Tag: Covasna

  • Cele două judeţe moarte ale României. Liderii politici au stat 20 de ani cu mâna în banii de la guvernare, locuitorii se zbat în sărăcie lucie

    Judeţele Harghita şi Covasna au înregistrat în primul semestru al anului 2014 cel mai mic număr de societăţi înfiinţate la nivel naţional. Judeţul Mehedinţi se alătură în topul ruşinii în materie de antreprenoriat.

    În judeţul Harghita, 187 de SRL-uri au fost înfiinţate în perioada 1.01.2014-30.06.2014, însemnând o medie de o societate pe zi, în timp ce în judeţul Covasna, 137 de SRL-uri au fost înfiinţate în aceeaşi perioadă.

    Dinamica înfiinţării de noi SRL-uri arată o scădere de 33,3% în Harghita, faţă de perioada similară a anului trecut, şi o scădere de 1,7% în Covasna.

    Judeţele Harghita şi Covasna sunt cele mai sărace din Transilvania, locuitorii având salarii medii mult mai mici decât media naţională. Cele două judeţe au fost conduse în perioada 1990-2014 de către liderii Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR), care au deţinut funcţiile de preşedinţi ai consiliilor judeţene şi cea mai mare parte a mandatelor de primari. Totodată, UDMR a numit prefecţii în Harghita şi Covasna în acest inteval şi a beneficiat de numeroase mandate de miniştri în Guvernul României, vizate fiind în principal ministerele mediului şi culturii.

    UDMR a făcut parte din guvernul Convenţiei Democrate Române (CDR) în perioada 1996-2000, din guvernul Alianţei Dreptate şi Adevăr (D.A.) între 2004 şi 2008, din Guvernul Boc între 2009 şi 2011, din Guvernul Ungureanu în 2012, şi din 2014 guvernează în cabinetul premierului Victor Ponta. “De ce se fac alegeri în România? Ca să aleagă UDMR cu cine intră la guvernare”, declara anterior liderul UDMR, Laszlo Borbely, fost şi actual ministru al mediului, la un post de televiziune.

    În clasamentul societăţilor nou înfiinţate, cel mai bine se clasează municipiul Bucureşti (6.902), urmat de judeţele Cluj (2.000), Timiş (1.540), Ilfov (1.510) şi Constanţa (1.265).

    Salariul mediu net pe care îl câştigau angajaţii companiilor din Harghita în 2013, conform datelor Institutului Naţional de Statistică, era de circa 1.050 de lei, cel mai mic din ţară. Câştigurile lor sunt cu 470 de lei mai mici decât media naţională şi cu 1.100 de lei mai mici decât cele obţinute de către bucureşteni.

  • Profi deschide două noi magazine, în Covasna şi Maramureş

    Profi a inaugurat primul magazin modular de mari dimensiuni în Baraolt, judetul Covasna, iar pe 31 iulie va deschide un nou magazin în Somcuţa Mare din Maramures.

    Magazinul din Baraolt cu o suprafaţă de peste 500  mp şi o sală de vânzări de aproximativ 400  mp a fost ridicat în 30 de zile. “Am dezvoltat o nouă tehnologie care ne permite să deschidem magazine de top în condiţii de maximă calitate şi eficienţă, în locaţii până acum inaccesibile retailului modern,” a declarat Pawel Musial, director general Profi Rom Food.  Magazinul deschis azi la Baraolt este cel de-al cincilea din Covasna. Unitatea care se va deschide pe 31 iulie la Somcuţa Mare este un magazin convenţional ce va funcţiona la parterul unei clădiri comerciale, cu o suprafaţă totală de 505 mp şi o sală de vânzări de 310 mp.  

    Prin cele două inaugurări, reţeaua Profi, cea de a doua ca mărime în retailul modern românesc, ajunge să numere 236 magazine în 118 localitati.

  • COD PORTOCALIU de inundaţii în judeţele Botoşani, Iaşi, Bacău, Harghita şi Covasna

     Avertizarea cod portocaliu emisă de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) intră în vigoare miercuri, la ora 13.00 şi este valabilă până joi, la ora 13.00.

    Potrivit avertizării cod portocaliu, pe râurile din bazinele hidrografice Jijia (judeţele Botoşani şi Iaşi), Trotuş (judeţele Harghita şi Bacău), Râul Negru (judeţul Covasna) se pot produce scurgeri pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide şi creşteri de debite şi niveluri care ar putea depăşi cotele de inundaţie.

    Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenţi de grad inferior ai acestor râuri, a precizat INHGA.

    De asemenea, a fost actualizată avertizarea cod galben de inundaţii emisă marţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prinţul Charles, încântat de pâinea secuiască pe care a mâncat-o la Valea Zălanului

     Omul de afaceri Dioszegi Laszlo din Sfântu Gheorghe, proprietar al unei brutării din oraş şi care din acest an vinde pâine secuiască tradiţională, cu cartofi, şi în Marea Britanie, unde şi-a deschis o brutărie, a participat şi el, joi, la petrecerea câmpenească organizată de localnicii din Valea Zălanului în cinstea Prinţului Charles.

    Dioszegi Laszlo a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că din această pâine cu cartofi a gustat şi Prinţul Charles la petrecerea organizată în livadă, unde aproximativ 50 de localnici au întins mese cu bucate tradiţionale.

    “Prinţul Charles a apreciat că este foarte gustoasă şi s-a interesat dacă pâinea este făcută din făină de grâu”, a povestit omul de afaceri covăsnean.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rezultate alegeri europarlamentare – Şeful PNL Covasna: Dacă avem sub 20% la rezultatele oficiale, Antonescu trebuie să-şi dea demisia. Ce spun ceilalţi lideri PNL din ţară

     Preşedintele PNL Covasna, Marius Obreja, a declarat, duminică seară, corespondentului MEDIAFAX că, în cazul în care PNL obţine sub 20 la sută la alegerile europarlamentare, preşedintele partidului, Crin Antonescu, trebuie să-şi dea demisia.

    “Dacă partidul va avea, după rezultatele oficiale, sub 20 la sută, Crin Antonescu trebuie să-şi dea demisia într-un termen rezonabil, fiindcă aşa a spus el”, a spus Obreja, care este vicepreşedintele Senatului.

    El nu a dorit să comenteze rezultatele exit-poll-urilor, nefiind vorba de rezultate oficiale.

    Totodată, preşedintele PNL Covasna a afirmat că nu dă şanse mari refacerii USL.

    “Nu dau şanse mari refacerii USL, iar argumentul meu ar fi comportamentul de vătaf al PSD”, a conchis Obreja.

    Citiţi mai multe pe www. mediafax.ro

  • Agenţia de Cadastru: Numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut cu 16% la zece luni

     Astfel, numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut cu peste 92.000 în primele zece luni faţă de intervalul corespunzător din 2012, potrivit ANCPI.

    Cele mai multe tranzacţii imobiliare până la finele lunii octombrie au fost înregistrate în Bucureşti – 48.343, Timiş – 40.620 şi Arad – 34.854, iar cele mai puţine în Teleorman – 4.143, Bistriţa-Năsăud – 5.286 şi Covasna – 6.847.

    La nivel naţional, în luna octombrie au fost înregistrate 74.783 tranzacţii imobiliare, cu 6.363 mai multe faţă de luna precedentă şi cu 5.838 mai multe comparativ cu luna octombrie 2012.

    În luna octombrie, cele mai multe tranzacţii imobiliare au fost înregistrate în Bucureşti – 5.412, Timiş – 4.316 şi Ilfov – 3.919. Cele mai puţine tranzacţii imobiliare au fost înregistrate în judeţele Teleorman – 511, Bistriţa-Năsăud – 572 şi Covasna – 738.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Forumul Românilor despre marşul secuilor: Românii nu vor accepta constituirea unei enclave etnice

     Conducerea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) afirmă, într-un comunicat de presă transmis luni, referitor la “Marele marş al secuilor” care a avut loc, duminică, în Covasna, că românii din cele trei judeţe, reprezentând aproape 40 la sută din totalul populaţiei acestora, “nu doresc refacerea formulei staliniste de tristă amintire, a Regiunii Autonome Maghiare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    “Din toate apelurile făcute de organizatorii «marşului secuiesc», precum şi din discursurile rostite cu această ocazie, reiese clar excluderea oricărui element românesc de la acest eveniment, inclusiv a simbolurilor României, fiind etalate doar drapeluri secuieşti şi ungureşti, aşadar mesajul a fost clar: adversarul nu este doar cel declarat deschis: «puterea politică română», ci tot ceea ce este românesc. În aceste condiţii, organizatorii să nu se aştepte la simpatia românilor şi a opiniei publice oneste internaţionale faţă de această încercare de demonstraţie de forţă politică ostilă faţă de ţara şi naţiunea ai cărei cetăţeni sunt”, se precizează în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lista drumurilor pe care se circulă în condiţii de iarnă. DN 2D este blocat

     Drumul Naţional 2D, care face legătura între judeţele Covasna şi Vrancea, este în continuare închis circulaţiei, după ce pe carosabil au căzut, marţi, mai mulţi copaci.

    Pe celelalte drumuri naţionale din judeţ se circulă în condiţii de zăpadă, însă traficul este deschis.

    Şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Covasna, Mihail Anton Stoican, a declarat că mai mult utilaje de deszăpezire au intervenit “preventiv” în cursul nopţii, pe drumurile naţionale care traversează judeţul Covasna, în principal pe DN11, în zona localităţii Oituz, precum şi pe DN10, în zona Întorsura Buzăului.

    În judeţul Harghita, miercuri dimineţă circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă pe DN 13 A, în Pasul Bucin şi pe DN 12 C, în zona Lacul Roşu, unde a continuat să ningă şi în cursul nopţii, drumarii intevenind cu utilajele proprii întrucât contractele de deszăpezire nu au fost încheiate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • NINSORI în ţară: Circulaţie îngreunată în Harghita din cauza zăpezii. Blocaj rutier pe două drumuri naţionale din Covasna

     În judeţul Harghita a început să ningă marţi dimineaţă, în jurul orei 04.00, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă între 1 şi 5 centimetri în pasurile şi trecătorile de pe drumurile naţionale din judeţ.

    “Ninge viscolit pe DN13 A Miercurea Ciuc – Odorheiu Secuiesc, în zona Trecătorii Harghita, pe DN 13 B Miercurea Ciuc – Gheorghieni Praid, în Pasul Bucin, pe DN 12 A Miercurea Ciuc – Comăneşti şi pe DN 15 Topliţa – Borsec, la Vârful Creanga. În trecători stratul de zăpadă depus pe carosabil variază între 1 şi 3 centimetri, iar utilajele de deszăpezire sunt deja pe drumurile naţionale şi împrăştie material antiderapant. Acolo unde este cazul intervenim cu pluguri pentru degajarea zăpezii de pe carosabil”, a spus Romanescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • NINSORI în ţară: Circulaţie îngreunată în Harghita din cauza zăpezii. Blocaj rutier pe două drumuri naţionale din Covasna

     În judeţul Harghita a început să ningă marţi dimineaţă, în jurul orei 04.00, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă între 1 şi 5 centimetri în pasurile şi trecătorile de pe drumurile naţionale din judeţ.

    “Ninge viscolit pe DN13 A Miercurea Ciuc – Odorheiu Secuiesc, în zona Trecătorii Harghita, pe DN 13 B Miercurea Ciuc – Gheorghieni Praid, în Pasul Bucin, pe DN 12 A Miercurea Ciuc – Comăneşti şi pe DN 15 Topliţa – Borsec, la Vârful Creanga. În trecători stratul de zăpadă depus pe carosabil variază între 1 şi 3 centimetri, iar utilajele de deszăpezire sunt deja pe drumurile naţionale şi împrăştie material antiderapant. Acolo unde este cazul intervenim cu pluguri pentru degajarea zăpezii de pe carosabil”, a spus Romanescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro