BusinessMagazin

Tag: ciudat

  • Cutremurul de 5,3 grade din Vrancea a avut ”un mecanism destul de ciudat”. Explicaţiile directorului INFP

    Cel mai mare cutremur din acest an, din România, s-a înregistrat sâmbătă dimineaţa, la ora 2:11, a avut 5,3 grade pe scara Richter. Cutremurul s-a produs în zona seismică Vrancea la adâncimea de 91,6 km.

    Seismul cu magnitudinea de 5,3, care s-a produs în noaptea de 24 septembrie, a fost ”destul de semnificativ ca magnitudine” şi a avut un mecanism destul de ciudat, a declarat directorul general al Institutului pentru Fizica Pământului, Constantin Ionescu.

    Vezi aici de ce seismul a avut ”un mecanism destul de ciudat”. Explicaţiile directorului INFP

  • A inceput afacere intr-un birou unde erau două scaune şi trei oameni iar acum este cunoscut pe orice şantier din Bucureşti

    Da, are un proiect: la 37 de ani, Cezar Gămulescu a amenajat 1.200 de sedii de birouri şi este cunoscut şi recunoscut pe orice şantier din Capitală. În urmă cu doi ani a intrat în antreprenoriat şi îşi propune să îşi dezvolte compania firesc, într-o activitate cu reguli care unora le pot suna ciudat: trei sferturi dintre proiectele din ultimii 6-7 ani s-au desfăşurat noaptea sau în weekend.

    Un alt detaliu interesat al activităţii lui Cezar Gămulescu este faptul că lucrează fără ţintă de cifră de afaceri; spune că este stresat până în momentul când ajunge să îşi acopere cheltuielile companiei. „Dacă îţi propui să faci un milion de euro şi realizezi doar 700.000 de euro, ajungi să crezi că nu eşti suficient de bun. Şi atunci am zis să gândim altfel, să ne propunem să facem întâi 400 – 450.000 de euro, ca o primă ţintă. Ce facem după aceea se va răsfrânge atât asupra firmei, cât şi asupra oamenilor, ca salarizare, sau asupra acţionarilor.” Recunoaşte că îi este destul de simplu să depăşească nivelul propus iniţial, pentru că suma poate reprezenta două contracte de amenajare sau mobilier pentru cinci sau şase sedii de birouri.

    Are sediul undeva în zona Compozitorilor, pe o stradă cu sens unic; şoferul m-a lăsat, desigur, la capătul greşit, aşa că am luat pieptiş arşiţa verii bucureştene. Sediul i-a fost recomandat de un prieten care şi-a făcut birouri în clădire şi l-a angajat pentru amenajare; a rămas şi el acolo. A început afacerea forFITOUT în 2013, cu trei oameni şi două scaune. Provine dintr-o familie de medici şi s-a pregătit pentru medicină dar a dat la ASE. Era o perioadă în care la modă erau marketingul sau agenţiile de publicitate, aşa că a mers pe marketing.

    N-a ştiut în ce se bagă, pentru că alesese o facultate cu dublă specializare, marketing şi comerţ exterior, specializări care i-au folosit mult mai târziu; în perioada studiilor, însă, a muncit. Pentru a evita armata şi-a continuat studiile; spune că a fost o perioadă mai tumultuoasă, cu cinci slujbe în patru ani, iar în cele din urmă a ajuns la prima firmă serioasă, de echipamente electrice, Moeller. A lucrat la departamentul de marketing, într-o perioadă în care nu multă lume ştia ce este marketingul. A colaborat şi cu un prieten care avea o firmă de amenajări interioare, a mai avut un job temporar la Budapesta, iar în cele din urmă a încercat să îşi facă o firmă de amenajări, undeva în 2008. După şase luni şi nicio lucrare şi nicio perspectivă, a constatat că voinţa nu este de ajuns; îi lipsea experienţa. „Sunt mulţi care aleargă înainte de a învăţa să meargă şi cad şi îşi rup gâtul; găsesc scuze, dar nu găsesc o idee pentru a reclădi totul.”

    A revenit la condiţia de angajat într-o firmă de dezvoltări imobiliare, Cascade, implicată în unele din primele proiecte de birouri din Bucureşti. Spune că a fost cea mai bună şcoală de afaceri pe care a făcut-o, la cel mai ridicat nivel al intensităţii. „Făceam şi contabilitate, eram şi project manager, urmăream şi execuţia, mă certam cu constructori, am achiziţionat şi terenuri.” Din al doilea an al jobului a început un MBA, pentru că simţea nevoia să urce. S-a despărţit de Cascade şi a trecut la Corporate Office Solutions, companie americană. Iniţial project manager, a primit patru luni mai târziu şefia departamentului de project management; câteva luni mai târziu se înfiinţa COS antrepriză generală, departament care executa lucrări de construcţii şi instalaţii pentru companie. Iniţial lucrările de construcţii nu aveau o pondere forte mare în cifra de afaceri a companiei, dar în timp au ajuns să crească foarte mult, inclusiv în perioda de criză. În şase ani de activitate la COS a semnat 962 de contracte, care înseamnă 962 de sedii de firme, de la Bucureşti la Sofia. „Am semnat câte 10 – 15 sedii pe lună, era inimaginabil.”

    A simţit nevoia să mai facă un pas, întrebându-se dacă poate avea aceeaşi performanţă de unul singur. După multe nopţi nedormite, a luat decizia să îşi reactiveze proiectul antreprenorial, la începutul anului 2013, şi doar în luna ianuarie a semnat proiecte în valoare de 150.000 de euro. Spune că a beneficiat de multele relaţii pe care le-a dobândit la cele două firme mari pentru care a lucrat, unde a venit în contact cu mulţi parteneri, clienţi sau executanţi, a învăţat lucruri şi a lăsat loc de bună ziua. „Experienţele mele au fost destul de antreprenoriale, chiar în interiorul corporaţiei. La COS AG aveam libertatea de a crea, pentru că eram şi partener.” Crede că în marile companii, unde sunt mulţi angajaţi, poţi învăţa cum să lucrezi în echipă, cum să te comporţi cu oamenii, cum să comunici cu ei, şi acesta este cel mai bun antrenament.

  • De ce sustenabilitatea celei mai mari creşteri a PIB din UE ar trebui să fie ultima noastră grijă?

    Un ciudat şir de coincidenţe îi vor fi făcut pe unii să îşi aducă aminte, săptămâna trecută, de zilele de dinaintea declanşării crizei imobiliare din Statele Unite, care a continuat apoi cu marea criză mondială.

    A fost, la început, o ştire legată de capitalizarea marilor instituţii financiare americane Freddie Mac şi Fannie Mae, supuse unor teste de stres care au dezvăluit că cele două bănci au nevoie de ajutoare de 50 până la 128 de miliarde de dolari. Cum situaţia celor două companii de creditare imobiliară a fost, în urmă cu nouă ani, unul dintre factorii de declanşare a crizei, multe persoane au avut, sunt sigur, un sentiment de deja-vu.

    Respectivul sentiment a continuat în momentul în care statistica a anunţat că avem cea mai mare creştere economică din Europa; cum o serie de analişti vorbesc în ultima perioadă de o încălzire a economiei şi de majorarea PIB doar în urma creşterii consumului, ministrul Finanţelor Anca Dragu a ţinut să ne liniştească, asigurându-ne că este vorba de o creştere economică sustenabilă, bazată nu doar pe consum, ci şi pe un avans cu 15% al cheltuielilor cu investiţiile şi de o creştere cu 9% a construcţiilor în trimestrul al II-lea.

    La fel ca în urmă cu opt ani, ne comportăm şi facem calcule ca şi cînd am fi cumva izolaţi de restul economiilor din Europa sau din întreaga lume: economia duduie, bazele creşterii economice sunt, dacă selectăm atent cifrele, corecte, mai lipseşte un premier care să ne spună că este momentul să cumpărăm proprietăţi acolo unde acestea s-au ieftinit.

    O să ocolesc idea că singur consumul este baza strictă de creştere a economiei, chiar dacă plusurile lunare din perioada ianuarie – iunie, de 16 – 18% induc asta.

    Dar avem o productivitate a muncii situată pe o tendinţă de scădere în ultimii trei ani şi cu minusuri importante în prima jumătate a anului 2016, iar o astfel de evoluţie nu poate decât să alimenteze temerile scepticilor. Şi nu, nu este vorba aici de lenea sau de râvna românilor în a lucra, ci mai degrabă de rezultatul şi valoarea muncii lor.

    Citiţi continuarea pe www.mediafax.ro

  • De ce sustenabilitatea celei mai mari creşteri a PIB din UE ar trebui să fie ultima noastră grijă?

    Un ciudat şir de coincidenţe îi vor fi făcut pe unii să îşi aducă aminte, săptămâna trecută, de zilele de dinaintea declanşării crizei imobiliare din Statele Unite, care a continuat apoi cu marea criză mondială.

    A fost, la început, o ştire legată de capitalizarea marilor instituţii financiare americane Freddie Mac şi Fannie Mae, supuse unor teste de stres care au dezvăluit că cele două bănci au nevoie de ajutoare de 50 până la 128 de miliarde de dolari. Cum situaţia celor două companii de creditare imobiliară a fost, în urmă cu nouă ani, unul dintre factorii de declanşare a crizei, multe persoane au avut, sunt sigur, un sentiment de deja-vu.

    Respectivul sentiment a continuat în momentul în care statistica a anunţat că avem cea mai mare creştere economică din Europa; cum o serie de analişti vorbesc în ultima perioadă de o încălzire a economiei şi de majorarea PIB doar în urma creşterii consumului, ministrul Finanţelor Anca Dragu a ţinut să ne liniştească, asigurându-ne că este vorba de o creştere economică sustenabilă, bazată nu doar pe consum, ci şi pe un avans cu 15% al cheltuielilor cu investiţiile şi de o creştere cu 9% a construcţiilor în trimestrul al II-lea.

    La fel ca în urmă cu opt ani, ne comportăm şi facem calcule ca şi cînd am fi cumva izolaţi de restul economiilor din Europa sau din întreaga lume: economia duduie, bazele creşterii economice sunt, dacă selectăm atent cifrele, corecte, mai lipseşte un premier care să ne spună că este momentul să cumpărăm proprietăţi acolo unde acestea s-au ieftinit.

    O să ocolesc idea că singur consumul este baza strictă de creştere a economiei, chiar dacă plusurile lunare din perioada ianuarie – iunie, de 16 – 18% induc asta.

    Dar avem o productivitate a muncii situată pe o tendinţă de scădere în ultimii trei ani şi cu minusuri importante în prima jumătate a anului 2016, iar o astfel de evoluţie nu poate decât să alimenteze temerile scepticilor. Şi nu, nu este vorba aici de lenea sau de râvna românilor în a lucra, ci mai degrabă de rezultatul şi valoarea muncii lor.

    Citiţi continuarea pe www.mediafax.ro

  • Cel mai ciudat accident din lume: ce a căzut pe acest motociclist

    Un motociclist din China a fost lovit, în timp ce se afla în trafic şi conducea liniştit, de ceva cu totul şi cu totul neaşteptat

    Accidentul s-a produs în provincia chineză Guangxi şi a fost surprins de camerele de supraveghere.

    Conform sursei, motociclistul a suferit câteva fracturi la mâna dreaptă.

    Vezi aici imagini video cu cel mai ciudat accident din lume: ce a căzut pe acest motociclist!

     

  • Vezi cum arată primul film scris de un sistem de inteligenţă artificială – VIDEO

    Nişte băieţi s-au gândit că ar fi interesant să vadă cum ar arăta un film de scurt-metraj science fiction scris de un program de inteligenţă artificială.

    Sunspring, filmul de 9 minute, este unul…ciudat. În rolurile principale se regăsesc Thomas Middleditch (serialul TV Sillicon Valley), Elisabeth Gray şi Humphrey Ker. Sunspring a fost scris de Benjamin, algoritmul de inteligenţă artificială, cu ajutorul a mii de scenarii cu care a fost “hrănit”. 

    Dialogul este unul bizar şi de multe ori actorii sar brusc de la o idee la alta, iar unele afirmaţii sunt absurde, însă monologul de la final interpretat de Elisabeth Gray este captivant.

    Filmul a avut premiera la Festivalul de film Sci-Fi din Londra.

  • Cele mai bune maşini de la Salonul Auto Geneva

    În cadrul Salonului Auto de la Geneva, care a avut loc între 3 şi 13 martie, au fost prezentate peste 120 de premiere mondiale şi europene. În total, au fost 200 de exponanţi din 30 de ţări ce au împărţit o suprafaţă de peste 100.000 de metri pătraţi. Constructorii germani au dominat salonul, aşa cum au făcut şi la Frankfurt anul trecut, prin lansarea de noi modele de serie şi concepte. Salonul de la Geneva reprezintă o ocazie şi pentru producătorii mai puţin cunoscuţi să prezinte ultimele produse sau realizări tehnice; o mare parte a centrului de expoziţii Palexpo este dedicat acestor companii. Să revenim însă la ceea ce ne interesează pe toţi: care au fost cele mai bune maşini prezentate la Geneva?

     Aston Martin DB11

     Andy Palmer, şeful celor de la Aston, spunea recent că frumuseţea e principala condiţie pentru maşinile produse de compania sa. Privind noul DB11, cuvintele sale au parcă mai mult sens; la scurt timp după lansare, interesul uriaş pentru maşină a dus la căderea site-ului Aston Martin. Motorul V12 vine doar ca o completare la designul absolut fermecător.

    Porsche 911 R

    Noul 911 prezentat de Porsche este, fără discuţii, unul dintre cele mai spectaculoase modele prezentate la Geneva. Combinaţia dintre motorul de 4 litri şi 493 cai putere (de pe GT3 RS) şi transmisia manuală în 6 trepte au creat una dintre cele mai rapide maşini ale lumii. Tot ceea ce ţine de condus este manual, astfel încât şoferul să poată fi în permanenţă în control; sigur, rămâne de văzut cât de bine poţi controla o maşină care ajunge de la 0 la 100 de km/h în doar 3,7 secunde.

    Bugatti Chiron

    Chiron poate fi rezumat astfel: o nebunie de 1.479 de cai putere, 417 km/h şi o notă de plată de 2,6 milioane de dolari; este cel mai puternic şi rapid automobil de serie realizat vreodată. Evident, maşina celor de la Bugatti este destinată unui grup foarte restrâns de consumatori, dar la Geneva a atras, cu siguranţă, privirile tuturor.

    Volvo V90

    Noul model al suedezilor arată inteligent, sofisticat şi practic – adică tot ceea ce ar trebui să fie. Cabina arată mai bine decât cea a XC90, materialele folosite fiind unele de înaltă calitate, iar sistemul media este unul dintre cele mai bune din lume la ora actuală. Scaunele sunt de asemenea extrem de comode, invitând parcă la un drum de mii de kilometri.

    Renault Scenic

    Succesul înregistrat în ultimii ani de maşinile SUV (sports utility vehicle) pare să atragă dispariţia unui alt standard, destul de popular la sfârşitul anilor ’90, MPV (multi-purpose vehicle). Iar producătorii au înţeles acest lucru, cel mai nou exemplu fiind Renault Scenic, care a abandonat tradiţionalismul în favoarea unei apariţii crossover. Garda este ceva mai ridicată, roţile au şi ele dimensiuni mai mari iar inserţiile de plastic de pe portiere aduc aminte de modelele mai mari ale francezilor, Captur şi Kadjar. Scenic este destul de spaţios în interior, iar materilalele folosite sunt de o calitate acceptabilă.

    Audi Q2

    Ambiţiile celor de la Audi de a produce un model pentru fiecare nişă auto s-au manifestat din nou la Salonul Auto de la Geneva. Noul Q2 are dimensiuni compacte şi vine cu o gamă variată de motorizări pe benzină şi diesel; un alt element notabil este distribuţia pe patru roţi, graţie platformei MQB produsă de grupul Volkswagen. Interiorul este de calitate, în linie cu restul maşinilor produse de Audi.

    BMW Group a mai venit în Elveţia cu versiunea de top a limuzinei Seria 7 – M760Li xDrive, noul M2, dar şi versiunea hibridă a limuzinei de lux.

    SEAT Ateca

    Printre preţurile de sute de mii de euro şi motoarele de sute de cai putere, la Geneva şi-au făcut loc şi câteva modele pentru publicul larg. Dintre acestea trebuie remarcată SEAT Ateca, cel mai nou pariu al companiei. Ateca este primul SUV al spaniolilor şi vine ca o potenţială rezolvare la scăderea din ultimii ani a veniturilor. Este o maşină care arată bine şi care vine la un cost accesibil, dar rămâne de văzut care va fi reacţia pieţei.

    Abarth 124 Spider

    Stilul abordat de cei de la Abarth este unul retro, dar într-un mod extrem de plăcut. Cele patru ţevi de eşapament montate îi dau aspectul unei maşini de curse.

    McLaren 570GT

    570GT este maşina potrivită la timpul potrivit: are tot ceea ce îi trebuie pentru a fi o maşină de curse, dar reuşeşte în acelaşi timp să fie şi practică. Spaţiile destinate bagajelor din faţă şi din spate au, cumulat, un volum mai mare decât portbagajul unui Ford Focus hatchback. Greu de crezut, dar McLaren a reuşit chiar să îi dea un aspect ceva mai elegant, iar asta va permite şi folosirea GT-ului pentru drumurile de zi cu zi.

    Jaguar F-Type SVR

    Ce poate să nu îţi placă la un Jaguar ce atinge 320 km/h? Dotat cu un motor V8 de 5 litri care produce 567 cai-putere, modelul celor de la Jaguar poate atinge 100 km/h în doar 3,5 secunde.

    Dacia, care ani la rând a atras atenţia publicului elveţian, acum a venit la Geneva cu o nouă nuanţă – maro Tourmaline – şi transmisia robotizată Easy-R, însă niciun model nou, cu toate că ar fi trebuit lansat Lodgy facelift, modelul împlinind acum patru ani de când a fost lansat. De partea cealaltă, Ford a venit la Geneva cu modele de imagine precum noul SUV Edge, care va concura cu VW Touareg şi ediţia de lux a acestuia, Edge Vignale, o versiune supersport a Fiesta – ST220, dar şi noul Ford GT. Americanii pregătesc însă, potrivit unor surse din piaţă, anunţul cu privire la producţia viitorului SUV mic EcoSport la Craiova.

    Desigur, pe lângă maşinile de sute de cai putere, la Geneva au apărut şi alte exponate din lumea motoarelor, cum ar fi modele clasice restaurate sau biciclete pe care au fost instalate motoare de maşini. Un exemplu este eRod, modelul de quad al celor de la e’mobile, de fapt un şasiu ultrauşor pe care au fost montate baterii electrice. El poate fi folosit în trei moduri: basic, fun sau race.

  • Răspunderea mea, a lui, a noastră

    Am vrut să văd cum a reacţionat lumea la o astfel de ştire, practic o întoarcere la starea de dinainte de incendiu, dar, ghinion, aceasta nu s-a viralizat; drept urmare, a rămas prin ungherele siturilor de ştiri şi ale jurnalelor televiziunilor. Şi doar un singur caz, cel al Arenei Naţionale, mai aduce în atenţia publicului autorizaţiile necesare funcţionării spaţiilor publice şi pericolele care pot apărea.

    Probabil că nici acest caz nu va mai exista prea mult, pentru că recent am auzit, cu jumătate de ureche, recunosc, asta pentru că nu sunt prea pasionat de ştirile cu tentă sportivă, că reprezentanţii uneia sau mai multor echipe de fotbal bucureştene vor merge nu ştiu unde pentru a cere redeschiderea stadionului. Şi, desigur, o să rezolvăm totul cu o declaraţie pe propria răspundere a cuiva. Fapt este că măsura propusă de ministrul de interne nu are altă menire decât de a transfera toată răspunderea, în cazul unui alte nenorociri, către administratorii respectivelor spaţii, iar autorităţile care nu şi-au făcut treaba să fie absolvite de vină. Un punct de vedere interesant, care poate fi extins.

    Să dea cineva, de exemplu, o declaraţie pe propria răspundere că în Vrancea nu va mai fi niciodată un seism major, ca să dormim liniştiţi, fie şi în clădiri cu faţada tapetată de buline roşii.

    Sau să dea altcineva o declaraţie pe propria răspundere că folosirea celor mai ieftine materiale, pentru construcţii sau pentru amenajări, este o acţiune pur economică, care nu are de-a face cu potenţialele pericole ce derivă din folosirea respectivelor materiale.
    Oricum, instituţia propriei răspunderi funcţionează din plin, şi acum, în alte domenii. S-au dat mii de declaraţii pe propria răspundere, de către tot soiul de aleşi şi de oficiali ai statului, cum că nu au făcut poliţie politică înainte de 1989; pe urmă tot ei s-au bătut în dosare de colaboratori ai Securităţii, în mod public. Parlamentarii dau o declaraţie pe propria răspundere că sunt corecţi în folosirea celor peste 10.000 de lei pe care îi primesc pentru cabinetele din teritoriu, deşi legătura aleşilor români cu teritoriul are loc cel mult o dată la patru ani, în perioada alegerilor, în rest netrecând cu lunile pe la birouri.

    Înţeleg că formularul 088, „Declaraţie pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA“  este un soi de instrument de schingiuire în masă, care mănâncă luni de zile de stat la cozi la administraţiile fiscale, plus bani pierduţi şi nervi împrăştiaţi. Rezultatul este imposibilitatea practică a deducerii TVA, pentru că Fiscul tratează pe toată lumea ca pe un potenţial infractor. Aşa, fără nicio declaraţie pe propria răspundere.

    Declaraţia pe propria răspundere este un act firesc, ce ţine de normalitatea unei societăţi, de corectitudine, de responsabilitate şi de simţ al măsurii. Dar undeva unde încălcarea, sau manifestarea nepăsării faţă de lege, este norma, şi dacă este menită doar să spele mâna sau obrazul, poate ascunde capcane periculoase.

    „Întâlnirea“, un tablou al pictorului australian Charles Blackman, pictat prin anii ’60 ai secolului trecut; este despre experienţa singuratică şi emoţionantă a celor ce aleg să rămână oameni întregi.


     

  • Să le dea cineva chinezilor batiste de pânză!

    Mă împăcase cu această idee veşnicul hater care, la orice discuţie despre starea presei, purtată online, apare cu ideea că „…presa e pe ducă, pentru că totul e pe net. Şi tăiem şi mai puţini copaci!“.

    Iată că n-am tăiat mai puţini copaci, ba dimpotrivă, ceva mai mulţi decât ne-am închipui, unul dintre motive fiind că umilul chinez de rând a renunţat să-şi sufle nasul cu degetele şi a început să folosească batiste de hârtie (apropo, câţi dintre cunoscuţii dv. mai folosesc batistă de pânză?); în plus cruciada împotriva plasticului, altfel cât se poate de justificată, a sporit consumul de hârtie de ambalaj, acesta fiind al doilea motiv pentru această stare. Mai mult, ţările sărace folosesc din ce în ce mai multă hârtie, pentru educaţie, pentru manuale, în ideea reducerii analfabetismului şi a instruirii intensive.

    Aş lega peak paper de peak oil, o altă marotă a secolului XX pe care am tot regăsit-o şi în anii de după 2000. Dacă e să luăm în serios primele estimări legate de sfârşitul erei petrolului, acum ar trebui să fim cam ca eroii filmelor Mad Max, fie cele din anii 80, fie cel din 2015, hălăduind prin deşerturi în căutarea ultimelor cisterne cu benzină. Nu este aşa, iar petrolul a scăzut de la 150 de dolari barilul la sub 50, într-o mişcare greu de anticipat în urmă cu cinci ani, în perioada campionatului mondial de aruncat cu preţul petrolului, care ajungea şi la 500 de dolari barilul.

    Sigur că înţeleg că sunt şi raţiuni geopolitice la mijloc, şi răfuieli între producători şi o colcăială de interese, dar, pe de altă parte, nu putem să nu constatăm, simplu, că cetăţeanul planetar posesor de automobil a primit un purcoi de 3.000 de miliarde de dolari, bani transferaţi din încasările pe care ar fi trebuit să le primească ţările producătoare de petrol. Acelaşi hater, culturalizat de vestitul documentar „Cine a ucis maşina electrică?“, ar trebui să apară în momentul acesta şi să-mi spună despre moartea motorului cu ardere internă şi de Tesla sau Prius.

    Nu ştiu cine a ucis maşina electrică, dar ştiu că Tesla, de exemplu, pierde 4.000 de dolari la fiecare maşină vândută şi maşina este puternic subvenţionată de stat. Chiar dacă pierderile portdrapelului lui Elon Musk au scăzut de la 14.700 de dolari la 3.794 de dolari, valoarea finală este uimitoare: Tesla Motors, SolarCity şi SpaceX au primit în total, în ultimii ani, 4,9 miliarde de dolari subvenţii din partea statului. Toate acestea pentru ca o elită (pentru că insul care conduce o Tesla are un venit mediu anual de 320.000 de dolari) să pozeze în ecologistă. Nu mă iluzionez, pentru că acelaşi ins mediu consumă în prezent mai puţin carburant decât în urmă cu trei – patru decenii, şi lumea trebuie să se gândească la un înlocuitor pentru benzină.

    Să ne întoarcem la umila hârtie. Este un semnal important, cât se poate de important, pentru că marchează un hotar, cel al trecerii din epoca maşinilor, care a început cu Revoluţia Industrială, în epoca informatică. Şi nu, nici peak coal, adică vârful consumului de cărbune, şi nici peak steel, echivalentul în materie de oţel, şi nici măcar peak oil nu marchează mai bine momentul, cât banala, dar atât de importanta hârtie. Aşadar, putem spune liniştiţi că mileniul al treilea a început în 2013, odată cu depăşirea piscului de hârtie.
    Să le dea, totuşi, cineva chinezilor batiste de pânză!

    Ilustrez cu un colaj al lui Ion Bârlădeanu, un artist al hârtiei cu o istorie fabuloasă.

  • O pată neagră pe sportul alb: de unde a plecat şi ce înseamnă scandalul meciurilor trucate din tenis

    Rusul Nikolai Davidenko, la acea vreme jucătorul numărul patru al lumii, a început cu dreptul meciul desfăşurat la Sopot, în Polonia, acolo unde era deţinător al titlului în cadrul turneului Orange Prokom. Ar fi trebuit să fie o victorie lejeră, având în vedere faptul că adversarul său era pe locul 87 în clasamentul de simplu. Rusul a jucat impecabil şi a câştigat primul set, obţinând şi un break la începutul manşei secunde. Pentru spectatori şi telespectatori, meciul se derula conform aşteptărilor.

    În centrul de control al site-ului de pariuri Betfair, situaţia era cu totul diferită: luminile de avertizare erau aprinse pe toate monitoarele, anunţând un tipar neregulat al sumelor plasate pe meci. Pariuri de sute de mii de euro intraseră de la începutul zilei în sistem şi toate îl favorizau pe Arguello la câştigarea meciului. Deşi pe teren Davidenko era la câteva game-uri de câştigarea meciului, pariurile pe Arguello erau din ce în ce mai mari. În total, peste 4 milioane de euro s-au pariat pe meci – de 10 ori mai mult decât media la un astfel de turneu. Majoritatea banilor au venit de la 9 conturi înregistrate la Moscova, un alt semn de întrebare pentru cei de la Betfair.

    Alertaţi, şefii de la centrul de control al Betfair l-au contactat pe Gayle Bradshaw, vicepreşedintele Asociaţiei Profesioniştilor în Tenis (ATP), organizaţie care guvernează tenisul masculin, informându-l că ceva ciudat se petrece la Sopot. Bradshaw, la rândul său, l-a contactat imediat pe supervizorul turneului, iar acesta a coborât la marginea terenului pentru a urmări finalul partidei.

    Din acel moment, meciul a luat o turnură dramatică. Iniţial, Davidenko a început să şchioapete şi a cerut mai multe pauze medicale. Rusul s-a plâns mai întâi de dureri la nivelul gleznei şi apoi la nivelul degetului mare de la piciorul stâng. În cele din urmă, el a pierdut setul secund. Davidenko a mai jucat trei game-uri în setul trei şi apoi a abandonat meciul din motive medicale.

    La scurt timp după încheierea meciului, Betfair a anunţat, pentru prima oară în istoria sa, că toate pariurile plasate pe eveniment au fost anulate.

    Aceasta este povestea primului scandal major de trucare a meciurilor, care a produs numeroase schimbări în organizarea instituţiilor care guvernează sportul alb. Pentru o perioadă, a părut că acestea vor elimina practicile de acest gen; nouă ani mai târziu, o anchetă derulată de două instituţii de media a scos la iveală probleme mult mai grave în tenis.

    O echipă formată din foşti detectivi şi anchetatori de la Autoritatea Britanică a Curselor de Cai a primit sarcina de a afla ce anume s-a întâmplat în timpul meciului. Paul Scotney, unul dintre şefii echipei, le-a explicat celor de la BuzzFeed motivele pentru care ancheta a fost atât de dificilă: „Atunci când mergi la locul unei crime şi găseşti un cadavru, ştii cu siguranţă că cineva a murit. În cadrul unui incident de acest gen pe piaţa pariurilor, ştii că există un cadavru, dar nu ai cum să îl vezi. Era însă evident că ceva nu e în regulă: locurile din clasament, sumele de bani pariate, lucrurile pur şi simplu nu se legau“.

    Echipa lui Scotney a decis să intervieveze cei doi jucători, precum echipele şi familiile acestora. Atât Davidenko cât şi Arguello au negat vehement implicarea în orice fel de activitate ilegală; rusul nu a vrut să predea telefonul pentru o analiză amănunţită, dar argentinianul a acceptat.

    O declaraţie interesantă a fost cea a fizioterapeutului care l-a tratat, în timpul meciului, pe Davidenko. „Mi-a pus o întrebare care mi s-a părut ciudată“, le-a declarat doctorul anchetatorilor. „M-a întrebat dacă durerea pe care o simte în picior este un motiv suficient pentru a se retrage.“

    După ce a adunat suficiente materiale, echipa a predat dosarul celor de la ATP, care au demarat pe baza documentelor o altă anchetă internă. Spre surprinderea tuturor însă, la finalul acestui demers ATP a anunţat că nu a găsit nicio dovadă clară de încălcare a regulilor din partea jucătorilor. Lucru ce pare ciudat, având în vedere că documentele arată nu mai puţin de 82 de mesaje schimbate de Arguello cu posibili lideri ai unei reţele de pariuri din Italia, reţea care a obţinut sute de mii de euro pariind pe meciurile jucătorului argentinian.

    „Dacă luau măsuri atunci când le-am pus la dispoziţie materialele, ar fi putut elimina un grup de jucători şi ar fi curăţat astfel aproape în totalitate tenisul“, a spus Mark Phillips, unul dintre investigatori. „Le-am dat suficiente dovezi, dar ei nu au făcut absolut nimic în privinţa asta.“