Tag: avansare

  • Rusia acuză SUA că “mimează” lupta împotriva Stat Islamic în Irak şi Siria

    “Fluxul continuu de terorişti din Irak declanşează întrebări serioase cu privire la obiectivele operaţiunilor împotriva teroriştilor efectuate în regiune de către aeronavele americane şi aşa-numita coaliţie internaţională. În septembrie, când a început operaţiunea desfăşurată de trupele siriene sprijinite de forţele aerospaţiale ruse pentru recucerirea provinciei Deir Ez-Zor, coaliţia internaţională condusă de SUA a redus substanţial intensitatea atacurilor împotriva Stat Islamic în Irak, la câteva pe zi, efectuând de aproape cinci ori mai puţine atacuri decât în Siria”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce rămâne pentru România după revoluţia lui Macron în UE? “Nu mai avem de ales, trebuie să grăbim convergenţa reală cu UE ca să nu rămânem pe dinafară”.

    Este frumos când preşedintele Franţei popune ca fiecare elev sau student din UE să petreacă şase luni într-o altă ţară şi să înveţe cel puţin două dintre limbile vorbite în Uniunea Europeană. Dar cât de acceptabilă este unificarea unor taxe pe care o sugerează ambiţiosul preşedinte francez?

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Ce rămâne pentru România după revoluţia lui Macron în UE? “Nu mai avem de ales, trebuie să grăbim convergenţa reală cu UE ca să nu rămânem pe dinafară”.

    Este frumos când preşedintele Franţei popune ca fiecare elev sau student din UE să petreacă şase luni într-o altă ţară şi să înveţe cel puţin două dintre limbile vorbite în Uniunea Europeană. Dar cât de acceptabilă este unificarea unor taxe pe care o sugerează ambiţiosul preşedinte francez?

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Carmistin anunţă preluarea Avicola Târgu Jiu; Grupul va investi 20 de milioane de euro pentru modernizarea companiei achiziţionate

    “La momentul actual, instalaţiile nu sunt funcţionale, toate autorizaţiile au fost retrase, iar pentru reluarea activităţii va fi necesară reautorizarea, atât a abatorului, cât şi a fermelor. Până la sfârşitul anului 2015 au funcţionat 4 ferme (34 hale) şi abatorul”, a declarat Iustin Paraschiv, proprietarul grupului Carmistin.
     
    Unitatea din Gorj deţine un abator cu o capacitate 4000 capete/oră, 9 ferme pentru creşterea păsărilor, parc auto (nefuncţional), un bloc pentru birouri, platformă de gunoi şi 66 de hectare de teren. Dintre cele 9 ferme, doar 4 au fost menţinute în funcţiune după privatizare, restul fiind abandonate şi lăsate să se degradeze. Planul de afaceri pentru relansarea capacităţilor din Gorj prevede redeschiderea primelor ferme în primăvara anului viitor, iar toate platformele vor fi modernizate în 2018.
     
    “Având în vedere strategia de dezvoltare a grupului prin investiţii în ferme zootehnice, am decis această achiziţie, care astăzi nu înseamnă decât un complex avicol falimentar. La finalizarea retehnologizării platformei avicole de la Târgu Jiu, compania Avirom, parte a grupului Carmistin, va angaja 600 de persoane”, a adăugat Paraschiv.
     
    Carmistin a preluat în urmă cu 11 ani platforma agricolă deţinută de Oltchim, iar în urma retehnologizării fermelor a ajuns să producă şi să abatorizeze anual peste 10 milioane de pui. În ultima periodă, Avicarvil, compania specializată a grupului Carmistin, prin care s-a realizat şi tranzacţia de la Târgu Jiu, a reuşit să listeze mărcile sale (La Provincia şi NaturAvi) şi să nu mai livreze exclusiv marca proprie a magazinului. Magazinele în care Avicarvil vinde cu branduri proprii sunt Profi, Billa, Carrefour, Metro, Selgros, Cora, Supeco şi Artima. Avicarvil livrează încă marca proprie a retailerului în Kaufland şi Cora.
    Piaţă cărnii de pasăre a avut în 2016 o creşte mică, de 5,53%, la nivel de comerţ modern plus comerţ clasic (fără export şi consumul în HORECA). Este o piaţă estimată la 260 milioane de euro anual, conform institului de cercetare Strategic Market Vector, pe baza unei metodologii care scanează piaţa pornind de la datele înregistrate de la marile lanţuri sau a monitorizării unui eşantion de magazine reprezentativ la nivel naţional.
     
    Despre Carmistin
    Grupul Carmistin s-a format în anul 2003, odată cu implicarea în afaceri a antreprenorului Iustin Paraschiv, care a dezvoltat noi linii de business îndreptate către producţia agricolă şi ferme zootehnice (linia de agricultură cu aprox 5.000 ha teren în două ferme, linia de vită cu fermă de 10.000 capete tăuraşi la îngrăşat, linia de porc cu 250.000 capete porc producţie anuală şi linia de pasăre care urmează să producă peste 20 milioane păsări anual)

     

  • Samsung începe să investească în maşinile autonome

    Fondul Samsung pentru Inovare în Automotive va fi dedicat tehnologiilor maşinilor autonome care includ şi senzori smart, sisteme Machine Vision, inteligenţă artificială, calculatoare de mare performanţă, soluţii de conectivitate, soluţii de siguranţă pentru automobile, securitate şi confidenţialitate.

    HARMAN, care a fost achiziţionată de către Samsung în acest an, a înfiinţat o nouă unitate strategică de business (SBU) pentru sisteme avansate de asistenţă pentru şoferi (ADAS). Noua unitate HARMAN, ce va fi integrată în divizia Connected Car de la HARMAN, va lucra cu Centrul de Inovare şi Strategie Samsung (SSIC) pentru a dezvolta tehnologii ce vizează vehicule conectate mai inteligente şi mai sigure. Echipa pentru Mecanisme Smart SSIC este un grup de inginerie auto, dedicat creării de soluţii de mobilitate de ultimă generaţie.

    Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, accidentele rutiere sunt în top 10 cauze de deces la nivel global. Doar în Statele Unite, cele mai recente date redau un număr de peste 35,000 accidente fatale anual. Obiectivul Samsung pe piaţa automotivă este să aducă un număr de tehnologii noi pe piaţă, ce includ atât senzori, cât şi soluţii de procesare de date, care vor contribui la siguranţa vehiculelor. Aceste tehnologii vor crea o experienţă a condusului mai confortabilă şi convenabilă.

    Pentru a răspunde cererii de soluţii integrate, în special cele pentru condusul autonom, Samsung şi HARMAN vor utiliza soluţii de inginerie, calculatoare de mare performanţă, tehnologii senzoriale, algoritmi, inteligenţă artificială, precum şi soluţii de conectivitate şi cloud care fac posibile sistemele avansate de asistenţă pentru şoferi (ADAS) şi conducerea autonomă.

    Prima investiţie strategică a Fondului Samsung pentru Inovare în Automotive va fi TTTech, lider în siguranţa funcţională, reţele deterministe, sisteme incorporate în timp real şi integrare complexă de software pentru ADAS şi platforme de conducere automată. TTTech plănuieşte să utilizeze investiţia Samsung pentru a îmbunătăţi operaţiile şi tehnologiile de siguranţă ale condusului autonom. Tehnologia companiei, precum şi noua platformă MotionWise vor accelera dezvoltarea, integrarea şi validarea noilor standarde pentru vehicule şi producătorii specializaţi. De asemenea, investiţiile anterioare făcute de Samsung au inclus acţiuni în startup-uri din industria auto, printre care AImotive şi Renovo pentru conducere autonomă, Quanergy, TetraVue şi Oculii pentru senzori, Autotalks şi Valens pentru conectivitate şi Graphcore pentru calculatoare de performanţă ridicată.

    Samsung deţine licenţe pentru testarea programelor software de conducere autonomă şi componentelor hardware în Coreea de Sud şi California. Samsung se va concentra doar pe colaborarea cu fabricanţii şi reprezentanţii auto pentru a dezvolta următoarea generaţie a industriei auto.

  • Entersoft România: Reducem costurile pentru IMM-uri şi pregătim split-TVA

    Reducerea este menită să încurajeze micile firme din România să investească în instrumente informatice care să ajute la îmbunătăţirea productivităţii şi la creşterea veniturilor, chiar şi în perioadele în care legislaţia fiscală trece prin schimbări importante. De altfel, Entersoft garantează tuturor clienţilor săi, companii mici sau de tip enterprise, că toate soluţiile sale vor integra noile reglementări referitoare la split-TVA de la scurt timp după ce normele de aplicare a legii vor fi disponibile. Entersoft România va testa ea însăşi noul mecanism de colectare şi plată defalcată a TVA, de îndată ce normele o vor permite, marcând astfel prima implementare a noii versiuni de ERP cu split-TVA.

    În România activează cca 600.000 de companii mici şi medii, însă conform unui raport al Băncii Naţionale, doar 60% dintre acestea reuşesc să-şi conserve poziţia de piaţă. 35% dintre IMM-uri înregistrează scăderi considerabile ale cifrei de afaceri şi devin microîntreprinderi. De asemenea, doar 5% dintre micro-întreprinderile româneşti reuşesc să devină IMM-uri într-un orizont de cinci ani. Printre cauzele acestui regres se afla slaba utilizare a soluţiilor informatice, ceea ce face ca managementul acestor companii să fie lipsit de suport decizional şi control asupra afacerii. 

    Entersoft Expert se adresează acestei categorii de organizaţii pentru care soluţiile ERP clasice sunt prea scumpe, prea complexe, necesitând investiţii considerabile în infrastructură IT, dar şi timp îndelungat de implementare. Versiunea Expert oferă toate funcţionalităţile necesare unei companii mici şi poate fi instalată pe serverele beneficiarului, dar şi accesată din cloud, ceea ce duce la reducerea costurilor cu infrastructura şi scurtarea timpului de implementare.

    „Entersoft Expert are, în principal, avantajul unui echilibru bun între preţ şi calitate. Practic, o companie mică poate avea acces în doar una-două luni la un ERP complet, plătind un abonament anual de la 150 de euro pentru un utilizator. Implementarea include şi analiza de business, personalizarea soluţiei şi cursurile pentru utilizarea soluţiei. Majoritatea companiilor aleg versiunea cloud care este mai accesibilă şi nu implică investiţii în echipamente. Astfel, cu un cost accesibil, antreprenorul sau directorul unei companii mici sau mijlocii poate avea vizibilitate deplină asupra afacerii şi poate şti în orice moment situaţia reală a vânzărilor, încasărilor, debitelor, cheltuielilor şi profitabilităţii”, afirma Cristi Cozic, Country Manager Entersoft România.

    Soluţia Entersoft Expert este utilizată, în prezent, de peste 1000 de companii din România şi regiune. Cel mai recent beneficiar al soluţiei Entersoft Expert este ADC BlackFire, distribuitor international de jucării, prezent şi pe piaţa locală. Lista de referinţe de pe piaţa locală mai include şi companii precum Update Advertising, Bardi Auto, Presto Construct, UnionCo, Forever21, APT Resources, ND Medhealth, Cafex, Open Fields şi Editura Univers Enciclopedic.

     

  • Arta pe care nu ştii cum să pui preţ

    Apar însă probleme legate de stabilirea preţului de vânzare al unor asemenea lucrări, pe care pentru moment piaţa nu prea ştie unde să le încadreze, la lucrări de artă video sau la sculpturi?

    Pe lângă opera în sine, mai trebuie luat în calcul şi echipamentul care permite vizualizarea ei, care trebuie să includă actualizări pentru ca posesorul să se poată bucura de ea oricând. Lucrările de artă virtuală variază în prezent de la 2.500 la 6.500 de dolari pentru un artist începător la 100.000 sau chiar 300.000 de dolari pentru artişti cunoscuţi, afirmă experţii specializaţi în acest tip de artă.

  • Combinatul de la Oţelu Roşu va fi vândut unei companii turceşti cu 19 milioane de euro

    Primarul oraşului Oţelu Roşu, Luca Mălăiescu, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că a fost informat, în urmă cu două zile, de către reprezentanţii firmei Mechel, că oţelăria va fi vândută unei companii turceşti.

    “Combinatul nu a fost vândut încă, dar sunt discuţii foarte avansate pe tema aceasta. Va fi vândut unei companii turceşti. Am avut o întâlnire cu reprezentanţii Mechel, care au considerat că este benefic să-mi aducă la cunoştinţă faptul că deja sunt în discuţii foarte avansate cu o societate din Turcia. Compania Mechel are datorii la bugetul de stat de 20 de milioane de euro şi ei primesc 19 milioane pentru vânzarea combinatului, mai pun ei un milion de euro şi se achită de datorii. Mechel are pus sechestru pe tot ce are în România, din cauza datoriilor”, a declarat Luca Mălăiescu.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fitbit lansează primul său ceas inteligent dedicat monitorizării mişcării şi activităţilor sportive

    Fitbit Ionic are integrat şi un senzor SpO2 pentru ca, în viitor, dispozitivul să poată identifica şi boli precum apneea în somn. Mai mult, produsul vine echipat cu un sistem GPS de ultimă generaţie, iar tehnologia avansată permite o monitorizare mai precisă a pulsului. Ionic are o memorie de stocare de 2.5 GB, transmite în timp real notificări primite pe telefonul mobil şi are o gamă variată de aplicaţii native

    Durata de viaţă a bateriei între încărcări este de peste 4 zile, produsul fiind compatibil cu cele mai importante sisteme de operare, iOS, Android şi Windows Phone. Fitbit Ionic are şi o rezistenţă la apă de până la 50 metri. 

    ”Fitbit Ionic este un produs unic. În primul rând, este o platformă dedicată sănătăţii şi activităţii sportive care combină experienţa personalizată a fiecărui purtător, cu informaţii mult mai detaliate, bazându-se pe cea mai avansată tehnologie dezvoltată până acum. Putem spune că, odată cu lansarea Fitbit Ionic, dăm startul unei adevărate revoluţii în monitorizarea stării de sănătate a fiecăruia dintre noi, acum şi în viitor.”, spune James Park, co-fondator şi CEO Fitbit.
     

  • Retrospectiva săptămânii: cu bune şi rele

    + Simona Halep se află pe locul 10 în topul celor mai bine plătite sportive din lume în 2017, potrivit publicaţiei internaţionale Forbes. În ultimii 11 ani Halep a strâns 6,2 milioane de dolari din premii şi sponsorizări.

    +  Valabilitatea paşapoartelor va fi prelungită la 10 ani pentru persoanele care au peste 25 de ani. Până acum valabilitatea acestora era doar de cinci ani.

    + Cea mai ieftină maşină electrică din lume se vinde în China cu doar 5.300 de dolari. Baojun E100 este conceput pentru aglomeraţia din China, fiind un vehicul mic, iar autonomia acestuia este de până la 155 de kilometri.

    + Economia României continuă să crească susţinut: PIB-ul a avansat cu 5,9% în T2, faţă de o creştere de 5,7% în primele trei luni ale anului. Comparativ cu primele trei luni din 2017, al doilea trimestru al anului a adus un avans de 1,6%. În T1, PIB-ul înregistrase un plus de 1,8% faţă de ultimul trimestru din 2016.

    + O echipă de cercetători de la ETH din Elveţia a realizat o inimă imprimată 3D ce este similară cu una reală şi bate aproape la fel ca aceasta. Dispozitivul ar putea revoluţiona medicina, având în vedere că 26 milioane de oameni din lume aşteaptă transplanturi
    de inimă.

    + Un pahar de vin consumat zilnic poate reduce cu 25% riscul dezvoltării unor boli diverse, iar cei care consumă vin în cantităţi moderate au şanse mult mai mici să aibă probleme cardiovasculare. Unul dintre autorii studiului a precizat că există un echilibru foarte fragil între efectele pozitive şi cele negative ale consumului de alcool.

    +  Amazon lansează un serviciu prin care comenzile online pot fi ridicate în câteva minute. Serviciul, numit Instant Pickup, a fost lansat până acum în apropierea a cinci campusuri universitare din SUA.

    + Bill Gates a donat acţiuni Microsoft echivalente cu 5% din averea sa, adică 4,6 miliarde de dolari. Beneficiarul nu a fost dezvăluit, dar Gates face majoritatea donaţiilor către Bill & Melinda Gates Foundation.

    + Nouă elevi din Constanţa au luat locul I la un concurs NASA. Juriul a fost impresionat de proiectul lor, care prevede popularea planetei Venus. La concursul de design ştiinţific din Florida au participat 240 de concurenţi din ţări de pe toate continentele.

     

    – Tarom a înregistrat pierderi de patru ori mai mari (104 milioane lei) în prima jumătate a acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut (28,6 milioane lei).

    – Companiile din România sunt reticente la folosirea serviciilor cloud, doar în Bulgaria procentul fiind mai mic. Dintre statele membre ale UE, achiziţia de servicii cloud de către companii a fost cel mai des întâlnită în Finlanda (57%), Suedia (49%) şi Danemarca (42%), în 2016. La polul opus se situează Bulgaria (7%) şi România (9%).

    – Slabă cultură cinematografică: doar 7,1% din populaţia României de peste 16 ani merge cel puţin de patru ori la cinema, în timp ce 6,2% din locuitorii Greciei vizionează filmele în săli de cinema, cei mai activi cinefili europeni fiind francezii (29,3%), potrivit datelor Eurostat.

    – 15 state din Uniunea Europeană, inclusiv România, alături de Elveţia şi Hong Kong, sunt afectate de scandalul ouălor contaminate cu insecticid. Retailerii din câteva state europene au retras din supermarketuri milioane de ouă, ca măsură de precauţie faţă de o posibilă contaminare cu pesticide a ouălor provenite din Belgia şi din Olanda.

    – Deficitul de cont curent al României s-a adâncit la 2,7 miliarde de euro, după primele şase luni ale anului. Este cu 40% mai mare faţă de anul trecut.

    – 4 din 10 români mănâncă produse semipreparate. Vânzările de produse ambalate vor creşte cu peste 6%, în fiecare an, până în 2020, arată studiile. În prima jumătate a anului consumul a avansat cu aproape 8% pe fondul majorărilor salariale.

    – Românii şi letonii cheltuiesc cei mai puţini bani în vacanţă, adică o sumă medie de 116 euro într-o vacanţă de cel puţin o noapte, iar cei mai mulţi bani cheltuiesc locuitorii din Luxemburg, în jur de 740 de euro.