Supranumit de către Financial Times „Salvatorul Oţelului”, Sanjeev Gupta a făcut o serie rapidă de achiziţii, de la topitorii de aluminiu în Scoţia la oţelării în Australia, ce au condus la crearea imaginii sale de salvator al industriei oţelului în ţările respective. Mai mult decât atât, Gupta a spus în cadrul interviurilor din presa internaţională că a ajutat la dezvoltarea comunităţii în ansamblul ei în acele ţări.
Pe numele său complet Sanjeev Kumar Gupta, omul de afaceri cu origini indiene este fondatorul şi preşedintele executiv al companiei Liberty House, care a avut în 2017 o cifră de afaceri de aproape 15 miliarde de dolari. Compania Liberty House a fost fondată în 1992 de către Sanjeev Gupta, potrivit site-ului Liberty House, şi are sedii în Londra, Singapore, Dubai şi Hong Kong. În 2017, compania a achiziţionat divizia companiei Tata Steel Europe de fabricare a oţelului din mai multe zone din Marea Britanie. Tot în 2017, Liberty House cumpăra Arrium, companie australiană din industria metalurgică.
Gupta conduce şi alianţa mondială GFG (Gupta Family Group), care are afaceri în mai multe sectoare, printre care bancar, minier, energetic, metalurgic, dar şi în construcţii şi imobiliare. Alianţa are peste 14.000 de angajaţi în întreaga lume.Cel mai recent pariu al său şi al companiei Liberty House este achiziţia combinatului Sidex de la Galaţi.
Cum resuscitezi o industrie?
Unul dintre cele mai ambiţioase planuri ale lui Sanjeev Gupta la Galaţi este să producă pentru industria auto din România. Deşi în România sunt doi mari producători din industria auto, Dacia şi Ford, Sidex nu furnizează tablă de caroserie pentru niciuna din ele două fabrici. Înainte de 1989 Sidex era unicul furnizor de tablă pentru caroserie din industria auto românească, dar astăzi calitatea tablei pe care o produce Sidex a rămas la fel cu cea dinainte de comunism.
„Sunt primele zile pentru noi în România, dar ce pot spune este că 100% vom explora toate oportunităţile din industria auto (fabricile Renault şi Ford – n.red.), pentru că este, de asemenea, o parte cheie a strategiei noastre. În Marea Britanie suntem un furnizor important pentru industria auto, atât de componente de aluminiu, cât şi de oţel. Vrem să facem şi în România acelaşi lucru ca şi în Marea Britanie. România are anumite avantaje cheie în ceea ce priveşte industria auto.
Aceasta este legată foarte mult de costuri. Să fii prezent în Europa şi să ai o bază de cost bună este o oportunitate cheie”, descrie Gupta una dintre liniile de dezvoltare a combinatului. El observă că alte ţări din regiune au valorificat deja acest avantaj, însă România nu, „dar noi intenţionăm să examinăm acest lucru“.
În primă fază, compania vrea să mărească producţia de oţel cu 50%, de la 2 milioane de tone de oţel anual la 3 milioane. Planul de investiţii este pe 3-5 ani şi bugetul este de 330 de milioane de euro.
„Intenţionăm să participăm în România nu doar pe partea de oţel. Putem aduce aici chiar şi partea de aluminiu, energie sau chiar afacerile din domeniul bancar, pentru că avem şi bănci, sau partea de construcţii şi imobiliare. Vom explora oportunităţile de dezvoltare din România. Aş spune că fiecare problemă ar putea fi o oportunitate”, spune Sanjeev Gupta.
Acesta oferă ca repere ţări precum Australia şi Marea Britanie, unde au avut probleme cu energia, acolo fiind unele dintre cele mai mari preţuri din lume.
„Noi folosim cuptoare cu arc electric, care sunt mari consumatori de curent electric, şi cu preţurile de acolo nu puteam supravieţui. Am rezolvat problema creându-ne propriile parcuri eoliene şi acum divizia de energie este una dintre cele mai importante din grupul nostru. Acesta nu furnizează curent doar pentru noi, ci şi pentru piaţă“, explică omul de afaceri.
El mai spune că, în viitor, îşi doreşte să readucă combinatul de la Sidex Galaţi la adevăratul său potenţial, de a produce chiar şi 6 milioane de tone de oţel anual. Pentru acest lucru, un punct vital este cocseria, care în 2009 a fost închisă de către Mittal, fostul proprietar.
„Există o posibilitate de a reporni activitatea de producere a cocsului la Galaţi.
Este o posibilitate foarte interesantă, pentru că în mod normal nicio unitate mare de producţie de oţel nu se poate baza pe cocs adus, ci pe un cocs, dacă se poate, produs local, pentru că sunt multe implicaţii comerciale, dar şi legate de eficienţa energetică de a aduce versus a-ţi produce cocsul.”
Potrivit explicaţiilor indianului, o cocserie este o parte critică a unui lanţ de producţie în industria oţelului. Din păcate, cocseria de la Galaţi a fost închisă în timpul crizei financiare din 2008, dar dacă vor să readucă producţia la nivelul de 6 milioane de tone de oţel anual, au nevoie de o baterie de cocsificare la Galaţi.“
Cocseria de la Galaţi ar urma să fie aprovizonată cu cărbune cocsificabil de la minele GFG din Australia.
„Avantajul nostru este că avem propriile mine de cărbune cocsificabil din Australia şi în loc să vindem acest cărbune pe piaţă, aşa cum facem acum, ar avea mai mult sens să-l integrăm în producţia de oţel de la Galaţi. Există o viziune pentru 3 milioane de tone producţie anuală, dar şi mai mult de atât, lucru care va implica foarte multă muncă şi investiţii foarte mari. Este nevoie de sprijin, dar în acest proiect există şi o componentă de eficienţă energetică şi de protejare a mediului şi ar trebui să ne calificăm pentru sprijinul pe care guvernul ar putea să ni-l acorde“, explică Sanjeev Gupta. Băncile au fost reticente în ultimii ani în ceea ce priveşte finanţarea investiţiilor din industria metalurgică, dar Gupta spune că nu este îngrijorat în ceea ce priveşte finanţarea afacerilor sale.
„Este cât se poate de adevărat că industria metalurgică în ultima vreme nu a fost una dintre favoritele eforturilor investiţionale, dar sunt soluţii. Este, într-adevăr, o problemă, dar fiecare problemă vine cu o soluţie. Una este parteneriatul cu guvernul şi accesarea fondurilor europene, sprijinul european, pe regulile locale”, spune el. Alte soluţii includ participarea lor în sectorul de finanţare, cu servicii financiare foarte puternice care vor avea un rol cheie în finanţarea proiectelor.
Exporturile, parte din strategie
La închiderea cocseriei şi limitarea capacităţii de producţie a combinatului din trecut, 5% din exporturile ţării s-au evaporat; Gupta spune că şi-a propus să crească exporturile combinatului de la Galaţi.
„Cu siguranţă vor fi schimbări în ceea ce priveşte exporturile. Dacă vom urca de la 2 la 3 milioane de tone de oţel anual şi chiar peste 3 milioane, ne vom concentra mai mult pe exporturi. Când vorbim de exporturi, vorbim de Europa. Ne vom concentra pe piaţa europeană, iar exporturile vor creşte în această zonă. Este o parte-cheie a planului nostru.”
Alianţa mondială GFG are partea de laminare dezvoltată în Macedonia, Italia, Belgia, Luxemburg, unităţile recent cumpărate şi unităţile din Marea Britanie. Produsele de la Galaţi vor alimenta aceste laminoare: „Sigur că vom mai avea nevoie de investiţii pentru a mări calitatea produselor, însă intenţia este foarte clară – să integrăm aceste unităţi şi să facem un lanţ care ne va da competitivitate în Europa. Avem oportunitatea de a deveni un competitor important în Europa”.
Gupta spune că România are multe probleme, însă el vede fiecare problemă ca pe o oportunitate, atât pentru dezvoltarea României, cât şi pentru dezvoltarea afacerilor.
„Sunt, într-adevăr, probleme de infrastructură în România. Dunărea este una dintre probleme, pentru că navigaţia pe Dunăre poate fi limitată iarna din cauza îngheţului. Conexiunile feroviare şi porturile sunt o problemă, iar partea de autostrăzi este vizibilă. Acestea sunt provocările-cheie în a moderniza Galaţiul”, descrie Sanjeev Gupta câteva dintre provocările pe care le vede în atingerea obiectivelor sale de business în România.
Combinatul de la Galaţi are nevoie de investiţii majore pentru a reveni la gloria de odinioară, însă infrastructura acestuia este o oportunitate pentru Sanjeev Gupta.
„România are şi multe dezavantaje, dar şi avantaje. Primul avantaj este că acest combinat are o infrastructură grozavă. Sigur, unele părţi ar trebui modernizate. Avem şi un cost relativ bun şi vom folosi aceste avantaje pentru a moderniza combinatul şi pentru a ne apropia de standardele europene. Este un drum interesant şi suntem entuziaşti.”
Din punctul lui de vedere, aceste provocări oferă companiei pe care o reprezintă posibilitatea să participe la dezvoltarea infrastructurii din România.„Am fost foarte încurajat de întâlnirea cu autorităţile române, în cadrul căreia am vorbit specific de un posibil parteneriat public-privat la care noi putem participa pentru dezvoltarea infrastructurii. Suntem aici nu numai să sprijinim Galaţiul şi să-l ridicăm, ci vom sprijini România şi prin divizia noastră de infrastructură.”
Gupta spune că din ecuaţia dezvoltării combinatului face parte şi dezvoltarea comunităţii Galaţiului. „Am avut aceeaşi iniţiativă în Australia, unde este o situaţie foarte similară cu Galaţiul. Este un oraş de oţel, aşa cum şi Galaţiul este, şi cei mai mulţi din comunitate lucrează în combinat. Este un oraş izolat şi găsim la fel de multă pasiune pentru producţia de oţel ca în Galaţi.”
Compania pe care o conduce participă în Australia la construcţia unei şcoli cu sprijin guvernamental, precum şi la modernizarea unei universităţi locale şi a şcolilor tehnice şi profesionale, de unde îşi ia viitorii angajaţi.
„Combinatul nostru intră în parteneriate cu aceste instituţii pentru programe intensive de pregătire a elevilor şi studenţilor şi pentru a aduce competenţe noi în unităţile noastre. Suntem foarte hotărâţi să facem acelaşi lucru în Galaţi. Vom începe discuţiile cu comunitatea chiar înainte de a face această tranzacţie. Vrem să vedem cum putem face din Galaţi un oraş cu viitor, cu posibilitate de creştere, iar noi să avem posibilitatea să facem produse cu valoare adăugată mai mare şi într-un final ca oamenii să câştige mai mult. Acesta este planul general.”
Omul de afaceri locuieşte în Australia în prezent, însă viziunea sa asupra industriei metalurgice se întinde pe toate continentele.
„Cererea de oţel în Europa creşte. După criza financiară din 2008, când a fost o scădere bruscă şi importantă a cererii de oţel, acum vedem o creştere maximă în Europa în privinţa producţiei. Europa nu este totuşi decuplată de restul lumii, iar o ţară precum China poate avea o influenţă majoră.
Cea mai mare schimbare în industria metalurgică chineză este că devine din ce în ce mai conştientă de impactul asupra mediului şi există iniţiative de protecţie, precum Blue Sky, în cadrul căreia ei reduc anumite capacităţi de producţie a oţelului pentru a proteja mediul, dar China continuă să exporte oţel”, descrie el principalele tendinţe globale ale industriei metalurgice. Totodată, observă că se pune din ce în ce mai mult accentul pe zona de „oţel verde”, pentru că reciclarea fierului vechi este o activitate constantă şi benefică, atât pentru industrie, cât şi pentru mediu.
El este de părere că lucrurile se pot schimba, iar companiile asemeni celei pe care o conduce el trebuie să fie competitive şi să supravieţuiască în orice condiţii. „Dacă eşti un producător care are costuri optimizate, vei putea supravieţui chiar şi când vor veni vremurile grele”, a subliniat Gupta.
Povestea pe scurt a combinatului Sidex Galaţi, „mândria siderurgiei româneşti”
Combinatul Siderurgic Sidex Galaţi a fost construit în anii ’60, acesta fiind unul dintre cele trei combinate europene din generaţia sa, la vremea respectivă fiind proiectat pentru o capacitate de producţie anuală de aproape 9 milioane de tone de oţel.
Apogeul combinatului Sidex Galaţi a fost atins în 1988, când a produs aproape 9 milioane de tone de oţel, aflându-se în primii 10 producători de oţel din Europa. În 1996 a explodat furnalul 6, cel mai mare din Europa, astfel reducându-se capacitatea de producţie la 6 milioane de tone de oţel. Lovitura finală a venit prin închiderea cocseriei în 2009, când capacitatea a scăzut la 2 milioane de tone de oţel anual, iar redeschiderea cocseriei este imposibilă, încetarea activtăţii acesteia ducând inevitabil la demolare.
În 2001, anul privatizării, combinatul de la Galaţi producea 4,5 milioane de tone de oţel anual cu cinci furnale şi obţinea o cifră de afaceri de 800 de milioane de dolari, potrivit lui Petrişor Peiu, preşedintele Sidex Galaţi în 1999-2000. Când grupul Mittal a cumpărat combinatul, acesta avea 27.000 de angajaţi. După un an de la cumpărare, combinatul, care avea capacităţi operative de 6 milioane de tone de oţel, a produs 4,5 milioane tone şi a avut un profit de peste 100 mil. euro. Cumpărarea s-a realizat contra sumei de 77 mil. dolari, însă specialiştii din industrie sunt de părere că de fapt Mittal nu a plătit nimic pentru cumpărare.
Mittal a scos la vânzare combinatul în 2018, fiind nevoit să satisfacă rigorile legislaţiei concurenţei din Uniunea Europeană, în urma anunţării intenţiei de achiziţie a combinatului Ilva din Italia, cel mai mare din Europa şi din aceeaşi generaţie cu Sidex. Sidexul a rămas la producţie de oţel anuală înjumătăţită şi cu numai un singur furnal funcţional din cele cinci pe care le avea la privatizare.
