Tag: concepere

  • Ţara europeană care nu mai ştie ce să facă cu banii cheltuie milioane pe noile paşapoarte: “Sunt concepute pentru ca cetăţenii altor state să se simtă inferiori”

    După succesul înregistrat de noile bancnote emise anul acesta, Norvegia a decis să investească într-un nou proiect: modificarea paşapoartelor. Designul a fost realizat de către Neue Studio, o companie din Oslo.

    “Interiorul paşaportului va avea o reproducere grafică a unui peisaj norvegian”, a explicat publicaţia Citylab. “E păcat că acesta va fi acoperit de vize şi ştampile”, a mai notat publicaţia într-un material cu titlul “Noile paşapoarte din Norvegia, concepute pentru ca cetăţenii altor state să se simtă inferiori”.

    Sub lumină ultravioletă, peisajul se va schimba iar “luminile nordului” vor deveni vizibile. Coperta paşaportului este una simplă, având ca unic element grafic sigla statului norvegian. Paşapoartele vor fi disponibile în trei culori: roşu pentru cetăţeni, albastru pentru diplomaţi şi alb pentru imigranţi.

    Departe de criza datoriilor de stat şi declinul economic care macină Europa, Norvegia nu mai ştie ce să facă cu banii. Cel mai mare fond suveran din lume, care administrează petrodolarii strânşi de statul nordic, a devenit obiect de dezbatere publică în contextul alegerilor recente, în urma cărora Partidul Laburist (centru-stânga) a cedat puterea unei alianţe de dreapta conduse de Partidul Conservator. Fondul are active evaluate la 760 de miliarde de dolari şi a avut performanţe modeste în acest an, cu un randament de numai 0,1% în trimestrul al doilea, după ce a crescut puternic anul trecut, cu 13,4%. Valoarea activelor fondului depăşeşte cu 40% produsul intern brut al Norvegiei. GPFG joacă pe termen lung, având mandatul de a asigura viitorul economic al ţării după ce resursele vaste de petrol şi gaze vor fi fost epuizate. Fondul norvegian a fost unul dintre puţinii investitori internaţionali care şi-au permis calmul în timpul crizei financiare globale: nu numai că nu a vândut active în perioada de panică de după falimentul Lehman Brothers, ci chiar a cumpărat.

  • Apple loveşte în România! Decizia brutală luată de producătorul de iPhoneuri

    „În urmă cu câteva ore am primit o notificare pe e-mail de la Apple, prin care mi s-a spus că mi-a fost închis contul ca urmare a unui comportament fraudulos. Când am întrebat de ce, iniţial cei de la Apple mi-au spus că nu-mi pot oferi mai multe detalii. Apoi mi-au spus că au dovezi care arată că aş fi manipulat procesul prin care aplicaţia primeşte recenzii. N-am făcut aşa ceva niciodată. Decizia Apple este definitivă şi nu poate fi conetstată”.

    Vedeţi AICI ce a dus la acest mesaj! Aplicaţia era creată de un român!  Decizia brutală luată de producătorul de iPhoneuri 

  • Prima maşină electrică 100% românească se construieşte la Cluj. Cât va costa şi cât merge cu un “plin”

    O maşină electrică low-cost a fost concepută la Cluj, iar cei care au dezvoltat proiectul spun că este o premieră mondială. Maşina va fi produsă în România şi va ajunge la un preţ de aproximativ 5.000 de euro. Potrivit dezvoltatorilor proiectului, care au lansat o machetă a maşinii “Go4Two”, aceasta va cântări aproximativ 300 de kilograme şi este realizată din fibră de carbon.

    Maşina va avea trei roţi, este proiectată pentru două persoane şi va avea o autonomie de o sută de kilometri la o încărcare completă, care durează 3-4 ore. Prima variantă la care echipa lucrează este o maşină care să atingă viteza de 45 km/h, care să poată fi folosită în oraş. Dezvoltatorii din Cluj lucrează, în paralel, şi la o variantă de maşină care să atingă viteza de 80 km/h şi care să poată fi condusă pe drumurile naţionale.

    Cititi mai multe pe www.vocea.biz

  • Concedieri masive la o bancă importantă. Vor să dea afară 9000 de oameni după ce a concediat deja 5200 de persoane

    Commerzbank şi-a extins pierderile în şedinţa de marţi după ce un raport media arată că a doua cea mai mare bancă germane plănuieşte să taie 9.000 de locuri de muncă şi să suspende plata dividendelor, ca parte a planului de reorganizare conceput de nou CEO Martin Zielke.

    Acţiunile băncii au scăzut cu 3,1%, la 5.86 euro în Frankfurt, după ce luni au scăzut cu 4,4%. Măsurile vehiculate în raport ar urma să fie impuse până în 2020 şi ar costa un milliard de euro.

    Zielke, în vârstă de 53 de ani, a fost pus sub presiune să oprească pierderile care au forţat banca să îşi restrângă ţinta de profit pe tot anul. Banca a fost afectată puternic de dobânzile negative şi de pieţele volatile.

    Al doilea cel mai mare creditor german a concediat deja 5.200 de persoane în cadrul unui program anunţat de fostul CEO Martin Blessing, menit să reducă costurile şi să demareze din nou plata dividendelor.

    “Într-un peisaj cu rate negative, trebuie să faci ceva. Însă nu se pot face multe lucruri, reducerea de costuri este o alegere evidentă”, a spus Andreas Plaesier, analist la Warburg Research.

  • Un parfum pentru amândoi

    După colecţii de modă cu elemente care arată ca şi cum bărbaţii şi femeile au căutat idei unii în garderoba altora, a venit rândul parfumurilor care se adresează ambelor sexe, acestea devenind din ce în ce mai populare în ultima vreme.

    Tendinţa nu este tocmai nouă, scrie The Independent, ea apărând în anii ’90, odată cu lansarea de parfumuri de către Calvin Klein sau Comme des Garcons, astfel concepute încât să atragă atât femeile, cât şi bărbaţii.

    Lor le-au urmat branduri precum Tom Ford, Chanel sau Escentric Molecules, toate preferând în general să creeze parfumuri mai apropiate de cele de masculine, la care să adauge note feminine.

  • Aţi auzit de vinul albastru? În scurt timp îl veţi găsi prin magazine

    Vinificatorii au ales ciorchini de struguri roşii şi albi din regiunea Basque, Spania, şi i-au amestecat în colorant alimentar, nuanţa indigo, şi antocian (pigment din sucul plantelor ce oferă fructelor culoarea roşie, violet sau albastră), pentru a crea un vin revoluţionar într-o nuanţă surprinzătoare de safir.

    Potrivit mymodernmet.com, podgoriile Gik sunt în majoritate localizate în La Rioja, Zaragoza, León şi Castilla-La Mancha, dar compania susţine că locaţia şi varietăţile de struguri nu sunt importante – ceea ce contează sunt oamenii din spatele produsului albastru, incluzând aici atât cultivatorii, cât şi vinificatorii.

    Totuşi, producătorii preferă să renunţe la terminologia oficială a industriei, referindu-se la ei cu termenul “vinificatori” în loc de “creatori”.

    Antreprenorii inovatori au toţi în jur de 20 de ani şi nu au niciun fel de calificare atestată în comerţul cu vin, deşi şi-au petrecut doi ani în colaborare cu Universitatea din regiunea Basque pentru a perfecţiona reţeta vinului albastru, potrivit Mediafax.

    În afară de factorul şoc, tinerii au ales culoarea albastru datorită simbolisticii, în special pentru faptul că această nuanţă “reprezintă mişcare, inovaţie şi infinit. Este, de asemenea, o culoare frecvent asociată cu schimbarea”.

    Aspectul este unul radical, dar gustul este delicios. Se presupune că este mai dulce decât vinul roşu sau alb normal, chiar dacă nu conţine zahăr. Fiecare sticlă conţine 11.5% alcool şi costă aproximativ 11 dolari, deşi momentan produsul nu este disponibil în Statele Unite.

    Totuşi, Spania, Franţa, Regatul Unit, Olanda şi Germania pot comanda vinul online.

  • Deutsche Telekom lansează primul joc de mobil care ajută cercetătorii să lupte împotriva demenţei

    Sub deviza să ne jucăm serios, Telekom a anunţat lansarea a jocului Sea Hero Quest, joc pentru dispozitivele mobile conceput pentru a contribui la dezvoltarea înţelegerii cu privire la orientarea în spaţiu şi la modul de funcţionare a zonei responsabile cu mişcarea din creierul uman. Aplicaţia este parte dintr-un demers coordonat pentru a avansa în gestionarea ameninţării din ce în ce mai mare pe care o constituie demenţa.

    Jocul a fost dezvoltat în colaborare cu o echipă de cercetători de la organizaţia de caritate Alzheimer Research, alături de University College London şi University of East Anglia. Pe măsură ce jucătorii îşi croiesc drum prin labirinturile de insule şi iceberguri, fiecare secundă de joc poate fi transpusă de experţi în date ştiinţifice. Fiecare 2 minute petrecute jucând Sea Hero Quest echivalează cu 5 ore de cercetare convenţională. Potrivit reprezentanţilor Telekom, dacă 100.000 de oameni joacă Sea Hero Quest pentru doar 2 minute fiecare se pot genera echivalentul a peste 50 de ani de cercetare în laborator.

    Jocul a fost lansat ieri la Berlin, iar până în azi aplicaţia a înregistrat peste 140.000 de downloaduri.

    Toate datele colectate din joc vor fi anonimizate şi stocate în siguranţă în cadrul centrului de date T-Systems din Germania, potrivit comunicatului. 

    “Nu am mai văzut până acum un proiect de o asemenea anvergură în domeniul cercetării demenţei. Setul de date pe care îl generează aplicaţia Sea Hero Quest realizată de Telekom este fără precedent…Cel mai mare studiu privind orientarea în spaţiu de până acum a cuprins mai puţin de 600 de voluntari”, a spus Hilary Evans, Chief Executive Al Alzheimer Research.

    “Acest proiect oferă şansă fără precedent de a studia modul în care mii de oameni din diferite ţări şi culturi se orientează în spaţiu. Acest lucru va face lumină în ceea ce priveşte modul în care ne utilizăm creierul pentru a ne orienta şi va susţine eforturile pentru desfăşurarea de programe de diagnosticare şi tratament pentru demenţă”, a declarat Dr. Hugo Spiers, University College London. 

  • Un român a făcut unealta cu care Hitler putea să distrugă lumea

    Planul pare mai degrabă conceput de un răufăcător din filmele cu James Bond, dar naziştii sunt cei care plănuiau să folosească acest tip de armă, cu un diametreu de peste un km. Oglinda ar fi putut fi folosită pentru a concentra razele solare asupra unei ţinte anume, aşa cum folosesc copii lentile pentru a aprinde paie, relatează Dailymail.

    Un articol publicat în revista Life din 1945 arată cum “armata americană a făcut o descoperire uluitoare: oamenii de ştiinţă germani aveau planuri serioase de a construi o armă solară”. Oglinda gigant, plasată deasupra Pământului ar fi “concentrat raze solare într-un anume punct de pe suprafaţa scoarţei terestre”.

    Ideea a fost generată în 1923 de omul de ştiinţă Hermann Oberth, cunoscut drept părinte fondator al ştiinţei rachetelor.

    Născut la Sibiu (la acea vreme Nagyszeben sau Hermannstadt), Hermann Oberth a fost, pe lângă rusul Konstantin Ţiolkovski şi americanul Robert Goddard, unul dintre cei trei părinţi fondatori ai ştiinţei rachetelor şi astronauticii. Cei trei nu au colaborat niciodată, în mod activ, concluziile cercetărilor lor fiind însă în mod esenţial identice, deşi cercetarea a avut loc în mod independent.

    Cu un cost estimat de trei milioane de mărci şi o perioadă de execuţie de 15 ani, scopul iniţial acestei oglinzi gigant ar fi fost să suplinească razele solare, în zonele altminteri păgubite de astru. Dar Oberth a descris această invenţie, ulterior, ca “arma supremă”.

    El spunea că “oglinda mea spaţială este ca acelea pe care şcolarii le folosesc pentru a proiecta raze solare pe tavanul sălii de clasă”. În 1945, când Aliaţii au început să cotrobăie prin planurile de război capturate, a devenit evident că naziştii se folosiseră de ideea lui Oberth şi începuseră să caute posibilităţi pentru a construi această armă pe o orbită plasată la circa 30 km de Pământ.

    Conform revistei Life, arma ar fi urmat să fie asamblată din piese, pe orbită. Arma ar fi trebuit să aibă şi o staţie spaţială, cu locuri în care rachetele de aprovizionare ar fi putut să se cupleze, grădini care ar fi trebuit să furnizeze oxigen şi generatoare solare pentru aprovizionarea cu energie.

    Germanii nu sunt însă singurii care au căutat variante prin care să se folosească de puterea soarelui. În 1999, ruşii au făcut publică intenţia lor de a folosi o oglindă pentru a reflecta lumina solară pe Pământ în perioada iernii.