Tag: caldura

  • Peste 466 de milioane de lei vor fi plătite în avans furnizorilor de energie termică, de către PMB

    „Prin aceste plăţi îi asigurăm pe bucureşteni că nu se mai pune absolut deloc problema nefurnizării de căldură în această iarnă. (…)Vom plăti în avans gazele, vom încheia patru convenţii cu producătorii de gaze. Avem acoperit inclusiv luna ianuarie, iar în şedinţa următoare vom aloca sumele şi pentru februarie şi martie”, a declarat, în cadrul şedinţei de CGMB, primarul Capitalei, Gabriela Firea.

    Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oraşul din Europa, unde îţi poţi încălzi locuinţa doar navigând pe internet

    Apa rece trece prin conductele din centrele de date pentru ca serverele să fie răcite. Apa, în timp ce trece prin conducte, se încălzeşte, iar apoi aceasta este folosită pentru a încălzi locuinţele suedezilor.

    Cele mai multe centre de date din lume nu sunt foarte prietenoase cu mediul înconjurător. Potrivit ultimilor estimări, acestea consumă la fel de multă energie precum industria aeriană, iar energia folosită de centre s-ar tripla în următorii trei ani.

    Totuşi, aceste clădiri, şi căldura emanată, ar putea transforma oraşele. Doar un centru de date de 10 megawaţi poate oferi suficientă căldură pentru a încălzi 20.000 de apartamente, potrivit inhabitat.com.

    Citiţi continuarea articolului pe businessmagazin.ro.

  • Oraşul unde-ţi poţi încălzi locuinţa navigând pe internet

    În Stockholm, Suedia, casele se încălzesc cu energie care altfel ar fi fost pierdută. Cum e posibil? Prin utilizarea căldurii emanate de servere.

    Apa rece trece prin conductele din centrele de date pentru ca serverele să fie răcite. Apa, în timp ce trece prin conducte, se încălzeşte, iar apoi aceasta este folosită pentru a încălzi locuinţele suedezilor.

    Cele mai multe centre de date din lume nu sunt foarte prietenoase cu mediul înconjurător. Potrivit ultimilor estimări, centrele de date consumă la fel de multă energie precum industria aeriană, iar energia folosită de centre s-ar tripla în următorii trei ani. Totuşi, aceste clădiri, şi căldura emanată, ar putea transforma oraşele. Doar un centru de date de 10 megawaţi poate oferi suficientă căldură pentru a încălzi 20.000 de apartamente, potrivit inhabitat.com

    În plus, în Stockholm s-a construit o fabrică de căldură şi electricitate ce funcţionează cu deşeuri biologice găsite în pădure. (Fun fact: 69% din teritoriul Suediei este acoperit de păduri, fiind a 15-ea ţară din lume la acest capitol. Teritoriul Surinamului, o ţară din nordul Americii de Sud, este acoperit în proporţie de 95% de copaci).

    Mai mult, în Gara Centrala din Stockholm, suedezii au implementat un sistem prin care căldura generată de corpurile umane este stocată şi folosită pentru a putea încălzi clădirea de lângă.

    Obiectivul oraşului Stockholm este să nu mai folosească combustibili fostili până în 2040.

  • A venit frigul: RADET începe probele pentru furnizarea căldurii către consumatorii din Bucureşti

    “Această acţiune se va derula într-un mod progresiv, ţinând seama de dimensiunile sistemului de termoficare şi a numărului de consumatori, şi se va desfăşura inclusiv în zilele de weekend, astfel încât pe măsură ce temperatura exterioară va scădea toţi consumatorii să beneficieze de agent termic pentru încălzire în condiţii normale”, transmite RADET.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cod GALBEN de vijelii, până marţi dimineaţă. Din 9 august, valul de căldură se extinde şi se intensifică

    Prima atenţionare a meteorologilor a intrat în vigoare luni la ora 13.00 şi va expira la ora 20, fiind afectate regiunile vestice, nordice, centrale şi nord-estice şi zonele de munte.

    Astfel, luni, îndeosebi în zonele deluroase şi montane, precum şi în Transilvania, Moldova şi Maramureş, temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin vijelii, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40…50 l/mp. Astfel de fenomene vor fi în cursul serii şi în regiunile sudice, dar pe arii mai restrânse.

    Vezi mai multe detalii pe www.mediafax.ro

  • Vremea se va menţine foarte caldă şi după expirarea celor două coduri de caniculă

    În partea a doua a săptămânii, căldura va persista, temperaturile rămânând ridicate. De obicei, apropierea aerului tropical duce la apariţia de vijelii şi fenomene asociate instabilităţii, precizează sursa citată.

    Conform ANM, după ieşirea din vigoarea a celor două coduri – Galben şi Portocaliu – temperaturile se vor situa în jurul valorii de 35 de grade Celsius, la nivelul întregii ţări.

    Meteorologii au emis, luni, avertizări Cod Galben şi Portocaliu, valabile de marţi, 1 august, şi până joi, 3 august, perioadă în care maximele vor ajunge la 39 de grade Celsius.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Motivul alarmant pentru care călătoriile cu avionul vor fi mult mai dificile în viitor

    Din cauza încălzirii aerului, densitatea scade, iar aerul mai rarefiat nu permite portantei să genereze altitudine, notează Gizmodo.
    Un studiu publicat de Climate Changes sugerează că din cauza creşterii temperaturilor de pe glob, valurile de căldură vor fi tot mai frecvente, iar liniile aeriene se vor confrunta cu această problemă regulat. 

    Conform studiului, în perioadele cele mai călduroase ale zilei, în viitor, aeronavele cu o încărcătură de peste 30% nu vor reuşi să decoleze. Alternativa cea mai simplă fiind realizarea zborurilor pe parcursul nopţii. În cadrul studiului au fost utilizate modele actuale care realizează zboruri comerciale precum obişnuitul Boeing 737-800 şi rute din Asia, Europa şi SUA.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro