Tag: bilete

  • Pregătiţi-vă pentru cele mai ieftine bilete de avion din viaţa voastră: Companiile aeriene vor lansa tarife chiar şi de 9,99 euro pentru a-i convinge pe oameni să zboare din nou

    Anul de coşmar 2020 a îngenuncheat industra aeriană după un deceniu de profitabilitate susţinută, iar companiile au rămas „în aer”, la fel ca întreg universul conex al industriei, care include producători din industria aerospaţială, aeroporturi şi firme de leasing, potrivit Bloomberg.

    În acest context, 2021 se conturează drept un an de tranziţie, întrucât ritmul în care îşi va reveni industria depinde de mai muţi factori, precum evoluţia campaniilor de vaccinare, situaţia financiară, politicile guvernamentale şi evoluţia virusului, care a dovedit o lipsă de predictibilitate.

    Operatorii au înţeles că traficul nu va înregistra creşteri majore înainte ca vaccinul să ajungă la părţi mari din populaţie, astfel încât rata de infectare să fie redusă vizibil.

    Chiar şi atunci, operatorii vor fi nevoiţi să facă eforturi suplimentare pentru a-i convinge pe oameni să zboare din nou.

    În Europa, asta înseamnă că tarifele ar putea coborî chiar şi până la 9,99 euro, aşa cum a explicat Michael O Leary, CEO-ul Ryanair. Operatorul irlandez a decis să reducă numărul de zboruri programate în primele trei luni ale anului, din cauza incertitudinii care planează asupra industriei.

    Alte idei vehiculate în industrie sunt atragerea pasagerilor prin pachete care includ cazare gratuită la hotel, pachete cu două bilete de călătorie la preţ de unu sau chiar asigurare de călătorie gratuită.

    În altă parte a lumii, operatorul China Eastern Airlines a oferit călătorii nelimitate gândite ca pachet sub un singur preţ.

    Rămâne de văzut cât va dura ca pasagerii să fie convinşi de ofertele operatorilor, înainte ca aceştia să le poată diminua şi să se poată întoarce spre o marjă de profit confortabilă.

  • Vola.ro: „Românii din diaspora încă nu şi-au rezervat biletele de avion pentru sărbători”


    Potrivit unei analize recente a agenţiei de turism online Vola.ro, românii continuă să rezerve bilete de avion şi să călătorească cu avionul, în ciuda situaţiei dificile în care se regăseşte industria aeriană la nivel mondial, pe fondul pandemiei de COVID-19. Primele date au evidenţiat faptul că fluctuaţiile de preţ faţă de anul trecut au fost minore, astfel că în lunile septembrie şi octombrie s-a înregistrat o uşoară creştere a preţului biletelor de avion, iar destinaţiile cele mai cerute rămân Marea Britanie, Spania, Germania şi Franţa, unde există comunităţi mari de diaspora.

    Situaţia călătoriilor romanilor rămâne însă puternic volatilă, impactată de deciziile autorităţilor şi de situaţia pandemică la nivel European.
    Dacă în anul 2019 sub 50% din totalul zborurilor românilor au fost zboruri doar dus, în 2020 procentul de zboruri doar dus a crescut simţitor, fiind şi perioade în care peste 75% – 80% din totalul zborurilor au fost pentru zboruri într-o singură direcţie. În unele cazuri acest lucru a însemnat şi costuri mai mari pentru pasagerii romani, care au plătit în unele situaţii şi cu peste 20% mai mult decât anul trecut pentru un bilet de avion doar dus spre Franţa şi Germania şi cu peste 30% mai multe decât anul trecut pentru un bilet de avion doar dus spre Italia şi Spania.

    „2020 este anul rezervărilor last minute şi plecărilor pe ultima sută de metri. Trendul s-a văzut cel mai mult în lunile martie – iunie 2020 şi a fost reluat în lunile de toamnă datorită noilor restricţii generate de noul val al pandemiei. Acest lucru s-a tradus şi uneori prin costuri mai mari pentru pasageri, pentru că au preferat să îşi rezerve biletul de avion cu aproximativ doua săptămâni înaintea călătoriilor”, a declarat Claudia Tocilă, marketing director Vola.ro.

    Marea Britanie: destinaţia cu cea mai mare scădere de preţ a biletelor de avion

    Conform datelor oficiale, aproape jumătate de million de români lucrează sau studiază în prezent în Marea Britanie. Acesta este şi motivul pentru care Marea Britanie rămâne în topul destinaţiilor căutate de români pe platforma Vola.ro. În luna Septembrie românii au rezervat bilete de avion spre oraşele din Marea Britanie cu până la 18% mai mici decât anul trecut, preţul mediu fiind de 161 euro pentru un zbor dus-întors, iar în luna octombrie preţurile au fost cu aproape 24% mai mici, preţul mediu fiind de 127 euro pentru un zbor dus-întors. Marea Britanie ocupă în continuare locul întâi în topul destinaţiilor cele mai căutate, urmată de Italia, Spania, Germania şi Franţa.

    Creşteri de preţ pentru anumite destinaţii europene precum Italia, Franţa şi Germania

    Românii au continuat să călătorească şi să cumpere bilete de avion cu destinaţia Italia, astfel că preturile biletelor de avion au înregistrat o creştere cu peste 30% a călătoriilor dus-întors, în luna Octombrie. Dacă anul trecut romanii plăteau pentru un bilet de avion cu destinaţia Italia puţin peste 211 euro în aceasta perioadă, anul acesta preţul a depăşit 300 euro. Într-o situaţie similară se află şi Franţa şi Germania. Românii îşi pot însă rezerva în continuare bilete de avion la cele mai mici preturi, daca optează pentru o rezervare cu cel puţin 2-3 săptămâni înainte de data plecării. Spre exemplu, un zbor dus-întors pe ruta Bucureşti – Roma costa în perioada 13-17 decembrie puţin peste 60 de euro.

    Românii din diaspora încă nu şi-au rezervat biletele de avion pentru sărbători

    Preferinţa pentru biletele de avion rezervate last minute a avut drept efect şi o amânare a deciziei de a călători de sărbători. Faţă de anul trecut, căutările şi rezervările pentru călătoriile în perioada Crăciunului şi a Anului Nou  sunt mult mai scăzute în acest moment. Specialiştii Vola.ro estimează că foarte mulţi dintre cei care vor decide să vină în ţară, îşi vor rezerva biletul de avion cu 1-2 săptămâni înaintea datei de plecare.

     

  • Din spatele reflectoarelor. Ce impact a avut pandemia asupra industriei evenimentelor culturale

    Toată lumea e deprimată, obosită, stresată şi cu nervii întinşi la maximum, dar asta e ceva normal când organizezi un eveniment.” Aşa descrie, în cuvinte puţine, atmosfera din industria culturală Emil Ionescu, un „veteran” în domeniu.

    Din 2004 organizează evenimente sub brandurile Metalhead şi BestMusic Live, având aproximativ 150 de evenimente pe an cu peste 150.000 de spectatori anual. Din 2012, a construit iabilet.ro, celebra platformă de vânzare de bilete la evenimente. A depăşit două milioane de bilete vândute pe an din contracte cu peste 1.000 de organizatori de evenimente din 80 de oraşe.

    „În martie ne-a lovit destul de rău pandemia, vânzările scăzând cu 99%. Am ajuns de la 7.000 -8.000 de bilete pe zi să vindem 50, iar după lockdown am avut şi zile cu niciun bilet vândut. Efectele au fost similare şi la BestMusic Live, unde a trebuit să anulăm 15 evenimente şi să reprogramăm alte 60, printre care nume mari precum Slipknot, Judas Priest, James Arthur, Nick Mason de la Pink Floyd sau Tricky, dar şi un festival de trei zile, The Concert – unde cântau o parte din cei mai mari artişti români precum Carla’s Dreams, The Motans, 5Gang sau Irina Rimes”, spune Emil Ionescu.

    Aproximativ 30% din rulajul iabilet.ro sunt reprezentate de spectacole de teatru sau de concerte şi evenimente tip stand-up care au loc în săli de teatru. Cel mai greu, crede Emil Ionescu, este pentru teatrele independente şi pentru organizatori, care au cheltuit deja bugete pentru promovare, iar acum evenimentele se anulează, aşa că banii sunt pierduţi.

    „Încerc să mă pun în locul teatrelor, care abia şi-au chemat angajaţii de o lună la muncă şi acum trebuie să-i trimită din nou acasă, fără ca măcar să ştie când îşi pot relua activitatea.”

    În ceea ce priveşte concertele, normele de distanţare le răpesc mare parte din farmec pentru spectatori şi, în plus, presupun nişte costuri enorme pentru organizatori. Showbusinessul este despre experienţă, se simte, se trăieşte aproape de prieteni, nu de la doi metri distanţă. Online-ul a încercat, timid, să ofere o frântură din experienţa din faţa scenei.

    „Am încercat să ne reprofilăm şi, chiar la sfârşit de martie, în timp record, am lansat prima platformă de transmisiuni live – cu bilet sau fără – de evenimente din România, vstage.ro. Am transmis o serie de evenimente, interesul publicului a fost ridicat, dar în timp a scăzut, pentru că experienţa nu o poate înlocui pe cea de live, într-un spaţiu de evenimente. Au funcţionat totuşi bine alte tipuri de evenimente live cu bilet. Părerea mea este că live streamingul, cel puţin pentru concerte, nu este o soluţie”, spune Emil Ionescu.

    Cum se traduce în cifre pierderea adusă de lacătul pus pe uşa sălilor de spectacole? În cazul iabilet.ro şi BestMusic, profitul pierdut depăşeşte 1,5 milioane de euro. Norocul a fost că primele două luni din an au fost luni-record din punct de vedere al vânzărilor, aproape dublând cifrele de anul trecut, aşa că businessurile lui Emil Ionescu au avut capital pentru a putea funcţiona mai departe. Totuşi, 2021 se arată înfricoşător, pentru că nimic clar nu se întrevede la orizont.


    Emil Ionescu, managing partner iabilet.ro şi BestMusic
    „Cred că din aprilie-mai 2021 ne putem gândi să ne revenim la normal. Sau măcar un normal cu norme, cum se spune acum.”


    „În perioada ianuarie-martie, totul a fost dublu faţă de 2019. După lockdown, scăderea a fost de 99%, iar din iunie până în octombrie, când s-au închis iar evenimentele, vânzările au fost cam 25% din cât au fost în 2019, deşi, la dinamica de creştere a iabilet.ro şi a pieţei, ar fi trebuit să fie duble. Aşa că 2020 versus 2019 arată o scădere de aproximativ 75%, dacă situaţia rămâne aşa cum este.”

    Cum vede Emil Ionescu soluţia pentru toată această situaţie? Frâiele sunt în mâna autorităţilor. Ele ar trebui să investească în studii pe piaţa de evenimente, studii despre cum se răspândeşte virusul, despre cât de periculos este să participi la un concert indoor sau outdoor.

    „Deja au apărut kituri de testare rapidă relativ ieftine cu eficienţă mare. Cred că, până vom avea un tratament eficient şi/sau un vaccin, putem ţine evenimente mari testând spectatorii. Sunt convins că iubitorii de muzică şi artă ar plăti 15-20 de lei extra pentru un test rapid la acces, ca să vadă un eveniment cu artiştii preferaţi.”

    Între timp, alături de colegii lui din AROC (Asociaţia Română a Organizatorilor de Concerte), unde este membru fondator, Emil Ionescu a participat la discuţii constante cu guvernul. Din asociaţie mai fac parte reprezentanţi ai unor nume mari din industrie, precum Emagic, Artmania, Untold, Electric Castle, Summer Well, Sun Waves, Sublime Events şi alţii. În total, peste 25 de membri.

    „Cred că din aprilie-mai 2021 ne putem gândi să ne revenim la normal. Sau măcar un normal cu norme, cum se spune acum”, mai spune Emil Ionescu.

     

    Când teatrul se închide

    Denisa Dogaru a simţit efectele pandemiei atât din perspectiva actorului, cât şi din cea a antreprenorului în industria culturală. Ea joacă… juca până de curând la Teatrul Studenţesc Podul şi în festivaluri. În plus, ţinea cursuri de teatru pentru copii la Palatul Universul din Bucureşti.

    „Dacă ne mai ţin mult pe tuşă, există posibilitatea să cedăm nervos şi să ne apucăm de «teatru de sufragerie online»”, spune Denisa Dogaru.

    În februarie 2020, chiar înainte ca pandemia să lovească, a avut avanpremiera spectacolului „Sfântul Nicodim de la Huşi”, un one-woman show al cărui text l-a scris chiar ea. Un spectacol la care a visat vreo opt ani şi care, în sfârşit, s-a concretizat. A reuşit însă să-l joace doar de trei ori şi urma să-l joace la FITS (Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu), în iunie. Evident, nu s-a mai întâmplat.

    „Din primăvară aşteptăm să vină vremuri mai bune şi să ne putem face planuri. Urma să ne mai înscriem şi la alte festivaluri de teatru din ţară, urma să-l mai jucăm în Bucureşti, dar majoritatea festivalurilor nu s-au ţinut. Pe de altă parte, abia aşteptam spectacolele importante din cadrul FNT (Festivalul Naţional de Teatru) şi FITS, dar pare că mai am de aşteptat cel puţin până la anul.”

    Ce face un actor atunci când teatrul se închide? Fiecare face ce poate pentru a se adapta, spune Denisa Dogaru. Ea, de exemplu, la începutul pandemiei, când credea că nebunia va dura doar o lună sau două, a fost luată de valul gătitului, a învăţat să facă pâine şi mai multe feluri de prăjituri. S-a apucat chiar şi de grădinărit, a plantat roşii, ardei şi ceapă. A citit, a scris câte ceva, dar cu greu, deoarece tensiunea creştea odată cu înmulţirea cazurilor de Covid.

    „Am văzut că unii dintre colegi au creat produse pentru online, unele mai bune, altele încropite. M-a tentat şi pe mine ideea, dar e important să şi ai ceva de spus, iar în acest moment am impresia că s-a spus tot ce era de spus, ba chiar mai mult. Unii au început mici afaceri, produc lumânări, săpunuri. De când s-a dat legea care introduce opţionalul de actorie în şcoli, mai mulţi dintre colegi s-au înscris la  cursuri de pedagogie, în ideea că vor reuşi să predea în şcoli. Desigur, opţionalele au fost deja alese pentru anul acesta, abia de la anul putem spera că va ajunge actoria în şcoli.”

    Pentru actorii angajaţi în teatrele de stat, situaţia este puţin mai bună, deoarece ei îşi iau totuşi salariile. Pentru cei din sectorul independent însă, e tot mai greu, iar Denisa Dogaru spune că se teme că unele spaţii culturale – precum Unteatru, Teatrul Act, Teatrul de Artă sau Centrul Educaţional Replika – vor dispărea de tot din peisaj.

    Dincolo de activitatea ei de actor, Denisa Dogaru predă, din 2012, cursuri de teatru pentru copii, acela fiind anul în care a terminat facultatea. Primii ani au fost de colaborare cu diverse afterschooluri şi grădiniţe, însă în 2018 s-a gândit că ar putea să preia în propriile mâini această activitate. Aşa a apărut businessul „Cursuri de actorie cu Denisa Dogaru”.

    „Obiectivul pentru anul acesta este să reuşim să ne menţinem pe linia de plutire şi sper să reuşim. Cursurile online nu mai sunt o variantă, nu cred că e sănătos pentru cei mici să facă şcoală online şi apoi să mai adauge alte activităţi tot în faţa monitorului. Cursurile de actorie sunt despre comunicare, despre conectare, despre contact direct, fără interacţiune directă nu mai rămâne mare lucru.”

    A conceput totuşi un produs online, dar pentru copiii de
    6-8 ani, prin care vrea să întărească conexiunea părinte-copil prin jocuri de actorie. Practic, ea coordonează activitatea prin Zoom, dar copiii interacţionează 80% din timp cu părintele.


    Denisa Dogaru, actriţă
    „Dacă ne mai ţin mult pe tuşă, există posibilitatea să cedăm nervos şi să ne apucăm de «teatru de sufragerie» online.”

  • Efectul pandemiei asupra preţurilor biletelor de avion. Blue Air a anunţat reduceri incredibile weekendul acesta. Unde puteţi zbura cu preţuri care pornesc de la 9,99 de euro

    Timp de trei zile, de vineri pana duminica, pasagerii Blue Air sunt invitati sa navigheze pe flyblueair.com, sa isi aleaga urmatoarea destinatie si sa isi rezerve zborul dorit la doar 9,99 euro/ segment. Prin aceasta promotie, Blue Air doreste sa vina in intampinarea dorintei de calatorie a pasagerilor sai si sa incurajeze revenirea la zbor, mizand pe preturi accesibile tuturor si pe increderea in rigurozitatea protocoalelor de siguranta sanitara la bord, potrivit unui comunicat de presa trimis de reprezentantii. 
     
    Promotia de BLUE WEEKEND OFERA 9 999 de locuri la pretul de 9,99 euro pe toate rutele si destinatiile din Orarul de Iarna Blue Air, inclusiv perioada sarbatorilor de iarna, cea mai iubita vacanta a romanilor. Dupa o perioada extrem de dificila, de-a lungul careia intreaga lume a fost nevoita sa renunte la calatorii si sa isi amane planurile, Blue Air isi propune sa transmita un mesaj de incredere in zbor si indemnul reintoarcerii la bucuria de a calatori.
     
    Promoţia este valabilă în perioada 23-25 octombrie 2020, pentru toate rezervările cu date de călătorie cuprinse între 23 octombrie 2020 – 31 martie 2021.
     
    Blue Air are grija de pasagerii sai, pentru ca acestia sa aiba un zbor lipsit de griji. Calatoria se va desfasura in deplina siguranta, pentru ca Blue Air a luat toate masurile de siguranta sanitara atat la bord, cat si in timpul operatiunilor de imbarcare si debarcare. 
     
  • Previziuni în turism: „Cererea pentru bilete de avion va atinge un nivel comparativ cu cel din 2019 abia în 2022″

    Impactul coronavirus asupra călătoriilor şi asupra industriei aeriene a generat încă de acum 6 luni previziuni contradictorii în rândul reprezentanţilor din domeniu. Specialiştii agenţiei de turism online Vola.ro au realizat prima analiza a călătoriilor cu avionul după aceste 6 luni de schimbări şi incertitudini. Cea mai importantă concluzie confirmă faptul că preţurile biletelor de avion au scăzut în ultima jumătate de an cu 24% fata de aceeaşi perioadă a anului trecut.

    „A fost, fără îndoială, un început de vară cu mai puţine călătorii cu avionul, însă lunile august si septembrie au mai recuperat din pierderea perioadei martie – iulie. Romanii au reluat treptat călătoriile cu avionul, s-au obişnuit cu purtarea măştii de protecţie in aeroport si in timpul zborului si au înţeles că riscurile călătoriei cu avionul nu sunt mai mari decât expunerea în alte situaţii”, notează reprezentanţii companiei.

    Cum a schimbat pandemia turismul: Călătorii mai puţine şi preţuri cu 24% mai mici

    În vara anului 2020, românii au cumpărat bilete de avion cu aproximativ 24% mai ieftine decât în anul anterior. Potrivit datelor furnizate de Vola.ro, preţul mediu al unui bilet de avion în vara 2020 a fost de 154 euro, comparativ cu 199 euro în 2019. Cele mai mari scăderi de preţuri au fost spre destinaţiile din Italia, unde tarifele au scăzut cu până la 45%, iar preţul mediu al unui bilet de avion fiind de 112 euro. În absenţa festivalurilor, concertelor şi evenimentelor mari, s-a înregistrat o scădere de 50% la biletele emise pentru zboruri interne.

    Dacă vacanţele au stat sub semnul rezervărilor de ultim moment, românii au continuat să călătorească cu avionul la locul de muncă din afara ţării sau la studii. Astfel, principalele destinaţii spre care şi-au îndreptat atenţia sunt cele cu mari comunităţi de români, precum Marea Britanie, Italia, Spania, Germania şi Franţa.

    Estimări pentru viitor: Cererea pentru bilete de avion va creşte treptat, urmând să atingă un nivel comparativ cu cel din 2019 abia în 2022

    Experţii se aşteaptă ca preţurile biletelor de avion să se menţină scăzute şi în prima parte a anului 2021 pentru a încuraja reluarea călătoriilor cu avionul. De asemenea, conform datelor Vola.ro şi estimărilor companiilor aeriene, cererea pentru bilete de avion va creşte treptat, urmând să atingă un nivel comparativ cu cel din 2019 în abia in 2022. Vizitarea rudelor şi a prietenilor va fi printre principalele motive de călătorie ale românilor, în vreme ce segmentul de business va avea cea mai lentă revenire dintre toate.

    „Estimăm că veniturile noastre de anul acesta vor fi cu 40% mai mici comparativ cu 2019, iar primul an de creştere post-pandemie va fi 2022, când sperăm să revenim la nivelul cifrelor rulate în 2019. În ceea ce priveşte numărul biletelor de avion vândute, estimările de anul acesta indică o scădere de 54% comparativ cu 2019, în vreme ce la anul ne aşteptăm la un declin de 15% versus 2019. Auspiciile pentru 2022 sunt ceva mai favorabile şi ne propunem o creştere de 10% a numărului de bilete de avion vândute. Ne aşteptăm ca în 2021 destinaţiile cele mai căutate să fie cele europene şi mizăm că “motorul” călătoriilor va fi comunitatea românească din diaspora.” a declarat Claudia Tocilă, director de marketing la Vola.ro.

    Conform statisticilor Vola.ro, faţă de o lună normală, în timpul stării de urgenţă, aproximativ 95% dintre zborurile clienţilor lor au fost anulate, iar vânzările de bilete au scăzut până la un minim de -88% în luna aprilie. Peste 40.000 de clienţi ai Vola.ro au fost afectaţi de modificările de zboruri, pagubele ridicându-se la circa 6 milioane de euro, însă 71% dintre aceştia au primit deja soluţii de rambursare în valoare totală de peste 4.2 milioane de euro.
     

  • CFR Călători: Studenţii îşi vor putea rezerva online călătoria cu trenul

    CFR Călători anunţă că studenţii îşi vor putea cumpăra bilete online sau de la automate, pentru reducerea timpului de aşteptare la casele de bilete.

    Compania CFR Călători a încheiat un protocol cu trei organizaţii studenţeşti reprezentative cu privire la procedura prin care studenţii să aibă posibilitatea de a-şi procura bilete de tren online. Totodată, Ministerul Transporturilor şi CFR Călători fac demersuri pentru promovarea unui proiect de hotărâre de guvern pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru elevi şi studenţi aprobate prin HG nr. 42/2017.

    După aprobarea acesteia, studenţii care vor dori eliberarea online a biletelor sau abonamentelor de tren vor trebui să-şi creeze un profil de utilizator pe site-ul CFR Călători sau la casele de bilete dotate cu sistem electronic de emitere pentru înscrierea datelor care atestă calitatea de student şi dreptul la gratuitate.

    „Studenţii reprezintă o categorie importantă printre călătorii noştri şi din acest motiv am căutat împreună cu Ministerul Transporturilor o soluţie care să le permită procurarea online a biletelor de tren. Am continuat astfel politica asumată la începutul anului de a pune în centrul atenţiei călătorul şi nevoile sale şi sperăm că acest pachet legislativ şi platforma informatică aferentă să fie finalizate până la începerea anului universitar. Această măsură este doar una dintr-o serie mai lungă din cadrul Strategiei de Digitalizare a CFR Călători prin care ne dorim să schimbăm substanţial experienţa călătoriei cu trenul”, a declarat directorul general CFR Călători, Dan M. Costescu.

    La discuţiile purtate la sediul CFR Călători au participat reprezentanţi ai Uniunii Studenţilor din România (USR), ai Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi ai Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS).

    „Ne bucurăm că am reuşit să obţinem o victorie importantă pentru toţi studenţii şi apreciem deschiderea de care a dat dovadă CFR Călători şi MTIC. Considerăm că această decizie este cu atât mai benefică în contextul actual de pandemie”, a declarat Alexandru Vasile, preşedinte USR.

    „Este inerent faptul că în actualul context de pandemie situaţia cu care din păcate ne-am obişnuit în ultimii 3 ani nu mai putea continua astfel. Ne bucurăm că într-un final am identificat o alternativă care asigură studentului respectarea dreptului de a procura bilete online după 3 ani de demersuri ale federaţiei către autorităţile competente”, a declarat Horia Oniţa, preşedinte ANOSR.

    Potrivit CFR Călători, s-a discutat şi cu studenţii români din străinătate asupra condiţiilor tehnice pentru a permite accesul gratuit al acestora cu trenul. Urmează să fie stabilită procedura legală prin care acest lucru să devină posibil. „Comunitatea noastră a făcut solicitări încă de anul trecut, iar astăzi prin semnarea acestui acord CFR Călători transmite un semnal că studenţii români din străinătate contează şi trebuie luaţi în discuţie cu restul studenţilor din ţară”, a afirmat Robert Stridie, preşedinte LSRS.

  • Operatorii aerieni continuă să anunţe reduceri pentru încurajarea călătoriilor. Spre ce destinaţii oferă Wizz Air reduceri ale preţului biletelor de 20%

    Operatorul aerian low-cost Wizz Air anunţat astăzi un discount de 20% (care se aplică tarifului, dar nu include taxa de administrare) pentru toate zborurile, indiferent de destinaţie. Promoţia e valabilă pentru toţi clienţii (până la 23:59 ora Europei Centrale şi de Est) pentru toate rutele, zborurile putând avea loc la orice dată, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

    Reprezentanţii companiei adaugă că Wizz Air a anunţat recent o serie de măsuri de igienizare crescute pentru a asigura sănătatea şi siguranţa clienţilor şi ale echipajului. Ca parte a acestor noi protocoale, pe tot parcursul zborului, atât echipajul cabinei, cât şi pasagerii sunt obligaţi să poarte măşti de protecţie, echipajul de cabină fiind, de asemenea, obligat să poarte mănuşi. Aeronavele Wizz Air sunt supuse periodic unui proces de nebulizare performant cu o soluţie antivirală iar, conform programului de curăţare zilnic strict al WIZZ, toate aeronavele companiei sunt dezinfectate peste noapte cu aceeaşi soluţie antivirală. Şerveţele dezinfectante sunt înmânate fiecărui pasager la intrarea în aeronavă, revistele au fost scoase din aeronavă, iar în ce priveşte cumpărăturile de la bord, încurajăm pasagerii să efectueze plata prin mijloace fără contact. Pasagerii sunt rugaţi să urmeze măsurile de distanţare fizică introduse de autorităţile locale şi sunt încurajaţi să efectueze toate achiziţiile înainte de zbor online (de exemplu: bagaje, prioritate la îmbarcare etc.), pentru a reduce la minimum orice posibil contact fizic în aeroport.

    Wizz Air operează o flotă de 124 de aeronave Airbus A320 şi A321. O echipă de profesionişti în aviaţie asigură servicii superioare şi tarife foarte scăzute, ceea ce face ca Wizz Air să fie alegerea preferată a 40 de milioane de pasageri în anul financiar F20, care s-a încheiat pe 31 martie 2020. Wizz Air este listată la London Stock Exchange cu abrevierea WIZZ.

     

     

     


     

  • Wizz Air a anunţat o promoţie cu 100.000 de bilete vândute la un preţ de 9,99 de euro.Vezi unde poţi zbura

    Operatorul aerian low-cost Wizz Air a anunţat o promoţie cu 100.000 de bilete vândute la un preţ de 9,99 de euro pentru zborurile cu destinaţia sau plecare din Milano, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

    Compania aeriană a anunţat recent o serie de măsuri de igienizare crescute pentru a asigura sănătatea şi siguranţa clienţilor şi ale echipajului. Ca parte a acestor noi protocoale, pe tot parcursul zborului, atât echipajul cabinei, cât şi pasagerii sunt obligaţi să poarte măşti de protecţie, echipajul de cabină fiind, de asemenea, obligat să poarte mănuşi. Potrivit reprezentanţilor companiei, aeronavele Wizz Air sunt supuse periodic unui proces de nebulizare performant cu o soluţie antivirală iar, conform programului de curăţare zilnic strict al WIZZ, toate aeronavele companiei aeriene dezinfectate peste noapte cu aceeaşi soluţie antivirală.

    Pasagerii sunt rugaţi să urmeze măsurile de distanţare fizică introduse de autorităţile locale şi sunt încurajaţi să efectueze toate achiziţiile înainte de zbor online (de exemplu: bagaje, prioritate la îmbarcare etc.), pentru a reduce la minim orice posibil contact fizic în aeroport.

    Wizz Air este cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est şi operează o flotă de 122 de aeronave Airbus A320 şi A321.


     

  • Veşti bune pentru pensionari: Casa Naţională de Pensii Publice a anunţat reluarea acordării de bilete de tratament balnear

    Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a anunţat, recent, că se pregăteşte pentru reluarea activităţii privind acordarea prestaţiilor sub forma biletelor de tratament balnear, conform comunicatului publicat pe site-ul instituţiei.

    Persoanele interesate pot depune cererile la casa de pensii  în a cărei rază teritorială domiciliază. Pentru evitarea aglomeraţiei la sediile caselor de pensii recomandăm transmiterea cererilor prin poştă sau prin e-mail.

    CNPP reia activitatea de acordare a biletelor de tratament balnear, după aproape 3 luni de zile în care această activitate a fost suspendată ca urmare a situaţiei actuale. În data de 16 martie 2020, CNPP anunţa suspendarea activităţii de eliberare a biletelor de tratament balnear prin intermediul sistemului pe care îl administrează şi gestionează.

    La data de 16 martie, CNPP anunţa că biletele care au fost eliberate până la această dată vor fi anulate, urmând ca beneficiarilor să li se restituie integral contribuţia, la cerere. Ulterior reluării activităţii, aceste persoane vor putea să solicite un nou bilet de tratament pentru anul în curs.

    Recomandarea instituţiei este ca cererile tip să fie transmise prin poştă sau prin e-mail.

    De reţinut:

    1. La depunerea cererii pentru acordarea unui bilet de tratament balnear, pensionarul nu mai este obligat să depună copia actului de identitate şi talonul de pensie.
    2. Prima serie de tratament disponibilă şi unităţile care vor asigura serviciile aferente vor fi anunţate în timp util, prin postarea pe portalul CNPP.
    3. Modelul de cerere poate fi descărcat aici.
    4. Datele de contact ale caselor teritoriale de pensii se regăsesc pe pagina web a acestora.

    În România sunt 31 de staţiuni balneare, conform datelor publice. În 2018 în aceste staţiuni au fost peste 1 milion de turişti, în creştere cu 8% faţă de anul precedent, arată calculele ZF pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS). Însă mai puţin de 5% dintre aceştia sunt turişti străini. 

     

     

  • Disperarea după turişti atinge cote maxime. Un director executiv din turism oferă 1.000 bilete de avion GRATUITE spre Las Vegas

    Derek Stevens, care conduce două proprietăţi în Las Vegas, oferă bilete gratist celor care doresc să zboare spre „Oraşul Păcatelor”, potrivit foxnews.com.

    El a anunţat că oferă 1.000 de bilete gratis ca parte a unei promoţii intitulate „Keep America Flying”.
    „Vreau să vă întâmpin înapoi în Las Vegas şi pentru a face acest lucru, cumpăr 1.000 de zboruri din diverse oraşe ale ţării şi de la diferiţi operatori aerieni. Plătim noi”, a spus Stevens într-un material video pe care l-a postat pe Twitter.

    Proprietăţile sale, D Las Vegas şi Golden Gate Hotel & Casino, se vor redeschide pe 4 iunie. „Evident eu şi echipa mea ne-am bucura să staţi la hotelurile noastre.

    Dar dacă nu faceţi acest lucru nu este o problemă fiindcă Las Vegas are nevoie de voi. Comunitatea noastră are nevoie de voi. Încercăm doar să ne aducem propria contribuţie, să păstrăm America zburând şi Las Vegas dezvoltându-se”.

    Promoţia însă include zborurile doar spre Las Vegas – participanţii trebuie să îşi cumpere propriile zboruri de întoarcere.