Tag: Craciun

  • Mesajul de Crăciun al preşedintelui Klaus Iohannis

    Mesajul a fost transmis marţi.

    „Crăciunul este o sărbătoare a generozităţii şi a compasiunii, a renaşterii speranţei într-un viitor mai bun. În aceste zile, fiecare dintre noi îşi reaminteşte mai pregnant că ceea ce contează cu adevărat sunt familia şi căldura căminului, iubirea pentru cei dragi, înţelegerea şi sprijinul pentru cei care au nevoie de ajutorul nostru. Dacă noi suntem mai buni, vom şti să construim o lume în care să trăim în pace şi înţelegere”, a transmis şeful statului.

    Klaus Iohannis le-a urat românilor sărbători fericite.

    „Dragi români, vă doresc sănătate, bucurie şi să petreceţi aceste zile binecuvântate în tihnă, alături de familie şi de toţi cei dragi, în spiritul tradiţiilor sfintei sărbători a Naşterii Domnului! Crăciun fericit tuturor!”, a mai spus preşedintele Klaus Iohannis.

  • Cum va fi vremea de Crăciun în Capitală

    Vremea va fi închisă şi va ploua semnificativ în Capitală în zilele de Crăciun. Temperaturile vor fi între 7 şi 8 grade, iar vântul va sufla cu putere.

    În Ajun de Crăciun, vremea va fi închisă şi va ploua însemnat cantitativ (se vor acumula 20…30 l/mp). Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 55…60 km/h. Temperatura maximă va fi de
    7…8 grade, iar cea minimă de 4…5 grade.

    În ziua de Crăciun, vremea se va menţine închisă şi va ploua în cea mai mare parte a intervalului. Vântul va avea intensificări, cu rafale de 55…60 km/h, iar pe parcursul zilei posibil şi de 70 km/h. Temperatura maximă va fi de 6…7 grade, iar cea minimă de 2…3 grade.

    În a doua zi de Crăciun, cerul va avea înnorări temporare, dar probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă. Vântul va avea intensificări, cu rafale de până la 55 km/h. Temperatura maximă va fi de 3…4 grade.

  • Răstunare de situaţie în cazul atacului din Germania. Teroristul pare a fi anti-religie şi anti-imigraţie

    Reiner Haseloff, prim-ministru al landului Saxonia-Anhalt din estul ţării, a declarat că presupusul autor, Taleb al-Abdulmohsen, nu era cunoscut de poliţie ca islamist.
     
    Profilul lui Al-Abdulmohsen pe site-ul de socializare X indică faptul că acesta este un critic feroce al islamului.
     
    Presa germană a raportat că acesta este un activist care i-a ajutat pe opozanţii regimului din Arabia Saudită să fugă din ţară şi să solicite azil în Europa.
     
    Abdulmohsen ar fi intrat cu BMW-ul său negru X5 în piaţa de Crăciun din centrul oraşului Magdeburg, vineri seară, puţin după ora 19.00, lovind zeci de persoane înainte de a fi arestat de poliţie.
     
    O înregistrare video difuzată pe reţelele de socializare arată cum ofiţerii îl înconjoară la o staţie de tramvai. El a fost văzut întins la pământ lângă vehiculul său, o maşină închiriată cu numere de înmatriculare din Munchen, iar ulterior a fost condus pentru interogatoriu.
     
    Autorităţile din Saxonia-Anhalt au declarat că patru persoane au murit în urma atacului şi că peste 200 de persoane au fost rănite, dintre care 41 grav. Cancelarul Olaf Scholz a vizitat sâmbătă locul atacului.
     
    Spiegel Online a relatat că a fost un activist care a ajutat persoane – în special femei – să fugă din Arabia Saudită şi a condus un site de internet care furniza informaţii despre sistemul german de azil. În 2019, el a acordat interviuri despre activităţile sale pentru două ziare germane, în care şi-a exprimat ura faţă de islam.
     
    Într-unul dintre acestea, el a declarat că s-a „rupt” de religie în 1997.
     
    „Viaţa în Arabia Saudită mi s-a părut un calvar, trebuie să pretinzi că eşti musulman şi să urmezi toate ritualurile”, a spus el. „Ştiam că nu mai pot trăi în frică şi când mi-am dat seama că până şi activismul anonim îmi va pune viaţa în pericol ca fost musulman saudit, am cerut azil”.
     
    În cealaltă, el a declarat că a scris mesaje care criticau islamul pe un forum de internet condus de activistul încarcerat Raif Badawi şi că, ulterior, a primit ameninţări la adresa vieţii sale.
     
    „Voiau să mă „măcelărească” dacă mă întorceam vreodată în Arabia Saudită”, a spus el. 
     
    În ultimele luni, el părea să se fi îndepărtat de activism şi să fi adoptat o atitudine extrem de critică faţă de autorităţile germane. El îmbăţişa teoriile conspiraţiei asociate mai des cu dreapta naţionalistă.
     
    Într-o postare pe X din noiembrie, în care prezenta „cererile opoziţiei liberale saudite”, el a cerut Germaniei să „îşi protejeze graniţele împotriva imigraţiei ilegale”. 
     
     „A devenit evident că politica frontierelor deschise a Germaniei a fost planul [fostului cancelar Angela] Merkel de a islamiza Europa”, a scris el. 
     
    La începutul acestei luni, el a fost intervievat de un blog anti-islam şi a acuzat autorităţile germane că desfăşoară o operaţiune secretă de vânătoare a foştilor musulmani saudiţi, în timp ce acordă azil jihadiştilor sirieni
  • Ce buget pentru masa de Crăciun au românii care fac cumpărăturile online şi ce pun în coş

    Românii care aleg să cumpere produsele pentru Crăciun online, de pe platforma Freshful de la eMag, au un buget mediu de până la 1.000 de lei în acest an, primele produse pe care le pun în coş fiind carne de porc, băuturi şi dulciuri de sezon.

    Carnea de porc rămâne principalul ingredient pentru multe dintre preparatele pe care românii le aleg pentru masa de Crăciun. De la şorici şi urechi pârlite, jumări şi untură de mangaliţă, tobă, mezeluri, piftie, sarmale, caltaboş şi alte specialităţi, clienţii preferă să păstreze produsele tradiţionale la mesele de Sărbători. Freshful a aprovizionat cu aproape 25 de tone de carne de porc.

    „Perioada Crăciunului este un moment de vârf pentru noi, la Freshful. În primul rând, sunt mult mai mulţi clienţi care au nevoie de noi, finalul de an este o perioadă intensă profesional şi extrem de aglomerată, în magazine şi în trafic. Noi ne-am pregatit din timp, am mărit capacitatea depozitului şi am dublat capacitatea de livrare. În al doilea rând, avem mereu grijă să avem diversitate în produsele relevante şi sezoniere, aşa că ne-am asigurat că avem carne de porc şi multe tipuri de cozonaci, dar şi multe alte specialităţi locale sau internaţionale, peste 1.000 de vinuri bune şi idei de cadouri pentru toate vârstele”, a declarat Tudor Mihăilescu, General Manager Freshful by eMAG.

    Cozonacul rămâne principalul produs dulce de sezon, oferta platformei incluzând 18 tipuri de cozonac, o parte fiind produşi industriali  de branduri precum Boromir şi Velpitar, în timp ce 11 sortimente aparţin unor producători locali, precum Anapan, San Delicio, Cake Away. Freshful a anuntat că a pregătit aproximativ 2.7 tone de cozonac pentru livrare zilele acestea.

    Panettone, desertul tradiţional italian asociat mesei de Crăciun, a câştigat popularitate printre consumatorii români, 1 din 5 clienţi Freshful preferându-l în locul cozonacului.

    Pentru cei care caută alimente mai exotice de sărbători, lista de cumpărături poate include citrice, stridii de Bretania şi icre negre, şampanie şi Corpinnat, un tip de vin spumant spaniol, învechit cel puţin 18 luni.

     

    Comenzile vor putea fi plasate în toată această perioadă, cu excepţia zilelelor de 25 – 26.12 şi 01 ianuarie, când nu se vor face livrări. În perioada sărbătorilor, flota de maşini şi livratori a fost suplimentată, iar programul de livrare a fost extins.

    Grupul eMAG, cel mai mare retailer online din regiune, a înregistrat în perioada aprilie – septembrie 2024, primul semestru al anului fiscal 2025, venituri de 1,1 mld. dolari, în creştere cu 22% faţă aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul creşterii puternice înregistrate în România, conform rezultatelor financiare publicate de Prosus, acţionarul majoritar. Prosus este deţinut la rândul său de grupul Naspers din Africa de Sud.

    Freshful a înregistrat o creştere a veniturilor de 39% datorită unei creşteri puternice a comenzilor şi a raportat un profit operaţional ajustat (aEBIT) îmbunătăţit, în mare parte datorită reducerii costurilor operaţionale şi îmbunătăţirii profitului brut.

     

  • Cât costă să faci un cozonac acasă: Institutul National de Statistică a pregătit o listă de ingrediente pentru Crăciunul 2024

    Cozonacul este cu sigurantă unul dintre alimentele care nu lipsesc de pe masa de Crăciun, fie că este copt în casă, fie că e cumpărat de la magazin, fie că este varianta traditională, cu nucă şi cacao, fie că împrumută din trendurile zilei şi contine cremă de fistic sau fructe de pădure.

    În magazine, pretul unui cozonac porneşte de la 30-40 de lei şi poate depăşi 100-150 de lei, în functie de preferintele fiecărui client.

    Sunt însă multe familii în care pregătirea cozonacului este un moment de traditie, repetat înainte de fiecare Crăciun, şi pentru ele Institutul National de Statistică a pregătit o listă de ingrediente şi de preturi.

    În noiembrie, preturile alimentelor erau în medie cu 5,1% mai mari fată de perioada similară din 2023. Dar, în cazul ingredientelor pentru cozonac, diferentele fată de anul trecut variază semnificativ, de la o scădere de 10% la pretul untului până la o creştere de 27% la lămâi.

    Astfel, potrivit INS, zahărul s-a ieftinit cu 8%, făina cu aproape 7%, iar uleiul cu circa 3%.

    În schimb, gospodinele trebuie să plătească în acest final de an cu 13% mai mult pe rahat, cu 10% mai mult pe drojdie şi cu 5-6% mai mult pe cacao şi stafide.

    Din fericire, ouălele, ingredient de bază la cozonac, au rămas cam la acelaşi pret cu iarna trecută.

    În final, rezultatul depinde în mare măsură de creativitatea fiecărui bucătar, în alegerea şi combinarea ingredientelor, mai scumpe sau mai ieftine.
     

     

  • Adrian Sârbu: Ştii că Iohannis şi noua Democrativă n-au de gând să plece. Au câştigat alegerile chiar dacă le-au pierdut. Până când o să-i scoţi din post. Fiecare Crăciun cu Ignatul lui!

    Ai arătat că ŞTII PE CE LUME TRĂIEŞTI!

    Le-ai dat-o în vot pe 24 şi 1.

    1 Decembrie, când te-ai redeşteptat.

    Şi ai divorţat.

    Pentru că te-au înşelat!

    Ei n-au înţeles.

    Au aruncat alegerile moarte în Curtea Bisericii Constituţionale.

    Te-au luat de prost uitând cât de mulţi eşti.

    Şi de supărat.

    Doar e Decembrie.

    Şi ştii,

    Ştii pe ce lume vrei să trăieşti,

    Ştii că Iohannis şi noua Democrativă n-au de gând să plece,

    Ştii că de alegeri nu le arde în Postul Crăciunului.

    Că doar d-aia Posteşti, să te abţii de alegeri până în Postul Paştelui.

     Paştele cailor şi al fraierilor.

    Doar eşti în ţara lor.

    Au câştigat alegerile deşi le-au pierdut.

    Cu noua lor Democrativă la Putere.

    Vei alege Preşedinte când vor EI şi pe cine vor EI.

    Pentru că aşa cred EI!

    Încă n-au înţeles că te-au pierdut.

    Definitiv.

    Continuă să te ia de prost.

    Până când o să-i scoţi din post!

    Fiecare Crăciun cu Ignatul lui.

    Dacă nu ţi-am spus-o, ţi-o repet.

  • Localnicii cer reguli mai stricte pentru controla masele de turişti din Satul lui Moş Crăciun

    „Suntem îngrijoraţi de creşterea excesivă a turismului. Turismul a crescut atât de rapid, încât nu mai este sub control”, a declarat Antti Pakkanen, în vârstă de 43 de ani, fotograf şi membru al unei reţele de locuinţe care a organizat în septembrie un miting pe străzile oraşului.

    Pe întreg continentul, localnicii au protestat împotriva „turismului excesiv” – care reprezintă punctul critic în care vizitatorii şi banii lor nu mai aduc beneficii rezidenţilor şi, în schimb, provoacă daune prin degradarea siturilor istorice, copleşirea infrastructurii şi îngreunarea semnificativă a vieţii celor care locuiesc acolo. Acum, fenomenul s-a extins spre nord, până la marginea Cercului Polar Arctic, relatează AP News.

    Rovaniemi a înregistrat un număr record de 1,2 milioane de vizitatori în 2023, o creştere de aproape 30 % faţă de 2022. 13 rute aeriene noi către Aeroportul Rovaniemi au fost inaugurate în acest an, aducând pasageri din Geneva, Berlin şi Bordeaux. Majoritatea turiştilor provin din ţări europene precum Franţa, Germania şi Regatul Unit.

    Criticii locali ai turismului de masă spun că multe clădiri din centrul oraşului Rovaniemi sunt folosite şi pentru servicii de cazare în timpul sezonului şi, prin urmare, nu mai sunt disponibile pentru uz rezidenţial. Ei spun că închirierile pe termen scurt a crescut preţurile, au îndepărtat rezidenţii pe termen lung şi a transformat centrul oraşului într-un „spaţiu de tranzit pentru turişti”.

    Legislaţia finlandeză interzice serviciile profesionale de cazare în clădirile destinate uzului rezidenţial, iar localnicii le cer autorităţilor să ia măsuri. „Regulile trebuie aplicate mai bine”, a declarat Pakkanen.

  • Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

    Temperaturile vor fi în limitele normale pentru perioada din an, de Crăciun şi de Anul Nou, potrivit prognozei pentru perioada 9 decembrie – 6 ianuarie, transmisă, marţi, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

    9 – 16 decembrie
    Valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, uşor mai coborâte, local, în zonele montane şi în extremitatea de sud-est a ţării. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile nord-estice şi în extremitatea de sud-est a ţării, dar şi deficitar în cele vestice şi sud- vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal.

    16 – 23 decembrie
    Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil uşor mai ridicate în regiunile nord- estice. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi deficitare la nivelul întregii ţări.

    23 – 30 decembrie
    Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.

    30 decembrie – 6 ianuarie
    Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

  • Găseşte echilibrul între muncă şi sănătate cu un cadou de Crăciun: selecţia HUAWEI pentru manageri şi antreprenori

    Plină de provocări, cu proiecte de pus în practică şi probleme de rezolvat, viaţa unui om de business nu este deloc simplă. Fie că eşti managerul unei companii sau ai propria afacere, zilele tale sunt foarte pline, iar întâlnirile, drumurile şi preocuparea ca totul să funcţioneze te împiedică de multe ori să găseşti o balanţă între muncă şi grija pentru sănătate. Crăciunul vine însă cu zile mai liniştite în care îţi poţi încărca bateriile. Ce ar fi dacă acum ai găsi soluţia ca să te organizezi mai bine în 2025? Îţi poţi face chiar tu un cadou care să te ajute să găseşti echilibrul pe care îl cauţi, iar, pentru asta, îţi recomandăm ceasurile inteligente din magazinul online HUAWEI Store.

    Ca să reuşeşti să alegi varianta care răspunde cel mai bine nevoilor şi dorinţelor tale, am pregătit un top al smartwatch-urilor ce te pot face să intri cu mai multă încredere în noul an.

    HUAWEI WATCH D2. Oferă-ţi, de Crăciun, grijă pentru sănătatea ta

    Când te aşezi în jurul bradului alături de cei dragi, ascultaţi colinde şi depănaţi amintiri, îţi dai seama de importanţa oamenilor din jurul tău – din familie, dar şi din echipa cu care lucrezi. Dar ca să fii un bun lider sau să poţi fi alături de cei la care ţii, trebuie, în primul rând, ca tu să fii bine.

    HUAWEI WATCH D2 te ajută să ai grijă de tine pentru că asigură un management complet al stării de sănătate, măsurând cu exactitate mai mulţi indicatori, atât când eşti în activitate, cât şi când dormi. Ceasul îţi monitorizează tensiunea arterială (ABPM) pe parcursul a 24 de ore şi poate face o analiză EKG, ambele funcţii fiind certificate medical la nivel european. Totodată, măsoară ritmul cardiac, nivelul de oxigen din sânge (SpO2), stresul, temperatura şi respiraţia din timpul somnului. Astfel poţi afla cu uşurinţă ce impact au asupra ta presiunea termenelor limită de la birou şi stilul de viaţă alert.

    Disponibil în două variante clasice, Gold White şi Back, HUAWEI WATCH D2 are un ecran ultra-HD de 1,82 inci, un design uşor şi subţire şi este compatibil cu sistemele Android şi iOS.

    Şi pentru că magia Crăciunului stă în a dărui, trebuie să ştii că, dacă adaugi în coş două WATCH D2, beneficiezi automat de o reducere de 15%. În plus, la achiziţionarea unui WATCH D2, primeşti cadou căşti FreeBuds 4E şi 12 luni de extra garanţie. Arată-i unei persoane dragi că este importantă pentru tine şi fă-i cadou acest ceas inteligent!

    Seria WATCH GT 5. Motivează-te să faci mai mult sport în nou an

    Atunci când te întorci de Crăciun în locurile unde ai copilărit parcă ai călători în timp, în vremea când alergai fără griji cu ceilalţi copii, vă căţăraţi în copaci şi vă băteaţi cu bulgări de zăpadă. Bucură-te de revederea cu vechii prieteni, de Crăciun, aminteşte-ţi cât de bine te simţeai când nu stăteai două clipe într-un loc şi dăruieşte-ţi un cadou care pune accent pe beneficiile mişcării.

    Un ceas din seria WATCH GT 5, varianta Pro sau Standard, îţi dă ocazia să testezi inovaţiile HUAWEI în materie de monitorizare sportivă şi a sănătăţii. De exemplu, WATCH GT 5 Pro te inspiră cu peste 100 de tipuri de antrenamente şi are o funcţie profesională de trail running, dacă îţi place să alergi pe teren accidentat. Îl poţi folosi şi dacă eşti pasionat de scufundări, având rezistenţă la apă de până la 40 de metri adâncime şi vine cu funcţii dedicate iubitorilor de golf. În acelaşi timp, îţi măsoară pulsul, SpO2 şi ritmul respiraţiei, iar datele sunt culese cu o precizie îmbunătăţită, datorită sistemului HUAWEI TruSense.

    Carcasa durabilă din titan aerospaţial TC4 a modelului masculin şi cea din ceramică nanocristalină a modelului feminin, alături de curelele asortate, fac ca acest ceas să fie şi extrem de versatil. WATCH GT 5 are o durată a bateriei de până la două săptămâni pentru modelele de 46mm sau şapte zile pentru modelele de 41 şi 42 mm, fiind compatibil cu Android şi iOS.

    La cumpărarea acestui smartwatch, primeşti o curea suplimentară şi FreeBuds SE 2. Totodată, studenţilor li se acordă o reducere de 20% la seria WATCH GT 5 dacă îşi creează un cont pe HUAWEI Store şi se abonează la newsletter cu adresa de email de la instituţia de învăţământ la care sunt înscrişi.

    WATCH GT 4. Fă mişcare cu eleganţă

    Sărbătorile sunt despre odihnă, relaxare şi mâncare bună. În restul anului, însă, uiţi uneori să te ridici de pe scaun în zilele pline sau poate sari peste mese. Alege să-ţi faci cadou un ceas sinonim cu ideea de micşare, ca HUAWEI WATCH GT 4. Smartwatch-ul îţi monitorizează activitatea fizică, are moduri pentru fotbal, baschet şi padel, precum şi o serie de antrenamente ce implică mersul pe jos, alergarea, ciclismul şi înotul. Iar cu ajutorul aplicaţiei HUAWEI Health, te ajută să ţii evidenţa numărului de calorii pe care le consumi.

    Acest ceas poate fi şi un accesoriu elegant pentru outfit-ul din noaptea de Revelion, precum şi pentru ţinutele tale office de la serviciu. Ai opţiuni variate de culori pentru cureaua lui WATCH GT 4 şi peste 25.000 de variante de imagini de fundal pentru a-l personaliza.

    Un WATCH GT 4 cumpărat în această perioadă îţi aduce o curea suplimentară şi 12 luni de garanţie extra. Iar modelele WATCH GT 4 46mm Green Woven şi WATCH GT 4 41mm Milanese includ şi căştile FreeBuds 4E.

    Campania HUAWEI „Giving Forward. Bucuria care ne conectează prin tehnologie”, de Crăciun, în magazinul online

    Acum, că ai găsit un cadou pentru tine, nu uita să le faci daruri şi celor dragi. Gândeşte-te la câteva idei de cadouri pentru Crăciun care să le aducă bucurie! Până pe 26 decembrie, ai 15% reducere pentru toate produsele din shop, reducere care se aplică la introducerea cuponului cu codul A15CRACIUN. Excepţie fac WATCH GT 5, WATCH GT 5 Pro, WATCH D2, WATCH GT 3 şi routerele.

    În plus, te încurajăm să descoperi şi alte produse bestseller cu pachete cadou, precum căştile FreeClip şi FreeBuds Pro 3, tabletele MatePad 12 X şi MatePad 11.5” S, dar şi telefoanele din seria Pura 70, nova 12 SE şi nova 12i. De asemenea, utilizatorii site-ului HUAWEI găsesc în magazinul online şi un sondaj despre produsele audio iar, dacă îl vor completa, vor primi pe email un cupon de 150 lei pentru orice comandă de peste 500 lei şi un altul de 50 lei pentru orice produs din categoria audio. Conectează-te cu ceilalţi şi adu-le bucurie de Crăciun!

  • Târgul de Crăciun din Craiova umple toate hotelurile din oraş

    ♦ „Craiova nu a fost proiectată ca destinaţie turistică, decât foarte recent, iar Târgul de Crăciun a avut un impact mare“ ♦ În 2023, peste 163.000 de persoane au vizitat oraşul Craiova, număr record înregistrat de hotelurile din zonă.

    Craiova, un oraş care a atras doar călătorii în scopuri de business până de curând, se conturează ca o des­tinaţie de city break, în special pen­tru bucureşteni, Capitala fiind la circa 3 ore şi jumătate. La trans­for­ma­­rea oraşului într-o destinaţie turis­tică a con­tribuit, în primul rând, orga­niza­rea Târgului de Crăciun, care a câştigat notorietate anul trecut.

    Ediţia din acest an va avea loc în perioada 15 noiembrie – 5 ianuarie, iar rezervările la hoteluri au început să curgă încă din luna octombrie.

    „Încă de acum trei săptămâni a­veam mare parte din camere rezer­vate pentru perioada în care are loc Târgul de Crăciun, atunci mai avem disponibile doar camerele de tip suite, care sunt cele mai scumpe“, spune pentru ZF Victor Berceanu, general manager al hotelului Rama­da Plaza din Craiova.

    Datorită notorietăţii câştigate anul trecut, târgul din acest an se va întinde pe o suprafaţă mai mare şi vor exista mai mulţi comercianţi. Lo­curile de cazare din Craiova pentru următoarele weekenduri sunt a­proa­pe de a fi epuizate. Cu excepţia câtor­va locuri de cazare oferite de hote­luri, multe cazări sunt în afara oraşului sau sunt apartamente listate de persoane fizice care îşi închiriază proprietăţile în regim hotelier.

    Pentru primul weekend de la des­chiderea târgului, mai există câ­teva camere disponibile la hotelurile din oraş, iar preţurile pornesc de la 1.000 lei pentru două nopţi de cazare într-o cameră dublă, potrivit paltfor­mei de rezervări Booking.com. Pe lângă oferta hotelierilor, multe dintre cazările rămase încă disponibile pe Booking sunt administrate de gazde private, adică persoane fizice care îşi închiriază apartamentele în regim hotelier, pe modelul Airbnb.

    Victor Berceanu spune că hote­lul Ramada are, până acum, un grad me­diu de o­cupare de peste 90% pentru perioa­da următoare, însă „cât de curând o să ajungă la 100%“, subli­niază el.

    Hotelul Bacolux Craioviţa nu mai are camere disponibile în week­endurile din următoarea perioadă.

    „Prima solicitare pe care am primit-o pentru perioada târgului a fost în luna ianuarie. Anul acesta, oamenii s-au mobilizat mai din timp, inclusiv agenţiile de turism au introdus pachete mai devreme. Sunt mai multe grupuri care au rezervat din timp, iar dintre acestea, 80% sunt străini. Craiova nu a fost proiectată ca destinaţie turistică, decât foarte recent, iar Târgul de Crăciun a avut un impact mare“, spune Laura Pătru, marketing manager Bacolux Hotels.

    Pe lângă rezervările din weekend, a crescut cererea şi pentru perioada din timpul săptămânii. Laura Pătru spune că sunt deja săptămâni în care nu mai au disponibilitate nici de luni până vineri.

    Craiova nu are o tradiţie în sectorul turismului, fiind mai degrabă un oraş industrial. Activitatea hotelurilor din oraş este mai mult susţinută de turismul de business, fiind mai mult fabrici în zonă, precum unitatea Ford Otosan, ETI, unde se produc dulciuri, Softronic, fabrica de material rulant, şi altele. Turismul de business generează venituri, în special, în timpul săptâmânii, iar weekend-urile fiind mais labe pentru hotelieri, până la deschiderea târgului de Crăciun.

    Cererea mare din weekenduri i-a determinat pe unii oaspeţi să aleagă zilele din timpul săptămânii pentru a vizita târgul de Crăciun de la Craiova, spune Berceanu.

    Notorietatea câştigată anul trecut de Craiova datorită târgului de Crăciun se vede şi în cifrele oficiale. În 2023, peste 163.000 de persoane au vizitat oraşul Craiova, fiind un număr record înregistrat de hotelurile din zonă, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Numărul vizitatorilor ar putea fi mult mai mare în contextul în care în perioada târgului de Crăciun mulţi proprietari de apartamente şi-au listat locurile de cazare pe platformele online fără să activeze în legalitate.

    „Hotelurile au de câştigat, dar nu numai sectorul nostru, turiştii vin şi mănâncă, fac cumpărături, consumă. În plus de asta, imaginea Craiovei se poate schimbat, în sine târgul poate create efecte pozitive asupra oraşului“, mai spune Victor Berceanu.

    El este de părere că o astfel de efervescenţă în jurul Craiovei ar putea atrage, mai târziu, şi investitorii pentru a dezvolta businessuri în oraş.