Tag: controlul

  • Ţara care se confruntă deja cu al treilea val de coronavirus. Guvernul a avertizat că sistemul medical ar putea intra în colaps

    În ciuda faptului are, parţial, graniţă cu China, unde au fost raportate primele cazuri de infecţie cu virusul SARS-CoV-2, Hong Kong a reuşit să ţină numărul de infectări sub control şi să evite, astfel, implementarea unor măsuri extreme de izolare, ca în cazul altor ţări precum China, mai multe state europene sau Statele Unite.

    Acum însă ţara este lovită nici măcar de un al doilea, ci de un al treilea val de infectări, scriu cei de la BBC. Guvernul a avertizat că sistemul medical ar putea intra în colaps, mai ales că a înregistrat un nou record de infectări într-o singură zi. Cum s-a ajuns aici şi ce lecţie ar putea învăţa statele împovărate acum de criza economică şi pandemică?

    Hong Kong a înregistrat primele cazuri de COVID-19 în ianuarie, dar numărul de infectări a rămas scăzut şi răspândirea a fost ţinută sub control. Al doilea val a lovit în martie, după ce studenţii şi rezidenţii plecaţi peste graniţe au început să se întoarcă acasă. La vremea aceea, guvernul din Hong Kong a a impus un control strict al graniţelor, iar toţi cei care soseau în ţară a trebuit să îşi facă un test de coronavirus şi să stea 14 zile în carantină.

    Autorităţile au folosit chiar şi brăţări de monitorizare pentru a fi siguri că cetăţenii aflaţi în izolare respectă măsurile carantina. Prin aceste măsuri, laolaltă cu obligativitatea purtării măştii şi a distanţării sociale, s-a reuşit ţinerea sub control a răspândirii virusului şi revenirea la normal, după ce ţara nu a mai înregistrat timp de câteva săptămâni niciun cal transmis local.

    Totuşi, statul a ajuns acum la peste 100 de cazuri noi timp de nouă zile consecutive. Unul dintre motivele care au condus la ivirea unui al treilea val este că oamenii preferă să se autoizoleze acasă, nu în campusurile destinate carantinării, amenajate de autorităţi. „Aici există o slăbiciune, pentru că celelalte persoane care locuiesc în aceeaşi casă cu persoana infectată nu sunt obligate să stea în carantină, aşa că vin şi pleacă”, spune Malik Peris, profesor la catedra de virologie a Universităţii din Hong Kong, citat de BBC.

    El consideră că un alt factor care a contribuit la formarea unui nou val de infectări este şi faptul că unele grupuri de persoane care au intrat în ţară nu au mai fost testate şi nu li s-a mai impus carantina. Aproape 200.000 de oameni au fost scutiţi de carantină, printre care se numără navigatori, personalul al companiilor aeriene sau directorii unor companii listate la bursă. Un rol decisiv în noua situaţie l-a jucat şi relaxarea măsurilor de distanţare socială la începutul lunii iunie. 

  • Un lucru asupra căruia poate cădea de acord majoritatea clasei politice din Statele Unite: „America a scăpat de sub control”

    Majoritatea americanilor îşi fac griji în legătură cu pandemia de coronavirus, economia ţării şi conducerea de la Casa Albă, potrivit unui sondaj realizat între 28 mai şi 2 iunie, scrie MarketWatch.

    Sondajul a fost realizat de Jeff Horwitt, membru al Partidului Democrat, şi Bill McInturff, ajutat de divizia pentru Strategii de Opinii Publice (POS) din cadrul Partidului Republican. Sondajul a concluzionat că 8 din 10 americani sunt de părere că „lucrurile au scăpat de sub control în Statele Unite”.

    Astfel, 92% din democraţi, 78% din independenţi şi 66% din republicani cred că situaţia care a luat naştere în ultimul timp în Statele Unite este mult prea mare pentru a mai putea fi controlată.

    În plus, 46% dintre respondenţi cred că starea actuală a economiei este „proastă”, cel mai mare procent de acest fel din septembrie 2012 încoace, în timp ce 31% au descris situaţia ca fiind „rezonabilă”. Este de reţinut faptul că sondajul a fost realizat înainte de cifrele publicate vineri, 5 iunie, care arată că rata şomajului a scăzut în SUA la 13,3% după ce au fost create 2,5 milioane de locuri de muncă.

    Conform sondajului, protestele izbucnite în urma morţii afro-americanului George Floyd nu vor afecta prea mult campania lui Donald Trump pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie. Rata de aprobare a preşedintelui s-a menţinut la 45%, scăzând cu numai un procent din luna aprilie până în prezent.

  • Ce măsuri propune Tarom pentru reluarea activităţii de transport aerian: reconfigurarea spaţilor destinate pasagerilor în aeroporturi, testarea temperaturii pasagerilor la îmbarcare şi teste rapide de COVID-19 la debarcare

    Compania de stat Tarom, unul dintre transportatorii aerieni afectaţi de restricţiile de călătorie în această perioadă, propune Ministerului Transportului, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, mai multe măsuri prin care transportul aerian s-ar putea realua în condiţii optime, conform unui document văzut de ZF.

     

    Mai jos sunt câteva dintre măsurile propuse de Tarom:

     

     

    1. MÂSURI DE NATURÂ TEHNICO-LOGISTICÂ

    A.La nivel aeroportuar, la îmbarcare

    • Reconfigurarea spaţiilor destinate pasagerilor şi persoanelor, altele decât pasagerii în zonele cu acces restricţionat.

    În vederea asigurării distanţei de protecţie între persoane, operatorii aeroporturilor trebuie să reconfigureze atât traseele de deplasare a persoanelor, cât şi suprafeţele de staţionare temporară, în zonele cu acces restricţionat, cum sunt ghişeele de înregistrare (check-in), restaurante, baruri, cafeele,oficii de informare etc.

    • Reconfigurarea punctelor de control de securitate
    •  Reconfigurarea punctelor de control al trecerii frontierei
    •  Reconfigurarea punctelor de control vamal, unde este cazul
    • Reconfigurarea spaţiilor de grupare a pasagerilor în vederea îmbarcării
    •  Asigurarea mijloacelor de transport/acces la aeronavă
    •  Configurarea /reconfigurarea traseelor asigurate pentru persoanele cu mobiitate scăzută

     

    B. La nivelul aeroportuar, de debarcare

    • Asigurarea mijloacelor de transport/acces de la aeronavă la terminalul de sosiri

    Operatorul aeroportuar asifură, în sens invers îmbarcării, autobuze suficiente configurate cu spaţii şi marcaje de păstrare a distanţei de protecţie

    • Reconfigurarea punctelor de control al trecerii frontierei
    • Reconfigurarea punctelor de recuperare de către pasageri a marcajelor de cală

    Operatorul aeroportuar trebuie să asigure spaţii /marcaje de păstrare a distanţei de protecţie la recuperarea bagajelor de cală

    • Reconfigurarea punctelor de control vamal, unde este cazul
    • Înfiinţarea spaţiilor de carantinare

     

    C. La nivelul transportatorilor aerieni

    • Reconfigurarea fizică a cabinei de pasageri

    Deşi este puţin probabilă, mădura reamplasării scaundelor din cabina aeronavei poate fi o soluţie. Cu toate acestea, orice schimbare în configuraţia constructivă a aeronavei presupune o operaţiune iniţiată de producător şI nu poate fi realizată într-un interval scurt de timp.

    • Asigurarea de materiale de protecţie la îmbarcare (care vor intra în costul călătoriei)
    • Asigurarea dezinfecţiei şi dezinsecţiei aeronavelor
    • Asigurarea măsurilor de minimizare a expunerii pentru echipaj

     

    2. MÂSURI DE NATURÂ OPERAŢIONALÂ

     

    A. La nivel aeroportuar, anterior procedurii de îmbarcare

    • Asigurarea trasabilităţii controlate încă din zonele publice, altele decât zona restricţionate ale aeroportului

    În măsura în care este posibil, cel puţin cazul grupurilor organizate pentru zborurile charter, în colaborare cu organizatorii grupurilor ( de ex: agenţii de turism, loturi sportive, agenţii de forţă de muncă) accesul îm zonelle cu acces restricţionat al aeroporturilor de face numai cu prevenirera formării grupurilor necontrolate de pasageri.

    • Asigurarea trasabilităţii controlate în zonele nerestricţionate ale aeroporturilor
    •  Screening de sănătate al pasagerilor

    Pasagerii vor fi măsuraţI de la distanţă în ceea ce priveşte temperatura şI vor fi efectuate teste rapide de identificare a pasagerilor contaminaţi.

    • Curăţenia, dezinfecţia, protecţia persoanelor şi comunicare cu pasagerii

    B. La nivel aeroportuar, la îmbarcare

    • Asigurarea controlului deplasarii în zona cu acces restricţionat din terminal
    • Asigurarea controlului deplasării la aeronavă şi îmbarcării

    C. La nivelul transportatorilor aerieni

    • Efectuarea analizei de risc şi modificarea procedurilor pentru asistenţa pasagerilor în timpul zborurilor

    Transportatorii aerieni trebuie să modifice procedurile de operare, cu analiza de risc aferentă, în cazul intervenţiei medicale de prim-ajutor cu masca de oxigen asupra pasagerilor care poarte mască de protecţie sau în caz de depresurizare

    • Modificarea procedurilor operaţionale şi de instruire a personalului
    • Screening de sănătate la debarcare

    Pasagerii vor completa chestionare la debarcare, vor fi măsuraţi de la distanţă în ceea ce priveşte temperatura corpului şi vor fi efetuate teste rapide de identificare a pasagerilor contaminaţi

    • Alocarea slot-urilor

    Crearea unor comitete locale între transporatorii aerieni şi operatorii aeroportuari pentru a agrea un plan de operare care permite respectarea tuturor condiţionărilor şi a restricţiilor de capacitate

    • Desemnarea aeroporturilor cu trafic semnificativ ca aeroporturi cu facilităţi orare conform prevederilor Regulamentul (UE) nr. 95/93 şi HG 631/2018

                    

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

                                                    

     

  • Când atenţia la detalii devine business

    „Jonglăm între viaţa noastră de familie şi creşterea unei afaceri în care credem cu adevărat. Fiind implicaţi până în cel mai mic detaliu în tot procesul de realizare a decorurilor, aranjamentelor, invitaţiilor şi, în general, a tuturor aspectelor ce au ţinut de organizarea nunţii noastre, am avut ocazia să aflăm şi ce tipuri de accesorii erau la acel moment mai greu de găsit pe piaţă”, povesteşte Ramona Vasile. Doar un mic pas a fost de făcut de la idee până la business, adaugă ea. În următorii doi ani au făcut economii pe care le-au investit ulterior în achiziţia de materie primă, în închirierea, dezvoltarea şi lansarea unui magazin online.
    Încet-încet, au început să producă accesorii pentru caligrafie, ştampile pentru sigiliu din ceară sau sigilii autoadezive. „Nu am calculat niciodată suma fixă investită, însă aceasta depăşeşte cu siguranţă 11.000 de euro în acest moment. O parte din aceşti bani au fost investiţi în achiziţia de echipamente şi utilaje”, spune Marian Vasile. Veniturile celor doi antreprenori au fost de 15.000 de lei (puţin peste 3.000 de euro) în 2019, la o marjă de profit de aproximativ 30%, care nu include însă şi amortizarea echipamentelor achiziţionate. „Principalul obiectiv pe care îl avem pentru 2020 este de a interacţiona şi mai mult cu persoanele care ne sunt clienţi. Ne dorim să organizăm diverse întâlniri cu pasionaţi de caligrafie, de ilustraţie, cu graficieni sau designeri de invitaţii şi materiale promoţionale.” Ramona şi Marian Vasile vor, de asemenea, să participe mai mult la târguri dedicate organizării de evenimente, pentru ca Decor Diafan – numele pe care l-au dat businessului lor – să se dezvolte ca brand. „Produsele sunt fabricate în studioul nostru, 100% handmade (manual – trad.), având însă materie primă provenită şi din import, din ţări precum Franţa, Germania sau Italia.” Pentru că ei au văzut că orice afacere antreprenorială porneşte greu şi are nevoie de susţinere, Ramona şi Marian Vasile vor să susţină, la rândul lor, atelierele de produse handmade care vând produse asemănătoare sau care completează gama de produse Diafan. „Clienţii noştri sunt persoanele pasionate de caligrafie, de desen şi ilustraţie, persoane care vor să-şi personalizeze accesoriile legate de un eveniment special din viaţa lor sau pur şi simplu persoane cu hobby-uri din sfera handmade”, spune Ramona Vasile. O altă categorie o reprezintă firmele cu activităţi de organizare de evenimente, de design al articolelor de papetărie pentru diferite evenimente sau care se ocupă de marketing.
    O colecţie de culori perlate pentru caligrafie sub brandul Diafan costă 99 de lei, iar o ştampilă personalizată cu mesajul dorit de cumpărător porneşte de la 119 lei, în funcţie de formă şi dimensiuni.

  • Sărăcia şi lipsa egalităţii de şanse: cum se explică faptul că guvernul Chinei a scăpat de sub control epidemia din Wuhan

    Pe măsură ce lumina învăluie oraşul, devine evidentă dezorientarea locuitorilor. Gările şi aeroportul sunt închise, drumurile, în special cele spre periferie, sunt blocate, scrie revista Foreign Policy. Este vacanţa de Anul Nou, iar oamenii s-au pregătit de tradiţionalele reuniuni de familie în locuri aflate adesea la mari distanţe de locul de muncă. Acum nimeni nu are voie să părăsească oraşul. Guvernul l-a închis. A fost impusă carantina. Este vorba de un oraş cu 11 milioane de locuitori, Wuhan, de unde a pornit epidemia de gripă care se răspândeşte în toată lumea. Carantina este o măsură preventivă fără precedent – comparabilă cu închiderea unui oraş precum Chicago în mijlocul sau două zile înainte de Ziua Recunoştinţei. Spre comparaţie, Belgia are 11 milioane de locuitori. Cehia şi Ungaria au mai puţin. Coronavirusul a ajuns din China pe toate continentele, inclusiv în SUA. Însă nu locuitorii statului Washington, sau cei din Bangkok, sunt cei mai expuşi riscului de infecţie cu coronavirus. Săracii Chinei – ca în multe ţări – sunt o populaţie cu acces redus la servicii esenţiale cum sunt cele de îngrijire medicală. Oamenii săraci au fost cel mai probabil primii în contact cu virusul şi, cel mai probabil, prin intermediul celor săraci epidemia se răspândeşte. Săracii vor fi principalele victime ale măsurilor represive prin care guvernul, după săptămâni de bâjbâială, negări şi încercări de a ascunde adevărul, înţelege să acţioneze. Coronavirusul Wuhan pare să fi apărut prin contactul dintre om şi animal în piaţa de peşte Huanan. În ciuda numelui, în această piaţă se vindea o gamă uriaşă de animale sălbatice considerate delicatese, de la pui de lup până la şerpi sau lilieci, despre care acum se crede că au fost vectorul iniţial al infecţiei. Ca şi în alte pieţe de animale vii, munca murdară şi periculoasă de manipulare a animalelor a fost făcută în principal de muncitori obişnuiţi, mulţi dintre ei fiind muncitori migranţi – născuţi la sat, care muncesc în marile oraşe, fără a avea o reşedinţă stabilă acolo. Wuhan – un centru urban masiv format din contopirea a trei oraşe, Wuchang, Hanyang şi Hankou – află pe pielea lui cum este ca dezvoltarea să devină o povară.  
    Pe parcursul secolului XX, proiectele de dezvoltare imobiliară au umflat economia oraşului şi au înghiţit localităţile suburbane din provincia Hubei. Sistemul de asistenţă medicală al Wuhan se chinuie acum să gestioneze o criză de sănătate care afectează întreaga populaţie. În această comunitate, mulţi migranţi şi studenţi din numeroasele sale campusuri universitare erau deja plecaţi din oraş în momentul impunerii carantinei, pe 23 ianuarie. Acum, în timp ce alte regiuni din China se străduie să evalueze şi să raporteze cazurile de coronavirus descoperite printre oamenii care efectuează călătoria anuală spre casă, tratamentul şi informaţiile de sănătate publică au devenit prioritatea politică pentru funcţionari.
    În pofida vastelor dimensiuni interne ale acestei probleme, veştile despre cazuri de oameni infectaţi din Coreea de Sud, Thailanda şi din alte părţi îndepărtate ale lumii au sosit cu mult înainte ca Beijingul să facă cunoscută publicului amploarea epidemiei din Wuhan şi din oraşele vecine. În toate aceste cazuri din străinătate, călătorii care au transportat virusul au mai multe şanse de recuperare decât cetăţeanul chinez mediu – pur şi simplu, prin faptul că au la dispoziţie resursele financiare necesare pentru a călători în alte ţări (mai puţin de 10% din populaţia Chinei deţine un paşaport). Călătorii din clasa de mijloc care tuşeau în zboruri cu clasa economică către Bangkok au fost mult mai uşor de detectat decât muncitorii transpiraţi care plecau înghesuiţi într-un camion spre periferiile Wuhanului sau luau un autobuz de distanţă lungă spre acasă, spre o altă provincie, înainte de Anul Nou Lunar. Din cauza naturii sectorului de servicii şi a lipsei de beneficii pentru muncitori, este probabil ca mulţi migranţi să nu fi vrut să renunţe la singura lor şansă de se reuni cu familia.
    China este o societate supravegheată, dar plasa sistemului are găuri largi. Viaţa chinezilor din clasa de mijloc este foarte vizibilă pentru sistemele care adaugă automat informaţii la profilul personal al cetăţeanului din arhivele supraveghetorilor. Nu acelaşi lucru se poate spune despre săraci. Unii nu deţin nici măcar o carte de identitate, presupusă a fi purtată de toţi cetăţenii – fie pentru că au pierdut-o şi nu au putut să-o înlocuiască deoarece o călătorie în oraşul natal ar fi prea scumpă, fie pentru că pur şi simplu naşterea lor nu a fost niciodată înregistrată la guvern. În loc să călătorească cu trenul sau cu avionul, ceea ce ar necesita verificarea actelor de identitate, ei călătoresc cu autobuze de distanţe lungi dificil de monitorizat sau folosesc reţele informale de transport cu camioane şi autoutilitare. Chiar şi prezenţa lor online este masiv redusă; în pofida afirmaţiilor că serviciile precum WeChat sunt omniprezente, penetrarea internetului în China este de doar 60%. Resurse precum conturile WeChat sau cărţile de identitate sunt uneori utilizate în comun de membrii familiei, părinţii folosind identităţile copiilor.
    Cum zonele rurale sunt lăsate adesea în întuneric“, primind cu întârziere informaţii despre măsuri de prevenţie ca spălarea mâinilor şi folosirea măştilor medicale, familiile cu telefoane şi conexiuni bune la internet au un avantaj în a afla ce să facă pentru a rămâne sănătoase. Pe măsură ce coronavirusul îşi face drum în afara Wuhanului, resursele de sănătate publică se subţiază, iar proviziile medicale ajung mai lent la spitale mai îndepărtate pentru un tratament adecvat. Lipsa de măşti de faţă în Shanghai şi în alte părţi a apărut într-o perioadă în care instalaţiile de producţie sunt oprite pentru celebrarea Anului Nou Lunar. O fabrică de măşti a oferit salarii de trei ori mai mari decât cele obişnuite pentru ca lucrătorii să-şi scurteze vacanţa. Aceste deficienţe de aprovizionare, în combinaţie cu inegalităţile anterioare, vor face ca unii să aibă şanse, iar alţii să rămână fără apărare. 
    De asemenea, la săraci afectaţi de virus este mult mai mică probabilitatea de a fi văzuţi de un medic. Sistemul de asistenţă medicală din China, care combină elemente publice şi private, este notoriu pentru greutatea de a naviga prin el chiar şi pentru pacienţii din clasa mijlocie. Porţiuni mari ale populaţiei au acces redus sau deloc la servicii medicale de calitate. Chiar şi atunci când resursele pentru sate sau oraşe mici sunt disponibile pe hârtie, resursele sunt concentrate, conform politicii, în oraşe şi metropole mai mari. Majoritatea medicilor chinezi nu au licenţă, uneori pregătirea fiind şi mai slabă, iar medicii specialişti lucrează aproape exclusiv în spitalele din oraşele mari, care acum sunt umplute până la refuz cu pacienţi şi personal din ce în ce mai suprasolicitat.
    Deşi există asigurare publică de sănătate, iar sistemul a fost extins în ultimii ani, aceasta este, de asemenea, legată de hukou – permisul de şedere în localitatea de naştere, omniprezent din China. Acest sistem face imposibil pentru cei născuţi în mediul rural să-şi folosească asigurarea în spitalele oraşelor cu personal mai bine pregătit. În aceeaşi situaţie se găsesc şi muncitorii migranţi, care de obicei lucrează departe de locul pentru care deţin un hukou şi unde pot avea acces la servicii medicale. Rezultatul este că ei evită să folosească serviciile medicale dacă nu li se întâmplă ceva grav, recurgând adesea la auto-medicaţie – unul dintre motivele consumului extrem de ridicat din China de antibiotice fără reţetă – sau la medicina tradiţională chinezească. În plus, sănătatea lor adesea slabă îi face mai vulnerabili la virus şi mai predispuşi să confunde noua gripă cu o răceală sau o gripă obişnuită.
    Situaţia devine mai gravă în cazul bătrânilor. Din datele limitate disponibile de la guvernul chinez reiese că pensionarii constituie majoritatea persoanelor decedate din cauza coronavirusului, iar persoanele mai în vârstă cu afecţiuni respiratorii preexistente rămân printre cele mai expuse riscurilor. Însă lucrătorii migranţi, care nu au acces la pensii corespunzătoare şi îngrijire de bună calitate, pot fi adesea la 40 de ani sau la 50 de ani în condiţie mai proastă, din cauza unei vieţi de muncă grea, decât persoanele de aceeaşi vârstă din clasa de mijloc.
    Invizibilitatea relativă şi atenţia redusă acordată săracilor pot fi unele dintre motivele pentru care numărul raportat oficial de cazuri cu persoane infectate cu coronavirus era la începutul epidemiei semnificativ mai mic decât cel evaluat de experţii străini. Din acest punct de vedere, este posibil ca mai degrabă sistemul pur şi simplu să nu fi fost capabil să găsească bolnavii, decât ca guvernul să fi încercat să minimalizeze pericolul. 
    Cei săraci pot fi mai puţin vizibili pentru diagnostic şi tratament, dar sunt mai vizibili pentru represiune. Istoria catastrofelor recente este înfricoşătoare. Dezastrul aduce adesea panică printre elite, care tind să fie ostile la adresa grupurilor sărace sau străine. După cutremurul din Tangshan din 1976, miliţiile urbane au bătut până la moarte sau au împuşcat ţăranii care intrau în oraş în căutarea ajutorului, sub pretextul că sunt jefuitori. 

  • Capcana din maşinile şoferilor: Detaliul pe care conducătorii auto îl ignoră zilnic şi le poate aduce o amendă de 725 lei

    Poliţia rutieră face o dată la un timp acţiuni de control de rutină. Pe lângă verificarea legalităţii actelor, ele pot să însemne şi verificarea accesoriilor pe care nu vrem să le folosim vreodată, adică o trusă de prim ajutor, două triunghiuri reflectorizante şi un stingător de incendiu.

    Trusa medicală, extinctorul sau triunghiurile reflectorizante pot să vă aducă amenzi ori dacă nu le aveţi pe toate, ori dacă nu sunt conforme legii. Această greşeală a şoferilor se încadrează în clasa a II-a de sancţiuni cu patru sau cinci puncte-amendă, asfel că amendat va fi de 590 de lei sau de 725 de lei.

    Conform Ordinului nr. 987/2007 pentru aprobarea conţinutului minim al trusei sanitare auto:

    Ambalajul trusei sanitare auto trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

    a) să asigure o etanşeitate corespunzătoare pentru protejarea conţinutului faţă de praf, umezeală, carburanţi şi uleiuri, printr-un sistem de închidere ferm;

    b) să fie dimensionată corespunzător, în vederea depozitării şi asigurării integrităţii componentelor din conţinutul trusei sanitare auto.

    Eticheta trusei sanitare auto trebuie să conţină denumirea produsului, denumirea şi adresa producătorului şi denumirea şi adresa persoanei responsabile de introducerea produsului pe piaţă, după caz.

    La expirarea termenului de valabilitate al componentelor trusei sanitare auto, acestea pot fi înlocuite de utilizator cu produse cu aceleaşi caracteristici, introduse pe piaţă cu respectarea cerinţelor prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 911/2005.

     

  • Atenţie, şoferi: CNAIR pune în funcţiune 13 noi puncte de control a rovinietei. Unde vor fi montate

    Începând de azi vor fi puse în funcţiune 13 noi puncte fixe de control al valabilităţii rovinietei. Punctele de control noi sunt amplasate în zona punctelor de trecere a frontierei Vărşand, Salonta, Borş, Urziceni, Petea, Halmeu, Galaţi, Oancea, Albiţa, Sculeni, Stânca, Rădăuţi Prut şi Siret.

    Potrivit CNAIR, începând de azi vor fi puse în funcţiune pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din România 13 noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă, prin intermediul căroră vor fi înregistrate vehiculele care circulă fără achitarea corespunzatoare a tarifului de utilizare (rovinieta), în vederea sancţionării cu amenda contravenţională.

    Astfel, de azi vor fi 106 de puncte fixe de control valabilitate rovinietă pe întreaga reţea de drumuri naţionale şi autostrăzi.

    Punctele de control fac parte din sistemul informatic deţinut de CNAIR.

    “Adresăm conducătorilor auto rugămintea de a verifica înainte de a utiliza reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi valabilitatea rovinietei”, scrie în comunicatul CNAIR

    Pentru a veni în sprijinul utilizatorilor, CNAIR a pus la dispoziţia acestora, pe portalurile web www.cnadnr.ro (secţiunea Verificare Rovinieta) şi www.erovinieta.ro un instrument prin care se poate verifica valabilitatea rovinietei, prin introducerea datelor vehiculului (număr de înmatriculare, număr de identificare).

  • Framatome-Siemens, un consorţiu franco-german va furniza sisteme de control pentru centrala nucleară de la Paks, Ungaria

    Consorţiul franco-german Framatome SAS-Siemens AG va furniza sistemele de control ale centralei nucleare Paks II a Ungariei, a anunţat principalul contractor rus al proiectului, compania Rosatom, potrivit Hungary Today.

    După câştigarea proiectului în cadrul unei licitaţii deschise, reprezentanţii consorţiului şi ai subsidiarei Rosatom, Rusatom Automated Control Systems (RASU) au semnat contractul în Moscova pe 22 octombrie.

  • Guvernanţa corporativă, spiritul unei companii

    Guvernanţa corporativă înseamnă în primul rând responsabilitatea faţă de angajaţi, faţă de acţionari şi faţă de consumatori, iar implementarea acesteia creează valoare adăugată oricărei companii, fie aceasta listată sau netranzacţionabilă, consideră Ludo Van der Heyden, profesor de guvernanţă corporativă la Institut Européan d’Administration des Affaires (INSEAD), una dintre cele mai bune şcoli de afaceri din lume.„Guvernanţa corporativă este spiritul unei companii, şi nu forma acesteia.

    Dacă ceva merge greşit, cine răspunde? Boardul, conducerea. Guvernanţa este despre a fi bun sau a fi rău. Vrem să fim răi sau buni? Guvernanţa este despre a asigura că businessul este bun”, explică profesorul Ludo Van der Heyden într-un interviu acordat Business MAGAZIN. El a fost recent în Bucureşti pentru a participa la o conferinţă organizată de BVB şi MedLife şi la care s-a discutat despre bunele practici în guvernanţă corporativă.

    Guvernanţa corporativă defineşte setul de relaţii dintre conducerea executivă a companiei, administratori şi acţionari şi propune în acest sens criterii şi standarde prin care sunt duse la îndeplinire obiectivele financiare, reputaţionale şi investiţionale ale companiei.
    Împărţirea clară a responsabilităţii între conducerea executivă şi administratori, comitete independente şi profesioniste de supervizare a rezultatelor financiare şi de remunerare, stimularea managementului prin opţiuni pe acţiuni, publicarea rezultatelor financiare trimestriale pe site-urile companiilor de stat sunt exemple de paşi specifici pentru îmbunătăţirea practicilor de guvernanţă coporativă în România.

    „Una dintre caracteristicile guvernanţei corporative este umilirea publică. De exemplu, dacă ai fost în conducerea unei companii care falimentează, atunci toată această conducere trebuie să fie recunoscută pentru acest faliment. Dacă eşti membru al unui board care a avut de două ori la rând problema falimentului, atunci ar trebui să primeşti un cartonaş roşu, la fel ca în fotbal”, spune profesorul.

    Pentru companiile listate, orice investitor la bursă, indiferent de numărul de acţiuni pe care îl deţine, este proprietar pe o părticică din acea companie. „Bunele practici de guvernanţă corporativă sunt o asigurare că investitorii îşi recuperează banii. Cu toate acestea avantajul companiilor private este că are acţionari. Pe de altă parte, în cazul companiilor de stat există birocraţie”, adaugă profesorul.

    „Munca în echipă” reprezintă una dintre caracteristicile principale ale guvernanţei corporative întrucât antreprenorii unei companii au nevoie de consultanţă, fie de la companii specializate, fie chiar de la ceilalţi proprietari. Însă profesorul consideră că un antreprenor individual trebuie eliminat, în sensul în care o companie este mult mai sănătoasă dacă are mai mulţi proprietari.

    „Pentru ca o companie să crească, antreprenorul trebuie să fie «eliminat» la un moment dat al dezvoltării. Atunci când eşti un singur antreprenor eşti izolat. Majoritatea inovaţiei într-o companie este realizată de doi sau mai mulţi antreprenori. Când sunt cel puţin doi antreprenori, ai cu cine să te consulţi, dar când eşti singur, poţi face greşeli. Pe măsură ce compania creşte, lucrurile vor deveni mai complicate.”

  • Pintea: Raportul controlului la INML a fost finalizat şi va ajunge la familia Alexandrei Măceşanu

    Întrebată, joi, dacă a primit raportul Corpului de Control legat de cazul din Caracal, ministrul Sorina Pintea a răspuns că acesta a fost finalizat şi l-a primit în cursul nopţii de miercuri spre joi, urmând ca, cel mai târziu vineri, să ajungă la cel care l-a solicitat şi care va decide dacă îl va da sau nu publicităţii.

    „Am primit azi-noapte (miercuri spre noi noaptea – n.r.) raportul. Acesta trebuie să parcurgă nişte paşi legali, inclusiv să fie analizat astfel încât să nu existe date din anchetă care să fie publicate. După această analiză vom transmite raportul celui care l-a cerut şi care va decide dacă va publica parte din el sau nu”, a spus Sorina Pintea.

    Ministrul Sănătăţii a cerut o ancheta la Institutul Naţional de Medicină Legală, după ce Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu, s-a prezentat la sediul Ministerului Sănătăţii pentru a depune o sesizare prin care a solicitat efectuarea unui control, acesta fiind nemulţumit de modul în care institutul a lucrat la cazul din Caracal.

    De asemenea, Pintea a fost întrebată şi dacă ştie de rapoartele aflate pe site-ul INML potrivit cărora ar exista probleme cu finanţarea şi cu personalul din acest domeniu.

    „Dacă vorbim despre medicină legală, nu putem vorbi despre lipsa de personal majoră pentru că probabil dintr-un motiv mai pragmatic, medicii au ales medicina legală, foarte bine plătită şi înainte de majorarea salariilor. S-au făcut paşi importanţi şi în zona respectivă. Problema medicinei legale, în acest moment, apropo de rapoarte, este legată de tarifele pe care le are pentru prestarea serviciilor, pentru că o parte finanţare vine din veniturile proprii. Sigur, specialitatea în parte necesită o restructurare, o îmbunătăţire dar şi resursele sunt alocate pentru fiecare, pentru că fiecare are nevoie”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro