Tag: anulare

  • Interesul europenilor pentru turism este la cel mai înalt nivel din august 2020, şapte din zece intenţionând să călătorească până la sfârşitul lunii septembrie

    Dorinţa europenilor de a călători a crescut rapid în ultima perioadă, existând o cerere puternică de reluare a călătoriilor, în special cu avionul, însă există în continuare temeri cu privire la anularea acestora sau la alte probleme care afectează pasagerii, un aspect important fiind şi recuperarea costurilor, potrivit unei analize realizată de Flight Refund pe baza datelor Comisiei Europene a Turismului.

    Astfel, 72% dintre cei chestionaţi intenţionează să facă cel puţin o călătorie până la sfârşitul lunii septembrie, dorinţa generală de călătorie a europenilor urcând la cel mai înalt nivel de la începutul sondajului, în august 2020.

    În ceea ce priveşte destinaţia, jumătate îşi propun să călătorească într-o altă ţară europeană, iar 36% să rămână în interiorul graniţelor lor interne. Europenii care călătoresc în străinătate în această vară preferă destinaţiile sudice, cum ar fi Spania, Italia, Franţa, Grecia şi Portugalia.

    Vaccinarea are un impact direct asupra aranjamentelor de călătorie, 54% dintre respondenţi intenţionând să rezerve o călătorie după ce au fost vaccinaţi împotriva COVID-19. Introducerea certificatului digital COVID al UE a fost acceptată de 57% dintre europeni, care consideră că documentul va facilita planificarea următoarei lor călătorii.

    Aproape jumătate (47%) dintre cei care intenţionează să călătorească aleg avionul, maşina rămânând a doua cea mai populară alegere pentru 39% dintre europeni.

    “Studiul CET arată că europenii vor să călătorească mult şi preferă avionul, ceea ce înseamnă că va creşte volumul zborurilor şi indirect va creşte şi numărul evenimentelor legate de zbor. Pasagerii trebuie să fie conştienţi de drepturile lor, să facă alegerea potrivită şi să opteze din timp pentru servicii care îi pot proteja, în cazul în care zborul este anulat, întârzie mult ori apare un incident nedorit, pentru a obţine putea obţine compensaţii”, susţine Katalin Ludvig, CEO Flight Refund, companie care se ocupă cu revendicarea despăgubirilor de la companiile aeriene.

    El a adăugat că flexibilitatea rezervărilor este obligatorie şi se va menţine, cel puţin în anumite sectoare. În 2021, călătorii vor fi interesaţi de transparenţă cu privire la politicile de anulări şi recuperare a banilor, dar şi de opţiuni pentru o nouă rezervare în cazul în care destinaţia lor este supusă unor noi restricţii de călătorie, a menţionat Katalin Ludvig.

    Călătoria aeriană rămâne cea mai îngrijorătoare parte a călătoriei pentru 18% din toţi respondenţii, din motive de sănătate şi siguranţă.

    “Din informaţiile noastre, doar 1% au primit compensaţii în 2020 direct de la companiile aeriene, deoarece pasagerii nu sunt conştienţi de drepturile lor şi nu au achiziţionat nici un serviciu care îi poate proteja în cazul în care zborul este anulat, întârzie sau există alt motiv care nu ţine de forţa majoră”, a precizat Katalin Ludvig.

    Suma pe care o poate primi un pasager care apelează înainte de zbor la serviciile Flight Refund variază între 250 şi 600 de euro şi este stabilită în funcţie de distanţa de parcurs, nu de preţul biletului, fiind acordată în cazul în care compania aeriană este responsabilă pentru anulare sau întârzieri mari, cum ar fi probleme tehnice, greve ale echipajului companiei aeriene sau chiar lipsa unui membru al echipajului ori refuzul îmbarcării pasagerului

  • Nunţi şi botezuri fără vaccin şi test COVID. Instituţia care a anulat restricţia impusă de guvernanţi

    Curtea de Apel Cluj decis să anuleze în parte Hotărârea de Guvern nr. 580/2021, care condiţionează participarea la evenimente publice de dovada vaccinării sau a unui test negativ PCR.

    ”Respinge excepţiile lipsei de interes a reclamanţilor şi lipsei de obiect a acţiunii. Admite în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanţii KMK şi MG. Respinge cererea de intervenţie în favoarea pârâtului GR de către MAI. Anulează în parte HG nr. 531/2021 astfel cum a fost modificată de HG nr. 580/2021 în privinţa următoarelor dispoziţii: Anexa 2 art. 3 ind. 1 iar la Anexa 3 articolul 1 pct. 5,6,7,12,13,18,20,22,27 şi art. 6 punctele 2,4,9 doar în privinţa condiţionării participării de prezentarea dovezilor menţionate la art. 3 ind. 1 al anexei 2. Menţine celelalte dispoziţii ale acestor articole. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare”, se arată în decizia Curţii de Apel Cluj citată de clujust.ro.

    Reclamaţii sunt avocaţii Kapcza Mikolt Krisztina şi Marin Gabriel.

    Cititi mai multe pe www.stiridecluj.ro/

  • Ţara care intenţionează să anuleze din 21 iunie regula distanţării fizice

    Premierul britanic Boris Johnson a afirmat că sunt şanse mari ca din 21 iunie să nu mai fie nevoie de regula distanţării fizice în Anglia, relatează BBC.

    În timpul vizitei sale de campanie la Hartlepool, prim-ministrul a spus că, „aşa cum stau lucrurile şi modul în care merg lucrurile” cu vaccinul, distanţarea fizică s-ar putea încheia.

    “Apar rezultate bune în ceea ce priveşte situaţia epidemiologică. Cred că din 21 iunie am putea renunţa la regula distanţării fizice. Trebuie să vedem cum evoluează boala, dar eu acum aşa cred”, a declarat premierul.

    După mai bine de trei luni de lockdown, magazinele neesenţiale, terasele barurilor şi restaurantelor, precum şi saloanele de coafură şi sălile de sport din Anglia şi-au redeschis uşile în luna aprilie, readucând oraşele la viaţă.

    Potrivit celor mai recente statistici guvernamentale, peste 34 de milioane de persoane au fost vaccinate cu cel puţin o doză a unor vaccinuri anti-COVID-19 în Marea Britanie, o ţară care a raportat peste 127.000 de decese asociate maladiei COVID-19 de la începutul pandemiei, scrie stirileprotv.ro

  • Ce cadou a primit Diana Şoşoacă în semn de apreciere după ce a cerut anularea hotărârilor ce interzic slujbele religioase

    Senatorul Şoşoacă a primit la ieşirea din Tribunalul Constanţa o icoană. Ea cere anularea hotărârilor ce interzic slujbele religioase şi accesul credincioşilor

    Pe 20 martie senatorul dansa fără mască pe melodia celor de la Pink Floyd. 

    Tot mai mulţi fani pentru senatorul Diana Şoşoacă? După ce a dansat pe melodia celor de la Pink Floyd fără mască, ea a fost întâmpinată cu o icoană la ieşirea din Tribunalul Constanţa.

    Cadoul a fost din partea unui reprezentant al bisericii „Sf. Antonie cel Mare” cu prilejul sărbătoarei de Buna Vestire.

    Cititi mai multe pe www.alephnews.ro

  • Blue Air mai are de achitat 70% din banii pe biletele anulate. Când vor fi returnate celelalte sume

    Blue Air a rambursat 30% din suma biletelor anulate. Întârzieri ale plăţilor au existat şi în cazul biletelor cumpărate de la Tarom. Wizz Air spune că toţi clienţii îşi vor primi banii pe bilete în maxim 30 de zile.

    Mulţi dintre cei care şi-au cumpărat bilete de avion, iar cursa le-a fost anulată, au optat ca firma să le înapoieze banii, deşi variantele mai rapide pentru recuperarea investiţiei erau fie amânarea, fie un voucher.

    Blue Air mai are de rambursat 70% din banii pe biletele curselor anulate din cauza restricţiilor. Compania a epuizat deja creditul garantat de stat în valoare de 300 de milioane de lei. Taxele şi cheltuilelile interne au consumat toţi banii. Blue Air va plăti restul biletelor pe măsură ce compania va avea încasări.

    Întârzieri cu plata biletelor au mai fost şi în cazul companiei de stat Tarom.
    „Noi cuantificasem ajutorul acesta, creditul garantat de stat la un nivel care să ne asigure şi rambursarea tuturor acestor bani, din pacate date fiind condiţionalităţile acestea ulterioare de achitare a tuturor datoriilor către ANAF, deşi erau reeşalonate, eram deja într-un acord de reeşalonare a daoriilor către aeroporturile româneşti, autorităţile ne-au dus la situaţia în care nu am mai avut practic aceste sume”, a declarat Oana Petrescu, CEO Blue Air.

    „Noi am avut în perioada de suspendare a zborurilor, am acumulat un deficit de cash faţă de cashul pe care îl preconizam de peste 100 de milioane (de lei)”, a continuat aceasta. Şansa industriei de a intra în normal şi de a avea din nou încasări este vaccinul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     


     

  • Veşti bune pentru datornici: Fiscul a şters o parte din datoriile românilor

    La începutul acestui an, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anulat în mod automat „creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului 2020, mai mici de 40 lei“, conform Codului de procedură Fiscală.

    În acest context, creanţele fiscal care se situează sub cuantului de 40 de lei, aflate în evidenţa ANAF la data de 31 decembrie 2020, au fost anulate în primele zile din anul acesta.

     „Creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 lei, se anulează. Plafonul se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate de debitori „, conform alin. (5) art.266 din Codul de Procedură Fiscală

    Excepţia de la regulă prevede  că “în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin hotărâre, autorităţile deliberative pot stabili plafonul creanţelor fiscale care pot fi anulate, care nu poate depăşi limita maximă prevăzută la alin. (5) “.

    Ordinul Nr. 727/2019 din 13 martie 2019 pentru aprobarea Procedurii privind emiterea şi comunicarea unor acte administrative pentru debitorii care înregistrează obligaţii fiscale restante sub o anumită limită prevede: “ Creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central competent în administrarea obligaţiilor fiscale ale debitorului, amenzile de orice fel, precum şi alte creanţe bugetare înscrise în titluri executorii de creanţă bugetară, transmise spre recuperare organului fiscal, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, al căror plafon este prevăzut pentru anulare de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, se scad din evidenţele fiscale în primele 7 zile ale anului următor”.

     

  • Deloitte: Ce datorii pot fi anulate şi care sunt potenţialii beneficiari ai amnistiei fiscale

    Societăţile comerciale care datorează dobânzi şi penalităţi pentru impozitele şi taxele restante la data de 31 martie 2020 mai au doar câteva zile pentru a solicita ştergerea acestora. Termenul limită pentru a aplica amnistia fiscală prevăzută de OUG 69/2020 este 15 decembrie 2020 inclusiv. Ce datorii pot fi anulate şi care sunt potenţialii beneficiari?

    Amnistia fiscală permite contribuabililor să solicite anularea tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor fiscale scadente la 31 martie 2020. Aceasta se aplică nu numai accesoriilor neplătite, ci permite inclusiv restituirea accesoriilor deja achitate, însă numai în cazul în care acestea au fost plătite după data intrării în vigoare a ordonanţei (14 mai 2020).

    Beneficiari ai acestei facilităţi pot fi contribuabilii care se află în oricare dintre următoarele situaţii prevăzute de ordonanţă, respectiv: au obligaţii fiscale principale restante la data de 31 martie 2020, purtătoare de accesorii; corectează prin declaraţie rectificativă obligaţiile fiscale principale cu scadenţe anterioare datei de 31 martie 2020, rezultând accesorii; au stins obligaţii fiscale principale scadente înainte de finalul lunii martie anul acesta, iar obligaţiile accesorii aferente acestora erau nestinse la data de 14 mai 2020; datorează accesorii aferente obligaţiilor fiscale principale scadente anterior datei de 31 martie 2020, individualizate prin decizii de impunere în urma unor inspecţii fiscale aflate în derulare la data intrării în vigoare a OUG 69/2020, respectiv 14 mai 2020.

     

    Ce condiţii trebuie să îndeplinească potenţialii beneficiari?

    Deşi sfera de aplicare a amnistiei este destul de largă, contribuabilii care doresc să beneficieze de această facilitate trebuie să îndeplinească anumite condiţii specifice fiecăreia dintre situaţiile prezentate anterior. Dintre acestea, cea mai importantă este aceea ca, la momentul înregistrării cererii de anulare, contribuabilii să fi depus toate declaraţiile şi să fi achitat la zi (sau să fi stins prin orice metodă) toate obligaţiile fiscale principale sau accesorii datorate bugetului de stat, cu excepţia obligaţiilor accesorii a căror anulare se urmăreşte.

    Societăţile interesate trebuie să ţină cont de faptul că, deşi amnistia vizează doar accesoriile aferente obligaţiilor fiscale principale cu scadenţe anterioare datei de 31 martie 2020, pentru a beneficia de anularea acestora, contribuabilii trebuie să fi declarat şi plătit toate obligaţiile fiscale principale şi/sau accesorii care au luat naştere ulterior acestei date şi până la data depunerii cererii de amnistie.

    În plus, este de menţionat faptul că rectificarea voluntară a declaraţiilor şi plata corespunzătoare a obligaţiilor fiscale principale se pot realiza până la termenul limită de depunere a cererii de amnistiei.

    Totodată, un aspect important este acela că amnistia nu se poate aplica pentru accesoriile aferente obligaţiilor fiscale principale suplimentare stabilite în cadrul inspecţiilor fiscale care au fost demarate după data de 1 aprilie 2020.

    Procedura de urmat pentru a beneficia de prevederile OUG 69/2020 este reglementată de Ordinul 2100/2020 (publicat în Monitorul Oficial 635 din 20 iulie 2020). Aceasta conţine aspectele practice pe care potenţialii beneficiari ai amnistiei fiscale trebuie să le cunoască pentru a întocmi o solicitare conformă cu obligaţiile legale. Printre acestea se numără: tipul de obligaţii pentru care se poate solicita amnistia, categoriile de contribuabili beneficiari, paşii de urmat ulterior depunerii cererii de anulare a accesoriilor şi termenele de soluţionare a acestora, informaţiile minime pe care solicitarea de anulare ar trebui să le conţină etc.

    În anexele procedurii de anulare a obligaţiilor accesorii se regăsesc formularele pe care contribuabilii şi autorităţile fiscale trebuie să le folosească pentru depunerea şi soluţionarea cu succes a cererii de anulare a accesoriilor.

    Chiar dacă timpul pe care contribuabilii îl mai au la dispoziţie pentru a putea beneficia de amnistie este foarte scurt, nu este încă târziu pentru a face o reevaluare a obligaţiilor fiscale datorate şi, dacă sunt ajustări semnificative care pot fi efectuate (inclusiv eventuale ajustări de preţuri de transfer), acesta pare să fie momentul oportun.

    Aspectul care trebuie reţinut de contribuabili este acela că, dacă datorează accesorii semnificative fie în urma unor întârzieri privind declararea şi plata, a unor rectificări voluntare de declaraţii, fie ca urmare a unor decizii de impunere emise în urma inspecţiilor fiscale, mai au doar câteva zile pentru a putea cere anularea acestora.

    Material de opinie de Mihaela Popescu-Ichim, Director Taxe Directe, Corina Simion, Manager Taxe Directe, Deloitte România, şi Laura Spiridon, Senior Associate, Reff & Asociaţii Î Deloitte Legal

  • Incredibil: într-un judeţ din România tribunalul a decis ca restaurantele şi barurile să nu fie închise, anulând decizia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă

    Tribunalul din Bacău a decis anularea deciziei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă de a închide restaurantele şi barurile din judeţ, însă hotărârea nu este definitivă, ea putând fi contestată. Mai mulţi jucători HoReCa din judeţ s-au asociat şi au intentat la secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal un proces pentru anulare act administrativ cu caracter normativ.

    Judecătorii au decis anularea “art 2 alin 7 din hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, nr 44 din data de 15.10.2020. Suspendă art 2 alin 7 (…) până la soluţionarea definitivă a cauzei. Obligă pârâtul la emiterea unui alt HCJSU care să cuprindă măsuri graduale de combatere a COvid-19 pentru industria HoReCa.”

    Decizia vine într-o perioadă în care autorităţile au luat decizia închiderii la interior a localurilor HoReCa din cele mai multe zone din ţară ca urmare a creşterii numărului de cazuri de îmbolnăviri. Măsuri similare au fost luate însă de majoritatea ţărilor europene.

     

  • În Turcia, la pas, pe patru roţi, cu barca şi cu parapanta

    Am ales traseul Bucureşti – Istanbul – Pamukkale – Ölüdeniz – Alanya – Bucureşti, pentru a reuşi să îmbinăm conceptul de city-break cu relaxarea câtorva zile de plajă.
    Fiind la a doua experienţă de road-trip în afara ţării, aveam să îmi întăresc convingerea că acest tip de concediu, oricât de bine planificat, îţi rezervă inevitabil o mulţime de surprize plăcute şi mai puţin plăcute, pe care le vei putea savura sau la care va trebui să te adaptezi din mers, pentru a nu-ţi umbri bucuria vacanţei.

    Din rândul întâmplărilor care ne-au întregit farmecul drumului îmi amintesc de mici momente precum un apus spectaculos prins pe traseu, tocmai când ajungeam într-un punct de belvedere, întâlnirea cu vreun localnic prietenos, cu care am stat la poveşti până târziu, ascultarea chemării la rugăciune din moscheile cocoţate pe colinele oraşului, ori descoperirea unui rooftop de unde puteai să savurezi o bere rece având Bosforul la picioare.

    Am avut totuşi şi experienţe care au contrabalansat atmosfera plăcută – cum ar fi, de exemplu, o rezervare la care a trebuit să renunţăm pentru că realitatea era aproape în opoziţie cu fotografiile de pe platforma Booking, fiind nevoiţi să căutăm o altă cazare în miezul nopţii, după ore întregi de condus, sau deserturi turceşti expirate, dar acestea s-au transformat într-un final în lecţii pentru viitoarele concedii.

    Cum arată însă Turcia în plină pandemie de COVID-19? Ei bine, deşi am avut aşteptări mici, prima oprire, la Istanbul, avea să-mi demonstreze că, în haoticul oraş, autorităţile, frica de îmbolnăvire ori teama de repercursiuni au reuşit să impună totuşi o ordine pe care majoritatea localnicilor o respectă. Mijloacele de transport în comun fuseseră dotate cu dozatoare umplute cu dezinfectant şi rareori vedeai pe cineva fără mască sau purtând-o necorespunzător, în ciuda temperaturilor mari şi, în anumite cazuri, a portului tradiţional, care le acoperea deja femeilor musulmane aproape în intregime chipul. Distanţarea socială este însă aproape inexistentă.

    La principalele obiective turistice, precum Moscheea Albastră sau Hagia Sophia, ambele cu intrare gratuită, era o înghesuială de nedescris, începând de la punctul de control, când ceilalţi vizitatori îţi suflau în ceafă în timp ce ţi se verifica bagajul sau, în cazul bărbaţilor, erai percheziţionat corporal, până în interior, când cu greu găseai un colţ retras din care să admiri cele două monumente în linişte. De menţionat şi că, deşi Hagia Sophia, retransformată recent în moschee, poate fi încă vizitată, aceasta nu mai poate fi străbătută în întregime, accesul fiind permis acum doar la parter. În Moscheea Albastră accesul era, de asemenea, restricţionat doar la anumite zone, cele mai frumoase elemente fiind, din păcate, ascunse de ochii publicului.

    Palatul Topkapî, fosta reşedinţă a sultanilor, a fost ceva mai aerisit. Intrarea costă 100 de lire turceşti (circa 55 de lei), iar după o lungă plimbare prin sălile acestuia te poţi relaxa la o cafea turcească pe terasa cu panoramă superbă asupra Cornului de Aur, amplasată chiar în grădinile în care, pe vremuri, se ţeseau intrigile de la curtea otomană.

    Anul acesta, preţurile din Istanbul sunt derizorii – poţi găsi o cameră dublă la un hotel de 3 stele în Fatih, centrul istoric al oraşului, din care ajungi într-o plimbare de 10 minute la majoritatea obiectivelor, cu mic dejun inclus şi aer condiţionat, la 25 de euro/noapte, iar un hotel de 4 stele cu aceleaşi facilităţi nu costă mai mult de 40-50 de euro/noapte.

    Restaurantele, avide după clienţii veniţi în număr mult mai mic, te întâmpină cu chelneri angajaţi pe post de hostess, care te invită insistent înăuntru, promiţându-ţi nenumărate gratuităţi şi reduceri. O masă de patru persoane servită sub podul Galata sau în centrul oraşului, cu aperitive, feluri principale şi băuturi incluse, la un restaurant cu preţuri medii, costă în jur de 220 de lei, iar o croazieră nocturnă de câteva ore pe Bosfor, cu cină şi spectacol de dansuri tradiţionale se poate negocia la circa 35 de euro de persoană.

    Suvenirurile şi cursele de taxi sunt alte două lucruri care nu merită niciodată plătite cu primul preţ cerut de vânzător sau de şofer, deoarece veţi obţine negreşit preţuri chiar şi de două ori mai mici.
    La final am lăsat cartierul evreiesc Balat, locul meu favorit din Istanbul şi, cu siguranţă, raiul oricărui influencer din social media. Balatul este un loc de poveste, cu străzi mărginite de case zugrăvite în culori vii, graffitiuri executate impecabil, cafenele pitoreşti amenajate contrastant, cu elemente vintage, pop sau minimaliste, cu pisici dormind pe mese şi cu preţuri atât de mici încât n-o să-ţi vină să crezi că eşti într-unul dintre cele mai vizitate oraşe din lume.

    Următoarea oprire a fost la Pamukkale, spre care serviciul de navigaţie Google Maps avea să ne îndrume în miez de noapte pe scurtături ascunse şi drumuri neasfaltate, pe care ar fi de dorit să le evitaţi dacă veţi călători cu maşina, cum am făcut-o noi. Dacă la intrare, unde am plătit 80 de lire turceşti/persoană (aprox. 45 de lei), ţi se cerea să porţi mască, în interior nimeni nu mai respecta nicio regulă, dorinţa de a imortaliza un selfie reuşit lângă celebrele terase de calcar reuşind să învingă teama de a sta umăr la umăr cu ceilalţi turişti.

    După câteva ore petrecute în soarele torid, ne-am continuat drumul spre prima staţiune de plajă, Ölüdeniz, celebră pentru apele cristaline, laguna albastră din marea cu acelaşi nume, pe cât de frumoasă, pe atât de aglomerată, şi pentru peisajele spectaculoase pe care le poţi admira cel mai bine într-un zbor în tandem de circa 30 de minute cu parapanta, cu plecare de pe muntele Babadağ, de la o altitudine de aproape 2.000 de metri, o astfel de experienţă având un cost de 45-50 de euro. În această staţiune preţurile sunt mai ridicate şi interesul patronilor de restaurante sau hoteluri ceva mai scăzut, deoarece nu duc lipsă de clienţi, majoritatea germani sau britanici, iar regulile de distanţare lasă de dorit.

    De la Ölüdeniz poţi vizita cu barca una dintre cele mai pitoreşti plaje din zonă, amplasată în Butterfly Valley, renumită atât pentru peisaj, cât şi pentru numeroasele specii de fluturi pe care le găzduieşte. În lipsa timpului, am preferat să o admirăm doar de sus, după care am făcut o oprire de jumătate de zi la Kaputaş, de departe cea mai frumoasă plajă pe care am vizitat-o în această vacanţă – izolată între stânci, la kilometri buni de orice localitate, dar care îţi oferă totuşi confortul unei plaje de staţiune, deoarece este dotată cu şezlonguri şi o terasă spaţioasă unde poţi servi prânzul şi te poţi răcori cu o băutură rece la câţiva paşi de valurile Mediteranei.

    Ultima şi cea mai mare parte a concediului ne-am petrecut-o în staţiunea Alanya, unde se găseşte una dintre cele mai frumoase plaje din Turcia, Cleopatra. Dacă nu alegi să stai la unul dintre nenumăratele resorturi din împrejurimi, poţi găsi hoteluri foarte bune chiar în centrul staţiunii. Pentru o cameră dublă la un hotel de 4 stele cu mic dejun inclus şi vedere la mare, amplasat chiar în port, am plătit 45 de euro/noapte, cu servicii ireproşabile. În staţiune vei găsi atât restaurante elegante, cu meniuri diversificate şi chelneri cu viziere şi măşti, plaje bine întreţinute la preţuri mici – 30 de lire turceşti (circa 15 lei) un set de două şezlonguri cu umbrelă, dar şi activităţi sau excursii pentru toate gusturile: rafting, safari, tururi cu barca, vizite la cetate şi câte şi mai câte. Aici, ca în toate celelalte regiuni din Turcia, regula de bază este negocierea atât la cumpărături, cât şi la achiziţionarea unei excursii.

    Anul acesta, lira turcească s-a devalorizat mult, iar în majoritatea locurilor veţi vedea că euro şi dolarul sunt puse la egalitate, aşa că cel mai indicat este să plătiţi totul în moneda locală. Vacanţa cu maşina în Turcia este foarte accesibilă – un circuit de zece zile cu toate costurile benzinei, a taxelor de autostradă, a cazărilor şi mâncării la restaurante medii şi peste medie, plus suveniruri, excursii şi intrări la obiective va avea un preţ aproximativ de 750 de euro/persoană, dar va trebui să vă asumaţi oboseala orelor de condus şi peripeţiile care pot apărea pe neaşteptate. Veţi avea însă ocazia să vedeţi peisaje de poveste şi să descoperiţi sate uitate în timp, localnici curioşi sau plaje idilice, lucruri pe care un concediu de tip all inclusive nu vi le-ar putea oferi nici contra cost.

  • (Aproape) business as usual pentru Festivalul din Salzburg

    Festivalul, care a început pe 1 august,  se desfăşoară până la finalul lunii. A debutat cu producţii de operă noi de Mozart şi Strauss, la care s-a adăugat premiera mondială a unei piese după o carte a scriitorului austriac Peter Handke, care a câştigat premiul Nobel pentru literatură în 2019.

    Vizitatorii din 78 de ţări făceau parte din audienţa publicului anterior, acum însă ediţia este mai puţin internaţională – totuşi, a atras atenţia pentru că se desfăşoară în continuare – evident,  cu implementarea măsurilor de limitare a coronavirusului. Festivalul a vândut 80.000 de bilete în loc de 242.000.