BusinessMagazin

Tag: Căpitan

  • Povestea impresionantă a femeii care a fost denumită regina piraţilor din County Mayo

    În timpul secolului al XVI-lea, când educaţia era rară în rândul femeilor şi cea mai mare parte din viaţă şi-o petreceau crescând copiii şi realizând treburi casnice, Grace a fost altfel. Pe lângă rolurile casnice, ea a fost un pirat pe coasta de vest a Irlandei. Iar cercetătorii au săpat după acest subiect, dorind să afle cum a trăit O’Malley şi ce anume făcea ea, fiind în contradicţie cu perioada istorică în care femeile rareori aveau o viaţă dincolo de casa lor.

    Ajunşi în County Mayo, cercetătorii au fot surprinşi de faptul că localnicii ştiau foarte multe poveşti despre Grace O’Malley. În primul rând, au aflat că terenul din jurul golfului unde se află oraşul a fost controlat de familia sa, una dintre cele mai puternice din zonă. Grace a fost născută pe Clare Island, la câteva mile spre vest de la gura de vărsare a golfului, însă legenda sa trăieşte şi acum în zonă. Poveştile au dat năvală, multe şi diverse. Nu a existat o variantă comună a ceea ce a făcut Grace O’Malley, însă, conform spuselor tuturor, a fost un personaj original – o femeie carismatică, cu o viaţă sălbatică, ce nu a luat în considerare moravurile sociale.

    Spre exemplu, s-a spus că Grace a fost liderul a unei flote de nave, unde a luptat cot la cot alături de peste 200 de oameni. Alţii au susţinut că pândea navele comerciale şi le solicita taxe pentru trecerea în condiţii de siguranţă, iar dacă nu plăteau le jefuia. Dornici să afle mai multe, cercetărorii au vorbit cu un om care cunoştea foarte bine povestea sa. Au aflat, astfel, că de la o vârstă fragedă Grace a învăţat să navigheze şi a avut un comportament rebel: pentru că tatăl său nu i-a permis să îl însoţească într-o expediţie, şi-a tăiat părul, s-a îmbrăcat în băiat şi s-a furişat la bordul navei.

    La vârsta de 15 ani Grace s-a căsătorit cu un şef de trib local, Donal O Flaherty, cu care a avut trei copiii. După moartea timpurie a soţului său, ea a luat mare parte din averea soţului – în principal mai mult flote- şi s-a întors la locuinţa sa natală de pe Claire Island. Aici a început să navigheze şi să comercializeze peşte sau blănuri sau să jefuiască englezii atunci când comerţul era lent. În 1566, O’Malley s-a căsătorit a doua oară, cu un bogătaş numit Richar Bourke, stabilindu-şi reşedinţa la Castelul Carrickahowley şi a rămas cu acesta până la moartea lui, în 1583. Când Bourke a murit, ciocnirile lui Grace cu englezii au începu să se intensifice, fiul ei Tibbot fiind capturat la un moment dat de către aceştia. Aceasta a fost nevoită să se întâlnească cu regina Elisabeta I pentru a-i negocia eliberarea, punându-şi în joc puterea şi flota şi acceptând să lupte contra duşmanilor reginei.

    Acesta a fost, probabil, unul dintre motivele pentru care O’Malley, a fost renegată de isoricii irlandezi, pe lângă comportamentul său neadecvat, care a încălcat orice tradiţie sau obicei social al vremurilor.

  • Interviu cu Liviu Beriş, supravieţuitor al Holocaustului: „Încerc să-mi amintesc chipul fruntaşului care m-a salvat”

    În 1941, Liviu Beriş era un băieţandru. Avea 13 ani şi-şi aminteşte cum într-o zi de iulie, pe data de 5 mai exact, tatăl său a venit la el şi i-a zis: „Hai să-i întâmpinăm pe ai noştri, că am scăpat de deportarea în Siberia!”. Trupele române intraseră în Herţa, iar ei, evreii, trăgeau speranţa că vor fi salvaţi. S-au adunat mai mulţi, ei,10, şi vreo 20 de români. „Care sunt jidanii dintre voi? Să treacă la o parte!”, îi tună şi acum în urechi, după mai bine de 70 de ani, vocea căpitanului căruia îi lucea în soare casca metalică. „Descălţaţi-vă!”.
     
    Când şi-au ridicat privirile din pământ, armele erau îndreptate spre ei. Unul din grupul de români a început să-şi facă semnul crucii: „Ce faceţi, domnule căpitan? Aştia sunt oameni care au suferit alături de noi”. Şi au scăpat. „Dar ne-am lămurit cam ce soartă ne aşteaptă”, spune Liviu Beriş, astăzi preşedintele Asociaţiei Evreilor din România victime ale Holocaustului.
     
    În vara lui 1941, la 13 ani, Liviu Beriş a fost deportat, în urma ordinului lui Ion Antonescu, împreună cu familia sa din localitatea Herţa, care fusese ocupată de sovietici din iunie 1940 până în iunie 1941. După mai multe marşuri prin Basarabia care au durat câteva luni, în decembrie 1941 convoiul de evrei din care făcea parte a ajuns pe malul Nistrului şi, într-un final, a fost trimis cu familia sa în ghetoul de la Moghilev-Podolski la începutul anului 1942.
     
    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Povestea lui Sam Walton, fondatorul lanţului de magazine Walmart

    Samuel Moore ”Sam„ Walton s-a născut în 1918 în Kingfisher, Oklahoma. În 1923 familia Walton s-a mutat în Or-lando, Florida, unde a locuit timp de cinci ani. Crescând în timpul marii crize de la finalul anilor ’20, Walton a avut diverse slujbe în adolescenţă pentru a se putea întreţine. A fost văcar, distribuitor de ziare sau vânzător de abona-mente, reuşind în acelaşi timp să urmeze cursurile liceului David H. Hickman din Missouri.

    A intrat apoi la Universi-tatea din Missouri, sperând să poată obţine astfel o slujbă mai bine plătită. S-a angajat la JC Penney la doar trei zile de la absolvire şi a rămas timp de un an şi jumătate. În această perioadă, a primit un salariu lunar de 75 de dolari. Odată cu începerea celui de-al doilea război mondial, Sam Walton a fost chemat în armată, obţinând gradul de căpitan.

    La doar 26 de ani, în 1945, Walton a devenit manager al unui magazin de tip supermarket, cumpărat cu un îm-prumut de 20.000 de dolari de la tatăl său. În cadrul acestui magazin, omul de afaceri a dezvoltat mai multe tehnici de vânzare care aveau să fie regăsite, ani mai târziu, în filosofia Walmart.

    După ce a cumpărat o a doua unitate, volumul vânzărilor a ajuns la 225.000 de dolari în mai puţin de trei ani. Acest lucru a atras atenţia unui alt om de afaceri, P.K. Holmes, de la care Walton cumpărase franciza pentru magazinele sale. Holmes a refuzat să prelungească dreptul de utilizare a numelui, obligându-l pe Sam Walton să îi vândă magazinele pentru suma de 50.000 de dolari. Cu banii primiţi, omul de afaceri a deschis un nou magazin în Arkansas în luna mai a anului 1950.

    Primul Walmart s-a deschis 12 ani mai târziu, în iulie 1962. Numit iniţial Wal-mart Discount City Store, acesta a fost primul dintr-o reţea care numără astăzi peste 11.400 de magazine.

    Sam Walton a încurajat vânzarea de produse realizate în America şi a renunţat la o parte din profitul său în acest sens. El a ales de asemenea să dezvolte reţeaua Walmart în oraşe mici, lucru ce era considerat la acea vreme periculos pentru un astfel de business. Pentru a face sistemul profitabil, Walton a creat chiar şi o firmă de distribuţie pentru a se asigura că toate magazinele au stocul complet. Acest lucru a dus la o creştere susţinută, iar în perioada 1977-1985 Walmart şi-a crescut numărul de unităţi de la 190 la peste 800.

    Sam Walton s-a căsătorit cu Helen Robson pe 14 februarie 1943 şi au avut patru copii. Omul de afaceri a susţinut numeroase cauze caritabile, fiind membru activ al bisericii presbitariene din Bentonville. La momentul mor-ţii sale, în 1992, reţeaua Walmart deţinea aproape 2.000 de magazine şi avea 380.000 de angajaţi. Walton a lăsat acţiunile companiei soţiei şi celor patru copii, aceştia ocupând cinci poziţii în topul celor mai bogaţi zece americani până în anul 2005.

    Compania Walmart a generat în anul 2014 venituri de 485 de miliarde dolari. Lanţul numără 11.400 de maga-zine şi are 2,2 milioane de angajaţi.
     

  • Reţeta nemţească de management de la Porsche Inter Auto România. Ce planuri are austriacul

    Până acum a lucrat în Europa de Vest, cu mentalităţi şi pieţe occidentale, dar nu oriunde, ci în Viena, unde Estul se întâlneşte cu Vestul. Prea mulţi clienţi din Europa de Est nu a avut în dealerul său, dar asta nu înseamnă că nu a intrat în contact cu aceştia. Pentru prima dată din 1998 încoace, când a fost fondată activitatea de retail a Porsche România, transformată ulterior în compania Porsche Inter Auto în 2007, un austriac a preluat conducerea, după promovarea Danei Cortina în funcţia de director al dealerilor grupului VW din Spania în februarie anul acesta.

    Până în 2011 la conducerea Porsche Inter Auto s-au aflat doi directori, la fel ca şi în cazul Porsche România. Unul reprezenta partea austriacă, Dana Cortina, şi celălalt, Alin Tapalagă, partea română, cel din urmă fiind promovat în acel an ca director al importatorului Porsche Columbia.

    Cu o populaţie de 8,5 milioane de locuitori, Austria are o piaţă auto de peste cinci ori mai mare comparativ cu cea locală şi un salariu mediu net de 2.100 de euro, adică tot de cinci ori mai mare. În plus, România a pierdut aproape 80% din vânzările de maşini noi între 2008 şi 2013, iar Austria a câştigat peste 10% între volumul atins atunci şi cel de anul trecut. „Condiţiile sunt diferite, iar piaţa este mai dură decât cea austriacă. Acest lucru este determinat de perioada lungă de scăderi, de după anul 2009. O astfel de scădere creează condiţii diferite pentru dealeri„, a subliniat noul şef al PIA, care coordonează acum cinci centre auto din care patru în Capitală şi unul în Timişoara, în care sunt comercializate mărcile Audi, VW, Skoda, Seat, Porsche, Lamborghini şi Bentley, pentru ultimele trei fiind importator direct.

    „Piaţa românească va creşte în următorii ani. Vânzările de flote vor avea o evoluţie stabilă, cu o creştere uşoară. Dar totul depinde de clienţii privaţi. Dacă aceştia vor cheltui mai mulţi bani şi vor cumpăra maşini noi, atunci piaţa va creşte. Noi investim, pregătim personalul şi lucrăm la calitate. În plus, semnalele economice din acest an sunt pozitive în România, având în vedere creşterea economică din primul trimestru„, a spus Peter Copetti.

    În opinia sa, secretul unei creşteri sănătoase a pieţei auto stă în clienţii obişnuiţi, nu în firme. „Clienţii, populaţia trebuie să-şi dezvolte din nou încrederea de a cheltui bani, de a consuma.„ Clienţii obişnuiţi sunt însă diferiţi în România, iar atingerea pe piaţa locală a unui target normal în Vest, cum ar fi o a doua maşină în familiile cu venituri medii, se loveşte de o altă diferenţă dintre Austria şi România: companiile vestice cresc în fiecare an salariile datorită presiunilor sindicale, în timp ce în România astfel de creşteri se realizează fie mai greu, fie deloc. „În Austria în fiecare an cresc costurile legate de forţa de muncă cu 5%, fără discuţie, fără a avea noi contracte, iar preţurile cresc. Aici există o presiune mai mare asupra preţurilor şi implicit se pot creşte aşa uşor salariile. Şi în plus, aici nu eşti obligat să creşti salariile. În Vest ai în fiecare an discuţii cu sindicatele şi trebuie să creşti salariile„, a spus şeful PIA. În România, singura companie care negociază deschis salariile cu angajaţii prin intermediul sindicatului este Automobile Dacia, constructorul auto de la Mioveni deţinut de Renault, în timp ce în cazul altor companii din auto şi nu numai, cum ar fi Ford, astfel de discuţii sunt confidenţiale, iar creşterile salariale aproape inexistente.

    În ceea ce priveşte planurile sale pentru asigurarea dezvoltării, şeful PIA spune că este nevoie de fidelizarea clienţilor, nu numai atunci când vine vorba de achiziţia unei maşini noi, ci şi când vine vorba de service, acesta din urmă fiind o sursă importantă de venituri. Spre exemplu, anul trecut 25% din veniturile companiei au fost aduse de service-uri, faţă de 17% în 2012.

    Veniturile postvânzare sunt un subiect foarte important pentru vânzătorii de maşini si presupun construirea unei relaţii între client şi dealer. Relaţia lungă cu piaţa din România şi cu clienţii de aici face parte din planurile lui Copetti pentru noul său job.

    Între 2008 şi 2013, Porsche Inter Auto a fost printre puţinii dealeri de pe piaţa locală care nu numai că au depăşit cifra de afaceri a importatorilor de mărci de volum, dar nu au înregistrat în niciun an pierdere. „Înainte de a veni aici, tot ce ştiam legat de Europa de Est şi România erau cifrele oficiale comunicate. Dar când ajungi aici şi vezi realitatea, întelegi prin ce au trecut oamenii din companie în ultimii ani. Membrii boardului pot citi cifrele şi vedea prezentările, dar nu cred că au realizat ce a făcut echipa de aici„, a spus noul director al Porsche Inter Auto. Trecerea de la un business auto dintr-o ţară cu venituri mari într-una est-europeană, cu venituri reduse, nu pare foarte brutală pentru noul CEO.

  • Bombardiere strategice ruseşti s-au apropiat la 80 de kilometri de coastele Californiei

     Avioane americane de tip F-22 şi F-15 au interceptat cele patru bombardiere de tip Tupolev 95 – Bear (Ursul) H în terminologia NATO. “Ultima dată când am văzut aşa ceva a fost acum doi ani, pe 4 iulie”, a confirmat miercuri un purtător de cuvânt al Comandamentului Nord-American pentru Apărare Aerospaţială (NORAD), căpitanul Jeff Davis din cadrul forţelor navale, pentru Free Beacon.

    Potrivit NORAD, incursiunea avioanelor ruseşti a avut loc luni. Cele patru bombardiere cu turbopropulsoare au fost detectate pe radare în timp ce se apropiau de zona aeriană de apărare americană în apropiere de Insulele Aleutine. Două avioane de vânătoare de tip F-22 Raptor au interceptat bombardierele ruseşti în spaţiul aerian al Aleutinelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea lui Ted Turner, omul care a creat CNN

    Din cauza unor probleme disciplinare, lui Turner nu i s-a permis să termine studiile, însă i-a fost acordată o diplomă onorifică în 1989, când a ţinut un discurs în faţa studenţilor.

    În 1960, Ted Turner a preluat conducerea filialei din Georgia a companiei pe care tatăl său o fondase. Trei ani mai târziu, după ce tatăl său s-a sinucis, Turner a devenit preşedinte al Turner Advertising Company. Avea doar 24 de ani când a preluat controlul companiei, reuşind să o transforme într-una din primele firme de publicitate outdoor din Statele Unite. La sfârşitul anilor ‘80, Turner a folosit profitul companiei pentru a cumpăra mai multe posturi de radio. În 1969, el a realizat prima investiţie majoră, cumpărând un post de televiziune din Atlanta.

    A fost începutul imperiului media al lui Ted Turner, care a continuat să cumpere televiziuni şi staţii radio. În 1980, la inaugurarea CNN, Turner a declarat: „Nu vom întrerupe emisia nici la sfârşitul lumii. Vom fi acolo, vom transmite în direct sfârşitul lumii şi aceea va fi ultima noastră emisie„. După doar cinci ani, televiziunea de ştiri crescuse atât de mult încât a fost nevoie ca Turner să o mute într-un alt sediu, mult mai spaţios. Birourile au fost mutate într-o clădire din Atlanta care a ajuns să îi poarte numele: CNN Center.

    Ted Turner este cunoscut şi pentru rivalitatea cu un alt mogul media, Rupert Murdoch. Neînţelegerile dintre cei doi au început în 1983, în cadrul cursei Sydney-Hobart, atunci când iahtul lui Murdoch l-a acroşat pe cel al lui Turner, iar cel din urmă s-a scufundat cu doar 10 km înainte de linia de finiş.

    În 1998, Turner a promis să doneze un miliard de dolari Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a creat Fundaţia Naţiunilor Unite pentru a administra banii. Pe lângă alte acte de caritate, omul de afaceri a creat şi „Jocurile bunăvoinţei„, o serie de evenimente sportive desfăşurate anual până în 2001 cu un format similar Olimpiadelor, care aveau menirea de a îmbunătăţi relaţiile dintre state.

    Turner a fost numit „omul anului 1991„ de către revista Time, fiind prima persoană din media care a primit această distincţie.

  • Doi exploratori britanici au parcurs aproape 3.000 de km pe jos, stabilind un nou record mondial

    Celor doi britanici le-a luat 105 zile să ajungă la Polul Sud şi înapoi, parcurgând în medie 27 de km pe zi în condiţii extreme, cu temperaturi de până la -46 de grade Celsius; ei au folosit sănii cu o greutate de aproape 200 de kg fiecare. Astfel, Saunders şi L’Herpiniere au doborât recordul mondial pentru cea mai lungă distanţă parcursă pe jos.

    Exploratorul britanic Căpitanul Robert Falcon Scott a condus prima expediţie britanică la Polul Sud (numită Terra Nova) pe 17 ianuarie 1912. El şi-a pierdut viaţa alături de colegii săi, Dr. Edward Wilson şi Locotenent Henry (“Birdie”) Bowers, pe 29 martie 1912, în Antarctica, în drumul spre întoarcere.

    Ben Saunders este un pionier al explorărilor polare, fiind unul dintre cei trei exploratori din istorie care au schiat singuri către Polul Nord (călătorie numită de Reinhold Messner “de zece ori mai periculoasă decât pe Everest”). La vârsta de 26 de ani, Ben a fost cel mai tânăr explorator care a făcut această călătorie. A obţinut în 2004 şi recordul pentru cea mai lungă călătorie polară făcută de un britanic. Nimeni nu a mai încercat acest lucru de atunci.

    Falcon Scott, nepotul Căpitanului Robert Falcon Scott, şi Robert Swan OBE, primul care a mers până la Polul Nord şi Polul Sud, fondator al companiei 2041, sunt sponsorii expediţiei.

  • NAUFRAGIUL COSTA CONCORDIA: Moldoveanca Domnica Cemortan a recunoscut că a fost amanta căpitanului pachebotului

     După ce a negat timp de un an şi jumătate că a avut vreo idilă cu căpitanul pachebotului Costa Concordia şi după ce a acuzat presa de minciuni, Domnica Cemortan a recunoscut că a fost amanta căpitanului şi că erau împreună în timpul naufragiului, relatează PRO TV Chişinău.

    Mărturiile moldovencei sunt foarte importante, afirmă presa italiană, întrucât ea s-a aflat pe punte alături de căpitanul Schettino în momentul naufragiului. Domnica Cemortan a acuzat anterior presa că a denigrat-o şi a ameninţat cu acţiuni în justiţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Căpitanul navei naufragiate în apropiere de insula Lampedusa a fost reţinut

     Potrivit anchetatorilor, unii dintre supravieţuitori l-au identificat pe un bărbat care facea parte dintr-un grup de contrabandişti, relatează postul de televiziune ABC News în pagina electronică.

    Suspectul Bensalem Khaled, un tunisian în vârstă de 35 de ani, a fost transferat de la Lampedusa la Agrigento, în Sicilia. El a fost inculpat pentru mai multe capete de acuzare, inclusiv pentru susţinerea imigrării ilegale şi omucidere, informează postul de televiziune Al-Jazeera în pagina electronică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANALIZĂ: Circa 4.000 de români lucrează pe navele de croazieră. Salariile pleacă de la minimum 1.000 de dolari pe lună

     “Se poate estima la circa 4.000 de persoane numărul total de români care lucrează pe vasele de croazieră. Ei ocupă diverse posturi, printre care căpitan pe vasul Azamara, director Head Office Miami la food-beverage pe vasele Celebrity Cruises, ofiţeri, organizatori de spectacole, dealeri în cazinouri, şefi de restaurante, muzicieni, vânzători în magazine, dansatori şi acrobaţi, ospătari etc.”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Nicolae Demetriade, preşedintele agenţiei de turism World Travel, care reprezintă în România şi Republica Moldova grupul de companii Royal Caribbean, Celebrity Cruises şi Azamara, care este al doilea grup modial de croazieră, ca mărime a flotei, şi care deţine cele mai mari două vase de croazieră din lume, Oasis of the Seas şi Allure of the Seas.

    De altfel, pe cele două mari vase lucrează 50, respectiv 62 de români. În total, doar pe navele Royal Carribean îşi câştigă existenţa aproximativ 900 de români.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro