Tag: New York

  • Cronica pictată a unui New York care dispare (GALERIE FOTO)

    Acum în vârstă de 85 de ani, Hedy Pagremanski a ajuns să picteze peisaje urbane din întâmplare, după ce încercarea de a câştiga un ban făcând portretele oamenilor care treceau prin Long Island a dat greş, iar artista s-a hotărât să se ducă să picteze ce-i place.

    Nu peste multă vreme, lucrările sale au ajuns să fie cumpărate de magazine importante din zonele unde picta, ba chiar şi de grupul financiar Goldman Sachs. De când şi-a descoperit pasiunea pentru imortalizarea locurilor ce vor dispărea, artista a realizat mai bine de optzeci de picturi, cu şevaletul instalat pe stradă, printre trecători.

  • Cum arată One World Trade Center, clădirea ridicată pe locul unde se aflau turnurile gemene – GALERIE FOTO

    Zgârie-norul de 104 etaje, astăzi cea mai înaltă clădire din America, a costat 3,8 miliarde de dolari şi a fost construit în opt ani de zile. Spaţiile sunt închiriate în proporţie de 60%, guvernul american ocupând 25.000 de metri pătraţi, notează USA Today.

    Clădirea se află într-un centru dedicat memoriei oamenilor care şi-au pierdut viaţa în 2001, care mai include un memorial şi un muzeu. Un spaţiu pentru vizitatori, prezentând o panoramă o New York-ului, se află la ultimul etaj dar nu a fost încă deschisă publicului.

    “New York-ul este, din nou, complet”, a declarat Patrick Foye, responsabil cu acest proiect. “Aceasta este cea mai sigură clădire din America.”

    Peste 2.700 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma atentatelor teroriste ce au avut loc pe 11 septembrie 2001.

  • Unde merg miliardarii să îşi ia diplome?

    Studiul, realizat de o bancă din Elveţia şi un grup de cercetare din Singapore, analizează un număr de peste 2.000 de miliardari din întreaga lume.

    Concluzia este că imaginea miliardarilor autodidacţi şi care nu au nevoie de studii este una complet falsă. Chiar dacă generaţia nouă, în frunte cu Mark Zuckerberg, prezintă multe exemple de miliardari care au renunţat la studii pentru a-şi urma pasiunea, ea nu reflectă imaginea de ansamblu.

    Mai mult de 40% din miliardarii europeni trăiesc în doar 10 oraşe, cei mai mulţi fiind stabiliţi la Londra şi Moscova. La nivel global, oraşul cu cei mai mulţi miliardari este New York.

    Iată topul universităţilor care au produs cei mai mulţi miliardari:

    1. University of Pennsylvania

    2. Harvard University

    3. Yale University

    4. University of Southern California

    5. Princeton University

    6. Cornell University

    7. Stanford University

    8. University of California, Berkeley

    9. University of Mumbai

    10. London School of Economics

    11. Lomonosov Moscow State University

    12. University of Texas

    13. Dartmouth College

    14. University of Michigan

    15. New York University

    16. Duke University

    17. Columbia University

    18. Brown University

    19. Massachusetts Institute of Technology

    20. ETH Zurich

  • Cât costă şi cum arată un zbor la cea mai luxoasă clasă a unei companii aeriene

    Numeroase feluri de mâncare ce includ homar, un pat  uriaş şi cosmetice de designer – par să fie caracteristicile unui hotel de lux. Sunt însă sunt câteva dintre beneficiile unui zbor într-o cameră privată printr-un bilet la Singapore Airlines Suites Class.Tânărul  Derek Low a reuşit să strângă mile aeriene în valoare de 30.000 de dolari prin zborurile sale frecvente şi şi-a permis astfel să plătească 23.000 de dolari pentru cel mai luxos zbor din Singapore spre New York. Tânărul a făcut numeroase fotografii pe care le-a publicat apoi pe blogul său.

    La check-in, a primit un bilet auriu şi o invitaţie la “Camera Privată”, un lounge exclusivist în care a fost întâmpinat de angajaţi pe nume, ca şi cum l-ar fi cunoscut dinainte. Ulterior, a primit opţiunea de a le cere să i se adreseze cu titulaturi precum “rege” sau “preşedinte”. A comandat un pahar cu şampanie, un smoothie de mango şi trei feluri de mâncare: carne de pui şi miel Satay pate, homar la cuptor cu Gruyere, Emmenthal şi Cheddar, burger de vită american cu Foie Gras şi ouă de prepeliţă.

     A traversat apoi un culoar destinat pasagerilor cabinelor luxoase, iar apoi a fost escortat sprea cea destinată lui, unde i s-a oferit un pahar cu şampanie Dom Pérignon. Cabine private din Airbusul 380 al companiei aeriene au  uşi glisante care “te izolează într-o mică oază de lux”.Includ un pat dublu, televizor, un scaun din piele realizat manual de maestrul italian Poltrona Frau. I s-au oferit căşti Bose pentru a asculta muzică şi a vedea filme, precum şi un kit de toaletă Salvatore Ferragamo, care includea o sticlă de colonie şi alte articole de toaletă de designer. Low a primit pijamale Givenchy, papuci de casă, perne şi pături, cafea gourmet şi alte feluri de mâncare pe bază de homar.

    Când a aterizat în New York, cea mai mare problemă a sa era că nu mai voia să părăsească avionul.

    Sursa: Daily Mail

  • Încălzirea globală: occidentalii demonstrează, chinezii poluează

    “MISIUNEA NOASTRĂ ESTE SĂ FACEM CA ACEST MOMENT SĂ DEVINĂ UNUL DECISIV„, A SPUS PRIMARUL NEW YORKULUI, BILL DE BLASIO.

    Uriaşul marş a coincis cu demonstraţiile împotriva poluării care au avut loc la nivel mondial, din Marea Britanie şi până în India şi Australia.

    Organizatorii din Manhattan au spus că peste 500 de autobuze au transportat demonstranţi din afara oraşului, iar poliţia a blocat traficul pentru a face loc sutelor de mii de studenţi, angajaţi, părinţi, oameni de ştiinţă, apicultorilor şi multor altora care s-au alăturat marşului. Între alte celebrităţi participante s-au mai numărat actorii Mark Ruffalo, Edward Norton şi Evangeline Lilly. Ruffalo a spus că s-a aflat acolo pentru copiii săi. ”Vreau să fac tot ce pot pentru a le asigura lumea pe care o merită„, a explicat starul din ”Avengers„.

    Demonstranţii au sunat alarma cu tobe, goarne şi peste 20 de fanfare, în timp ce bisericile din oraş au sunat clopotele. În acest timp, 40.000 de oameni au demonstrat la Londra pentru combaterea încălzirii globale, între ei aflându-se Emma Thompson şi muzicianul Peter Gabriel, în timp ce 10.000 de persoane au mărşăluit în Australia.
     
    IDERII MONDIALI PROMIT UN ACORD MONDIAL PENTRU COMBATEREA SCHIMBĂRILOR CLIMATICE
    După proteste, discursuri şi angajamente din partea companiilor, liderii mondiali au încheiat un summit al Naţiunilor Unite pe tema schimbărilor climatice cu sarcina dificilă de a căuta un acord pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon.

    Preşedintele american Barack Obama şi peste 100 de lideri mondiali au promis să negocieze un acord care să atace problema schimbărilor climatice precum creşterea nivelului oceanelor, intensificarea cicloanelor, inundaţiile record şi valurile de caniculă provocate de poluare.

    ”Sună clopotele de alarmă. Cetăţenii noştri demonstrează. Nu putem să pretindem că nu îi auzim„, a spus Obama în faţa delegaţilor Naţiunilor Unite de la New York.

    Ce nu se ştie încă este cum vor rezolva statele vechile diferende pentru a asigura un acord de reducere a emisiilor poluante până la sfârşitul anului viitor, termenul stabilit. În centrul disputelor se află solicitarea Statelor Unite ca marile ţări în curs de dezvoltare, precum China, India şi Brazilia, să accepte reducerea emisiilor poluante, la fel ca statele dezvoltate. Obama a spus în mod clar că nu va da înapoi în privinţa acestei solicitări.

    Statele aflate în dezvoltare vor ca ţările bogate să plătească miliarde de dolari pentru a le ajuta să dezvolte energia regenerabilă şi să rezolve problemele încălzirii globale. Angajamentele lor au rămas însă în mare parte neîndeplinite, cu toate că preşedintele francez Francois Hollande a promis 1 miliard de dolari, sumă egală cu cea oferită de Germania. Statele Unite nu au făcut încă niciun angajament în acest sens.

    ”Statele Unite au făcut investiţii ambiţioase în energie curată şi reduceri ambiţioase ale emisiilor de carbon. Cer astăzi tuturor ţărilor să ni se alăture, nu anul viitor sau peste doi ani, ci chiar acum, pentru că nicio ţară nu poate răspunde singură acestui pericol global„, a spus Obama.

    Summitul pe tema încălzirii globale de la Adunarea Generală anuală a ONU a avut rolul să pună bazele unui nou tratat pentru combaterea acestui fenomen, care să fie încheiat în decembrie 2015, dar a scos la iveală şi diferenţele majore care divizează ţările în probleme ca despăduririle, poluarea cu carbon şi scurgerile de metan de la exploatările de petrol şi gaze. Astfel, Brazilia a anunţat că nu va semna un angajament de oprire a despăduririlor până în 2030, Statele Unite au decis să nu se alăture unui grup de 73 de state care susţin taxarea emitenţilor de carbon, în timp ce China insistă ca ţările în curs de dezvoltare să fie tratate diferit faţă de statele dezvoltate, chiar dacă Obama a spus că nimeni nu trebuie să fie tratat preferenţial.

    ”Trebuie să înscriem lumea pe o nouă direcţie. Schimbările climatice sunt problema definitorie a epocii noastre. Ne defineşte prezentul. Răspunsul nostru va defini viitorul„, a afirmat liderul ONU, Ban Ki-Moon, în remarcile sale de deschidere a summitului. În unele privinţe, acest summit a răspuns apelului.

  • Noul Silicon Valley: trei afaceri din New York au ajuns într-un an să valoreze aproape 2 miliarde de dolari

    New York nu este un oraş cunoscut pentru startup-urile din domeniul tehnologiei, însă în ultimul an câteva noi afaceri au reuşit să strângă investiţii de miliarde de dolari. Cele mai importante trei companii create în ultimele 12 luni sunt Flatiron Health, Oscar şi Blue Apron.

    Flatiron Health, companie fondată de Zach Weinberg şi Nat Turner, are ca domeniu de activitate centralizarea şi organizarea datelor de la centrele de cercetare a tratamentelor împotriva cancerului. Google Ventures, divizia de investiţii a gigantului IT, a investit 130 de milioane de dolari în Flatiron Health, ducând valoarea companiei la peste 500 de milioane de dolari.

    Joshua Kushner a fondat Oscar în iulie 2013 ca o companie de asigurări medicale. Scopul lui Kushner, după cum declară antreprenorul, este de a face serviciile medicale disponibile pentru toată lumea. Khosla Ventures, fondul de investiţii care a mai lucrat cu Rocket Lab, Healthtap şi Climatecorp a investit 150 de milioane de dolari în afacerea lui Kushner. Oscar este acum evaluată la peste 800 de milioane de dolari.

    Blue Apron este un business care livrează mâncare într-o formă inedită. Pachetele conţin atât reţeta cât şi ingredientele gata porţionate, astfel încât timpul petrecut în bucătărie să fie minim. Cifra de afaceri a primului an va depăşi 80 de milioane de dolari, iar Blue Apron este evaluată la aproape 500 de milioane de dolari.

    O altă companie din New York care aa trezit interesul investitorilor este Urban Compass, o aplicaţie care îi ajută pe oameni să găsească spaţii de închiriat sau de cumpărat

  • Cel mai scump apartament din New York va costa 130 de milioane de dolari

    Firma de arhitectură Robert A.M. Sterns a prezentat de curând proiectul complexului rezidenţial 520 Park Avenue, care va fi dezvoltat de compania Zeckendorf Development şi are ca termen de finalizare anul 2017. Planul arată 7 apartamente de tip duplex, fiecare cu o suprafaţă de peste 800 de metri pătraţi şi un preţ de pornire de 67 milioane de dolari. Restul clădirii va fi compus din 23 de apartamente situate pe un singur etaj, cu o suprafaţă de 400 de metri pătraţi. Preţul de vânzare va fi de 16,2 milioane de dolari.

    Ultimele trei etaje vor constitui un triplex cu suprafaţa de peste 2000 de metri pătraţi şi o terasă de 120 de metri pătraţi cu vedere directă asupra Central Park. Preţul va fi de 130 milioane de dolari, devenind astfel cel mai scump apartament vândut vreodată în New York.

    Complexul va beneficia de piscină interioară, sală de fitness pe două etaje, saună, sală de cinematograf şi grădiniţă pentru locatari.

  • Povestea primului american a cărui avere a depăşit un miliard de dolari

    John D. Rockefeller (8 iulie 1839 – 23 mai 1937) a fost unul dintre cei mai mari industriaşi şi filantropi din Statele Unite ale Americii, fiind considerat drept primul american a cărui avere a depăşit un miliard de dolari. El a fondat Standard Oil Company, primul mare trust de afaceri din SUA, care a dominat industria petrolieră la începuturile sale.
    Rockefeller a fost al doilea din cei şase copii născuţi în Richford, New York, ai lui William Avery Rockefeller şi Eliza Davison.

    Tatăl său a fost mai întâi tâmplar, apoi comis-voiajor, se autoproclama medic şi vindea elixiruri. Localnicii îl numeau ”Big Bill„ sau ”Devil Bill„, din cauza afacerilor sale bizare. Tânărul Rockefeller a contribuit de mic copil la susţinerea gospodăriei câştigând bani din creşterea curcanilor, vânzarea de cartofi şi bomboane, precum şi din creditarea cu sume mici a vecinilor. În 1853, familia sa s-a mutat în Strongsville, o suburbie din Cleveland, Ohio. Rockefeller a urmat cursurile liceului central din Cleveland şi a studiat contabilitatea timp de zece săptămâni în cadrul Colegiului Comercial Folsom.

    Era preocupat de studii, fiind descris de contemporanii săi drept rezervat, serios, religios, metodic şi discret. Îşi susţinea bine dezbaterile, îi plăcea muzica, visa să aibă o carieră, să acumuleze o avere de 100.000 de dolari şi să trăiască până la 100 de ani. În 1855, când a împlinit 16 ani, s-a angajat ca funcţionar la o firmă din Cleveland, unde a cumpărat, vândut şi livrat cereale, cărbune şi alte mărfuri. Salariul integral pentru munca sa din primele trei luni a fost de 50 de dolari (50 cenţi pe zi).

    În 1859, Rockefeller a fondat împreună cu un partener propria firmă de comisioane. În acelaşi an, prima rezervă de petrol din SUA a fost forată în Titusville, Pennsylvania, iar patru ani mai târziu Rockefeller a intrat în noua industrie. A investit alături de chimistul Samuel Andrews şi cei doi fraţi Clark într-o rafinărie din Cleveland. În februarie 1865, a cumpărat părţile deţinute de fraţii Clark în schimbul a 72.500 dolari şi a pus bazele companiei Rockefeller & Andrews.

    În 1866, fratele său, William Rockefeller, a construit o rafinărie în Cleveland şi l-a cooptat pe John drept partener de afaceri. Un an mai târziu, li s-a alăturat şi Henry M. Flagler, astfel fiind stabilită firma Rockefeller, Andrews şi Flagler. Tehnicile de împrumut şi reinvestire a profitului ale lui Rockefeller au condus la extinderea firmei în două rafinării în Cleveland şi într-un departament de marketing din New York. În 1870, firma s-a transformat în Standard Oil Company, în care erau implicaţi John D. Rockefeller, fratele său mai mic, William, dar şi alţi acţionari.

    John Rockefeller era preşedintele companiei şi acţionarul majoritar. Rockefeller s-a axat apoi pe extinderea companiei prin cumpărarea de rafinării rivale şi companii aflate în curs de dezvoltare. Compania a ajuns astfel ca în 1882 să controleze aproximativ 90% din rafinăriile şi conductele de petrol ale ţării. Succesul lui Rockefeller a devenit o ţintă pentru jurnalişti, precum şi pentru politicienii reformatori, care au văzut monopolul Standard Oil drept un simbol al lăcomiei corporatiste. În 1890, Congresul SUA a adoptat Sherman Act, primul act legislativ federal care interzice trusturi şi alianţe comerciale.

    Doi ani mai târziu, Curtea Supremă din Ohio a dizolvat Standard Oil Trust, o parte din afaceri revenind companiei Standard Oil din New Jersey, care a funcţionat ca o proprietate privată. În 1911, după ani de litigii, Curtea Supremă a decis că Standard Oil din New Jersey a încălcat legile antitrust şi a forţat-o să se autodizolve. Rockefeller a rămas cu o mare parte dintre acţiuni şi, în mod paradoxal, divizarea companiei i-a dublat veniturile personale peste noapte. Rockefeller s-a retras din operaţiunile de afaceri de zi cu zi ale Standard Oil la mijlocul anilor 1890.

    La moartea lui John D. Rockefeller, în 1937, averea sa personală era estimată la 1,5 miliarde de dolari, în condiţiile în care produsul intern brut al SUA de la acea vreme era de 94 de miliarde. Multe instituţii, muzee, universităţi îşi leagă numele de familia Rockefeller. Între acestea, MOMA – the Museum of Modern Arts din New York, Centrul Rockefeller şi Universitatea Rockefeller. În 1913, John D. Rockefeller Senior a donat 250 de milioane de dolari pentru înfiinţa-rea Fundaţiei Rockefeller, care avea ca misiune sănătatea publică, educaţia medicală şi artele.

  • Un bărbat de origine română a murit într-un accident aviatic produs la New York

     Potrivit autorităţilor, citate de timesunion.com, la manşa avionului de tip Cessna 180 se afla un bărbat de origine română, Ciprian Marius I., în vârstă de 33 de ani, proprietarul unei companii din New York – NYaerialshots.com – specializată în fotografii aeriene.

    Avionul s-a prăbuşit sâmbătă după-amiază în zona Saratoga Springs din statul american New York. Din cauze rămase încă necunoscute, avionul uşor a pierdut altitudine şi s-a lovit de copaci. În accident au murit cele două persoane aflate la bordul aparatului – pilotul Ciprian Marius I., în vârstă de 33 de ani, şi Jon S., în vârstă de 61 de ani, pasager în avion.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Argentina va intra în incapacitate de plată. Statul nu a reuşit să ajungă la o înţelegere cu creditorii

    Pentru a doua oară 12 ani, Argentina va intra în incapacitate de plată. Discuţiile pe care reprezentanţii statului sud-american le-au avut cu reprezentanţii mai multor creditori, la New York, au rămas fără rezultat, astfel încât termenul pentru achitarea datoriei a fost depăşit, relatează Reuters. 
     
    Băncile din Argentina au reuşit să propună un plan de achiziţionare a datoriilor neperformante de la creditori, însă acesta nu a fost acceptat. 
     
    Intrarea în incapacitate de plată va afecta economia aflată deja în recesiune, existând riscul ca preţurile să crească într-un termen extrem de scurt. 
     
    Argentina a mai intrat în incapacitate de plată în 2002, atunci când peste un milion de oameni şi-au pierdut locul de muncă iar protestele de stradă, ce au durat săptămâni la rândul, au dus la moartea a zeci de oameni.