-au mişcat obiectele. 

    Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,8 grade pe scara Richter, s-a produs în această noapte în România.

    Directorul ştiinţific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, Mircea Radulian, a declarat, pentru MEDIAFAX, că seismul de magnitudine 5,8 produs în Buzău şi resimţit în Capitală, este cel mai puternic din ultimii 14 ani, precizând însă că nu sunt semne privind un cutremur major curând.

     

  • Mircea Radulian, INCDFP: A fost cel mai puternic seism din ultimii 14 ani. Ce spune despre posibilitatea producerii unui cutremur MAJOR în perioada următoare

    “Da aşa este corect (este cel mai puternic cutremur din ultimii 14 ani -n.r.). Este un cutremur de adâncime în partea cea mai adâncă a judeţului Vrancea, la 151 de kilometri, este de magnitudine moderată calificăm noi, chiar dacă a fost ceva mai mare, el intră în categoria cutremurelor moderate care nu produc pagube. Sunt simţite, pot produce panică, dar nu au efecte deosebite. În general s-a simţit numai undă, cea mai puternică undă transversală care vine ceva mai târziu şi a durat cam 5 secunde aproximativ. A fost o mişcare scurtă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Mircea Radulian.

    Acesta a precizat că este posibil ca următoarele zile să se mai înregistreze nişte replici ale cutremurului, însă scăzute în intensitate.

    “Ca activitate, este un regim la care ne aşteptăm în Vrancea. În primul rând cutremure mici de 2-3, cam 15 pe lună aproximativ statistic, acestea vor fi în permanenţă. Cutremurele ceva mai mari, peste 4, mai rare, vor fi cam la interval de o lună, dar ele trebuie să înţelegeţi că pot să fie două într-o lună, câteva luni să nu fie, nu neapărat unul în fiecare lună. Anul acesta a fost o activitate mai slabă, anul trecut a fost o activitate normală. Cutremure mari, de peste 5, sunt mai rare, nu e obligatoriu să avem anul acesta, e posibil să nu avem niciunul, acestea sunt doar prognoze, iar un cutremur mare este foarte greu de prognozat. E posibil să apară cam oricâand, dar sunt rare. Poate fi peste 5 ani, peste 10 ani un cutremur peste 7 . Astea mari sunt rare, cam 2-3 pe secol . Acum suntem într o perioada mai liniştită, nu avem semne că va veni un cutremur mare foarte curând”, a completat Radulian.

    Un cutremur cu magnitudine 5,8 s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, fiind resimţit puternic şi în Capitală. Aproximativ trei ore mai târziu, un nou seism a avut loc în zona Vrancea, având o magnitudine de 3,2.

  • Operaţiunea de evacuare a unor pacienţi către alte zone din ţară, la Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, judeţul Ilfov, în cadrul exerciţiului Seism 2018.

    Seism 2018 este cel mai amplu exerciţiu medical din cadrul unui program al Mecanismului de Protecţie Civilă al UE. Acesta a avut loc în România până la data de 18 octombrie. Simularea a implicat 1.000 de persoane şi echipe medicale din Austria, Germania, Italia, România, Slovacia, Suedia, Norvegia şi Israel, precum şi experţi din alte state care participă la acest mecanism.
    Exerciţiul a simulat răspunsul la un cutremur de gradul 7,5 pe  scara Richter în Capitală, când capacităţile naţionale de salvare sunt depăşite, iar România activează Mecanismul de Protecţie Civilă al UE. Exerciţiul este al cincilea şi ultimul din perioada 2017-2018. Exerciţii similare au avut loc în Regatul Unit, Danemarca, Bulgaria şi Austria. Acestea sunt organizate de ţările participante, cu o contribuţie financiară de la Comisia Europeană, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Comisiei Europene.