Tag: piata

  • Premierul Chinei a vizitat sediul Huawei Technologies din România


    „A fost o onoare pentru noi să primim vizita Premierului Li Keqiang şi să avem ocazia de a prezenta delegaţiei chineze cele mai noi tehnologii din domeniul telecomunicaţiilor, IT şi al telefoanelor mobile inteligente, pe care le oferim clienţilor noştri, companii şi utilizatori finali, din România. În plus, semnarea Memorandumului cu Guvernul României ne face să fim încrezători că proiectele sustenabile din domeniul tehnologiei şi al educaţiei, pe care dorim să le derulăm pe plan local, se vor concretiza în viitorul apropiat.”, a declarat Vlad Doicaru, director pentru conturi integrate în cadrul companiei.

    Huawei Technologies România este singura companie din domeniul IT&C pe care premierul chinez a vizitat-o în timpul şederii sale în ţara noastră. Primul Ministru chinez Li Keqiang a testat inovaţiile tehnologice puse la dispoziţie de Huawei, participând astfel la o discuţie cu angajaţii a nouă sedii Huawei Technologies din Europa Centrală şi de Est prin intermediul sistemului panoramic de videoconferinţă utilizat în cadrul sediului din Bucureşti.  

    Primul ministru chinez, Li Keqiang, a vizitat România timp de patru zile cu ocazia Forumului Româno Chinez, timp în care a avut întrevederi cu oficialii români privind legăturile economice si comerciale dintre cele două ţări. Ca urmare a acestui eveniment au fost semnate acorduri cu companii chineze care activează pe piaţa românească, printre care şi Huawei Technologies România. Compania îşi propune să deruleze cu sprijinul Guvernului României proiecte atât în domeniul educaţiei cât şi în cel al cercetării.

  • Valoarea activelor administrate de Erste Asset Management a depăşit 5 mld. lei

    Compania a început activitatea în urmă cu cinci ani, cu un volum de active în administrare de 362 de milioane de lei, iar în prezent a depăşit un volum de 5,5 miliarde de lei, echivalentul a 1,2 miliarde de euro, active în administrare, ceea ce o îndreaptă spre o cotă de piaţă de 40%, a declarat Dragoş Neacşu, CEO al Erste Asset Management.

    “În toţi aceşti ani am înregistrat creşteri ale numărului de investitori de peste cinci ori, peste media pieţei (de trei ori), fiind principala forţă de penetrare a ideii de fond de investiţii în contextul mai larg de introducere a conceptului de finanţe personale în România”, spune Neacşu. “În urmă cu cinci ani procesam câteva operaţiuni pe zi, pe care le puteam număra pe degetele unei singure mâini, acum avem şi zile în care procesăm peste o mie de operaţiuni cu valori de zeci sau chiar sute de milioane de lei.”

    În ultimele 12 luni, randamentele fondurilor Erste AM au fost între 5,6% şi 21,2%. În cazul celor patru fonduri care au existat pe întreaga perioadă de cinci ani (Erste Bond Flexible – fond de obligaţiuni în lei, Erste Balanced – fond diversificat, Erste Equity România – fond de acţiuni, Erste Absolute Return – fond multistrategie), randamentele la cinci ani se plasează între 50,6% şi 92,4%. Erste Money Market (fostul Erste Monetar), fond de piaţă monetară,  funcţionează din 2012.

    Erste AM SA a fost înfiinţată în 2008, când a preluat activitatea de administrare a fondurilor de investiţii şi a conturilor individuale de investiţii de la SAI BCR Asset Management SA, fosta subsidiară a Băncii Comerciale Române (BCR).

  • Parada de Ziua Naţională a României: Circulaţie restricţionată în Bucureşti, începând de vineri

     Traficul va fi restricţionat vineri şi duminică, între orele 05.00 şi 14.00, pe axul central şi pe banda I de circulaţie de pe Şoseaua Kiseleff, între Piaţa Presei Libere şi Piaţa Arcul de Triumf, pentru desfăşurarea manifestărilor organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României, a anunţat Brigada Rutieră a Capitalei.

    De asemenea, în cele două zile, între orele 9.00 şi 14.00, va fi restricţionat traficul rutier pe Şoseaua Kiseleff – între Piaţa Presei Libere şi Piaţa Victoriei, pe strada Alexandru Constantinescu – între Piaţa Arcul de Triumf şi Bulevardul Mărăşti, pe Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu – între Piaţa Arcul de Triumf şi Bulevardul Mărăşti, pe Bulevardul Constantin Prezan – între Piaţa Arcul de Triumf şi Piaţa Charles de Gaulle, precum şi temporar pe strada Ion Mincu, între Bulevardul Aviatorilor şi Bulevardul Ion Mihalache.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Studiu de caz: În aşteptarea El Dorado-ului din construcţii

    CONTEXTUL: Piaţa construcţiilor este unul dintre cele mai afectate domenii în ultimii ani, cu o scădere de aproximativ 40% în perioada 2009 – 2012. Declinul continuă şi în 2013 ca urmare a scăderii investiţiilor publice şi private. Piaţa materialelor de construcţii, care reprezintă circa 30% din sectorul total al construcţiilor, a scăzut în 2013 cu circa 10% faţă de anul anterior, când era evaluată la 2,9 miliarde de euro.

    DECIZIA: Saint–Gobain Rigips, parte a companiei Saint–Gobain Construction Products, investeşte anual 1,3 – 2,3 milioane de euro în eficientizarea proceselor şi în retehnologizarea celor trei unităţi de producţie din judeţul Cluj. Spre exemplu, în 2013, compania a investit circa 1,3 milioane de euro într-un nou depozit şi un sediu administrativ la fabrica de ipsos din Turda.

    CONSECINŢE: Saint-Gobain Construction Products a reuşit să menţină cifra de afaceri la nivelul din 2012 în contextul în care majoritatea jucătorilor au înregistrat scăderi. Divizia de rigips reprezintă mai mult de jumătate din cifra de afaceri a companiei, care a ajuns în 2012 la circa 284 milioane de lei (64 milioane de euro). 


    “INVESTIM ÎN POFIDA CONDIŢIILOR DIN PIAŢĂ ŞI ÎN CIUDA UNEI RESTRUCTURĂRI SERIOASE A PORTOFOLIULUI DE INVESTIŢII AL GRUPULUI. Faptul că am obţinut aprobările pentru a face aceste investiţii este o mărturie a faptului că paşii pe care îi facem aici sunt sănătoşi”, descrie optimist Constantin Hariton, directorul general al diviziei Saint–Gobain Rigips România, strategia de a face investiţii permanente, chiar şi pe timp de criză. Divizia pe care o conduce reprezintă mai mult de 50% din cifra de afaceri a companiei Saint–Gobain Construction Products. Compania a avut anul trecut rulaje de 64 de milioane de euro şi se va menţine la acelaşi nivel în 2013, potrivit ultimelor estimări ale companiei. Compania este una dintre cele cinci prin care grupul francez este prezent în România: Construction Products (cu diviziile Rigips, Isover, PAM şi Weber), Saint-Gobain Glass România, Saint-Gobain Abrazivi, MTI Impex Braşov şi Brodrene Dahl, având 1.000 de angajaţi şi 11 linii de producţie în şase situri industriale. Divizia rigips vinde sisteme uscate de plăci de rigips, care reprezintă două treimi din totalul afacerii şi din sistemele umede, bazate pe ipsos. Pentru a exemplifica unde sunt folosite materialele produse, Hariton indică sala în care a ales să îşi prezinte strategia: o încăpere a Muzeului Naţional de Artă Contemporană al României din Palatul Parlamentului. Sala este una dintre mărturiile lucrului cu plăci de rigips Gobain, dar şi a unei perioade în care piaţa de gips-carton avea o valoare de două ori mai mare comparativ cu nivelul de acum, când este estimată la circa 85 – 90 de milioane de euro. Sistemele de rigips sunt realizate la cele trei unităţi de producţie din judeţul Cluj ale companiei: o unitate de procesare a rocii în comuna Mihai Viteazu şi două fabrici de plăci de gips-carton, respectiv de ipsos de construcţii şi de ipsos industrial din Turda. Investiţiile anuale cuprinse între 1,3 şi 2 milioane de euro în eficientizarea proceselor şi în retehnologizarea unităţilor de producţie reprezintă strategia principală a directorului general al companiei. Cel mai recent exemplu este investiţia din 2013, când compania a cheltuit 1,3 milioane de euro pentru un depozit şi un sediu administrativ la fabrica din Turda. Alte 450.000 de euro au fost investite cu un an în urmă într-un sistem de colectare, filtrare şi evacuare a apelor din carieră şi încă 270.000 euro într-o unitate pilot de colectare a deşeurilor de gips-carton. Unitatea de reciclare este ultima din cadrul acesteia şi este nouă atât în peisajul românesc, cât şi la nivelul grupului, deoarece a fost făcută la jumătate din preţul din Occident, potrivit lui Hariton. Prin aceasta, reziduurile fabricii de gips-carton (1%) ajung să fie refolosite în loc să fie aruncate.
    DACĂ LA FABRICA DE GIPS-CARTON MODERNIZAREA S-A REALIZAT IMEDIAT DUPĂ ACHIZIŢIE, în urma unei investiţii totale de circa 27 milioane de euro, fabrica de ipsos este „favorita„ investiţiilor din ultimii cinci ani. Cumpărată de la Holcim în 1999, unitatea de producţie „este o fabrică de stat din anii ’70, cu toate tarele şi lipsurile fabricilor din acea perioadă„, explică Hariton. Unitatea de producţie, care a început să funcţioneze din 2005, a atras o investiţie iniţială de 9,5 milioane de euro, care a continuat în anii următori ca parte a unei modernizări treptate. „Cuptoarele rotative, sistemele de calcinare, silozurile care s-au construit pentru a putea mixa aditivii din componente care înainte se făceau manual şi acum se fac automatizat„, enumeră Hariton investiţiile făcute treptat. Capacitatea de producţie depinde de tipul de produse fabricate. Spre exemplu, în cazul plăcilor rezistente la foc sau umezeală aceasta scade, iar nivelul mediu poate fi estimat la 17 milioane de metri pătraţi anual. Materia primă se extrage din propria carieră, din care se scot anual între 300.000 şi 350.000 tone de rocă, în funcţie de cerere. Şi unitatea de producţie a carierei a avut nevoie de investiţii substanţiale: doar echipamentele din cadrul fabricii de procesare costă în jur de 400.000 – 500.000 euro fiecare. Printre clienţii companiei se numără atât constructori şi arhitecţi, cât şi instalatori şi aplicatori. Iar printre alte proiecte mărturie ale companiei se numără restaurarea Filamornicii Ateneului Român, restaurarea Palatului de Justiţie, dar şi proiecte noi precum Cristal Tower, Sky Tower sau Promenada Mall. „Aduc un volum de livrări cu totul special faţă de furnizările obişnuite de material şi aduc notorietate. Vânzările mari sunt bune pentru afacere, dar nu sporesc valoarea numelui şi a brandului„, observă Hariton. El nu poate oferi o estimare exactă a cât din această cifră de afaceri este adus de „proiectele speciale„, ţinând cont că livrarea directă către constructor reprezintă mai puţin de 10% din cifra de afaceri. Produsele sunt vândute prin intermediul celor aproximativ 200 de distribuitori şi a peste 300 de puncte de vânzare.
    HARITON A OBSERVAT O SCĂDERE A PIEŢEI DE CIRCA 45% FAŢĂ DE PERIOADA DE BOOM ECONOMIC DIN INTERVALUL 2004 – 2008, când firmele care lucrau în piaţa construcţiilor înregistrau creşteri anuale de două cifre, de circa 30%, mai ales datorită exploziei de pe piaţa imobiliarelor. Reducerea costurilor de producţie, planurile de marketing adecvate realităţilor pieţei, urmărirea atentă a situaţiei financiare a firmei şi a lichidităţilor astfel încât să existe un cash-flow pozitiv tot timpul anului şi adaptarea stocurilor la cerere sunt câteva dintre măsurile pe care firma le-a luat după 2008. „Măsurile de restructurare au fost benigne„, spune directorul general, care, după reducerea numărului de schimburi, a disponibilizat 20 din cei 250 de angajaţi iniţiali ai fabricilor. „Nevoia (de construcţii – n.r.) există, ţinând cont că jumătate din populaţie trăieşte în mediul rural în condiţii ca în Evul Mediu uneori. Suntem convinşi că, pe termen mediu şi lung, România va deveni un El Dorado pentru construcţii„, exprimă directorul general al Saint-Gobain Rigips aşteptările sale în ce priveşte evoluţia pieţei. Nu poate să estimeze când va veni acea perioadă, iar acest lucru îl motivează „să fie tot timpul în priză„. Prin urmare, a stabilit deja bugetele pentru la anul şi planifică investiţii de 2,2 milioane de euro pentru unităţile de producţie din portofoliu. 

  • Piaţa neagră a ţigaretelor a crescut cu 8,6% în Transilvania

    Prima campanie împotriva contrabandei cu ţigarete, organizată în Transilvania, ”faracontrabanda.ro, în sprijinul autorităţilor“, a fost lansată la Oradea.

    Campania de informare şi conştientizare a populaţiei din regiunea Transilvania este justificată de o constatare îngrijorătoare: comerţul ilicit cu ţigarete a înregistrat, în septembrie, o creştere de 8,6%. în zona Nord – Vest, cea mai importantă majorare comparativ cu restul regiunilor ţării, potrivit datelor companiei de cercetare Novel Research.

    În ţările vecine, care nu sunt membre ale Uniunii Europene (Ucraina, Moldova) şi care aplică alt sistem de taxare decât cel european, preţul unui pachet de ţigarete este de 5-6 ori mai mic decât în România. Drept urmare, profitul realizat de reţelele de contrabandişti este imens. Acesta este şi mesajul principal al campaniei: ”Tu ai făcut primul milion? Din banii tăi, contrabandiştii au reuşit deja! Nu sprijini contrabanda cu ţigarete!“.

    ”Contrabanda prejudiciază societatea în ansamblu, prin diminuarea încasărilor bugetare, ceea ce conduce, implicit, la insuficienta finanţare a proiectelor sociale şi economice ale statului, dar şi la practicarea unei concurenţe neloiale şi distorsionarea mediului de afaceri. O prioritate pentru activitatea desfăşurată de ITPF Sighetu Marmaţiei este combaterea contrabandei cu ţigarete, aceasta reprezentând principalul fenomen infracţional care se manifestă la frontiera de nord a României. În acest sens, este semnificativă cantitatea de 4.263.721 pachete de ţigarete ridicate în vederea confiscării, în 2012 şi 2013. Realizările se datorează efortului depus cu simţ de răspundere de către lucrătorii noştri, iar ITPF Sighetu Marmaţiei, cu cele 17 structuri subordonate,  şi-a propus să continue lupta cu infracţionalitatea transfrontalieră de la frontiera de nord a României. Se constată o implicare constantă a cetăţenilor din localităţile situate în imediata apropiere a frontierei cu Ucraina în contrabanda cu ţigarete peste frontiera verde, deoarece aceasta reprezintă o sursă de venit importantă“, a precizat Florin Coman, reprezentantul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu-Marmatiei.

    ”Preţul reprezintă principalul criteriu de alegere a produsului pentru categoriile de consumatori care optează pentru ţigaretele de contrabandă. Tocmai de aceea, am ales acest mesaj puternic. Oamenii trebuie să înţeleagă că, deşi la prima vedere poate părea că au făcut o afacere bună, afacerea de fapt este a contrabandiştilor, care se îmbogăţesc pe seama lor“, a declarat Ioana Mucenic, Partner & Head of Strategy, Pastel.

    ”Prin această campanie, vrem să îi informăm şi să îi educăm pe consumatori cu privire la elementele ascunse ale contrabandei. Ne dorim ca publicul să înţeleagă că în momentul în care cineva cumpără produse de contrabandă, de fapt, finanţează crima organizată. Fiecare poate face diferenţa, prin refuzul de a cumpăra următorul pachet de ţigarete de la contrabandişti”, a precizat Cristina Vasiloiu, director general Euromonitor Business Consulting Services.

     

  • Forumul economic China-Europa Centrală şi de Est – Premierul Chinei: România va fi tigru al Europei. Dacă toţi tigrii vor colabora, va fi o piaţă uriaşă

     “Am ascultat prezentarea premierului Ponta despre economia României. Cred că România va deveni un tigru al Europei şi, dacă toţi tigrii se vor reuni şi vor colabora, se va dezvolta o piaţă uriaşă”, a spus premierul Chinei în deschiderea Forumului economic şi comercial China-Europa Centrală şi de Est.

    Li Keqiang a artătat că este convins de potenţialul relaţiilor economice dintre China şi cele 16 ţări din Europa Centrală şi de Est, după ce premierii acestor ţări i-au prezentat perspectivele economice excelente ale regiunii.

    El adăugat că Europa, în mod particular Uniunea Europeană, este cel mai mare partener comercial al Chinei, dar că, în cadrul relaţiilor comerciale China-UE, comerţul cu ţările din Europa Centrală şi de Est reprezintă doar 10%, iar volumul investiţiilor este şi mai mic, fapt ce constituie un potenţial deosebit pentru dezvoltarea acestor relaţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    40,9%
    ponderea companiilor active care au avut ca activitate principală serviciile de piaţă în 2012

    2,58 mil. mp
    spaţiul total de birouri din România, din care 14,2%, respectiv aproape 370.000 mp, reprezintă spaţii neocupate, potrivit CBRE

    27
    numărul mediu de salariaţi dintr-o companie din industrie în 2012, faţă de 5 salariaţi pentru o companie din servicii

    505,7 mil.
    populaţia UE28 la 1 ianuarie 2013, faţă de 504,6 mil. la 1 ianuarie 2012, în condiţiile în care migraţia netă a reprezentat 0,9 mil. persoane

    5 mil.
    numărul de copii născuţi în UE28 în 2012, cea mai mare natalitate fiind consemnată în Irlanda (15,7/mie), iar cea mai scăzută în Ungaria (9,1/mie)

    0,2%
    majorarea activităţii de construcţii din UE în septembrie comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, prima creştere din luna februarie; în România, sectorul de construcţii a crescut cu 0,8%

  • SITUAŢIA spaţiilor de birouri din România: Stocul a ajuns la 2,58 milioane metri pătraţi. Rată de neocupare este de 14,2%

     Cele mai multe spaţii de birouri disponibile se găsesc în Bucureşti, însă marile oraşe din provincie au un potenţial mare de dezvoltare, se arată într-un comunicat al CBRE.

    Capitala continuă să fie o piaţă a chiriaşilor, având în vedere rata de neocupare de 15,4%. Astfel, chiriaşii au la dispoziţie o varietate mare de spaţii de birouri, în aproape toate sub-zonele importante.

    Nivelul relativ scăzut al spaţiilor aflate în construcţie, cu termen de livrare în 2014, ar putea contribui la o echilibrare a pieţei între proprietari şi chiriaşi până la sfârşitul anului viitor.

    În provincie, cele mai dezvoltate oraşe în ceea ce priveşte cererea şi oferta de spaţii de birouri moderne sunt Cluj-Napoca şi Timişoara, unde stocul cumulat este de peste 250.000 mp. Nivelul relativ ridicat de spaţii aflate în construcţie în Cluj-Napoca creează premisele pentru o potenţială transformare a pieţei într-una favorabilă chiriaşilor, cred consultanţii CBRE.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Studiu de caz: Schimbare de strategie la Vincon – de la vinuri vrac, la sortimente premium

    CONTEXTUL: Piaţa vinului a continuat să scadă de la debutul crizei, ajungând în 2012 la o valoare estimată în jurul a 300 de milioane de euro. În 2008 valoarea anuală a vânzărilor de vin se plasa la circa 500 de milioane de euro, un record al industriei.

    DECIZIA: Vicon a intrat în 2012 pe segmentul premium şi superpremium, prin lansarea gamelor Ambrosio şi Rosé Verité. Recent, compania a pus pe piaţă  Egregio, o nouă gamă de vinuri superpremium, dedicată segmentului de retail.  În segmentul premium şi superpremium în retail compania are acum cinci mărci.

    EFECTELE: Anul trecut Vincon a raportat o cifră de afaceri de aproximativ 27 de milioane de euro, fiind liderul industriei de profil în termeni de volume vândute. Oficialii companiei previzionează pentru anul în curs o scădere de 5-7% a cifrei de afaceri, în condiţiile în care estimează că piaţa s-a contractat cu 18% faţă de 2012.



    PAS CU PAS, VINCON A PĂŞIT DIN ZONA VINURILOR FOARTE IEFTINE CĂTRE SEGMENTELE SUPERIOARE DE PREŢ. „Am hotărât să nu mai vindem deloc vin vrac„, povestea anterior pentru Business Magazin Luchi Georgescu, antreprenoarea care controlează producătorul de vinuri. În momentul în care a preluat pachetul majoritar de acţiuni al Vincon, producţia de vin se vindea aproape integral vrac.

    Drumul până la produse de marcă n-a fost lipsit de aventuri sau greşeli, între care s-au numărat etichetele, numele sau poziţionarea. Însă Vincon luptă acum să ocupe loc pe rafturile magazinelor în segmentele superioare de preţ, la fel cum îşi caută clienţii şi în zona horeca. Segmentul premium şi super premium reprezintă circa 5% din cifra de afaceri „şi este în continuă creştere„, spune Dan Dănescu, director general la Vincon Logistic. Ponderea este similară cu cea deţinută de vinurile premium şi superpremium în totalul pieţei (5%), cea mai importantă parte a vânzărilor fiind adjudecată de segmentele ieftin (55%) şi mediu (40%).

    Cum segmentele superioare de preţ sunt însă cele mai profitabile, companiile îşi concentrează atenţia asupra acestei zone. Vincon a lansat recent Egregio, o nouă gamă superpremium care cuprinde vinuri roşii – Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră, Merlot – şi albe – Muscat Ottonel (2012), vinificat în sec de Vincon pentru prima dată în România, şi Tămâioasă Românească. Egregio a început să fie distribuită la nivel naţional de la mijlocul lunii septembrie, la un preţ recomandat de vânzare de 46 de lei, în prima lună fiind vândute 15.000 de sticle. Valoarea vânzărilor de vinuri din gama Egregio ar urma să ajungă la 200.000 de euro pe an, apreciază Dan Dănescu.

    În prima parte a lui 2014 gama Egregio va fi completată cu trei noi soiuri: Chardonnay (2013), din prima producţie de la Vincon, Busuioacă de Bohotin şi Rose (2012). Egregio este vârful de gamă pe segmentul superpremium retail din portofoliul Vincon, din care mai fac parte şi mărcile Oenoteca, Vinoteca, Comoara Pivniţei şi Casa Vrancea. De asemenea, compania este prezentă şi pe segmentul superpremium horeca cu Ambrosio şi Rosé Verité, pe care le-a lansat anul trecut.

    IN ACEST AN, VÂNZĂRILE VINCON ROMÂNIA ÎN REŢELELE MODERNE DE COMERŢ AU DEPĂŞIT O TREIME DIN TOTALUL VÂNZĂRILOR (36%), diferenţa fiind adjudecată de comerţul tradiţional. Un interes crescut pe zona de vinuri premium este vizibil şi în rândul altor producători din industrie. De pildă, Vitis Metamorfosis va lansa anul viitor primele vinuri ecologice din portofoliul său, care cuprinde opt sortimente în acest moment. 2013 este un an bun pentru producătorii români de vin, producţia din acest an fiind estimată la peste 4 milioane de hectolitri, cu 20% mai mult faţă de 2012, conform datelor Patronatului Naţional al Viei şi Vinului.

    Cei mai importanţi producători autohtoni, din perspectiva volumelor vândute şi a cifrelor de afaceri, sunt Murfatlar, Vincon, Jidvei, Halewood şi Cotnari, dar pe această piaţă există zeci de alţi producători mai mici, ca Domeniile Săhăteni, Carl Reh Winery Agricola Ştirbey, Domeniile Ostrov sau Cramele Recaş.
     

  • Piata de executive search, in scadere in 2012

    In ultimii cinci ani, piata de executive search a scazut cu 12 procente. Printre factorii care au dus la aceasta scadere se numara  reducerea bugetelor de recrutare, cresterea recrutarii intragrup si scaderea ritmului de dezvoltare a companiilor.  Acest fenomen este cauzat si de scaderea investitiilor straine directe in contextul crizei financiare, precum si de cererea relativ scazuta inregistrata de firmele specializate in executive research, aceasta avand in ultimii cinci ani un ritm mediu anual de dezvoltare de – 11%.

    Cele mai importante zece companii din Romania si-au redus in perioada 2008- 2012 cifra totala de afaceri fiind redusa cu 37%, iar profitul net cu 77%.

    Compania Pedersen&Partners a avut cea mai mare valoare a cifrei de afaceri/angajat, cu 81,2 mii euro. Pe locul doi s-a clasat compania Kienbaum, intrata pe piata din Romania in 2011, cu 80,7 mii euro.

    Per total, profitabilitatea angajatilor pentru companiile din top 10 a scazut fata de de anul precedent cu un procent de – 93%, valoarea medie fiind de 603 euro.

    Piaţa locală a serviciilor de recrutare, leasing de personal şi executive search a ajuns în 2011 la valoarea de 189 de milioane de euro, fiind de peste două ori mai mare decât la începutul crizei. potrivit unui studiu realizat de platforma  de consultanţă online www.manageranticriză.ro, administrată de compania Business Management Technologies.