Tag: cautare

  • După 30 de ani, în căutarea Revoluţiei pierdute | Şi dacă nu a fost lovitură de stat, şi am făcut într-adevăr o revoluţie, am ştiut, noi, românii, ce revoluţie am făcut?

    Ne alăturăm şi noi efortului de a face lumină asupra evenimentelor din decembrie 1989, fără pretenţia de a fi exhaustivi, lăsând Cezarului ce e al Cezarului.

    Începând de astăzi, Gândul şi MEDIAFAX lansează campania-eveniment “După 30 de ani. În căutarea Revoluţiei pierdute”.

    V-aţi putea întreba ce s-ar mai putea spune, scrie, după 30 de ani, când peste memoria martorilor acelor evenimente s-a pus patina timpului, destinul i-a luat de lângă noi sau adevărul s-a sfărâmat în tabere, una mai categorică decât cealaltă, în a-şi susţine propria versiune.

    Da, mai sunt multe de spus, de scris, de arătat. Campania “După 30 de ani. În căutarea Revoluţiei pierdute” vine cu imagini inedite, mărturii nevăzute şi neauzite de 30 de ani. Dar, pe lângă toate acestea şi dincolo de ele, pentru că suntem datori faţă de noile generaţii, vom explica de ce într-un decembrie 1989, noi, românii, am spus “Destul!”

    Sunt încă tineri care nu ştiu cine au fost Nicolae şi Elena Ceauşescu şi PCR, autorii unui regim în care viaţa de zi cu zi li s-ar părea acum science-fiction. Nu ştiu că nu exista democraţie, că nu existau nici cele mai elementare drepturi, că se mânca pe cartelă, că se stătea la cozi imense pentru produse de bază, că se trăia în frig şi la lumânare, că erau două ore de program la tv, că nu puteai circula liber, că satele erau distruse şi ţăranii mutaţi cu forţa la bloc, că puteai să mori în beciurile Securităţii, în puşcării sau la Canal dacă îndrăzneai să critici regimul. Iar exemplele pot continua.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Marketingul online în 10 ani: de la Google, la căutarea după hashtag şi promovarea prin Story

    „Dacă acum câţiva ani Google Ads (AdWords) era solicitat de majoritatea clienţilor, acum atenţia este puternic orientată către Facebook. Aproape 50% din populaţia României are cont pe această reţea de socializare, iar Instagram (ce aparţine tot de Facebook) are peste 1 milion de utilizatori în România”, observă George Răşchitor, director general şi cofondator al Sinaps, agenţie de marketing online fondată în 2013 la Iaşi.

    În România sunt în prezent peste 9,6 milioane de conturi pe Facebook, conform datelor de pe platforma facebrands.ro, în condiţiile în care pragul de un milion de utilizatori a fost atins la sfârşitul anului 2010. Ca atare, în ultimii ani, companiile din România, indiferent de mărime, au înţeles care este potenţialul de business dacă se promovează în mediul online, atât în cadrul Google, cât şi pe reţelele de socializare, şi au început să investească bugete tot mai mari în marketingul digital.

    „Piaţa locală (de marketing online – n. red.) este pe un trend ascendent. Majoritatea clienţilor noştri cresc anual bugetele, în medie cu 20%, fie pentru a creşte volumul pe canalele actuale, fie pentru a încerca noi canale de promovare, noi surse de trafic: YouTube, Instagram, LinkedIn”, adaugă Răşchitor.

    Astfel, fie că este vorba de businessuri aflate abia la început de drum sau de firme care au deja în spate câţiva ani de activitate, acestea mizează pe ambele canale de promovare în mediul online, atât Google, cât şi Facebook, pentru a ajunge la o plajă cât mai mare de potenţiali clienţi. „Folosite la întreaga lor capacitate, Google şi Facebook pot ajuta fie la primele vânzări ale unui business proaspăt lansat, fie la depăşirea pentru prima dată a pragului de 1 milion de euro pe lună în vânzări”, a punctat George Răşchitor.

    În cazul start-up-urilor, bugetele pentru promovarea online încep de la 1.000 euro/lună, urmând ca scalarea să se facă pe baza rezultatelor obţinute şi a dezvoltării companiei. Companiile de nivel mediu au în schimb bugete de marketing online de 5.000 – 10.000 euro/lună, în timp ce businessurile mari investesc constant bugete de peste 10.000 euro/lună. „O abordare des întâlnită în rândul magazinelor online este punerea la dispoziţie a unui «buget nelimitat», cu condiţia ca acesta să se încadreze în parametrii optimi ai unui KPI (key performance indicator – n. red.) stabilit iniţial. Astfel, au fost luni în care s-a depăşit pragul de 100.000 euro investiţi în campanii de online marketing. Companiile ce ţintesc volume mari de vânzări investesc pe măsura aşteptărilor. Fără investiţii în promovare, nu poţi menţine nivelul ridicat al vânzărilor”, explică fondatorul Sinaps. De altfel, înainte de a înfiinţa agenţia de marketing digital, el conducea departamentele de marketing şi achiziţii ale unui magazin online important din România.

    Începuturile
    „La vremea respectivă erau foarte puţine agenţii ce ofereau servicii de PPC (price per click – administrare campanii Google Ads şi Facebook Ads), iar rezultatele livrate de acestea erau sub obiectivele noastre. Am decis să dezvoltăm intern acest departament, împreună cu Remus Corcaci (cofondator Sinaps), iar în mai puţin de 12 luni am reuşit să avem o creştere spectaculoasă a profitabilităţii campaniilor”, povesteşte George Răşchitor. Cei doi au avut o abordare diferită care a avut succes. „Practic, exista o nevoie din ce în ce mai mare în piaţă, ce nu era acoperită, iar noi aveam cunoştinţele necesare pentru a o satisface.”

    Împreună cu un al treilea asociat, Mihai Iliescu, care lucra tot în marketing online şi avea cunoştinţe de programare, George Răşchitor şi Remus Corcaci au înfiinţat agenţia Sinaps în 2013. „Până la finalul anului a fost un proiect la care lucram în paralel cu joburile noastre şi ne ocupam cu realizarea de site-uri şi consultanţă de marketing online pentru persoane cunoscute care aveau un business. Cunoştinţele lui Mihai ne-au ajutat să ne realizăm propriul site, iar ulterior să implementăm intern şi sisteme de project management, CRM (customer relationship management – n. red.) şi diverse fluxuri de lucru automatizate, pe care le folosim şi astăzi”, descrie începuturile colaborării George Răşchitor.

    Ulterior însă, văzând cum evoluează piaţa, cei trei antreprenori au realizat că trebuie să îşi dedice timpul 100% agenţiei. „În decembrie 2013 ne-am prezentat toţi trei demisia la joburile la care lucram şi am pornit acest proiect, Sinaps, cu 1.000 de lei – bugetul de promovare pentru o lună.” 2013 a fost un an de tatonare a pieţei, iar un an mai târziu au început dezvoltarea firmei, odată cu introducerea în ofertă a serviciilor de promovare pay-per-click, web design, e-mail marketing şi strategie de marketing. „Banii câştigaţi au fost reinvestiţi în echipamente şi spaţiu de lucru, chirii şi promovare”, a punctat el.

    Apoi, din 2015 Sinaps a început să îşi dezvolte echipa. „Am format tineri care astăzi sunt specialişti Google Ads şi Facebook Ads sau Social Media, iar pe parcurs s-au alăturat echipei colegi cu experienţă de project management şi client support din multinaţionale, cu pregătire şi experienţă în analiză financiară şi statistică sau cu un bagaj bogat de cunoştinţe în psihologie şi comunicare. Practic, de la trei tineri pasionaţi de digital marketing care au pornit împreună, cu o experienţă solidă în spate, am ajuns la o echipă de 20 de specialişti. Pentru noi aceasta a fost reţeta succesului”, a subliniat George Răşchitor.

    În cei şase ani de activitate au făcut campanii de promovare online pentru peste 500 de clienţi, bugetul total rulat pentru aceştia fiind de circa 8,5 milioane de euro. Printre clienţii agenţiei ieşene se numără branduri precum Lensa, F64, Miele, Zenyth, Antibiotice Iaşi, Brikston, Zorile Store sau Ramada Iaşi.

    „Pentru o parte dintre clienţi am realizat strategii complete de marketing online, însă ne-am specializat pe campanii pay-per-click (Google Ads, Facebook Ads, Instagram Ads, YouTube, Bing, Yahoo, LinkedIn, Waze), social media şi grafică pentru aceste canale.”

    Potrivit datelor agenţiei, la nivel de piaţă, retailul este sectorul din care vin cei mai mulţi clienţi pentru serviciile de marketing online, fapt ce influenţează puternic evoluţia pieţei locale. Numărul de magazine online a crescut spectaculos anul trecut, când practic s-a dublat, de la 7.000 de magazine în 2017, la aproximativ 15.000 în 2018.

    Ca volum de investiţii în campanii de marketing online, la nivelul întregii pieţe, cele mai active domenii sunt: electro-IT&C, fashion & beauty, travel, home & deco, cărţi, cadouri & flori, auto & moto. În cazul Sinaps, cei mai mulţi clienţi, circa 30% din portofoliu, vin din fashion & beauty. „Anul trecut am gestionat în medie 130 de proiecte pe lună, iar valoarea totală a bugetelor de publicitate administrate a fost de 3 milioane de euro”, a precizat antreprenorul. Sinaps a demarat anul trecut campanii pentru 86 de clienţi noi, printre aceştia numărându-se Panifcom, Kalapod, Brikston, Valigeria sau Carpeta.

    Ca în fiecare an, cele mai complexe campanii online au loc de Black Friday: „În acea perioadă, majoritatea magazinelor online cresc masiv bugetele, ajungând să investească sume mai mari de 100.000 euro pe lună. Vânzările sunt pe măsura investiţiilor. Să nu uităm că Black Friday este singura zi din an când românii cumpără mai mult online decât din magazine fizice”.

    În 2018, Sinaps a înregistrat afaceri de 1,3 milioane lei, în creştere cu 91% faţă de 2017, jumătate din business fiind generat de gestionarea campaniilor de Google Ads. Agenţia de marketing online din Iaşi este de altfel Google Premier Partener din 2016, statut care se atinge prin îndeplinirea unor criterii precum administrarea unei anumite valori minime de bugete, să existe minimum două persoane certificate Google Ads în cadrul companiei şi să se înregistreze creşteri ale performanţei în fiecare trimestru. În prezent, în cadrul Sinaps lucrează în total 20 de persoane, acestea susţinând în proporţie de 90% examene anuale pentru certificare în produsele Google Ads.

    „În fiecare an se alătură echipei colegi noi şi avem o creştere anuală a numărului de angajaţi de 50%. Anul acesta avem deja în plus trei membri, însă numărul de angajaţi nu este neapărat un obiectiv principal pentru noi. Alocăm mai mult timp şi efort pentru partea de traininguri interne şi automatizare a sarcinilor de rutină, scopul final fiind creşterea eficienţei din interiorul agenţiei”, a menţionat George Răşchitor.

    Planuri de viitor
    Pentru anul acesta, Sinaps are ca ţintă creşterea afacerilor cu 85%, la 2,4 milioane lei.

    „Această creştere se bazează pe evoluţia continuă a agenţiei înregistrată în ultimii doi ani. Ne dorim o creştere sănătoasă şi controlată care să ne asigure o dezvoltare pe termen lung. Echipa pe care o avem este motorul acestei creşteri şi investim constant în dezvoltarea colegilor noştri şi atragerea de noi talente”, a precizat CEO-ul şi fondatorul Sinaps.

    Deja, în primul semestru al acestui an, agenţia a obţinut venituri mai mari cu 72% faţă de aceeaşi perioadă din 2017, acestea ajungând la aproape un milion de lei.

    Pentru anul viitor, ţinta Sinaps este însă şi mai ambiţioasă, agenţia de marketing online propunându-şi să atingă pragul de un milion de euro cifră de afaceri. De asemenea, în decurs de cinci ani, compania vrea să crească considerabil şi echipa, până la circa 100 de persoane. „Planul pentru următorii cinci ani este să ajungem în 2024 la o cifra de afaceri de 5 milioane de euro, cu un portofoliu de 700 de clienţi activi şi un număr de 100 de angajaţi. Paşii pentru atingerea acestui obiectiv sunt: deschiderea unui birou în Bucureşti pentru a facilita întâlnirile pe care le avem cu clienţii noştri, precum şi generarea de noi clienţi din străinătate”, a completat antreprenorul. 

  • Cine vrea să fie şef în lumea arabă: Fondul suveran din Abu Dhabi, un gigant de 700 miliarde dolari, îşi caută oameni de management

    Fondul suveran al Abu Dhabi-ului, unul dintre cele mai mari fonduri din lume, caută oamenii pentru a-şi dezvolta sistemul de management care gestionează active de 697 miliarde dolari, potrivit Bloomberg.

    Autoritatea de Investiţii din Abu Dhabi plănuieşte „să adauge mai multe poziţii noi, majoritatea în segmentul de investiţii şi în roluri de cercetare” în departamentele de instrumente cu venit fix şi în departamentul de trezorerie, potrivit raportului anual al entităţii.

    Randamentul anualizat al fondului cu o istorie de 20 de ani a scăzut la 5,4% pentru anul acesta, faţă de 6,5% în anul anterior.

    Veniturile fondului au scăzut la cel mai mic nivel din ultimii 11 ani, dar datele sunt limitate încât fondul a început raportarea abia în 2008.

    Cu toate acestea, performanţa fondului se ridică la nivelul pieţei, în contextul în care randamentul mediu anualizat pe indicele S&P pentru ultimii 20 de ani se ridică la 5,6%.

    Fondurile suverane au început să realizeze mai multe investiţii directe în contextul în care trebuie să genereze la rândul lor câştiguri într-un mediu cu dobânzi scăzute.

    Una dintre cele mai mari tranzacţii în care s-a implicat fondul anul acesta este achiziţia diviziei de produse de îngrijire corporală de la Nestle, împreună cu EQT Partners, într-o tranzacţie de 10 miliarde dolari.

     

  • Plecaţi în vacanţă? Care este suma potrivită pentru bacşiş în restaurantele lumii şi unde este considerat acest obicei o insultă

    Cei mai mulţi români (39%) sunt de părere că 9-10% din valoarea notei reprezintă un bacşiş bun în restaurantele de acasă, dar cei mai mulţi americani consideră că 19-20% din preţul final ar trebui adăugat pentru calitatea serviciilor, iar 33% dintre canadieni obişnuiesc să lase 15-16% în plus în restaurante.
     
    Chiar dacă nu şi-ar dori să fie consideraţi prea zgârciţi sau prea aroganţi, în funcţie de suma lăsată în plus, 57% dintre români au declarat că nu şi-ar dori ca bacşişul să fie inclus automat în nota de plată într-un restaurant.
     
    În ţări ca Japonia sau China pur şi simplu nu se practică această formă de recompensare, iar de multe ori este privită ca o insultă. În celelalte ţări asiatice (în special în locurile mai turistice) obiceiurile vestice s-au instalat treptat. În multe dintre restaurante apare o taxă de serviciu de până la 10%, dar nu întotdeauna banii ajung la persoana care serveşte. Prin urmare este recomandată o rotunjire a notei în numerar, pentru a mulţumi pentru serviciile de calitate.
     
  • Ţară, ţară, vrem bancheri: Cele mai mari bănci nordice îşi caută şefi

    Vânătorii de talente s-au pus la lucru în ţările nordice, în contextul în care unele dintre cele mai mari instituţii financiare din regiune au nevoie de executivi noi, potrivit Bloomberg.

    Mai multe bănci mari din regiune îşi înlocuiesc directorii după un val de demisii şi concedieri.

    Bănci precum Swedbank, Nordea Bank şi ABN Amro îşi caută în prezent directori executivi, în timp ce Svenska Handelsbanken, DNB şi Danske Bank şi-au schimbat conducerile în urmă cu doar câteva luni.

    Motivele pentru care aceste bănci mari au nevoie de şefi noi variază, de la scandaluri de spălare de bani şi până la planuri de reorganizare eşuate.

    Însă provocarea este la fel de mare pentru toate băncile în contextul în care există o criză de talente şi de oameni potriviţi pentru aceste poziţii, atrage atenţia publicaţia americană.

    Folke Friis-Frederiksen, partener în firma de recrutare Korn Ferry, susţine că pe hârtie variantele sunt numeroase, însă realitatea diferă.

    Problemele industriei bancare în regiune variază de la lipsa de oameni pentru aceste poziţii de top, şi până la pachetele salariale care sunt mai mici pentru aceste poziţii faţă de alte zone din lume.

    Mai mult, noua generaţie de executivi trebuie să se confrunte cu un climat de reglementare mult mai dur, în contextul în care reglementatorii din regiune schimbă standardele cu privire la conduita etică – după un val de scandaluri care a lovit regiunea.

     

     

     

  • Fantomele războiului cipriot încep din nou să bântuie

    Ciprioţii greci iau decizia ca pe o nouă provocare turcească în contextul în care Ankara trimite vapoare cu instalaţii de foraj marin escortate de nave militare în apele Ciprului, sfidând Uniunea Europeană şi SUA şi socotind că are dreptul să exploateze uriaşele rezerve de gaze naturale descoperite acolo. Deocamdată, Turcia este dependentă de gazele naturale cumpărate din Rusia.
    Aşa-zisul stat cipriot turcesc Republica Turcă a Ciprului de Nord a comandat un studiu pentru a stabili cine sunt proprietarii din Varosha, care a fost staţiunea turistică principală a insulei înainte de a fi abandonată şi izolată în urma ocupării nordului insulei de către armata turcă în 1974. Decizia a fost anunţată pe 18 iunie, după ce mai multe state din Uniunea Europeană şi-au arătat intenţia de a acţiona contra Turciei pentru activităţile de forare pe care le consideră ilegale în apele Ciprului. Turcia are două nave specializate în activităţi de forare care desfăşoară operaţiuni acolo. Ciprul spune că explorarea are loc în ape în care deţine drepturi economice exclusive şi că activităţile Turciei îi încalcă suveranitatea.
    Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a făcut clar că „nimeni nu ne poate împiedica să protejăm drepturile ciprioţilor turci în estul Mediteranei“. Armata Turciei, care a capturat nordul Ciprului după o lovitură de stat nereuşită orchestrată de naţionaliştii ciprioţi şi de regimul militar care conducea atunci Grecia, a ţinut Varosha închisă şi nelocuită după ce locuitorii vorbitori de limbă greacă au abandonat staţiunea, aflată lângă portul istoric Famagusta.
    „A sosit timpul să facem un pas hotărât pentru Varosha“, a declarat Kudret Ozersay, ministrul de externe al guvernului autodeclarat al Ciprului de Nord, entitate recunoscută ca stat doar de Turcia. Ciprul de Nord are în ochii Uniunii Europene statutul de teritoriu ocupat.
    Ziarul proguvernamental turc Daily Sabah scrie că planul este de a redeschide Varosha pentru  repopulare. Oraşul, în care clădirile de apartamente, vilele, un magazin de blănuri şi un dealer Alfa Romeo sunt ascunse parţial de iederă, ar putea fi o ţintă pentru investiţii la scară largă dacă noul conflict cipriot este rezolvat paşnic. Însă tensiunile se agravează.
    Varosha a avut o populaţie de aproximativ 39.000 de persoane, care au fugit ajutaţi de militari britanici în 1974 când armata turcă a invadat insula. Oraşul a fost golit cu câteva ore înainte ca militarii turci să ajungă acolo. Oamenii se temeau că vor fi masacraţi. De atunci, acolo nu au acces decât soldaţii turci. Clădirile au fost jefuite. Oraşul este acum protejat de o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU din 1984 care prevede că aşezarea goală poate fi repopulată numai de locuitorii săi originari, notează eKathimerini.
    Famagusta, oraşul-port din care  Varosha făcea parte în vremurile de pace, a reuşit să evite soarta staţiunii închise. În timpul războiului dintre nord şi sud, grecii au fugit, zona a fost bombardată, au murit oameni, inclusiv turişti, dar oraşul a rămas deschis. În 2015, noul ales lider al Ciprului de Nord, Mustafa Akinci, a propus deschiderea Varoshei dacă i se permite redeschiderea portului pentru comerţul internaţional şi a aeroportului Ercan pentru zboruri directe. De când şi-a declarat unilateral independenţa în 1983, Ciprul de Nord este sub un embargo comercial, de transport şi cultural internaţional. Famagusta este cel mai important port al insulei şi ar putea deveni important şi în noul conflict dintre Cipru şi Turcia.
    Potrivit presei turce, Ankara va stabili baze navale şi aeriene în Ciprul de Nord pentru a garanta securitatea în estul Mării Mediterane. Mutarea urmează unei vizite în Ciprul de Nord a unei echipe a armatei turce care a purtat discuţii cu oficiali diplomaţi şi militari din nordul insulei, potrivit agenţiei de presă Demirören. S-a convenit că operaţiunile de foraj ale Turciei în regiune fac necesară consolidarea prezenţei turce, în special în ceea ce priveşte aprovizionarea şi garantarea siguranţei navelor de război turceşti.
    Decizia comună a guvernelor Turciei şi al Republicii Turce a Ciprului de Nord vine în urma controverselor legate de descoperirea şi exploatarea unor vaste rezerve de gaze naturale în largul coastelor insulei. La începutul lunii iunie, Grecia, Cipru şi Israel au făcut o înţelegere prin care urmează să construiască o conductă pentru resursele de gaze naturale din largul coastei de sud. Conducta EastMed, despre care se estimează că va produce un profit de 9 miliarde de dolari în decurs de 18 ani, va furniza gaze din regiune mai multor ţări din Europa. Guvernul de la Ankara este nemulţumit că a fost exclus dintr-o astfel de afacere de sub nasul său şi şi-a trimis propriile nave de foraj în apele de pe coasta de est a Ciprului pentru a explora alte rezerve de gaze naturale.
    De asemenea, Ankara a autorizat efectuarea de lucrări pentru stabilirea unui port maritim fie în Famagusta, fie în Iskele, ambele oraşe fiind aflate în partea de est a Ciprului. Pentru Famagusta sunt propuse modernizarea portului şi construirea unei baze navale. Investiţiile în renovarea Maraşului pentru ca staţiunea să poată funcţiona în paralel cu portul sunt estimate la 10 miliarde de dolari.
    Aceste măsuri, a declarat ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, sunt luate pentru a „consolida bunăstarea şi stabilitatea Mediteranei de Est şi a Ciprului prin împărţirea resurselor din jurul Ciprului şi a Mediteranei. Ne dorim doar un singur lucru: garantarea drepturilor poporului cipriot turc“.
    Turcia a lansat joi cel de-al doilea vas de foraj care va opera lângă Cipru, în preajma Peninsulei Karpas, informează publicaţia turcă proguvernamentală Daily Sabah. Operaţiunile de foraj vor începe în iulie. Nava, Yavuz, are de 229 de metri, a forat în apele mai multor ţări, printre care Kenya, Tanzania şi Malaysia, şi este deservită de un personal de 150 de oameni, dintre care 53% sunt cetăţeni turci. Numărul va creşte la 180 când activitatea va atinge maximul.
    Primul vas de foraj, Fatih, a început deja să caute gaze şi petrol în apele situate în ceea ce Turcia consideră a fi platoul său continental, la aproximativ 40 de mile marine de  oraşul cipriot Paphos. Perimetrul este însă disputat cu guvernul oficial al Ciprului, care spune că este în zona economică exclusivă (ZEE). Versiunea turcă este că guvernul ciprioţilor greci a declarat unilateral regiunea ca fiind în ZEE. Manevrele navei au determinat Nicosia să emită mandate internaţionale de arestare pentru membrii echipajului navei Fatih, deşi este puţin probabil ca administraţia cipriotă greacă să încerce să aresteze personalul sau ca alte ţări să ia în serios mandatele. Turcia ar riposta. Erdogan a şi promis acest lucru.
    Autorităţile turce spun că Fatih va continua să opereze în apele din vestul Ciprului, în timp ce Yavuz va opera în est, şi că navele vor efectua foraje şi în Marea Neagră şi în Marea Marmara.
    Giganţii energetici Total din Franţa şi ENI din Italia sunt implicaţi în explorarea petrolului şi gazelor din largul Ciprului prin contracte cu administraţia cipriotă greacă, la fel şi ExxonMobil din SUA.
    Turcia îşi întemeiază pretenţiile pe două aserţiuni. Una este că Cipru nu are niciun drept să acorde licenţe de foraj până nu ajunge la un acord cu Republica Turcă a Ciprului de Nord în privinţa împărţirii veniturilor. Problema este că Ciprul de Nord nu este recunoscut ca stat suveran decât de Turcia. De asemenea, Ankara susţine că zona sa economică se întinde până la 200 de mile de coastă, ceea ce înseamnă că o porţiune mare din Mediterană i-ar aparţine. Apoi, Turcia mai susţine că în cazul insulelor zona economică exclusivă se întinde pe numai 12 mile, astfel că nu doar cea a Ciprului, ci şi cea a Greciei doar spală ţărmul. Toate aceste pretenţii ale Turciei contravin convenţiei Legea Mărilor din 1994, pe care însă Turcia nu a semnat-o. Ankara nu are relaţii diplomatice cu Nicosia. Turcia este stat membru al NATO, unul dintre cele mai importante din punctul de vedere al dotării militare şi având în vedere că are la Marea Neagră singura flotă comparabilă cu cea a Rusiei. De asemenea, Turcia este importantă pentru reţinerea valurilor de imigranţi sirieni care altfel ar putea ajunge în UE. Cipru este stat membru al UE.
    În luna mai, armata turcă a lansat un exerciţiu naval de mai multe zile în Mediterana de Est, în Marea Egee şi Marea Neagră, cu 131 de nave de război, 57 de aeronave de luptă şi 33 de elicoptere pentru a arăta că ia „toate măsurile necesare pentru a proteja drepturile şi legea ţării noastre în Marea Egee, Mediterana de Est şi Cipru” şi pentru „a demonstra că Forţele Armate Turce sunt foarte hotărâte, loiale şi capabile să asigure siguranţa, suveranitatea, independenţa, drepturile maritime şi beneficiile Turciei”.

  • Poftiţi şi căutaţi!

    Artistul Anthony Pedersen din Orange County, California, cunoscut sub pseudonimul Octopus/Caveman, şi-a anunţat pe Twitter intenţia de a-şi dona lucrările, după care a postat tot acolo fotografii ale lor şi indicii despre locul în care puteau fi găsite, scrie Washington Post. Cei care le găseau le puteau păstra cu condiţia să-şi facă o poză cu „prada” şi să i-o arate artistului, ca să vadă că se bucură de ele. Toate tablourile propuse spre căutare internauţilor iubitori de artă până în prezent au fost găsite, iar artistul se gândeşte să extindă oferta şi la alte oraşe. 

  • Ţara care caută 10.000 de IT-işti şi vrea să construiască un hub global

    Singapore a anunţat miercuri că vrea să mai creeze încă 10.000 de locuri de muncă în sectorul de tehnologie în următorii trei ani, într-o iniţiativă de a deveni un hub global pentru întreaga industrie, potrivit Reuters.

    Planul va fi aprobat de un nou birou guvernamental numit Digital Industry Singapore (DISG) – un corp al cărui scop este de a consolida eforturile depuse de mai multe instituţii şi entităţi publice pentru a încuraja investiţiile firmelor străine de tehnologie, pentru a susţine businessurile locale, şi pentru a lucra cu industria în vederea noilor reglementări.

    Naţiunea pregăteşte o serie de stimuli pentru a ademeni marile companii de tehnologie, iar în ultimii ani Guvernul s-a concentrat pe atragerea de investitori, talente şi firme de tehnologie, mizând pe sectorul IT pentru a da un impuls economiei locale.

    „DISG va încerca să asigure succesul misiunii noastre de a stabili Singapore drept un hub tehnologic semnificativ la nivelul Asiei şi la nivel global” spune Kiren Kumar, Chief Digital Industry Officer în cadrul DISG.

    Noul birou guvernamental îşi propune să creeze până la 10.000 de noi locuri de muncă în sectorul de tehnologie în următorii trei ani şi caută profesionişti în inginerie, dezvoltare software şi finanţe.

    DISG a anunţat că va oferi asistenţă companiilor în zone precum ride-hailing, comerţ online, fintech-uri, securitate cibernetică şi inteligenţă artficială.

     

     

     

     

  • Cum a reuşit o tânără din Bucureşti să transforme o pasiune din liceu într-o afacere de peste 100.000 de euro

    În adolescenţă, combina texturi şi culori, dar ce tânără nu face asta, în anii de liceu, din dorinţa de a evada din lumea copiilor? De la a fi atentă la felul în care se îmbracă şi se încalţă ea însăşi, Wilhelmina Tambac a trecut la a le da sfaturi – solicitate sau nu – prietenelor ei. Iar de aici până la o afacere cu pantofi şi genţi nu a mai fost decât un pas… de fapt, mai mulţi, făcuţi în încălţămintea potrivită.
    L-a cooptat în afacere pe Daniel Ştefan şi în 2013 au pus împreună bazele The 5th Element, un business care le-a adus anul trecut venituri de 120.000 de euro. Numele brandului a fost o constatare a formei pe care o ia un pantof cu toc aşezat cu vârful în jos şi tocul către dreapta, acesta devenind, de altfel, şi logoul mărcii.
    „Ceea ce a fost deosebit de important în procesul de testare a produselor noastre a fost identificarea unei nişe în piaţa de fashion. Am observat că, deşi erau foarte multe opţiuni pe piaţă pentru încălţăminte, posibilitatea selecţiei pieilor era inexistentă”, povesteşte Wilhelmina Tambac.
    Aşa se face că în atelierul tinerei de 31 de ani clientele au un întreg catalog din care pot alege tipul de piele pe care îl preferă pentru pantofii, sandalele, balerinii sau ghetele pe care urmează să le poarte, de la piele clasică la piele întoarsă, lăcuită, cu aspect de şarpe, în nuanţe sidefii sau cu reflexii colorate.
    „Încălţămintea reprezintă accesoriul care poate da tonul oricărei ţinute – fie o va pune în valoare, fie o va dezavantaja, accentuând acele forme sau elemente care nu arată bine împreună.” După pantofi, „cheful” de creaţie s-a extins, natural, şi către genţi. Tot din piele pe alese. De designul pantofilor şi al genţilor se ocupă chiar Wilhelmina Tambac, care le şi consiliază pe cumpărătoarele din showroom şi din spaţiul virtual, în vreme ce colegul ei Daniel Ştefan se ocupă de administrarea afacerii şi este implicat direct în producţie. Împreună au pornit la drum acum şase ani.
    „Investiţia iniţială a fost de 1.000 de euro, echivalentul a şase perechi de pantofi. Pe parcurs, am început să investim în modele, piei şi calapoade, iar asta ne-a mărit semnificativ investiţia”, spune Wilhelmina Tambac.
    Pentru ca încălţămintea şi genţile The 5th Element să fie exact aşa cum le imaginează ea pe hârtie, lucrează mai mulţi angajaţi din câteva ateliere de producţie din Capitală, cu care antreprenorii au parteneriate. Atelierele prelucrează manual produsul final, folosind designul, calapoadele şi pieile furnizate de The 5th Element şi aduse preponderent din Italia. „Fiecare dintre cliente are parte de consiliere, fie că primim o comandă pe site, pe Facebook, pe Instagram sau direct în showroom. Ca atare, rata de retur este de până în 7%, fiind foarte mică pentru această piaţă.”
    Showroomul din Bucureşti funcţionează doar cu scop de prezentare, fiind practic poarta de intrare pentru viitoarele cliente, care pot să probeze încălţămintea şi să vadă întregul portofoliu de piei şi calapoade, urmând plasarea comenzilor propriu-zise. Din constatările celor doi fondatori ai The 5th Element, clientele vin, de regulă, din segmentul de vârstă cuprins între 24 şi 35 de ani, dornice să poarte produse realizate manual, şi nu industrial. „Sunt acele femei din mediul urban care au viaţă complexă, care participă la multe evenimente – sociale sau personale – şi ca atare au nevoie să-şi completeze ţinuta cu accesoriul perfect”, spune Wilhelmina Tambac. Toate colecţiile create de The 5th Element începând din 2013 sunt încă active, astfel că cei doi fondatori au decis să nu păstreze stocuri, pentru că ar fi avut un volum mult prea mare de produse. În plus, stocul înseamnă produse făcute pe o singură culoare de piele şi textură, or, cum afacerea lor mizează tocmai pe personalizare, păstrarea unor astfel de prototipuri nu se justifică. „În 2019, ne-am propus să colaborăm cu alte businessuri, dezvoltându-ne portofoliul de clienţi B2B (business to business – n. red.), precum agenţii de publicitate şi multinaţionale, care au nevoie de echipamente pentru diferite campanii de marketing sau promovare. Avem deja un parteneriat cu o multinaţională din industria tutunului, iniţiat acum trei ani. Avem parteneriate şi cu alte companii, pentru care producem încălţăminte şi genţi pentru diverse proiecte”, mai spune Wilhelmina Tambac. Practic, în cadrul acestor colaborări, The 5th Element produce genţi şi încălţăminte pentru hostesse, în funcţie de sezon şi de cerinţele clienţilor. O pereche de balerini, de pildă, sub emblema The 5th Element începe de la 340 de lei, iar o pereche de cizme ajunge la 600 de lei. Media pentru o pereche de pantofi sau sandale este în jurul a 400 de lei. Dar orice femeie ştie că valoarea pantofilor nu stă în bani, ci în imboldul pe care ţi-l dau ca să cucereşti lumea.


    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 
    Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Care sunt cele mai bune plaje din Europa în 2019 şi ce plajă din România este inclusă în acest top

    Şi România se poate lăuda cu o plajă în acest clasament, respectiv cea de la Mamaia.
     
    Iată care sunt cele mai bune plaje din Europa:
     
    1. Plaja Pasjaca, Croaţia
     
    2. Plaja Nerja, Spania
     
    3. Plaja Nugal, Croaţia
     
    4. Plaja Porthminster, Anglia
     
    5. Insula Sf. Nicolae, Muntenegru
     
    6. Cala Sa Boadella, Spania
     
    7. Capul Drastis, Grecia
     
    8. Plaja Saleccia, Corsica
     
    9. Plaja Bestouan, Franţa
     
    10. Plaja Numana Alta, Italia
     
    11. Plaja Vlychos, Grecia
     
    12. Plaja Mamaia, România
     
    13. Plaja Bolonia, Spania
     
    14. Plaja Positano, Italia
     
    15. Plaja Cala Pregonda, Spania