Tag: revista

  • STUDIU: Creşterea numărului de milionari din China a încetinit puternic anul trecut

     Avansul foarte lent al numărului bogaţilor sugerează că încetinirea creşterii PIB al Chinei a ajuns şi la vârful economiei, scrie CNBC.

    În comparaţie, numărul milionarilor din SUA a crescut cu 640.000 anul trecut, la un total de 9,63 milioane, conform unui studiu separat al Spectrem Group. Spectrem defineşte milionarii ca persoane care deţin active pe care le pot investi cu valoare mai mare de 1 milion de dolari.

    În China, numărul persoanelor cu avere de peste 16 milioane de dolari a urcat cu 4%, la 67.000, potrivit Hurun.

    Din cei 100.000 de noi milionari, 30.000 sunt din Shanghai, 17.000 din Guangdong, iar 15.000 din Beijing.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un american bogat a lansat o vânătoare de comori pe Twitter

     Peste 5.000 de dolari au fost astfel donaţi la San Francisco de o persoană anonimă, care se ascunde în spatele hashtagului @HiddenCash (bani ascunşi).

    Revista americană Time, care l-a găsit pe filantrop, fără să îi dezvăluie însă identitatea, precizează că acesta a făcut avere în domeniul imobiliar şi că are pur şi simplu intenţia “de a face să apară zâmbete pe chipurile oamenilor”, oferind bani acelora mai puţin norocoşi în viaţă.

    Într-un interviu acordat revistei Time, filantropul îi îndeamnă pe ceilalţi oameni bogaţi din lume să îi urmeze exemplul.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Business Magazin a lansat catalogul “100 Tineri Manageri de Top”

    Ediţia din 2014, care a fost lansată în 20 mai în cadrul Galei Business Magazin Tineri Manageri de Top, în prezenţa a peste 500 de invitaţi, cuprinde 100 de nume care au punctat excelenţa şi care au câştigat pariul cu performanţa. Mai mulţi manageri şi antreprenori în jurul vârstei de 30 de ani au intrat în acest an în ediţia a noua a catalogului.

    Catalogul nu este un top, ci o expunere a câştigătorilor unei competiţii bazată pe dedicare, curaj şi muncă susţinută şi este o foarte bună modalitate prin care publicul cititor pasionat de mediul business află despre tinerii  în care stă relansarea României – oamenii aflaţi acum între 30 şi 50 de ani sunt exact prima generaţie matură a României de după 1990.

    Managerii prezentaţi în catalog activează în servicii financiare, IT&C, în industrie şi comerţ, iar acestora li se adaugă antreprenorii. Toţi aceştia formează noua generaţie de lideri pe care Business Magazin mizează pentru viitorul economic al ţării în anii următori.

    Împreună cu ediţia 2014, revista a adunat 900 de tineri manageri şi antreprenori care s-au remarcat prin iniţiativă, performanţă şi profesionalism.

    Catalogul “100 Tineri Manageri de Top” reprezintă o sursă de informare pentru top manageri, HR manageri, experţi în resurse umane, consultanţi, manageri de marketing şi vânzări, manageri financiari şi un etalon pentru tinerii aflaţi la început de carieră. Toţi aceştia, precum şi toţi cei interesaţi de zona dedicată afacerilor pot achiziţiona catalogul din reţelele de distribuţie Inmedio şi Relay, începând cu data de 26 mai, iar ulterior de pe www.bmag.ro.
     

    Despre Business Magazin

    Business Magazin  este revista de business care, într-o manieră clară şi accesibilă, prezintă evenimentele cu adevărat relevante din mediul de afaceri din România şi din lume. De 10 ani evenimentele ce au impact asupra economiei şi mediului de afaceri românesc sunt reflectate cu acurateţe în analizele Business Magazin, iar premiile obţinute în aceşti ani sunt o recunoaştere a valorii brandului. Business Magazin este revista care aduce valoare la purtător.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 26 mai 2014


    COVER STORY: BM Storytellers – poveştile ultimilor zece ani spuse de Vladimir Sterescu, Dana Gruia-Dufaut, George Butunoiu şi Dan Pascariu


    RESURSE UMANE: Cel mai greu job – manageri în perioadă de probă


    AUTO: Maşinile hibrid au început cu dreptul anul 2014


    RECRUTARE: Antreprenoriat social pentru absolvenţii români din afara ţării


    SPECIAL: Google Glass, noul pariu al tehnologiei mondiale


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay.


     

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 19 mai 2014


    COVER STORY: Elita tinerilor manageri de 30 de ani

    S-au născut cu doar câţiva ani înainte de revoluţie, dar au ars etape, au învăţat mai mult şi mai repede, au renunţat de multe ori la viaţa personală şi au ajuns în vârf mai devreme decât alţii. mai mulţi manageri şi antreprenori în jurul vârstei de 30 de ani au intrat în acest an în ediţia a noua a topului 100 tineri manageri. este un trend, o consecinţă a crizei economice sau o nouă realitate a româniei intrarea tinerilor direct în prima linie de management a companiilor?

     


    EDUCAŢIE: Academia de business pentru copii


    AUTO: 4,4 miliarde de euro – afacerile Renault pe piaţa locală

    ANTREPRENORIAT: Doi basarabeni fac în România 100.000 de euro din desene animate


    OPINIE: Sentimente şi atitudini în dezvoltarea unei afaceri


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay.


     

  • Sfaturi pentru tinerii manageri de la… Daniela Lulache, şefa Nuclearelectrica

    Citeşte aici povestea Danielei Lulache, redată în materialul de copertă din Business Magazin.

     

     

  • Va da secolul XXI primul “trilionar” al lumii?

    Dacă anul trecut ar fi fost adunate averile celor mai bogaţi 51 de oameni din SUA, s-ar fi ajuns la un „trilion„, adică 1.000 de milioane de dolari. Anul acesta, numărul americanilor bogaţi de care este nevoie pentru a se ajunge la acest prag a scăzut la 37. Peste 20 de ani s-ar putea însă ca un singur individ să deţină o avere de peste 1.000 de miliarde de dolari.

    ESTE DOAR O PROBLEMĂ DE TIMP, AFIRMĂ MULŢI EXPERŢI. STEVE KRAUS, ŞEFUL DIVIZIEI DE ANALIZĂ LA FIRMA IPSOS MEDIACT, care realizează anual un studiu despre avere, afirmă că nu ar fi surprins dacă s-ar depăşi acest nivel al averii în următorii 25 de ani.

    Un alt specialist, Andrew Amoils, analist senior la compania New World Wealth, este chiar şi mai precis, scrie CNBC. Luând în calcul variabile precum Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, averea pe cap de locuitor, preţurile la materii prime, piaţa valutară şi estimările privind raportul dintre preţ şi profit pe bursă, precum şi perspectivele în anumite ţări, precum SUA, Rusia şi India, există şanse de 11% ca o persoană să acumuleze o avere de peste 1.000 de miliarde de dolari în următorii 25 de ani, a spus acesta. Cel mai probabil acest lucru se va întâmpla în Statele Unite, urmate de India, ţară unde vor apărea, până în 2039, cei mai mulţi noi milionari.

    VEREA DEJA EXISTENTĂ ARE CELE MAI MARI ŞANSE DE A ACUMULA AVERE. Dacă acum avem nevoie de 37 de persoane pentru a ajunge la 1.000 de miliarde de dolari, vom ajunge în 2039 la cinci, fiecare cu câte 200 de miliarde de dolari, iar în 65 de ani de acum înainte în loc de cinci va fi doar unul?„, întreabă Paul O’Brien, vicepreşedinte responsabil cu studiul impactului averii asupra politicilor publice în cadrul organizaţiei Oxfam.

    Avocatul specializat în taxe asupra averii Bob Lord consideră că cel mai probabil pragul va fi trecut în anul 2039.

    CINE VA FI PRIMUL „TRILIONAR„ AL SECOLULUI XXI? În prezent, Bill Gates are 3,6% din averea însumată a celor prezenţi pe lista Forbes. Averea totală la nivelul SUA a urcat de la circa 10.000 de miliarde de dolari la 70.000 de miliarde de dolari începând din 1982. Dacă următorii 25 de ani nu sunt la fel de buni pentru formarea averii, până în 2039 s-ar putea ajunge la 300.000 de miliarde de dolari şi nu la 490.000 de miliarde, cât ar trebui dacă se păstrează ritmul de până acum. Putem presupune, de asemenea, că partea care revine celor de pe lista Forbes 400 ajunge la 8% din total, întrucât pe parcursul ultimelor trei decenii s-a triplat. Astfel, primii 400 cei mai bogaţi americani ar avea împreună 24.000 de miliarde de dolari.
    „Chiar dacă cel de pe primul loc are doar partea pe care o are şi Gates acum, va fi foarte aproape de valoarea de 1.000 de miliarde de dolari. Mai exact, ar fi la 846 de miliarde de dolari„, a spus Lord.

    „Ar putea fi nevoie de cinci Microsoft pentru a ajunge la 1.000 de miliarde, dar vom vedea succese de tipul Microsoft din ce în ce mai mari„, a adăugat el. Şansele acestui scenariu nu sunt însă foarte bune. Mulţi experţi în studiul averilor se aşteaptă ca un individ să aibă nevoie consecutiv de mai multe succese precum cel al lui Bill Gates pentru a trece de 1.000 de miliarde de dolari.

    Antreprenorul Elon Musk ar putea fi cel mai apropiat de personajul imaginar capabil să creeze afaceri de mare succes pe care să le transforme în avere personală. Piaţa pare în sfârşit pregătită să susţină o astfel de serie de evenimente, notează CNBC.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 12 mai 2014


    COVER STORY: Pariul Nuclearelectrica

    Energia este un domeniu al bărbaţilor, condus de femei, iar Daniela Lulache, directorul Nuclearelectrica, o confirmă. Cum arată parcursul profesional al unui executiv format în industria finanţelor care conduce acum o companie unde inginerii sunt la putere, care îi sunt opiniile şi opţiunile, ce crede despre oameni, companii şi energie?


    FISCALITATE: Preţul real al taxei pe stâlp


    MANAGEMENT: Cum să fii de cinci ori broker de asigurări


    ANALIZĂ: Va da secolul XXI primul trilionar al lumii?


    INTERNAŢIONAL: Cum arată începutul sfârşitului pentru brokerii de pe Wall Street


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay.


     

  • Sergiu Biriş, la BM Storytellers: Cei care vor să dezvolte acum un business online trebuie să se orienteze spre zona de mobile

    Iată discursul lui Serigiu Biriş la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    Povestea mea este diferită de a celorlalţi invitaţi, pentru că în 2007 eram atât de la început încât nu ştiam nimic. Este foarte bine să fii în cel mai „hot„ domeniu acum, însă în 2007 nu ştiam în ce intru sau ce vreau să fac. Ştiam doar că vrem să încercăm să facem un proiect al nostru, personal, pentru că în acel moment dezvoltam site-uri pentru clienţi din afară.

    Poate şi dacă mergeam în această direcţie am fi crescut şi am fi fost o bună resursă de outsourcing acum, însă simţeam nevoia de a dezvolta un proiect propriu. Aveam de fapt trei idei, iar una din acele trei idei a fost Trilulilu, am vrut să facem un site românesc de videosharing. Nu ştiam cum să creăm cu adevărat un business, iar tot ce ştiam despre piaţa online era că e o piaţă de 5 milioane de euro, ceea ce mie mi s-a părut senzaţional. Nu ştiam că există foarte mult scepticism legat de proiectele online şi că erau puţini clienţi care îşi asumau riscul de a investi în publicitatea online atunci.

    După câteva luni de la lansare am fost contactaţi de Business Magazin să facem un cover story. „Vrem!„, am zis, dar nu ştiam ce înseamnă cover story. Motiv pentru care am apărut în tricou pe copertă, nu venisem la Bucureşti pregătiţi. Am făcut şedinţa foto, am răspuns la întrebări şi în mai 2007 am apărut pe coperta revistei. A fost o surpriză plăcută şi s-a dovedit a fi şi un punct foarte important din cariera noastră, pentru că mai târziu investitorul nostru ne-a spus că aşa ne-a găsit, văzându-ne pe coperta revistei. Până să ajungem pe copertă noi am investit destul de mult în acest proiect, tot ce câştigam din web design reinvesteam în site, şi am primit chiar şi oferte de cumpărare la 2-3 luni de la lansare, când a vrut să ne cumpere Neogen.

    Nu am vrut să vindem, deşi 80.000 era o sumă colosală după câteva luni de lucru, însă am avut noroc că i-am cooptat pe consultanţii care ne-au temperat şi ne-au asigurat că vor veni şi mai mulţi bani mai târziu. Mai târziu, în 2007, Alexis Bonte a preluat doar o părticică din proiect, 10%, cu 100.000 de euro. A fost cel mai bun lucru că nu am vândut businessul din prima. Îţi trebuie răbdare, ca antreprenor. Cu Trilulilu primii bani, 5.000 de lei, i-am făcut după şase luni de la lansarea proiectului, moment când aveam cheltuieli de 6.000 de euro pe lună. Cea mai mare provocare, pentru noi, a fost să învăţăm să facem bani în spaţiul online, am avut foarte multe încercări şi foarte multe eşecuri să susţinem businessul, pentru că piaţa din România are particularităţile ei. Cea mai bună soluţie a fost să ne înfiinţăm propria echipă de vânzări, am învăţat asta în decurs de câţiva ani.

    Văd foarte mulţi tineri care şi-ar dori să încerce ceva, însă se tem să nu eşueze, că sunt multe provocări pe piaţă, dar îmi dau seama că şi noi, dacă am fi analizat la fel de în detaliu afacerea, probabil nu am fi realizat nimic. Am fi mers înainte cu programarea şi web designul şi mă bucur că am avut naivitatea şi curajul de a face ceva şi de a sprijini acest proiect prin orice mijloace. Cred că foarte mulţi tineri din ziua de azi ar trebui să lase deoparte gândirea raţională şi să îşi urmeze instinctul de a crea ceva.

    Acum sunt foarte implicat în Zonga, care este un „spin off„ din Trilulilu, un serviciu de muzică, legal, care oferă acces la 20 de milioane de melodii de pe mobil, tabletă sau PC. Am semnat contracte cu toate casele de discuri internaţionale şi locale, iar acesta a fost unul dintre cele mai mari challenge-uri din ultimii ani, să reuşim să lansăm acest proiect. Am reuşit să negociem cu casele de discuri şi în circa doi ani am reuşit să obţinem drepturile. Timp în care am reuşit să dezvoltăm şi produsul, şi până la urmă am avut noroc să îl aducem la costul pentru end-user pe care l-am dorit. Casele de discuri ar fi dorit ca un abonament să coste 10 euro pe lună, noi am reuşit să-l aducem la 3 euro, am reuşit să semnăm un parteneriat cu Vodafone, ei fiind şi parteneri în afacere. Acest proiect are mult mai mari provocări şi de aceea mă focusez mai tare, pentru că este şi o piaţă care mai are nevoie de educare, cea a conţinutului online plătit.

    Este greu în acest domeniu pentru că pirateria are un grad destul de ridicat şi există şi convingerea că tot ce este pe internet trebuie să fie gratis. Am pornit pe un drum, îl ţinem în continuare şi ne gândim inclusiv să deschidem serviciul şi în alte ţări.

    Cei care vor să dezvolte acum un business online trebuie să se orienteze spre zona de mobile, pentru că Facebook, de exemplu, raportează că peste 55% dintre venituri le vin din publicitatea de pe mobil, ceea ce mi se pare incredibil. Cred, de asemenea, în orice produs care se bazează pe venituri din publicitate, atâta vreme cât este bine realizat şi are o piaţă. Cred că este o mare nevoie de produse locale. Cred în servicii cu valoare adăugată, obligatoriu plătite, şi care încep să fie pe val; vor apărea tot mai multe astfel de produse. 

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 5 mai 2014


    COVER STORY: BM Storytellers – poveştile ultimilor zece ani spuse de Sergiu Oprescu, Adrian Bulboacă, Radu Florescu şi Sergiu Biriş

    Vă propun să închideţi ochii câteva secunde şi să vă amintiţi ce făceaţi în 2007. Ce planuri aveaţi? Cu ce sentiment general vă trezeaţi în fiecare zi? Ce speranţe aveaţi pentru anii următori? Patru oameni de afaceri şi-au amintit săptămâna trecută, la a treia ediţie a BM Storytellers, cum i-a marcat 2007 în plan personal şi profesional.


    STRATEGIE: Şef peste operaţiuni de 11,5 miliarde de dolari


    OPINIE: Cum iau naştere companiile antreprenoriale


    REPORTAJ: În vizită la constructorii luxului britanic


    MANAGEMENT: Reţeta pentru un marketing fără pată în telecom


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay.