Tag: contract

  • Veşti foarte bune pentru toţi şoferii din România. Ce se întâmplă cu permisele şi certificatele de înmatriculare de acum nu a mai fost posibil până acum în ţara noastră

    Compania Naţională Poşta Română a câştigat un contract cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti (RAAPPS), în baza căruia va livra, la domiciliile titularilor, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor. 

    Pe durata de 4 ani a contractului se estimează a fi livrate aproximativ 9.600.000 de trimiteri.

    În baza contractului, Poşta Română va livra aproximativ 2.400.000 trimiteri pe an. Livrarea documentelor este asigurată în toate localităţile din România, iar beneficiarii vor primi documentele la domiciliu.

    Contractul a fost atribuit în urma unei licitaţii deschise la care au depus oferte trei participanţi, printre care unii dintre principalii jucători locali de pe piaţa de profil. Criteriul de atribuire a fost “cel mai bun raport calitate – preţ”, iar valoarea estimată a procedurii de achiziţie a fost de 96.000.000 lei.

    “În ultimii doi ani, furnizorul RAAPPS a fost tot Poşta Română, printr-un contract câştigat în faţa competitorilor de pe piaţa de curierat”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română.

     

  • Nicuşor Dan: Am semnat contractul pentru achiziţia a 22 de troleibuze noi, cu autonomie extinsă

    Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă marţi că a semnat astăzi contractul de finanţare pentru achiziţia a 22 de troleibuze noi, cu autonomie extinsă. Proiectul, cu o valoare de 55 milioane de lei, este finanţat prin PNRR.

    „Am semnat astăzi contractul de finanţare pentru achiziţia a 22 de troleibuze noi, cu autonomie extinsă”, anunţă Nicuşor Dan.

    El precizează că este vorba despre un proiect cu o valoare de 55 milioane de lei (fără TVA), finanţat prin PNRR, program gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

    „Noile mijloace de transport se adaugă altor 100 de troleibuze pentru care am semnat deja contractul de achiziţie, sumele necesare provenind de la Fondul de Mediu. Vom continua să facem toate demersurile necesare pentru înnoirea parcului auto al Societăţii de Transport Bucureşti astfel încât transportul în comun să devină cât mai atractiv pentru bucureşteni”, încheie Nicuşor Dan.

  • Dezvoltatorul imobiliar belgian Atenor a semnat un contract pentru vânzarea complexului de birouri @Expo din zona Expoziţiei din Bucureşti către Adventum Group. Tranzacţia ar putea fi finalizată în T1 2023

    Dezvoltatorul imobiliar Belgian Atenor a semnat un contract privind intenţia de vânzare complexul de birouri  @Expo din zona Expoziţiei din Bucureşti către Adventum Group.

    Contractul semnat de cele două companii prevede încheierea tranzacţiei până la finalul trimestrului 1 din 2023.

    Fondul de investiţii „boutique“ Adventum, condus de o echipă maghiară, dar cu sediul oficial în Malta, a cumpărat în 2021 şi birourile Hermes Business Campus din Capitală, tot de la Atenor, contra sumei de 150 mil. euro.

    Complexul @Expo conţine trei clădiri de birouri cu o suprafaţă totală închiriabilă de 48.900 mp, incluzând şi spaţii de retail.

    Primele două clădiri au fost finalizate în 2022, iar a treia are ca termen primul trimestru din 2023. Printre chiriaşii actuali se numără Deutsche Telekom şi GameLoft.  

    ”Tranzacţia va avea un impact pozitiv asupra rezultatelor financiare ale Atenor şi a poziţiei de cash. În plus, impactul ar putea fi imbunătăţit ulterior printr-un contract de închiriere a clădirii”, se arată într-un comunicat al Atenor.

    Dezvoltatorul belgian a vândut în 2021 şi proiectul Dacia One către Pavăl Holding, proprietarul afacerii româneşti de bricolaj Dedeman, într-o vânzare cu un impact financiar de 50 mil. euro. Proiectul include două clădiri – una istorică de 1.500 mp şi una nouă de 13.500 mp.


     

     

     

  • S-a semnat contractul pentru achiziţia a 100 de troleibuze noi în Capitală

    Primarul general Nicuşor Dan a semnat joi contractul de achiziţie a 100 de noi troleibuze.

    „Încă o achiziţie importantă pentru modernizarea mijloacelor de transport în comun pentru Bucureşti: am semnat astăzi împreună cu firma Solaris contractul pentru achiziţia a 100 de troleibuze. Este vorba despre troleibuze de 12 metri care au toate facilităţile: podeaua coborâtă, acces pentru persoanele cu dizabilităţi, wi-fi precum şi sistem de monitorizare GPS. Termenul de livrare este de 22 de luni”, a declarat Nicuşor Dan.

    Conform acestuia, troleibuzele au o autonomie de 20 de kilometri, ceea ce înseamnă că la capetele de linie vor avea o mobilitate mai mare pentru a efectua bucla acolo unde nu există fir.

    Garanţia oferită este de 300.000 de kilometri de la data recepţiei sau cinci ani.

    Primul troleibuz va ajunge în Capitală peste 15 luni, deci la începutul lui 2024.

    Aceastea au fost achiziţionate cu fonduri nerambursabile de la Fondul de Mediu, valoarea contractului fiind de 290 de milioane de lei, plus TVA.

    „În plus faţă de anii trecuţi parcul de mijloace de transport al STB va arăta aşa: 100 de tramvaie moderne achiziţionate, din care au ajuns până în prezent 17, 100 de autobuze electrice pentru care tocmai am atribuit achiziţia, alte 22 de troleibuze pentru care avem finanţare prin PNRR şi sperăm alte autobuze electrice pentru care am depus cerere de finanţare la PNRR”, a mai spus primarul Nicuşor Dan.

  • Romgaz şi Socar au semnat un contrat pentru livrarea de gaze azere în România

    Romgaz şi Socar Trading, filiala companiei naţionale petroliere a Republicii Azerbaidjan, au semnat vineri primul contract individual pentru livrarea de gaze naturale azere în România, informează un comunicat. 

    Contractul individual permite livrări planificate de gaze naturale începând cu 1 ianuarie 2023, prin Coridorul Sudic, utilizând capacităţile de transport ale conductelor TAP, IGB, precum şi ale sistemelor de transport ale Bulgariei şi României. Contractul are la bază un acord cadru încheiat recent de cele două companii, pe termen nelimitat.

    Prin semnarea acestui contract se asigură posibilitatea accesării unor cantităţi de gaze naturale azere pentru acoperirea potenţialelor nevoi de consum cu gaze naturale din import. Contractul deserveşte astfel obiectivele strategice de siguranţă în aprovizionarea cu gaze naturale şi de diversificare a surselor.

    Acordul cadru privind livrarea de gaze naturale azere cât şi acest prim contract individual reprezintă rezultatul unei excelente colaborări dintre Romgaz şi compania Socar, colaborare iniţiată încă la începutul acestui an şi oficializată prin semnarea unui Memorandum de Înţelegere în luna iunie. Părţile îşi propun continuarea relaţiilor de cooperare şi perfectarea mecanismelor de livrare a gazelor naturale azere pe piaţa din România.

  • Irina Stănică, Coordonatorul Practicii de Dreptul Muncii, KPMG Legal – Toncescu şi Asociaţii: Noul model-cadru al contractului individual de muncă este aşteptat sa fie adoptat în luna noiembrie a acestui an. La ce să fim atenţi?

    Jumătatea lunii noiembrie ar urma să aducă salariaţilor şi angajatorilor noul model-cadru al contractului individual de muncă, avertizează specialiştii KPMG în România. ”Necesitatea unui nou model-cadrul al contractului individual de muncă vine din faptul că Legea nr. 283/2022 a modificat şi completat clauzele esenţiale ce ar urma să fie înscrise în contractul individual de muncă şi care fac obiectul obligaţiei angajatorului de informare a persoanei selectate în vederea angajării sau a salariatului, după caz. Recomandăm angajatorilor  să urmărească momentul adoptării ordinului ministrului muncii şi solidarităţii sociale în vederea adaptării contractelor individuale de muncă utilizate în acord cu noul model-cadru”, precizează Irina Stănică, Coordonatorul Practicii de Dreptul Muncii, Toncescu şi Asociaţii SPRL – KPMG Legal. 

    Modelul-cadru al contractului individual de muncă, la acest moment reglementat prin Ordinul nr. 64/2003, urmează a fi înlocuit, prin emiterea unui ordin al ministrului muncii şi solidarităţii sociale în termen de 30 de zile de la data publicării Legii nr. 283/2022, termen care se împlineşte după jumătatea lunii noiembrie. Noul model-cadru ar trebui să fie pus la dispoziţia angajaţilor şi angajatorilor de către Inspecţia Muncii, prin publicarea sa pe site-ul instituţiei. 

    ”De urmărit va fi modul în care modelul-cadru al contractului individual de muncă ar urma să dea efect pe de-o parte dispoziţiilor art. 17 alin. (4) din Codul Muncii care stabilesc că nu toate elementele obligaţiei de informare prevăzute la art. 17 alin. (3) din Codul Muncii trebuie să se regăsească şi în conţinutul contractului individual de muncă”, atenţionează Irina Stănică angajatorii. Cu alte cuvinte, deşi legea permite angajatorilor  să nu mai informeze candidaţii sau, după caz, salariaţii  despre contractul colectiv de muncă aplicabil, despre modalitatea de utilizare a semnăturii electronice sau despre dreptul şi condiţiile privind  formarea profesională, totuşi aceste elemente par că se vor regăsi în modelul-cadru de contract individual de muncă ce urmează a fi adoptat. O altă adăugire este aceea că salariul de baza şi elementele constitutive ale acestuia (de ex. diferite sporuri, bonusuri etc.) trebuie evidenţiate separat în mod expres; tot în ceea ce priveşte salariul, legislaţia stabileşte că metoda de plată a salariului (numerar/transfer bancar) trebuie prevăzută expres în contractul individual de muncă. 

    O altă completare notabilă în aceasta rubrică poate fi reprezentată de obligativitatea de a face menţiuni în cuprinsul contractului individual de muncă referitoare la suportarea de către angajator a asigurării medicale private, a contribuţiilor suplimentare la pensia facultativă sau la pensia ocupaţională a salariatului, în condiţiile legii, precum şi acordarea, din iniţiativa angajatorului, a oricăror alte drepturi, atunci când acestea constituie avantaje în bani acordate sau plătite de angajator salariatului ca urmare a activităţii profesionale a acestuia, după caz. Cu alte cuvinte, s-ar putea interpreta că există o obligaţie a angajatorilor să prevadă în cuprinsul contractului individual de muncă aceste beneficii, ceea ce ar putea restrânge semnificativ flexibilitatea acestora în acordarea şi retragerea unor astfel de beneficii (orice modificări ale contractului individual de muncă necesitând, ca regulă, consimţământul ambelor părţi formalizat într-un act adiţional). Rămâne însă de analizat modul cum va fi tratat acest aspect în cadrul noului modelul-cadru al contractului individual de muncă.

    ”De asemenea, un aspect important este cel legat de situaţia salariaţilor care au contracte individuale de muncă în vigoare la momentul intrării în vigoare a actului normativ care a modificat în octombrie 2022 Codul Muncii. În acest sens, potrivit unui răspuns al Inspecţiei Muncii apărut în spaţiul public şi care se fundamentează pe prevederile art. II din Legea nr. 283/2022, angajatorii nu vor avea obligaţia de a încheia acte adiţionale cu aceşti salariaţi pentru comunicarea informaţiilor suplimentare, însă acest lucru nu exclude aplicarea drepturilor minime prevăzute de Codul Muncii, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 283/2022”, precizează avocatul Toncescu şi Asociaţii. 

    CE TREBUIE SĂ ŞTIE SALARIAŢII CARE AR URMA SĂ PARCURGĂ O  PERIOADĂ DE PROBĂ ÎN CADRUL UNUI RAPORT DE MUNCĂ. Ca efect al transpunerii unor prevederi ale Directivei europene (2019/1152) prin Legea nr. 283/2022, contractul individual de muncă trebuie să prevadă şi condiţiile perioadei de probă, nu doar durata acesteia aşa cum prevedea Codul Muncii înainte de modificare, urmând a vedea dacă prin adoptarea noului model-cadru de contract individual de muncă se va stabili în mod concret ce trebuie să se înţeleagă prin noţiunea de condiţii (de exemplu drepturi şi obligaţii ale salariatului pe perioada de probă).

    Noile prevederi legale interzic angajatorilor includerea unei noi perioade de probă în cazul în care, în termen de 12 luni, între aceleaşi părţi se încheie un nou contract individual de muncă pentru aceeaşi funcţie şi cu aceleaşi atribuţii. ”Din punctul nostru de vedere, termenul ar trebui să curgă de la data încetării contractului individual de muncă încheiat iniţial, indiferent de cauza de încetare. Astfel, prin efectul legii, se apreciază că aptitudinile pentru care salariatul a fost verificat în cadrul perioadei iniţiale de probă se menţin într-un interval de 12 luni de la încetarea raportului de muncă, ceea ce nu mai justifică o nouă verificare, deci o nouă perioadă de probă”, precizează Irina Stănică. 

    S-a prevăzut dreptul salariatului ca, după finalizarea perioadei de probă la care se adaugă condiţia vechimii de cel putin şase luni la acelaşi angajator, să poată solicita trecerea pe un post vacant care îi asigură condiţii de muncă mai favorabile. Corelativ acestui drept, s-a stabilit şi obligaţia angajatorului de a răspunde motivat, în scris, în termen de 30 de zile de la data primirii solicitării salariatului, astfel fiind transpuse prevederile art. 12 din Directiva (UE) 2019/1152.

    CONCEDIUL DE ÎNGRIJITOR ŞI POSIBILITATEA ABSENTĂRII DE LA LOCUL DE MUNCĂ. Având în vedere expunerea de motive dintr-o altă  Directivă (2019/1158), concediul de îngrijitor este garantat pentru a oferi şanse mai mari de a rămâne în câmpul muncii bărbaţilor şi femeilor care au responsabilităţi de îngrijire, cei care beneficiază de acest drept urmând să nu sufere consecinţe negative (de exemplu concediere). Pe de altă parte, ”modificarea Codului Muncii, ce prevede posibilitatea absentării de la locul de muncă pentru cel mult 10 zile lucrătoare într-un an, va genera în practică probleme legate de înţelegerea unor noţiuni precum situaţii care fac indispensabilă prezenţa imediată a salariatului , dar şi termenele şi condiţiile în care salariatul va trebui să informeze în prealabil angajatorul despre absentarea de la locul de muncă. În plus, în privinţa recuperării zilelor pe care salariatul le-a absentat, angajatorul şi salariatul vor trebui să încheie un acord, până la acoperirea integrală a duratei normale a programului de lucru a salariatului”, consideră Coordonatorul Practii de Dreptul Muncii, Toncescu şi Asociaţii SPRL. 

    În concluzie, recomandăm angajatorilor să treacă pe lista de priorităţi nevoia de a adapta ofertele de muncă, contractele individuale de muncă, dar şi regulamentele şi/sau procedurile interne în vederea alinierii acestora cu noile prevederi legale. 

     

  • Un mare brand românesc de apă a semnat un contract pentru a livra în Arabia Saudită

    ​Brandul de apă românesc Aur’a din Caraş Severin a semnat un contract pentru a livra produsele în Arabia Saudită, la jumătate de an de la semnarea unui parteneriat similar cu Dubai.

    „Contractul cu Arabia Saudită deschide noi oportunităţi de promovare a produselor autohtone pentru că, potrivit înţelegerii cu partenerii noştri locali, am stabilit condiţii foarte avantajoase pentru distribuţia şi punerea în valoare a produselor Aur’a. Este încă un pas înainte pe care îl facem, la fel de important pentru noi, ca firmă românească, cât şi pentru imaginea României, care e reprezentată peste graniţe de un produs premium, de calitate, ce face faţă cu succes competiţiei cu branduri străine, recunoscute la nivel mondial”, afirmă Horaţiu Rada, preşedintele Aur’a Mineral Water. Conform contractului semnat la jumătatea lunii august şi valabil pentru o perioadă de 3 ani, producătorul român şi-a asumat distribuţia de cantităţi progresive de apă în următoarele 12 luni. Produsele vor fi livrate pe cale maritimă având în vedere că apa este îmbuteliată în ambalaj de sticlă.

    În prezent, apa românească este exportată şi în SUA, Franţa, Marea Britanie, Israel, Elveţia, Austria, Tenerife, Italia.

    „În acest moment, peste 55% din cantitatea de apă pe care o îmbuteliem este destinată exportului. Ne propunem să creştem capacitatea de producţie pentru că estimăm că putem să depăşim 5 milioane de unităţi îmbuteliate pe lună. Acesta este principalul nostru obiectiv care va face ca Aur’a să devină un produs şi mai cunoscut la nivel naţional şi internaţional. Trebuie, însă, să optimizăm costurile în contextul în care materia primă, respectiv sticla, s-a scumpit foarte mult”, menţionează Horaţiu Rada.

    Compania Aqua Aurum Distribution, care administrează brandul de apă minerală Aur’a Mineral Water, este localizată în comuna Ocna de Fier, judeţul Caraş-Severin, şi are capital 100% românesc, fiind deţinută de oamenii de afaceri timişoreni Horaţiu Rada şi Eleodor Coptil. Antreprenorul Horaţiu Rada are însă şi alte afaceri, în special în domeniul energiei.

    Aqua Aurum Distribution a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 1 mil. lei

     

     

     

  • Primarul Capitalei sesizează DNA în legătură cu achiziţia de trmavaie STB

    Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a transmis Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) o sesizare cu privire probleme identificate de Corpul de Control al primarului în urma verificării de la STB în ceea ce priveşte achiziţia de tramvaie noi.

    Nicuşor Dan spun, marţi, că a transmis DNA o sesizare cu privire la „aspecte nelegale” identificate de Corpul de Control al Primarului General în verificarea efectuată la STB.

    „Obiectul sesizării este achiziţia de tramvaie noi din gama de 18 metri printr-o procedură demarată de STB în anul 2019 şi încheiată în anul 2020 cu declararea firmei Electroputere VFU Paşcani drept câştigătoare a licitaţiei”, anunţă edilul.

    Acesta precizează că întrebările la care este sigur că bucureştenii ar dori să afle răspunsul sunt: „De ce conducerea STB reprezentată de la acea dată a continuat demersurile pentru finalizarea procedurii de achiziţie, deşi la momentul aprobării raportului de procedură nu avea alocate fondurile necesare în conformitate cu prevederile legale?” şi „„De ce STB a decis încă din anul 2019 să achiziţioneze tramvaie de 18 metri în contextul în care fluxul de călători ar justifica o nevoie de tramvaie mai lungi?”.

    Nicuşor Dan spune că opţiunea STB a fost pentru VFU Paşcani, „care aducea componente din Rusia şi vindea apoi la preţuri majorate”.

    „Situaţia de fapt este agravată şi de faptul că VFU Paşcani a introdus în instanţă o cerere de penalităţi în valoare de 1% pe zi din valoarea contractului până la încheierea contractului cu STB”, mai spune primarul general.

  • Grindeanu ameninţă constructorul variantei ocolitoare Timişoara Sud cu rezilierea contractului

    Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu ameninţă constructorul italian al variantei ocolitoare Timişoara Sud cu rezilierea contractului.

    Sorin Grindeanu spune că a verificat vineri lucrările pe şantierul drumului de legătură A1- DN 6, unde progresul fizic se apropie de 15 %, iar în ultima perioadă mobilizarea în şantier a crescut.

    „Constructorul italian a precizat că a depăşit problemele legate de descărcările arheologice şi s-a angajat că va avea un progres lunar de aproximativ 7%. Lucrarea nu este grea, dar necesită un ritm susţinut de lucru pentru a putea fi încheiată anul viitor (2023)”, a scris pe Facebook ministrul Transporturilor.

    Acesta susţine că a avut o discuţie şi cu constructorul italian de pe şantierul variantei ocolitoare Timişoara Sud.

    „Este ultimul avertisment pe care-l dau acestui constructor, care înregistrează întârzieri şi pe alte şantiere (Tronsonul 1, al Drumului Expres Craiova-Piteşti şi sectorul Centurii Bucureşti cuprins între DN 2 şiA2). Înţeleg că şi-au rezolvat problemele financiare, deci nu mai au nicio scuză să nu lucreze. Au primit deja certificate negative şi luăm în calcul rezilierea, dacă nu cresc ritmul de lucru”, a adăugat Grindeanu.

    El spune că, dacă va fi cazul, măsura va fi luată chiar cu riscul ca şantierele să stagneze câteva luni: „După aceea vom face demersurile legale pentru ca noile contracte să fie atribuite unor constructori mai buni. În România contractele trebuie să fie respectate şi legea trebuie să fie aplicată tuturor în egală măsură!”.

  • Budăi îi răspunde lui Cîţu: Mii de contracte de muncă se transformă din part-time în normă întreagă

    Marius Budăi a declarat că fostul premier, Florin Cîţu, în prezent senator, ar fi putut să îi adreseze o întrebare, înainte de a spune că peste 100.000 de persoane au rămas fără un loc de muncă după ce a fost reintrodusă supraimpozitarea contractelor part-time. Ministrul Muncii spune, miercuri, la Antena 3, că situaţia nu este atât de gravă.

    „Domnul Cîţu putea, în calitate de parlamentar, să adreseze o întrebare şi atunci i-aş fi dat cifrele. Şi vreau să vă spun că zilnic mii de contracte de muncă se transformă din part-time, în normă întreagă, lucru care s-a mai întâmplat o dată, când am introdus această măsură”, a spus Marius Budăi.

    Budăi a precizat că atât el, cât şi ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, sunt deschişi la variante.

    „Colegul meu Adrian Cîciu, ministrul de Finanţe, a spus foarte clar că dacă în implementarea măsurii mai găsim anumite excepţii pe care trebuie să le facem de la această lege putem discuta şi suntem deschişi să ne aşezăm la masa dialogului cu partenerii sociali, sindicate şi patronate. Însă îmi este foarte greu să înţeleg cum cineva poate trăi doar dintr-un contract part-time de două ore cu salariul minim”, a mai spus Budăi.

    Florin Cîţu a declarat că peste 100.000 de persoane au rămas fără un loc de muncă după ce a fost reintrodusă supraimpozitarea contractelor part-time şi el consideră că Guvernul trebuie să elimine urgent această taxă.