Tag: national

  • Tineri manageri de top: Alexandru Corneliu Slăvilă, Grup Renault România

    Alexandru Slăvilă este responabil de toate echipele de concepţie şi proiectare (proces, proiectare structură, tehnologie de realizare, concepţie suprafeţe şi programe pentru maşini unelte controlate numeric) a ştanţelor şi matriţelor de ambutisare utilizate în realizarea pricipalelor piese de caroserie ale maşinilor Dacia, Renault şi Nissan. Acestea sunt formate din 65 de colaboratori, ingineri conceptori, proiectanţi şi şefi de compartimente.

    Alexandru Slăvilă a debutat în mediul universitar ca asistent-cercetător la universităţile tehnice din Piteşti şi Belfort (Franţa). Cariera sa în cadrul grupului Renault a început în 2007, mai întâi ca proiectant, apoi ca responsabil de echipă proces ambutisare, iar din 2011 este responsabil de toate activităţile de concepţie şi proiectare din Matriţe Dacia. În 2006 a obţinut titlul de doctor în inginerie mecanică la UTBM (Université de Technologie Belfort-Montbéliard) Franţa, iar în cadrul grupului Renault a urmat un complex program de formare profesională şi dezvoltare managerială.

    Anul trecut a contribuit la lansarea noilor modele Renault (Megane 4, Kadjar, Espace şi Talisman) prin coordonarea concepţiei şi proiectării unor ştanţe şi matriţe care produc acum piese de caroserie.

    Matriţe Dacia este singurul centru de proiectare şi fabricare a matriţelor din cadrul Grupului Renault; întins pe o suprafaţă de 17.000 metri pătraţi, în Piteşti (Argeş), acesta a fost complet modernizat, începând din anul 2007, cu investiţii în valoare de 25 de milioane de euro. Centrul este specializat în conceperea şi realizarea utilajelor de ambutisare a reperelor de caroserie de mari dimensiuni. La conceperea unui nou vehicul, Grupul Renault aplică principiile ingineriei simultane, context în care Matriţe Dacia contribuie prin verificarea şi îmbunătăţirea fezabilităţii pieselor ambutisate. Prin activitatea de fabricaţie matriţe din România, Dacia este singurul furnizor intern de utilaje de ambutisare al Grupului Renault, pentru aproape toate proiectele din lume. Uzine ale Renault şi Nissan din România, Maroc, India, Turcia, Slovenia, Argentina, Brazilia, Franţa, Spania şi Rusia au fost dotate sau sunt în curs de a fi dotate cu utilaje concepute la Matriţe Dacia.

    Pe termen lung, Alexandru Slăvilă se vede într-un loc unde îşi poate continua dezvoltarea profesională, astfel încât să-şi poată pune în valoare aptitudinile şi experienţa acumulată.

  • Tineri manageri de top: Răzvan Orbulescu, FrieslandCampina România

    Este direct responsabil de strategia de piaţă a producătorului de lactate, coordonând activitatea a 13 oameni. Lucrează de aproape 18 de ani în industria lactatelor, din care 16 la FrieslandCampina, şi spune că „această companie, parte a unei cooperative deţinute de fermieri olandezi, este cel mai important reper din carierea mea profesională. În urmă cu 16 ani, am pus bazele marketingului, la nivel local, pentru FrieslandCampina şi am format o echipă naţională de marketing, alături de care am reuşit să integrăm în portofoliul companiei brandurile internaţionale, alături de cele locale. În acest proces, am reuşit să transformăm Napolact, dintr-o marcă locală, aşa cum era în 2006, într-unul dintre cele mai importante branduri la nivel naţional. „Între 2010 şi 2012 a condus pentru FrieslandCampina operaţiunile de marketing şi new business din Ungaria.

    Cele mai grele momente din carieră sunt asociate cu perioada de recesiune economică; începând cu 2009, consumul a înregistrat o scădere semnificativă. „Am fost nevoiţi, de-a lungul acestui interval, să luăm o serii de decizii dificile. Cu toţii am avut de învăţat după aceste momente; cred că fiecare dintre noi şi-a redefinit o parte din modul de a fi şi de a acţiona.“

    Răzvan Orbulescu consideră că felul în care a evoluat brandul Napolact este cea mai mare reuşită a sa. „Am văzut acum 10 ani nevoia românilor de a reveni la valorile tradiţionale şi am pornit de la valorile acestui brand de tradiţie, construind game de produse care oferă oamenilor beneficii reale: transparenţă, simplitate, puritate. Nu este puţin lucru să transformi o marcă locală, aşa cum era Napolact în 2006, într-un brand naţional premium. Suntem în al treilea an în care creştem în volum cu aproape 15%, iar în ultimii cinci ani am adus de două ori mai mulţi consumatori la brandul Napolact. Planul nostru e să facem din Napolact brandul nr. 1 al industriei de lactate.“

    Răzvan Orbulescu este absolvent al Facultăţii de Management, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, şi al unui master în analiză şi evaluarea afacerilor la Universitatea de Vest din Timişoara; a urmat şi o specializare în management la International Institute for Management Development, Lausanne, Elveţia.

  • Tineri manageri de top: Paul Dan Zbughin, JTI

    Este responsabil de planificare şi analiză financiară în cadrul producătorului de ţigarete, companie cu 1.000 de angajaţi, în condiţiile în care ţigaretele sunt, după cum spune chiar el, cel mai taxat produs din România (aproape 80% din preţ e reprezentat de acciză şi TVA). „Anul trecut, JTI a contribuit la bugetul de stat cu 800 de milioane de euro, însemnând accize, TVA, contribuţii, taxe şi impozite locale“, spune Dan Zbughin.

    Pe lângă analiză, planificarea şi managementul profitului operaţional şi fluxul de numerar al companiei, o parte importantă a activităţilor sale de zi cu zi constă în participarea în proiecte interdepartamentale cum sunt cele legate de evaluarea şi eficientizarea distribuţiei, dezvoltarea şi implementarea strategiei de preţuri, elaborarea strategiei cu privire la accize şi diverse proiecte comerciale. Lucrând în cadrul unui producător de ţigarete, „trebuie să fii permanent pregătit pentru situaţii de criză, dat fiind că schimbările legate de fiscalitate sunt mult mai dese decât în alte industrii. Ca urmare, trebuie să schimbăm planurile şi strategia de afaceri şi să realizăm scenarii pornind de la noile moduri de taxare. Amintesc adaptarea strategiei companiei în momente dificile, cauzate de politica fiscală incoerentă – mărirea accizei cu 50% în doar nouă luni în 2009, creşterea TVA în 2010 de la 19 la 24%, decalarea plăţii accizei din iulie în aprilie în 2013, «indexarea» cursului la care se calculează acciza cu inflaţia în 2014 sau stabilirea ulterioară a unui curs de schimb arbitrar euro/leu pentru 2015“.

    Absolvent al Facultăţii de Contabilitate şi Informatică de Gestiune din cadrul ASE şi al unui master în audit, Dan Zbughin urmează în prezent cursurile Association of Chartered Certified Accountants. Cariera sa în cadrul JTI a început în urmă cu 11 ani, ca junior; a preluat apoi coordonarea unei echipe din cadrul departamentului, ulterior fiind numit la conducerea departamentului de planificare şi analiză financiară. „În prezent, sunt detaşat până la sfârşitul anului în cadrul JTI Slovacia, unde sunt responsabil pentru activităţi legate de procese interne, control intern, preţuri de transfer, taxe, trezorerie şi credit control.“

    Întrebat unde se vede pe termen lung, răspunde că „mai important este cum ajung în punctul în care voi fi peste 10 ani. Şi sper ca în fiecare zi din aceşti 10 ani să învăţ câte un lucru nou şi să reuşesc să mă dezvolt atât in plan personal, cât şi profesional. Dacă voi face asta, sunt sigur că voi fi foarte mulţumit de punctul în care mă voi afla peste un deceniu“.

  • Tineri manageri de top 2016: Mihaela Chifiac, director corporate & investment banking BRD Société Génerale

    40 DE ANI   /   DIRECTOR, CORPORATE & INVESTMENT BANKING   /   BRD SOCIÉTÉ GÉNERALE

    Cariera Mihaelei Chifiac se leagă în cel mai direct mod de BRD Société Génerale, unde a venit să lucreze, ca analist financiar, imediat după absolvirea ASE, în toamna anului 1998. După numai doi ani a devenit şef al biroului de analiză financiară, ulterior trecând la Divizia Clientelă Corporate, unde a fost consilier, apoi şef de serviciu şi în cele din urmă, din 2007, director al diviziei. Din această poziţie a fost responsabilă cu relaţia cu instituţiile financiare internaţionale – Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană pentru Investiţii, International Finance Corporation şi alţii, a stabilit şi implementat strategia comercială pentru clienţii mari şi a negociat ofertele băncii cu clienţii.

    Din mai 2010 este director corporate & investment banking, unde administrează relaţiile băncii cu marile companii din retail, farmaceutice şi industria alimentară. A absolvit Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Pieţe de Capital din ASE, iar între 2004 şi 2006 a urmat un Executive MBA la INDE (Institutul Naţional de Dezvoltare Economică, instituţie înfiinţată de ASE în colaborare cu Conservatoire National des Arts et Métiers Paris). Este căsătorită şi are un copil.

  • Se deschid trei sesiuni de depunere a proiectelor cu finanţare europeană

    Astfel, în perioada 15 decembrie 2016, ora 9.00 – 28 februarie 2017, ora 16.00, solicitanţii de finanţare europeană nerambursabilă pot depune proiecte pentru investiţii în exploataţii agricole din sectorul vegetal şi din cel zootehnic, prin submăsura 4.1.

    Totodată, în intervalul 16 decembrie 2016, ora 9.00 – 28 februarie 2017, ora 16.00, se pot depune proiecte pentru cooperarea orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectoarele agricol şi pomicol (prin submăsurile 16.4 şi 16.4a).

    De asemenea, se primesc cereri de finanţare în cadrul schemei pentru micii fermieri (submăsura 6.5) în perioada 15 decembrie 2016, ora 9.00 – 15 mai 2017, ora 16.00. Această submăsură este lansată pentru prima oară în această perioadă de finanţare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 4,6 milioane de lei au cheltuit turiştii nerezidenţi, în primele nouă luni din 2016

    Peste 1,9 milioane de turişti rezidenţi s-au cazat în structurile de cazare din România, în primele nouă luni din 2016, cheltuielile acestora depăşind 4,6 miliarde de lei, potrivit datelor publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

    În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2016, numărul de turişti nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective a fost de peste 19 milioane, iar cheltuielile acestora au trecut de 4,6 miliarde de lei. Turiştii nerezidenţi sosiţi în România au cheltuit în medie 2.400 de lei, fiecare, precizează INS.

    Peste 830.000 de nerezidenţi au fost cazaţi în hoteluri sau pensiuni în trimestrul al treilea din 2016. Cheltuielile acestora s-au ridicat în total la peste 1,8 miliarde de lei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prezenţa la vot la ora 13.00, mai mică cu peste 10 procente faţă de 2014

    Pe primele poziţii ca participare la vot se află Teleorman, cu 21, 05%, Olt- 20,65% , Dolj—19,36%, Constanţa- 19,07%, Dâmboviţa- 19,01%.

    Judeţele codaşe sunt Covasna 14,58, Sibiu 13,98%, Satu are- 13,51, Arad- 13,21%, Timiş- 13%, Bistriţţa Năsăud- 12,45, Maramureş- 12%.44.

    Procentul, la nivel naţional, la ora 13.00, a fost de 16,62%,, adică cu peste 10 procente sub prezenţa din noiembrie 2014, în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale, în 2014, la ora 13.00, a fost de 27,22%.

    Comparativ cu alegerile parlamentare din 2012, prezenţa la vot pare a fi apropiată. Prezenţa la vot la alegerile din 2012, la ora 14.00, era de 20,56% la nivel naţional şi de 20,48% în Capitală.

    Peste 18,2 milioane de români sunt aşteptaţi la vot în ţară, în cadrul alegerilor parlamentare care se desfăşoară duminică.

    Citeşte aici toate informaţiile despre alegerile parlamentare 2016Biroul Electoral Central anunţă că la ora 13.00 prezenţa la vot este de 16,62%, pe primul loc fiind, la participare, judeţul Teleorman cu 21,05%. Prezenţa la nivel naţional este cu 10 procente sub cea înregistrată la al doilea tur de alegeri prezidenţiale în 2014, la aceeaşi oră.

     

  • Premierul l-a demis pe subprefectul de Timiş după declaraţiile despre “statul naţional unitar”

    ”Potrivit Constituţiei, prefectul şi subprefectul sunt reprezentanţii Guvernului pe plan local. Prefectul şi subprefectul fac parte din categoria înalţilor funcţionari publici, iar la numirea în funcţie depun un jurământ în care se angajează să respecte inclusiv Constituţia, nu să o interpreteze. Tuturor prefecţilor şi subprefecţilor li s-a cerut să-şi exercite funcţia respectând Constituţia şi legile ţării. În urma acestor declaraţii ale dlui subprefect, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Guvernul a decis să adopte hotărârea privind încetarea exercitării cu caracter temporar prin detaşare a funcţiei publice de subprefect al judeţului Timiş de către dl. Zoltan Gheorghe Marossy”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, după şedinţa de joi a Executivului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Premierul l-a demis pe subprefectul de Timiş după declaraţiile despre “statul naţional unitar”

    ”Potrivit Constituţiei, prefectul şi subprefectul sunt reprezentanţii Guvernului pe plan local. Prefectul şi subprefectul fac parte din categoria înalţilor funcţionari publici, iar la numirea în funcţie depun un jurământ în care se angajează să respecte inclusiv Constituţia, nu să o interpreteze. Tuturor prefecţilor şi subprefecţilor li s-a cerut să-şi exercite funcţia respectând Constituţia şi legile ţării. În urma acestor declaraţii ale dlui subprefect, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Guvernul a decis să adopte hotărârea privind încetarea exercitării cu caracter temporar prin detaşare a funcţiei publice de subprefect al judeţului Timiş de către dl. Zoltan Gheorghe Marossy”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, după şedinţa de joi a Executivului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comisia Europeană a aprobat fazarea unor proiecte majore de infrastructură pentru România

    Şapte proiecte majore de infrastructură, care trebuiau finalizate pe vechiul cadru financiar al UE (2007-2013), au primit undă verde de la Bruxelles să îşi continue finanţarea pe noul buget astfel încât să nu se piardă banii. Este vorba despre trei proiecte de drumuri şi patru de apă şi canalizare.

    Comisarul european pentru politică regională Corina Creţu a aprobat fazarea a şapte proiecte majore pentru România. Cele şapte proiecte sunt cofinanţate prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) sau prin Fondul de coeziune, se anunţă într-un comunicat transmis luni de Reprezentanţa Comisiei Europene în România.

    „Prin aceste decizii de eşalonare a unor proiecte majore, România beneficiază de o şansă în plus în utilizarea fondurilor europene ce i-au fost alocate – 147 de milioane de euro pentru infrastructura de transport şi aproximativ 355 de milioane de euro pentru proiecte de infrastructură de apă şi apă uzată. Sper ca aceste proiecte să fie implementate cu succes în termenele prevăzute, iar la finalizarea lor să constatăm că investiţiile cofinanţate cu bani europeni au dus la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a românilor”, a declarat comisarul pentru politică regională Corina Creţu.

    Proiectele de infrastructură de transport sunt:
    – drumul naţional Piteşti-Câmpulung-Braşov: modernizarea DN 73;
    – autostrada Sebeş-Turda: noua autostradă de 70 km va face legătura între autostrăzile A1 (Orăştie–Sibiu) şi A3 (Gilău-Câmpia Turzii);
    – drumul naţional DN 76: reabilitarea drumului naţional între Deva şi Oradea.

    Alte patru proiecte aprobate vizează extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare în judeţele Braşov, Hunedoara, Olt şi Tulcea.

    O bună parte din fondurile europene alocate în cadrul vechiului buget al UE (2007-2013) pentru infrastructură riscă să fie pierdute fiindcă lucrările nu vor fi terminate până la sfârşitul acestui an.

    Fazarea acestor proiecte, cu aprobarea primită de la Comisia Europeană, este o metodă prin care autorităţile susţin că încearcă să nu piardă fondurile europene, care mai pot fi cheltuite până la 31 decembrie.