Că FMI ar fi urmat să aprobe oricum majorarea salariilor pentru bugetari astfel încât să fie readuse la nivelul din 2010 părea destul de limpede pentru analiştii financiari care, înainte de moţiunea de cenzură, prevedeau că guvernul Ungureanu va anunţa după încheierea misiunii FMI-CE-BM nişte măsuri de relaxare fiscală. Părea că e în cărţi chiar şi o reducere a CAS, dacă guvernul ar fi dovedit că poate compensa cu o colectare mai bună de venituri la buget ori cu tăieri suplimentare de cheltuieli.
Motivaţia era în regulă: stimularea cererii interne – pârghia de bază pe care se poate miza într-o perioadă de recesiune în zona euro – şi reducerea poverii fiscale pentru companii. Cât despre condiţia de a nu depăşi limita de deficit bugetar de 3% din PIB, valabilă la nivel european, trebuie amintit că ţinta de 1,9-2,1% din PIB asumată de cabinetul Boc fusese oricum calificată de FMI drept “ambiţioasă” (adică greu realizabilă) în rapoartele din martie şi aprilie, iar analiştii băncilor luaseră deja în calcul o uşoară depăşire a ei către 2,5% din PIB (UniCredit) sau chiar 3,4% (BCR), previzibilă în context electoral.
Noul cabinet Ponta a preluat din mers misiunea “reîntregirii” salariilor, completată de restituirea CASS percepute din eroare pentru pensiile mai mari de 740 de lei – o altă măsură avută în vedere de fostul guvern. După estimarea fostului ministru de finanţe Bogdan Drăgoi, toate acestea ar fi însemnat un efort bugetar de 1,5-2 mld. lei (salariile) plus 650 mil. lei (pensiile, numai pentru CASS plătită în acest an), în timp ce despre reducerea CAS, cu un cost estimat la 2,3 mld. lei, n-a mai vorbit nimeni, mai ales după ce guvernatorul Mugur Isărescu a declarat că nu e fezabilă, inclusiv pentru că ar presupune pregătiri ce ar duce la depăşirea limitei legale de 6 luni înainte de alegeri în care nu se pot schimba politicile fiscale. Dacă adăugăm efectul întoarcerii la stat prin impozite a unei părţi din salariile şi pensiile “reîntregite” şi continuarea disciplinei fiscale (un angajat nou la fiecare 7 ieşiţi din sistemul bugetar, programul de creştere a eficienţei ANAF cu asistenţa Băncii Mondiale, reforma companiilor de stat şi reconsiderarea programului de investiţii ale MDRT), momentul ar putea fi depăşit relativ onorabil.
Problema e însă contextul creat de ambiţiile particulare ale partidelor care compun sau susţin guvernul. PC a cerut reducerea TVA la 9% pentru produsele de panificaţie din septembrie, UNPR a cerut instituirea taxei de solidaritate pe averile foarte mari în actuala sesiune legislativă şi “măsuri privind creşterea salariilor, a pensiilor şi ridicarea nivelului de trai”, iar USL a enunţat deja ca obiectiv de guvernare “reanalizarea acordului tripartit privind evoluţia salariului minim brut pentru 2012- 2016”. Premierul Victor Ponta a promis că TVA redusă pentru produsele agricole se va regăsi “cel târziu” în proiectul bugetului pe 2013, ba a mai şi adăugat ironic că e normal ca Ministerul Finanţelor (adică ministrul Florin Georgescu, considerat unanim de către analişti o garanţie a prudenţei fiscale pentru noul guvern) să se opună la început, dar ulterior să accepte un calendar de aplicare.
Aşa se explică de ce agenţia Fitch a afirmat că ratingul României ar fi afectat de “o deviere semnificativă de la programul de consolidare fiscală, prin politici populiste promovate înainte sau după alegeri”, unde anticipaţiile pentru perioada post-electorală contează chiar mai mult decât ceea ce se va întâmpla până atunci. Iar dacă la aceasta se adaugă presiunile intense ale PC pentru alegeri prezidenţiale anticipate, după ce şi aşa s-au schimbat două guverne în trei luni, nu miră pe nimeni nici deprecierea violentă a leului, de săptămâna trecută, nici accentuarea temerilor de inflaţie, fenomene care au oprit deja BNR din seria reducerilor de dobândă.
“După tot ce s-a realizat până acum pentru restabilirea echilibrelor macroeconomice şi ducerea la bun sfârşit al acordurilor cu FMI şi UE, performanţe cu care puţine ţări se pot mândri, instabilitatea politică şi autosuficienţa sunt ultimul lucru de care România are nevoie. Încrederea investitorilor e greu de recâştigat şi încă şi mai greu de menţinut, mai ales când deja criza datoriilor se manifestă cu putere în Europa”, subliniază Lucian Anghel, economistul-şef al BCR. “România are încă multe de făcut pentru reforma sectorului public şi consolidarea fiscală, iar certurile constante şi retorica ieftină sunt de rău augur pentru viitorul ţării.”
