Tag: Donald Trump

  • Donald Trump a făcut un nou anunţ surprinzător referitor la Imigranţi

    „Din cauza faptului că democraţii refuză să modifice legislaţia foarte periculoasă privind migraţia, noi într-adevăr ne gândim, după cum s-a relatat, să trimitem imigranţii în anumite oraşe. Stânga radicală pare să aibă o politică a frontierelor deschise, a braţelor deschise, deci acest lucru ar trebui să îi facă foarte fericiţi”, a transmis Donald Trump prin Twitter, conform agenţiei Associated Press.

    Presa relatase că Administraţia Donald Trump analiza această posibilitate, dar, înainte ca preşedintele să transmită acest mesaj, Casa Albă şi oficiali din cadrul Departamentului pentru Securitate Internă negaseră informaţiile.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • CNN: Donald Trump a ordonat DEMITEREA directorului Secret Service

    Donald Trump i-a ordonat şefului interimar al Cancelariei prezidenţiale, Mick Mulvaney, să îl demită pe Randolph Alles. Directorul Secret Service este încă în funcţie, dar urmează să fie înlocuit, precizează sursele citate.

    Randolph Alles a fost informat că va exista o tranziţie la conducerea Secret Service şi a fost rugat să rămână în funcţie până la desemnarea succesorului.

    Conform unui oficial care a dorit să păstreze anonimatul, demiterea directorului Secret Service nu are legătură cu evaluarea ordonată după ce o femeie de origine chineză a pătruns ilegal în complexul lui Donald Trump din Mar-a-Lago (Florida) având asupra sa paşapoarte chineze şi un hard-disk virusat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce părere are fiul lui Donald Trump despre România

    ”L-am cunoscut la recepţia de <Lincoln Day> şi pe Donald Trump Jr., fiul Preşedintelui Statelor Unite, care mi-a spus că a vizitat România şi ca i-a placut foarte mult în ţara noastră, iar eu i-am adresat invitatia de a reveni la Bucureşti. Facem ce trebuie pentru România si viitorul nostru euro-atlantic. Doar aşa putem face din nou România puternică şi mare”, a scris pe Facebook Eugen Tomac.

    Tomac a participat vineri seara la ”Lincoln Day”, sărbătorită pe domeniul preşedintelui SUA, Donald Trump, în Florida la reşedinţa Mar-a-Lago. El a fost invitat la acest eveniment de Partidul Republican.

     Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Prima ţară europeană care se opune iniţiativei lui Donald Trump de admitere a Braziliei în NATO

    “NATO este o alianţă a naţiunilor legate printr-o clauză de apărare colectivă a cărei sferă de aplicare geografică este definită exact de Tratatul semnat la Washington pe 4 aprilie 1949”, a transmis miercuri Ministerul francez de Externe, citat de cotidianul Le Figaro.
     
    Articolul 10 al Tratatului fondator al Alianţei Nord-Atlantice permite doar aderarea unor noi state din Europa, cu excepţia situaţiei în care textul ar fi revizuit.
     
    În schimb, Brazilia poate semna un acord de parteneriat cu NATO, după modelul celor existente cu Australia, Noua Zeelandă, Columbia şi Coreea de Sud, precizează Administraţia de la Paris. “În cadrul misiunii de securitate prin cooperare menită să consolideze stabilitatea internaţională şi securitatea aliaţilor, NATO poate stabili forme de dialog şi de cooperare concretă cu parteneri, inclusiv din America Latină”, subliniază Ministerul de Externe de la Paris.
     
  • Donald Trump şi doamna cu părul gri de la Deutsche Bank: Cum l-a ajutat banca germană pe preşedintele american exagerându-i averea şi ce credite a dat gigantul bancar către familia lui

    În timp ce Trump îşi livra discursul de instaurare la Casa Albă în 2017, o femeie subţire cu părul gri stătea în faţă şi asculta, îmbrăcată într-o parka ce ieşea în evidenţă dincolo de gardurile de la zona VIP.
     
    Numele ei era Rosemary T. Vrablic. Era în acel moment managing director în cadrul Deutsche Bank şi unul dintre principalele motive pentru care Trump a ajuns în fruntea Statelor Unite.
     
    Se pare că în acel moment legăturile dintre Donald Trump şi angajatorul doamnei Vrablic, Deutsche Bank, erau destul de strânse, iar fiecare parte avea nevoie de cealaltă: un mogul al pieţei imobiliare considerat toxic prin retorica lui ce polarizează societatea americană, şi o bancă cu probleme financiare cutremurătoare şi un istoric de fărădelegi.
     
    Publicaţia americană scrie că mai multe surse din apropierea doamnei Vrablic susţin că ea se aşteaptă să fie chemată pentru depoziţii în Congres, în contextul în care cele două comitete investighează relaţia dintre creditorul german şi Donald Trump. Vrablic nu a răspuns publicaţiei New York Times pentru publicaţii.
     
  • Donald Trump: „Statele Unite nu vor deveni niciodată o ţară socialistă”

    Liderul de la Casa Albă a declarat sâmbătă la Conferinţa de Acţiune Politică Conservatoare, un eveniment anual la care participă activişti şi politicieni conservatori din Statele Unite, că democraţii “îmbrăţişează socialismul”, făcând referire la un proiect privind reducerea emisiilor de carbon propus luna trecută de democraţi.

    Trump a ridiculizat proiectul, denumit Green New Deal (Noua Înţelegere Verde), afirmând că ar duce la “abolirea completă” a industriei nucleare, gazului natural şi cărbunelui şi ar “elimina orice vehicul pe benzină de pe şoselele americane”.

    Pe de altă parte, democraţii susţin că proiectul ar încuraja investiţiile în industria energiei regenerabile, unul din obiectivele propunerii fiind ca sursele de energie regenerabilă să acopere în totalitate consumul intern de energie al Statelor Unite în anul 2035.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Ce „cadou” a primit dictatorul nord-coreean Kim Jong-un de la Donald Trump

    Decizia a fost luată după summitul de la Hanoi dintre preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-un. Liderul de la Casa Albă a spus că exerciţiile Key Resolve şi Foal Eagle sunt „foarte scumpe”. Decizia a fost criticată imediat de specialişti. „De ce să mai negociezi cu Statele Unite când face concesii gratuit?”, a scris pe Twitter Abraham Denmark, un fost oficial de la Pentagon din timpul administraţiei Obama.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Lovitură de teatru: Camera Reprezentanţilor vrea să anuleze decretul lui Donald Trump privind starea de urgenţă

    Proiectul a fost iniţiat de congresmanul democrat Joaquin Castro, din statul Texas. Democraţii consideră că preşedintele Donald Trump, un politician republican, a acţionat abuziv prin decretarea stării de urgenţă.
     
    Camera Reprezentanţilor “va acţiona cu rapiditate pentru aprobarea proiectului de lege”, a declarat Nancy Pelosi, preşedintele instituţiei.
     
    Partidul Democrat deţine controlul asupra Camerei Reprezentanţilor.
     
  • Donald Trump le cere aliaţilor europeni să ia înapoi sute de militanţi islamişti capturaţi în Siria

    „Statele Unite fac apel la Marea Britanie, Franţa, Germania şi altor aliaţi europeni să ia înapoi peste 800 de luptători SI capturaţi în Siria şi să îi pună sub acuzare”, a declarat preşedintele american printr-un mesaj publicat pe Twitter.

    „Califatul este pe cale să cadă. Alternativa nu este una bună, pentru că vom fi forţaţi să îi eliberăm”, a adăugat Donald Trump.

    Forţele guvernamentale siriene, susţinute de Statele Unite, urmează să preia controlul asupra ultimei enclave din apropierea râului Eufrat, a anunţat sâmbătă Jiya Furat, comandantul operaţiunii. Reprezentanţii Forţelor Democrate Siriene au anunţat sâmbătă preluarea controlului asupra ultimului califat, dar operaţiunea nu a fost completată cu succes.

    „Statele Unite nu doresc să vadă cum luptătorii Stat Islamic migrează în Europa, unde este de aşteptat să meargă. Am făcut atât de mult, am cheltuit atât de mult- este timpul ca alţii să intervină şi să facă treaba de care sunt capabili. Ne retragem (din Siria, n.red.) după o victorie de 100%”, a transmis Trump pe Twitter.