Tag: apa

  • De ce nu ar trebui să beţi niciodată ceaiul şi cafeaua oferite în avion

    Zborurile la primele ore ale dimineţii sunt neplăcute, iar cafeaua oferită în avion ar putea să îndulcească puţin trezitul de dimineaţă. Totuşi, ar trebui să vă gândiţi de două ori înainte de a accepta băutura caldă oferită de însoţitorii de zbor. Potrivit unui articol publicat de Business Insider, „Cafeaua oferită în avioane este dezgustătoare pentru că nimeni nu spală recipientul folosit în fiecare dimineaţă. Cei care sunt plătiţi cu foarte puţin nu dau doi bani pe curăţarea acestuia. Un alt motiv este faptul că nu le sunt furnizate produsele de curăţat necesare pentru a face acest lucru”.

    În plus,”(…), vehiculul care alimentează avionul cu apă potabilă pentru spălarea mâinilor şi prepararea cafelei este parcat lângă cel folosit pentru golirea toaletelor, când nu ar trebui să fie aşa. Cel care alimentează cu apă aeronava deseori foloseşte mănuşi pe care nu le-a schimbat mai bine de doi ani”.

    Potrivit NBC 5, apa pentru ceaiul şi cafeaua din avioane vine de la robinet, nu dintr-o sticlă. Potrivit unei analize a Environmental Protection Agency (Agenţia de Protecţie a Mediului din Statele Unite) pe 158 de aeronave de pasageri, realizată în anul 2004, 13% din apa aflată în recipientele cu care sunt serviţi pasagerii conţineau un tip de bacterie din grupul de care ţine E.coli. Business Insider scria că un studiu suplimentar al EPA arăta că unu din fiecare opt avioane nu îndeplineşte standardele agenţiei pentru siguranţa apei.

  • Cum arată cel mai mare aquapark din România. Este şi cea mai mare investiţie publică de acest fel din ţară – GALERIE FOTO – VIDEO

    Deschis în 2016 cu o investiţie de 20 de milioane de euro, jumătate asiguraţi din fonduri europene, aquaparkul Nymphaea din Oradea reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte care au contribuit la dezvoltarea oraşului din nord-vestul ţării. 

    Este, totodată, şi cea mai mare investiţie publică de acest fel din România. Liviu Andrica, directorul general al Administraţiei Domeniului Public Oradea, în întreţinerea căreia se află aquaparkul Nymphaea, spune că această locaţie a fost aleasă datorită poziţionării şi a resursei naturale de apă geotermală.

    În 2017, cifra de afaceri realizată de aquaparkul Nymphaea a fost de 14 mili­oane de lei (3,2 mil. euro), iar profitul s-a ridicat la 4,8 milioane de lei (1,04 mil. euro). Potrivit lui Andrica, previziunile sunt optimiste şi pentru anul acesta: în primul semestru al lui 2018 cifra de afaceri a crescut cu 32% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar profitul realizat în prima parte a anului înregistrează o creştere de aproape 90% faţă de perioada similară din 2017.

    Aquaparkul Nymphaea are în prezent 91 de angajaţi. Anual, reprezentanţii parcului continuă să investească între 70.000 şi 100.000 de euro, bani direcţionaţi mai ales spre dotarea cu aparatură specifică activităţii de întreţinere şi curăţenie, dar şi pentru promovare; anul acesta, valoarea investiţiilor bugetate este de 100.000 de euro, dintre care o parte vor fi dedicaţi construirii de noi spaţii de alimentaţie publică şi echipamente de divertisment. „Dorim să dezvoltăm partea de divertisment oferit clienţilor, prin organizarea unor evenimente pentru copii şi tineri: spectacole şi concerte”, spune Andrica.

    În timpul săptămânii, aquaparkul înregistrează zilnic în jur de 600 de clienţi, iar în timpul weekendului, în sărbătorile legale şi în minivacanţe, numărul acestora urcă până la 1.500. „Clienţii noştri sunt, în general, persoane active, din toate categoriile de vârstă, media fiind de 25-30 de ani”, spune reprezentantul parcului. În ceea ce priveşte clienţii străini, de la deschidere până în prezent, numărul acestora a fost destul de mic, reprezentând un procentaj de doar 2-3% din total.

    Nymphaea este deschis pe toată durata anului. În intervalul mai-septembrie funcţionează atât partea interioară cât şi cea exterioară, iar în perioada octombrie-aprilie, doar partea de interior, dotată cu opt bazine, patru tobogane, o zonă de saune, baie turcească, loc de joacă pentru copii, zonă de relaxare, spaţii pentru masaj, restaurant şi bar. „Chiar şi în lunile de iarnă activitatea desfăşurată este generatoare de profit, veniturile lunare medii fiind de 250.000 euro”, spune Andrica.

  • Reabilitarea ţevilor RADET ar putea dura patru ani, iar costul este de peste un miliard de lei

    „În ultima perioadă, în cadrul reţelelor de transport a agentului termic s-au produs avarii repetate ce au condus la întreruperi în alimentarea cu căldură a consumatorilor şi la reducerea parametrilor de funcţionare a sistemului. Problemele apărute în funcţionarea şi explotarea sistemului de termoficare al Municipiului Bucureşti s-au produs din mai multe cauze”, se arată în proiectul de hotărâre al CGMB pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici necesari investiţiei de reabilitare a sistemului de termoficare.

    Astfel, potrivit proiectului, suma necesară pentru reabilitarea a peste 100 de kilometri de conducte este de 1,2 miliarde de lei, cu tot cu TVA.

    Durata lucrărilor este, potrivit proiectului, de patru ani.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea unui succes transformat în coşmar: cum s-a năruit în câteva zile un imperiu de miliarde construit într-o viaţă

    Fondatorul Hyflux, o companie de alimentare cu apă şi energie din Singapore, a avut două săptămâni cumplite pentru că protecţia împotriva creditorilor de la instanţă a companiei va expira la sfarşitul lunii. O preluare care ar fi putut menţine compania pe linia de plutire s-a prăbuşit, iar sute de creditori furioşi au protestat în public, în timp ce guvernul pare să intre şi să preia o parte din cea mai mare valoare a companiei la un preţ foarte mic, conform TheStar.

    Olivia Lum, fondatorul afacerii, a câştigat un şir de premii internaţionale ce au plasat-o în rândul celor mai  apreciaţi întreprinzători de sex feminin din lume. Afacerea ei generează acum întrebări cu privire la cultura investiţiilor din Singapore, astfel afectând reputaţia insulei referitoare la modul în care îşi desfăşoară activitatea companiile de acolo.

    Satisfăcut cu creanţe negarantate şi anunţuri de plată în valoare de 2,8 miliarde de dolari, Hyflux se află în pragul insolvenţei, lăsând mii de deţinători de obligaţiuni care îşi pierd banii să se întrebe cum o astfel de companie respectată ar putea să se prăbuşească atât de repede.

    În centrul acestei întrebări se află Olivia Lum, în vârstă de 58 de ani, un orfan care a ieşit din sărăcie pentru a construi unul dintre cele mai de succes branduri din Singapore. În acest proces, ea a obţinut lauda primului ministru al Singapore, Lee Hsien Loong, iar când a deschis cea mai mare fabrică de desalinizare a naţiunii în 2013 şi-a făcut o avere personală estimată în prezent la 200 millioane de dolari, potrivit  Bloomberg.

    În tinereţea sa, Lum a câştigat un loc la facultatea de chimie la Universităţii Naţionale din Singapore şi s-a alăturat Glaxo Pharmaceuticals ca şi chimist, unde a aflat despre modalităţile de tratare a apei. Salariul ei i-a permis să cumpere un apartament, pe care l-a vândut trei ani mai târziu, obţinând suma de 20.000 de dolari pentru a-şi începe propria companie, Hydrochem, potrivit site-ului Hyflux.

    Cu alţi doi angajaţi, Lum a bătut la uşile fabricilor din Singapore şi Malaezia pentru a vinde echipamente terţe pentru tratarea apei. Compania s-a extins în China şi, până în 1999, şi-a dezvoltat propria tehnologie prin utilizarea membranelor de ultrafiltrare cu fibre goale.

    Lum a trebuit să convingă corporaţiile că marca ei din Singapore poate concura cu nume mari. Unul dintre primii săi clienţi a fost parcul de păsări din Singapore, care tocmai dobândise „nişte pinguini imperiali foarte, foarte scumpi”, a spus Lum la studenţii de la Yale-NUS din Singapore în 2015.

    Ea a spus că şeful parcului i-a întrebat: „O să-mi omori pinguinii?”

    „Am spus că o să beau eu mai întâi din acea apă. Când a văzut că încă mai supravieţuisem, şi-a dat seama ca apa ar putea fi destul de bună pinguini”. Noua tehnologie a fost descoperirea care a permis companiei să aducă tehnologii proprietare pe o piaţă care se afla sub presiune tot mai mare pentru a îndeplini standardele de mediu mai stricte din Asia şi pentru a obţine noi resurse de apă dulce în Orientul Mijlociu.

    „Totul vine de la tehnologia membranelor. Folosim membrana pentru tratarea apei uzate; folosim membrana pentru desalinizarea apei de mare şi pentru a purifica apa din aer,” a spus Lum, într-un interviu din 2005, pentru Bloomberg TV.

    În 2001, a schimbat numekw brand-ului în Hyflux şi a avut prima ofertă publică de acţiuni în valoare de 6,8 milioane de dolari, iar în termen de trei săptămâni de la începerea tranzacţionării, acţionarii şi-au dublat banii. În acelaşi an, Hyflux a câştigat primul contract pentru o uzină municipală de tratare a apei din Singapore.

    Până acum, Lum a fost  lăudată de politicieni, grupuri de afaceri şi mass-media ca model de antreprenor feminin. Ea a devenit membru nominalizat al parlamentului din Singapore, unul dintre câţiva parlamentari numiţi de preşedinte. Valoarea sa netă era de aproximativ 500 de milioane de dolari, potrivit calculelor Bloomberg.

    Printre cei care au ajutat la finanţarea fabricii s-au numărat circa 34.000 de investitori individuali care acum pierd aproape totul. Au fost atraşi de promisiunea unei marje anuale de 6% de la o companie care a fost condusă de unul dintre superstarurile naţiunii, iar mulţi şi-au investit până şi economiile de pensie.

    În timp ce Lum rămâne stabilă din punct de vedere financiar, imperiul pe care l-a cladit timp de aproape o viaţă întreagă începe să se clatine. Creşterea şi scăderea drastică a companiei a determinat ridicarea de întrebări despre cultura de afaceri din Singapore şi despre disponibilitatea investitorilor individuali de a susţine proiecte care par a avea sigiliul aprobării guvernului, adesea fără a înţelege riscurile. Într-o notă din 8 aprilie, S & P Global Ratings a avertizat că ar putea apărea mai multe neplăţi în Singapore.

    „Guvernanţa corporativă din Singapore nu este la fel de bună pe cât am vrea să credem”, a spus Mak la NUS. „Alte companii dominate de fondatori care nu sunt dispuşi să renunţe şi să aducă oamenii potriviţi pot întâmpina aceleaşi probleme,” potrivit Bloomberg.

     

  • Cele mai responsabile companii din România: Bergenbier – Te răcoreşti

    Motivaţie

    Pădurile de brazi influenţează în mod pozitiv mediul înconjurător prin reglarea circuitului apei în natură; spre exemplu, un molid la vârsta adultă reţine o tonă de apă. Tot coniferele ajută la diminuarea diferenţelor de temperatură, în pădure fiind întotdeauna mai cald iarna cu 4-6 grade şi mai rece vara cu 2 până la 4 grade, iar doi brazi maturi asigură necesarul de oxigen pentru o persoană adultă. 

    Descrierea proiectului

    Te răcoreşti este un proiect iniţiat de Bergenbier şi implementat cu sprijinul asociaţiei EcoAssist, reprezentantul legal al Plantăm fapte bune în România. În timpul proiectului au fost reîmpădurite trei zone din vestul României: 35.000 de puieţi în Bucium şi Sohodol (jud. Alba) şi 15.000 de puieţi în zona Râu de Mori (jud. Hunedoara). Plantarea celor 50.000 de brazi a asigurat 10 hectare de teren montan reîmpădurit. Proiectul a fost iniţiat în luna noiembrie 2017, iar plantarea primilor brazi a avut loc în aprilie şi mai 2018.

    Peste 200 de voluntari au dat startul acţiunilor de plantare, care au fost continuate în colaborare cu ocoalele silvice din regiune. Întreaga activitate propriu-zisă de plantare a durat aproximativ trei săptămâni, însă pregătirile au durat puţin peste patru luni. În procesul de pregătire au fost implicaţi ingineri silvici, pădurari, autorităţi, pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung a zonelor în care urma să aibă loc plantările. În 2019, campania se află la a doua ediţie, urmând ca alţi 50.000 de brazi să fie plantaţi în primăvara acestui an.

    Rezultate

    Impactul acţiunilor este unul pe termen lung, iar pentru protejarea zonelor plantate, Bergenbier se implică în următorii trei ani în toate etapele care au legătură cu menţinerea şi îngrijirea zonelor reîmpădurite. Pentru primii 50.000 de brazi, Bergenbier, Plantăm fapte bune în România şi Ocolul Silvic Abrud RA au început perioada de mentenanţă a culturii forestiere, pentru a se asigura de sustenabilitatea pădurilor proaspăt formate. În cazul în care există puieţi care nu s-au prins, ei vor fi înlocui cu noi puieţi, pentru a menţine constant numărul plantat iniţial. 


    Cifră de afaceri netă în anul 2017
    599 mil. lei

    Număr de angajaţi
    694

    Valoarea Investiţiei
    4,6 mil. euro

    Intervalul de implementare a proiectului
    noiembrie 2017 – mai 2018

  • Care este primul oraşul din România care poate intra în FALIMENT. Motivul este absolut RIDICOL

    Primăria Botoşani are de plătit o factură de 2 milioane lei, adică peste 400.000 de euro  pentru apa de ploaie. Primarul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, susţine că suma pe care municipalitatea o are de achitat pentru apa de ploaie este cu o treime mai mare decât cea de anul trecut şi că această factură cântăreşte greu asupra bugetului local.
     
    Anul trecut, Primăria Botoşani a contestat factura primită la apa meteorică, însă fără succes.
     
    ”Am primit o adresă prin care ni se spune că numai apa de ploaie pe care trebui să o plătim, şi este o sumă destul de importantă la municipiul Botoşani, este cu o treime mai mare faţă de ce s-a întâmplat în 2017. Noi plătim de pe un an în urmă. Dacă în 2017 au fost precipitaţii de 430 litri pe mp acum sunt de 680 . Înseamnă undeva peste 2 milioane lei. În 2017, am plătit 1,6 milioane lei şi am contestat şi am vorbit singuri până la urmă”, a menţionat Flutur, conform botosaninews.ro
     
    Primăriile pot decide să scutească populaţia de la plata taxei pe apa de ploaie, după ce în Monitorul Oficial au fost publicate modificările la Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare.
     
    „Autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale pot adopta hotărâri pentru scutirea populaţiei de la plata colectării, transportului, epurării şi evacuării apelor pluviale cu suportarea din bugetul local, în limita disponibilităţilor şi a sumelor alocate cu această destinaţie”, prevede un nou articol introdus în Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, modificarea fiind publicată în Monitorul Oficial.
  • Staţiunea din România care s-a transformat în 5 ani dintr-o baltă de nămol în care se scăldau bivolii într-o atracţie turistică de top

    În doar cinci ani de când şi-a deschis porţile, o staţiune din România a reuşit să atragă sute de mii de turişti. Anul trecut peste 200.000 de turişti din Ardeal dar şi din Moldova au trecut pragul complexului balnear. Cum a reuşit unul dintre cei mai apreciaţi primari din ţară să transforme în mai puţin de cinci ani, o baltă de nămol unde se scădau bivolii în una dintre cele mai apreciate şi de succes staţiuni din România? Simplu! „Cu încredere şi viziune”, spune edilul. Istoria staţiunii a început 2008 când zona a fost inclusă într-un proiect, finanţat din fonduri PHARE – „Creşterea valorii potenţialului balnear al lacurilor sărate din regiunea de Nord-Vest”, proiectul în valoare de 4,2 milioane de euro vizând amenajarea a trei staţiuni unde au existat resurse de apă sărată. 

    Află aici care este staţiunea din România care s-a transformat în doar 5 ani dintr-o dintr-o baltă de nămol într-o locaţie de top

     

     

  • Când luxul devine sustenabil

    Ei doresc ca noua lor proprietate să aibă – sau îşi vor instala singuri odată ce o vor cumpăra – centrală termică pe biomasă, eventual una suficient de puternică pentru tot satul, dacă reşedinţa se află într-o zonă rurală, panouri solare care nu arată a panouri solare ori sisteme de reciclare a apei. Se vând, de asemenea, case luxoase confecţionate din lemn luat dintr-o zonă în care se plantează 30 de copaci pentru fiecare arbore tăiat şi dotate cu piscină cu apă purificată. De asemenea, clienţii nu mai sunt interesaţi de baruri cu tot felul de băuturi alcoolice şi colecţii de sticle de şampanie cu care să se mândrească, ci preferă să aibă o zonă de bar unde se pot prepara şi consuma sucuri naturale. 

  • Cum arată unul dintre cele mai frumoase locuri din lume, la o aruncătură de băţ de România. Este o plajă superbă, transformată din cuib de piraţi în paradis turistic

    O săptămână poate părea prea scurtă pentru a vizita Alanya şi tot ce are de oferit cocheta staţiune turcească de pe ţărmul Mediteranei. Indiferent că plănuieşti să te relaxezi la plajă, să mergi pe urmele vechilor civilizaţii sau preferi să pleci într-o aventură în safari ori să te răsfeţi cu preparate din vestita bucătărie turcească, Alanya este locul în care le poţi face pe toate. Care sunt însă preţurile şi condiţiile oferite şi cu ce aşteptări trebuie să pleci la drum?

    Am zburat cu Tarom spre aeroportul din Antalya, însă în data de 14 iunie Paralela 45 a lansat un zbor charter direct pe aeroportul Gazipaşa din Alanya, ceea ce diminuează timpul petrecut în interiorul aeroportului din Antalya, supraaglomerat în vârful sezonului, dar şi orele pierdute cu transferul de la aeroport, pentru cei care aleg să îşi petreacă concediul în această destinaţie; una peste alta, drumul se reduce cu 4-5 ore. Alanya este un oraş-staţiune cochet situat la 135 de kilometri de aglomerata şi binecunoscuta Antalya, destinaţia-vedetă a anului 2018, potrivit lui Alin Burcea, CEO al Paralela 45.

    Primul lucru care m-a izbit la aterizarea în Turcia a fost un val înăbuşitor de căldură, care m-a făcut să grăbesc pasul spre scara rulantă a aeroportului. Contrar aşteptărilor, am stat doar 10 minute la controlul paşapoartelor, după care a urmat transferul la hotel, unde am fost însoţiţi de un ghid român. Drumul a durat aproximativ o oră şi 40 de minute, incluzând o pauză de 15 minute.

    Prima zi ne-am petrecut-o la plajă, iar a doua zi de dimineaţă, înarmaţi cu voie bună şi multe sticle de apă rece, am hotărât să facem o vizită la cetatea Alanyei, obiectiv pe care nu ai cum să îl ratezi. Drumul este accesibil autoturismelor, dar turiştii cu condiţie fizică bună pot opta pentru o plimbare pe jos, care permite să admiri pe îndelete peisajul. Pe măsură ce urcam, la picioarele noastre se întindea oraşul otoman, dominat de impunătorul Kizil Kule (Turnul Roşu), simbolul Alanyei, construit în 1221 la porunca sultanului Aladdin Keykubat şi care adăposteşte astăzi un muzeu.

    Pentru intrarea în cetate se plăteşte o taxă de 15 lire turceşti (3 euro), după care te poţi plimba nestingherit printre ruinele castelului şi ale unei vechi biserici bizantine, având grijă să nu te înţepi în cactuşii înalţi de 1-2 metri, care păzesc straşnic rămăşiţele trecutului. În zidurile cetăţii se cască ferestre de cer, prin care, pe vremuri, erau aruncaţi în hăurile mării trădătorii şi prizonierii. Peisajele îţi taie răsuflarea. Sub priviri se naşte o panoramă superbă, alcătuită, pe de-o parte, din clădirile cu acoperişuri cărămizii ale oraşului, iar pe de altă parte, din vapoarele şi iahturile care lăsă dâre albe de spumă în albastrul adânc al Mediteranei.   

    La cetate se poate ajunge însă şi cu telegondola, plimbare pentru care trebuie să scoţi din buzunar între 10 şi 15 lire turceşti (2-3 euro) dus-întors. Varianta aceasta este mai antrenantă, deoarece oferă acces la o parte a cetăţii unde există câteva obiective pe care le poţi vizita gratuit: un muzeu, o ţesătorie de mătase, o moschee. De asemenea, pe alei găseşti tarabe cu eşarfe şi suveniruri, iar preţurile sunt, bineînţeles, negociabile. După toate acestea, te poţi odihni o jumătate de oră la umbra unui portocal, în timp ce asculţi salahul (rugăciunea musulmană), care se aude din moscheea Süleymaniye Camisi.

    Cum nu poţi petrece o săptămână doar la plajă, riscând să te întorci bronzat într-o nuanţă prea închisă, poţi opta şi pentru alte excursii, cum ar fi un safari cu jeep-urile, disponibil atât pe timp de zi, cât şi seara, la preţul de 40 de euro, cu prânz inclus. Noi am plecat de dimineaţă, imediat după micul dejun. După o primă oprire în oraş, unde se adună convoiul de maşini, începe distracţia.

    Pe traseu, am făcut două opriri pentru poze, într-un loc de unde poţi admira portul şi panorama asupra oraşului, după care a urmat bătaia cu pistoale cu apă, pe placul tuturor, indiferent de vârstă. Este esenţial să ai prosoape şi haine de schimb, deoarece hainele ude nu se vor împăca bine cu temperaturile care scad pe măsură ce te adânceşti în munţi.

    Mai târziu, ne-am oprit într-un cătun pitoresc ascuns în munţi, unde, după ce am vizitat o casă veche de 100 de ani, ne-am odihnit la un ceai şi am mâncat pită şi roşcove coapte. Însoţitorii de grup ne-au făcut o demonstraţie de dans tradiţional şi nu s-au lăsat până nu ne-au convins şi pe noi să ne alăturăm. Am făcut, bineînţeles, şi cumpărături, iar bucuria a fost de ambele părţi: bătrânii satului erau fericiţi că au reuşit să vândă câte ceva, iar noi că am găsit eşarfe colorate şi suveniruri la preţuri derizorii.

    Obosiţi, ne-am îndreptat spre locul unde urma să luăm prânzul, care a inclus un fel principal  pui sau peşte proaspăt, din crescătoria restaurantului , servit cu garnitură de orez şi salată, şi o băutură răcoritoare fără alcool. Băuturile alcoolice se plătesc separat  o bere, de exemplu, costă cinci dolari. Un astfel de restaurant se numeşte piknik şi este amplasat pe cursul unui râu, în mijlocul naturii. Pe pontoane, sunt înşirate mese la care te aşezi pe saltelele amplasate direct pe podea; aceste popasuri dispun, de obicei, şi de tobogane sau trambuline, pentru cei care vor să facă baie în râu sau în bazinele special amenajate.

    La finalul zilei, ne-am întors nu obosiţi, ci cu bateriile încărcate şi cu regretul că s-a terminat. Luând în considerare, pe lângă atmosfera minunată, tot ce a fost inclus în preţ, consider că excursia merită fiecare cent din cei 40 de euro.

    altă experienţă de neratat este croaziera pe Mediterană, care costă tot 40 de euro, având incluse prânzul şi băuturi alcoolice şi non-alcoolice la discreţie. La 10 dimineaţa se pleacă din port, unde, datorită aspectului corăbiilor, m-am simţit ca într-un studio de filmare a producţiei Piraţii din Caraibe. De altfel, în urmă cu peste 2000 de ani, portul cetăţii era un cunoscut cuib de piraţi, înlăturaţi în cele din urmă de generalul roman Pompei.

    De-a lungul zilei, se fac patru sau cinci opriri în timpul cărora pasagerii pot înota în apele albastre ale mării, iar pentru cei care nu se descurcă, există veste de salvare. După primele două opriri am luat prânzul, care nu a fost, ce-i drept, extraordinar. A urmat petrecerea cu spumă, unde ne-am distrat foarte bine şi am dansat până la ultima melodie. După o excursie de aproximativ jumătate de zi ne-am întors, obosiţi, la hotel.

    Ne-a încântat şi plaja Kleopatra, despre care legenda spune că Marc Antoniu i-ar fi oferit-o în dar reginei Egiptului, şi care este situată printre cele mai bune plaje din lume, conform unui top realizat de TripAdvisor. Şi pe bună dreptate. Mărginită de stânci împădurite, cu nisip alb, încins, care te goneşte în apa curată, cu nuanţe de turcoaz, pare un colţ de rai din care nu ai vrea să mai pleci. Cu toate că era destul de aglomerată, acest aspect nu a reuşit să îi ştirbească în vreun fel farmecul.

    În apropierea plajei se află peştera Damlatas, cunoscută datorită proprietăţilor sale curative pentru afecţiuni respiratorii. Biletul de intrare costă mai puţin de doi euro, iar studenţii au, ca de altfel la mai toate obiectivele, un discount generos.

    Oraşul Alanya, în sine, are un farmec aparte. O plimbare pe bulevardul Ataturk, o oprire la terasele care te îmbie să te răcoreşti cu un fresh sau un ayran proaspăt, sau o tură de shopping sunt obligatorii. Şi nu mă refer la shopping în magazine, ci în bazarul care se întinde pe o rază de câteva străzi. Aici, orice este negociabil. Niciodată nu trebuie să plăteşti preţul afişat la raft, în caz că există, sau primul preţ pretins de vânzător. În majoritatea magazinelor găseşti haine, încălţăminte şi bijuterii copiate după branduri internaţionale sau case de modă celebre, mai bine sau mai prost realizate. Însă, pe lângă acestea, sunt numeroase buticuri cu suveniruri, dulciuri şi condimente, de unde cu greu te poţi abţine să nu iei tot ce îţi pică în mână. Dacă un magnet este un euro, îl obţii, cu siguranţă, la 50 de cenţi, deoarece vânzătorii coboară destul de uşor preţul la jumătate pentru majoritatea produselor.

    La sfârşit am lăsat destinaţia mea favorită, pe care am pus-o în capul listei pentru viitoarele concedii: Side. La intrarea în Side, oraşul care găzduieşte templul lui Apolo, mă simţeam ca într-un sit arheologic. Ruinele romane presărate la tot pasul îţi dădeau senzaţia că timpul a stat în loc şi că te afli într-un oraş părăsit de multă vreme. Totuşi, după puţin timp, au început să se ivească pe străduţe terase pitoreşti, umbrite de tufe imense de bougainvillea, sau floarea de hârtie, al cărei ciclamen electric contrasta cu zidurile prăfuite ale caselor. Tot ce vedeam era o încântare. Iar când am ajuns pe malul mării, simţeam că îmi vine să îmbrăţişez infinitul albastru şi să nu mai plec niciodată acasă.

    În ceea ce priveşte hotelurile din Alanya, cu siguranţă majoritatea se potrivesc pentru familiile cu copii, însă nu toate reprezintă destinaţia ideală şi pentru cupluri tinere sau pentru cei veniţi să petreacă concediul cu prietenii.

    Primele trei nopţi am fost cazaţi la hotelul Haydarpasha Palace. Când am ajuns în faţa acestuia, am avut sentimentul că mă aflu la intrarea în Disneyland. Hotelul are aspectul unui castel cu turle albastre, iar pe unul dintre ziduri era agăţat un drapel imens, reprezentând semiluna. De altfel, aproape toate hotelurile întâlnite erau dominate de pata roşie a steagului otoman.

    La intrare ne-a întâmpinat proprietarul hotelului, care ne-a ataşat personal brăţările cu care aveam acces la restaurantele şi barurile hotelului. Zilele următoare mi-au dovedit că nu a fost un gest izolat de amabilitate. Din timp în timp, îl vedeam ba pe plajă, ba la masă, mergând printre turişti pentru a vedea cum se simt şi dacă totul este în ordine. Nici de la distracţie nu a lipsit, deoarece seara am ciocnit un pahar la petrecerea ţinută în clubul hotelului. Apartamentele aveau o terasă spaţioasă şi două băi, una la parter şi una la etaj.

    Ca şi în alte complexuri hoteliere din zonă, pe malul mării se poate ajunge printr-un tunel, deoarece plaja este situată dincolo de şosea, la câteva minute de hotel. Apa şi nisipul erau curate, iar plaja încăpătoare dispunea de şezlonguri gratuite pentru clienţii hotelului. Pe plajă se află un teren de volei şi mai multe terase unde turiştii cazaţi la Haydarpaşa au acces gratuit. Mesele de tip autoservire au fost îmbelşugate, cu varietăţi din bucătăria internaţională. Pentru mai multă intimitate, clienţii pot opta să ia cina în restaurante à la carte, cu specific divers (turcesc, italienesc, sea food).

    Terenul a fost cumpărat în 2005, însă hotelul a fost deschis în urmă cu doi ani, cu o investiţie de 50 de milioane de euro, bani pentru care Dundar Oz, proprietarul hotelului, spune, în glumă, că le mulţumeşte băncilor. Finanţarea este obţinută pe zece ani, iar dobânzile sunt, în general, de 4-4,5% însă, din cauza devalorizării monedei locale din ultima perioadă, acestea au crescut la 5-6%.

    În primul trimestru al lui 2018, cifra de afaceri a crescut cu 70-80% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Investiţiile pe care Oz le-a făcut anul trecut s-au ridicat la aproximativ 300.000 de euro, direcţionate către achiziţionarea toboganelor şi construirea unei piscine încălzite, plus reparaţiile necesare. Patronul spune că în cadrul hotelulului, care are aproape 600 de camere, lucrează 400 de angajaţi, pe care îi adună însă cu greu. Din iulie până în septembrie, gradul de ocupare este de 100%, 60% dintre clienţii hotelului fiind reprezentat de familii cu copii, iar restul de 40%, de cupluri fără copii sau tineri proaspăt căsătoriţi, veniţi în luna de miere.

    După trei nopţi petrecute la Haydarpaşa, ne-am mutat la hotelul Granada Luxury Resort, unde am rămas două seri. Granada este un hotel pe care l-aş recomanda cuplurilor tinere sau celor care merg în concediu cu prietenii. Hotelul îşi primeşte oaspeţii începând cu 20 aprilie, iar la sfârşit de mai este ocupat 100%, până la sfârşitul lui noiembrie, când se închide. Unul dintre reprezentanţii hotelului mi-a povestit că 40% dintre clienţi sunt familii cu copii, iar 30%, cupluri fără copii, care vin pentru distracţie. El adaugă că, în vreme ce în mai 2017 gradul de ocupare al hotelului era de 60%, anul acesta a crescut până la 98%.

    Pe primul loc în topul naţionalităţilor din care fac parte clienţii hotelului se situează ruşii, care anul trecut reprezentau 60% din turişti, urmaţi de nemţi, turci şi români. Hotelul nu dispune de plajă, ci de un ponton cu şezlonguri şi o serie de piscine. Camerele sunt destul de spaţioase, cu balcon. Primul minibar este gratuit, însă al doilea este contra cost. Distracţia începe la 21.00, în clubul din exterior, unde DJ-ul chiar ştia să îşi facă treaba, iar după două-trei ore se mută în clubul hotelului, unde muzica nu mai este atât de antrenantă. Am prins, de asemenea, şi un concurs de miss, care a fost, cu siguranţă, atracţia serii pentru turistele şi turiştii dornici de distracţie.

    Hotelul unde am fost cazaţi în ultimele două seri, Eftalia Ocean, este unul cu pretenţii de cinci stele, care nu se ridică însă la nivelul aşteptărilor. Piscinele compensează într-o oarecare măsură plaja îngustă şi apa destul de murdară, cum erau, de altfel, prosoapele şi şezlongurile. La Eftalia, media de vârstă a turiştilor părea de 5-10 ani, aşa că pare o alegere potrivită pentru familiile cu copii. Felurile de mâncare nu erau foarte variate, iar cocktailurile şi shoturile se plăteau separat. Camera a fost însă spaţioasă şi curată, cu balcon, iar minibarul conţinea doar băuturi răcoritoare.

    La demisolul tuturor celor trei hoteluri existau magazine de unde se puteau cumpăra, printre altele, haine, jucării, colace, saltele de plajă şi suveniruri. Preţurile sunt puţin mai ridicate decât în magazinele din oraş, însă, în caz că ţi-ai uitat acasă loţiunea de plajă sau costumul de baie, magazinele sunt binevenite. De asemenea, hotelurile aveau sauna gratuită şi servicii de coafor, tatuaje cu henna şi masaj contra cost. Mai adaug doar că este ideal să ai în bagaj un fier de călcat de mici dimensiuni, deoarece hotelurile oferă acest serviciu doar contra cost.
    Ca o concluzie, Alanya este cu siguranţă o destinaţie ideală pentru un concediu în familie, iar preţurile din Turcia sunt accesibile. Dacă nu ştiţi ce să alegeţi între all inclusive şi ultra all inclusive, patronii hotelurilor spun că diferenţa este dată de calitatea băuturilor: în timp ce la all inclusive sunt servite băuturi locale, serviciul ultra all inclusive oferă băuturi de import. Iar în ceea ce priveşte valuta folosită, este preferabil să aveţi dolari, deoarece în multe locuri turcii pun semnul egal între dolar şi euro şi vă vor cere aceeaşi sumă indiferent de moneda pe care o folosiţi.

  • Imperfecţiune de sticlă

    Sursa de inspiraţie a acestuia o constituie, după cum singur mărturiseşte, eleganţa imperfectă a naturii, iar printre lucrările sale din sticlă suflată se regăsesc plante, în special copaci răsuciţi în diverse poziţii, animale şi păsări, precum şi unele care amintesc de baloane de săpun sau picături de apă. Alegerea sticlei suflate ca material pentru creaţiile sale se datorează faptului că nici ea nu este perfectă, la fel ca sursele de inspiraţie, afirmă artistul.