Tag: ambulanta

  • Percheziţii în Capitală, printre persoanele vizate fiind poliţişti, angajaţi SMURD şi de la Ambulanţă. 26 de persoane, cercetate pentru corupţie. Reacţia lui Raed Arafat

     UPDATE – Arafat: Am primit sesizări privind firme de pompe funebre anunţate înainte ca decesul să fie declarat

    Ministerul Sănătăţii a primit sesizări privind firme de pompe funebre care erau anunţate despre accidente, de către angajaţi SMURD şi SABI, precum şi de poliţişti, înainte ca decesul să fie declarat, pentru datele transmise luând între 500 şi 600 de lei, a declarat secretarul de stat Raed Arafat.

    “Am primit aceste sesizări de câteva luni. Era vorba de unele firme de pompe funebre care erau anunţate despre un posibil deces înainte ca acesta să se fi produs, adică să fi fost declarat decesul de către medici”, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Piteşti: Bărbatul rănit grav după ce o ambulanţă a fost lovită de un autoturism a murit la spital. Numărul victimelor a ajuns la trei

     Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, a fost grav rănit în urma accidentului produs marţi pe un bulevard din Piteşti, unde o ambulanţă BGS care transporta la dializă şase pacienţi a fost lovită de un autoturism BMW.

    În urma accidentului, bărbatul de 60 de ani a fost transportat în comă la Spitalul Judeţean din Piteşti, unde a murit joi.

    “Pacientul era la Terapie Intensivă, în comă, în stare vegetativă. Pacientul nu mai avea nicio şansă”, a declarat şeful Secţiei de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piteşti, dr. Constantin Păun.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un militar de la o unitate din Târgu Jiu a fost găsit împuşcat în cap

     Potrivit primelor informaţii, bărbatul, care era caporal, a fost găsit împuşcat în cap în incinta unităţii de către un coleg care a solicitat intervenţia unei ambulanţe, apoi şi-a anunţat superiorii.

    Militarul avea 26 de ani şi era angajat pe bază de contract la Unitatea militară 01541 din Târgu Jiu.

    Potrivit purtătorului de cuvânt al Unităţii militare 01541 din Târgu Jiu, maior Dorin Dumitru, ancheta în cazul morţii caporalului Ion Adrian Toader este făcută de Parchetul Militar Craiova, precum şi de o comisie numită de comandantul unităţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Steag roşu pe plajele de pe litoral: Un bărbat s-a înecat la Jupiter, iar doi salvamari au avut nevoie de îngrijiri medicale

     Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, mai mulţi salvamari au observat că un bărbat care intrase în mare a dispărut la un moment dat în valurile puternice, astfel că aceştia au intrat după el în apă, reuşind să îl aducă la mal.

    Ulterior, salvamarii au început procedurile de resuscitare, care au fost continuate apoi de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

    În pofida eforturilor medicilor, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Directorul medical al Ambulanţei Dolj a demisionat. Acesta refuzase transportul unei bolnave de cancer în fază terminală

     Joi dimineaţă, directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Dolj, Iulia Stănculescu, şi-a înaintat cererea de demisie, care a fost acceptată de managerul instituţiei.

    “Directorul medical şi-a înaintat demisia. Aş dori să îmi cer scuze familiei pacientei respective pentru situaţia care s-a creat. Nu cred că a fost vorba despre rea-intenţie, ci mai mult despre o lipsă de comunicare între directorul medical care a demisionat şi medical curant”, a declarat joi Cristian Gângioveanu, directorul Serviciului de Ambulanţă Dolj.

    O femeie în vârstă de 41 de ani a fost adusă, duminică, cu ambulanţa, de la Constanţa la Spitalul de Urgenţă din Craiova, pentru a fi tratată de medicul Florinel Bădulescu, şef al Clinicii de Oncologie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noi DETALII privind moartea lui Boris Berezovski: Miliardarul a fost găsit cu o funie în jurul gâtului

     Berezovski, în vârstă de 67 de ani, a fost găsit mort, în baia casei sale din Ascot, Berkshire. Cadavrul lui ar fi fost găsit de un angajat, care a sunat la ambulanţă sâmbătă, la ora 15.18 GMT (17.18 ora României). El nu mai fusese văzut din seara precedentă, de la ora 22.30 GMT (00.30 ora României), relatează BBC News Online.

    Poliţia a confirmat că echipajul ambulanţei a găsit trupul neînsufleţit al lui Berezovski pe podea.

    Miliardarul rus a fost găsit zăcând pe jos în baie, cu o funie (“ligature”) “în jurul gâtului şi o bucată dintr-un material similar prins de duşul din spatele lui”, a declarat detectivul inspector Mark Bissell, în deschiderea anchetei pentru stabilirea cauzelor decesului acestuia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fostul senator Cătălin Voicu, luat cu ambulanţa după ce i s-a făcut rău la proces

     În jurul orei 16.20, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au suspendat temporar dezbaterile, pentru a se pronunţa pe o serie de cereri.

    În timpul pauzei, la ieşirea din sala de judecată, lui Voicu i s-a făcut rău, astfel că s-a solicitat intervenţia unei ambulanţe private.

    Echipa medicală sosită la faţa locului i-a făcut fostului senator o electrocardiogramă, i-a administrat intravenos o soluţie şi i-a dat o pastilă.

    În cele din urmă, Cătălin Voicu a fost urcat într-un scaun cu rotile şi dus la ambulanţă, urmând să fie transportat la o unitate sanitară.

    Potrivit avocaţilor, fostul senator este cunoscut ca având diabet şi probleme cardiace.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vaporul şi elicopterul. Morala conflictului dintre Traian Băsescu şi Raed Arafat

    31 decembrie 2005. România se pregătea pentru trecerea în noul an, reporterii făceau tradiţionalele corespondenţe fie din pieţele din Capitală unde bucureştenii urmau să petreacă, fie din staţiunile de la munte sau din marile oraşe. La palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu semna în dimineaţa aceleiaşi zile decretul privind conferirea Ordinului naţional “Pentru Merit” în grad de Ofiţer doctorului Raed Arafat, medic coordonator al Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul SMURD Târgu Mureş. La cumpăna dintre ani, în Piaţa Universităţii, Arafat apărea la dreapta preşedintelui, care decora atunci un medic devotat care a salvat oameni.

    Au trecut şase ani, iar în seara zilei de luni, 9 ianuarie, Raed Arafat avea puncte de vedere “stângiste” şi trasmitea populaţiei prin intermediul televiziunilor mesaje “mincinoase şi incorecte”. Disputa dintre Traian Băsescu şi Raed Arafat a pornit de la noua lege a sănătăţii în ce priveşte funcţionarea sistemului de urgenţă. Aşa cum spunea subsecretarul de stat, noua formă a legii permite o concurenţă pe fondurile publice între actualul sector public, limitat la capitolul fonduri, şi mai multe firme nou-apărute. Practic, dintr-un buget similar ca şi valoare ar urma să fie finanţate mai multe entităţi, deci, în timp, legea va micşora sectorul public de intervenţie, va impacta unităţile de primiri urgenţe, SMURD şi Ambulanţa, în sensul în care vor fi treptat înlocuite: “fiind fonduri de buget de stat – e singurul loc unde era limitare în vechea lege – asta înseamnă că, venind alţi actori la concurenţă, va scădea sectorul public şi ca putere şi capacitate de intervenţie”.

    De cealaltă parte, preşedintele Băsescu susţine că nu numai statul trebuie să fie în sistemul de urgenţă: “Iar eu îi spun că toată Europa demonstrează că sistemele mixte sunt optime, alte state au privatizat sistemul de urgenţă complet. Noi avem un sistem care are o bază extrem de bună, a fost bine creat, de aceea aşezarea pe el a unor elemente de sector privat este foarte bună. Asta trebuie să înţeleagă Arafat”.

    Disputa apare în contextul în care proiectul reformei în sănătate a fost lansat în dezbatere publică în perioada sărbătorilor de iarnă, moment când puţini s-au preocupat de găsirea plusurilor şi minusurilor din viitoarea lege. Principalele modificări se referă la faptul că pacienţii vor fi nevoiţi să-şi aleagă un asigurător de sănătate cu care vor avea contract şi să opteze dacă doresc să-şi facă şi o asigurare voluntară, care să acopere eventualele costuri suplimentare apărute în sistem. Apoi, spitalele de stat se vor putea privatiza, dacă Ministerul Sănătăţii sau consiliile locale vor dori acest lucru, iar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va continua să existe, însă va împărţi banii strânşi din contribuţiile pentru sănătate noilor asigurători.

    Pentru fiecare pacient, asigurătorul va primi o sumă de bani din care va deconta serviciile incluse într-un pachet de bază, însă lista serviciilor din pachetul de bază nu a fost finalizată, iar discuţiile pe seama ei lipsesc de asemenea. Nu a pomenit nimeni nici de deficienţele colectării banilor de către Fisc sau de lipsa de transparenţă a transferului de bani pe axa Fisc-CNAS-Ministerul Sănătăţii.

  • Canicula in Bucuresti: peste 300 de urgente la Serviciul de Ambulanta

    Managerul SABI recomanda personelor suferinde, varstnicilor si
    familiilor cu copii mici sa evite expunerea la soare la orele
    pranzului. De asemenea, recomanda consumul a cel putin doi litri de
    apa sau suc de fructe pe zi.

    Administratia Spitalelor a amenajat in zonele cu trafic pietonal
    intens din Capitala 14 corturi anticanicula, la Universitate –
    Facultatea de Arhitectura, in Parcul Cismigiu – in fata
    Prefecturii, in Piata Charles de Gaulle – din Parcul Herastrau, la
    Gara de Nord, in Piata 11 iunie, la Piata Romana – in dreptul
    statiei de metrou, la Crangasi, la Piata Roma, in Parcul Carol, la
    Gara de Est, la Metrou Dristor, la Piata Victoriei, la Metrou Titan
    si la Piata Obor.

    In Capitala, sambata temperatura a urcat pana la 35 de grade
    Celsius, iar indicele de confort termic a depasit pragul critic de
    80. La ora 16.00, la statia Bucuresti-Baneasa erau inregistrate
    35,4 grade.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Vaslui: Echipaj de pe ambulanta batut si autosanitara vandalizata de un pacient, in drum spre spital

    Potrivit reprezentantilor Serviciului de Ambulanta Judetean
    (SAJ) Vaslui, barbatul a devenit violent la scurt timp dupa ce a
    fost preluat de autosanitara de pe un drum din localitatea
    Coroiesti, in urma unui apel la numarul de urgenta 112 care anunta
    ca o persoana a cazut in strada. Desi imobilizat pe targa pentru
    eliminarea riscului de a cadea in timpul transportului, barbatul in
    varsta de 55 de ani a reusit sa smulga chingile si a inceput sa o
    loveasca, fara motiv, pe asistenta aflata langa el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro