Tag: copii

  • Cu cât părinţii trăiesc mai mult, cu atât copiii şi nepoţii vor fi mai „săraci” din punct de vedere economic

    Acest titlu este revoltător din punct de vedere uman, social etc., dar cum stăm din punct de vedere economic? Occidentul se confruntă acum cu un nou conflict între generaţii, care este de-abia la început. Datorită progreselor înregistrate în ultimele decenii pe piaţa muncii – au apărut joburile la birou, fabricile sunt complet automatizate, munca fizică a pierdut teren -, din punctul de vedere al sănătăţii, al nivelului de trai, al progreselor înregistrate în sănătate, oamenii trăiesc mai mult, speranţa de viaţă a crescut substanţial, cu cel puţin un deceniu, şi va creşte în continuare. Poţi să ajungi la 80 de ani şi să fii într-o formă fizică fără probleme, iar nu peste mult timp din ce în ce mai mulţi oameni vor ajunge şi la 100 de ani.

    Oamenii trăiesc mai mult, sunt într-o formă mai bună, dar asta înseamnă că ajung să consume mai mult din resursele financiare acumulate. Se plimbă mai mult, stau mai mult prin vacanţe, mănâncă mai sănătos, care înseamnă un cost mai ridicat, se îngrijesc mai mult de sănătate, îşi schimbă hainele mai des, cheltuie mai mult pentru starea lor de bine. În SUA, dar cred că şi în Europa, oamenii, adică pensionarii, îşi vând casele deja achitate şi se mută în locuinţe de top unde sunt mai mulţi seniori, unde beneficiază de entertainment, de socializare, de servicii de sănătate, de consiliere psihologică etc. În aceste complexuri speciale îşi trăiesc tinereţea bătrâneţii, mai ales în zonele unde există soare. În acest fel, aceşti oameni cu cât trăiesc mai mult, cu atât le rămân copiilor şi nepoţilor mai puţini bani ca moştenire.

    La polul opus, copiii pensionarilor nu prea au avut timp să acumuleze prea multe resurse financiare şi mai ales imobiliare, mulţi au stat cu chirie, iar cei care şi-au luat casele în rate plătesc şi acum. Ca să nu mai vorbim că educaţia, care îţi permite accesul la un job mai bine plătit, a devenit extrem de scumpă. De asemenea, viaţa s-a scumpit destul de mult, în special pe zona de servicii, multă lume este obişnuită să iasă la restaurant, iar acest lucru costă, dar salariile nu au crescut în acelaşi ritm cu creşterea costului vieţii pentru că a apărut globalizarea. Joburile de mijloc au dispărut, au rămas extremele. Bancherii, brokerii, avocaţii, consultanţii, IT-iştii, medicii au început să câştige mai mult, dar în schimb lucrătorii din servicii – curierii, şoferii, chelnerii – au rămas în urmă cu veniturile.

    Din cauza fluctuaţiilor economice destul de mari, din cauza creşterii costului vieţii, din cauza creşterii preţurilor la imobiliare, generaţia millennials nu prea a putut să pună bani deoparte, ca să nu mai vorbim de generaţia Z, care acum este spre 30 de ani. Aceste generaţii par să trăiască bine în viaţa de zi cu zi, de multe ori cu ajutorul cardurilor de credit, dar pur şi simplu nu pot să pună bani deoparte, nu pot să acumuleze capital propriu, nu prea pot să aibă activele lor imobiliare. În aceste condiţii, mulţi se uită către părinţi, către moştenirea pe care ar putea să o primească şi care le-ar permite să aibă ceva capital. Dar părinţii trăiesc mai mulţi ani şi au început să consume din capitalul acumulat pentru propria lor necesitate, nu pentru necesitatea pe care o au copiii şi nepoţii.

    Creşterea dobânzilor, crizele economice care vin odată la câţiva ani taie foarte mult din speranţele părinţilor şi nepoţilor de a acumula capital. După ce plăteşti chiria sau rata la bancă în cel mai bun caz aproape că nu-ţi rămâne nimic să pui deoparte. Transportul este scump, maşina este scumpă, mesele sunt scumpe, facturile la medic sau la oricine altcineva sunt ridicate etc. Aşa că s-au pus bazele unei nervozităţi, unui conflict care va izbucni cândva. Copiii şi nepoţii s-ar putea să nu mai primească nimic din acumulările financiare şi imobiliare realizate de părinţi. Plus că taxele pe moştenire în Occident sunt extrem de ridicate şi mai bine este să nu laşi nimic. Nu ştiu cum va fi în România, dar şi noi ne vom îndrepta spre acest „model”.  

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

     

  • Ce se întâmplă cu angajaţii care au copii mai mici de 11 ani. Decizie semnată de preşedinte

    Ce se întâmplă cu angajaţii care au copii mai mici de 11 ani potrivit legii pentru completarea Codul muncii promulgate azi de preşedintele Klaus Iohannis.

    Astfel, salariaţii care au în întreţinere copii cu vârsta până la 11 ani pot beneficia de telemuncă patru zile pe lună.

    Angajaţii care au copii mai mici de 11 ani, 4 zile de muncă la domiciliu pe lună
    „La cerere, salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 11 ani beneficiază de 4 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, în condiţiile Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia situaţiilor în care natura sau felul muncii nu permite desfăşurarea activităţii în astfel de condiţii”, stipulează actul normativ.

    În situaţia în care ambii părinţi sau reprezentaţi legali sunt salariaţi, cererea va fi însoţită de o declaraţie pe propria răspundere a celuilalt părinte sau reprezentant legal din care să rezulte faptul că, pentru aceeaşi perioadă, acesta nu a solicitat concomitent desfăşurarea activităţii în regim de muncă la domiciliu sau telemuncă.

    Cititi mai multe pe www.mediaflux.ro

  • Cum arată singurul parc de aventură subteran unic în Europa, deschis in România

    Club Aventura Praid este unicul parc subteran de aventură din Europa, deschis în 2012 în salina Praid, cu o investiţie iniţială de circa 100.000 de euro, la care s-au adăugat ulterior încă 150.000 de euro.

    Doi ani mai târziu, Marian Petrescu, proprietarul parcului, a investit încă 30.000 în deschiderea unui nou parc de aventură la Băile Tuşnad. În 2014, alături de un asociat, Petrescu a decis să îşi extindă businessul şi în zona Moldovei deschizând parcul de aventură Hamak din judeţul Iaşi, cu o investiţie de 50.000 de euro, care a ajuns, în urma unor modificări ulterioare, la 120.000 de euro.

    Anul trecut, cifra de afaceri a celor trei businessuri s-a ridicat la aproape 250.000 de euro. Cea mai mare parte a veniturilor (150.000 de euro) a fost generată de Club Aventura Praid, urmată de Hamak (circa 80.000 de euro). Parcul de la Băile Tuşnad a avut venituri de 16.000 de euro.

    Investiţiile anuale se ridică la 10-15.000 de euro şi sunt direcţionate în general pe partea de mentenanţă. Pentru anul acesta, Petrescu plănuieşte să investească circa 30.000 de euro în parcul de aventură Praid, pentru modificarea traseelor existente, înlocuirea elementelor şi realizarea a trei trasee noi, unul pentru adulţi şi două pentru copii; pentru parcurile de aventură Băile Tuşnad şi Hamak nu sunt planificate investiţii de extindere.

    Iarna, parcurile Băile Tuşnad şi Hamak sunt închise şi generează doar cheltuieli, spune proprietarul. Salina Praid este însă deschisă tot timpul anului. În cadrul celor trei parcuri de aventură lucrează, în sezon, 25 de angajaţi.

     

  • Avem o ţară afară. Câţi copii români vin pe lume în străinătate

    Aproape 411.000 de copii români s-au născut în afara graniţelor în ultimii 14 ani. Italia, Germania şi Marea Britanie sunt ţările unde se nasc cei mai mulţi copii români. Vârful acestui indicator a fost atins în anul 2019, când s-au născut aproape 47.500 de copii români peste graniţe.

    Un număr de aproape 411.000 de copii români s-au născut în străinătate în ultimii 14 ani, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS) transmise la solicitarea Ziarului Financiar. Spre comparaţie, în total, în România s-au născut circa 3,09 milioane de copii în perioada cuprinsă între 2009 şi 2014.

    Astfel, dacă în 2009 se năşteau în străinătate puţin peste 15.400 de copii români, în 2019 a fost atins un vârf de aproape 47.500 de copii români născuţi peste graniţe. În anul acela, în România s-au născut circa 215.500 de copii, deci copiii născuţi în străinătate ar fi reprezentat circa 22% din totalul copiilor născuţi în ţară. În anul 2022 a fost o scădere bruscă faţă de anii anteriori, de la o medie de la peste 35.000 de copii în ultimii cinci ani la puţin peste 18.130 anul trecut.

    Italia a fost pe primul loc în clasamentul ţărilor în care s-au născut cei mai mulţi copii români din anul 2009 până în anul 2017, Germania a fost pe prima poziţia în perioada 2018 – 2021, iar anul trecut Marea Britanie a fost pe primul loc în topul ţărilor cu cei mai mulţi copii români născuţi în străinătate.

  • Ce se întâmplă cu angajaţii care au copii mai mici de 11 ani. Decizie semnată de preşedinte

    Ce se întâmplă cu angajaţii care au copii mai mici de 11 ani potrivit legii pentru completarea Codul muncii promulgate azi de preşedintele Klaus Iohannis.

    Astfel, salariaţii care au în întreţinere copii cu vârsta până la 11 ani pot beneficia de telemuncă patru zile pe lună.

    Angajaţii care au copii mai mici de 11 ani, 4 zile de muncă la domiciliu pe lună
    „La cerere, salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 11 ani beneficiază de 4 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, în condiţiile Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia situaţiilor în care natura sau felul muncii nu permite desfăşurarea activităţii în astfel de condiţii”, stipulează actul normativ.

    În situaţia în care ambii părinţi sau reprezentaţi legali sunt salariaţi, cererea va fi însoţită de o declaraţie pe propria răspundere a celuilalt părinte sau reprezentant legal din care să rezulte faptul că, pentru aceeaşi perioadă, acesta nu a solicitat concomitent desfăşurarea activităţii în regim de muncă la domiciliu sau telemuncă.

    Cititi mai multe pe www.mediaflux.ro

  • Ce se-ntâmplă când nu mai eşti util economiei

    Paula! Paula!”, a strigat în miez de noapte, la intervale regulate, timp de zeci de minute, vocea vlăguită a unui bătrân – căzut în baie, din câte ne-am putut da seama –, trezind mai mulţi vecini îngrijoraţi. După telefoane date poliţiei, pompierilor şi, într-un final, fiului, ni s-a spus să nu intervenim în niciun fel, că vor veni copiii să îl ajute. Însă după mai bine de o oră abia aveau să sosească copiii şi ambulanţa, pentru a-l transporta la spital.

    Din păcate, sunt multe cazuri similare, iar unii bătrâni nu au nicio şansă. Fie pentru că trăiesc izolat, fie pentru că nu are cine să îi ajute.

    Pandemia a mobilizat mulţi voluntari, dar, reintraţi în normal, vârstnicii s-au trezit din nou singuri.

    Cazurile bătrânilor de la azilul din Voluntari, cu zeci de oameni găsiţi mai mult morţi decât vii, a adus în atenţia autorităţilor instituţiile de profil, unde s-au găsit, în urma controalelor, zeci de nereguli. Asta în rândul celor care nu au apucat să ascundă gunoiul sub preş. Pentru că, în momentul în care se face atâta vâlvă la „competiţie”, e clar că nu ai cum să scapi, aşa că te apuci să cârpeşti cât poţi până îţi vine rândul pe lista de inspecţie.

    E trist că bătrânii, după o viaţă în care şi-au adus fiecare cum a putut contribuţia în societate, ajung să fie priviţi doar ca o vacă de muls. De copii, de nepoţi, de vecinii care se dau bine „pe lângă ăl bătrân, că n-are copii şi poate-mi lasă mie casa” şi de caracatiţele numite centre de îngrijire, dar care în realitate devin sicrie pentru morţii vii. Şi asta într-un caz bun, în care au ceva de lăsat, oricât de infimă ar fi valoarea, şi pentru care neamurile sunt în stare să se târască unele pe altele prin tribunale.

    În România există bătrâni care nu au ieşit niciodată din satul, din comuna sau din judeţul în care s-au născut. Singura lor realitate a fost o vacă, o casă de chirpici, o fântână şi o grădină de legume. Bineînţeles, unii au avut posibilitatea să facă mai mult de-atât şi nu au făcut-o. Însă unii nu au avut aceste şanse. De pensiile mici şi condiţiile mizere în care ajung să trăiască după ce dau aproape toţi banii pe medicamente şi produse care să le asigure subzistenţa, la sate şi oraşe deopotrivă, nici nu mai are rost să vorbim.

    Îngrijirea privată e costisitoare şi în multe cazuri nici ei, nici copiii lor nu şi-o permit, sau mai e şi varianta în care copiii şi-ar permite dar au alte priorităţi ori au avut o relaţie defectuoasă cu părinţii de-a lungul anilor şi nu sunt dispuşi să facă un astfel de sacrificiu.

    Vorbim şi de o lipsă de educare a pieţei, pentru că mulţi nu înţeleg importanţa unei îngrijiri specializate. Ori aleg, pentru o viitoare moştenire, să rămână ei să îngrijească rudele în vârstă, acumulând frustrări pe care banii, casele primite nu le vor putea compensa.

    Iar în ceea ce priveşte instituţiile dedicate, dincolo de controalele care vizează condiţiile oferite de azile – care trebuie îmbunătăţite şi adaptate pentru persoane cu nevoi speciale –, de la paturi rabatabile la butoane de panică, şi am menţionat doar lucruri de bun simţ, ar trebui să se pună, de asemenea, un mai mare accent şi pe personalul acestor centre. Începând cu teste psihologice şi controale de rutină. Pentru că nu e o meserie în care să laşi pe oricine, cum nici la grădiniţă/şcoală nu laşi copilul într-o clasă a unei educatoare/învăţătoare cu probleme psihice sau de comportament. Într-o astfel de meserie nu e de ajuns să speli pe cineva, să îi duci o farfurie de mâncare. Răbdarea, empatia, blândeţea sunt obligatorii.

    La pol opus, avem exemplul Vestului. În străinătate vezi vârstnici la cafea, la restaurant. Savurează din plin zilele „fără ceas” de după încheierea carierei. Au timp – şi bani – să călătorească, să îşi descopere mici hobby-uri. Ba mai mult, state ca Olanda au construit adevărate sate destinate pensionarilor, pentru ca aceştia să aibă un loc sigur în care să fie îngrijiţi adecvat.

    Întorcându-ne însă la realitatea autohtonă, măcar din punctul de vedere al pensiilor private perspectiva e optimistă: la începutul acestui an, sistemul de pensii private din România, format din Pilonul II – fondurile private obligatorii la care contribuie câteva milioane de salariaţi români cu o parte din venitul brut lunar – şi Pilonul III – fonduri private facultative la care contribuie câteva sute de mii de români cu o sumă decisă de ei înşişi -, a spart pragul de 100 mld. lei active (20 mld. euro), potrivit ZF. Dar dincolo de un viitor mai echilibrat pentru generaţiile aflate acum în câmpul muncii, e important să nu le dăm uitării nici pe cele de dinainte. Şi dacă nu avem un bunic sau un părinte, să „adoptăm” unul, dezinteresat.

    Luând exemplul lor, mare atenţie cum vă pregătiţi de pensionare! Încercaţi să vă bazaţi pe voi înşivă, pe propriile economii, pe evitarea datoriilor, pe asigurarea prin forţe proprii a unui loc pe măsura stilului vostru de viaţă, fie el modest sau luxos, şi cel mai important, menţineţi relaţiile cu oamenii, pentru a evita, peste ani, cea mai dureroasă problemă a bătrâneţii: singurătatea.  

    Andra Stroe este jurnalist Business Magazin

    (andra.stroe@businessmagazin.ro)

  • Gafa „calomnioasă şi plină de ură” a unui prezentator BBC către fostul premier israelian: „Forţele israeliene sunt fericite să ucidă copii”

    Jurnalista, Anjana Gadgil, îi lua marţi un interviu lui Bennett despre incursiunea forţelor de apărare israeliene din această săptămână în oraşul palestinian Jenin din Cisiordania.
    Doisprezece palestinieni, inclusiv mai mulţi copii, şi un israelian au fost ucişi în operaţiunea care a durat două zile.
    Aproape de începutul interviului de 8 minute, Gadgil a spus: „Terorişti, dar şi copii. Forţele israeliene sunt fericite să ucidă copii”.
    BBC şi-a cerut scuze pentru un interviu difuzat în care unul dintre prezentatorii săi i-a spus fostului premier israelian Naftali Bennett că „forţele israeliene sunt fericite să ucidă copii”, relatează JTA.

    Jurnalista, Anjana Gadgil, îi lua marţi un interviu lui Bennett despre incursiunea forţelor de apărare israeliene din această săptămână în oraşul palestinian Jenin din Cisiordania. Doisprezece palestinieni, inclusiv mai mulţi copii, şi un israelian au fost ucişi în operaţiunea care a durat două zile.

    Israelul a desfăşurat operaţiunea pentru a eradica celulele teroriste din oraş şi susţine că toţi palestinienii morţi, indiferent de vârstă, erau militanţi. Aproape de începutul interviului de 8 minute, Bennett a repetat acest mesaj, la care Gadgil a răspuns: „Terorişti, dar şi copii. Forţele israeliene sunt fericite să ucidă copii”.

    Bennett a răspuns: „Este remarcabil că spui asta, pentru că ei ne ucid pe noi. Acum, dacă există un palestinian de 17 ani care trage în familia ta, Anjana, ce este el?”. Remarcile lui Gadgil au atras condamnarea din partea mai multor grupuri şi personalităţi publice. Consiliul Deputaţilor Evreilor Britanici, o organizaţie comunitară, a declarat că este „îngrozit” de declaraţia ei şi că va lua legătura cu BBC din cauza a ceea ce a numit „o încălcare clară a propriilor orientări ale corporaţiei”. Liga Anti-Defăimare a calificat remarca drept „calomnioasă şi plină de ură” şi a spus că „vorbeşte despre o prejudecată anti-israeliană susţinută în cadrul principalelor instituţii media”.

    Cititi mai multe pe www.alephnews.ro

  • Lege promulgată: Concediu pentru îngrijirea copilului bolnav până când acesta împlineşte 12 ani

    Părinţii îşi vor putea lua concediu pentru îngrijirea copilului bolnav până la împlinirea de către acesta a vârstei de 12 ani. Legea a fost promulgată, joi, de preşedintele Klaus Iohannis.

    Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul de promulgare a Legii pentru modificarea art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.

    Legea prevede că părinţii îşi vor putea lua concediu pentru îngrijirea copilului bolnav până la împlinirea de către acesta a vârstei de 12 ani. Legea, iniţiată de un deputat şi un senator USR şi semnată de alţi 12 parlamentari PNL, USR, UDMR şi AUR, extinde vârsta copilului de la 7 la 12 ani.

    „În prezent, părinţii pot beneficia de concediu medical de îngrijire a copilului doar în cazul în care acesta are până în 7 ani. Însă, copilul are nevoie de îngrijirea şi supravegherea unui părinte chiar şi după această vârstă, aşa că mulţi părinţi cu copii mai mari de 7 ani, care nu au bunici sau locuiesc departe de aceştia, se văd nevoiţi să-şi consume concediul de odihnă stând acasă cu copiii lor. În plus, să nu uităm de numeroasele familii monoparentale din România care nu beneficiază de sprijinul unui al doilea părinte sau al altor persoane de încredere cu care să-şi poată lăsa copiii”, declara pe 24 mai deputatul USR Radu Panait.

    „Când am depus proiectul ne-am gândit la datoria noastră de a fi alături de părinţi şi de a-i sprijini cu adevărat, nu prin declaraţii, în condiţiile în care un copil vine mereu cu o multitudine de provocări, iar familiile din România au nevoie să simtă că statul le e alături. Un copil bolnav are nevoie să îşi aibă alături părintele şi la 7 ani, şi la 9 ani, şi la 12 ani. Salutăm adoptarea proiectului, este o normalitate de care părinţii şi copiii au nevoie”, precizeaza senatorul USR Alexandru Robert Zob.

    Durata concediului pentru îngrijirea copilului bolnav este de maximum 45 de zile calendaristice pe an, per copil, cu excepţia situaţiilor în care copilul este diagnosticat cu boli infectocontagioase, este imobilizat în sisteme de imobilizare specifice aparatului locomotor sau este supus unor intervenţii chirurgicale.

  • Miracol în jungla columbiană: 4 copii găsiţi în viaţă după o lună de la prăbuşirea unui avion

    Mama lor şi ceilalţi adulţi de la bordul avionului nu au supravieţuit accidentului.

    Preşedintele Columbiei, Gustavo Petro, a declarat că descoperirea copiilor după săptămâni de căutări este “o bucurie pentru întreaga ţară”.

    El a numit această zi “una magică”, adăugând: “Ei erau singuri şi au demonstrat un exemplu extraordinar de supravieţuire care va rămâne în istorie. Aceşti copii sunt acum copiii păcii şi copiii Columbiei”.

    Petro a distribuit o fotografie cu membri ai armatei şi membri ai comunităţii indigene care se ocupă de fraţi, dispăruţi timp de 40 de zile: https://twitter.com/petrogustavo/status/1667319759589847042/photo/1

    El a afirmat că acum copiii primesc îngrijiri medicale şi a vorbit cu bunicul lor, care i-a spus că “mama junglei i-a returnat”.

    Avionul Cessna 206, în care călătoreau copiii şi mama lor, zbura de la Araracuara, din provincia Amazonas, către San José del Guaviare, când a emis o alertă de urgenţă din cauza unei defecţiuni la motor.

    Trupurile celor trei adulţi au fost găsite de armată la locul prăbuşirii.

    Informaţiile preliminare de la autoritatea aviaţiei civile sugerează că cei patru copii au reuşit să iasă din epavă şi s-au rătăcit în pădurea tropicală în căutarea ajutorului, conform agenţiei de ştiri Reuters.

    Au avut loc căutări ample, iar în luna mai, echipele de salvare au găsit obiecte lăsate în urmă de copii, printre care un biberon, foarfece, o agrafă de păr şi un adăpost improvizat.

    De asemenea, au fost descoperite urme mici de paşi, ceea ce a făcut echipele de căutare să creadă că aceştia au supravieţuit prăbuşirii.

    Copiii aparţin grupului indigen Huitoto, iar membrii comunităţii lor au sperat că tot ceea ce ştiau despre fructe şi abilităţile lor de supravieţuire în junglă le vor oferi o şansă mai mare de a supravieţui.

    Preşedintele Columbiei a fost criticat luna trecută când a postat pe contul său de Twitter că au fost găsiţi copiii. El a şters tweet-ul a doua zi, afirmând că informaţia, primită de biroul său de la agenţia columbiană pentru protecţia copilului, nu a putut fi confirmată.

  • Decizie: Amazon va plăti 25 de milioane de dolari pentru că a încălcat viaţa privată a copiilor

    Compania Amazon trebuie să plătească 25 de milioane de dolari pentru a soluţiona acuzaţiile potrivit cărora a încălcat confidenţialitatea copiilor cu asistentul vocal Alexa. Şi unitatea Ring a companiei, care asigură sisteme inteligente pentru uşi, va plăti despăgubiri de milioane, potrivit BBC.

    Compania Amazon a fost de acord să plătească suma de 25 de milioane de dolari Comisiei Federale a Comerţului din SUA (FTC) după ce a fost acuzată că nu a şters înregistrările Alexa la cererea părinţilor. Conform reclamaţiei care a dus la o anchetă, Amazon „i-a asigurat în mod prompt şi în mod repetat pe utilizatorii săi, inclusiv pe părinţi, că pot şterge înregistrările vocale colectate” de sistem.

    Totuşi, compania nu a făcut acest lucru, păstrând datele şi folosindu-le ilegal pentru a ajuta la îmbunătăţirea algoritmului Alexa, a declarat Samuel Levine, directorul Biroului pentru Protecţia Consumatorilor din FTC. Compania „a sacrificat confidenţialitatea pentru profituri”, a adăugat el.

    În mod asemănător, compania Ring, pe care Amazon a cumpărat-o în 2018, a permis „angajaţilor şi contractorilor” să urmărească înregistrări ale spaţiilor private ale clienţilor. Astfel, au putut fi vizualizate şi descărcate „datele video sensibile ale clienţilor în scopuri proprii”, a spus organismul. Potrivit reclamaţiei, un angajat a văzut mii de înregistrări video aparţinând utilizatorilor de sex feminin ai camerelor Ring care „supravegheau spaţii intime în casele lor, cum ar fi băile sau dormitoarele”. Ring va plăti o despăgubire de 5,8 milioane de dolari.

    Compania Amazon a respins acuzaţiile însă va plăti despăgubirile şi s-a angajat să îmbunătăţească sistemele care ţin de securitatea clienţilor săi.