Tag: anunt

  • DNA: Corneliu Dobriţoiu, urmărit penal pentru participaţie improprie la abuz în serviciu

     Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală în cazul generalului maior în rezervă Corneliu Dobriţoiu, fost cadru al Ministerului Apărării Naţionale (MApN), pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, sub forma participaţiei improprii, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

    În acelaşi dosar este urmărit penal generalul de brigadă în rezervă Traian Pigui, şef al Direcţiei domenii şi infrastructură din MApN la data faptelor, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, sub forma participaţiei improprii, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, a precizat DNA.

    În rezoluţia de începere a urmăririi penale se arată că există date şi indicii temeinice că, în calitate de şef al Direcţiei domenii şi infrastructură din Ministerul Apărării Naţionale, Traian Pigui s-a implicat în atribuirea, în condiţii nelegale, a unor locuinţe de serviciu, dintre care unele preluate de la RAAPPS, pentru a fi cumpărate la preţ subvenţionat, în baza Legii 562/2004, de către cadre militare cu funcţii de conducere din MApN (la data faptelor).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANRE: Ponta nu avea toate elementele despre taxa de cogenerare, ANRE lucra deja la reevaluarea ei

     “Probabil, premierul Ponta nu a cunoscut toate elementele legate de taxa de cogenerare. (…) Nu cred că putem vorbi de eliminarea ei, ci de reevaluare, adică să scadă în anumite cazuri. (…) Vom propune o altă formă, în care să revizuim algoritmul de calcul. ANRE era preocupată de acest lucru înainte de declaraţia premierului. Încă nu avem date foarte clare”, a declarat Havrileţ pentru MEDIAFAX.

    Premierul Victor Ponta a afirmat, luni, că a discutat cu ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, arătând că va fi eliminată taxa de cogenerare din facturi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Referinţa BNR a coborât luni la 4,3806 lei/euro

     În sesiunea de vineri, cursul a fost de 4,3960 lei/euro.

    Totodată, paritatea pentru dolarul american a scăzut cu 1,35 bani, la 3,3538 lei/dolar. Cursul pentru francul elveţian a coborât de la 3,6102 lei/franc la 3,6053 lei/franc.

    Cotaţiile leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

    La deschidere euro a fost cotat la 4,3800 – 4,3830 lei, respectiv cu 0,2 – 0,3 bani sub nivelurile de vineri din jurul orei 16:30, de 4,3830 – 4,3850 lei/euro.

    La jumătatea sesiunii schimburile se perfectau uşor peste 4,38 lei/euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Referinţa BNR a coborât luni la 4,3806 lei/euro

     În sesiunea de vineri, cursul a fost de 4,3960 lei/euro.

    Totodată, paritatea pentru dolarul american a scăzut cu 1,35 bani, la 3,3538 lei/dolar. Cursul pentru francul elveţian a coborât de la 3,6102 lei/franc la 3,6053 lei/franc.

    Cotaţiile leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

    La deschidere euro a fost cotat la 4,3800 – 4,3830 lei, respectiv cu 0,2 – 0,3 bani sub nivelurile de vineri din jurul orei 16:30, de 4,3830 – 4,3850 lei/euro.

    La jumătatea sesiunii schimburile se perfectau uşor peste 4,38 lei/euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Crama Ceptura extinde podgoriile cu 180 de hectare

    Din cele 180 de hectare de vie, specialiştii Cramei intenţionează să creeze noi soiuri de vin de calitate superioara, din struguri Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească Neagră sau Shiraz pentru vinurile roze şi roşii, şi Fetească Albă, Fetească Regală, Riesling şi Sauvignon Blanc pentru cele albe. 

    Ca urmare a parteneriatului cu societatea Vie Vin Podgoria Valea Călugarească, Crama Ceptura va gestiona pe deplin atât operaţiunile de producţie, cât şi de management. Experţii Cramei vor controla întregul proces de fabricare a vinurilor realizate aici – de la procesul agricol şi tehnologic si maturarea vinurilor în butoaie de stejar, până la operaţiunile de îmbuteliere şi distribuţie.

    “Crama Ceptura deţine cele mai moderne platforme pentru producerea vinului şi echipament tehnologic sofisticat, de ultimă generaţie. Secţia de vinificare primară asigură prelucrearea a 10.000 de tone de struguri pe sezon, iar capacitatea depozitului de păstrare este de  aproximativ 10 milioane de litri de vin”, a declarat Marcel Grăjdieru, CEO al Cramei Ceptura. După spusele sale, podgoriile din Valea Călugărească au un potenţial unic de vinificaţie: un microclimat ideal, la o altidudine superioară şi cu expunere sudică optimă. Zona Dealu Mare este renumită în special pentru pentru vinurile roşii, corpolente, pline de caracter. “Aici, Feteasca Neagră e la ea acasă”.

    La conceperea şi producerea noilor soiuri de vin create în zona Dealu Mare va participa şi renumitul oenolog italian, Federico Giotto, în calitate de consultant permanent al Cramei Ceptura. Compania colaborează cu Federico Giotto de doi ani, iar vinurile realizate sub îndrumarea lui au primit distincţii în competiţii internaţionale. Dintre acestea, vinul „Crama Ceptura – Merlot” a fost premiat cu medalia de aur la International Wine Contest Bucharest 2011, în timp ce „Crama Ceptura – Cabernet Sauvignon” a primit medalia de argint în cadrul aceleiaşi competiţii.
     

  • Cristian Preda: Demisionez din board-ul Institutului de Studii Populare, care s-a opus organizării unei conferinţe a lui Băsescu

     El precizează că va căuta să se afilieze la Mişcarea Populară şi va colabora, de asemenea, cu Fundaţia Creştin-Democrată, condusă de Teodor Baconschi, iar în calitate de membru al PDL, solicită Biroului Permanent Naţional al partidului să îşi exprime poziţia faţă de deciziile luate de echipa executivă a ISP în ultimul an.

    “Am decis să demisionez din board-ul Institutului de Studii Populare, care e fundaţia oficială a PDL. Două sunt motivele care m-au împins la acest gest, ce trebuie înţeles exclusiv ca un protest. Este vorba, în primul rând, despre deteriorarea relaţiilor cu Fundaţia Konrad Adenauer, care a fost ani de-a rândul principalul partener al ISP. Am colaborat mai bine de un deceniu cu KAS, atât la Bucureşti, cât şi la Bruxelles. În ultimul an, echipa executivă a ISP a adoptat o strategie dezastruoasă în relaţia cu Konrad Adenauer Stiftung, blocând efectiv cooperarea, distrugând programe valoroase şi anulând eforturi importante din trecut”, scrie Preda, pe blog.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Japonia va instala rachete Patriot pe insula Okinawa, pe fundalul tensiunilor cu Coreea de Nord

    Ministrul japonez al Apărării, Itsunori Onodera, a explicat că rachete Patriot vor fi instalate în permanenţă la două baze militare din Okinawa “pe cât posibil în aprilie”.

    Ministerul său intenţiona să realizeze această instalare constantă până în martie 2015, însă a hotărât să “avanseze acest proiect care va proteja viaţa şi bunurile persoanelor împotriva rachetelor balistice”, a subliniat Onodera în cadrul unei conferinţe de presă.

    Acest anunţ intervine pe fundalul tensiunilor regionale cauzate de Coreea de Nord, care îşi ameninţă inamicii cu un război “termonuclear” şi ar putea realiza în orele sau zilele următoare unul sau mai multe teste cu rachete de rază medie, conform serviciilor de informaţii sud-coreene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un pui de urs de două luni, rătăcit de mama lui, găsit de pădurari lângă Braşov

     Asociaţia de protecţie a animalelor “Milioane de prieteni” din Braşov a anunţat, vineri, că a fost solicitată recent pentru a prelua un pui de urs rătăcit de mama sa.

    Puiul, în vârstă de două luni, a fost descoperit de silvicultorii din zona Valea Seacă, la marginea localităţii Şinca Nouă.

    “Cel mai probabil, ursoaica a fost împuşcată în timpul unei partide de vânătoare, astfel de incidente având loc în special când se aplică metoda «la goană»”, spun reprezentanţii asociaţiei de protecţie a animalelor.

    Pădurarii au luat legătura cu reprezentanţii asociaţiei, iar puiul a ajuns la Sanctuarul de urşi Libearty din Zărneşti. Asociaţia a luat legătura cu reprezentanţii “Centrului de reabilitare a puilor de urs” din localitatea Bălan, judeţul Harghita, unde puiul a fost transportat în cursul acestei săptămâni. Acolo, ursul va învăţa cum să să se adapteze şi, după deprinderea abilităţilor de supravieţuire, va fi eliberat în pădure şi va deveni un urs liber.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta cere scuze cultelor pentru imobile naţionalizate şi vrea susţinere pentru Legea proprietăţilor naţionalizate

     “Vreau să fac un apel către toate cultele din România, tot respectul, şi vreau ca la momentul angajării răspunderii Guvernului să prezint, în numele României, toate scuzele care poate nu s-au cerut în ultimii 70 de ani faţă de abuzurile statului comunist faţă de cultele religioase. Ceea ce însă fac, de asemenea, ca apel, asumând ceea ce s-a întâmplat negativ în istoria României, fac un apel către cultele din România să sprijine rezolvarea acestei probleme şi dezvoltarea societăţii româneşti”, a spus primul-ministru.

    El şi-a exprimat convingere că va primi un răspuns pozitiv din partea reprezentanţilor acestora.

    “Dacă o persoană privată poate să spună: «Nu ştiu, mie daţi-mi, mâine, despăgubirea pentru ceea ce mi-au luat comuniştii!», eu cred că importanţa cultelor religioase în viaţa unei societăţi presupune şi solidaritate şi nimeni nu va cere ceva ce nu se poate da în acest moment. Cu tot respectul şi toată solidaritatea pentru cei care au avut de suferit în urmă cu aproape 70 ani, sper în aceeaşi solidaritate în rezolvarea acestei situaţii şi sunt convins că voi primi un răspuns pozitiv de la reprezentanţii cultelor religioase”, a afirmat Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Flanco lansează o platformă de comunicare pentru consumatorii de electroIT

    www.flancointeractiv.ro  a necesitat o investiţie iniţială de aproximativ 20.000 de euro si susţine strategia Flanco de a deveni retailerul preferat al românilor, prin capacitatea de a oferi mai mult decât produse, si anume prin oferirea de consultanţă pentru integrarea tehnologiilor în viaţa de zi cu zi a fiecărui consumator.

    “Prin această platformă ne apropiem de consumatori si de cerinţele lor, deoarece vom oferi consultanţă specializată nu doar în magazine, ci si în mediul online. Experienţa de shopping din magazinele Flanco va fi completată cu sfaturi online, cu tutoriale video, cu articole explicative si cu multă informaţie relevantă din domeniul electro-IT”, a declarat Marina Zara, marketing motor Flanco.

    Dinamica pieţei si multifuncţionalitatea produselor electronice si electrocasnice au determinat Flanco să opteze pentru crearea unui platforme interactive online al cărei concept inovator si secţiuni special create sunt de ajutor atât pentru cei care îsi planifică achiziţionarea de produse noi, cât si pentru cei care le-au achiziţionat deja, dar au nevoie de sfaturi de utilizare sau informaţii suplimentare. Datele din piaţă indică o crestere accentuată a vânzărilor de produse cu specificaţii tehnice complexe, din segmentul de tehnologie premium, care trebuie explicate cât mai accesibil, pentru ca utilizatorii să poată beneficia cu adevărat de toate funcţiile acestor produse.

    www.flancointeractiv.ro va ajuta întreaga industrie electro-IT din România să traducă funcţiile complexe ale electronicelor si electrocasnicelor de ultimă generaţie în beneficii ale produselor din casa fiecărui consumator.

    Conţinutul www.flancointeractiv.ro  va fi îmbogăţit continuu  cu informaţii noi pentru cele patru secţiuni principale: Viaţa cu Flanco, Noutăţi, Tutoriale si Reviews. Articolele vor aborda teme dintre cele mai diverse, de la cum se conectează un laptop la un smart TV, cum se utilizează cele mai noi aplicaţii de telefonie mobilă, cum se programează un cuptor cu reţete presetate sau cum se curăţă corect un espressor de cafea si până la destinaţii de vacanţă si tendinţe în designul interior.